ANCHETĂ: MAFIA USTUROIULUI DIN CHINA – dezvăluiri complete! Este tratat chimic SĂ NU ÎNCOLȚEASCĂ și se cultivă cu PESTICIDE CARE-I OTRĂVESC PE ROMÂNI!

Din evidențele ANAF și cele ale Institutului Național de Statistică reiese că în ultimii doi ani au fost aduse din China doar 210 tone (210.000 de kilograme) de usturoi. Agrointeligența – www.agrointel.ro a aflat însă că importurile legumei chinezești sunt de cel puțin opt ori mai mari – peste 1.700 de tone de usturoi care au ajuns în România au avut origine chinezească. Produsul asiatic este tratat chimic cu substanțe nerecomandate și chiar interzise în UE.

Usturoiul chinezesc care ajunge mai ales în supermarketurile și hipermarketurile românești, dar nu numai, este unul controversat din punct de vedere al sănătății produsului. Este tratat cu pesticide, gazat cu inhibitori de creștere, interziși în UE și SUA. Mai mult, pentru a ascunde originea sa, și pentru a nu speria cumpărătorii, multe importuri sunt trecute mai întâi prin spațiul comunitar, de unde apoi este adus în România ca și cum ar fi un produs din Uniunea Europeană.

Datele APIA contrazic cifrele statistice oficiale

Concret, datele de la intrarea în țară aflate în posesia Autorității Vămilor și ale Administrației Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), raportate la Institul de Statiscă, relevă că în anul 2015 au ajuns în România doar 26 de tone de usturoi chinezesc. Anul următor, au mai fost importate, oficial, alte 187 tone din China.

Însă, conform reglementărilor europene, firmele care fac importuri de usturoi trebuie să declare și la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) țara unde este crescut usturoiul care ajunge în România. Asta pentru statele din afara spațiului comunitar, pentru restul – importurile sunt considerate schimburi intracomunitare.

Din datele de aici, de la APIA, rese că în ultimii doi ani au intrat în țară aproape 1,7 milioane de kg (1.700 de tone) de usturoi care a fost crescut în China.

Tratat chimic să nu încolțească

Gheorghe Vlad, producător de legume din zona București-Ilfov, ne-a explicat că usturoiul din China este tratat chimic și este nepotrivit pentru consum. Asta pentru simplu fapt că dacă este lăsat mai multe zile la soare, spre exemplu, el nu dă semn că încolțește. “Produsele de acest gen importate din acest stat din Asia este unul gazat, trata chimic, asta pentru a rezista cât mai mult. Nu trebuie analize, se poate observa cu ochiul liber prin simplu fapt că acest usturoi nu încolțește”, stabilește sigur acesta.

Cu toate acestea, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a refuzat să ne precizeze oficial, până în acest moment, dacă a verificat loturile de usturoi din China pentru a ne transmite dacă leguma este sigură pentru consum sau nu. Reprezentanți ai instituției ne-au precizat că în ultimii doi ani au fost testate anumite loturi, însă nu s-a putut ajunge la vreo concluzie pentru că leguma din China nu are rădăcini, acestea fiind îndepărtate.

China și iar China

În anul 2015, APIA a emis licențe de import usturoi în cadrul contigentelor tarifare și în afara contingentelor tarifare (ímporturi din țări din afara UE – n.r.) pentru o cantitate de 995 de tone, ni s-a transmis din partea instituției. “În perioada 1 ianuarie 2016-1 decembrie 2016, APIA a emis licențe de usturoi în cadrul contingentelor tarifare și în afara contigentelor tarifare pentru cantiatea totală de 783 tone”, ne-au mai precizat reprezentanții agenției.

Toată cantitatea de usturoi importată în România în anul 2015 a avut ca țară de origine China. “În anul 2015, dintre operatorii economici mai sus menționați, doar Dar International a importat cantitatea de 66,51 de tone de usturoi având ca țară de origioe India, Deco Frucht a aimportat cantitatea de 60 de tone de usturoi cu origine Turcia, diferența de cantitate având ca țară de origine China”, ni s-a transmis din partea APIA.

Prețul sub cel din UE și șansa de a importa cantități mari din China sunt motivele pentru care usturoiul chinesc este prezent în Europa și implicit în România.

Traseul

În total, în 2015 au fost importate 3.250 de tone de usturoi din toată lumea, iar anul acesta, până la 1 decembrie, au intrat în țară 4.500 de tone din acest produs. Datele ne-au fost oferite de Institul de Statistică. Valoarea importurilor de la 1 ianuarie 2015 și până la 1 decembrie 2016 este de 16, 2 milioane de euro.

Ca un studiu de caz. În supermarketurile Lidl se găsește usturoi la legătură adus din Italia, de la firma Malvi Cervati S.a.s. Numai că legumă este crescută în China, conform etichetei legăturii de usturoi.

Se folosesc pesticide care au ucis oameni

Printre pesticidele folosite în China pe culturile de usturoi, conform unor rapoarte ale autorităților din Statele Unite, se regăsesc parathion și phorate. Acestea sunt două substanțe care au un efect devastator asupra corpului uman. Astfel, pentru ATSDR (Agency for Toxic Substanes and Disease Registry), instituție aflată în subordinea Departametul de Sănătate din Statele Unite, parathionul este un pesticid foarte toxic care este folosit în culturile de usturoi.

Mai mult, reprezentanții Pesticide Action Network (PAN), o asociație de profil tot din Statele Unite, consideră că parathionul este unul dintre cele mai periculoase pesticide. Acest produs a otrăvit, afectând sănătatea, peste 650 de agricultori din 1966 și până acum din Statele Unite. Dintre aceștia, 100 de fermieri otrăviți au și murit.

De altfel, acest produs este interzis chiar și în Uniunea Europeană din 2003 prin Regulamentul 304 din anul respectiv privin importul și exportul de pesticide.

Însă, cum pesticidele sunt folosite în China, usturoiul ajunge în Europa ca bun pentru consum pentru simplu fapt că leguma are îndepărate “mustățile”, rădăcinile care ar proba folosirea sau nu a unor pesticide periculoase, ne-a explicat un specialist de la ANSVSA.

Mai mult, Gheorghe Vlad, ne-a precizat că produsul din China este tratat cu inhibitori de creştere care au la bază hormoni sau diverse substanţe chimice. Asta pentru a putea fi depozitat pe perioade lungi.

Usturoiul chinezesc ajunge în supermarketurile și hipermarketuri

Leguma condiment ajunge în special în marile magazine:

Mega Image
– Susține că oferă usturoi românesc

Cora
-Oferă usturoi chinezesc

Profi
-Oferă usturoi chinezesc

Lidl
-Oferă usturoi chinezesc

Penny Market
-Oferă usturoi din România, Spania sau China.

TOP cele mai TOXICE iaurturi cu fructe: 11 linguri de zahăr, aditivi, E-uri şi nici urmă de fructe. Mizeria care se ascunde în iaurturile din supermarketuri

O echipă de experţi ai Asociaţiei Pro Consumatori (APC) a realizat un studiu despre ingredientele, aditivii alimentari şi zahărul din iaurturile cu fructe de pe piaţă. Aceştia au achiziţionat 61 de tipuri de iaurt cu adaosuri din marile structuri comercial (hipermaketuri şi supermarketuri), cu gramajul cuprins între 100 de grame şi 320 de grame.

