Pionierii pensiilor

Guinness, pionierii pensiilor private în Irlanda: cum a arătat „welfare-ul” corporatist în anii 1880 Publicat în: Istorie economică / Irlanda / Pensii / Guinness --- 🍺 O poveste din Dublinul victorian Mult înainte ca statul să ofere pensia universală, fabrica de bere Guinness din Dublin le asigura angajaților săi o bătrânețe decentă. Într-o epocă în care marea majoritate a muncitorilor irlandezi depindeau de familie sau de caritate, Guinness a introdus în anii 1880 propriul sistem de pensii private pentru toți angajații. Această inițiativă, documentată în arhivele oficiale ale companiei, marchează unul dintre cele mai vechi exemple de „welfare corporatist” din lume. --- 🏦 Cum a început totul Conform Guinness Archive și surselor oficiale ale Guinness Storehouse, din anii 1880 fiecare angajat făcea parte dintr-o pension scheme — un sistem intern care oferea plăți regulate la retragere, pensii pentru văduve și alocații pentru orfani. > „By the 1880s, every employee was part of a pension scheme.” — The Story of Guinness (guinness.com) Fabrica Guinness era, în acea vreme, cel mai mare angajator din Dublin, iar fondatorul Edward Cecil Guinness (mai târziu Lord Iveagh) credea că un angajat loial și sănătos era o investiție sigură. Pe lângă pensii, compania oferea: salarii cu 10–15% peste media orașului, asistență medicală gratuită, mese subvenționate, locuințe pentru familii, și chiar… o halbă de bere pe zi. --- 💡 Știai că...? În registrele istorice ale companiei, păstrate în arhiva digitală Preservica, există documente intitulate „Pensions. Widows & Orphans. Tradesmen & Labourers”, care atestă plăți efectuate pentru soțiile și copiii muncitorilor Guinness decedați — un sistem social complet, cu peste 40 de ani înainte de pensia publică irlandeză (Old Age Pensions Act, 1911). --- 🧭 De ce a făcut Guinness asta? Istoricii consideră că motivația a fost dublă: filantropică — Edward C. Guinness era un susținător al ideii că prosperitatea firmei trebuie împărțită cu muncitorii; strategică — pentru a păstra forța de muncă calificată și pentru a evita conflictele sindicale. Într-un Dublin industrial agitat, o pensie garantată era un motiv puternic de fidelitate. > „Guinness was known for treating its workers unusually well, offering pensions, housing and healthcare decades ahead of its time.” — Oxford University Press, Voices of Guinness. --- 📚 Surse: Guinness – The Story of Guinness (guinness.com) Guinness Storehouse Archives IrishCentral – Guinness introduced pensions in the 1880s Preservica – Guinness Archive Records: Pensions, Widows & Orphans Oxford Academic – Voices of Guinness Liverpool University Press – The Making of Edward Guinness --- 🏁 Concluzie Într-un secol în care statul nu oferea nicio plasă de siguranță, Guinness a fost o excepție remarcabilă: o companie care a înțeles că stabilitatea și demnitatea angajaților aduc profit pe termen lung. Modelul Guinness a fost, de fapt, un precursor al sistemelor moderne de pensii și un exemplu de cum capitalul și umanitatea pot coexista — chiar și într-o fabrică de bere.

Veniturile și cheltuielile populației. De ce nu economisim mai mult?

Economisirea este esențială pentru creșterea economică. Cu cât rata economisirii este mai înaltă cu atât societatea dispune de mai multe fonduri pentru investiții și, deci, pentru creșterea producției și a veniturilor. Aceasta nu înseamnă că, automat, țara care economisește mai mult are o creștere economică mai puternică, din două motive. Pe de o parte, economisirea internă reprezintă doar o componentă a resurselor pentru investiții; acestea din urmă pot fi finanțate prin import de capital, adică din economisirile altora. Pe de altă parte, contează foarte mult calitatea utilizării banilor economisiți; pe timpul comunismului românii au strâns serios cureaua, însă investițiile planificate centralizat au eșuat. Cu alte cuvinte, economisirea internă este necesară dar nu și suficientă pentru ca o țară să înregistreze creștere economică.

