https://reflectiicotidiene.blogspot.com Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi. Iar toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile. Energia emisă de gândurile noastre îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul „ceea ce se aseamănă se adună”.
Translate
Se afișează postările cu eticheta Inventii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Inventii. Afișați toate postările
vineri, 13 ianuarie 2017
joi, 12 ianuarie 2017
vineri, 11 martie 2016
Cum transformi o sticla de plastic intr-o sursa de legat legume!!
Recycle plastic bottles of all kinds, turning them into convenient universal handy ropes.
Posted by Plastic Bottle Cutter on 25 Februarie 2016
luni, 11 ianuarie 2016
Cum faci un gratar dintr-un butoi de tabla
Passo a passo de como fazer uma churrasqueira você mesmo!
Posted by Telhas Coral - Telhas em Goiânia - Churrasqueiras em Goiânia on 5 Ianuarie 2016
miercuri, 30 decembrie 2015
Cum dezgheti rapid parbrizul cu o solutie facuta in casa
Vei avea nevoie de puţin spirt, apă şi detergent de vase. Pune 2/3 spirt, 1/3 apă şi o lingură de detergent de vase lichid într-o sticlă de cca 500ml, care să aibă un capăt cu dispozitiv de spray.
Amestecă şi pur şi simplu aplică lichidul pe parbrizul îngheţat. Lasă-l să acţioneze câteva secunde, iar gheaţă va dispărea. Trucul este ieftin, simplu şi rapid!
Amestecă şi pur şi simplu aplică lichidul pe parbrizul îngheţat. Lasă-l să acţioneze câteva secunde, iar gheaţă va dispărea. Trucul este ieftin, simplu şi rapid!
vineri, 18 decembrie 2015
vineri, 5 decembrie 2014
Loganul electric circulă deja pe străzile din Piteşti
Sevastian Mocuta
Vă vine să credeţi, sau nu, pe străzile Piteştiului circulă o Dacia Logan 100% electrică. Şi este omologată R.A.R.! Costă doar 1 euro/100 km şi spui adio banilor aruncaţi pe tot felul de consumabile! Iar partea şi mai frumoasă este că e ieftină şi poate fi făcută chiar de tine, dacă ai câteva cunoştinţe de electromecanică!
Multe tehnologii ne sunt mai la îndemână decât lasă marii producători să se vadă. Goana după profit face ca uneori lucrurile să fie complicate artificial şi progresul să ne fie servit cu linguriţa, pentru a se scoate maximum din orice investiţie şi resursă, încă disponibile. La fel pare a fi şi în industria producătorilor auto, unde dependenţa de petrol e prelungită artificial, deşi există alternative tehnologice din ce în ce mai simple şi mai eficiente.
În ultimii ani toţi producătorii de automobile au prezentat publicului multe concepte şi maşini electrice, însă insuficient de convingătoare ca şi performanţe. Dacă mai punem în ecuaţie şi preţul absolut prohibitiv pentru cumpărătorul obişnuit, plus un sistem de încărcare a bateriilor gândit să oblige conectarea la prize speciale, pentru care să se plătească suplimentar, obţinem un rezultat deloc încurajator pentru alternativa maşinii electrice.
,,Intenţia mea este să construiesc o maşină electrică low-cost, accesibilă pentru toată lumea”
Din fericire, situaţia nu este deloc aşa de complicată. Un entuzisat, fără studii de specialitate, s-a încăpăţânat să demonstreze că motorul electric poate fi o soluţie nu doar ecologică şi eficientă, dar şi ieftină. Prin urmare pe străzile Piteştiului circulă o Dacia Logan 100% electrică. La prima vedere arată ca un Logan obişnuit. Doar că, deşi îi lipseşte cu desăvârşire eşapamentul, se strecoară aproape fără niciun zgomot prin traficul aglomerat al oraşului. E iute şi uşor manevrabilă, pentru că în oraş nu prea mai trebuie să calci ambreajul şi să schimbi viteza. În treapta a doua merge de la 0 la 80 km/h, fără probleme. Cuplul motor impresionant face ca plecarea de pe loc să fie mult mai rapidă decât la alte mărci cu pretenţii. Sistemul Start/Stop cu care sunt dotate suratele de top, pentru a opri motoarele termice când aşteptăm la semafor, e o banalitate pentru Loganul electric la care, dacă ai ridicat piciorul de pe acceleraţie, motorul se opreşte şi nu mai e nevoie să decuplezi ambreajul. În plus, merge cu viteza maximă permisă pe autostradă! Sunt doar câteva dintre primele concluzii trase după ce am făcut un drive-test cu proprietarul – Marc Areny, un francez îndrăgostit iremediabil de România.
Din fericire, situaţia nu este deloc aşa de complicată. Un entuzisat, fără studii de specialitate, s-a încăpăţânat să demonstreze că motorul electric poate fi o soluţie nu doar ecologică şi eficientă, dar şi ieftină. Prin urmare pe străzile Piteştiului circulă o Dacia Logan 100% electrică. La prima vedere arată ca un Logan obişnuit. Doar că, deşi îi lipseşte cu desăvârşire eşapamentul, se strecoară aproape fără niciun zgomot prin traficul aglomerat al oraşului. E iute şi uşor manevrabilă, pentru că în oraş nu prea mai trebuie să calci ambreajul şi să schimbi viteza. În treapta a doua merge de la 0 la 80 km/h, fără probleme. Cuplul motor impresionant face ca plecarea de pe loc să fie mult mai rapidă decât la alte mărci cu pretenţii. Sistemul Start/Stop cu care sunt dotate suratele de top, pentru a opri motoarele termice când aşteptăm la semafor, e o banalitate pentru Loganul electric la care, dacă ai ridicat piciorul de pe acceleraţie, motorul se opreşte şi nu mai e nevoie să decuplezi ambreajul. În plus, merge cu viteza maximă permisă pe autostradă! Sunt doar câteva dintre primele concluzii trase după ce am făcut un drive-test cu proprietarul – Marc Areny, un francez îndrăgostit iremediabil de România.
,,Am luat un Logan din 2005, am scos motorul, am păstrat cutia de viteze şi ambreajul şi am adaptat un motor electric la care am adăugat baterii pe litium, care însumează 190 de kg şi... gata automobilul electric! Are doar cinci componente de bază şi nişte cabluri, este foarte simplu de făcut! Eu sunt inginer în construcţii, nu am studii în domeniu, şi am făcut maşina fără probleme după ce am studiat puţin.” ne spune Mark, imediat ce deschide capota maşinii.
,,Am ales un Logan pentru că intenţia mea este să dezvolt o maşină electrică low-cost, accesibilă pentru toată lumea. Acum, toate maşinile electrice de la Renault sau alţi producători sunt foarte scumpe.” mai adaugă Marc.
Doar 1 euro pentru 100 de km parcurşi!
Este foarte mândru de reuşita sa, mai ales că a reuşit, lucru deloc uşor, să obţină şi omologare R.A.R., adică O.K.-ul de a circula cu Loganul său electric pe toate străzile din România. Cu kit-ul pe care l-a dezvoltat acum, dar la perfecţionarea căruia lucrează, are o autonomie 200 de km. Se încarcă la orice priză de 220v. Şi consumă curent de 1 euro la 100 km parcurşi! Sună bine, nu? Cu încărcătorul de acum, ciclul complet de încărcare durează 7 ore, însă testează un altul care reduce timpul de încărcare la o oră şi jumătate. De asemenea, kit-ul poate fi adaptat şi montat pe orice tip de maşină.
