Reţete de hrană proteică pentru albine

Reţete de hrană proteică pentru albine

Barlad Online

A doua jumătate a lunii februarie și începutul lunii martie se caracterizează prin amplificarea creșterii de puiet în familiile de albine și, implicit, a creșterii destul de mari a consumului rezervelor de hrană existente în cuiburile familiilor de albine, astfel că lunar consumul de hrană tinde chiar la peste 2 kg.

Totodată, țin să precizez că, având în vedere că anul 2016 a fost dezastruos din punct de vedere apicol, familiile de albine nu au intrat în cele mai bune condiții în iarnă și deja s-au anunțat de la unele stupine masive depopulări, mortalități și chiar dispariții de familii de albine. Astfel devine imperios necesară evaluarea de urgență a stării familiilor de albine și trecerea, în caz de nevoie, la hrăniri cu produse energetice și proteice.

Și dacă până la apariția condițiilor de efectuare de zboruri de curățire am recomandat efectuarea de hrăniri cu turte (paste) energetice, acum, odată cu apariția condițiilor de efectuare a acestor zboruri, recomand și administrarea de hrăniri proteice.

Produsele pentru hrăniri proteice trebuie, în principal, să fie pe bază de polenuri sau păstură deoarece proteinele obţinute din polen sau păstură sunt necesare albinelor în primul rând pentru creşterea puietului, astfel că pentru prepararea hranei necesare larvelor, albinele doici au nevoie să consume polen. Dar, ar fi greşit să credem că rolul polenului se reduce numai la aceasta. Tinerele albine, timp de câteva zile după ecloziune, trebuie să consume polen, în caz contrar ele vor rămâne debile, cu durata de viaţă scurtată substanţial. Totodată, este de știut că albinele doici nu numai că hrănesc puietul, dar hrănesc cu proteină și culegătoarele peste noapte.

Este de precizat că, pentru înlocuirea polenului, au fost încercaţi ca substituenţi laptele degresat, gălbenuşul de ou, făina de soia degresată, drojdia de bere dezactivată ş.a.m.d., dar niciunul dintre acești înlocuitori nu și-au demonstrat totala viabilitate, așa că eu personal recomand ca în cazul hrănirii albinelor să nu se folosească înlocuitori de polen, ci numai polen şi păstură provenite din familii sănătoase sau polen recoltat direct de om din natură, de exemplu din panicule de porumb sau din inflorescenţele alunului.

Hrana proteică suplimentară se administrează în doze reduse şi la intervale mici de timp deoarece, când este distribuită în doze mari şi la intervale mari, creează şocuri nutritive, fapt dăunător stării generale a familiei de albine.

Produsele și modalitățile de administrare a hranei proteice pe care mi le-am propus să le descriu sunt: administrarea de polen sau păstură în afara stupilor, turte cu polen, turte din miere și păstură și rame cu polen sau păstură. Toate aceste produse și modalități le-am aplicat, de cele mai multe ori cu succes, în stupinele proprii, iar hrănirile cu diverși înlocuitori nu le folosesc și nu le recomand dacă vreți să aveți într-adevăr albine viabile și sănătoase.

De asemenea, atenționez că cea mai bună hrană proteică este păstura în faguri de la rezerva stupinei, mierea folosită la amestecuri trebuie lichefiată, polenul recoltat de albine înainte de utilizare se macină fin, păstura și polenul utilizate la hrăniri nu trebuie să fie mai vechi de un an și să nu fie înghețate, iar prin folosirea amestecurilor proteice se pot activa sporii de nosemă și în acest sens trebuie luate măsuri de prevenție.

În final, nu uitați că albina este o insectă inteligentă; ea știe când are mâncare sau nu, dar și să facă economie, noi trebuie doar să cunoaștem acest lucru şi să procedăm ca atare.

Hrănirea albinelor cu polen sau păstură în afara stupilor

La hrănirea în aer liber, polenul se expune, în zilele favorabile zborului albinelor, sub formă de praf, obţinut prin măcinarea granulelor, în tăviţe, lădiţe, capace de stupi sau hrănitoare speciale (fig.1 și 2), aşezate în locuri însorite, amplasate în imediata apropiere a stupinei.

În cazul hrănirilor cu păstură, aceasta se recoltează cu prilejul reformării fagurilor vechi la sfârşitul verii sau toamnei din anul precedent, reţinând şi păstrând la rezerva stupinei importante cantităţi. Păstura se păstrează la loc uscat, răcoros și întunecat, în recipiente fără aer (obligatoriu). Mai poate fi păstrată şi în formă refrigerată, însă unele dintre calităţile ei se diminuează în acest caz.

Hrănirile cu păstură în aer liber se fac procedând ca în cazul polenului, iar pentru hrănirile cu polen şi cu păstură trebuie să avem siguranţa că hrănim numai albinele stupinei proprii.

Turte cu polen

În cazul hrănirii în interiorul stupului polenul se administrează sub formă de turte şi pasta turtelor se prepară din 20% polen măcinat şi 80% miere prin frământare (fig. 3) și apoi se duce amestecul într-un loc răcoros (8-12°C), ferit de lumină și uscat, unde se frământă zilnic.

După circa două săptămâni produsul devine omogen, putând fi astfel pus în pungi a câte 500 g (fig. 4) și apoi este lăsat până se cristalizează mierea și cu un sucitor se aplatizează pungile până la o grosime care să fi compatibilă cu spațiul dintre podișor și spetezele superioare ale ramelor cuibului familiilor de albine.

Până la administrare pungile se păstrează în continuare într-un loc răcoros (8-12°C), ferit de lumină și uscat.

Turte din miere şi păstură

O reţetă mai veche, dar totuşi de actualitate, este pasta din miere şi păstură. Cum se procedează: în luna ianuarie se expun fagurii cu păstură (fig. 5) la ger. Înainte de a îngheţa păstura (atenţie, se depreciază) şi când devin casanţi, se taie în fâşii prin mijlocul celulelor, care se freacă între palme, obținând păstura (fig. 6).

Păstura astfel obţinută se amestecă cu o cantitate egală de miere lichefiată şi se pune în borcane. Când borcanul este aproape plin, se toarnă deasupra un strat de miere. Spre sfârşitul iernii, când vrem să hrănim albinele, trecem amestecul de miere şi păstura prin maşina de tocat. La 2 kg de pastă se toarnă, picurând şi amestecând, 1 litru de apă caldă, în care am dizolvat 20 g de sare de bucătărie.

