Costăchescu Elena, Iepuri, animale de blană şi vânat, (note de lectură)

Partea I

Capitolul 1. Caractere morfologice şi fiziologice ale iepurilor de casă

1.1. Originea şi domesticirea

Aparent, domesticirea iepurelui s-a petrecut mai recent decât a celorlalte specii de interes zootehnic.

1.2. Ciclul de viaţă şi determinarea vârstei

Puişorii de iepure se nasc fără păr pe corp, cu ochii închişi şi cu greutatea de 45-70 g. La 4-5 zile după fătare, părul începe să crească pe cap, iar la 18-20 zile corpul este în întregime acoperit cu păr. Ochii se deschid la 10-12 zile. În primele 3 săptămâni puii se hrănesc numai cu lapte matern.

La vârsta de 7-8 zile apar incisivii posteriori care urmează să-i înlocuiască pe cei de lapte. La această vârstă vom întâlni în cavitatea bucală la iepure 6 incisivi superiori dispuşi pe trei rânduri spate în spate. Procesul de înlocuire durează aproximativ 10 zile, perioadă după care rămân doar 4 incisivi superiori. Schimbarea acestora are loc între vârsta de 7-17 zile. La vârsta de 18 zile, apar premolarii permanenţi care îi vor înlocui treptat pe cei de lapte; la 20 zile apar molarii care ajung la nivel la 30 zile; la 6 luni tabla dentară este eliptică devenind treptat ovală până la 18 luni, apoi rotundă.

Unghiile cresc continuu, fiind tot mai lungi odată cu vârsta. Până la 12 luni, unghiile nu se observă din blană, fiind acoperite cu păr. Acestea sunt subţiri, elastice şi ascuţite. La 12 luni au o lungime egală cu a părului de la extremitatea distală a membrelor, apoi devin lungi, groase şi tot mai curbate.

Oasele lungi cresc până la vârsta de un an.

1.3. Particularităţile anatomo-fiziologice

Spermatogeneza începe la vârsta de 40-50 zile, testosteronul începe să fie secretat la 42 zile, iar primii spermatozoizi apar în ejaculat după 85 zile, dar au o posibilitatea slabă de fecundare şi un mare procent de anomalii.

Primele încercări de comportament sexual se manifestă la vârsta de 60-70 zile, în schimb monta propiu-zisă cu fecunditate survine după 150 zile (105-120).

Animalele sunt pe deplin maturizate după 140 zile (20 săptămâni).

Capitolul 2. Comportamentul la iepure

2.1. Aspecte comportamentale la iepurele domestic

Iepurele sălbatic îşi marchează teritoriul în care trăieşte cu ajutorul urinii şi cu un feromon eliberat în acelaşi timp cu fecalele. Crotinele sunt repartizate pe întreg teritoriul astfel că toţi iepurii străini care pătrund în acest teritoriu sesizează mirosul şi recunosc locul ca fiind ocupat. Pentru a marca obiectele prezente în teritoriu: cum ar fi trunchi de arbori sau pietre, iepurele îşi freacă bărbia de aceste obiecte. Acest semnal reprezintă puncte de recunoaştere pentru cei din colonie şi semnal de avertizare pentru indivizii străini. Masculul posedă aceste glande situate sub bărbie, mai dezvoltate decât la femelă; de asemenea indivizii ce ocupă un loc important în ierarhia de grup au aceste glande mai dezvoltate decât ceilalţi.

2.2. Comportamentul social

Este un animal preponderent nocturn, evitând astfel o parte din duşmanii obişnuiţi. Sunt animale deosebit de fricoase şi sperioase cu reacţii psihice puternice. Reacţionează imediat chiar violent, faţă de prezenţa câinilor, a şobolanilor, la zgomote puternice şi neobişnuite.

Iepurele este un animal prietenos, se ataşează de personalul de îngrijire, dar manifestă frică şi rezervă faţă de persoanele străine.

Aglomeraţia determină şi creşterea agresivităţii, scăderea duratei de viaţă, efecte intim legate tot de activitatea glandei suprarenale.