Este foarte mândru de reuşita sa, mai ales că a reuşit, lucru deloc uşor, să obţină şi omologare R.A.R., adică O.K.-ul de a circula cu Loganul său electric pe toate străzile din România. Cu kit-ul pe care l-a dezvoltat acum, dar la perfecţionarea căruia lucrează, are o autonomie 200 de km. Se încarcă la orice priză de 220v. Şi consumă curent de 1 euro la 100 km parcurşi! Sună bine, nu? Cu încărcătorul de acum, ciclul complet de încărcare durează 7 ore, însă testează un altul care reduce timpul de încărcare la o oră şi jumătate. De asemenea, kit-ul poate fi adaptat şi montat pe orice tip de maşină.
Maşina, cât costă maşina?
,,Cu piese cu tot, şi cu maşina, am cheltuit 13.000 de euro. Nu pun la socoteală manopera, adică munca de doi ani.” ne spune Marc. Însă preţurile ar putea scădea, considerabil, pe viitor.
,,Cu piese cu tot, şi cu maşina, am cheltuit 13.000 de euro. Nu pun la socoteală manopera, adică munca de doi ani.” ne spune Marc. Însă preţurile ar putea scădea, considerabil, pe viitor.
În primul rând este vorba de baterii:
,,Toate bateriile sunt din China şi America. Sunt baterii făcute pentru aviaţie şi se pot folosi pentru orice. Se întâmplă să meargă foarte bine pe maşina electrică. Eu am 30 de baterii pe maşină. Am ales un sistem care merge cu 100 de volţi. Fiecare baterie costă aproximativ 200 de euro, adică 6.000 de euro pentru tot setul. Bateriile pe care le am eu acum se schimbă după 3000 de cicluri de încărcare, adică peste 10 ani. Însă acest lucru urmează să-l dovedesc şi practic, în timp. Şi dacă după 8 ani schimb bateriile şi dau alţi 6000 de euro, tot mai merg încă 8-10 ani gratis, fără să încarc la pompă!”
Ideea este că, peste 8-10 ani, preţul bateriilor se va diminua considerabil. Asta pentru că nu vor mai fi aşa de greu de găsit. Mai mult, capacitatea de stocare a acestora va fi mult mai mare. În fapt deja este, însă aşa cum spuneam, descoperirile tehnologice ni se dau cu... pipeta. Ca să nu mai spunem că unii îngroapă intenţionat orice posibilitate de a circula ieftin şi fără a polua.
,,În viitor se vor produce alte baterii, cu mai multă putere pentru aceeaşi greutate. Vom ajunge, anticipez eu, să încărcăm maşina la priza de acasă o dată la 5 sau 10 zile, iar autonomia bateriilor să fie pentru 2000-3000 de km. Specialiştii unei firme din Franţa deja au inventat o plăcuţă de 1 kg pe care au stocat 33 de kilowaţi. Asta înseamnă că pot să fac 300 de km cu un kilogram. Cu 10 kilograme fac 3000 de kilometri! Mai există pe piaţă baterii cu argint şi ceramică care au o capacitate incredibilă. Cu 200 kg, cum am eu, merg 10.000 de km! Marii constructori, însă, nu au încă interesul pentru a introduce pe piaţă maşinile electrice. Texaco, spre exemplu, a cumpărat un brevet cu baterii pe bază de potasiu tocmai pentru a nu le mai putea produce cineva. Erau prea ieftine şi prea ecologice. Au cumpărat brevetul ca să îngroape produsul.” povesteşte Marc.
Sunt şi ţări în care guvernanţii gândesc ceva mai departe de interesul banului. În Canada, ne spune Marc, statul plăteşte până la 2000 de euro pentru baterii, pentru oricine vrea să îşi facă maşină electrică.
Pe lângă costul bateriilor, mai vorbim de motorul electric.
,,Vreau să fac tot produsul în România. Ştiu că sunt nişte firme de la care aş putea găsi piesele necesare. Sper să găsesc un motor şi un invector mai ieftine. Pe mine m-au costat 3000 de euro. Cred că aş putea găsi aşa ceva cu 1500 de euro.”
A renunţat la afacere pentru că nu vrea să aibă pe conştiinţă viaţa altora
Poate vi se pare greu de crezut, însă Marc a renunţat la afacerea pe care o avea în Franţa în momentul în care nu a mai vrut să participe la... răul lumii.
Poate vi se pare greu de crezut, însă Marc a renunţat la afacerea pe care o avea în Franţa în momentul în care nu a mai vrut să participe la... răul lumii.
,,Eu am muncit în construcţii, dar când am văzut atâţi litri de petrol consumându-se, am plecat. Eu, cu trei muncitori şi un excavator, consumam 1000 de litri pe zi. Într-adevăr, firma noastră producea la nivel mare, ne permiteam, petrolul era ieftin. Şi petrolul venea din Irak, acolo unde oamenii suferă din cauza intereselor politice ale mai-marilor lumii. Le-am spus celor din Franţa că războiul din Irak se duce doar pentru că noi continuăm să folosim combustibil. Noi suntem vinovaţi că oamenii mor în alte colţuri ale lumii. Iar eu nu am mai vrut să particip la asta. Gândiţi-vă şi la faptul că un litru de motorină înseamnă 25 de ore de muncă fizică din punct de vedere al energiei şi costă 6 lei. Cu cât sunt plătiţi 25 de muncitori într-o oră?... Deci motorina nu este scumpă deloc, e chiar ieftină! Nu ne costă mai nimic pe noi. În schimb, pe alţii îi costă enorm!”
Totul a pornit cu un Porsche...
Ideea de a construi un automobil electric low-cost i-a venit în Franţa. Pentru asta a citit şi învăţat şase luni. S-a inspirat din ceea ce au făcut ceilalţi înaintea lui, însă voia mai mult: voia să facă nu doar o maşină ecologică, ci una pe care să şi-o permită majoritatea şi care să aibă o autonomie mulţumitoare.
Ideea de a construi un automobil electric low-cost i-a venit în Franţa. Pentru asta a citit şi învăţat şase luni. S-a inspirat din ceea ce au făcut ceilalţi înaintea lui, însă voia mai mult: voia să facă nu doar o maşină ecologică, ci una pe care să şi-o permită majoritatea şi care să aibă o autonomie mulţumitoare.
,,În Franţa am adaptat un Porsche din ’85, cu acelaşi motor şi aceleaşi baterii pe care le am acum pe Logan. Pasul următor a fost să îl omologhez, însă m-am lovit de un sistem total potrivnic. Am întrebat în oraşul din care provin dacă se poate înmatricula. Am fost trimis la Registrul Auto Național, unde mi s-a spus că trebuia ceva mai special. Am sunat la Porsche să întreb dacă mă ajută să omologhez kit-ul acesta, dar mi-au spus că nu se bagă decât în ceea ce este făcut de ei. Am sunat apoi la Registrul Autonom regional, nimeni nu era capabil să îmi răspundă. Am sunat la Registrul Autonom naţional, centrul din Paris, care m-a trimis la laboratorul francez de probe. Acolo am avut un răspuns negativ. Mi s-a spus: dacă vreţi să omologaţi maşina, va trebui să facem două crash-test. Îmi trebuiau încă trei maşini şi tot nu eram sigur de omologare. Ar fi însemnat pentru mine o grămadă de bani. Atunci am aflat că laboratorul francez de probă este, de fapt, privat, deţinut de Renault, Peugeot şi Citroen, adică în niciun caz nu ar fi avut interesul să mă ajute. Am sunat chiar şi la ministrul Transporturilor, am trimis documentarea. Nimeni nu m-a ajutat, nimeni nu m-a băgat în seamă. Am luat legătura şi cu politicianul care se ocupă cu ecologia. Nici măcar el nu au fost interesat.” povesteşte Marc.