Concluziile sunt de-a dreptul îngrijorătoare. Practic, niciunul din produsele analizate nu respectă reţeta tradiţională a iaurtului cu adaosuri, adică iaurt, bucăţi de fructe, miere de albine, alte ingrediente naturale. Cantitatea de zaharuri per unitatea de vânzare variază între 7 grame şi 55,2 grade, adică între o linguriţă şi jumătate de zahăr şi 11 linguriţe de zahăr. La 61 la sută din iaurturile analizate s-au folosit arome sintetice şi la 29 la sută din iaurturile analizat s-a folosit amidon. De asemenea, numai 28 la sută din iaurturile analizate s-a folosit un preparat de fructe, care este de fapt un amestec de sucuri de fructe şi legume, adică morcov negru şi sfeclă roşie. De fapt, 24 la sută din iaurturi conţineau concentrat de morcov negru, iar 17 la sută aveau sfeclă roşie.

În cele 61 de iaurturi cu adaosuri s-au identificat 18 aditivi alimentari: arome sintetice, aspartam, acesulfam K, caragenan, acid citric, citrat de sodiu, citrat de calciu, caramel, carmin, esteri lactici ai mono şi difliceridelor cu acizi graşi, complexe de cupru ale clorofilelor şi clorofilinelor, azot, gumă lacust, gumă guar, gumă arabica, gumă de caruba, gumă acacia şi antocianine.

„Prin intermediul acestui studiu tragem un semnal de alarmă asupra pericolelor pe care zahărul adăugat în alimentele destinate copiilor îl are asupra sănătăţii acestora. Una dintre cele mai controversate teme de discuţie din ultima vreme este obezitatea la copii. Dacă până acum doar americanii erau acuzaţi de obezitate, în prezent, problema a început să se manifeste şi în rândul europenilor şi, din păcate, afectează din ce în ce mai mulţi copii.

La sfârşitul anului 2015, în Europa s-au înregistrat aproximativ 2,3 milioane de persoane cu vârsta de peste 15 ani supraponderale”, a declarat conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedintele APC.

Peste 75 % dintre iaurturile cu fructe de pe piaţa din România, conţin minimum un E, arată un studiu recent alAsociatiei Naţionale pentru Protectia Consumatorilor, care a analizat 62 de produse din această categorie.

5 şi 4 E-uri
Cele mai multe E-uri (cinci) sunt conţinute de iaurturile Muller Froop cu preparat de kiwi, Muller Mix cu frişcă şi preparat de mure şi zmeură, Zuzu cu piersici şi caise şi Napolact cu dulceaţă de nuci verzi. Patru e-uri conţin trei iaurturi cu fructe din gama Muller Froop (cu zmeură, cu cireşe si cu piersici şi maracuia), şi două din gama Zuzu (cu vişine şi căpşune).
3 E-uri
13 iaurturi conţin 3 E-uri: Muller Froop cu preparat de căpşune, Activia de băut cu căpşune şi kiwi, Nutriday Delicios cu pulpă de caise, Danonino brânzică de vaci şi piure de caise şi căpşune, Danonino iaurt cu piure de capşune, Milli de băut cu bucăţi mari de vişine, Napolact cu dulceaţă de cireşe amare, Covalact cu bucăţi de vişine şi cu bucăţi de căpşune, Yoplait Fruit Extreme cu bucăţi de fructe de pădure, bucăţi de ananas şi bucăţi de căpşune şi Yoplait Mango Pofticios cu bucăţi de mango.

2 E-uri
Cele mai multe produse conţin două E-uri. În această categorie se încadrează iaurturile Yoplait, din gama Voyage Brazilia (cu ananas, papaya si guarana) Voyage Thailanda (cu kiwi si curmale), Voyage Africa (cu smochine si fructul dragonului), Capşună Delicioasă, Măr Verde Gustăcios şi Vişină Răcoricioasă. Tot aici intră trei dintre iaurturile pentru copii Danonino (Branzica de vaci cu piure de fructe – afine si banane, capşune si vanilie, fructe de padure, pere si piersici), iaurtul Disney cu căpşune, Andechser cu afine, Milli de baut cu căpşune, Nutriday Delicios cu pulpă de căpşune, două iaurturi Activia de băut (cu mango şi papaya şi cu piersici şi cereale) şi Casa Buna cu gust de caise.
1 E
14 iaurturi conţin un singur E. Acestea sunt: Muller Pezzi di Frutta cu mere şi kiwi, Muller Crema di Frutta cu fructe de pădure şi căpşune, Casa Bună cu gust de căpşune, gust de zmeură şu gust de vişine, Activia de băut cu fructe de pădure şi cereale şi cu rodie si zmeură, Nutriday Delicios cu pulpă de fructe de pădure şi cu pulpă de vişine, Danonino brânzica de vaci cu piure de banane şi zmeură, Cremosso cu piersici şi cu căpşune şi Milli de băut cu cereale, fructe şi alune.
0 E-uri
Există şi un număr de 9 iaurturi care nu conţin niciun E: Muller Pezzi di Frutta cu cireşe şi cu căpşune, Muller Crema di Frutta parţial degresat cu banane şi cu piersici, Zuzu de băut cu zmeură, Cremosso cu vişine şi cu mure şi zmeură, Jogobella cu vişine şi cu căpşune.

Sursa frunza-verde

Iata ce trebuie sa Verifici data Viitoare cand vei Cumpara Apa Imbuteliata

Consumatorii sunt sfatuiti sa verifice in mod frecvent in partea de jos a sticlei de apa imbuteliata, codificarile acesteia, pentru a evita expunerea la anumite toxine. 

Sticlele de apa din plastic, care au literele HDP, HDPE, PP marcate, nu emit substante periculoase in apa, in timp ce celelalte litere pot indica prezenta substantelor chimice in continut. 

Pentru ca fiecare producator este obligat si trebuie sa marcheze compozitia sticlei, acum cu ajutorul nostru puteti recunoaste apa otravitoare si va puteti salva sanatatea, verificand la achizitionare inscriptionarile de pe sticle. Iata mai jos lista cu insciptionarile cele mai comune : 

PET sau PETE - sticle destinate unei singure utilizari. Este posibil sa emita metale grele si substante chimice care pot afecta echilibrul hormonal. 

HDP sau HDPE - este un plastic, care emite cele mai putine substante chimice. Apa ambalat in aceste sticle este cea mai pura si mai recomandata. 

PVC sau 3V – Acest tip de ambalaje emit doua substante chimice toxice care afecteaza, de asemenea, hormonii din organism. 

LDPE - Materiale plastice care nu trebuie sa fie utilizate pentru a face sticle, ci doar pungi de plastic. 

PP - Un alt material plastic de culoare alba sau semi transparenta, care este utilizat pentru ambalarea siropurilor sau cupelor de iaurt, smantana etc. Nu emite substante toxice. 

