Numarul tentativelor de frauda pe piata asigurarilor a cunoscut o
crestere importanta dupa aparitia crizei, in conditiile in care este mai
avantajos sa "vinzi" masina catre asigurator decat unei alte persoane.
Totodata, companiile au devenit mai vigilente si analizeaza cu atentie
aceste cazuri.
Liviu Stoicescu , membru in Directoratul Omniasig Vienna Insurance Group, a declarat pentru DailyBusiness.ro care sunt
principalele tentative de frauda intalnite pe piata asigurarilor, cum
sunt depistate, dar si ce risca cei implicati.
"Daca ne gandim la
fenomenul de frauda, in ultima perioada, mai ales dupa aceasta criza
financiara, tentativele de frauda sunt in crestere pentru ca dorinta de a
obtine bani este crescuta din toate punctele de vedere, in toate
mediile, chiar si la nivel inalt", a spus Stoicescu.
Am
solutionat un caz in care masina a fost lovita de cascador, dupa ce o batrana a
vazut ca purta casca de protectie
"Fraudele sunt pe toate liniile, pe bunuri, pe auto dar si pe raspunderi. Situatiile sunt de asa natura incat un asigurator este intotdeauna expus riscului", a adaugat acesta.
Potrivit
oficialului Omniasig, compania a inregistrat in medie, lunar, circa
20-25 de dosare care reprezinta "inscenari" si care nu sunt despagubite.
"Dupa criza a explodat acest fenomen. Pana in criza erau circa 10-16 dosare pe luna", a subliniat Stoicescu, care a adaugat ca cea mai mare tentativa de frauda de pe auto a fost in acest an in valoare de 90.000 euro, fiind implicata o masina de lux.
"Spre
exemplu, in septembrie au fost 33 de situatii respinse de la plata,
care totalizeaza 625.000 de lei. Pe langa acestea, au mai facut obiectul
verificarilor inca 25-30 de dosare care au fost finalizate cu plata,
deci investigatii la care ne-am lamurit ca este in regula, dar care prezentau acelasi aspect fraudulos", a spus Liviu Stoicescu.
El
a subliniat ca 33 de cazuri intr-o luna nu este un numar mare
comparativ cu zeci de mii de dosare pe care compania le are lunar. Numai
pe auto, Omniasig are circa 150.000 de dosare de daune pe an.
"Din cele 33 de cazuri, 90% sunt pe auto. Auto este zona preferata a fraudelor", a zis Stoicescu.
Asiguratorii sunt concurenti numai la vanzari, dar la daune suntem confrati.
Sunt si situatii in care unele dosare prezinta indicii ca ar fi frauda, compania le investigheaza si se demonstreaza ca nu a fost o tentativa de frauda, sau a fost "facuta foarte bine".
"Pot
fi si dosare incorecte, dar nu avem suficiente probe astfel incat sa
refuzam o plata. Si atunci daca ne-am duce mai departe in instanta sau
am refuza plata am putea pierde mai mult. In concluzie, evaluam foarte
atent. Uneori e mai bine sa achiti si sa inchizi cazul decat sa ajungi
in instanta, unde nu ai destule probe, si sa pierzi", a precizat Liviu
Stoicescu.
Cele mai intalnite metode de fraudare
"Dupa criza, cea mai intalnita metoda de fraudare este pe masinile achizitionate prin leasing.
Deci, practic masinile asigurate in leasing in perioada boom-ului
leasingului au avut sume foarte mari pentru ca ele atunci aveau un pret
foarte ridicat, iar acum, dupa criza, exista in piata foarte multe
oferte, discount-uri si din partea producatorilor si a dealerilor si
atunci a scazut semnificativ pretul unei masini", a declarat
reprezentantul Omniasig.
