Medicul austriac, Rudolf Brojs a căutat întreaga viață un tratament alternativ pentru cancer și a descoperit o soluție incredibilă.

Sucul său special stimulează sistemul imunitar, curăță sângele și oferă energie. Se pare că aceasă băutură luptă și împotriva cancerului. Din 1986, exista peste 45,000 de marturii ale pacientilor vindecati, care atesta faptul ca banalul tratament al lui Breuss i-a vindecat.

Barbatul a conceput un regim special de 42 de zile in care se bea doar ceai si acest suc special din legume. In aceasta perioada, celulele canceroase mor de foame in timp ce starea de sanatate se imbunatateste.

Breuss a scris o carte, intitulata „Leacul lui Breuss impotriva cancerului, leucemiei si a altor boli incurabile similare”, care a fost tradusa in 7 limbi si a fost vanduta in peste 1 milion de copii.
Ingrediente:
– 300 de grame de sfecla rosie
– 100 de grame de morcov
– 100 de grame de radacina de telina
– 70 de grame de cartof crud
– 30 de grame ridichi

Nota: Cartoful este optional, cu exceptia cancerului la ficat, unde joaca un rol important.
Preparare :
Pune toate ingredientele intr-un storcator si colecteaza sucul. Toarna-l intr-un recipient pe care il poti inchide si pastreaza-l la frigider.
Sucul se bea pe tot parcursul zilei, cate putin, 1-2 inghititituri, pana cand se epuizeaza. Cantitatea este suficienta pentru o singura zi.
De asemenea pe tot parcursul zilei trebuie sa inlocuiti apa cu ceaiuri din plante (salvie, coada calului, urzica, sunatoare).
Cum functioneaza?
 Tratamentul lui Breuss impotriva cancerului consta intr-o metoda care se desfasoara pe parcursul a 42 de zile. Avand in vedere ca celulele canceroase au un alt fel de metabolism in comparatie cu cele normale, Breuss a facut o dieta care sa determine infometarea celulelor canceroase, pana la moartea lor, prin care nu le-a mai oferit ca hrana niciun tip de proteina din alimente. Dieta mentionata nu face absolut nici un rau celulelor sanatoase.
Regimul alimentar de 42 de zile al lui Breuss implica consumul ceaiului in cantitati mari, precum si a unui suc de legume dupa propria sa reteta. Tinand cont de faptul ca teoria sa spune ca celulele canceroase pot trai datorita proteinelor din alimentele solide consumate, Breuss a insistat foarte tare ca pacientii bolnavi de cancer sa nu bea sau sa manance nimic altceva decat ceaiuri si sucuri. Asadar, prin consumul a nimic altceva decat a sucului recomandat de Breuss, timp de 42 de zile, celulele canceroase vor muri, in timp ce celulele normale nu vor fi afectate.

Pelinul dulce, planta care ar distruge 98% din celulele canceroase in 16 ore

Cancerul este boala care face din ce in ce mai multe victime, iar oamenii de stiinta incearca sa gaseasca un antidot. Unele cercetari arata ca o solutie ar fi pelinul dulce, o planta care ar distruge 98% din celulele canceroase in 16 ore.

Artemisia annua, cunoscuta si sub numele de pelinita sau pelinul dulce, este o planta folosita in medicina traditionala chineza pentru a trata febra. In 2012, un studiu arata ca artemisinina, substanta activa din Artemisia annua, sta la baza celor mai eficiente tratamente impotriva malariei.

Unele noi studii spun ca planta ar distruge singura 28% dintre celulele canceroase, iar in combinatie cu fierul ar elimina 98% din celulele canceroase. Potrivit unui experiment, aceasta planta nu ar afecta celulele sanatoase, asa cum se intampla in cazul chimioterapie.

In momentul in care aceasta se amesteca cu fier (18 mg-25mg dupa micul dejun), cercetatorii au descoperit ca in decurs de 16 ore, 98% din celulele canceroase au fost ucise.

Fierul se acumuleaza in celulele canceroase, datorita receptorilor de transferina care le ajuta in procesul de diviziune celulara. Si celulele normale au, de asemenea, acesti receptori, dar celulele canceroase pot fi vizate de combinatia de fier si artemisinina.

Pana acum, pelinita a fost testata pe 55 de tipuri de celule canceroase. Dupa cele mai noi cercetari stiintifice, reiese ca leucemia, cancerul de colon, melanomul (cancer de piele), cancerul la san, cancerul la prostata, tumorile cerebrale si cancerul la rinichi raspund bine la tratament. Planta este eficienta si in tratarea cancerului la pancreas.

“Extractul de pelin ucide 12.000 de celule canceroase si doar una sanatoasa. Totusi, mai avem nevoie de cativa ani de experimente suplimentare pentru a dovedi ca pelinul este 100% sigur in tratarea cancerului”, arata un studiu efectuat la Universitatea Washington (SUA).

Planta este recomandata si pentru eliminarea parazitilor intestinali (Giardoza, Oxiuraza, Ascaridioza, Teniaza, Chist Hidatic), artrita, dureri articulare, indigestie, astm, probleme dermatologice, Candida, tuse, migrene, digestie dificila, gastrita hipo-acida, precum si senzatiei de greata sau deranjamente stomacale frecvente. Pelinul este considerat cel mai puternic atunci cand este vorba de stimularea activitatii stomacului si a digestiei.

Sursa dietetik.ro
PELINUL

(Artemisia absinthium)

Planta extrem de populara printre romani, pelinul e prezent nu doar in medicina sateasca, ca leac sigur pentru stomac si ficat, ci si in poeziile populare, unde gustul lui extrem de amar este un etalon pentru suferintele vietii. Cunoscut din vremuri stravechi, folosit frecvent ca planta de leac la daci, la romani si la greci, primele mentiuni scrise despre pelin se afla in niste papirusuri egiptene datand din anul 1600 inainte de Hristos. Planta "sfanta", purtata de preoti la brau ca sa ii apere de duhurile rele, ea a intrat si in ritualurile grecesti si romane, pentru ca in Evul Mediu sa devina o planta de baza a medicinii manastiresti. Preotul german Sebastian Kneipp dadea urmatorul sfat: "Cine sufera de stomac sau ficat, in loc sa intinda mana dupa tutun, sa ia de doua, trei ori pe zi cate o priza de pelin uscat, pe care sa-l presare cu doua degete peste prima lingura de supa sau sa-l puna in mancare, ca pe piper".

Purificarea organismului

Pelinul alb sta la baza uneia dintre cele mai vechi si puternice retete de purificare a organismului. Vindecatorii satelor tratau cu ea aproape toate bolile asociate cu procesul inflamator: afectiunile tractului gastro-intestinal, ale rinichilor si vezicii urinare, dermatitele si problemele ginecologice, in special cele provocate de tricomonade. Prezenta ciupercilor parazite de pe tractul gastro-intestinal se ghicea si in functie de aspectul exterior al bolnavului: acnee, seboree, asprimea pielii, pete maronii sau de alte culori, riduri sau chelie prematura, papiloame, calcaie crapate, exfolierea unghiilor. Datorita faptului ca infestarea cu ciuperci parazite scoate din functiune sistemul de autoreglare si autoaparare al organismului, infectiile respiratorii, amigdalita, polipii se tin scai de persoanele in cauza. Amar si aromat, pelinul lupta cu succes cu tricomonadele, hlamidiile, herpesul, candida, giardia si alti musafiri nedoriti cu care suntem infestati.
O cura de curatare terapeutica cu pelin dureaza 7 zile si se face de doua ori pe an, primavara si toamna, incepand din a 3-a zi dupa luna plina. Aveti nevoie de pelin uscat (in jur de 100 g), care se administreaza sub forma de pulbere. Inainte de folosire, pelinul se rasneste, ca sa obtineti o pulbere fina. In timpul verii, se folosesc si floricelele proaspete. Cand pelinul este uscat bine, se freaca intre palme si se cerne prin sita. Partile lemnoase ce raman in sita se folosesc pentru clisme si spalaturi.
Mod de administrare: In primele 3 zile se inghite cate 1/4 de lingurita de pulbere, cu 100-150 ml de apa, la fiecare 2-2,5 ore, indiferent de timpul mesei, inclusiv pe timp de noapte. Inainte de inghitire, pelinul se tine cateva secunde in gura, se amesteca bine cu saliva. Urmatoarele patru zile se administreaza aceeasi cantitate, de 6 ori pe zi.
Concomitent cu tratamentul intern, in fiecare seara se fac clisme cu infuzie de pelin si spalaturi vaginale. Se prepara infuzie dintr-o lingura rasa de pelin, intr-un litru de apa clocotita, si se pune la infuzat in vasul acoperit cu capac. Cand apa se raceste la aproximativ 40 de grade, se strecoara, se pun separat 100 ml de infuzie, iar cu 900 ml se face o clisma. Inainte de culcare, cu 50 ml infuzie (din cei 100 ml ramasi) se face o microclisma in colon folosindu-se o pompita mica pentru copii, in asa fel incat lichidul sa fie absorbit complet in colon, iar cu 50 ml ramasi, femeile fac spalaturi vaginale, in vreme ce barbatii introduc infuzia in uretra.
Specialistii recomanda ca femeile sa stea in pozitia de lumanare (culcate pe podea, cu spatele si picioarele ridicate in sus) atunci cand fac spalaturi vaginale, cel putin 5 minute, pentru ca infuzia sa actioneze mai mult timp.
Femeile cu probleme ginecologice mari pot pune un tampon vaginal, imbibat cu infuzie de pelin, care se lasa pana dimineata. Procedura pentru barbati este mai complicata: cu o mana se strang marginile uretrei in jurul varfului de pompita, iar cu cealalta mana se apasa hotarat pompita. Este foarte bine ca infuzia sa ajunga pana la vezica urinara. In caz de prostatita evoluata, nedepistata, sau de uretrita, in ziua a 3-a sau a 4-a se incepe eliminarea puroiului. Inainte de folosire, infuzia se incalzeste pana la 37-38 de grade.
Spalaturile tractului urinar, la femei si la barbati, in cazuri mai grave, se fac de doua ori pe zi, pana la disparitia infectiei.
PELINUL
Amareala pelinului ajuta si la slabit