Aceasta fiind teoria, cât economisesc românii? INS a publicat ieri ultimele date privind veniturile și cheltuielile populației. În trimestrul al doilea din 2013, venitul mediu lunar pe o gospodărie a fost de 2563 lei, iar cheltuielile medii lunare ale unei gospodării s-au ridicat la 2296 lei. Mai jos putem vedea evoluția acestor indicatori și a ratei economisirii în ultimii 5 ani. O primă idee importantă. După cum se observă economisirea la români are un pronunțat caracter sezonier: crește întotdeauna în prima jumătate a anului și scade în al doilea semestru (când oamenii pleacă vara în concedii sau se pregătesc să spargă pușculița de Anul Nou. Acest comportament nu s-a schimbat în timpul crizei și arată un lucru important: în bună măsură, românii economisesc ca să aibă cu ce să se distreze ulterior, nu pentru a investi și a-și crește averea în viitor. Dacă dăm la o parte această componentă volatilă a economisirii, atunci rămânem cu economisirea ca sursă de investiție, care nu depășește 8% din venit.

Unii comentatori au apreciat faptul că, în urma crizei economice, comportamentul oamenilor a devenit mai prudent, iar economiile au crescut. Aș spune mai degrabă că traiul a devenit mai auster, iar rata economisirii – dincolo de o scurtă perioadă asociată cu șocul crizei, nu a crescut deloc. Istoria post-decembristă ne arată de fapt că economisirea a colapsat și a reînceput să crească susținut în anii 2000, simultan cu creșterea economică. Criza a speriat puțin populația care a devenit mai prudentă, rata economisirii atingând punctul de maxim în trimestrul doi din 2010, după care tăierile de salarii au provocat scăderea economisirii. A doua idee importantă. Așadar, economisirea la români este determinată de contextul economic și în primul rând de nivelul veniturilor, nu de un imbold “structural” pentru acumulare.

Cât de mult economisesc românii în comparație cu vecinii noștri? Răspunsul poate fi sesizat din graficulurmător: puțin. În principal, oamenii pun ceva bani la bancă dar nici aceia nu sunt prea mulți.

De ce nu economisim mai mult? Aceasta este una din marile probleme ale prezentului. Pe scurt, din cauza politicii. Din cauza politicii monetare, care a făcut ca pe perioade îndelungate de timp rata reală a dobânzii să fie negativă. Inclusiv în prezent se întâmplă acest lucru, iar relaxarea politicii monetare de către BNR nu va face decât să mai dea un ciocan în cap economisirii. Un calcul făcut ieri de Capital, din care reiese că este irațional să depui lei la bancă:

Dar politica monetară este doar o cauză pentru care economisirea este nerentabilă în România și ar fi nedrept să aruncă povara răspunderii în principal în cârca sa. Responsabilă este politica statului în general, care a subminat sistematic toate incitativele care i-ar determina pe oameni să economisească. De exemplu, impozitarea: de ce să acumulezi dacă vine pe urmă guvernul sau primăria și te taxează mai mult? Alt exemplu: amânarea reformei sectoarelor de stat nerentabile, care aparent oferă bunuri și servicii gratis (sau aproape) cetățenilor. Aici putem vorbi printre altele de educație sau de pensii. De ce să economisești dacă învățământul e gratuit? De ce să economisești dacă ai o pensie de primit de la stat? Fondurile private de pensii din România sunt într-o fază embrionară, polonezii ne-au luat-o de mult înainte (după cum se vede în poză mai sus), dar ce folos dacă la o adică și acolo statul vine și îți naționalizează economiile? Românii se uită și mai învață încă o lecție. Și tot așa. Dacă vreți să mă puneți în dificultate atunci spuneți-mi să identific măcar o măsură prin care statul încurajează economisirea.