"Astfel, o persoana care si-a luat o
masina de lux in leasing, a dat pe ea 80.000 euro, acum o poate cumpara
cu 55-60.000 euro. Si atunci, masinile ramanand asigurate pe sume mari,
proprietarii sunt tentati, mai ales ca intra in incapacitate a plati
ratele de leasing, sa declare masina furata, sa o arunce intr-un lac, sa-i ‚insceneze' o dauna totala cu un cascador
si intotdeauna ies mai bine decat daca ar vinde-o. Astfel, isi
recupereaza toti banii platiti pe leasing, nu mai plateste nici
redevente si ies ‚bazma curata' dintr-o afacere dezvantajoasa pe
viitor", a explicat Liviu Stoicescu.
"Cine va avea imaginea afectata in toata aceasta situatie? Societatea de asigurari", a subliniat el.
In
urma unui astfel de caz, compania de asigurari plateste catre
societatea de leasing suma pentru care este asigurata masina, aceasta
isi retine suma cat sa inchida contractul, iar diferenta o da
utilizatorului.
Totodata, s-au inmultit si tentativele de frauda din constatul amiabil. In acest caz, persoanele implicate in accident nu relateaza corect cum s-a produs evenimentul.
"De
exemplu, intr-un accident de circulatie sunt pagubite de regula
masinile scumpe. Adica se aranjeaza in asa fel incat daca s-au lovit o
Dacie cu un BMW, intotdeauna vinovata e Dacia pentru ca cel cu BMW, daca nu are Casco, isi repara masina pe raspunderea civiala a celui cu Dacia", a spus Stoicescu.
"De
obicei, Daciile usor lovite primesc bani de la cel care practic a fost
lovit. Vinovatul real ii da bani si peste valoarea daunelor ca sa se
declare soferul Daciei vinovat, pentru ca pe constatul amiabil nu
trebuie sa te mai inregistrezi la politie, nu mai platesti amenda, daca
ai trecut pe rosu sau nu ai acordat prioritate nu ti se mai ridica
permisul de conducere si scapi de toate necazurile, nu te costa nimic", a
explicat acesta.
"Asta este o alta metoda prin care se poate
frauda si atunci din aceasta cauza avem specialisti deosebit de bine
pregatiti la constatare care determina dinamica evenimentului
(accidentului). Cele mai multe cazuri se demonteaza de fata cu soferii,
pentru ca vin cu amandoua masinile, avem experti cu rigle de inaltime
gradate si le arata clar ca nu se puteau lovi in felul in care au
declarat si de multe ori recunosc in fata noastra, iar cazul se inchide
(nu se mai plateste dauna, n.r.)", a adaugat Stoicescu.
Tentative de fraude se intalnesc si in cazul masinilor second-hand cu volan pe partea dreapta, aduse din Marea Britanie.
"Exista
o explozie de volane pe partea dreapta. Pentru ca in Marea Britanie
masinile sunt extraordinar de ieftine, iar aici trebuie sa le vanda
ieftin, astfel incat pretul adunat cu taxele de poluare, inmatriculare,
sa dea totusi un pret rezonabil ca sa merite sa cumperi masina
respectiva. Sigur, are un dezavantaj".
In acest caz, se aduc
masini inmatriculate in Anglia, cu volan pe dreapta, proprietarii iau
numere provizorii rosii de 30 de zile si circula cu ele in trafic. In
aceasta perioada aranjeaza cu un asigurat RCA inmatriculat in Romania sa
fie loviti puternic. Persoana respectiva a platit pana intr-o mie de
lire sterline si apoi declara ca masina este din 2007-2008, i se face
evaluare la 6.000 de euro si incearca sa isi incaseze banii, potrivit
oficialului Omniasig.
"Astfel, cand este implicata o masina cu numere rosii, cu volan pe dreapta, deja este sub investigare
chiar daca este o situatie corecta, pentru ca, de regula, 90% dintre
acestea sunt aranjamente. Acestia nu mai inmatriculeaza masinile si
castiga si mai multi bani", a adaugat el.
Acesta a spus ca
perioada de investigare este in general mai mica de o luna de zile.
Legal, aceasta poate fi de pana la trei luni.
Sunt cascadori destui. Se vehiculeaza intre 200 si 500 de euro prestatia.