PS - Emite substante cancerigene si este frecvent utilizat pentru a face pahare sau farfurii de unica folosinta sau ambalaje pentru mancarurile de tip fast food sau catering. Sunt unele dintre cele mai periculoase, mai ales in cazul in care intra in contact cu caldura emanata de alimente. 

PC sau materiale plastice fara marcaje - cel mai rau plastic utilizat, intrucat emite BPA (bisfenol) si este adesea folosit pentru productia sticlelor folosite in sport cat si pentru recipiente in care se depoziteaza alimentele ( caserole plastic). 

Acest articol este oferit sub licenta Creative Commons. Il puteti republica oriunde incluzand autorul, sursa si sa lasati toate link-urile intacte. Sursa secrete

Medicamentele Care Ucid! Medicamente interzise in alte tari si care totusi se vand la noi

Maya

Romania este, si la capitolul medicamente, un „sat fara caini”, un maidan pe care vin si se joaca cu sanatatea si viata „prostimii”, sute si sute de fabricanti de medicamente, de medici si farmacisti!!! Bani sa iasa, si ies fara numar!!! Oameni buni, daca de voi nu va intereseaza, macar copiilor vostri le puteti salva viata citind si invatand din cele ce urmeaza!!!

Incepem acum o serie de dezvaluiri socante, unele incredibile, referitoare la medicamentele romanilor, unele dintre acestea fiind doar ale romanilor pentru ca lumea normala, tarile civilizate, le-au interzis ca sa nu mai moara oamenii!!!

Primul pe lista „neagra” este „medicamentul saracului” sau celebrul Algocalmin.

Piata algocalminului din Romania este estimata la peste 11 milioane de euro anual. Pretul mic l-a transformat in calmantul nr. 1 pentru romani. Un adevarat „medicament al saracului”, spun medicii.

Licenta pentru denumirea de „algocalmin” este detinuta de fosta fabrica de medicamente SICOMED. In anul 2005 cehii de la Zentiva au preluat licenta si astfel, doar datorita algocalminului le-au crescut vanzarile cu peste 1.000 de procente.

Potrivit surselor medicale, dintre toate medicamentele fabricate de compania de medicamente Zentiva, calmantul pe baza de metamizol aduce, de departe, cele mai substantiale profituri. Din aceasta piata, au reusit sa prinda felii importante si alte companii farmaceutice care produc algocalmin, dar sub o alta denumire.

Algocalminul se mai numeste si Algozone, si este produs de Ozone Romania . Agentia Europeana de Evaluare a Produselor Medicale, de recomandarile careia suntem obligati sa tinem cont, nu a restrictionat folosirea algocalminului.

Cu toate acestea, majoritatea tarilor europene l-au interzis de mai multi ani. Studiile au demostrat ca, metamizolul din algocalmin poate provoca o boala fatala, numita agranulocitoza, o boala mortala care debuteaza ca o infectie supra-acuta. Boala distruge celulele din maduva osoasa, altfel spus, tratarea durerilor de cap cu algocalmin duce la distrugerea sangelui.

Mai periculoase decat algocalminul, sustin medicii, sunt calmantele de durere care folosesc in componenta, alaturi de metamizol, o a doua substanta activa.

De departe, Piafenul (metamizol si antispastic) este cel mai riscant de administrat. Altul este Benalgin, un calmant pe baza de matamizol si cofeina. Ambele se vand la liber in farmaciile romanesti, fara niciun fel de restrictii.

Primii care au interzis metamizolul au fost americanii, inca din 1977. Din aceeasi perioada dateaza si decizia statului suedez de interzicere a calmantului.

Azi substanta din care se face „calmantul saracului” din Romania este interzisa in Danemarca si Belgia – unde este trecuta la rubrica otravuri, in Germania si Spania – inca din 1989, in Olanda, Grecia si Irlanda – incepand cu anul 1990. Am luat doar exemple din Europa!!!

Pe lista analgezicelor considerate nocive de occidentali, dar care se folosesc frecvent in Romania, se mai regasesc Dipyrone, Novalgin, etc., medicamente care au la baza substanta denumita noramidopirina metansulfonat sifenilbutazona.

Piroxicamul si Aulinul sunt si ele pe lista neagra a Agentiei Europene a Medicamentului.

Aulinul este un alt medicament care poate ucide si totusi este vandut la liber in farmaciile romanesti. Mai grav, Aulinul este vandut si in formele sale pentru copii (pediatrice) cu toate ca riscul este si mai mare.

Aulinul este interzis in tari precum Spania, Marea Britanie, Finlanda, Turcia, SUA, Australia sau Japonia, deoarece s-a constat ca provoca frecvent, insuficienta hepatica mortala!!! Aulinul este recomandat pentru tratamentul durerii si inflamatiei asociate osteoartritelor, entorselor si luxatiilor,dar in mod special este prescris in cazul durerilor menstruale.

Aulinul se numara printre cele mai cautate si utilizate medicamente in Romania, datorita efectelor sale calmante imediate. Putini insa stiu ca, substanta activa continuta de Aulin, denumita nimesulid, poate fi. mortala.

Dupa ce ati citit cele relatate, poate va dati seama de ce miliardarii Americii si ai Europei – nu toti, ca sa nu mergem cu prostii la tribunal sau sa ne calce masina mai repede – de ce aceste „forte ale banului si raului” vor inlocuirea usturoiului, a mentei si a ceaiului de tei cu produsele “minunate” si “vindecatoare”ale concernelor farmaceutice!!!

Agentia Europeana de Evaluare a Produselor Medicale a interzis administrarea Aulinului copiilor sub 12 ani. De asemenea, Comisia Europeana a Medicamentului a reluat, spre analiza, nimesulidul, in vederea retragerii sale de pe teritoriul intregii Uniuni Europene.

Aulinul a fost restrictionat chiar si in tara producatoare, Irlanda. Consiliul Irlandez pentru Siguranta Medicamentelor a atras atentia asupra pericolului pe care il prezinta.

In Romania, este puternic promovat si vandut, pentru ca sanatatea sau chiar viata copiilor nostri, nu e la pret european. Daca tot vrem depopularea planetei, moartea a sute de milioane de oameni, de ce sa nu punem accent si pe romani, oricum sunt niste tigani prosti?

Din cauza efectelor secundare grave, o serie de medicamente au fost retrase de pe piata in unele tari. Cu toate acestea ele continua sa fie comercializate in. Romania!!! Suntem un vast laborator cu 20 de milioane de cobai, un loc in care se fac bani, multi bani, pe sanatatea si chiar viata „prostimii” Europei!

„Prostimea”, adica ce a ajuns poporul roman in ultimii 25 de ani, este doar o buna piata de desfacere pentru multe medicamente criminale interzise in alte state.

Vreti exemple?

Vreti sa ne salvam macar copii, daca pentru multi dintre noi este prea tarziu? 

Luati-va ceva de scris si notati:

– Sprayul pentru astm Isoproterenol, comercializat sub numele de Isuprel, a ucis in anii ’60 in jur de 3500 de pacienti. Cu toate acestea el se comercializeaza in continuare in tara noastra si este prescris in diverse afectiuni ale inimii. Ce medici, ce interese, ce bani sunt in joc?