2.3. Comportamentul teritorial

Adăpostul pentru iepurele domestic trebuie să fie durabil, prevăzut cu un refugiu sau astfel conceput încât iepurii să nu aibă motive să se ascundă, evitând orice fenomen care poate nelinişti iepurii. Atunci când iepurele se introduce într-o cuşcă nouă, el o explorează, apoi o marchează cu mirosul propriul.

2.4. Comportamentul sexual

Atunci când se introduce un mascul în cuşca unei femele, datorită comportamentului său teritorial mai accentuat, acesta începe prin explorarea şi
marcarea noului “teritoriu”, în timp ce femela încearcă să elimine intrusul. Dacă
invers, se introduce femela în cuşca masculului, ambele animale au reacţii imediate de tip sexual. Împerecherea trebuie supravegheată, pentru a şti dacă femela a acceptat monta.

2.5. Comportamentul matern

Iepuroaica domestică trebuie să aibă o cuşcă de fătare, care reproduce aproximativ galeria de fătare, cu dimensiuni care să permită fătarea şi alăptarea. Ea trebuie menţinută minim 15 zile şi se scoate ţinând seama de dezvoltarea coordonării motrice şi capacitatea de termoreglare a iepuraşilor.

2.6. Comportamentul alimentar

Iepurele tinde să bea şi să mănânce pe tot parcursul celor 24 ore, cu o predominanţă nocturnă. Din această cauză, hrana şi apa trebuie să se găsească în permanenţă la dispoziţia animalelor, iar hrănitorile trebuie să fie astfel concepute încât să protejeze alimentele de murdărire, care se va produce sigur dacă hrana se aşează pe sol.

Începând din a treia săptămână de viaţă, iepuraşii încep să mănânce din nutreţul mamei lor. Fiind mici, ei pot intra cu uşurinţă în hrănitor, unde le place foarte mult să stea, murdărind furajul.

Iepurele sugar este alăptat o singură dată pe zi, timp de 2-3 minute, arareori de 2 ori/zi.

Iepurele adult poate supravieţui lipsei complete de apă, fără alterarea ireversibilă a funcţiilor vitale 4-8 zile, timp în care îşi reduce greutatea cu 20-30%.

2.8. Consideraţii asupra gustului şi mirosului la iepure

Perceperea gustului depinde şi de temperatură. Sensibilitatea gustativă este “dublată” între 10-20°, este constantă între 20-30° şi diminuează între 30-40°. Sensibilitatea pentru gustul “amar” şi “sărat” scade când creşte temperatura. Perceperea pentru gustul acid şi dulce creşte odată cu temperatura.

Mirosul emanat de membrii unui grup constituie un semnal de avertizare pentru alţi indivizi. Când iepurele nu are activitate socială dejecţiile lui sunt slab odorate. În perioada de reproducere, masculii depistează femela în călduri şi după miroul lăsat de
aceasta pe locurile pe unde a trecut. Intensitatea mirosului oscilează de la un iepure la altul funcţie de vârstă, sex şi la schimbarea anotimpurilor.

2.9. Stresul şi implicaţiile lui în creşterea iepurilor

Iepurele are o sensibilitate exagerată la factorii de stres. Orice modificare începând cu mediul, mirosurilor străine, teama şi alte modificări ambientale fie ele cât de mici şi aparent fără importanţă, constituie pentru iepuri factori de stres ce adeseori pot să-i cauzeze moartea.

Capitolul III. Alimentaţia iepurilor

O iepuroaică de 4,5 kg care alăptează 7 pui, consumă în jur de 520 g furaj/zi.

O particularitate a suptului la iepuri este faptul că iepuraşii nu-şi păstrează locurile fixe, în timpul suptului, ei schimbând locurile; astfel o femelă poate alăpta mai mulţi pui decât îi permite numărul de sfârcuri (8-10).