Oamenii de la R.A.R. România au fost entuziaşti, nu contează banii, vor să te ajute!
Paradoxal, deşi noi credem că România este ţara tuturor... birocraţiilor, lucrurile au stat tocmai invers cu autorităţile din ţara noastră, atunci când Marc Areny a vrut să îşi omologheze Loganul electric.
Paradoxal, deşi noi credem că România este ţara tuturor... birocraţiilor, lucrurile au stat tocmai invers cu autorităţile din ţara noastră, atunci când Marc Areny a vrut să îşi omologheze Loganul electric.
,,După ce am terminat de echipat Loganul, prima oară am fost la R.A.R. Piteşti. M-am întâlnit cu şeful instituţiei care m-a ajutat cu cântăritul maşinii şi mi-a spus care sunt toate documentele de care am nevoie. Apoi m-am dus la R.A.R. central. Am lăsat maşina acolo timp de o lună, pentru teste. Oamenii au fost foarte curioşi, voiau să vadă dacă e ceva serios. Când am deschis capota, reacţia lor a fost extrem de favorabilă: e făcută de meseriaşi! Oamenii de aici, de la R.A.R., au fost chiar entuziasmaţi, vor să faci parte din asta, nu contează banii, vor să te ajute. În Franţa, dacă nu eşti cineva, nu te bagă în seamă. Înţeleg că înainte au mai fost şi alte maşini pentru omologare, dar nu li s-a dat acceptul. Din câte ştiu, până acum, în România s-a omologat doar un Oltcit electric, tot în Piteşti. Numai că acesta nu prea avea baterii şi autonomie, avea doar două locuri… Era o maşină O.K., care arăta că se poate. Am lucrat o perioadă cu cel ce l-a făcut şi îi sunt dator într-un fel, pentru că a deschis un drum. Eu am omologat Loganul la sfârşitul lunii octombrie a acestui an şi de atunci am făcut 3000 de km fără probleme, cu doar 30 de euro.”
,,Cred că asta este revoluţia, că totul poate să fie liber, să fie open-source.”
Aceştia fiind paşii făcuţi până în prezent, Marc vrea ca timp de un an să testeze maşina omologată. Abia apoi intenţionează să pună la dispoziţia celor interesaţi un kit complet şi 100% sigur. Între timp, se interesează de cele mai bune oportunităţi de pe piaţă pentru baterii şi motor, pentru că vrea să scoată cea mai ieftină maşină electrică cu putinţă.
Aceştia fiind paşii făcuţi până în prezent, Marc vrea ca timp de un an să testeze maşina omologată. Abia apoi intenţionează să pună la dispoziţia celor interesaţi un kit complet şi 100% sigur. Între timp, se interesează de cele mai bune oportunităţi de pe piaţă pentru baterii şi motor, pentru că vrea să scoată cea mai ieftină maşină electrică cu putinţă.
,,Vreau să fac un kit serios, încă muncesc la asta. Eu nu sunt Renault, nici un alt mare capitalist, nu vreau să mă îmbogăţesc, am deja suficient. Vreau ceva pentru toată lumea. Scopul meu este ca oricine are minime cunoştinţe de mecanică, să cumpere un kit de la mine şi să îl pună pe maşină. Acum, cine vrea schema mea, nu e problemă, i-o dau. Nu contează că e brevetul meu sau al tău. Cred că asta este revoluţia, că totul poate să fie liber, să fie open-source. Internetul face ca asta să fie posibil, informaţia să circule şi să fie împărţită cu ceilalţi.” ne mai spune Marc.
Acesta îi încurajează pe cei care vor să facă o maşină electrică pornind de la conceptul său să monteze kit-ul pe un Logan, pentru că e o maşină ieftină, fiabilă şi... ,,de ce să fie nevoie de mai mult?” Însă pentru cei care vor totuşi mai mult, dar electric, are un alt proiect în lucru:
,,Nişte americani au făcut cea mai puternică maşină din lume, este o maşină electrică. Vreau să fac şi eu asta cu Porsche-ul meu: vreau să fac cea mai puternică maşină electrică din Europa. Va avea două motoare.”
,Dacă vom continua în ritmul acesta, viitorul va fi ca la americani: oameni graşi şi bolnavi, maşini mari şi consum mare...”
Între timp, Marc îi invită pe toţi cei care au o maşină, sau îşi doresc una, să încerce, pentru o secundă, să realizeze care sunt consecinţele alegerilor pe care le fac.
Între timp, Marc îi invită pe toţi cei care au o maşină, sau îşi doresc una, să încerce, pentru o secundă, să realizeze care sunt consecinţele alegerilor pe care le fac.
,,Este vorba despre cum vezi viaţa sau de cum nu mai trebuie să vezi viaţa. Trebuie să ne întoarcem la un echilibru. Se vede că lumea asta e bolnavă... Nu poţi să mai consumi în halul în care se consumă acum! În numele banului, nişte oameni distrug planeta, iar noi suntem complici. Trebuie să fim conştienţi de ceea ce facem. Cu petrolul suntem toţi... addicted. Iar dacă vom continua în ritmul acesta, viitorul va fi ca la americani: oameni graşi şi bolnavi, maşini mari şi consum mare...” a concluzionat Marc.
joi, 6 februarie 2014
Viitorul ambalajelor se scrie la Cluj: un cercetator de la USAMV a inventat eticheta si ambalajul antimicrobian si biodegradabil
La doar 31 de ani, un cercetator clujean are la activ realizarea unor produse pe care in acest moment le vedem doar in filmele SF: nu contin compusi chimici, ucid bacteriile si microbii de pe suprafata alimentelor, a fructelor si legumelor si se dezintegreaza in natura de cateva ori mai repede fata de cele obisnuite. Studiile au fost finalizate, produsele exista fizic, au primit si premii la saloanele de inventii, dar birocratia si lipsa facilitatilor de valorificare le tin inca tot in laborator.
Dan Vodnar este licentiat in Controlul si expertiza produselor alimentare in cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV), si-a finalizat doctoratul si acum este asistent universitar in cadrul institutiei. A condus doua proiecte in urma carora a rezultat ambalajul antimicrobian si eticheta antimicrobiana pentru fructe si legume. Ideea de a studia in aceasta zona s-a nascut in timpul facultatii, cand a avut parte de o bursa Erasmus la Universitatea Hohenheim din Stuttgart.
“Mi s-a parut ca lucrurile sunt super-aplicabile, acolo partea teoretica se intalnea cu partea practica. Am invatat cat de cat germana si mi-am facut relatii in randul studentilor Erasmus, a fost o experienta care mi-a schimbat un pic optica asupra lucrurilor”, a apreciat Dan Vodnar.