– Medicamentul Stilbestrola fost dovedit ca poate produce tumori uterine si mamare la femei si a fost scos de pe piata in unele tari europene. In Romania este produs si comercializat de patru companii farmaceutice. Oare medicii care prescriu astfel de „leacuri vindecatoare” sunt prosti, sunt rai sau sunt doar bine platiti?

– In 1970 in tarile dezvoltate au fost scoase de pe piata tranchilizantele Pronap si Plaxinpentru ca produceau moartea nou-nascutilor, in Romania se vand in continuare.

– Thyreotom forte, un medicament pentru suplimentarea aportului de hormoni tiroidieni la pacienti cu hipotiroidie a fost scos de pe piata in Germania in 2005. Pentru ca la romani merge perfect ceea ce este interzis la nemti, medicamentul este in continuare prescris de medicii nostri si se regaseste in farmacii.

– In 1984 ziarul Daily Mail a scris clar faptul ca medicamentul impotriva acneei, Roacutan, medicament care se prescrie si in prezent, a condus la aparitia unor malformatii foarte grave ale nou-nascutilor. Peste 50% dintre mamele care, in timpul sarcinii, au luat Roacutan, au nascut copii malformati!!! Roacutan este prescris in continuare de doctorii romani.

– Zelmac, medicament impotriva afectiunilor digestive, care se vinde in Romania la ora actuala, produs de compania Novartis, a fost scos de pe piata din Germania, in aprilie 2007, desi nici macar nu fusese aprobat inca, a fost folosit ilegal de catre doctori in scopul testarii lui pentru industria farmaceutica.

– Ketotifen,un medicament pentru tratamentul de lunga durata in astmul bronsic alergic sau cu componenta alergica, bronsita alergica si tulburari astmatice a fost scos in 2006 de pe piata in Germania , din cauza efectelor secundare grave la nivelul globului ocular si al rinichilor. In Romania se gaseste in farmacii.

– Terfenadin, antialergic, a fost scos de pe piata in mai multe tari europene. In Romania se gaseste sub denumirea de Histadin, un sirop folosit in tratamentul simptomelor multor afectiuni alergice si in prevenirea si tratamentul reactiilor alergice la transfuzia de sange.

– Methotrexat,de asemenea un medicament impotriva leucemiei, a produs tumori si a dus la anemie grava si ruperea intestinelor. In Romania este comercializat si prescris in reducerea dureriilor si a tumefactiilor articulare.

– Antibioticul Isoniazid duce la distrugerea ficatului. Acesta este comercializat in Romania .

Sunt foarte putini din pacate cei care au curajul, inconstienta sau posibilitatea sa spuna lucrurilor pe nume. „Afacerea” medicamentelor care „ucid lent” este una de succes: sute si sute de miliarde de dolari sau euro in fiecare an!!!

Cu ceva timp in urma Dr. Scott Reuben, angajat al companiei farmaceutice Pfizer – cea care produce de exemplu, „minunata” Viagra, a declansat cel mai mare scandal de falsificare din istoria medicinei, recunoscand ca, timp de 13 ani, avea sarcina de a falsifica rezultatele studiilor si cercetarilor, pentru ca produsele farmaceutice ale companei sa aiba un succes mai mare pe piata.

In calitate de colaborator al biroului de presa al Companiei Pfizer , el a publicat de nenumarate ori in reviste medicale de specialitate, articole fara niciun dram de adevar.

Sursa lupuldacic

Efectele nocive ale Glutamatul monosodic sau E 621 pe care il gasim in unele alimente ca un potenţiator de aromă

Cu toate că guvernele au la dispoziţie o largă bibliografie ştiinţifică privind efectul nociv al glutamatului, nu iau nicio măsură măcar de a informa populaţia, dacă nu şi de a interzice această otravă cu efect întârziat. În acelaşi timp, la comandă, din când în când, mai marii şi responsabilii cu sănătatea publică luptă înverşunat pentru a proteja sănătatea publică prin vaccinuri.

Glutamatul monosodic sau E 621 este un potenţiator de aromă şi este adăugat în cantitate mare la amestecurile de condimente şi mirodenii cum ar fi produsele de tip Vegeta sau Delikat care conţin până la 15% glutamat monosodic, precum şi supele la plic, condimente pentru peşte, “fix pentru cartofi” etc., adică toate prafurile dubioase care promit mâncare bună făcută din nimic.

Într-un raport prezentat în 2006 în faţa comisiei de experţi pentru aditivi alimentari din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi intitulat „Otrăvirea lentă a omenirii” („The Slow Poisoning of Mankind”), cercetătorul John Erb a rezumat sute de studii ce au tratat în ultimii 50 de ani efectele glutamatului de monosodiu asupra animalelor şi oamenilor.

Aşadar, cu toate că guvernele au la dispoziţie o largă bibliografie ştiinţifică privind efectul nociv al glutamatului, nu iau nicio măsură măcar de a informa populaţia, dacă nu şi de a interzice această otravă cu efect întârziat. În acelaşi timp, la comandă, din când în când, mai marii şi responsabilii cu sănătatea publică luptă înverşunat pentru a proteja sănătatea publică prin vaccinuri.

De ce mâncăm fără să ne mai putem opri, până ajungem obezi?

Potrivit cercetătorilor F. Bellisle şi M. Monneuse, un procent de 0,6% glutamat de monosodiu (MSG) este suficient pentru a-i determina pe oameni să mănânce tot mai mult şi mai repede. Se pare că în jur de 6% din dieta zilnică a unei persoane ar putea fi alcătuită din MSG.

Aceasta înseamnă că, la un consum de două kilograme de alimente pe zi, un adult sau un copil ar primi o doză de 12 grame de glutamat de monosodiu: o astfel de doză este suficientă pentru a omorî un şobolan de un kilogram (conform J E C F A : Toxicology Study, F A O Nutrition Meetings Report Series, 1974, No. 53).

De zeci de ani, cercetătorii produc în laborator şoareci ce suferă de obezitate, datorită aplicării de glutamat de monosodiu în diferite doze. De asemenea, MSG-ul adăugat în hrana oilor a condus la o creştere experimentală a apetitului, încât consumul de hrană de slabă calitate poate fi mărit prin tratarea acesteia cu MSG.

Într-un alt studiu având la bază subiecţi umani, „Umami şi apetitul” („Umami and Appetite”) realizat în 1990 de către P.J. Rogers şi J.E. Blundell, s-a constatat că atunci când un om consumă o masă în care este adăugat MSG, acestuia i se face curând foame din nou şi va consuma o cantitate mai mare de hrană tratată cu MSG decât cea fără acest ingredient.

Distruge sistemul nervos şi creşte riscul de epilepsie

Într-un studiu realizat în 1984, cercetătorii au reuşit să provoace atacuri de epilepsie şoarecilor cărora li s-au administrat mici doze de MSG: „Severitatea convulsiilor şi frecvenţa deceselor a crescut în mod progresiv odată cu vârsta” (conform Monosodium-L-glutamate-induced convulsions–I. Differences in seizure pattern and duration of effect as a function of age in rats, Arauz-Contreras J., Feria-Velasco A., 1984).