Cei cu imunitate slaba, raceli dese sau guturai picura cate 7-10 picaturi de ceai de pelin in fiecare nara.
Toate procedurile se fac timp de 7 zile, fara pauza, si se tine un regim alimentar strict. Din meniu se elimina categoric carnea, pestele, lactatele, ouale, produsele de patiserie, iar alcoolul si fumatul sunt interzise. Se consuma legume, fructe, nuci, cereale, uleiuri vegetale. E greu? Nu cred, mai ales atunci cand miza este un organism purificat, sanatos, intinerit. Cantitatea de paine se reduce la 200 g, cu conditia sa nu fie proaspata, cel mai bine sa fie putin uscata. Fara o dieta speciala nu se obtin rezultatele dorite. In timpul curei, sunt posibile stari de slabiciune, acutizarea simptomelor la afectiunile existente sau inca nedescoperite, dureri in articulatii sau in zona ficatului, provocate de eliminarea toxinelor in cantitati mari. Daca se elimina pietricele si provoaca dureri, se iau doua pastile de No-Spa si una de Papaverina.
Intre cure, puteti inghiti floricele de pelin, in prima zi cate una la fiecare 2 ore, apoi cate 3-4, in special in caz de intoxicatie alimentara, dupa evenimente cu mese abundente si nesanatoase, balonari, constipatie sau diaree.
Cei care nu pot suferi gustul amar al pelinului pot sa-l amestece cu putina dulceata sau miere de albine.
Terapia cu pelin le este contraindicata femeilor insarcinate. In caz de supradozare pot aparea reactii adverse: voma, vartej.

Alte tratamente cu pelin

* Afectiuni ale rinichilor, ficatului, pancreasului, dischinezia cailor biliare. O lingurita cu varf de flori si frunze de pelin amar se infuzeaza 30 de minute in apa fierbinte, se strecoara si se stoarce bine. Se beau timp de 21 de zile cate 50 ml, de 3 ori pe zi, inainte de masa.
* Hepatita infectioasa (icter virotic, boala Botkin). 1. Se amesteca cate 5 g de pelin si rostopasca cu o lingura de usturoi pisat si se pun la fiert in 500 ml de vin alb, pana la primul clocot. Se infuzeaza in termos sau in vasul in care a fiert, invelit in prosop flausat, timp de 1,5 ore. Se dau bolnavului 1-2 linguri de vin strecurat, dimineata, pe nemancate, timp de 7 zile.
2. Se macereaza jumatate de pahar de pelin in 500 ml de otet de mere, timp de 7 zile. O lingurita de otet se dizolva in 150 ml de apa si se bea cu 30 de minute inainte de pranz, timp de 7 zile.
* Tuberculoza si alte boli infectioase. Se spala bine cateva radacini de pelin si se toaca marunt. O lingura de radacini se fierbe in 500 ml de vin alb, pe foc mic, timp de 10 minute. Se infuzeaza 2 ore si se strecoara. Se bea cate o lingura de ceai, de trei ori pe zi, cu 30 de minute inainte de masa, indulcit cu o lingurita de miere de albine.
PELINUL
Pelinul e planta toxica. Respectati dozele


* Prevenirea balonarii. Infuzie din flori si frunze (o lingurita cu varf la 400 ml apa), cate 50 ml, de trei ori pe zi, cu 30 de minute inainte de masa.
* Tusea, raceala. Se prepara tinctura alcoolica din 2 linguri de pelin pline varf, care se macereaza in 500 ml de tuica, timp de 3 zile. Se dizolva 30 de picaturi in 75 ml de apa. Se beau de 3 ori in timpul zilei si o data inainte de culcare, in total 120 de picaturi in 24 de ore.
* Epilepsie, convulsii. 15 g radacina de pelin negru se pun pe foc cu 250 ml de bere intr-un vas emailat. Se aduce pana la punctul de fierbere si se lasa pe flacara mica 5 minute. Se bea cate o lingura, de 3 ori pe zi, intre mese, sau seara, in pat, daca apare durerea in muschi sau in gat.
* Cancer de esofag. Pe masa bolnavului trebuie pus un borcanel cu floricele si frunzulite tinere, ce se culeg inainte de luna plina, amestecate cu putina miere de albine, cel mai bine cu fagure. In timpul zilei, se tine in gura cat mai des posibil cate 1/2 lingurita de amestec pana se absoarbe toata mierea, dupa care se inghite pelinul ramas. Daca din diferite motive mierea este contraindicata, pelinul se amesteca cu ulei nerafinat.


EXTERN

* Insomnie. Se pune la fiert o lingura de pelin in 250 ml apa si se lasa sa fiarba 5 minute. Un prosop de bumbac se inmoaie in decoctul strecurat, se stoarce putin si se infasoara cu el capul, inainte de culcare.
* Dureri de cap, migrena. Se toaca parti egale de pelin si leustean si se aplica pe locurile dureroase, pe frunte sau pe tample. Se tine 30-40 de minute. Metoda diminueaza durerea, dar nu elimina cauza, de aceea trebuie facut si un tratament specific.
* Rani, taieturi, traume ale pielii. Pelinul proaspat se piseaza sau se toaca marunt, se imbiba un prosopel cu sucul stors si se aplica pe rana, lovitura sau vanataie, acoperindu-se cu celofan, ca sa nu se usuce. Pansamentul se schimba de 5-6 ori pe zi. Cand frunzele sunt suculente, se strivesc si se aplica fara stoarcerea sucului.
* Transpiratia abundenta. Pe timp de vara, se fac bai pentru tot corpul, sau bai locale, pentru talpi sau palme, cu scoarta de stejar si crengute de pelin. Dupa procedura, corpul emana o aroma deosebit de placuta.
PELINUL
Clopotei aurii


* Varice, tromboflebita. Un pahar de frunze proaspete de pelin se mixeaza, pana se obtine o pasta, ce se amesteca cu 500 ml de lapte prins sau chefir. Amestecul se unge pe o fasie de bumbac, se aplica pe locurile afectate, si se acopera cu celofan. Se panseaza si se sta culcat timp de 30-40 de minute, cu picioarele ridicate pe o perna.
* Dureri de picioare. Taranii care poarta incaltaminte de cauciuc sufera, adesea, de dureri provocate de inflamarea periostului. Pe o bucata de tesatura de in (de ex. un prosop de bucatarie), intinsa pe fundul unei oale, se pun crengute subtiri de pelin, intr-un strat de 5 cm, si se toarna deasupra apa clocotita, cat planta sa fie acoperita. Se tine sub capac pana se raceste la 50 de grade. Se stoarce carpa si se aplica pe locul bolnav, in asa fel ca articulatia sa fie acoperita in totalitate cu pelin. Deasupra prosopului se infasoara o tesatura de lana naturala sau se incalta sosete din lana de tara. Se inveleste piciorul apoi cu o patura, ca sa pastreze caldura mai mult de 30 de minute. Procedura se repeta zilnic, pana la imbunatatirea starii bolnavului.
* Hemoragie retiniana. Se confectioneaza un tampon dintr-o lingurita de frunze tocate, invelite in 2 straturi de tifon. Se scufunda in apa clocotita, se raceste pana la o temperatura suportabila si se aplica pe ochiul cu probleme, pentru 15 minute, de 3-4 ori pe zi.