Doctoratul sau a abordat domeniul biotehnologiei si, in acest timp a mai beneficiat de o mobilitate acordata de catre Ministerul de Mediu al Germaniei printr-o fundatie. Timp de sase luni, a studiat intr-un institut de cercetare, unde si-a realizat o buna parte din teza, cea de fermentatii si bioreactoare.
“Acolo am facut, practic, primul izomer ( substanta care, avand aceeasi compozitie chimica cu o alta substanta, difera prin structura si proprietati de aceasta) L al acidului lactic, care se utilizeaza in obtinerea de acid polilactat. Acesta poate fi utilizat in industria bioplasticului. Se poate obtine, de pilda, folie biodegradabila”, a precizat acesta.
Chair pe biroul sau, Vodnar are un pix alb, aparent ca toate pixurile, insa este realizat dintr-un material biodegradabil, provenit din acest polilactat cercetat acolo.
“Se degradeaza in natura in 5 saptamani, spre deosebire de pixurile nebiodegradabile care dispar in 200 de ani. Produsul poate folosi la ambalaje, PET-uri, folie alimentara si multe altele”, puncteaza cercetatorul.
Rezultatul a fost publicat intr-o revista internationala, Chemical Engineering and Technology si a avut, potrivit lui Vodnar, un impact puternic.
A doua parte din teza de doctorat a fost facuta in domeniul microincapsularii bacteriilor probiotice.
“Bacteriile probiotice sunt intalnite, de pilda, in iaurturi. Problema lor este ca nu rezista la sucul gastro-intestinal pentru ca in stomac este un PH de 1,52, iar aceste bacteria nu rezista la acesta. Atunci, exista alternativa de a le microincapsula, de a le proteja intr-un biopolimer care este compatibil cu organismul nostru. Atunci, aceste microcapsule rezista la aciditatea din stomac si se descompun in intestin, acolo unde e interesul nostru de a le face functionale. Practic, pornind de la acesti biopolimeri cu care m-am jucat in timpul doctoratului mi-a venit ideea de ambalaj bioactiv. Am lucrat intr-un program de Smart and Intelliget Packaging pe un proiect European. Am citit foarte multa literatura de specialitate.
Am depus un proiect de cercetare la nivel national in 2012, a fost castigat si ulterior implementat. Proiectul in sine a durat 6 luni, dar rezultatele intregului ambalaj intr-un an si jumatate”, descrie clujeanul.
Concret, proiectul se numeste “Sistem de management al sigurantei si securitatii alimentare aplicat in obtinerea ambalajelor cu activitate microbiana” si are ca scop ambalarea in conditii superioare a produsele gata pentru consum, asa numitele “Ready to eat”.
“Sunt alimente gandite in asa fel incat sa nu dezvolte ulterior bacterii si producatorii sa piarda bani. Astfel, ei introduc in interiorul lor diversi compusi din categoria E-urilor: conservanti, antimicrobieni, antioxidanti. Acestea sunt substante provenite din sinteze chimice. Ideea de la care am plecat cu acest ambalaj a fost locul unde se pot dezvolva microbii care produc toxiinfectii alimentare. In SUA 3-4% din decese au drept cauza toxiifectiile alimentare. Sigur, la noi aceste produse nu sunt consumate pe o scara atat de larga, dar se mananca mult la birou, de pilda. Microbii acestor afectiuni se dezvolta la suprafata alimentelor. Am cautat o solutie care sa actioneze exact acolo unde este problema.
Practic, ambalajul pe care l-am realizat asta face: inhiba dezvoltarea oricarui tip de microbi la suprafata alimentului. Practic, nu lasa sa se dezvolte nici o bacterie. Este un polimer facut din chitina, care, se stie, este un biopolimer care are o activitate microbiana. Se face din crusta melcilor si este achizitionat sub forma de pudra. Acest ambalaj incorporeaza in interior biomolecule active din ceai verde, ceai negru, busuioc, un mixt de biomelecule. Cantitatea este optimizata, astfel incat sa nu schimbe perceptia gustativa a alimentului”, a detaliat Vodnar.
Produsul arata ca un celofan obisnuit si ar putea fi utilizat la carne, branza si tot ce inseamna semipreparate. Despre costurile producerii acestuia, cercetatorul spune ca “ar merge mana-n mana cu nivelul de productie, dar, eu cred ca n-ar ridica prea mult pretul unui produs, decat cu 50 de bani, maxim un leu”.
Mai mult, productia unor asemenea ambalaje nu ar fi deloc complicata.
“Trebuie sa iti adaptezi tehnologia, sa o optimizezi pentru obtinerea acestui ambalaj, dar nu e ceva complicat, iti trebuie un laminator si un malaxor. Cei care produc plastic sunt sigur ca au aparate care ar putea fi compatibile cu ceea ce propun eu”, este convins specialistul.
Eticheta antimicrobiana
Langa ambalajul antimicrobian, pe raftul cercetatorului clujean se afla la loc de cinste si o eticheta.
“E o eticheta degradabila, care actioneaza asupra microorganismelor de pe suprafata fructelor si a legumelor pe care le consumam cu coaja. Toate au o incarcatura microbiana. In momentul in care spalam fructul nu o inlaturam cu totul. Cu ajutorul acestei etichete, confectionate tot dintr-un biopolimer si care incorporeaza substante antimicrobiene din natura, atunci cand speli fructul sub apa, eticheta se topeste si elibereaza compusii si depopuleaza foarte mult cantitatea de microorganism de pe coaja”, explica specialistul.
A fost primul proiect din Romania castigat cu acest tip de idee. Fiecare dincele doua proiecte au avut cate un buget de 10.000 de euro.
“Nu sunt proiecte mari, dar, pentru un tanar ca mine. Sunt suficiente. Am si cei mai ambitiosi studenti care lucreaza si ei la proiecte”, spune acesta.
Cercetatorul a venit la Cluj din Borsa, Maramures si recunoaste ca asta i se datoreaza mamei sale.
“Practic, mama mea e un fel de Smaranda din “Aminiri din copilarie”, ea si-a dorit mult pentru cei doi fii ai ei sa faca scoala. In clasa a 8-a nu prea poti sa decizi ceea ce e mai bine pentru tine, dar, impulsionat de dorinta mamei”, marturiseste acesta.
A facut un an de inginerie chimica a Universitatea “Babes-Bolyai”, dupa care, “pentru ca se preda o chimie mult prea profunda, nu ii gaseam o aplicabilitate”, a venit la USAMV.
Aici a studiat Controlul si expertiza produselor alimentare, care atunci era la Facultatea de Agricultura.
“In primul an nu prea mi-am gasit locul. Am lucrat destul de multi ani in modelling, advertising, de intalniri de noapte, de zi, de petreceri. Ambitia a venit din anul 2,3,4 si 5 pe care i-am terminat cu media 10. Poate sunt o persoana extremista, imi recunosc limita, insa aceasta m-a adus intr-un avantaj, pana la urma, stiintific”, dezvaluie acesta.
Despre varsta neobisnuita la un cercetator, Vodnar spune ca “sunt putini ani, dar multi sunt de munca”.
“Sunt zile in care lucrez de la 8 dimineata la 8 seara, sunt saptamani in care lucrez si sambata, si duminica. Recunosc, sunt putin workaholic, imi recunosc neajunsul, dar nu poti face asemenea lucruri daca nu te implicit total”, dezvaluie cercetatorul.
Alternative pentru raw-vegani
Toate produsele pe care le-a dezvoltat le-a gandit strict pe sectoare de populatie.