Sursa logec.ro

Cei 999 de dolari care lipsesc din banii voştri şi ai părinţilor voştri. Cum s-a transformat un libret de economii de 1.000 de dolari în 1977 într-un dolar în 2012

Luni dimineaţă, zi liberă de Rusalii, într-un Bucureşti pustiu unde nici "criza" nu circula pe stradă, am primit la redacţie un telefon de la un cititor care mi-a prezentat problema lui, rugându-mă să o expun mai departe ministrului de Finanţe sau premierului. Astfel încât să se găsească o soluţie.

După o conversaţie de zece minute cu acel domn, dintr-o localitate din Hunedoara, am realizat că situaţia lui este până la urmă o problemă a tuturor celor care economisesc, o parte din salariul lor, astfel încât să lase ceva moştenire copiiilor lor. Unde să investeşti, în ce produs de economisire şi în ce monedă, astfel încât trecerea anilor şi evenimentele care apar să nu îţi înghită banii pe care i-ai pus de o parte?

În 1966, părinţii cititorului au făcut prima depunere la CEC. În 1977, soldul carnetului de economii de la CEC indica 10.000-11.000 de lei. De atunci, părinţii nu au mai efectuat vreo depunere, dar nici nu au scos vreun ban. Ce se aduna era doar din dobândă.

La vremea respectivă, în 1977, 10.000 de lei însemnau cam 1.000 de dolari. Sau 10 luni de salariu. O Dacie era cam 70.000 de lei (7.000 de dolari), iar o casă/apartament era cam 50.000-70.000 de lei (5.000-7.000 de dolari).

În 1994, deci peste 17 ani şi la patru ani după Revoluţie, în soldul contului de economii de la CEC se adunaseră 21.774 de lei, după cum mi-a spus cititorul. Adică 5 dolari şi ceva. În 2005, când a venit denominarea în care s-au şters patru zerouri din coada leului, soldul libretului de economii se adunaseră 33.163 de lei, adică 3,3 în lei noi, adică 1 dolar.

Iar întrebarea de acum a interlocutorului meu este simplă: Cine îmi dă mie banii? Banii din 1977, nu cei de acum.

Cei cărora li s-au naţionalizat casele în 1947 au primit despăgubire. Cei care au avut bani pentru Dacie la CEC au mai primit şi ei ceva, dar cei care au avut încredere în sistemul naţional de economisire, în moneda naţională ce primesc? Ce să îi spui cititorului? Cine să îi facă lui dreptate, că şi-a pierdut banii, de fapt valoarea banilor în 35 de ani? Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Isărescu sau toţi premierii şi miniştri de finanţe care au condus România? Sub cei 22 de ani de domnie a lor s-au devalorizat banii. Cum să facă ei dreptate? Asta ar însemna să se acuze pe ei, privind modul cum au administrat ţara, resursele şi economiile oamenilor.

Părinţii lui au economisit de bună credinţă şi în 1977 au pus de o parte echivalentul a 1.000 de dolari, a zece luni de muncă, a 20% dintr-o casă, de fapt avansul. El a moştenit libretul şi s-a trezit că are 1 dolar sau trei cafele la dozator.

Cum să-i explici că între timp am avut inflaţie de trei cifre, iar dobânda bancară la economii nu a putut să ţină pasul cu ea, am avut devalorizarea monedei naţionale de nu ştiu câte ori în raport cu dolarul, între timp a mai crescut şi preţul la case. Numai preţul la maşină a rămas pe loc.

Cum te poţi apăra în decenii, cât ţine viaţa unui om, de tot ce se întâmplă în jurul tău, care afectează valoarea banilor?