Se fac turtiţe de 0,5 kg şi se administrează deasupra ramelor. Administrarea poate dura până la apariţia polenului în natură, din 10 în 10 zile. Pentru prevenirea apariţiei nosemozei, o parte din apă se poate înlocui cu ceaiuri din diverse plante sau protofil.

Rame cu polen

Trebuie arătat că hrana proteică din stupi este mai dificil de păstrat ca rezervă, mai ales că în toamnă albinele consumă aproape toată păstura, formând corpul gras.

Evident că apare necesitatea ca, atunci când apare o fereastră de timp favorabil, să se introducă lângă ramele cu început de puiet o ramă cu hrană proteică și această ramă se prepară după cum urmează:

Se ia polen, nu mai vechi de un an, se macină foarte fin, după care acesta se presară în celulele fagurelui (fig. 7) până când acestea se umplu, apoi se ung celulele cu sirop de zahăr care se prepară în proporție de două părți zahăr și o parte apă, apoi după 2-3 zile, după ce se întărește, ungem cu foarte puțină miere și, când timpul ne permite, introducem această ramă la marginea cuibului.

Sursa barladonline

Lucrări în stupină în luna martie: ce trebuie să facă apicultorii la început de primăvară

Debutul primăverii marchează și demararea unor lucrări importante în stupină. Este momentul tratamentelor și al zborului de curățire chiar dacă luna martie este deseori capricioasă și nu puţini sunt anii în care în această perioadă ninge şi temperatura scade sub 0ºC.

Oricum, ziua creşte până la a fi egală cu noaptea, iar condiţiile de climă fac posibilă apariţia primelor flori în special polenifere (ghiocei, brânduşe, viorele, urzicuţa, cornul, aninul, ulmul de câmp salcia căprească şi zălogul) fapt ce contribuie la o bună stimulare a dezvoltării familiilor de albine.

Dezvoltarea coloniei de albine este dată de creşterea raportului de albine tinere în defavoarea celor bătrâne, creşterea puietului pe un număr tot mai mare de faguri în funcţie de prolificitatea mătcii şi a gradului de acoperire a fagurilor cu albină.

În această lună, puterea familiilor diferă, dar în general le putem aprecia ca familii puternice pe acelea care au 7-8 intervale ocupate de albină, familii de putere medie cu 5-6 intervale, iar cele de putere mică sunt ocupate de albină pe 3-4 spaţii. În aceste condiţii consumul de miere creşte la 2,0 – 2,5 kg.

În luna martie apicultorul trebuie să aibă în vedere următoarele activităţi:

– stimularea şi supravegherea zborului general de curăţire (în regiunile cu primăvară târzie). Odată cu supravegherea zborului se notează toate stările anormale care există, prin aprecierea zborului la urdiniş, a semnelor de boală (fecale la urdiniş în cazul nosemozei, albine care se deplasează anormal în cazul acarienilor). Zborurile de curăţire intense şi energice le fac numai familiile puternice şi sănătoase care au o activitate normală şi o dezvoltare pe măsură. Abundenţa albinelor care au polen în coşuleţe şi vin la urdiniş denotă că în cuib există mult puiet.

– efectuarea reviziei sumare de primăvară, în zilele călduroase cu peste 13ºC, cand se verifică prezenţa mătcii şi starea generală a familiilor de albine şi se execută o serie de lucrări pentru o bună dezvoltare a acestora: curăţirea fundurilor de stup, îndreptarea familiilor de albine orfane, unirea familiilor de albine slabe, completarea rezervelor de hrană la 6-8 kg pe o familie de albine, uscarea materialelor izolatoare, strâmtorarea cuiburilor la familiile slabe şi mijlocii pentru menţinerea căldurii;

– un control mai amănunţit (revizia de fond) poate fi facută numai dacă temperatura exterioară atinge 20ºC şi nu există vânt. Se apreciază cantitatea de puiet, hrană şi modul de repartizare, se constată prezenţa şi calitatea mătcii observând puietul de toate vârstele, se curăţă fundul stupului şi se strânge cuibul la ramele cu hrană si puiet acoperite de albină. Familiile de albine nu trebuie sa fie descoperite mai mult de 10 minute;

– completarea proviziilor se poate face cu rame cu miere de la rezervă sau de la familiile unde se apreciază că există un excedent;

– ținând cont de faptul ca sunt necesare 40 de zile pentru a obţine o primă serie de albine culegătoare, în scopul intensificării creşterii de puiet pentru valorificarea culesurilor intense (rapiţă de toamnă, salcâm) se trece imediat ce timpul se încălzeşte la stimularea familiilor de albine cu sirop de zahăr 1:1, administrat la început în porţii de 0,15 – 0,25 litri în funcţie de puterea familiilor şi pe măsură ce timpul se încălzeşte la porţii de 0,3 – 0,5 litri/ familie la intervale de timp de 4-7 zile; pentru combaterea nosemozei, siropul poate fi preparat cu Protofil –17ml (o lingură de supă) /litru sirop.

– tot în scopul intensificării creşterii de puiet pot fi administrate turtele proteice cu aprox 10 -20% polen din propria stupină (recoltat de la familii sănătoase şi conservat corespunzător) mai ales începând cu a doua jumătate a lunii martie când zborul de curăţire nu mai poate fi periclitat din cauza timpului nefavorabil.

– asigurarea apei la adăpător în care poate fi dizolvată o cantitate de 5g sare/litru apă;

– formarea de familii temporare şi ajutătoare cu mătci de la rezervă acolo unde este cazul;

– aplicarea tratamentelor necesare împotriva varoozei şi dacă e cazul (mortalităţi sau stări anormale fără cauză aparentă) se recoltează probe şi se trimit către analiză;

– instalarea unei familii de putere mijlocie pe cântarul de control;

– luarea de măsuri pentru preîntâmpinarea furtişagului;

– reaşezarea stupilor pentru a beneficia de căldura soarelui încă de dimineaţă, asigurându-se prin această măsură stimularea activităţii de cules şi de creştere a puietului.