"Aceste ambalaje nu ni s-ar adresa noua, celor care in copilarie am mancat fructe din pom, sterse in prealabil de o haina. Exista, insa, un gen de oameni mai simandicosi, care cauta lucrurile acesta. Tot acest tip de substante a folosit la crearea unor jeleuri cu fructe si bacterii probiotice microencapsulate. Practic, am microincapsulat bacteriile si le-am introdus intr-un jeleu care este destinat pentru copii, apoi pentru tot ce inseamna raw-vegan si pentru diabetic. Jeleurile au fructoza din catina si afine. Veganii consuma o cantitate probiotica foarte mica. Toate sunt intr-o sucesiune foarte clara: toate utilizeaza biopolimeri, sunt pentru siguranta si securitatea alimentara. Toate sunt biodegradabile. Nu am utilizat nici un compus chimic, asta a fost si ideea: sa le fac pentru ca nu poti introduce intr-un aliment ceva care este substanta chimica”, a mai spus tanarul.
A depus in urma cu doi ani cerere pentru brevetarea ambalajului.
“Patru ani dureaza munca de brevetare. Nu inteleg de ce. Exact asa cum am cautat eu in baza de date si in literatura stiintifica sa nu mai existe acest ambalaj sunt forma pe care eu o propun, nu inteleg de ce un ofiter de la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) nu poate sa faca lucru acesta”, se plange acesta.
Dan Vodnar s-a gandit sa mearga cu eticheta antimicrobiana pe la supermarketuri, sa le propuna implementarea ideii.
“Imi lipseste foarte mult o autoritate intre mine, cel care ingineresc in laborator, am un rezultat si il brevetez si industrie. Am cautat sa dau o solutie unei probleme reale, insa legatura dintre industrie si noi nu exista. Autoritatea intermediara, un oficiu de tehnologie nu s-a inventat la noi. Eu sunt convins ca sunt multi oameni care stau cu rezultatele in sertar, rezultate care putea fi conectate oricand in industrie. In strainatate, companiile sustin cercetarile pentru doctorate. Compania are o problema intr-o zona anume si angajeaza un om care studiaza asta, in co-tulela cu o universitate. La noi cautam pe site-uri sa gasim o nevoie si totul ramane la nivel de document, din pacate nu e implementat. Sunt putine povesti de succes sin Romania in cercetare, probabil in zona IT mai sunt. Ambalajele au fost medaliate cu bronz la Proinvent, in 2012. Ar trebui sa ne contacteze un producator, sau din contra, sa mergem noi, sa facem acest PR”, isi expune clujeanul viziunea.
Ambalajul revolutionar al cercetatorului clujean ar putea avea efect chiar si in randulcelor care se tem de efectele cancerigene ale produselor actuale.
“Majoritatea derivatelor din petrol au un aport negativ, pentru ca la un moment dat alimentul se intalneste cu ambalajul si ele fac un schimb intre ele”, explica Vodnar.
miercuri, 31 octombrie 2012
etanolul - combustibilul viitorului? Experienţa Braziliei
Pe străzile oraşului Sao Paulo, unul dintre cele mai aglomerate din lume, circulă zilnic 8 milioane de automobile. Poluarea nu pare să fie o problemă la fel de gravă ca în alte metropole...poate şi pentru că la Sao Paulo maşinile folosesc drept combustibil etanolul.
În Brazilia, etanolul a început să fie folosit pe scară largă drept combustibil din 1975, pe vremea dictaturii militare.
Scopul era limitarea importurilor de petrol, care consumau jumătate din veniturile obţinute din exporturi.
Aşa că guvernul a investit în programul Pro-Alcool - un program de promovare a alcoolului etilic obţinut din trestia de zahăr...adică etanolul.
Producătorii de etanol au primit subvenţii importante, producţia a crescut.
| Maşină cu motor care funcţionează cu etanol |
Industria auto a trebuit să se adapteze noului combustibil, care , în plus, era mai ieftin decât benzina.
Aşa se face că în scurt timp aproape toate maşinile din Brazilia funcţionau cu etanol.
Criza etanolului din anii 90
La sfârşitul anilor 90 Brazilia s-a confruntat cu o criză severă a etanolului.
Preţul zahărului a urcat brusc pe pieţele internaţionale, ceea ce i-a determinat pe producătorii brazilieni să se reorienteze către producţia de zahăr în detrimentul celei de etanol.
Etanolul se produce prin fermentarea sucului de trestie de zahăr şi apoi prin distilarea alcoolului obţinut.
Aşa că producătorii îşi reglează producţia în funcţie de variaţia preţului zahărului sau etanolului pe piaţă.
Criza de etanol din anii 90 a pus sub semnul întrebării orientarea aproape exclusivă a pieţei brazilene spre consumul de etanol şi a afectat credibilitatea industriei etanolului.
| Fabrica de etanol Moema |
Consumatorii au constatat dintr-o dată că degeaba aveau maşini care mergeau cu un combustibil ieftin, dacă acesta nu era de găsit.
Drept urmare, industria auto a revenit la maşinile pe benzină.
Însă nu pe benzină pură, spune Fabio Feldmann, fost membru în Congresul Braziliei şi în prezent unul dintre cei mai cunoscuţi ecologişti din Brazilia:
"În Brazilia nu există benzină pură. Când faci plinul la o benzinărie, cumperi de fapt un amestec de 77% benzină şi 23% etanol" , explică Fabio Feldmann.
Pe vremea când era deputat, Fabio Feldmann a fost unul dintre iniţiatorii legii care a impus benzinăriilor să vândă atât etanol cât şi benzină aditivată cu etanol.
De ce se adaugă etanol în benzină?
Dincolo de raţiunile economice, etanolul fiind mai ieftin cu mai bine de o treime decât benzina, există şi o motivaţie ecologică pentru combinarea celor două tipuri de combustibili.
Inginerul chimist Carlos Rossell lucrează în cadrul Proiectului Etanol de la Universitatea Campinas din Sao Paulo, unul dintre centrele de cercetare cele mai avansate în domeniul biocombustibililor.
"Benzina are în compoziţie carbon şi hidrogen. Etanolul are în plus şi oxigen."
"Pentru a arde, benzina foloseşte oxigen pe care îl ia din aer. Dacă e aditivată cu etanol, foloseşte oxigenul din compoziţia etanolului şi consumă mai puţin oxigen din aer."
"În plus, emisiile rezultate din arderea etanolului sunt mai curate."
"Compuşii de carbon, vinovaţi de efectul de seră care duce la încălzirea globală sunt în cantitate mai mică", spune profesorul Rossell.
Etanolul e mai ieftin
Un tur pe la mai multe benzinării din oraş m-a lămurit repede: peste tot există trei tipuri de pompe.
La unele se vinde etanol, la altele benzină aditivată cu etanol şi la celelalte un amestec din cei doi combustibili.
| Etanolul e mai ieftin decât benzina |
Preţurile afişate arată că etanolul e mult mai ieftin, costă puţin mai mult de jumătate faţă de un litru de benzină.
Majoritatea maşinilor sunt echipate cu motoare care acceptă atât etanolul, cât şi benzina sau amestecul între cele două tipuri de combustibil.
Cum s-a adaptat industria auto
Motorul hibrid, aşa numitul "flex engine", a apărut dintr-o socoteală simplă: producătorii de automobile şi-au dat seama că trebuie să găsească o modalitate prin care să-şi vândă maşinile indiferent de fluctuaţiile preţului etanolului.