Tinctura de pelin

Se utilizeaza contra parazitilor intestinali si pentru remedierea gastritei hipoacide.
Se prepara o tinctura din: 100 g de pelin tocat marunt, macerat in 500 ml de alcool dublu rafinat (sau de 70 de grade), tinut la intuneric timp de 3 saptamani. Dimineata, pe nemancate, se dizolva 10-15 picaturi (in functie de greutatea corporala) in 50-75 ml de apa si se bea timp de 30-40 de zile. Intre timp, vor disparea senzatiile neplacute la nivelul stomacului ce apar dupa masa, ca si senzatia de greata ce apare dimineata, dupa trezire. Tinctura se foloseste si ca o componenta in curele de slabire.




Sucul de pelin

In medicina populara, gasim si retete cu suc de pelin. Frunzele si florile spalate sub un jet de apa calda si zvantate bine se dau prin masina de tocat carne. Sucul se stoarce manual, printr-un ciorap sintetic sau prin panza topita. La un kilogram de celuloza ramasa, se adauga 150 ml de apa distilata. Se amesteca bine, se lasa o ora si se mai stoarce o data, dupa care se amesteca cu sucul stors. Ca sa se pastreze mai bine, sucul se amesteca in proportie de 1:1 cu miere de albine si cu alcool dublu rafinat (10% din cantitatea totala).
Intrebuintari: Sucul de pelin se bea pentru prevenirea sau vindecarea crampelor, in caz de epilepsie, astm bronsic, dureri de cap. De 3-4 ori pe zi se dizolva 1-2 lingurite (in functie de greutatea corporala) de suc in 75 ml de apa si se bea timp de 2-3 saptamani.
PELINUL

Sucul amestecat cu alcool dublu rafinat se bea in cazuri de pietre la rinichi, insomnie, se foloseste pentru tamponarea ranilor.
Nu mariti doza recomandata!
* Afectiuni cronice sau toxice ale ficatului (hepatite, intoxicatii alcoolice sau chimice). Timp de o saptamana, se bea cate o lingurita de suc, diluata in 50 ml de apa, de 3 ori pe zi, inainte de masa, apoi se beau cate 2 lingurite, timp de 2 saptamani, si cate o lingura, inca 3 saptamani. Dupa 6 saptamani, doza de suc se inlocuieste treptat cu sucuri de patlagina, papadie, coada-calului.
* Insomnie. In 150 ml de apa calda se adauga o lingura de suc de pelin si 1-2 lingurite de miere de albine. Se bea cu 30 de minute inainte de culcare.
* Afectiuni ginecologice, mastopatie, nevroza. O lingura de suc de pelin se amesteca cu suc de menta si talpa-gastei, cate o lingura de fiecare. Cantitatea obtinuta se imparte in trei si se consuma in trei reprize, in timpul zilei, intre mese, timp de trei saptamani.
* Convulsii, crize epileptice, excitatie nervoasa, astm bronsic, dureri de cap. Se beau cate 1-2 linguri de suc diluat in 75 ml de apa, de 3-4 ori pe zi, dupa masa, timp de 2-3 saptamani.

Uleiul de pelin

Se rasnesc sau se piseaza in piulita seminte de pelin si se amesteca pulberea obtinuta cu ulei nerafinat, in proportie de 1:4. Se macereaza la caldura, timp de 12-24 de ore. In cazuri de insomnie, dureri sau spasme ale tractului gastro-intestinal, se picura 1-2 picaturi pe un cubulet de zahar si se tine in gura, pana la dizolvare. Se foloseste si extern, in dermatologie.

Vinul de pelin

Un pumn de frunze de pelin se pun la macerat, vreme de o saptamana, intr-un litru de vin dulce. Se strecoara si se tine in sticla cu dop. Se ia cate o lingura, de trei ori pe zi, dupa mesele principale. Se recomanda in durerile de stomac si alte dereglari ale tubului digestiv.

Contraindicatii

Nu uitati ca pelinul este toxic! In nici un caz sa nu mariti dozele recomandate! Folosirea excesiva, supradozarea de preparate cu pelin, inclusiv de bauturi alcoolice ce il contin, sau folosirea pe termen lung duce la intoxicarea organismului, cu dereglari in activitatea sistemului nervos central, halucinatii, spasme musculare. Intre cure, se face obligatoriu o pauza, in medie de doua luni. Pelinul le este contraindicat femeilor insarcinate.

Pelinul in bucatarie
PELINUL


Pelinul proaspat, dar si uscat, se asociaza excelent cu multe alimente. Stramosii nostri, facand popas dupa un drum lung si obositor, scoteau paine sau mamaliga, taiau felii de slanina, si pe fiecare felie puneau un condiment aromat: 2-3 frunzulite tinere de pelin.
Florile pelinului pot inlocui piperul negru in sosuri, gratare si alte preparate culinare. Treptat, folosirea pelinului pe post de condiment va deveni o obisnuinta utila si va va ajuta sa scapati de diverse probleme de sanatate.

Pelinul in uz casnic

Pelinul proaspat, cules de pe deal, este un luptator renumit cu "oaspetii nepoftiti" din casele noastre: gandaci de bucatarie, plosnite, capuse, iar aroma lui puternica curata aerul din casa. Planta are o energie pozitiva, calda, deoarece acumuleaza in florile sale energia solara, de aceea trebuie neaparat folosita in timpul curateniei, ca sa dezinfectam si sa asanam atmosfera si "spiritul" casei. Cu infuzia obtinuta din 5 litri de apa si 50 de grame de pelin se spala sau se sterg geamurile, peretii, dusumeaua si mobila. O sa scapati nu numai de praf, dar si de energiile negative.
* Batranii afumau locuintele cu pelin amar in perioadele de epidemie.

Pelinul si bolile de stomac

* Hiperaciditatea, refluxul gastric, arsurile, gastritele *

Bolile de stomac sunt foarte frecvente in societatea moderna de azi. Fiecare al cincilea cetatean al lumii sufera de stomac, uneori ani la rand. Cele mai frecvente afectiuni stomacale sunt: hiperaciditatea, refluxul gastric, arsurile. Acestea nu sunt boli independente, ci simptome ale unor tulburari nervoase sau stomacale. Daca nu se iau masuri contra excesului de acid din stomac, se ajunge la gastrite si chiar la ulcer.
* Simptome: pacientul cu aciditate gastrica sporita are o senzatie de apasare si de arsuri in zona stomacului, cel mai adesea, la o ora sau doua dupa ce a mancat. Alte manifestari sunt: refluxuri gastrice acre, inghitituri dificile, arsuri pe esofag, greata, diaree, limba incarcata, halena, lipsa poftei de mancare, dureri de stomac, mai ales in partea stanga, pofta de dulce si acru, constipatie cronica.
PELINUL