Bancherii se plâng că nu pot da credite în România pe termen lung în moneda naţională, pentru că nu au resurse pe termen lung, adică deponenţii nu îşi pun banii pe 20 de ani, ci îşi ţin economiile pe cel mult un an. Şi cine e de vină că oamenii nu mai au încredere în ceea ce se cheamă economii pe termen lung? Părinţii cititorul meu şi chiar el au avut încredere în conceptul de economisire, de fapt de moştenire pe termen lung şi au pierdut. De la 1.000 de dolari au ajuns la 1 dolar, în bani reali. Şi ca ei sunt mulţi alţii cărora li s-a întâmplat la fel.

De foarte multe ori sunt întrebat unde este mai bine să îţi ţii economiile, adică partea din salariu pe care ai putea să o pui de o parte.

Ce să îi spui? Să aibă încredere în leu, aşa cum spunea Banca Naţională între 2003 şi 2008, până a a venit criza? În dolari? În euro? În aur? În franci elveţieni?

Mai este valabilă noţiunea de economisire pe termen lung, în condiţiile fluctuaţilor valutare de monede? Sau, de fapt, trebuie să îţi evaluezi an de an situaţia economiilor şi să dai cu banul, în ce monedă mergi mai departe?

Dacă ai fi investit în dolari în ultimul deceniu, ai fi pierdut comparativ cu plasamentele în leu sau euro.

Dolarul a crescut comparativ cu leul cu numai 12% între 2002 şi 2012. Iar dacă ne uităm puţin la ce s-a întâmplat acum 4-5 ani, când dolarul a scăzut la 2,2 lei faţă de 3,6 acum, toţi cei care au avut încredere în moneda verde ar fi pierdut.

Dacă ai fi mers pe euro, între 2004 şi 2012, ai fi câştigat din aprecierea monedei europene comparativ cu leul 10%. Dacă aveai norocul să-ţi plasezi leii în 2002, când euro era cotat la 2,8 lei, ai fi câştigat până acum 60%. Pe de altă parte, dacă ai fi ţinut leii în bancă, cu dobânzile acumulate într-un deceniu, ai fi câştigat în lei cam 160%. Dacă excludem deprecierea leu-euro de 60%, plus dobânda la euro, ai fi avut un câştig de 40%.

Aceste calcule sunt postfactum. Nu ştiu dacă în 2002 puteai să îi spui cuiva să scoată toţi banii pe care îi ţinea în valută şi să îi bage în lei, că va câştiga mai mult. Sau îşi va conserva valoarea banilor mai bine.

Aşa cum se mişcă lumea acum, unde toate ţările încearcă să iasă din menghina datoriilor şi din recesiune, economisirea pe termen lung într-o singură monedă este un pariu extrem de riscant. Nu ştii ce îţi vor aduce evenimentele şi care ţări se vor confrunta cu devalorizări sau cu aprecieri atât a monedelor, cât şi a activelor.

În 1977, un apartament era 5.000-7.000 $, aproape de anii '90 probabil că urcase la 8.000-10.000 de dolari, după Revoluţie coborâse din nou spre 5.000-7.000 $, nivel unde a stat aproape un deceniu. După 2000, acelaşi apartament urcase la 50.000-70.000 $, pentru ca acum să coboare spre 30.000-40.000 $. E investiţia într-un apartament mai bună decât într-un depozit bancar? Ce laşi moştenire copiiilor? Un libret de economii în moneda naţională, cumperi acum dolari şi îi ţii la saltea că s-ar putea ca euro să nu mai existe? Cumperi aur sau franci elveţieni? Cumperi tacâmuri şi covoare aşa cum făceau părinţii noştri ca să ne lase moştenire ceva util, care nu risca să se deprecieze?

Având în vedere istoria ultimelor patru decenii cât şi evenimentele actuale din jurul nostru atât cele economice, cât şi cele politice şi sociale, Conceptul de economisire pe termen lung, într-un singur coş, nu mai există.

Împărţiţi-vă economiile în două, trei sau chiar patru monede, nu investiţi numai într-un singur activ şi uitaţi-vă ce se întâmplă în jurul vostru!