Aşa că în anul 2003, doi dintre marii producători de automobile, General Motors şi Volkswagen, au scos pe piaţa braziliană primele flex cars - maşini cu motor hibrid, care costau la fel de mult ca cele cu benzină.
Avantajul de a putea alege combustibilul în funcţie de preţ a fost decisiv: în prezent 85% din maşinile din Brazilia sunt cu motor hibrid.
E vreo diferenţă în a conduce o maşină pe etanol şi una pe benzină, l-am întrebat pe unul din şoferii cu care am stat de vorbă la Sao Paulo:
"Singura diferenţă se vede dimineaţa, când e mai răcoare şi motorul porneşte mai greu."
"După ce motorul s-a încălzit, merge la fel ca şi cu benzină. Dar asta e problema maşinilor model mai vechi", îmi spune şoferul.
Ce e o maşină hibrid?
Pentru a înţelege cum funcţionează un motor hibrid, am vizitat uzina General Motors din Sao Paulo.
La prima vedere, hala de montaj seamănă cu un laborator imens: oameni îmbrăcaţi în halate albe, cu ochelari de protecţie, se foiesc de colo colo.
| Uzina General Motors din Sao Paulo |
Insă mulţimea de cabluri, instalaţii şi echipamente, dar mai ales zgomotul infernal, arată clar că e vorba de o hală de producţie.
Carlos Augusto de Souza, responsabilul pentru relaţii cu presa, mă însoţeşte de-a lungul traseului complicat pe care îl urmează maşinile pe bandă, trecând prin diferitele etape de montaj.
După ce am văzut cum sunt asamblate maşinile, ne retragem într-un colţ mai liniştit, unde directorul tehnic Henrique Pereira îmi explică ce înseamnă de fapt un motor hibrid şi care e diferenţa faţă de unul obişnuit.
"Motorul e la bază cel pe benzină, dar a necesitat o serie de adaptări, pentru că etanolul e coroziv pentru părţile metalice şi unele de cauciuc."
"Aşa că a fost necesar să schimbăm unele materiale. În rest e un motor normal, ca cel pe benzină".
"Se comportă la fel, indiferent de tipul de combustibil folosit: benzină, etanol sau un amestec din cele două, în orice proporţie doreşte şoferul", explică directorul tehnic.
Henrique Pereira ridică capota maşinii pentru a-mi arăta motorul hibrid.
Cel produs de General Motors se numeşte flexpower. Fiecare producător şi-a denumit altfel motorul hibrid, şi denumirea e trecută pe spatele maşinii.
Evoluţia motorului hibrid
Henrique îmi arată un mic rezervor lângă motor. Seamănă cu cel pentru lichidul de parbriz.
"E un rezervor pentru benzină care faciliteaza pornirea în zilele reci", îmi explică Henrique, subliniind că nu vorbim de iernile din România, ci de standarde braziliene... adică sub 12 grade celsius.
"Problema sunt caracteristicile chimice - sub 12 grade Celsius etanolul nu se aprinde."
"Aşa că sub această temperatură e nevoie de un mic ajutor, adică de puţină benzină - la asta foloseşte rezervorul special."
"Brazilia e o ţară tropicală, aşa că nu se recurge prea des la el."
| Directorul tehnic de la GM Sao Paulo |
"Acum alimentarea cu benzină din rezervorul special se face automat, însă în anii 80 şoferul trebuia să apese pe un buton pentru a ajuta motorul cu benzină."
GM, ca şi ceilalţi producători, încearcă acum să elimine acest mic rezervor. În industria auto e o competiţie acerbă în această privinţă", spune Henrique.
Cât de performant e motorul care funcţionează cu etanol?
În ceea ce priveşte performanţele motorului atunci când maşina funcţionează cu etanol, părerile şoferilor sunt împărţite:
"Nu numai că e mai ieftin, dar să şi mai multă putere motorului", e de părere un şofer.
"Motorul se comportă la fel, are aceeaşi putere şi acelaşi demaraj, indiferent că merge cu etamol sau cu benzină", spune altul.
"Cu etanol, motorul e mai puternic", crede un alt şofer.
Altul îl contrazice: "Benzina dă mai multă forţă motorului".
"Nu se sesizează nici o diferenţă, maşina se comportă absolut la fel", crede un altul.
Opiniile şoferilor sunt contradictorii, aşa că am cerut părerea specialiştilor.
"În realitate când merge cu etanol, motorul e mai puternic decât atunci când merge cu benzină", spune directorul tehnic de la uzina General Motors, Henrique Pereira.
"Are mai multă putere şi un demaraj mai bun, datorită compoziţiei chimice a etanolului", explică Henrique Pereira.
Consumul - un dezavantaj
Dacă în privinţa performanţelor motorului care funcţionează cu etanol părerile sunt împărţite, în ceea ce priveşte consumul, toată lumea pare de acord:
"Cu etanolul parcurgi o distanţă mai mică decât cu benzina", spune un şofer.
"Etanolul e mai ieftin, dar consumul e mai mare", atrage atenţia un altul.
"La maşina mea, un litru de etanol mi-ajunge pentru 9 km, în timp ce unul de benzină pentru 14. Aşa că totul depinde de preţul etanolului - e doar o chestiune de matematică", explică o doamnă.
Părerea interlocutoarei mele e împărtăşită şi de directorul tehnic de la General Motors:
" Etanolul are un consum mai mare cu 33% decât benzina, în principal datorită puterii calorice mai mari, care îmbunătăţeşte însă performanţa motorului."
"E adevărat, consumul de etanol e mai mare cu o treime decât cel de benzină, dar etanolul e mai ieftin."
"Ca să te decizi ce să pui in rezervor te orientezi dupa preţ."
"Dacă e o diferenţă de preţ mai mare de 30%, atunci e mai rentabil să foloseşti etanol, dacă diferenţa e mai mică, mai bine pui benzină."
"Acesta e avantajul motorului flex - consumatorul poate alege carburantul cel mai convenabil", spune Henrique Pereira.
În plus, spune directorul tehnic de la GM, etanolul e un combustibil curat.
| Motor hibrid |
Când dezasamblezi un motor care a funcţionat cu etanol, motorulul arată de parcă ar fi nou.
Modificări necesare la motoarele importate
Pentru a folosi combustibilii care se găsesc în Brazilia, adică etanol sau benzină aditivată cu etanol, maşinile importate au nevoie de anumite modificări:
" Marii producători, pentru a vinde în Brazilia maşini aduse din import, trebuie să le facă aşa numita tropicalizare", explică directorul tehnic de la GM.
"Trebuie să schimbe anumite componente din cauciuc pentru a le adapta la combustibilii brazilieni care conţin minimum 23 la sută etanol".
"O maşină adusă ilegal peste graniţă şi care nu e pregătită astfel, riscă să se strice relativ uşor," avertizează Henrique.
Avantaje pentru producătorii de etanol
Marcelo de Amorim Biagi este directorul uzinei de etanol Moema, din nordul statului Sao Paulo - a zecea fabrică din ţară ca mărime.
El explică faptul că uzina sa foloseşte energia obţinută prin arderea borhotului.
Din materia fibroasă obţinută după presarea trestiei de zahăr se obţine energie pentru funcţionarea fabricii şi chiar energie suplimentară, care poate fi vândută.