Dereglări hormonale – insulina şi hormonul de creştere MSG-ul este responsabil şi pentru creşterea secreţiei de insulină, într-un studiu documentat de A. Niijima şi T. Togiyama, în 1990: „Când cavitatea orală a şoarecelui a fost infuzată cu o soluţie de MSG, s-a constatat o creştere rapidă a nivelului de insulină din sânge la 3 minute de la stimulare”.

Aceleaşi efecte au fost observate şi într-un experiment cu subiecţi umani (conform Glutamate ingestion and its effects at rest and during exercise în humans, Mourtzakis M., Graham T.E., 2002).

Glutamatul de monosodiu reduce, de asemenea, secreţia hormonului de creştere în timpul adolescenţei. Experimentele realizate pe şoareci au arătat că MSG reduce secreţia hormonului de creştere, şoarecii devenind obezi şi având o creştere deficitară. Efectele se observă însă şi la oameni: „La indivizii obezi, secreţia hormonului de creştere este împiedicată (…), iar gradul acestui defect în secreţie este proporţional cu gradul de obezitate” (conform Growth hormone status in morbidly obese subjects and correlation with body composition, Savastano S., Di Somma C., Belfiore A., 2006). “Poate produce dureri de cap, slabiciune, greata, astm, modificari de ritm cardiac. Poate declansa maladiile Huntington (dementa, pierderea abilitatilor mentale, tulburari de personalitate si de comportament), Alzheimer sau Parkinson”, explică profesorul Gheorghe Mencinicopschi.

Afectează pruncul încă din pântecele mamei sale

În anii ’80 şi ’90 ai secolului trecut, cercetătorii au descoperit că MSG poate să depăşească bariera pusă de placentă şi să pună astfel în pericol copilul aflat în pântecele mamei sale. Efectele negative au fost amplu analizate pe şoarecii folosiţi în experimente, dar „aceste observaţii dovedesc posibilitatea unei otrăviri dincolo de placentă a fetuşilor umani, după consumul de către mamă a unor alimente bogate în glutamat” (cf. Neurotoxicity of monosodium-L-glutamate in pregnant and fetal rats, Toth L., Karcsu S., 1987). „S-a demonstrat că glutamatul de monosodiu (MSG) penetrează bariera placentei. În urma acestor observaţii experimentale a efectelor nocive pe care le are glutamatul asupra sarcinii, cercetătorii M. Hermanussen şi J.A. Tresguerres au tras în 2003 un puternic semnal de alarmă: „Sugerăm cu tărie abandonarea agentului aromatizator glutamat de monosodiu şi reconsiderarea dozelor zilnice de proteine şi aminoacizi recomandate în timpul sarcinii”.

Potenţează comportamentul agresiv şi antisocial, scăzând totodată nivelul de atenţie şi concentrare

Un alt efect deosebit de important observat de cercetători în testarea glutamatului pe şoareci este comportamentul agresiv şi antisocial generat asupra rozătoarelor. Aceasta este de fapt o trăsătură surprinsă de toate experimentele din domeniu, fără excepţie, aşa cum subliniază şi doctorul Russell Blaylock în cartea sa Excitotoxinele. Şi cum omul este de cinci ori mai receptiv la glutamat decât şoarecii, iar copiii de patru ori mai mult decât adulţii, să ne mai mire oare că, îndopaţi cu glutamatul găsit mai ales în chips-uri, dresinguri şi supe, copiii noştri sunt tot mai agresivi? Având în vedere că studiile ştiinţifice arată tot mai concludent cum glutamatul distruge zonele cerebrale responsabile cu concentrarea şi atenţia şi, în general, slăbeşte capacităţile cognitive – atât la animale, cât şi la oameni, chiar din faza intrauterină, dacă mama a consumat multe alimente bogate în glutamat –, de ce ne-am mai mira de slabele rezultate cognitive ale copiilor noştri sau de faptul că, aşa cum arată aceleaşi studii, oamenii devin infertili?

Magazinele sunt pline de produse care contin glutamat monosodic, un aditiv periculos.

Iată în ce alimente se găseşte E 621 :

• Chipsuri
• Floricele
• Supe-instant
• Condimente
• Pate de ficat
• Pate vegetal
• Salam
• Parizer
• Cremvurşti

Nu cumpăraţi pate, floricele sau salam, etc pe etichetele cărora apare aditivul glutamat monosodic !!

Sursa trezirealarealitate

Minciunile sfruntate însă profitabile ale ştiinţei: Moartea cerebrală şi frauda donării de organe (III)

Minciunile sfruntate însă profitabile ale ştiinţei: Moartea cerebrală şi frauda donării de organe (I)

Minciunile sfruntate însă profitabile ale ştiinţei: Moartea cerebrală şi frauda donării de organe (II)

În „moarte cerebrală”  – dar cât de mort?

„Ca fiinţă unică şi irepetabilă, omul nu este reprezentat doar prin creierul său, ci şi prin trupul său, care trăieşte încă în proporţie de 97% după intrarea în «moarte cerebrală».” Prof. dr. med. Linus Geisler

Când este vorba de moartea unui om, ar trebui mai întâi să răspundem la întrebarea: ce este omul? Fiindcă deja de aici începe controversa, susţine autorul Rainer Beckmann. Printre suporterii ipotezei morţii cerebrale se află mulţi susţinători ai unei imagini biologic-materialiste despre om, care reduce existenţa umană la fenomenele măsurabile „ştiinţific” şi „explică” gândirea sau conştiinţa umană cu ajutorul proceselor biochimice, respectiv electrice, la nivelul creierului. Mda, din această perspectivă încheierea activităţii cerebrale ar putea însemna moartea omului. Dar oare aşa să stea lucrurile în realitate?

Definiţia „morţii cerebrale” este foarte controversată între neurologi: oare „linia zero”  în EEG dovedeşte cu adevărat încheierea oricărei activităţi electrice în creierul mare? Atunci de ce mai poate fi dovedit un rest de activitate când se face un EEG nazofaringian (se introduce un electrod prin nas până în apropiere de membrana creierului unde este situat simţul mirosului)? Şi ce semnifică faptul că şi creierul unui „mort cerebral” poate continua să producă hormoni?

À propos de ceea ce ne defineşte mai mult ca oameni, vă invit să vă gandiţi la un paradox: când încetează activitatea creierului, inima poate continua să bată. Când încetează activitatea inimii, în mai puţin de câteva minute încetează şi orice activitate a creierului!