Sursa agrointel

10 retete pentru stimularea albinelor primavara

Pentru  ca  mai e putin si vine primavara si albinele trebuie stimulate sa inceapa productia,m-am documentat si m-am gandit sa impartasesc si cu voi metodele prin care sa le dam un ajutor.Banuiesc ca ati auzit de diferite metode de stimulare cu diverse produse aparute pe piata(in care eu personal nu prea am incredere) cum ar fi APIINVERT sau APIFONS,APIMEL.Eu in schimb,am folosit retete pe care le fac personal.

1.Siropul de zahar

Mod de preparare:

Apa(l)	1	2	1
Zahar(kg)	1	3	2
=>Sirop	1,6 l	3,8 l	2,2 l

Siropul poate fi preparat atat la cald cat si la rece.Este necesar sa stiti ca pentru prepararea la rece,se amesteca cele 2 ingrediente pana cand zaharul se dizolva complet.Daca zaharul nu este topit complet,se cristalizeaza mierea.Daca preferati sa preparati la cald,dupa ce apa fierbe,opriti focul si adaugati treptat zaharul.Trebuie sa stiti in schimb ca siropul nu trebuie fiert pentru ca exista toate sansele sa se cristalizeze.

Modul de folosire:

Se foloseste intre debutul primaverii(1-10 martie) si inceputul toamnei(maxim 15 septembrie).

Completarea rezervelor pentru iernat incepe in luna august (1-5) si se finalizeaza in cel tarziu 20-25 august.Se folosesc doze de sirop in functie de necesitati(depinde ce cantitate reusesc albinele sa preia).

Hranirea si stimularea roiurilor se face in doze zilnice de 200 gr sirop/zi pana la aparitia unui cules natural.Cele mai avantajoase concentratii sunt 2/1 sau 3/2.

2.Serbetul de zahar

Mod de preparare:Se amesteca intr-un vas din inox 1kg zahar si 0,2 l apa.Vasul cu amestecul rezultat se aseaza pe aragaz si se fierbe la foc moale.Durata fierberii este de 15-30 min(in fct de taria focului).Nu trebuie sa grabiti fierberea!!Spuma rezultata la inceput trebuie indepartata si cristalele de zahar ce se depun pe peretii vasului trebuie de asemenea indepartati cu o carpa uda si stoarsa.Dupa 15-20 min trebuie verificata concentratia siropului(luati cu o lingurita sirop si incercati sa il introduceti intr-un pahar cu apa rece;daca ramane inchegat pe lingurita inseamna ca este la concentratia optima).Luati vasul de pe foc si il lasati sa se raceasca usor in apa rece(70-80 grade).Cu o lingura mare de lemn,amestecati incontinuu in siropul obtinut.O sa constatati in timp ca solutia devine opaca,apoi se albeste.Va opriti in momentul in care serbetul ajunge la consistenta si granulatia dorita. Daca nu v-a iesit din prima,adaugati apa si o luati de la capat(atentie,nu folositi acelasi amestec mai mult de 3 ori).

2*.Serbetul de zahar cu miere:

Mod de preparare:Se amesteca 5 kg zahar tos,-,850 litri de apa intr-un vas de 10 litri.Asezati vasul pe foc si fierbeti cca 20-30 min.La fel ca si la serbetul simplu,trebuie data spuma la o parte si peretii vasului stersi .Verificarea concentratiei se face la fel ca anterior,doar ca de data aceasta suspensia trebuie sa formeze o biluta care se poate modela intre degete.In acest moment se adauga 800 gr. Miere si se mai da in fiert inca 3-4 min(tim in care trebuie sa amestecati continuu pentru a se ingloba mierea.Mierea folosita nu trebuie sa fie zaharisita sau daca este,trebuie lichefiata inainte de toata aceasta operatiune.Amestecul trebuie luat de pe foc si racit pana la 40-50 grade.Amestecati continuu cu o lingura mare de lemn pana cand se formeaza serbetul.Amestecul obtinut se toarna in tavite captusite cu hartie cerata/pergament. Grosimea placilor nu trebuie sa depaseasca 1-1,5 cm.

3.Zahar candi

Mod de preparare : Se amesteca in oala,5 kg de zahar tos si 1 litru de apa.Pana incepe fierberea mai amestecam cu
lingura,din cand in cand,pentru a nu se prinde de fundul vasului.Dupa topire,se fierbe continutul 15 min,spumuim si
stergem cu carpa uda peretii oalei,dupa care se masoara temperatura lichidului.Cand termometrul arata 116 grade
C,vasul se ia de pe foc si se lasa la racit.
Dupa 5-8 minute se incepe amestecatul.Cand compozitia devine mai deschisa(catre crem) si opune rezistenta
marita,se toarna in tavi.Tavile trebuie in prealabil pregatite astfel : se umezesc usor si se tapeteaza cu hartie
pergament.Odata turnata compozitia in tavi,aceasta se lasa nemiscata pana ce cristalizeaza.Dupa racirea totala a
placilor de zahar,se scot prin ridicarea de hartia pergament si se depoziteaza in locuri uscate si racoroase.

 Paste si amestecuri proteice

Amestecurile proteice sunt folosite des in practica apicola.Pe langa administrarea diferitelor produse glucidice,in
perioadele de crestere a puietului(cand nu exista polen suficient in natura),folosirea lor este foarte indicata.Asa vom
avea generatii tinere de albine,bine hranite si dezvoltate.In cele ce urmeaza va vom prezenta retete de amestecuri
proteice in care igredientele sunt diferite :

4.Pasta de polen si miere

Pasta se prepara din 1 parte polen si 1,25 parti miere,framantand cele doua
ingrediente.Polenul strans de albine,conditionat si conservat se macina fin.Atat mierea cat si polenul trebuie sa
provina de la familii de albine sanatoase.Corectia consistentei se face adaugand polen sau miere dupa nevoie.Se
administreaza in turtite pe folie sau tifon,deasupra ramelor.

5.Pasta de miere,zahar pudra si drojdie de bere

In practica apicola polenul poate fi inlocuit cu drojdia de bere
inactivata.Amestecul se face din 3 parti zahar pudra,1 parte miere lichida,1/2 parte drojdie de bere.Se framanta
toate ingredientele,si se corecteaza consistenta prin adaugarea de zahar pudra sau miere.Se administreaza sub
forma de turtite de 200-250 g,primavara sau vara.

6.Pasta de miere,zahar pudra si lapte praf

Un alt inlocuitor al polenului este laptele praf degresat.Turtitele se prepara
din 1/2 parte lapte praf degresat,2 parti zahar pudra si 1,5 kg. miere.Se corecteaza consistenta adaugand zahar
pudra sau miere.