* Cauze. Putine alte suferinte sunt atat de intim legate de stilul de viata personal ca bolile tractului digestiv. Alimentatia, regimul de munca si de odihna si apasarile psihice au o influenta nemijlocita asupra organelor digestive. Excesul de acid din stomac e adesea legat de starea sufleteasca a bolnavului, mai ales la oamenii care nu au ventil prin care sa elibereze stresul, ura, oboseala, grijile, emotiile. Un domeniu care pune cu claritate in evidenta legatura stransa dintre sanatate si starile sufletesti. In afara de cauzele nervoase, bolile de stomac pot fi produse si de deprinderile alimentare: mancat lacom si grabit, mestecat insuficient, muscatura gresita, feluri prea iuti sau prea sarate, exces de alcool, cafea, tutun, mancaruri prea fierbinti sau prea reci, exces de grasimi, mancare nevariata, dulciuri in exces, mese neregulate si abuz de medicamente.
* Masuri gresite - simptomele descrise mai sus nu sunt luate, din pacate, in serios, si boala se agraveaza. Adesea se recurge la administrarea de bicarbonat, crezandu-se, astfel, ca raul e rezolvat. E adevarat ca dupa administrarea unor remedii alcaline, acidul gastric se neutralizeaza, dar cauzele nu se inlatura, pentru ca acidul gastric se formeaza din nou, se apeleaza din nou la medicamente si se creeaza astfel un cerc vicios.
* Tratamente corecte - aciditatea gastrica necesita tratarea stilului de viata al bolnavului de stomac, constrans sa renunte la deprinderile gresite, la grijile in exces si la stres. E necesara o dieta de crutare ce trebuie tinuta mult timp, dublata de mese regulate si odihna. Alcoolul, cafeaua si tutunul sunt strict interzise. Ca masuri de prim-ajutor se recomanda: administrarea de argila (o lingurita diluata intr-un pahar de apa), o cura de boabe de ienupar, o lingurita de tinctura de ghintura diluata in apa, sau mestecatul de migdale sau mere crude. Bolnavii cu exces de acid gastric trebuie sa tina o dieta de crutare, cu multe legume proaspete, fierte sau calite usor, branza de vaci, feluri sarace in grasimi, supe de fulgi de ovaz, terci de cartofi. Ca bautura dietetica se recomanda sucul de cartofi, neplacut la gust, dar extrem de eficient. Mesele sa nu fie rare si abundente, ci dese si usoare.
Aciditatea gastrica poate fi atenuata si cu cataplasme calde cu flori de fan, cartofi fierti si zdrobiti, seminte de in sau ceai de musetel. Dupa mese se impune o jumatate de ora de digestie linistita.

Din farmacia cu plante
Ceai pentru aciditate gastrica

Se ia cate o lingurita din urmatoarele plante: pelin, radacina de angelica, frunze de melisa si menta. Se amesteca bine. De trei ori pe zi, se opareste o lingura de amestec cu o cana de apa clocotita. Se infuzeaza 5 minute, se strecoara. Se bea neindulcit, inghititura de inghititura, dupa mesele principale. Sursa formula-as

UN BIOCHIMIST GERMAN SUSTINE CA A DESCOPERIT COMBINATIA IDEALA PENTRU VINDECAREA CANCERULUI SI A ALTOR BOLI GRAVE!

Un articol de Maya 

Dr. Budwig, un biochimist german celebru, a descoperit ca un amestec de branza de vaci si ulei de in presat la rece poate trata eficient cancerul si alte boli metabolice degenerative. Separat, ingredientele nu au acest efect terapeutic, ci numai atunci cand sunt folosite impreuna.

Modul de actiune al acestei combinatii se axeaza in special pe randamentul celulelor canceroase (precum si al tuturor celorlalte celule) in procesul aerob normal – arderea zaharurilor in prezenta oxigenului. Celulele canceroase pot ramane nediferentiate (nespecializate pentru un anumit tip de tesut) si se pot diviza necontrolat numai in stadiul anaerob (arderea zaharurilor in absenta oxigenului).

Aceasta dieta schimba fundamental modul in care respiratia afecteaza celulele canceroase, fortand celulele canceroase nediferentiate sa se diferentieze, ceea ce duce la diminuarea lor programata – apoptoza. Este cel mai simplu mod de a intelege principiul de functionare al acestei diete, chiar si pentru profanii in materie de biochimie. Efectele regimului sunt profunde si fundamentale. 

Pentru a transporta in mod eficient uleiul de in catre celule prin vasele de sange, medicul Budwig a recomandat amestecarea acestuia cu branza de vaci degresata.

De ce branza de vaci degresata? Pentru ca aceasta contine aminoacizii metionina si cisteina, care sunt alcatuiti dintr-un grup sulfhidril (SH – hidrogen si un atom de sulf) ce formeaza cu usurinta legaturi chimice cu acizii grasi. Aminoacizii si acizii grasi care se leaga in acest mod alcatuiesc asa-numitele lipoproteine, care sunt usor solubile in apa si, prin urmare, si in sange.

Cura recomandata de Dr. Budwig prevede, de asemenea, consumul obligatoriu de seminte de in proaspat macinate. Aceasta pentru ca anumite substante din semintele de in nu intra si in componenta uleiului, iar prezenta lor este foarte importanta in scopuri terapeutice (mai ales a lignanilor, si a anumitor vitamine si minerale). Macina semintele (3-6 linguri), intr-o rasnita de cafea (5-10 secunde) si adauga-le peste amestecul de branza si ulei, sau prepara cu acestea un amestec nou fara ulei. Semintele macinate se oxideaza repede, in max. 15 minute, proces in urma caruia isi pierd din proprietatile benefice. De aceea nu se recomanda sa cumperi seminte gata macinate.

Reteta Dr. Budwig:

• 2-6 linguri de ulei de in

• 250 g de branza de vaca

• 3-6 linguri de seminte de in macinate

Doza zilnica pentru cei grav bolnavi este de 6 linguri (40-50 grame) de ulei de in bine omogenizat cu 100 de grame (o jumatate de cana) de branza proaspata de vaci degresata. Aceasta cantitate zilnica recomandata poate fi consumata toata o data, sau poate fi portionata in mai multe gustari de-a lungul zilei. Daca alegi varianta din urma, insa, trebuie sa prepari un amestec proaspat inainte de fiecare servire. In mod interesant, acest amestec nu produce efecte secundare in randul persoanelor cu intoleranta la lactoza.

Amestecul este bine tolerat inclusiv de persoanele cu intoleranta la lactoza. Branza de vaci degresata poate fi inlocuita cu iaurt sau chefir, dar in cantitate tripla. Poti folosi si tofu (soia), dar pentru acest aliment nu se cunoaste doza exacta recomandabila pentru prepararea amestecului.

Cel mai usor mod de a amesteca branza cu uleiul este folosind un mixer de mana. Omogenizeaza astfel cele doua ingrediente timp de 1-2 minute, amestecand intotdeauna doar branza si uleiul. Abia pe urma se adauga la amestec si semintele de in proaspat macinate si, optional, nuci, alune sau migdale macinate, fructe si legume proaspete, fructe de padure, respectiv sucuri proaspete de fructe si legume.

Pentru un plus de gust si o valoare nutritiva sporita, poti adauga si o lingurita de miere sau ulei de dovleac. Amestecul trebuie sa fie consumat imediat dupa preparare. Nu-l pastra la frigider.

Dupa numai doua-trei saptamani, ar trebui sa se instaleze si primele efecte pozitive. Daca suferi de o forma de cancer mai putin agresiva, atunci poate fi o idee inteleapta sa amani chimioterapia si sa incerci mai intai o abordare naturista (chimioterapia provoaca daune ireversibile asupra intregului organism).

Pentru o regresie completa a bolii, este necesar sa mentii cura pe o perioada cuprinsa intre 1-5 ani. Chiar si dupa acest interval de timp, insa, este indicat sa continui tratamentul diminuand, eventual, numai cantitatea de ulei de in. Intreruperea curei atrage riscul reaparitiei cancerului intr-o forma mai grava.

Uleiul de in trebuie sa fie intotdeauna proaspat! Daca se strica sau se invecheste, arunca-l. Se mucegaieste cu usurinta, astfel ca se recomanda sa il tii la frigider dupa deschidere si sa il consumi in decurs de maxim 2-3 saptamani. De asemenea, procura-l numai de la furnizori de incredere, avand in vedere cat de sensibil este la mucegaire.

Despre Autor:

Maya este autor pentru Secretele.com - Este o mare placere sa ma pot conecta cu atat de multe suflete minunate. Trebuie sa lasam o mostenire fara secrete generatiilor viitoare. Toti suntem unul! Pe Maya o puteti gasi pe Facebook si Pinterest. sau Google+.

Miere si Ghimbir in tratamentul anticancer

Medicii sunt socaţi. Un bărbat diagnosticat cu cancer, a fost complet vindecat cu acest remediu natural formidabil.

POSTED BY: LĂZĂREANU RĂZVAN DECEMBER 27, 2015

Nu exista nici un leac pentru cancer, asta este ceea ce spun medici – si odata ce esti diagnosticat, tu ar trebui sa spui la revedere de la viata fericita si sanatoasa. Eu unul nu cred asta. Chimioterapia ar trebui sa fie singura ta prietena, o “prietena”, care va va duce la o agonie fara sfarsit.