Conform lui Liviu Stoicescu, alte modalitati concrete de fraudare ar mai fi cazurile in care se declara alte locatii ale evenimentului, decat cea reala.
"Si
acest lucru se declara din diferite motive. Pentru Casco, de exemplu,
avem conditie de asigurare in care asiguratul nu are voie sa patrunda in
locurile interzise circulatiei publice, nu are voie pe drumuri
forestiere care sunt inchise sau prezinta pericol iminent de avariere,
de surpare, si atunci ei muta locul accidentului", a explicat Stoicescu.
De asemenea, sunt soferi care declara ca accidentul s-a produs la alta data.
Acest lucru se intampla de obicei cand proprietarul vehiculului nu avea
incheiata o polita Casco sau in ziua accidentului era sub influenta
alcoolului, avea permisul suspendat ori pune alta persoana sa-si asume
culpa.
Astfel, daca nu are Casco, soferul incearca sa gaseasca un
agent de asigurare care este dispus, contra unei sume de bani, sa ia
parte la frauda. El ii face proprietarului o polita, iar la inspectia de
risc pozeaza o masina similara celei accidentate.
"Agentul ii poate fac poze la alta masina, de aceeasi culoare, cu numere schimbare. Au fost multe cazuri de acest gen, numai ca exista un Dumnezeu si al asiguratorilor
si in 99% din cazuri s-a dovedit ca exista diferente minore intre
masina pozata la inspectia de risc si masina pozata la dauna (reala,
n.r.)", a declarat Liviu Stoicescu.
Intr-un caz cu care s-a
confruntat Omniasig, o Skoda Octavia a fost distrusa, fiind asigurata
Casco, doar cu o saptamana inainte, o incercare de fraudare. "Si-a facut
poze de risc si a declarat accidentul mai tarziu. Cand s-au vazut
pozele de la dauna si de la inspectia de risc, un simplu element a facut
diferenta - Skoda fotografiata avea stropitoare de far in bara, in rest
era identica. Cu acest minor element am reusit sa descoperim tentativa
de frauda si au recunoscut".
"Problema este ca inca nu am vazut un om in puscarie din cauza asta", a subliniat reprezentantul Omniasig.
Conform acestuia, cea mai "interesanta" varianta de fraudare este cand soferii se asociaza in grupuri infractionale.
"Acesta
este deja un concept care ajunge la un maxim al pregatirii celor care
fac din asta o meserie. Adica se organizeaza in grupuri de 5-10 persoane
care cumpara masini lovite si apoi declara accidente", a spus
Stoicescu.
Ca principiu, aceleasi masini si aceiasi conducatori
se permuta permanent intre ei si avizeaza daune la societati de
asigurari diferite. Azi e unul vinovat, altul e pagubit si anunta la o
companie de asigurari, altadata e invers si anunta la alt asigurator,
apoi fac alte miscari si anunta la a treia companie de asigurari.
"La
astfel de daune, companiile verifica si la alti asiguratori daca pentru
respectiva masina au fost inregistrate si la ei dosare de dauna, se
schimba informatii si fotografii si astfel se descopera ca aceeasi
masina are dosar deschis si la alte companii de asigurari.Aici imi place
sa spun ca asiguratorii sunt concurenti numai la vanzari, iar la daune,
suntem confrati. O masina lovita de una-doua luni nu mai arata ca una
proaspata. Se observa cand o masina e lovita de mult, ea trezeste
imediat suspiciuni si e logic sa se intample asa", a spus Liviu
Stoicescu.
"La noi inca legislatia nu este atat de clara cu
privire la ce se intampla cu o epava. In multe tari este foarte clar -
odata ce masina a ajuns dauna totala, ea nu se mai poate inmatricula
niciodata. La noi, o epava poate fi vanduta cu 2-3-500 euro. Sunt multi
care cumpara asemenea epave si insceneaza evenimente", a adaugat el.
Tentative de frauda se intalnesc si in cazul persoanelor care cumpara o masina second-hand fara sa stie ca ea este declarata furata in alta tara.