Se remarcă la femelele cu mulţi pui, tendinţa de a consuma mai de timpuriu şi alte furaje decât laptele matern, comparativ cu femela cu pui puţini. Puii rămaşi orfani se pot alăpta cu ajutorul unei pipete sau cu o sticluţă cu lapte de vacă, capră sau înlocuitori.

Capitolul IV. Reproducţia iepurilor

La masculi - la naştere testiculele sunt coborâte în cavitatea abdominală. Ele coboară în scrotum în apropierea maturităţii sexuale şi rămân acolo cât timp animalul este în reproducţie. Iepuroiul are posibilitatea să-şi retragă testiculele în cavitatea abdominală în cazul întreruperii activităţii sexuale de frică sau în timpul bătăilor cu alţi masculi.

Masculii sunt pe deplin maturi sexual după 140 zile (20 săptămâni).

Căldurile se manifestă la iepuroaică, cel mai intens, la 1-3 zile; 9-12 zile şi 28-30 de zile de la fătare. Semnele caracteristice estrului sunt şterse. Un crescător cu experienţă sesizează câteva aspecte de comportament modificate, cum ar fi: femela răscoleşte aşternutul, simulează construcirea cuibului şi stau întinse în cuşcă mai mult timp. Duse în cuşca masculului, acceptă monta. O femelă ce nu este în călduri, nu acceptă masculul, fiind agitată.

La iepure, actul montei se desfăşoară rapid, durând câteva secunde. Reflexele sexuale se succed rapid, însămânţarea fiind de tip vaginal cu dop vaginal incomplet. Finalul actului sexual se remarcă prin faptul că masculul scoate un sunet specific şi cade în lateral.

Maturitatea sexuală apare la vârste diferite în funcţie de rasă. Vârsta optimă pentru prima împerechere este de 5-6 luni pentru rasele mijlocii, 8-9 luni pentru rasele mari şi 4-5 luni pentru rasele mici. În general împercherea (monta) se face dimineaţa între orele 6-7 şi seara între orele 18-20 în timpul verii şi între orele 10-15 în timpul iernii. Actul montei durează 2 minute. Unui mascul i se pot repartiza pentru montă 8-10 femele. În perioada împerecherii un mascul poate monta de 3-4 ori pe zi. După montă se face obligatoriu un repaus de 24 ore.

Pentru ca reproducătorii să fie exploataţi raţional, vârsta maximă de folosire la reproducţie este de 3-4 ani pentru iepuroaice şi 4-5 ani pentru masculi.

Întrucât gestaţia şi alăptarea în acelaşi timp epuizează organismul femel, se recomandă împerecherea la 28 zile după fătare.

Gestaţia durează 31-31 zile.

Până la vârsta de 2-3 luni este foarte greu de deosebit sexul puilor după caracterele exterioare. În aceste condiţii sexul se poate determina apreciind distanţa dintre orificiul anal şi genital, care este de două ori mai mare la masculi faţă de femele.

Capitolul V. Sisteme de creştere

Sistemele tradiţionale de creştere sunt:
a) extensiv;
b) semiintensiv;
c) intensiv.

În ultimii 5-6 ani a fost emisă ideea amplasării fermelor de iepuri în “aer liber”, deoarece se reduc cheltuielile cu investiţiile, iar condiţiile de creştere sunt apropiate de condiţiile ecologice în care s-a format şi dezvoltat această specie.

Pentru gospodăriile populaţiei se recomandă amenajarea crescătoriei lângă locuinţă, într-un spaţiu semideschis cu cazare în cuşti din diferite materiale, utilizând diferite sisteme de umbrire.

Sistemul semiintensiv - este cunoscut şi sub denumirea de sistem gospodăresc, este cel mai răspândit în crescătoriile de tip familial, necesitând totuşi o serie de amenajări în funcţie de numărul de iepuri ce se cresc. În acest sistem se pot creşte iepuri pentru producţia de carne, lână şi blăniţe. Iepurii se înmulţesc în aceste condiţii în spaţiul unei cuşti. Creşterea se poate face în cuşti individuale sau colective.