Acesta este inca un mister sau nu, oare de ce tot mai multi oameni din intreaga lume incep sa aiba incredere in natura si in darurile ei? Medicina conventionala nu va aproba niciodata aceste remedii naturale, pentru ca natura nu poate aduce nici un profit.

Oamenii impartasesc zilnic povesti uimitoare care explica modul in care s-au vindecat de cancer. Unii cu morcovi , altii cu canepa, altii cu curcuma, si multe altele…..insa azi am citit povestea unui om care s-a vindecat de cancer cu miere, si am decis sa va impartasesc si voua povestea lui.

In urma cu 13 ani, Ante Kresich a fost diagnosticat cu unul dintre cele mai periculoase tipurile de cancer – cancer pulmonar, in acelasi timp medicii croati spunandu-I ca nu va mai avea mult timp de trait.

Dar, Kresich a tinut sa-I contrazica, vindecandu-se complet, folosind miere si unele plante vindecatoare, dovada succesului fiind prezentata in foarte multe documentare.

“Am plecat de la spital in luna aprilie, iar in vara eram deja un om complet diferit. Cand m-am dus la consultatie, doctorii mei nu puteau crede ca sunt inca in viata insa rezultatele analizelor mele pur si simplu i-a uimit” a explicat Kresich.

Dupa verificarea analizelor care erau extrem de bune fata de ultimele, medicii l-au sfatuit sa-si continue terapia. Datorita mierii si plantelor sale, cancerul pulmonar a disparut complet, iar rezultatele au aratat doar mici urme ale bolii.

Astazi, sanatos si plin de energie, Ante are un nou hobby – albinele sunt noile sale favorite. Oamenii din intreaga lume vin pentru a-i cere un sfat, iar el deschide inima pentru toata lumea care este destul de interesata si nerabdatoare sa traiasca si sa se bucure de o viata sanatoasa.

“Persoanele cu destin asemanator au venit la mine si eu le-am repetat mereu povestea mea, agonia prin care a trebuit sa trec precum si modul prin care m-am vindecat. Retetele mele ii ajuta, le ofera speranta” spune Kresich, el considerand ca, de acum inainte, se simte obligat sa ajute si alti oameni.

Mierea este considerata a avea proprietati de vindecare din cele mai vechi timpuri. In medicina populara acest produs a fost folosit de sute de ani. Datorita proprietatilor sale vindectoare, era considerata a fi hrana zeilor, si una dintre cele mai puternice cure naturale pentru multe boli si tulburari.

Mierea a fost, de asemenea, utilizata in cultele religioase, ritualurile de imbalsamare, si pentru o lunga perioada de timp a fost un privilegiu consumul ei, intrucat era destul de scumpa.

Albinele produc acest lichid de aur cu o consistenta, gust si aroma diferita in functie de florile pe care le polenizeaza. Astfel, Kresich si multe alte persoane care-l urmeaza, combina mierea cu unele condimente din pin si ghimbir, aceasta fiind reteta pe care o urmeaza, chiar daca medicina conventionala nu este de acord cu aceasta metoda.

O femeie din Bosnia i-a trimis o reteta proprie, in speranta ca va ajuta si pe altii pentru a se vindeca de cancer, reteta asemanatoare cu a lui.

Ea a fost diagnosticata cu cancer endocrin si a petrecut 20 zile la terapie intensiva. Nimeni nu a crezut ca va ramane in viata. Cu toate acestea, ea a inceput sa foloseasca o cale de atac prin combinarea ghimbirului cu mierea si in doar cateva zile ea a revenit la viata, fara chimioterapie, fara alte metode clasice, in ziua de azi fiind mai sanatoasa ca niciodata.

Iata mai jos reteta minune:

Ai nevoie de 2 radacini de ghimbir (4-5 cm). Se macina fin ghimbirul si se amesteca cu o jumatate de kg miere. Nu uitati ca mierea trebuie sa fie organica, asa ca asigurati-va ca o cumparati de la cineva de incredere.

Pastrati remediul in borcan, si consumati o lingura de 3-4 ori pe zi. De asemenea, este important sa se evite orice contact cu obiecte din metal, deci incercati sa utilizati o lingura din lemn.

Ar trebui sa vedeti primele rezultate in doar 4 zile.

De asemenea, este important sa ramaneti optimisti, indiferent de ceea ce spune medicul dumneavoastra. Depresia este ceva ce nu trebuie sa te acapareze, tu trebuie sa castigi aceasta batalie cu orice pret.

Acum ai mierea de partea ta, si dupa cum puteti vedea, ea poate vindeca chiar si cele mai periculoase tipuri de cancer – chiar daca vi se va spune ca nu veti mai avea mult de trait.

Articol relatatd de portalul secretele.com. Autor: Cristian Iacov

Turmericul – condimentul medicament

În ultimul timp se aude din ce în ce mai des, în presă sau la televizor, despre beneficiile unor produse, cum ar fi sucul de Noni sau fructele de Goji, despre care nu se ştia prea multe până acum, dar care au în spate puternice campanii de marketing cu ajutorul cărora multe dintre acestea au fost aduse în centrul atenţiei noastre.

Mai puţin însă se vorbeşte despre proprietăţile miraculoase ale unei plante folosite încă de mii de ani ca şi condiment în ţări ale continentului asiatic. Are proprietăţi antioxidante, anti-inflamatorii, antivirale, antibacteriene, antifungice, anticancerigene şi ajută în lupta cu boli ca diabet, alergii, artrită, Alzheimer, boli de inimă şi multe alte boli cronice. Prin calitatile lui deosebite este cel mai îndreptăţit să fie inclus în categoria “superalimentelor”, adică a alimentelor cu reale beneficii pentru sănătatea noastră.

Este vorba de turmeric, o mică plantă originară din India şi a cărei rădăcină formată din mai multi rizomi se foloseşte pentru obţinerea condimentului numit “turmeric” dar şi a extractului medicinal numit “curcumină”. Aparţine familiei Zingiberaceae, din care face parte şighimbirul şi este folosit ca şi condiment în India, de mai bine de 3000 ÎC. Din radăcina uscată de turmeric se obţine un condiment de culoare galben portocalie folosit în special în bucătăria indiană dar şi în cea din Asia de Sud sau în Orientul Mijlociu, el fiind pricipalul ingredient al prafului de curry (care este un amestec de mai multe condimente). Mai este utilizat ca şi conservant în mâncăruri, în cosmetică, în medicina tradiţională dar şi pentru vopsirea hainelor. Astfel, proprietăţile lui benefice pentru sănătate au fost cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. În India se folosea ca ajutor împotriva durerilor de stomac, a problemelor pielii, a problemelor musculare sau în artrită, iar în China a fost folosit ca şi analgezic împotriva colicilor, a hepatitei sau a durerilor în piept.

Efectele benefice ale turmericului asupra sănătăţii

Principalul component al turmericului este curcumina. Ea este un polifenol de culoare galben portocalie care împrumută culoarea sa plantei din care provine, este extrasă din acesta sub formă de pudră solubilă în ulei, nu are aromă sau gust specific. Ea a atras atenţia cercetătorilor prin proprietăţile sale curative deosebite, prin acţiunea sa ca antiinflamator şi antioxidant. În afară de curcumina, turmericul mai conţine niveluri mari de fier şi mangan dar şi mici niveluri de vitamina B6 şi potasiu, vitamine şi minerale atât de necesare pentru sănătatea noastră.

Ca şi antioxidant, curcumina este capabilă să neutralizeze radicalii liberi, chimicalele care trec prin corp şi creează mari daune celulelor sănătoase şi membranei celulelor. Acest lucru o face să fie de ajutor în boli precum artrita în care caz radicalii liberi sunt responsabili de dureroasele inflamaţii ale articulaţiilor. Combinaţia proprietăţilor antioxidante şi antiinflamatorii din turmeric explică de ce, în cazul folosirii regulate în mâncare a acestuia de către persoanele cu artrită reumatoidă, aceştia au reuşit să aibă o îmbunătăţire a stării de sănătate comparabilă cu cazul în care luau fenilbutazonă pentru ameliorarea simptomelor. Numeroase studii au arătat că efectele antiinflamatorii ale curcuminei se pot compara cu medicamente puternice cum ar fi hidrocortizonul sau fenilbutazona dar spre deosebire de medicamente, care dau efecte secundare (ulcer, scăderea celulelor albe, sângerări intestinale), curcumina nu produce efete toxice asupra organismului.