7.Amestec de sirop,polen,faina de soia

Siropul de zahar poate fi folosit si el ca baza in amestecurile proteice.La 6 litri
de sirop de zahar,se adauga 0,5 kg polen macinat fin si 1,5 kg faina de soia degresata.Componentele se amesteca
bine,pentru a nu face cocolosi si se administreaza familiilor de albine in cantitate de 500 g la cateva zile.

8.Amestec miere,sirop,faina de soia,lapte praf,drojdie

Se realizeaza un amestec din urmatoarele ingrediente: 3 parti
faina de soia degresata,1 parte lapte praf degresat,1 parte drojdie de bere uscata(instant).Peste aceste
componente se toarna miere sau sirop de zahar dens pana se ajunge la consistenta dorita.Se livreaza albinelor sub
forma de turtite.

9.Amestec zahar tos si lapte praf

Se amesteca 1 kg zahar tos cu 50 grame de lapte praf degresat.Se administreaza
vara in hranitor,la intervale de 1-2 saptamani.Pentru a creste interesul albinelor pentru amestec,se poate umezi usor
cu putina apa sau miere,deasupra.

10.Pasta de miere si pastura

O reteta mai veche,dar totusi de actualitate este pasta de miere si pastura.Cum se
procedeaza : in luna ianuarie se expun fagurii cu pastura la ger.Inainte de a ingheta pastura (atentie,se depreciaza)
si cand devin casanti,se taie in fasii prin mijlocul celulelor,care fasii se freaca intre palme.
Pastura astfel obtinuta se amesteca cu o cantitate egala de miere lichefiata si se pune in borcane.Cand borcanul
este aproape plin,se toarna deasupra inca un strat de miere.Spre sfarsitul iernii,cand vrem sa hranim albinele,trecem
amestecul de miere si pastura prin masina de tocat.La 2 kg. de pasta,se toarna picurand si amestecand,1 litru apa
calda,in care am dizolvat 20 g sare de bucatarie.
Se fac turtite de 0,5 kg. si se administreaza deasupra ramelor.Administrarea poate dura pana la aparitia polenului in
natura,din 10 in 10 zile.Pentru prevenirea aparitiei nosemozei,o parte din apa se poate inlocui cu ceai medicinal sau
Protofil.

Sursa despreapicultura.org

Cum se cultiva Lophantus Anisatus, planta melifera care ramane inflorita 6 luni

Intr-o concurenta tot mai acerba pentru productie, majoritatea agricultorilor tin din ce in ce mai putin cont de importanta plantelor melifere. Pentru a-i sprijini deopotriva atat pe fermieri, cat si pe crescatorii de albine, cercetatorii de la SCDL Buzau au reusit sa aclimatizeze in tara noastra Lophantus Anisatus, o planta aromatica care ramane inflorita timp de 6 luni, avand si capacitatea de a proteja culturile impotriva rozatoarelor.

„Acum circa 10 ani am inceput primele teste de adaptare a plantei Lophantus Anisatus, care este originara din zona Asiei. Este o planta deosebita pentru albine, fiind cotata de specialistii americani in primele 4 plante melifere din lume. Din acest punct de vedere, va pot spune ca floarea infloreste o perioada lunga de timp, circa 5-6 luni de zile, din iunie pana la venirea inghetului, si anume octombrie – noiembrie. In anul al doilea de dezvoltare infloreste chiar cu 10-15 zile mai devreme”, a declarat, pentru StiriAgricole.ro, Dr. Ing. Costel Vinatoru, cercetator in cadrul Statiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultura Buzau.

Pe langa caracteristicile melifere, Lophantus Anisatus este si o planta medicinala, avand in vedere proprietatile terapeutice si de calmare ale acesteia. „Aroma plantei este una impletita, intre anason si fenicul, o aroma care ii da unicitate si distinctie”, afirma cercetatorul buzoian.

Mai mult decat atat, Lophantus Anisatus poate fi cultivata si de fermieri, in special de cei cu terenuri ecologice, pentru protejarea culturilor. „Planta ii poate ajuta pe agricultori si sa-si protejeze culturile, impotriva rozatoarelor. Atunci cand este atinsa fie de iepuri, fie soareci de camp, degaja niste substante mentolate, intepatoare”, explica Dr. Ing. Costel Vinatoru.

Cum se planteaza Lophantus Anisatus

Deoarece semintele plantei Lophantus Anisatus sunt foarte mici este recomandata semanarea cu ajutorul rasadurilor. Acestea se pot produce in luna martie, iar plantarea in camp poate fi realizata spre sfarsitul lunii aprilie, in zonele mai calde.

„Planta nu este pretentioasa la tipul de sol, insa pot spune ca este iubitoare de apa. Dupa ce o tundem, taiem lastarii, este bine sa o udam ca sa stimulam refacerea aparatului foliar. Ca metoda de inmultire nu este recomandat semanatul direct. De altfel, nici nu este posibil avand in vedere ca samanta este foarte mica. O putem asemana cu samanta de petunie sau de tutun. Din acest motiv nici planta nu are capacitatea, energia germinativa, pentru a infrange celelalte plante concurente. Se recomanda astfel inmultirea prin rasad. Ca schema de plantare se recomanda la 70 cm intre randuri si 30-35 cm intre plante, pe rand. Momentul semanatului pentru rasad e bine sa fie dupa 20 februarie. Rasadul, la momentul plantarii, poate fi scos in camp undeva la 20 aprilie, in zonele mai calde, iar in zonele moderate, undeva la 1 mai”, explica Dr. Ing. Costel Vinatoru.

O singura planta produce seminte pentru un hectar intreg

Dupa plantare, fermierul isi poate recolta singur semintele, chiar din propria cultura. Mai mult decat atat, Lophantus Anisatus are capacitatea de a produce suficienta samanta pentru a infiinta un hectar intreg.

„Studiile pe care le-am facut si noi in cadrul Statiunii de Cercetare au aratat ca planta poate produce samanta necesara infiintarii unui hectar de cultura. Samanta este una minuscula. Trebuie sa avem mare atentie cand semanam. Trebuie distribuita mai rar si acoperita cu un star foarte subtire de pamant, pentru a strabate usor solul”, precizeaza Dr. Ing. Costel Vinatoru.