Nici statul, nici bancherii nu vor avea grijă de păstrarea în timp a valorii banilor voştri. Pentru că nici ei nu ştiu şi, de aceea, se uită mai degrabă pe termen scurt decât pe termen lung. Iar criza a arătat acest lucru.

Un preşedinte stă patru sau opt ani şi sigur nu se gândeşte zi de zi la cei care economisesc, iar premier sau un ministru de finanţe stă mult mai puţin. Şi nici Mugur Isărescu, care stă de 22 de ani în fruntea Băncii Naţionale nu a putut să oprească devalorizarea în timp a monedei naţionale, în special după 1990.

Şi totuşi, până la urmă, cine îl despăgubeşte pe cititorul meu, dintr-o localitate din Hunedoara, ai cărui părinţi au economisit an de an, au lăsat dobând acolo, cu credinţa că îi vor lăsa ceva moştenire fiului lor?

De la 1.000 de dolari să ajungi la un dolar după 35 de ani este cumplit. Iar cei 999 de dolari care lipsesc din valoarea banilor nu înseamnă altceva decât preţul plătit, de cei mai mulţi pentru cele trei decenii pierdute din punct de vedere economic. Ultimul deceniu al perioadei Ceauşescu plus cele două decenii de după Revoluţie. Dar gândiţi-vă că în economie ce pierd unii, câştigă alţii.

Sursa ZF

Oltenii au economisit zeci de milioane de lei

Depozitele bancare ale populaţiei din judeţele Olteniei au crescut în decembrie faţă de noiembrie cu 118 milioane de lei. Aflaţi din GdS de unde au avut oamenii bani să îngroaşe conturile în lei.

Populaţia din judeţele Olteniei a pus deoparte destul de mulţi bani în luna decembrie a anului trecut. Datele publicate de Banca Naţională a României (BNR) arată că, fără excepţie, în toate judeţele regiunii Oltenia, populaţia a pus deoparte sume colosale de bani într-o singură lună: 118 milioane de lei au fost economisite de oamenii din toate cele cinci judeţe. Recordul îl deţine Doljul, unde o parte a populaţiei a atras în conturi aproape zece milioane de euro. Nu se ştie câţi oameni au strâns bani în plus, cert este că, pe ansamblu, judeţul este în top cu cea mai mare sumă economisită în regiune în moneda naţională. Comparativ cu luna noiembrie 2011, în decembrie, depozitele bancare ale populaţiei deschise în moneda naţională au urcat în Dolj cu nici mai mult, nici mai puţin de 41 de milioane de lei, ajungând la un total de 1,47 miliarde de lei. Doljul este judeţul cu cea mai mare populaţie din Oltenia şi locuitorii de aici deţin cele mai consistente depozite bancare din regiune. Raportat la numărul de locuitori, se poate spune că, în medie, fiecare persoană care trăieşte în Dolj ar avea depozite bancare de 2.100 de lei. Creşteri substanţiale ale depozitelor bancare au avut şi locuitorii din judeţul Vâlcea. Ei au depus în bănci sub formă de depozite la termen mai mult cu 25 de milioane de lei faţă de luna noiembrie. Aşadar, în decembrie, depozitele totale ale populaţiei din Vâlcea au urcat până la 873 de milioane de lei. 
În Gorj, depozitele bancare ale populaţiei au crescut în ultima lună a anului cu 23 de milioane de lei faţă de luna precedentă. Astfel, populaţia din Gorj deţine în conturi la bănci, sub formă de depozite la termen în lei, suma de 670 de milioane de lei. Locuitorii din Olt aveau în decembrie cu 18 milioane de lei mai mulţi bani sub formă de depozite decât în noiembrie. Ei deţin 682 de milioane de lei în bănci, sub formă de depozite la termen. Şi persoanele care au domiciliul în Mehedinţi au pus mai mulţi bani deoparte în decembrie. Sumele economisite de ele ajung la 389 de milioane de lei, cu 11 milioane de lei mai mult decât în luna precedentă celei analizate.