Aşadar dintr-o unică materie primă - trestia de zahăr, se produc zahăr, etanol şi energie electrică.
Dealtfel toate cele 500 de fabrici de zahăr din Brazilia sunt independente energetic.
Etanolul din trestie - mai rentabil
În prezent, Brazilia şi Statele Unite îşi dispută poziţia fruntaşă în producţia mondială de etanol. Cele două ţări asigură 70% din etanolul produs în întreaga lume.
În timp ce etanolul brazilian e produs din trestie de zahăr, cel american e din porumb. Însă rentabilitatea energetică diferă.
Avantajul e de partea etanolului brazilian, spune Fernando Moreira Ribeiro, secretarul general al UNICA, principala asociaţie a producătorilor de trestie de zahăr din statul Sao Paulo:
"Pentru fiecare unitate de energie consumată pentru producerea de etanol din porumb, incluzând aici toata benzina sau motorina consumată la transport, fertilizare, şi aşa mai departe, se obţin 1,6 unităţi de energie."
| Tulpina trestiei de zahăr, bogată în sucul din care se obţine etanolul |
"Din grâu se obţin 1,2 unităţi de energie, destul de puţin. Din sfeclă - 1,8 unităţi de energie."
"În Brazilia, din trestia de zahăr, la fiecare unitate de energie consumată se obţin 8,2 unităţi de energie."
"Raportul e influenţat pozitiv de faptul că nu consumăm energie suplimentar, ci dimpotrivă, producem energie din reziduuri", spune secretarul general al asociaţiei crescătorilor de trestie de zahăr Unica.
Şi directorul tehnic de la General Motors, Henrique Pereira, e de părere că etanolul obţinut din trestie de zahăr e superior:
"Trestia e una din cele mai bune plante pentru a produce etanol, fiindcă se folosesc toate resturile rezultate în procesul de producţie."
"Resturile de celuloză sunt arse pentru producerea de energie. În cazul altor plante, pentru a obţine etanolul se poate consuma energie excesivă", avertizează Henrique Pereira.
Toate tipuri de etanol pot servi drept combustibil.
Numai că unele sunt mai corozive decât altele, şi motoarele necesită adaptări suplimentare. De pildă etanolul din struguri.
"Eu unul prefer să fac vin din struguri şi etanol din trestie."
"Cum spunem noi în Brazilia, ce-i bun e de băut, restul se poate arde", spune râzând directorul tehnic de la General Motors.
Temeri privind extinderea culturilor pentru biocombustibili
Ambiţia declarată a Braziliei este ca până în 2015 să producă etanol suficient pentru a înlocui 10% din benzina consumată în întreaga lume.
Dezvoltarea explozivă a industriei etanolului stârneşte însă o serie de îngrijorări.
Pentru a produce mai mult etanol, suprafeţele cultivate ar putea fi extinse excesiv, în dauna culturilor destinate hranei, avertizează Marcelo Furtado, coordonatorul Greenpeace Brazilia.
| Recoltarea trestiei de zahăr |
"Pentru brazilianul de rând ar putea însemna preţuri mai puţin accesibile la alimente", spune Marcelo Furtado.
Economistul Mario Plinio Nastari, expert în biocombustibili şi reprezentant al Braziliei în negocierile cu Statele Unite şi Uniunea Europeană privind comerţul cu etanol, e însă de altă părere.
"În Brazilia se cultivă în prezent trestie de zahăr pe 6,2 milioane de hectare: jumătate pentru zahăr şi jumătate pentru etanol. Soia ocupa de patru ori mai mult."
"Suprafaţa totală cultivată e de 63 de milioande de hectare."
"Fără a intra defel în pădurea amazoniană sau atlantică, ecosisteme protejate de lege, Brazilia tot mai are disponibilă o suprafaţă cultivabilă aproape dublă faţă de cea folosită acum".
"Aşa că avem resursele necesare pentru a produce masiv pentru export", spune economistul Plinio Mario Nastari.
Efecte asupra mediului
Teoretic nu există riscul invadării pădurii amazoniene de către culturile de trestie de zahăr, dat fiind că în nordul ţării condiţiile naturale sunt mai puţin propice culturii de trestiei de zahăr.
Există însă temerea că, prin extinderea către sud a suprafeţelor cultivate pentru producerea de etanol, s-ar putea împinge spre nord culturile de soia.
Acestea ar putea genera defrişări în pădurea amazoniană - bogăţia naturală cea mai de preţ a Braziliei.
"Savana braziliană din statul Sao Paulo, numită cerrado, a fost distrusă în bună parte pentru a face loc plantaţiilor de trestie de zahăr", spune Fabio Feldmann, fost ministru al mediului şi deputat în congresul brazilian.
"Ne temem ca o eventuală dezvoltare explozivă a industriei etanolului să nu ducă la efecte similare celor provocate de culturile de soia, care au dus la defrişări masive în pădurea amazoniană".
Din pădurea tropicală atlantică, zonă împădurită care se întindea de-a lungul coastei de est a Braziliei, nu a mai rămas în prezent decât aproximativ 3 la sută.
Restul a fost distrus în ultimii cinci sute de ani pentru a face loc plantaţiilor de trestie de zahăr şi cafea.
| Plantaţie de trestie de zahăr |
Reprezentantul cultivatorilor de trestie de zahăr, Fernando Moreira Ribeiro, nu e însă de acord cu ce spun ecologiştii:
"Nu e adevărat că plantaţiile de trestie de zahăr au distrus pădurea atlantică."
"Trestia se cultivă mai degrabă în interiorul statului Sao Paulo decât pe coastă."
"În plus, există legi stricte care reglementează regimul suprafeţelor împădurite", spune reprezentantul cultivatorilor.
Legile nu sunt respectate
Pentru a pune capăt defrişărilor abuzive, mai cu seamă în pădurea amazoniană, guvernul federal a dat o lege care reglementează regimul pădurilor.
"Legea le permite proprietarilor de păduri să utilizeze doar 80 la sută din suprafaţa deţinută, restul de 20% trebuind menţinut ca fond forestier", explică Fabio Feldmann, fost deputat.
"În regiunea amazoniană, proporţia e inversată: proprietarii pot folosi în scopuri agricole doar 20 la sută din suprafaţa pe care o deţin."
"Problema însă e că legea nu e respectată, mai cu seamă în regiunile îndepărtate din nordul ţării," spune Fabio Feldmann.
Adriano Santhiago de Oliveira, de la Ministerul Mediului, spune că autorităţile fac eforturi pentru a se asigura că legea nu rămâne numai pe hârtie:
"Avem echipe de inspectori care merg pe teren şi verifică modul în care sunt făcute defrişările, dacă sunt respectate normele de mediu", explică oficialul brazilian.
"În cazul în care sunt descoperite nereguli proprietarii plătesc amendă, şi riscă să îşi piardă autorizaţia de funcţionare sau chiar să facă închisoare", spune reprezentantul Ministerului Mediului.
Reziduuri toxice
Una din principalele temeri privind extinderea culturilor de trestie de zahăr este legată de vinasă, o substanţă reziduală rezultată din distilarea siropului de trestie în vederea producerii etanolului.
| Fabrică de etanol |
Profesorul Carlos Rossell, expert în tehnologia producerii etanolului, avertizează că, dacă nu e folosită cum trebuie, vinasa e periculoasă pentru mediu.
"Are aciditate mare şi o concentraţie mare în săruri. Asta poate contamina pânza freatică, dat fiind că e folosită ca fertilizant."