Cei interesati pot comanda de la SCDL Buzau rasaduri de Lophantus Anisatus la pretul de 50 de bani firul. Mai mult decat atat, din toamna lui 2016, cercetatorii de la SCDL Buzau vor putea vinde si seminte, odata cu obtinerea omologarii si brevetarii.

FOTO: SCDL Buzau

„Speram ca anul acesta sa primim si certificatul de omologare. Ar fi o premiera nationala, chiar europeana, deoarece in catalogul european nu exista nicio creatie bilogica care apartine acestei specii. Din pacate, banii alocati pentru cercetare sunt foarte putini si ne chinuim cu plata taxelor. Speram sa gasim resursele necesare. Iubesc foarte mult aceasta planta deoarece s-a adaptat bine aici. Seamana oarecum la frunza si talie cu urzica, ajunge undeva pe la 1,20 m inaltime, are o tufa bogata, aromata. Daca odata bei un ceai de Lophantus, cu siguranta vei dori sa mai bei o data”, ne mai spune Dr. Ing. Costel Vinatoru.

Lophanthus Anisatus este o planta originara din Asia Mica, fiind insa cultivata pe aproape tot globul.

Sursa stiriagricole

CREȘTEREA ALBINELOR: Lucrări OBLIGATORII în luna DECEMBRIE!

Prima luna de iarna calendaristica se manifestă de obicei cu ninsoare, vânt, viscol, îngheţ şi umiditate crescută. Deşi luna decembrie este o perioadă de inactivitate în ciclul biologic al albinelor, apicultorul are posibilitatea să-şi orienteze mai mult acţiunile către activităţi de atelier, activităţi de informare si perfectionare în apicultură sau activităţi de dezvoltare prin valorificarea a produselor apicole obţinute în sezonul anterior, achiziţionarea de noi materiale necesare pentru sezonul următor.
Cu toate acestea, în anumite perioade ale lunii apicultorul trebuie să aibă în vedere şi o serie de activităţi ce ţin de stupină:
– Supravegherea şi controlul modului cum iernează familiile de albine o data la 2-3 saptămâni, prin controale auditive (ascultare) pentru perceperea şi interpretarea zumzetului albinelor şi aprecierea resturilor găsite (pe foaia de control a stupului sau în urma preluării cu ajutorul unei sârme îndoite în unghi drept). Experienţa ne va ajuta în aprecierea cat mai corectă a zumzetului si deci a stării de sănătate a familiilor de albine.
– Intervenţiile în stup se vor face în spaţii încălzite numai atunci când se constată lipsa rezervelor de hrană, îmbolnăvire sau alte stări anormale care nu pot fi înlăturate în condiţii de stupină.
– Mortalitatea exagerată în urma analizei foii de control arată faptul că familia de albine fie a iernat cu prea multe albine vârstnice fie ca urmare a uzurii organismului cauzată de boală.
– Prezenţa albinelor mucegăite, umede arată că în stup există o ventilaţie precară.
– Albinele cu abdomenul umflat şi petele de diaree la urdiniş sau pe scandura de zbor arată că în stup sunt provizii de calitate proastă sau condiţiile de iernare sunt nefavorabile neliniştind albinele şi sporind consumul de hrană. Această situaţie poate crea premiza apariţiei nosemozei.
– Prevenirea deranjării şi neliniştirii albinelor de păsări de curte, ciocănitori, piţigoi.
– Înlesnirea şi supravegherea unor zboruri spontane de curăţire ale albinelor în ferestrele calde ale lunii (când temperatura depăşeşte 13-14ºC) după ce vatra a fost curaţită de zăpadă şi albina moartă de la urdiniş a fost îndepărtată, pot fi ridicate capacele şi salteluţele stupilor pentru ca razele soarelui să încălzească direct podişoarele. În limita posibilităţilor stupii umbriţi pot fi mutaţi în locuri însorite.
– Îndepărtarea fără zgomot a zăpezii şi a gheţii formate pe scândurelele de zbor şi pe capacele stupilor.
– Protejarea stupinei contra curenţilor reci de aer prin perdele, garduri realizate din diverse materiale anterior.
În atelierul stupinei se vor face o serie de lucrări necesare pregătirii sezonului următor:
– reparaţii ale elementelor componente ale stupului;
– depozitarea în condiţii sigure a surplusului de corpuri, caturi, rame, faguri.
– curăţirea, răzuirea resturilor de ceară şi propolis cu dalta apicolă şi cuţite speciale precum şi dezinfectia materialului apicol prin metoda flambării sau metoda chimică cu diverse substanţe dezinfectante.
– pregătirea ramelor prin însarmare, aprovizionarea cu faguri artificiali.
– pentru apicultorii profesionişti care vor să-şi dezvolte stupina este importanta stabilirea unui plan judicios conceput, realist pentru sezonul apicol următor în funcţie de care se va stabili necesarul de materiale şi echipamente apicole de achizitionat .
– participarea la cursuri şi conferinţe, procurarea de materiale de documentare (reviste, cărţi).

Dispozitiv de curatat rama cu miere

Dispozitiv de curatat rama cu miere

REGULI DE AUR pentru A ÎNCEPE O AFACERE CU ALBINE!

Afacerea cu albine a devenit în ultima vreme tot mai atractivă pentru tineri iar primii pași în apicultură nu sunt de cele mai multe ori ușori.  Iubitorii de stupărit sunt oameni de toate vârstele și profesiile care au un punct comun: dragostea de albine, natura, aer liber. Apicultura are o latură materială (se obține miere, polen, păstură, ceară, propolis) cât și una spirituală. Nimic nu se compară cu zumzetul unui roi de albine sau cu o plimbare prin stupina ta. Dincolo de aceste aspecte rămân însă primele întrebări: cum amplasăm stupina, cu câte familii începem, cum alegem primele familii?

Iată câteva răspunsuri care vă pot ajuta ca apicultori începători, și nu numai:

Organizarea unei stupine

Ca în orice activitate, și în apicultură apar probleme care trebuie rezolvate. Stuparii începători sunt puși în fața unor dileme care la prima vedere sunt greu de finalizat. Procurarea de stupi, familii de albine, tot felul de echipamente și materiale apicole nu sunt probleme a căror rezolvare înseamna numai o simplă bătaie din palme. Totul trebuie făcut cu atenție și numai după o prealabilă documentare (literatura de specialitate este foarte generoasă) și mai ales cu multă tenacitate.