Asociaţia germană Initiative KAO (Informare critică despre donarea de organe) a formulat următoarele idei cu privire la procedura dubioasă a declarării morţii cerebrale:

• Pierderea completă a funcţiilor cerebrale – „moartea cerebrală” – nu se poate constata cu certitudine. Viaţa şi moartea nu pot coexista într-un om. Poate un om să fie „mort” şi în acelaşi timp să aibă organe vitale de donat??
• „Moartea cerebrală” este o definiţie strict legală şi fără baze ştiinţifice, creată doar pentru a putea extrage oamenilor organe vitale fără pedeapsa legii.
• Oamenii aflaţi în „moarte cerebrală” trebuie hrăniţi, îngrijiţi, supravegheaţi şi testaţi pentru compatibilitatea cu primitorii de organe. La nevoie sunt resuscitaţi.
• În perspectiva extragerii de organe, oamenii aflaţi conform definiţiei în moarte cerebrală primesc intravenos medicamente pentru îmbunătăţirea circulaţiei şi a activităţii inimii, precum şi antibiotice sau heparină (care poate duce la hemoragii cerebrale!). Ei sunt „condiţionaţi”, adică ţinuţi în viaţă prin toate mijloacele, deoarece e vorba de prelevarea de organe vitale.
• Oamenii definiţi ca fiind în „moarte cerebrală” sunt calzi, iar digestia, metabolismul şi respiraţia celulară funcţionează. De obicei sunt subfebrili, dar ocazional pot dezvolta şi febră. Tensiunea nu este constantă, ci creşte mai ales în timpul prelevării organelor.
• La oamenii aflaţi în „moarte cerebrală” au loc în continuare hematopoeza, diviziunea celulară şi chiar vindecarea rănilor.
• Sistemul renal este intact, se filtrează în continuare sângele, iar urina se formează şi se elimină. Sunt produşi în continuare hormoni, chiar şi cei produşi în creier, a căror prezenţă poate fi dovedită în fluxul sanguin.
• În „moartea cerebrală” sunt detectabile 17 reflexe la bărbati şi 14 reflexe la femei. Bărbaţii aflaţi în „moarte cerebrală” pot avea încă erecţii.
• Cei aflati în moarte cerebrală pot reacţiona la stimuli externi. De asemenea, uneori apar mişcări ale membrelor superioare şi inferioare.
• Conform Ministerului Sănătăţii din România, «protocolul de menţinere a potenţialului donator are ca deziderat: menţinerea în parametri optimi a funcţiilor organelor ce urmează a fi transplantate, implicit a cordului, în acest scop fiind necesarămenţinerea homeostaziei generale.»
• Cel mai impresionant este faptul că femeile aflate în „moarte cerebrală” în unele cazuri pot aduce pe lume un copil sănătos. Cea mai lungă perioadă de sarcină cunoscută până acum a unei femei aflate în moarte cerebrală a durat 107 zile; ea a dat naştere prin cezariană unui băieţel, care ulterior s-a dezvoltat normal.

Poate că unii dintre voi nu vor dori să creadă realitatea sinistră pe care v-o prezint eu aici despre recoltarea de organe şi vor spune: „Ei, ce mă mai interesează ce se petrece cu mine, dacă sunt mort şi nu mai simt nimic!”. Dar sunteţi siguri că nu veţi mai simţi nimic? Chiar când se face EEG (electroencefalograma) şi aceasta arată un traseu plat în toate derivaţiile, nu avem nicio dovadă că organismul nostru nu ar mai simţi nimic sau conştiinţa noastră, spiritul nostru ar fi dispărut… Bănuim, dar nu putem fi siguri. De ce? Pentru că ştiinţa nu poate dovedi sau măsura starea de conştiinţă şi deci nu poate stabili când spiritul nostru moare sau părăseşte trupul. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu personal nu vreau ca dreptul meu la viaţă să fie anulat pe baza lipsei unor unde cerebrale.

Cât sunt de câstigaţi cei care primesc organe transplantate?

Scopul nu scuză întotdeauna mijloacele!

În primul rând, trebuie să ştiti că din cauza tulburărilor psihice şi sufleteşti grave cauzate de această constelaţie „donator-primitor”, a apărut prompt şi o ramură a psihiatriei (OTP, Organ Transplantation Psychiatry) care se ocupă de persoanele aflate pe lista de aşteptare pentru a primi organe, dar şi de persoanele care au primit deja un organ transplantat!

Pentru mulţi oameni nu este deloc simplu să trăiască cu un organ străin. Unii au o relaţie ciudată cu organul, îi dau un nume şi vorbesc cu el, alţii pur şi simplu nu-l pot accepta ca pe ceva care face parte din ei. Poate că există motive întemeiate pentru asta. Unii se luptă permanent cu remuşcările de a fi participat la moartea altor oameni. Mulţi îşi doresc să ştie al cui organ l-au primit, ziua în care ei l-au primit fiind ziua morţii altcuiva; acest lucru îi chinuie (aşa cum este şi normal, omenesc). În acelaşi timp, ei şi familiile lor sunt (trebuie să fie!) recunoscători donatorului! Există nenumărate relatări ale oamenilor care au primit organe şi a căror personalitate s-a modificat după transplantare, unii au căpătat de pildă alte gusturi în ceea ce priveşte mâncarea, alţii aveau coşmaruri permanente sau halucinaţii, alţii intrau în depresii prelungite cu dorinţa de moarte, majoritatea spuneau că nu reuşeau să integreze organul străin în corpul lor… De asemenea, cei mai mulţi oameni care au primit organe nu mai pot duce o viaţă normală după transplantare, de aceea nu rareori întâlnim oameni care au fost supuşi unor operaţii de transplant de organe de mai multe ori!

Cam pe aici vin unii cu obiecţii de genul „Păi, săracii oameni, dacă nu primesc organe noi vor muri!”  Tot ce se poate. Un lucru însă să va fie clar – din cauza transplantării un om moare întotdeauna: donatorul sau recipientul! Ştiu că sună dur, dar asta e viaţa… Mi se pare îngrozitor de manipulativ (şi e o strategie!!) să se facă afirmaţii de genul „Anual mor 14.000 de oameni din cauză că nu sunt suficiente organe de transplantat”!! Este o minciună sfruntată. Acei oameni mor din CAUZA unei boli care le distruge un organ sau uneori chiar din cauza „tratamentelor” alopate care la rândul lor distrug consecvent organele! Nimeni nu moare din cauză că nu i se transplantează un organ! Se încearcă aici aceeaşi strategie divide et impera aplicată şi la vaccinare (cu imunitatea turmei), în ideea că oamenii se vor sfâşia între ei într-o controversă eternă, fiecare cu interesele şi cu adevărul lui, iar în acest timp afacerea miliardelor câştigate din afacerea donării de organe merge mai departe, în lipsa unei dezbateri publice informate.

Nu mai vorbim că foarte mulţi recipienţi mor din cauza complicaţiilor apărute în urma transplantului – asta se uită foarte repede. Posibilele complicaţii încep cu respingerea organului de către organismul recipientului, efectele secundare ale terapiei, infecţii, sângerări, insuficienţa organului sau tumori canceroase apărute în special după „tratamentul” intensiv cu imunosupresive.

Trebuie menţionat aici şi faptul că un transplant nu înseamnă vindecare!! Când un organ nu mai funcţionează cum ar trebui, acest lucru are o cauză profundă, care de multe ori are un sens biologic. Înlocuirea organului nu va rezolva cauza, ci doar va oferi cel mult o bucăţică în plus de viaţă, în nişte condiţii calitative îndoielnice.

Un pacient care a primit un organ nou (de ex. ficat) va plăti anual pentru medicamente o sumă de cca. 150.000 de euro!