S-a constatat de asemenea că turmericul îmbunătăţeşte activitatea ficatului, având efecte asupra capacităţii acestuia de a detoxifia chimicalele xenobiotice, adică acei compuşi chimici care se găsesc în organism, dar care nu sunt produşi de către acesta. Prin componentele sale, turmericul este un puternic protector cardiovascular: curcumina este capabilă să prevină oxidarea colesterolului iar vitamina B6 ajută la controlarea nivelului de homocisteina din corp.

Cercetări de ultimă oră au arătat că principalul constituent al turmericului, curcumina poate cauza o creştere modestă dar măsurabilă a nivelului unei proteine numită Peptida Antimicrobiană Catelicidina (CAMP) care este o componentă importantă a sistemului nostru imunitar, cunoscută pentru rolul său în prevenirea infecţiilor. Rolul acesteia este de a identifica agenţii patogeni (bacterii, viruşi, fungi etc.), chiar şi atunci când organismul îi întâlneşte pentru prima dată şi de a ajuta la îndepărtarea acestora. Orice compus natural care poate influenţa sau ridica nivelul CAMP este de importanţă majoră pentru sănătate deoarece întăreşte sistemul imunitar şi constituie o bariera împotriva instalării bolilor cronice. Se ştia de ceva vreme că Vitamina D este un puternic potenţator al activităţii CAMP iar studiile recente au arătat că Vitamina D si curcumina luate împreună acţionează sinergic în lupta împotriva infecţiilor şi inflamaţiilor sistematice prin proprietăţile lor antiinflamatorii şi antioxidante.

Dar poate că una dintre cele mai benefice proprietăţi ale curcuminei este capacitatea sa de a lupta împotriva dezvoltării şi extinderii celulelor canceroase. Un număr foarte mare de lucrări ştiinţifice au reuşit să demonstreze o parte din căile prin care aceasta îşi exercită puterile vindecătoare, cercetătorii descoperind mai bine de 100 de moduri în care acţionează aceasta la nivelul celulei. S-a demonstrat astfel că inhibă proliferarea celulelor din tumori, scade inflamaţiile, opreşte procesul de transformare a celulelor normale în celule canceroase, inhibă sinteza unei proteine care pare a fi instrumentul formarii de tumori, ajută corpul să distrugă celulele canceroase astfel ca acestea să nu se mai răspândească în corp, ajută la prevenirea dezvoltării de vase de sânge suplimentare care să alimenteze celulele canceroase, fenomen cunoscut sub numele de angiogeneză.

Cum se foloseşte turmericul?

Turmericul îl găsiţi sub formă de condiment la magazinele naturiste. Îl puteţi folosi ca să vă preparaţi în casă propriul amestec de curry combinând coriandru, seminţe de schinduf, seminţe de chimen, chilli, seminţe de muştar, boabe de piper negru, sare. Sau puteţi să îl adăugaţi direct, la diferite mâncăruri cum ar fi chutney (amestecuri de condimente, fructe şi legume), îl puteţi folosi la condimentarea murăturilor, alături de muştar, la mâncăruri gătite cu carne de pui, raţă, curcă, orez, ca şi dressing pentru salate sau cu legume (de exemplu folosit împreună cu conopida ajută la prevenirea cancerului de prostată). Mai multe exemple de reţete în care am folosit la gătit turmeric puteţi găsi pe celalat blog al meu, lecturisiarome. NOTA: Turmericul il puteti cumpara si online de la magazinele naturiste (dati click aici pentru oferta).

Atenţie însă în ce cantităţi îl folosiţi la gătit deoarece aroma sa pătrunzătoare devine şi mai puternică atunci când este gătit aşa că nu trebuie folosit decât în cantităţi mici. De asemenea trebuie să fiţi atenţi la modul în care îl folosiţi în bucătărie deoarece colorează foarte uşor tot ce vine în contat cu el.

Curcumina este rapid absorbită la nivelul ficatului şi al intestinelor şi de aceea este recomandat să fie folosită împreună cu piperul negru, acesta conţinând o substanţă numită piperină care împiedică absorbţia prea rapidă a curcuminei.

Pentru întărirea sistemului imunitar se poate folosi şi sub formă de ceai împreună cu ghimbir şi suc de lămâie sau chiar fiert în lapte.

Amestecat cu unt sau diluat cu iaurt el devine un excelent medicament pentru tratarea problemelor de la stomac şi consumat sub formă de pastă el ajută la regenerarea ficatului. Sucul proaspăt obţinut din rădăcina de turmeric, luat zilnic ajută la eliminarea paraziţilor intestinali.

De asemenea este de mare ajutor la eliminarea ţesutului adipos şi a celulitei din corp. Amestecat cu miere în proporţii egale şi luat de doua ori pe săptămână merge de minune pentru slăbit deoarece curăţă corpul de toxine şi diminuează retenţia de apă.

Turmericul poate fi folosit în alimentaţia copiilor precum şi pentru tratarea diferitelor boli ale acestora. Diluat în lapte el se foloseşte în mod tradiţional pentru tratarea tusei iritative la copii, două lingurite de turmeric amestecate cu un pahar plin de lapte fiind un tratament bun pentru copii care au astm sau bronşită. De asemenea pudra de turmeric în combinaţie cu seminţele de chimen reprezintă un bun mod de a trata răcelile la copii.

Curcumina, extrasă din turmeric, se mai găseşte şi sub formă de suplimente naturiste la magazinele de profil dar puteţi să va faceţi şi voi acasă propriul preparat, o microemulsie obţinută amestecând  cu blenderul o linguriţă de praf de curcumină, gălbenuşurile de la 1 sau 2 ouă de găină şi o lingură sau două de ulei de cocos.

Eu v-am scris doar despre o parte din multiplele beneficii ale turmericului dar sper că am reuşit să vă atrag atenţia şi să vă provoc să îl folosiţi cât mai des la gătit.

Studiu canadian uimitor: Radacina de PAPADIE distruge celulele canceroase din organism

Radacinile de papadie contin taraxacina – un principiu amar deosebit de valoros in tratarea bolilor digestive. Frunzele contin proteine, glucide, vitaminele A, B, C si D.
De regula, medicii specialisti in bolile de ficat stiu ca papadia are o influenta cat se poate de benefica asupra ficatului. Tulpinile proaspete, din care se consuma cate 5-6 pe zi, in stare cruda, ajuta rapid in hepatita cronica. In icter si in afectiunile splenice, papadia se foloseste, de asemenea, cu succes.

Persoanele bolnavicioase, care se simt obositi, ar trebui sa faca o cura de 14 zile cu tulpini proaspete de papadie. Aceste tulpini ajuta la cresterea poftei de mancare, imbunatatesc sucul gastric si curata stomacul de tot felul de substante care se elimina greu. Tijele proaspete pot dizolva fara dureri calculii biliari, stimuland activitatea hepatica si biliara.

Pe langa saruri minerale, papadia contine substante curative si de sinteza foarte importante pentru inlaturarea tulburarilor de metabolism. Datorita efectului sau depurativ, ajuta in artrita si reumatism; inflamatiile ganglionilor se retrag, daca se tine pana la sfarsit cura de 3-4 saptamani, cu tulpini proaspete.

Radacinile mancate crude, la fel ca si cele uscate din care se prepara ceai, au efect depurativ, de stimulare a digestiei, sudorific si diuretic, precum si stimulant. Ele fac sangele foarte fluid, fiind considerate un mijloc excelent contra sangeului ingrosat. Pentru prepararea ceaiului, se pun peste noapte 1-2 lingurite (cu varf) de radacini intr-un litru de apa rece, se incalzeste a doua zi pana incepe sa fiarba si se filtreaza. Aceasta cantitate se bea, inghititura cu inghititura, cu o ora inainte si o ora dupa micul dejun.

Planta mai este recomandata ca remediu in toate bolile unde exista un dezechilibru glandular. Astfel, ceaiul de papadie este indicat in cazurile de obezitate, in boli de ficat (marind secretia biliara), in normalizarea circulatiei sangelui si pentru marirea poftei de mancare. Preparatele din papadie au efect benefic in tratamentul hipertensiunii arteriale, insuficientei cardiace, aterosclerozei, gutei si reumatismului. De mentionat ca, in hipertensiune si boli cardiace, in special in faza decompensata, administrarea remediilor din papadie necesita o atenta supraveghere medicala si se face numai cu acordul si sub indrumarea medicului curant.