La adăpost, în faţa căderii euro 

Creşterea depozitelor bancare în lei arată faptul că oltenii încearcă să economisească din ce în ce mai mult, din cauza crizei. În Dolj, mişcările din conturile oamenilor efectuate în decembrie arată o diminuare a depozitelor în valută, cu cinci milioane de lei, concomitent cu o creştere fabuloasă a depozitelor în lei. Bancherii consideră că aceste mişcări se datorează incertitudinii care a planat asupra zonei euro. „Există posibilitatea ca îngrijorarea care s-a creat faţă de zona euro să fi determinat populaţia să schimbe în lei valuta primită de la cei care lucrează în străinătate. Şi, astfel, oamenii au depus banii în bănci sub formă de depozite. Din cauza ştirilor venite din Europa despre euro, populaţia a vrut să se pună la adăpost şi a schimbat euro în lei“, a declarat, pentru GdS, directorul unei bănci locale. Alt bancher craiovean susţine că în decembrie oamenii au avut mai multe venituri: „Este evidentă tendinţa de economisire a populaţiei. Probabil, cei angajaţi au primit prime de Crăciun, de Sărbători şi astfel a crescut valoarea depozitelor bancare. În plus, pe final de an, oamenii primesc mai mulţi bani de la rudele lor care lucrează în străinătate“.

Firmele şi-au diminuat depozitele

În ciuda faptului că populaţia a economisit mai mult pe finalul anului trecut, datele BNR arată că multe dintre firmele din Oltenia au scos mai mulţi bani din conturi pentru plăţi suplimentare în decembrie. Depozitele la termen în lei ale agenţilor economici doljeni au scăzut cu cinci milioane de lei în decembrie faţă de noiembrie 2011. În Gorj, firmele şi-au diminuat depozitele în lei cu 38 de milioane de lei. În Vâlcea, companiile şi-au redus depozitele în lei cu două milioane, în luna decembrie. Totuşi, alte firme din celelalte judeţe ale Olteniei au reuşit să economisească. În Mehedinţi, se pare că firmele au reuşit să-şi crească depozitele în lei, în perioada analizată, cu șase milioane de lei. În Olt, agenţii economici au pus în bănci în plus 11 milioane de lei.

În Dolj au scăzut considerabil restanţele la credite

Tot în decembrie, doljenii au reuşit să-şi mai plătească din restanţele bancare înregistrate şi la creditele în lei, şi la cele în valută. Restanţele la împrumuturile în lei au scăzut cu 14 milioane de lei, în timp ce la creditele în valută (exprimate tot în lei) s-au diminuat cu 15 milioane de lei. În celelalte judeţe ale Olteniei, restanţele bancare fie au scăzut uşor la lei cu unu-două milioane de lei, fie au crescut la creditele în valută, dar cu sume care nu depăşeau, de asemenea, unu-două milioane de lei. 

Sursa Gazeta de Sud

Un pas in noua economie: Cum iti inveti copilul sa planifice banii

Pentru un popor in care banca este principala sursa de creditare, finantare si economisire, educatia financiara este extrem de necesara. Despre necesitatea introducerii educatiei de acest gen la copii, inca din scoala generala, se vorbeste des. Insa, este posibil? Sunt copiii receptivi la acest gen de informatii? Citeste povestea unui proiect de responsabilitate sociala nascut din experienta personala plus cartile lui Robert Kiyosaki si crescut cu speranta ca se va extinde la nivel national.

Academia Bunastarii este un proiect de responsabilitate sociala – educatie financiara si antreprenoriala pentru copiii cu varsta intre 9 si 14 ani, lansat de brokerul de asigurari Elire. Partea teoretica a trainingurilor este sustinuta de Dorel Lacatus, directorul general al Elire si jocurile si activitatile creative de doi voluntari, Ramona Andrei si Andi Beldianu.