După 5 ani de la transplantare, statistica ne spune că mai funcţionează doar 71% dintre rinichi, 67% dintre pancreasuri, 70% dintre inimi, 50% dintre ficaţi şi 55% dintre plămâni. Dar ce se petrece după 5 ani şi cu restul de 39%, 73%, 30%, 50% respectiv 45% dintre pacienţi? O parte dintre aceştia sunt din nou pe listele de aşteptare pentru un al doilea organ, iar alţii au decedat. Statisticile nu oferă nicio informaţie despre ei.

Dr. J. Loibner: „În realitate, transplantarea de organe nu mai reprezintă o senzaţie în medicină şi mulţi oameni au reuşit astfel să supravieţuiască. Pe de altă parte, succesele reale în ce priveşte durata vieţii câştigate astfel şi mai ales calitatea acestei vieţi sunt prezentate public într-un mod mult prea optimist. Aşteptările faţă de fezabilitatea tehnică a vieţii sunt prea mari. Se vorbeşte de „vindecare” prin transplantare de organe, care de fapt nu este niciodată vindecare, ci doar o supravieţuire în condiţii reduse de sănătate şi în dependenţă de medicamente”.

In dubio pro vita

Un alt aspect care nu e deloc de neglijat: între anii 2000-2005, dr. Deutschmann (pe atunci directorul unei echipe de transplant) a analizat şi studiat 224 de protocoale de moarte cerebrală semnate de doctori. La 70 de cazuri (deci o treime!!), protocoalele erau greşite sau incomplete.

Medicii trebuie să raporteze posibilii donatori de organe (deci încă de aici se încalcă legea confidenţialităţii datelor medicale!!!). Raportarea se face fără înştiinţarea şi permisiunea aparţinătorilor. În 2012, în Germania au fost raportaţi de către secţiile de urgenţă 2594 de potenţiali morţi cerebrali (deci reţineţi, potenţiali, adică nici nu se diagnosticase moartea cerebrală, dar ei erau deja raportaţi!!!), la care au fost chemaţi coordonatorii de transplant („agenţii autorizaţi”  sau „contabilii morţii cerebrale” ), iar „moartea cerebrală” a putut fi diagnosticată doar la 1584 (61%), dintre care 1046 au fost transformaţi în donatori de organe (66% dintre cei cu eticheta de „moarte cerebrală” şi 40% din numărul total!).

În altă ordine de idei, se cunosc deja mii şi mii de cazuri când oameni diagnosticaţi cu moarte cerebrală şi-au revenit după ce au fost îngrijiţi corespunzător şi trăiesc în continuare, bine sănătoşi. Deci cum poate o metodă de diagnosticare să fie „sigură”  când „morţii cerebrali” se trezesc?? La fel cum şi vaccinarea ne „protejează” fiindcă asta ne spune propaganda medicală??

Şi ce efecte subtile are simpla existenţă a acestui diagnostic de „moarte cerebrală”  asupra atitudinii medicilor, asupra modului cum este privit şi îngrijit un pacient, asupra implicării cu care personalul medical ar trebui să lupte pentru supravieţuirea unui pacient?

Cine are dreptul să decidă momentul când măsurile de terapie se transformă din „centrate pe pacient” în „centrate pe primitorul de organe”?? Ce-o fi în sufletul asistentelor medicale de la terapie intensivă când se ocupă cu dăruire de un pacient, până când este exprimată suspiciunea de „moarte cerebrală”? O soră medicală relatează: „De pe o clipă pe alta se schimbă nu numai statutul «obiectiv» al pacientului din grav rănit în mort cerebral, «cadavru viu», ci se schimbă şi dispoziţiile cu privire la îngrijirea lui: în locul măsurilor care să-l ajute pe pacient, se aplică alte măsuri, menite să păstreze cu orice preţ funcţiile vitale ale organelor, în scopul prelevării acestora. Această aşa-numită «condiţionare» a donatorului îi aruncă pe asistenţii medicali într-o situaţie emoţională greu de suportat.” Oare se gândeşte cineva şi la problemele sufleteşti pe care le creează industria de transplantare personalului medical implicat?

Nimeni nu poate să spună cu certitudine dacă pacientul/muribundul nu simte această schimbare în „tratamentul” primit. Comunicarea între oameni nu are loc doar prin limbaj, ci mai ales prin sentimente, prin vibraţii şi prin energia cardiacă (prea puţin studiată!). În plus, pacientul nu arată a „mort”, sângele îi circulă, e cald, respiră şi nu se deosebeşte practic cu nimic de pacienţii care sunt îngrijiţi ca să se însănătoşească. Şi pentru aparţinătorii pacienţilor imaginea vie a celor dragi se contrazice flagrant cu orice diagnostic de moarte.

Dacă aveţi încredere atât de mare – ca şi la vaccinare – în opiniile „experţilor” şi în integritatea personalului medical (şi numai dacă aveţi nervi de oţel), vă recomand să urmăriţi prezentarea psihologului german Roberto Rotondo (care a fost ani de zile asistent medical!), unde începând cu minutul 5:00 puteti urmări pe viu cum începe testarea unui pacient în vederea diagnosticului de moarte cerebrală.

Zach Dunlop, de exemplu, este un tânăr care a avut norocul să aibă un văr care era asistent medical la terapie intensivă şi care nu s-a mulţumit cu diagnosticul de „moarte cerebrală” primit de la medicii care deja se pregăteau să recolteze organele, ci şi-a scos briceagul şi l-a zgâriat pe talpă pe Zach, astfel obţinând o reacţie care i-a dovedit că Zach era încă în viaţă!! Zach şi-a revenit şi trăieşte şi acum bine mersi. Ah, iar la interviu a povestit cum îi auzise pe medici diagnosticându-l cu moarte cerebrală!!

Aspectele etice, morale şi concepţia personală despre viaţă

În contextul donării de organe, este foarte interesantă concepţia fiecăruia dintre noi despre viaţă. Reacţia personală la acest subiect poate fi un barometru care ne arată cum gândim cu adevărat despre viaţă, despre oameni, despre noi înşine în final. Ca atare, dacă suntem de acord cu perspectiva dictată de industria transplantului, cum că viaţa noastră ar depinde exclusiv de funcţiile cerebrale, atunci într-adevăr viaţa ia sfârşit prin dispariţia funcţiilor cerebrale măsurabile tehnic – aşa-zisa moarte cerebrală. După motto-ul «scos ştecherul din priză – stins televizorul» se poate atunci utiliza restul «maşinăriei» fără remuşcări.

Mult mai dificil este să susţinem aşa ceva dacă noi considerăm trupul nostru ca un cadou, ca un templu divin, sau dacă mergem şi mai departe şi avem convingerea că există o viaţă înainte de naştere şi o viaţă după moarte, iar trupul este de fapt un instrument al sufletului, construit de suflet în mod individual în viaţa de dinainte de concepţie, cum descrie de ex. pedagogul Rudolf Steiner în prelegerile lui despre karma. În acest punct ne-am putea întreba, în funcţie de convingerile personale şi de nivelul de evoluţie spirituală la care am ajuns, oare cum trăieşte spiritul donatorului donarea de organe şi ce fel de legătură va uni destinul donatorului cu ale celor care primesc organele (ştiut fiind din statistici că aprox. 95% dintre donatori nu au luat ei înşişi decizia de a-şi dona organele!!).