Este folosita cu succes in multe cazuri de gastrite hipoacide si dispepsii, precum si in tratarea dischineziei biliare si pentru prevenirea formarii calculilor biliari. Efectul diuretic este exploatat si in cazul calculilor renali sau uretrali, prin marirea fluxului de urina urmarindu-se eliminarea acestora din caile urinare. Prin diureza pe care o produce, papadia face ca toxinele din corp sa se elimine si ajuta indirect in tratarea eczemelor si altor boli de piele.

Datorita continutului de vitamine A si C, papadia mai este mentionata si ca un posibil agent antioxidant si anticancerigen.

Departamentul de Chimie si Biochimie al Universitatii Ontario a demonstrat ca extractul din radacina de papadie poate induce eficient apoptoza (moartea programata) in celulele melanomului.

In studiul initial reactia chimica creata de extractul de papadie a fortat celulele canceroase sa ineapa sa se dezintegreze in primele 48 de ore de la tratament si nu au fost afectate celule sanatoase. Cercetatorii au observat ca tratamentul continuu cu extract din radacina de papadie in doze mici a fost eficient pentru a elimina cele mai multe celule canceroase.

Sursa frunza-verde

Păpădie (Taraxacum officinalis) - beneficii şi proprietăţi

Administrare:

Pentru detoxifiere şi pentru îmbunătăţirea funcţiei ficatului se pot consuma frunzele crude(sub formă de salată), de 2-3 ori pe zi, înaintea meselor.

Extern, se aplică cataplasme (fruze zdrobite) pentru ameliorarea eczemelor, psoriazisului, arsurilor infectate etc.

Siropul de papadie se prepară din toată planta (cu tot cu rădăcina), culeasă cu grijă să nu se rupă pentru a nu lăsa să se scurgă latexul, conservând principiile active ale plantei, se spală bine cu apă rece, apoi se toacă mărunt şi se pune într-un borcan cu tot cu latexul scurs, cu mai mult de jumatate miere de albine, amestecând bine conţinutul, se acoperă şi se lasă la macerat 2 săptamani, apoi se consumă câte 1-2 linguriţe de 2- 3 ori pe zi timp de 2- 3 săptămâni; benefic pentru bolile tubului digestiv, boli hepato-biliare.

Tintura de păpădie se administrează câte o linguriţă dizolvată în jumatate pahar de apă, de 3-4 ori pe zi şi are efect  antidiabetic, aperitiv, colagog, depurativ, hipocolesterolemiant, laxativ.

sus

Păpădia - Precauţii şi contraindicaţii

Nu folosiţi păpădia pentru a îmbunătăţi secreţia biliară fără recomandarea unui medic, pentru că problema poate fi de fapt un blocaj sever al căilor biliare, afecţiune pentru care păpădia este contraindicată.

Sursa csid

Vitamina B17, amigdalina – vitamină sau otravă?

FEBRUARY 25, 2014 BY CESAMANCAM.RO IN ARTICOLE "SĂNĂTOASE", ARTICOLE VITAMINE

98

Am observat că circulă diverse informaţii referitoare la capacitatea acestei substanţe de a preveni / trata cancerul. Ţinând cont ca mare parte din informaţiile prezente online aparţin unor site-uri ce beneficiază direct sau indirect din vânzarea “vitaminei B17”, am considerat ca este necesar sa realizăm un articol prin care să prezentăm efectele reale ale amigdalinei. În acest mod aveţi acces şi la informaţii care nu sunt rezultatul departamentelor de marketing ale companiilor care comercializează amigdalină.

Deşi amigdalina sau formele sintetice ale acestei substanţe nu sunt vitamine, în acest articol vom folosi denumirile vitamina B17 şi amigdalină.

Scurt istoricAmigdalina a fost izolată pentru prima dată de doi chimişti francezi în 1830. A fost folosită ca tratament împotriva cancerului încă din 1845, în Rusia.

În SUA a folosită ca tratament împotriva cancerului după 1920, însă a fost considerată prea toxică şi cercetările au fost oprite.

La jumătatea secolului a apărut un nou tip de vitamina B17 (laetrile), prezentat de producatori ca fiind un compus fără efecte adverse. Acesta este diferit de amigdalină sau de laetrile produs în Mexic, însă are structură similară cu acestea.

Cianura este substanţa considerată responsabilă de efectele anticancerigene ale amigdalinei. În prezenţa enzimei beta-glucozidază sau prin hidroliză, vitamina B17 se descompune în acid cianhidric, benzaldehida şi glucoză. Cianura poate fi produsă şi din prunasină, substanţă rezultată din descompunerea parţială a amigdalinei.

Începând cu 1970 laetrile (compusul patentat cu doua decenii în urmă) a început să devină un medicament anticancer popular şi până în 1978 peste 70000 de persoane au fost tratate cu el. Acesta a fost folosit singur sau împreună cu o terapie metabolică (un program ce conţine o dietă specială, suplimente vitaminice puternice şi enzime pancreatice). Nu există date despre rezultatele tratamentului decât în cazuri izolate.

În 1970 s-a încercat începera testelor pe oameni, însă propunerea a fost respinsă din cauza rezultatelor slabe din cadrul testelor pe animale (nu a fost eficient în tratarea cancerului şi a avut efecte toxice puternice).

Susţinătorii acestui medicament au reuşit să obţină legalizarea în peste 20 de state din SUA, însă din 1980 utilizarea acestuia a fost interzisă.

Laetrile mai este încă produs şi folosit în Mexic, însă după cum am zis şi mai sus nu este identic cu laetrile brevetat în SUA (un derivat semi-sintetic al amigdalinei) ci este obţinut prin zdrobirea sâmburilor de caise.

Laetrile poate fi administrat oral, intravenos sau intramuscular. Varianta injectabilă este mai sigură (mai puţin toxică) decât cea administrată oral pentru că bacteriile intestinale şi anumite plante produc / conţin enzime (beta-glucozidază) ce degradează amigdalina ingerată şi produc acid cianhidric.

Cum acţionează amigdalina – teoriile susţinatorilorSusţinătorii utilizării amigdalinei în tratarea cancerului au conceput câteva teorii prin care explică  modul în care sunt distruse celulele maligne:

Prima teorie se bazează pe  faptul că celulele maligne au un conţinut mult mai mare de beta – glucoronidază decât celulele normale şi un conţinut mai scazut de tiosulfat-transferază.

Astfel se presupune ca amigdalina este modificată la nivelul ficatului şi interacţionează cu beta – glucoronidaza formând cianură. În celulele normale a doua enzimă interacţionează cu cianura şi formează un compus cu efecte adverse mai mici – tiocianat.  Datorită acestui mecanism celulele maligne ar fi mai sensibile la acţiunea amigdalinei decât celulele normale.

În realitate, în urma testelor efectuate, nu există diferenţe majore între concentraţia enzimatică a celulelor maligne şi cea a celulelor sănătoase.

A doua teorie se bazează tot pe diferenţa dintre celulele canceroase şi cele sănătoase (în ceea ce priveşte conţinutul enzimatic). De aceasta dată este vorba de beta-glucozidaza (alta enzimă) care se gaseşte în cantitate mare în celulele canceroase şi în cantitate redusă în cele sănătoase. Mecanismul este similar celui prezentat mai sus.

Aceasta teorie nu este bazată pe datele existente pentru că după cum am menţionat şi mai sus nu există diferenţe majore între concentraţia enzimatică a celulelor maligne şi cea a celulelor sănătoase.

A treia teorie are la bază presupunerea că tumorile sunt rezultatul unui dezechilibru metabolic produs de carenţe vitaminice. De aici şi denumirea de vitamina B17, amigdalina fiind considerată de catre susţinători o substanţă esenţială, o vitamină ce lipseşte din alimentaţia oamenilor.

Dovezile ştiinţifice disponibile indică faptul că vitaminele influenţează aparitia cancerului, însă nu există dovezi că amigdalina este o substantă necesară organismului şi că poate acţiona ca o vitamină.

Un alt motiv pentru care s-a încercat încadrarea amigdalinei ca vitamină este faptul că suplimentele alimentare nu trebuie sa treacă prin acelaşi proces de verificare ca medicamentele.

A patra teorie este distrugerea lizozomilor de către cianura rezultată prin degradarea vitaminei B17, ceea ce produce moartea celulelor canceroase. Aceasta a patra teorie este bazată pe primele două teorii, iar dacă acestea sunt false rezultă că amigdalina poate produce moartea celulelor indiferent de natura acestora (canceroase sau nu).