Intr-un interviu acordat Wall-Street.ro, Dorel Lacatus (foto) povesteste cum s-a nascut acest proiect. La finalul anului 2009, la o conferinta nationala a Institutului de Asigurari si Pensii (unde este si lector), a fost invitat sa sustina o prezentare pe o tema care sa aiba legatura cu educatia financiara si cu zona de pensii si asigurari.

“Nu am emotii sa vorbesc in public, insa trebuia sa gasesc o tema care sa captiveze cateva sute de oameni din domeniu. Ma gandeam de mult la acest subiect si intr-o dimineata m-am trezit la 5 si am notat toate ideile pe care le aveam despre educatia financiara in scoli. Acest subiect lucra de mult in mine, din cauza unor carti de Robert Kiyosaki, unde am citit despre lipsa de pregatire a copiilor pentru viata financiara. Ulterior mi-am dat seama cat de mult m-a influentat cartea, atat in idee cat si in numele proiectului”, povesteste Lacatus.

In prezentare era inclusa si experienta personala – cu propriul copil, caruia a inceput sa ii plateasca un „salariu” de 5 lei pe saptamana (acum 8 ani).

„Am luat aceasta decizie cand mergeam cu fetita in parc si cerea tot felul de jucarii de foarte proasta calitate, dar scumpe. Asa ca i-am propus un salariu pentru ca mergea la gradinita. De banii aceia nu isi putea cumpara jucarii, asa ca s-a orientat spre leagane sau masinute, care erau gratis, pentru a strange banii”, isi aminteste Dorel Lacatus.

Ceva timp mai tarziu, copilul a primit si primul sau credit: pentru un casetofon cu CD, stransese o parte din bani si pentru restul a platit rate timp de un an.

Intre timp, salariul a fost indexat, insa copilul si-a dezvoltat simtul de economisire si acum strange cei 25 de lei primiti saptamanal pentru televizor, tableta, sau carti.

„Am ajuns la concluzia ca daca isi doresc ceva, copii pot face economii si inteleg ce inseamna planificarea”.

La momentul prezentarii, propunerea era ca educatia financiara sa fie introdusa in scoli. Intre timp, proiectul a demarat, insa planul maret ramane.

„Visam sa introducem in scoli aceasta educatia financiara. Ma gandeam chiar sa ma inscriu intr-un partid, sa vorbesc cu un om care are putere. Dar am decis sa fac acest proiect de responsabilitate sociala, sa schimb lucrurile din interior, de la mic la mare”, explica Lacatus.

Cum decurg cursurile

Astfel, in februarie 2010 a pornit primul curs. Cu experienta de trainer pentru adulti, directorul general al Elire a gandit un modul pentru copii, impartit in trei mari parti: stabilirea obiectivelor, timpul si bugetul de venituri si cheltuieli. In plus, erau inserate jocuri si activitati de grup. Modelul a fost realizat pe principiul coaching-ului: trainerul pune intrebari, “studentii” raspund.

Copiii invata sa isi stabileasca obiective, sa constate cat de important este timpul si sa construiasca un buget de venituri si cheltuieli, pentru a vedea cati bani intra si cati bani ies.

Experienta a fost duala insa, intrucat trainerul a avut multe lucruri de invatat de la copii.

“Imi amintesc de un baietel, care raspundea ca banii nu sunt importanti, cand ii intrebam acest lucru. Desi toti ceilalti copii il contraziceau, baiatul nu era de acord. Asa ca am insistat si am intrebat de ce are aceasta opinie. Raspunsul lui m-a marcat: “Banii nu sunt importanti pentru ca nu te ajuta sa respiri”. Am retinut aceasta fraza si o folosesc foarte des”, povesteste Lacatus.

Cursul se deruleaza la un interval de 2-3 luni, de cele mai multe ori la sediul Elire, cu 10-12 cursanti. Copii sunt adusi fie de colegi de la compania de brokeraj de asigurari, fie de profesori deschisi spre acest gen de educatie. Pana acum sunt patru serii instruite, urmatoarea fiind programata pentru 6 decembrie.