Primul pas în apicultură

De obicei se pornește cu un număr limitat de stupi, 2-3 bucăți, iar pe măsură ce stuparul începător capătă experiență și stupina va crește numeric și calitativ. Se poate ajunge ca în 3-4 ani să avem creată o stupină frumoasă, familii de albine puternice care să aducă producții mari de miere și alte produse apicole. Trebuie doar să avem răbdare, să perseverăm și sigur rezultatele nu vor întârzia să apară.

Alegerea vetrei stupinei

Se face pe baza mai multor criterii. Raza de zbor a albinei este de 3 kilometri. Această suprafață (2.826 hectare) trebuie să asigure un cules bogat, întins pe toata durata sezonului activ. Pe o vatră nu se instalează mai mult de 30 familii de albine, ținând seama că o familie consumă în decursul unui an apicol 90 kilograme de miere și 30 kilograme de polen. Asta ca să nu mai punem la socoteală și cantitatea de produse marfa pe care sperăm să le obținem. De obicei într-un an bun se pot realiza de la un stup 25-30 kilograme miere, 800 grame ceară și 3-4 kilograme polen. În final rezultatele depind numai de priceperea fiecăruia.

Amplasarea stupinei

Amplasarea stupinei se face pe o vatră care este însorită primăvara și toamna, departe de surse poluante, în locuri liniștite, departe de drumuri intens circulate și de ape curgătoare mari. Stupii de albine se așează cu urdinișurile orientate spre sud-est, la o distanță de 2 metri pe rând și 4-5 metri între rânduri. Între două stupine vecine, trebuie să fie o distanță de 2-3 km, asta în funcție de potențialul melifer al zonei.

Alegerea tipului de stup

Următorul pas este alegerea tipului de stup în care dorim să ne cazam familiile de albine. Stupii sunt de două feluri: stupi orizontali și stupi verticali. În cadrul fiecărei categorii, sunt diferite variante constructive.Ce trebuie știut despre stupi: de orice tip ar fi, toți sunt buni pentru practicarea apiculturii. Condițiile de bază sunt acelea care țin de realizarea lor. Trebuie să fie rezistenți, bine încheiați, realizați după standard, și nu în ultimul rând încăpători. Deci mare atenție la ce cumpărați!

Prin alegerea stupilor, trebuie să asigurăm la albine condiții de viață cât mai apropiate de cele din natură. Producția de miere, păstură, polen, ceară, propolis depinde în mare măsură și de tipul de echipament apicol folosit, cât și de calitatea acestuia. Nu se pornește la drum cu stupi din vechituri. Consultând stuparii din zona voastra veți putea aprecia ce tip de stup veți alege.

Un adevăr e sigur: un stup orizontal se va preta mai bine unui stuparit staționar iar unul vertical cu magazine sau unul multietajat unui stupărit pastoral. La fel și zona în care aveți amplasată stupina are o mare influență. Pentru sudul țării unde albinele au o dezvoltare de primăvară mai accelerată se recomandă stupii multietajați, iar în zonele de deal, montane și nordice, stupi verticali cu magazine cât și stupi orizontali. Avantajele și dezavantajele ce decurg din folosirea unui anume tip de stup trebuie foarte bine cântărite.

Procurarea familiilor de albine

La cumpărare trebuie avut grijă ca acestea să fie suficient de puternice (7-8 faguri din care 5-6 cu puiet), într-o perfectă stare de sănătate și cât mai adaptată zonei în care vreți să înființați stupina. Și roiurile sunt bune cu condiția să aibă albină multă (1,5 kg) și apoi să fie dotate cu o matcă tânără și prolifică. Este recomandat ca roiurile de albine să fie instalate în stupi noi, pe rame cu faguri neclădiți, pentru că așa vom putea evita bolile. Aceste cerințe sunt minime, urmând ca la următoarele achiziții să aveți în vedere și alte aspecte care țin mai mult de experiența avută.

Aprecierea calității unei familii de albine se poate face ușor daca urmărim:

Prolificitatea mătcii – Este unul din factorii principali care determină puterea unei familii. Matca trebuie să depună un număr mare de ouă, aproximativ 150-180.000, în decursul unui sezon. Prezența masivă a ramelor cu puiet este un indiciu clar. Felul depunerii și repartizarea puietului pe rame pot spune ceva despre calitatea mătcii. O matcă trebuie să fie activă pentru că ea reprezintă viitorul unei familii. Nu degeaba se spune că matca dă tonul. Exemplu: prin schimbarea unei mătci, într-o anumită perioadă de timp stupul se va transforma, calitățile mătcii fiind transmise la descendenți.

Rezistența la iernare – Sunt familii de albine care pe lângă faptul că sunt îngrijite bine de apicultor, au un fel al lor de a trece mai ușor prin iarnă. De aceasta însușire trebuie să se țină seama, pentru că iernile noastre sunt destul de lungi (120-150 zile). Parametrii luați în calcul sunt: mortalitatea albinelor, consumul de hrană. Bineînțeles se vor prefera familii cu o mortalitate redusă și un consum mai mic de miere.

Blândețea albinelor – Se stabilește prin urmărirea lor în momentul când se execută o anumită lucrare. Dacă la deschiderea stupului albinele stau liniștite, nefiind nevoie de mult fum, totul este în regulă și o să știm că am dat peste o familie bună.

Rezistența la boli – În această direcție felul de a reacționa al albinelor la boli și dăunători este diferit. Sunt familii cu un instinct mai mare de a păstra curățenia în stup. Acestea trebuie alese! Prin comparație, se întâmplă ca la oameni. O casa mai curată – un spațiu cu mai puțini factori agresivi externi.

Hărnicia la cules – Familiile mai harnice își încep activitatea la primele ore ale dimineții, au un număr mare de zboruri pe zi iar seara își continuă activitatea până mai târziu. De obicei, un urdiniș aglomerat de la primele ore ale dimineții reprezintă o dovadă.

Producția de miere – Este indiciul principal! O familie care la sfârșitul sezonului activ și-a asigurat rezervele de hrană și a dat o mare cantitate de miere marfă, este valoroasă. Bineînțeles că pentru stuparii începători care vor să-și achiziționeze familii de albine, numai unele dintre indiciile asupra calității materialului biologic sunt relevante.