Studii – eficienţa amigdalinei (vitamina B17) în tratarea canceruluiStudiile pe animale au fost efectuate pe şobolani, câini, iepuri etc., însă acestea nu au putut furniza date solide în ceea ce priveşte capacitatea amigdalinei de a inhiba tumorile maligne.

În câteva studii a fost folosită simplă sau împreună cu beta-glucozidaza. În ceea ce priveşte efectele asupra celulelor canceroase cele două variante au avut rezultate similare, dar în ceea ce priveşte efectele asupra organismului, combinaţia dintre vitamina B17 şi beta-glucozidază a produs cele mai puternice efecte adverse.

Au existat şi câteva studii în care amigdalina a avut efecte pozitive, însă doar când a fost administrata împreună cu alte substanţe (ex.: vitamina A, enzime, anticorpi).  Pe durata acestor studii, vitamina B17 a fost administrată intramuscular, vitamina A – oral, iar enzimele au fost injectate în jurul tumorilor şi în acestea. Nu au fost observate efecte anticancerigene cand amigdalina a fost folosită singură.

Un alt studiu a arătat ca amigdalina poate creşte numărul globulelor albe ce adera la celulele canceroase (cancer de prostată).

Rezultate pozitive au fost constatate şi în cazul folosirii amigdalinei împreuna cu anticorpi modificaţi ce conţineau beta-glucozidază. Aceasta combinaţie a rezultat în distrugerea celulelor canceroase (cancer de vezica urinara) datorită creşterii cantităţii de cianură produsă local. Faţă de administrarea de amigdalină simplă, combinaţia amigdalină – anticorpi a fost de 36 de ori mai eficientă.

Când celulele canceroase din vezica urinară au fost combinate cu alte tipuri de celule canceroase, combinaţia de mai sus a distrus selectiv doar primul tip de celule. Totusi, înainte ca această metodă să fie folosită pentru tratarea cancerului de vezica urinară trebuie efectuate teste pe oameni (momentan au fost efectuate doar pe culturi celulare).

În cazul testelor pe oameni amigdalina a fost relativ eficientă în ceea ce priveşte diminuarea sau eliminarea durerilor asociate cancerului (doar cea administrată intravenos sau intramuscular).

Multe persoane ce au raportat regresia cancerului în urma unui tratament cu vitamina B17 au urmat şi chimioterapie şi intervenţii chirurgicale şi astfel nu a putut fi stabilită cauza principală a regresiei.

Într-un studiu ce a fost efectuat pe 175 de persoane bolnave de cancer, dar care se aflau într-o stare generală bună (nu cancer terminal) s-a evaluat capacitatea anticancerigenă a amigdalinei. Aceasta a fost administrată intravenos pentru 21 de zile, după care pacienţii au urmat o terapie metabolică (au fost administrate enzime pancreatice, vitamine, a fost restricţionat consumul de alcool, cafea, zahăr, produse lactate, oua şi carne) şi un tratament de menţinere (s-a administrat oral vitamina B17).

Din cei 175 de pacienţi doar un pacient (bolnav de cancer gastric) a arătat semne de îmbunătăţire (pentru 10 săptămâni). În cazul celorlalţi pacienţi cancerul a progresat, singurele efecte pozitive ale tratamentului fiind reducerea durerilor şi îmbunatăţirea stării generale.

Concentraţia de cianură din sânge nu a fost ridicată după administrarea intravenoasa de vitamina B17, însă a crescut foarte mult după administrarea orala.

Vitamina B17 – toxicitateToxicitatea amigdalinei şi a altor compuşi derivaţi este mult mai mare în cazul ingerării decât în cazul celorlalte metode de administrare (intravenos, intramuscular etc.)

Această situaţie este produsă de bacteriile intestinale şi de conţinutul de beta-glucozidază al plantelor ingerate.

Au existat două studii în acest sens:

În primul studiu s-au folosit animale cu un nivel minim de bacterii intestinale şi animale cu o floră intestinală normală. După administrarea de amigdalină, animalele cu o floră intestinală redusă nu au dezvoltat efecte secundare, însă cele cu o floră intestinală normală au prezentat semne ale otrăvirii cu cianură (letargie şi convulsii) şi au avut un nivel ridicat de cianură în sânge.

În al doilea studiu 50% din animale au fost tratate cu neomicina (antibiotic) în scopul distrugerii florei intestinale şi 50% nu. S-a constatat că după administrarea de amigdalină, cantitatea de tiocianat (rezultat în urma descompunerii vitaminei B17) din urina este de 40 de ori mai mare în cazul animalelor ce nu au fost tratate cu antibiotic, ceea ce indică faptul că în ceea ce priveşte degradarea şi absorbţia amigdalinei bacteriile intestinale au o contribuţie importantă.

Efectele secundare asociate consumului de amigdalină sau de produse ce o conţin (ex.: sâmburi amari de caise) sunt similare otrăvirii cu cianură.

Cianura este o neurotoxină ce produce greaţă, vomă, dureri de cap, ameţeală, cianoză, afecţiuni hepatice, hipotensiune, comă şi deces.

Efectele secundare ale vitaminei B17 pot fi accentuate de consumul de migdale crude, sâmburi amari de caise, sâmburi de piersici, sâmburi de prune, de consumul de legume ce conţin beta-glucozidaza (ţelină, piersici, morcovi etc.) şi de cantităţi mari de vitamina C.

Intoxicaţia cu cianură produsă de consumul de vitamina B17 se manifestă foarte repede şi un consum de doar 20-40 de sâmburi amari de caise poate provoca efecte adverse grave în doar 20 de minute. Această valoare este valabilă pentru adulți, pentru copii fiind mai mică.

Nu este recomandat consumul de sâmburi amari de caise, dar dacă totuși se consumă (din diferite motive) un maxim ar trebui să fie 4 sâmburi pe zi (adulți).

ConcluziiToate dovezile indica faptul că amigdalina (vitamina B17) nu are efecte semnificative asupra tumorilor.

Raspunsul la întrebarea “vitamina B17 (amigdalina) – vitamină sau otravă?” este: mai mult otravă decât vitamină.

Descompunerea amigdalinei, la nivelul intestinelor sau ficatului, produce cianură.

Amigdalina nu este eficientă contra cancerului atunci când este administrată singură şi este foarte toxică atunci cand este administrată oral.

Când este administrată în combinaţie cu alte substanţe are potenţial anticancerigen, însă sunt necesare teste suplimentare şi tratamentul trebuie efectuat de specialişti.

“Vitamina B17″ nu este o vitamină (putem ajunge liniştiţi la 100 de ani şi fara ea) ci este o substanţă ce face parte din mecanismul de apărare al plantelor împotriva dăunătorilor.

În urma cercetărilor actuale vitamina B17 (amigdalina), datorită toxicităţii ridicate atunci când este degradată, a dovedit un real potenţial în ceea ce priveşte folosirea ei în tratarea cancerului. Acest potenţial poate fi exploatat doar în cazurile în care vitamina B17 poate fi direcţionată catre celulele canceroase (în combinaţie cu alte substanţe poate fi transportată la nivelul celulelor canceroase, unde se descompune şi produce moartea celulelor respecive).

Momentan acest lucru nu este posibil în totalitate, ceea ce conduce la efecte adverse grave şi de aceea administrarea pe cale orala de amigdalină (vitamina B17) sau de produse ce o conţin (laetrile, sâmburi amari de caise etc.) reprezintă un gest inutil şi foarte periculos. Situaţia este similară şi în cazul administrării intramusculare sau intravenoase (riscurile sunt ceva mai mici decât în cazul administrării orale).

Nu recomandăm folosirea de terapii alternative în cazul bolnavilor de cancer, însă în funcţie de situaţie şi de recomandarea medicului oncolog acestea pot fi folosite în paralel cu tratamentul convenţional.

Există multe metode nedovedite ce “tratează cancerul”. Evitaţi folosirea lor pentru ca acestea pot agrava boala.

Multe site-uri promovează amigdalina (vitamina B17) ca fiind un tratament revoluţionar împotriva cancerului – trebuie să vă gândiţi că vor doar sa profite de disperarea persoanelor afectate de aceasta boală gravă şi că nu îi interesează decat profitul.

Înainte să folosiţi tratamente alternative (valabil pentru orice afecţiune) cercetaţi mai bine şi vedeţi care este sursa informaţiilor şi dacă aceasta poate fi considerată credibilă, apoi întrebaţi un medic specialist.

Sursa cesamancam