In experienta cu propriul copil, Dorel Lacatus a remarcat si ce impact fantastic au banii cash pentru copii.

“Recent, i-am dat fetitei toti banii acumulati pe mai mult timp si pentru prima data, a apelat la mine sa gasim impreuna ce sa faca cu acesti bani, pentru ca nu a vrut sa ii cheltuie pe toti. De obicei, Mara apeleaza la sotia mea (care este profesoara) pentru lucruri de cercetare, insa vad ca simte nevoia de educatie financiara”, explica Lacatus.

Mai mult, dupa ce a participat la modulul din Academia Bunastarii, Mara si-a privit altfel tatal, care este hotarat sa isi invete copilul spre zona aceasta de educatie si sa o implice in viata profesionala.

“Cred ca educatia financiara ne poate da posibilitatea, ca societate, sa traim altfel. Toata lumea spune ca numai consumul ne va ajuta sa iesim din criza, dar trebuie sa ramana o parte din bani si pentru economisire. Vad acest proiect inclus in scoli, in faza in care anumite persoane vor sa castige prin faptul ca se implica si ne ajuta. Si as vrea ca peste ceva timp sa vad zece companii sa copieze acest proiect – sa ia ideea si sa o aplice”, mai spune directorul general al Elire.

Ambitie, vointa si parteneri de nadejde

Pana acum, partea teoretica a cursurilor a fost sustinuta de Dorel Lacatus, dar are in plan sa pregateasca si alti oameni pentru aceasta activitate, pentru cand proiectul se va extinde. Pentru partea de jocuri si activitati de echipa, exista doi voluntari

„Partenerii mei sunt Ramona Andrei si Andi Beldianu, care au fondat anul trecut Trainovation, o companie de training, consultanta, coaching si dezvoltare personala. Ei contribuie prin sustinerea dinamicii de grup, prin tehnici de relationare, de constientizare de sine si de integrare in grup sau intr-o echipa sau cu jocuri si activitati creative care sustin tematica seminariilor. Copiii descopera astfel ca si in joaca pot sa se cunoasca mai bine, pot sa se sustina unii pe altii si pot sa-si manifeste si sa-si antreneze creativitatea”.

Lacatus mai spune ca ajutorul celor doi voluntari a fost nepretuit, mai ales ca a vazut cum abordeaza relatia cu copiii, cum ii implica.

De asemenea, un partener foarte important pentru Academia Bunastarii este si compania germana de asigurari Signal Iduna. „Ei ne sprijina cu materiale necesare in procesul de instruire, iar pentru copii acorda gratuit un card de asigurari de sanatate si accidente, valabil timp de un an”, explica trainerul.

Copiii instruiti in Academia Bunastarii lasa feedback-uri interesante. De la calificative foarte bune pe linie, inclusiv la mancare si pauze, pana la „vreau sa invat despre iubirea la 12-13 ani” sau „cum sa iti traiesti viata”, acestia surprind in gandire.

Un aspect care inca nu a fost bine pus la punct este cel al relationarii cu parintii, atat imediat dupa curs, cat si pe termen lung, pentru a masura schimbarile in comportamentul copiilor vizavi de bani.

“De asemenea, vrem sa tinem si modulele 2,3 si 4 pentru copiii care au participat la primul. Deocamdata, nu am pus in practica acest lucru. Cand am pornit proiectul nu ne-am gandit la toate aspectele care au aparut pe parcurs”, mai spune Lacatus.

Un alt plan pentru acest proiect este introducerea unor cursuri de educatie bursiera. Fiind interest de aceasta zona, Lacatus a participat la mai multe seminarii despre piata de capital si chiar a identificat cativa potentiali lectori pentru un viitor modul.

Pe langa aceste idei care apar tot timpul, proiectul maret ramane extinderea acestor cursuri la nivel national, in scoli. Oricat de utopic ar suna, in noua economie care se contureaza, generatiile care vin din urma au nevoie de o baza solida pentru viata financiar. wall-street