Sursa agrointel

Lucrări importante în stupină în luna octombrie! În această perioadă aplicultorii trebuie să finalizeze pregătirea familiilor de albine pentru iernare care constă în principal în activităţi legate de organizarea cuibului. În această perioadă, familia de albine încetează creşterea puietului, centrul cuibului fiind alcătuit din rame goale sau parţial goale. În acest sens, zilele însorite din luna octombrie îți permit o serie de intervenţii în cuibul familiilor de albine care au ca scop aranjarea cuibului pe faguri necesari pentru o bună iernare şi îndepărtarea celor necorespunzători.

Când zilele sunt mai răcoroase şi albinele formează un ghem răsfirat (semighem), ai posibilitatea de a analiza mult mai precis puterea familiilor de albine şi în consecinţă necesarul de faguri pentru iernare, ţinând cont de faptul că albinele trebuie să ierneze pe fagurii cu cantitatea cea mai mare de miere pe care-i acoperă, plus doi faguri cu miere marginali. De asemenea, pentru o bună dezvoltare la sfârşitul iernii şi în primăvară, când începe creşterea puietului, trebuie să ai în vedere şi păstrarea unor faguri cu păstură care vor fi încadraţi înainte de ultima ramă. Surplusul de faguri (goi, parţial cu miere, de culoare deschisă) va fi ridicat şi depozitat în corpuri de stupi, rastele sau dulapuri speciale, care să asigure păstrarea acestora pentru sezonul următor.

Iată care sunt principalele lucrări pe care orice apicultor trebuie să le aibă în vedere în perioada următoare:

1. Organizarea cuibului. Apicultorul trebuie să așeze fagurilor cu miere în funcţie de puterea familiei de albine şi tipul de stup, să îndepărtez fagurilor goi, parţial cu miere care sunt în plus. Tot aici trebuie să asiguri rezervele de hrană, astfel 1,5-2,5 kg miere căpăcită/fagure, de calitate și 18 kg/familia de albine prin împrumutarea unor faguri cu miere de la alte familii mai puternice. De asemenea, este importantă păstrarea în cuib a fagurilor mai închişi la culoare, dar nu vechi, care să menţină căldura cuibului pe timp de iarnă, cu celule de lucrătoare buni de ouat în prima parte a primăverii.

2. Unificarea familiilor temporare între ele sau cu alte familii de albine mai slabe. Surplusul de mătci poate fi păstrat ca mătci de rezervă pentru primăvară, prin iernarea în sistem bancă de mătci, într-o familie de albine orfanizată.

3. Fixarea gratiilor împotriva pătrunderii şoarecilor.

4. Stimularea şi supravegherea zborurilor târzii de curăţire.

5. Protecţia termică a familiilor de albine prin împachetări cu materiale izolante, salteluţe sau pernuţe peste podişor şi eventual unele împachetări laterale, după diafragmă, care să asigure şi absorbţia umezelii din stup şi circulaţia corectă a aerului.

6. Efectuarea tratamentelor necesare împotriva varroozei. Amplasarea pe fundul stupului a foii de control (hârtie albă, cerată, parafinată) care îți poate da informaţii despre modul cum iernează albinele şi gradul de infestare cu varroa. O alternativă la clasica foaie de control este fundul antivarroa sau fundul de control care permite examinarea a tot ce cade pe fundul stupului.

7. Conservarea fagurilor goi care se vor depozita în dulapuri speciale, corpuri de stup şi tratarea cu sulf pentru prevenirea găselniţei. Tot aici se continuă lucrărilor de reformare a fagurilor vechi şi de recondiţionare a elementelor de stup care urmează să adăpostească familiile pentru iernare şi a celor de surplus.

8. Amenajarea perdelelor de protecţie din jurul stupinei împotriva vânturilor puternice, viscolului din timpul iernii, curenţilor reci etc.

Pentru o bună desfăşurare a iernării, în condiţiile ţării noastre, familiile de albine au nevoie de o cantitate de 18 kg miere de calitate/stup care va fi distribuită diferit în funcţie de starea familiilor de albine. La familiile puternice sau medii, care acoperă cel puţin 7-8 faguri cu albină rezervele sunt aranjate astfel: în centrul cuibului se aşează faguri cu cel puţin 2 kg miere având în partea de jos celule goale pentru miezul ghemului, iar lateral acestora se aranjează fagurii în ordine crescătoare din punct de vedere al cantităţii de miere, terminând pe fiecare latură cu un fagure cu păstură şi unul plin cu miere. La familiile mai slabe sau când rezervele sunt insuficiente, cuibul se organizează central pe faguri care au cantitatea cea mai mare de miere, iar marginal acestora se aşează fagurii cu cantităţi din ce în ce mai mici de miere. Sursa agrointel

TOP 10 GREȘELI pe care le fac APICULTORII ÎNCEPĂTORI (și nu numai)

Ca în orice activitate agricolă, există și greșeli frecvente pe care sunt tentați să le facă, de cele mai multe ori, cei aflați la început de drum. În apicultură, însă, o greșeală chiar și minoră te poate costa pierderea întregului efectiv de albine sau compromiterea producției de miere. De aceea, portalul ModernFarmer.com a dedicat săptămâna aceasta stupăritului și unul dintre articole prezintă pașii greșiți pe care mulți îi fac în apicultură.

1.Nu monitorizează atent stupul

Apicultorii sunt încurajați să observe activitatea stupilor chiar zilnic, astfel încât să poată monitoriza dacă albinele ”lucrează”, dacă aduc polen sau pentru a preveni un eventual atac al unui parazit sau problemă. Monitorizarea atentă – poate chiar cu ajutorul sau în colaborare cu un stupar cu mai multă experiență, va da începătorului posibilitatea de a se familiariza cu ce se întâmplă într-un stup, iar ulterior, să poată interveni rapid când sunt probleme. O mare atenție trebuie acordată și numărului de albine care pier, mai ales dacă ele sunt găsite în jurul stupului.