"Oamenii
cumpara masini second-hand de buna credinta. Dupa care primesc o
avizare de la politie in care li se spune ca au cumparat o masina care a
fost declarata furata in Italia.
"Politia nu ia aceasta masina,
dar scrie pe talon 'vehicul declarat furat in ... la date de...'. Si
atunci sunt multi care atunci cand vad asa ceva se sperie si cred ca nu
mai pot vinde masina niciodata. Astfel, exista o tentativa sa o asigure
si sa o distruga", a precizat Stoicescu.
O alta metoda intalnita este atunci cand se deschid mai multe dosare de dauna la societati de asigurare diferite.
"O
persoana isi poate incheia o polita Casco, in mod legal si cinstit, la
cate companii doreste, dar, conform legii, daunele se platesc in mod
proportional intre cei care asigura acea masina", a explicat oficialul
Omniasig, adaugand ca este ilegal sa iei valoarea daunei de la mai multe
companii. Insa, se mai intampla si acest lucru.
"Ca principiu
general, ai o masina buna si vrei sa o vinzi, dar nu iei pretul pe ea,
ai doua varante - sa o vinzi in targ sau sa 'o vinzi la asigurator'.
Poti castiga, dar la ce riscuri te expui? Pentru ca si asiguratorii
si-au dezvoltat sisteme de depistare a tentativelor de frauda foarte
performante si cu angajati foarte bine pregatiti, astfel incat, de
regula, ii prindem pe cei care incearca sa fraudeze", a subliniat Liviu
Stoicescu.
" Am avut chiar un caz in care, pe baza
declaratiilor unui martor, o batrana, am solutionat un caz in care
masina fusese lovita de catre un cascador care purta o casca de
protectie in momentul ‚accidentului'. Pana la urma, persoana respectiva a recunoscut incercarea de inscenare a accidentului", a spus Stoicescu.
El
a mentionat ca aceste accidente se intampla pe drumuri laturalnice, de
regula noaptea, dupa 11-1 noaptea, uneori pe drum drept "si, de aici,
iti pui intrebari cum a nimerit exact in pomul sau podul ala".
"Mai avem metode de investigare prin care supunem persoanele respective la testele poligraf
si, de regula, cei care spun clar ca nu doresc sa le faca, sunt
vinovati. Aceste teste sunt platite de companie, astfel incat nu ar
exista motive palpabile de refuz", a precizat oficialul Omniasig.
Angajatii sunt rasplatiti pentru demascarea cazurilor grele
Conform
lui Stoicescu, Omniasig investeste in resursele umane pentru depistarea
fraudelor. "Salariile sunt rezonabile, uneori se acorda bonusuri pentru
unele cazuri speciale prevenite de la plata, in special cand angajatul
respectiv a avut o contributie deosebita, prin inventivitate,
ingeniozitate, sau a gasit dovezi importante. Totusi, avem grija sa nu
motivam angajatii in exces pentru fiecare frauda descoperita, pentru ca
atunci s-ar putea sa inceapa vanatoarea de fraude, doar din dorinta de a
raporta sume".
El a mai spus ca in ultimii doi ani compania a
construit un departamentpentru depistarea fraudelor, completat cu 7
inspectori de daune speciale locali, in tara." Sunt oameni specializati
din structurile fostelor institutii ale statului, politie sau alte
investigatii, oameni care au experienta in domeniu. Sunt cei care se duc
la fata locului, masoara, mai intreaba oamenii, aduna probe".
Ce risca cei care incearca sa fraudeze un asigurator?
"Teoretic,
un dosar penal, atat pentru agenti cat si pentru asigurati. Obtinerea
de drepturi de despagubire in mod necuvenit se pedepseste", a declarat
Stoicescu.
"Legea mi se pare totusi prea blanda", a adaugat el.
dailybusiness
https://reflectiicotidiene.blogspot.com Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi. Iar toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile. Energia emisă de gândurile noastre îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul „ceea ce se aseamănă se adună”.
Translate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Sper sa putem comenta impreuna