"Trebuie răspandita pe sol cu moderaţie astfel incat plantele sa poata capta substantele nutritive", spune profesorul Carlos Rossell.
Numai că, spun ecologiştii, volumul mare de vinasă rezultat din producerea etanolului - în jur de 12 litri de vinasă pentru un litru de etanol - şi răspândirea ei ca fertilizant pe aceleaşi suprafeţe, timp de ani de zile, fac ca solul să devină saturat şi substanţele să ajungă în pânza freatică.
Brazilia lucrează în prezent la producerea de tehnologie care să permită limitarea volumului de vinasă rezultat în urma distilării.
Incedierea culturilor de trestie - pericol pentru oameni şi mediu
Pentru a face mai uşoară recoltarea manuală, la vremea recoltei plantaţiile de trestie de zahăr sunt incendiate pentru a elimina frunzele şi a face astfel mai uşoară munca tăietorilor.
| Plantaţie arsă |
Profesorul Tamas Szmrecsanyi, profesor la Universitatea Campinas, spune însă că arderea câmpurilor ucide vietăţile mici şi provoacă o poluare masivă.
"Fumul gros rezultat din arderea recoltelor generează boli de plămâni şi chiar cancer locuitorilor din oraşele din apropierea plantaţiilor", spune profesorul Szmrecsanyi.
Reprezentantul cultivatorilor de trestie, Fernando Moreira Ribeiro, spune însă că situaţia e departe de a fi atât de gravă:
"Exista studii care arată că arderea recoltelor nu polueaza grav atmosfera. Nu e vorba de incendii chiar atât de extinse."
"E nociv doar pentru oraşele din imediata apropiere a plantaţiilor."
"De aproape 6 ani, există însă în Sao Paulo o lege care ne obligă să limităm arderea culturilor."
"De aceea, încet-încet se trece la recoltarea mecanizată. Dar ce se va întâmpla atunci cu cei 250 000 de tăietori de trestie de zahăr," se întreabă Fernando Moreira Ribeiro?
O nouă formă de sclavie?
Recoltarea manuală a trestiei de zahăr e o muncă grea, admite reprezentantul cultivatorilor de trestie, dar, spune el, e cea mai bine plătită muncă din sectorul agricol.
Jurnalistul Marcelo Leite nu e însă de acord:
"În urmă cu câteva săptămâni, ziarul la care lucrez, Folha de Sao Paulo, a relatat cazul unui fermier care a încălcat legislaţia muncii referitoare la munca pe plantaţiile de trestie de zahăr, exploatându-şi lucrătorii."
"Era un fel de formă de sclavie, chiar aşa au numit-o inspectorii de la Ministerul muncii", spune jurnalistul.
Despre încălcări ale legii, e drept, în cazuri izolate, vorbeşte şi profesorul Tamas Szmrecsanyi - oameni care nu sunt plătiţi sau care muncesc şi trăiesc în condiţii inumane.
"Munca asta ucide la propriu."
| Tăietori de trestie pe plantaţie |
"Tăietorii nu pot munci decât vreme de câţiva ani, pentru că după aceea nu mai dau randament."
"Sunt plătiţi în funcţie de cât produc, aşa că muncesc până la epuizare. Trebuie să taie 10-12 tone de trestie pe zi, sau chiar mai mult."
"In statul Sao Paulo, în perioada 2004-2005, au murit 13 tăietori din cauza muncii grele."
"Sunt plantaţii pe care lucrează chiar şi femei şi copii."
"E adevărat, există o lege a muncii, dar e încălcată adesea."
"Au fost amendaţi mai mulţi propietari de fabrici sau plantaţii, şi există chiar câteva procese penale intentate de Ministerul MUncii împotria unor cultivatori", spune profesorul Szmrecsanyi.
Brazilia a fost ultima ţară din lume care a abolit sclavia, în 1888, aminteşte profesorul Smreczany, care povesteşte pe un ton amar că, un secol mai târziu, în 1999, în Sao Paulo circula o glumă.
Se spunea: gata, au trecut 100 de ani, aşa că legea care a abolit sclavia s-a prescris.
Etanolul - un combustibil ecologic
Dincolo de temerile pe care le stârneşte avântul luat de industria etanolului, acesta rămâne deocamdată o posibilă alternativă la combustibilii tradiţionali.
Susţinătorii etanolului amintesc că întregul ciclu de producţie, de la plantarea trestie de zahăr şi până la arderea etanolului în motorul maşinilor, consumă mai mult carbon decât emite în aer.
De aceea etanolul e numit "combustibil verde", adică regenerabil.
17 milioane de oameni trăiesc în regiunea Sao Paulo - adică în oraş şi în împrejurimi.
Locuitorii metropolei cred că înlocuirea totală sau parţială a benzinei cu etanolul a mai redus din poluare.
| Oraşul Sao Paulo |
" Cred că e un lucru bun şi ar trebui dezvoltat în continuare", spune un bărbat.
"Într-o metropolă ca Săo Paulo, care nu are prea multe parcuri, poluarea e o problemă foarte gravă şi oamenii trebuie să conştienteze asta", spune un alt locuitor.
"Comparativ cu New Yorkul, aerul e mai curat, poate şi datorită faptului că noi folosim etanolul drept combustibil mai mult decât benzina. Etanolul poluează mai puţin", spune o tânără.
Etanolul - o soluţie în lupta împotriva încălzirii globale
Să fie etanolul combustibilul viitorului? Economistul Plinio Mario Nastari, expert în biocombustibili:
"Etanolul obţinut din biomasă, mai ales din trestie de zahăr, e una din cele mai viabile strategii privind rezolvarea a două probleme fundamentale:
găsirea unui înlocuitor pentru petrol şi combustibilii derivaţi din acesta, şi reducerea emisiilor de carbon din aer."
Etanolul raspunde ambelor probleme, ceea ce îl face un posibil combustibil al viitorului, crede economistul Nastari.
| Stradă circulată în Sao Paulo |
Profesorul Tamas Smreczany de la Universitatea Campinas e de altă părere:
"Combustibilii viitorului sunt apa, hidrogenul, oxigenul, energia solară."
"Nu putem înlocui toată benzina cu etanol, nu putem produce atâta etanol."
"In plus, dacă preţul petrolului scade, etanolul nu mai e rentabil", spune profesorul Szmrecsanyi.
Folosirea etanolului drept combustibil poate ajuta la diminuarea efectelor încălzirii globale, însă nu este suficient, e de părere reprezentantul Greenpeace, Marcelo Furtado:
"Etanolul reprezintă doar o piesă dintr-un puzzle."
"E doar o etapă de tranziţie către folosirea de combustibili regenerabili."
"Să nu credeţi că Europa sau Statele Unite pot sta acum liniştite crezând că nu mai e nevoie să îşi reducă emisiile de gaze poluante, fiindcă pot cumpăra etanol din Brazilia."
"Nu putem produce atâta etanol cât să satisfacem şi piaţa braziliană şi pe cea din afară."
"Putem ajuta la reducerea emisiilor de gaze, dar soluţia o reprezintă folosirea pe scară largă a noilor forme de energie obţinută din resurse regenerabile."
E nevoie de o discuţie serioasă cu privire la consumul de energie, mai cu seamă în ţările foarte dezvoltate", e de părere reprezentantul Greenpeace.
Sursa BBC
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Stramosii