Atenție, însă! Observarea din exterior a stupilor nu substituie efectiv deschiderea lor și examinarea fagurilor. Adesea, o problemă se poate observa din afara stupului, însă este dificil de remediat din exterior. De aceea sunt esențiale și inspecțiile stupului care, când sunt făcute în mod corespunzător, oferă șansa de soluționa problema. Se recomandă ca noii apicultori să verifice stupii o dată la fiecare două până la patru săptămâni, dar nu mai des de atât. Procesul de deschidere a stupului este stresant pentru albine și perturbă condițiile atmosferice controlate cu atenție în cadrul stupului, motiv pentru care mulți apicultori cu experiență efectuează inspecții mai puțin frecvente. La un începător, acest lucru ar trebuie făcut însă mai des din două motive: inspectarea îl va ajuta să capete experiență și, în al doilea rând, populațiile lui de albine sunt mai instabile și au nevoie de o monitorizare mai atentă.

2.Nu acordă reginei atenția cuvenită

Un stup de albine nu poate supraviețui fără regina sa dar este o concepție comună greșită că acele familii care și-au pierdut regina își vor modifica comportamentul într-un mod dramatic, încât stuparul să își dea imediat seama că e ceva în neregulă. S-ar putea observa în continuare o circulație bună a albinelor, chiar o cantitate mare de miere. Dar, dacă veți observa cu atenție populația de albine, veți depista că regina lipsește. Astfel, treptat, populația va scădea. Primul semn va fi o lipsă de ouă, apoi o lipsă de larve tinere, iar în cele din urmă colonia nu va avea nici un puiet . S-ar putea părea ciudat, dar alt semna ar putea fi o creștere de miere și polen , deoarece, fără puiet de care să aibă grijă, albinele se concentrează în întregime pe căutarea hranei. Sunt situații în care o colonie de albine lăsată fără albine mai mult timp, nu mai poate fi recuperată!
Și, atunci, care este semnul clar că regina nu a părăsit stupul? Prezența ouălor de albină și a larvelor!

3. Nu gestionează corect numărul ramelor

Numărul de rame este important pentru bunul mers al lucrurilor în stup. De aceea trebuie să aveți grijă ca albinele să aibă unde să construiască, dar nici să nu aglomerați spațiul din interior!

4. Nu hrănesc noile familii de albine

Atunci când cumpărați o familie de albine în primăvară, acestea au nevoie de hrană, sunt slăbite și nu au nici miere. Este nevoie ca timp de o lună cel puțin să le asigurați o hrănire consistentă pentru a le pune pe picioare. Excepție fac crescătorii care fac apicultură în regiunii unde albinele au hrană la discreție, dar, ca regulă, ar trebui să aveți mereu în vedere când albinele au nevoie de o suplimentare a hranei.

5. Amplasează stupii într-un loc neprietenos

Poziționarea stupilor este importantă atât pentru albine, dar și pentru lucrările apicole pe care le aveți de efectuat. Este nevoie de locuri însorite și care, pe cât posibil, să nu fie tranzitate de oameni, deci relativ izolate. De asemenea, aveți grijă să găsiți un loc plan, cu pământ bine bătătorit, astfel încât să nu aveți surprize. O altă greșeală este ca deschiderea stupului să fie către piscina unei case din zonă sau spre grădina de legume a vecinului!

6. Recoltează prea devreme sau prea mult

Ca o regulă, niciodată nu ar trebui să se recolteze miere de la o familie aflată în primul an. Adesea, aceste colonii tinere au nevoie de fiecare picătură pentru a trece cu bine peste prima iarnă, așa încât este mai bine să nu riscați nimic. În rest, este bine să evaluați cantitatea de miere necesară în funcție de tipul de climă din zona dumneavoastră. Unele regiuni au ierni mai lungi și mai grele, altele au parte de vreme mai blândă. Pentru fiecare din aceste situații, este bine să fiți pregătiți și ar fi bine să vă consultați și cu apicultori mai experimentați în privința mierii recoltate și cea care va constitui hrana albinelor.

7. Nu folosesc echipament de protecție

Apicultorii mai tineri tind să neglijeze folosirea echipamentului de protecție. Probabil au văzut că stuparii cu experiență nu se echipează nici ei prea mult, însă când ești la început, este bine să fii mai precaut. De precizat că în cazul apicultorilor cu experiență, aceștia deja cunosc secretele stupinei lor, știu cum că acționeze fără a irita albinele. Mai mult, liniștea stupului poate fi perturbată de o serie de alți factori – în afara intervenției umane, și chiar dacă nu aveți alergii la înțepăturile albinelor, când numărul lor este unul mai mare, inclusiv  cel mai priceput stupar are nevoie de îngrijiri medicale și, în cazuri mai grave, de spitalizare!

8. Nu folosesc afumători

Afumătorul este folosit pentru a produce fum în timpul examinării familiilor de albine. Administrarea de fum la deschiderea stupului nu linişteşte albinele, ci, din contră, le panichează. Atunci când simt fumul, la albine se declanşează un reflex necondiţionat, păstrat din vremuri străvechi, când îşi aveau cuibul în păduri iar acestea erau mistuite de incendii. Ele se reped la faguri şi-şi umplu guşa de miere, în disperarea lor de a salva măcar ceva din ce au agonisit. Având atenţia distrasă, albinele permit apicultorului să intervină în stup.

9. Încep apicultura cu un singur stup

Sfatul specialiștilor americani este că, dacă porniți la drum în apicultură, să aveți doi stupi de albine. Este esențial pentru a putea face comparație la comportamentul, reacțiile și situațiile specifice. Se poate merge chiar până la a opta pentru doi stupi diferiți sau cu albine diferite ca rasă. Totodată, din punct de vedere al rentabilității, s-ar putea ca unul din stupi să fie foarte slab, putând completa atunci cu puieții ”mai puternici” pentru atingerea unui echilibru. Mai mult, există riscul ca prima familie să nu reziste și atunci, din două, aveți șansa să treceți cu bine peste primul an apicol!

10. Se mulțumesc cu un minim de cunoștințe

Sunt apicultori care, după mulți ani, deja cred că știu totul despre albinele lor. Nu este bine să ajungeți așa, astfel că de la bun început trebuie să aveți în vedere că apicultura este o veritabilă știință, că evoluează, că mereu trebuie să căutați informații și să fiți în alertă pentru a asigura albinelor dumneavoastră tot ce este necesar dacă vreți producții bune de miere. De mare ajutor sunt forumurile, acum Facebook-ul și multe site-uri dedicate apicultorilor unde puteți să aflați lucruri noi sau, dacă vă confruntați cu o situație aparte, o puteți fotografia și împărtăși cu alți stupari, aflând astfel un răspuns, o soluție la problema pe care o aveți!