Dacă punem sub semnul întrebării conceptul de moarte cerebrală, singura consecinţă logică este punerea sub semnul întrebării a întregii industrii a transplantului.

Următorul exemplu este menit să ne demonstreze cât de îndreptăţite sunt aceste semne de întrebare: Renumitul neurochirurg şi docent la Harvard dr. Eben Alexander a avut ocazia să se convingă pe propria piele că starea de conştienţă nu este neapărat legată de creier. Cu cuvintele lui: „Am pătruns în lumea conştiinţei care există dincolo de limitele creierului fizic”. Neurochirurgul s-a îmbolnăvit în 2008 şi a intrat în comă, pierzându-şi funcţiile cerebrale care controlează gândurile şi emoţiile. După 7 zile de comă, când medicii îl abandonaseră şi discutau despre debranşarea aparatelor, neurochirurgul s-a trezit brusc, şi-a revenit şi şi-a reluat viaţa normală. În cartea Proof of heaven (Dovada că Raiul există), el relatează trăirile fascinante pe care le-a avut în experienţa lui şi cum acestea i-au transformat cu totul perspectiva asupra vieţii şi morţii. Întrucât dr. Alexander este o capacitate în domeniul lui, e de sperat că şi colegii lui vor citi cartea şi mai ales să sperăm că acest consens actual despre aşa-zisa „moarte cerebrală” va fi supus unei dezbateri oficiale. Dr. Alexander a constatat din proprie experienţă că viaţa nu se sfârşeşte cu moartea clinică şi că există o stare de conştienţă care nu e legată de creier. Citiţi cartea, nu veţi regreta!

Prelevarea de organe

Pentru a putea lua o hotărâre responsabilă pro sau contra donării de organe, trebuie să cunoaştem în detaliu procedura unei prelevări de organe, nu să citim o broşură colorată şi să ne agăţăm de iluziile vândute de mafia medicală. Pe undeva e o situaţie asemănătoare cu propaganda agresivă pentru vaccinare, asezonată cu mustrările de conştiinţă care ţi se impun dacă nu vrei să-ţi injectezi copilul cu substanţe neurotoxice ca să nu periclitezi „imunitatea de turmă”. La donarea de organe se insinuează că nu eşti generos, nu eşti un bun membru al societăţii, eşti asocial etc. dacă nu semnezi pentru a fi spintecat şi ciopârţit de viu! Dar dacă e ceva bun şi nobil, de ce se manipulează, prezentând publicului larg doar o singură faţetă a problematicii??

Pauline W. Chen, chirurg care lucrează în industria transplantării şi pare convinsă de diagnosticul de moarte cerebrală (!!), îşi descrie sentimentele astfel: „În ciuda a tot ceea ce ştiu despre moartea cerebrală, tot mai am momente de nesiguranţă. De multe ori, când tai cu scalpelul pielea caldă şi moale a unui donator şi văd roşul debordant de sânge bine oxigenat, vechile îndoieli ale mamei mele se furişează în creierul meu. M-am surprins gândindu-mă la vieţile donatorilor şi le-am întrebat pe asistentele care au stat de vorbă cu familiile acestora ce impresie şi-au făcut. În timp ce dau la o parte intestinele care încă se contractă şi trec din greşeală cu mâna peste ce a mai rămas din digestia lor, nu mă pot împiedica să mă întreb oare ce au mâncat ultima oară şi dacă atunci, la acea masă, au avut vreo premoniţie despre ceea ce li se va întâmpla. În timp ce privesc ultimele picături de energie frenetică a inimilor lor cum se disipează în nefiinţă, simt un regret că eu sunt singurul martor la sosirea tăcerii eterne şi că membrii familiei s-au despărţit de cei dragi cu sunetul inimii bătând în monitor. Nu numai o dată, în timp ce recoltam organe, am avut îndoieli. Dar nu aşa cum se temea mama, din cauză că donatorii nu erau suficient de morţi; ce simţeam era regretul că trebuia să-i ţin în viaţă în acest fel.”

Medicul şi parlamentarul german Dr. Wolfgang Wodarg a făcut o cerere de a participa la o şedinţă de recoltare de organe şi a fost refuzat cu explicaţia că „scena” arată ca un câmp de bătălie şi nu poate fi suportată de niciun spectator. În timpul explantării, se ajunge la pierdere totală de sânge, în timp ce pe podea se întind prosoape şi preşuri pentru ca medicii „recoltatori” să nu stea în amestecul de apă şi sânge care se adună pe jos. Când se recoltează şi ţesuturi şi oasele mari, restul de cadavru trebuie apoi să fie mai întâi „stabilizat” pentru îmbălsămare (de ex. cu cozi de mătură), împăiat şi cusut. Ochii scoşi sunt lipiţi cu pansamente sau înlocuiţi cu ochi de sticlă.

Ştiaţi că…?

• Prelevarea de organe se face de regulă noaptea, după ce asistentele îl aduc pe „donatorul”  ventilat din sala de terapie intensivă în blocul operator. „Donatorul” este poziţionat pe masa de operaţie. Acest lucru poate provoca mişcări ale corpului „donatorului” care pot nelinişti personalul medical prezent. De asemenea, pot apărea căderi de tensiune la „donator” care să „necesite” prevenirea morţii cardiace, cu alte cuvinte resuscitarea „mortului”.
• Donatorul este legat de mâini şi de picioare, pentru a se evita mişcările; la un mort nu este nevoie de asemenea măsuri; de asemenea, este dezinfectat şi acoperit cu pansamente sterile.
• Donatorului i se administrează medicamente relaxante şi adesea cu efect anesteziant, care conţin analgezice. Mulţi anestezişti renunţă însă, la sfatul anumitor organizaţii medicale, la utilizarea anesteziilor şi analgezicelor. Problema Asociaţiei Medicilor este că aplicarea procedurilor de anestezie confirmă faptul că la persoanele aflate în „moarte cerebrală” este vorba de fapt de oamenii încă vii. Cu alte cuvinte, se ia în calcul cu bună ştiinţă probabilitatea ca „donatorii” să simtă durerea în timpul prelevării organelor.
• La o prelevare multiviscerală, care poate dura mai multe ore, „donatorul” branşat la aparatul de ventilaţie este „prelucrat” de diverse echipe coordonatoare de transplant, alcătuite din până la 20 de medici.
• În timpul prelevării de organe, medicii anestezişti sunt obligaţi să menţină funcţiile vitale ale donatorului până când ultimul organ a fost înlăturat. Dacă e nevoie, trebuie să administreze medicamente, lichide, în unele cazuri chiar sânge proaspăt sau plasmă pentru a asigura echilibrul metabolic al donatorului.
• Pacienţii aflaţi în „moarte cerebrală” rămân conectaţi la aparatele de ventilaţie şi la monitoare până la inducerea stopului cardiac.

Sursa lupuldacicblogg