Probleme speciale în creşterea iepurilor

Zgomotele obişnuite, cum ar fi cele produse de aparatele de ventilaţie, personalul de deservire, manipularea utilajelor, distribuirea furajelor, care se repetă zilnic nu provoacă stres. În schimb, variaţiile de temperatura, umiditate, ventilaţie, zgomotele bruşte şi neobişnuite duc la puternice tulburări.

În perioada căldurilor mari este necesar să se menţină temperaturi mai scăzute, pentru a evita scăderea peformanţelor pierderilor şi reducerea mortalităţilor legate de excesul de căldură. Aceasta se menţine prin ventilaţie şi stropire cu apă a aleilor de acces între rândurile de cuşti.

Sursa agricultura sustenabila

Directivele NKVD pentru ţările din Europa de Est

Data publicarii: 21.12.2010 09:20:00

În iunie 1947, NKVD (precursorul KGB) distribuia, in regim strict secret, setul de directive destinat sovietizarii tarilor din sfera de influenta a Moscovei. Aceste directive intitulate "Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicatia NK/003/47”, au fost elaborate de Lavrenti Beria, unul dintre cei mai cumpliti (si eficienti) calai comunisti. Numele sau este indisolubil legat de "victoria sovietelor". Lucrand in sistemul represiv sovietic inca din 1921, a fost numit de Stalin sef al NKVD-ului in 1938, unde a functionat pana in 1953. Este direct responsabil de uciderea a milioane de oameni. Sub directivele lui s-au organizat serviciile represive in toate tarile din Estul Europei.

Dupa 1940, intr-un singur an, peste 200.000 romani basarabeni si bucovineni au fost deportati pe intinsul Rusiei, pana la Vladivostok, pierzandu-li-se urma. S-a elaborat un "Plan de munca" in anuarie 1941, care a sistematizat si organizat la modul cel mai monstruos sistemul de deportare. Metoda de elaborare a listelor nominale era diabolica: "Este necesar sa deportam fiecare membru al familiei, ca pe un principal deportat, impreuna fara sa-i informam de separarea care urmeaza. Toata familia in aceiasi masina, pana la vagoane. Abia acolo il separam pe capul familiei, apoi pe ceilalti, sub pretextul inspectiei sanitare". 

La sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, jumatate din Europa era ocupata de trupele sovietice "eliberatoare". Oficial, Moscova asigura ca va respecta suveranitatea si dreptul la autodeterminare al statelor intrate in zona sa de influenta. In realitate, soarta acestora era deja pecetluita. In doar cativa ani, regimurile democratice aveau sa fie inlocuite cu sisteme totalitare inspirate si controlate de Kremlin. Reteta acestei tranzitii a fost, peste tot, aceeasi.

O mare parte a ei a fost teoretizata de insusi Lavrenti Beria, temutul sef al NKVD. O demonstreaza acest set de directive secrete, elaborate de Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne la 2 iunie 1947 si purtand indicativul "Moscova 2-6-1947 K-AA/CC113, indicatia NK/003/47". Documentul, descoperit in biroul lui Boleslaw Bierut, presedinte al Poloniei intre 1945 si 1952, a fost publicat pentru prima data in ziarul "Novi Dzienic", in 1981.

1. Este interzisă primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactaţi de noi ca informatori. Întâlnirea cu aceşti oameni este organizată de serviciul special desemnat în acest scop, iar întâlnirile pot avea loc doar în locuri publice. Informaţiile sunt preluate de către ambasadă prin organele serviciilor speciale, în speţă cu predarea lor ofiţerului nostru cu cel mai mare grad în ambasadă.

2. Se va umări ca între soldaţii noştri şi populaţia civilă să nu se producă legături de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiţerii noştri să viziteze autohtoni la locuinţele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simplii soldaţi să stabilească relaţii cu femei din rândul băştinaşelor. Nu se admite stabilirea de relaţii între soldaţii noştri şi populaţia civilă, respectiv soldaţii autohtoni.

3. Se va accelera lichidarea cetăţenilor care întreţin legături neiniţiate de către noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadiştii, cu Organizaţia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasă şi alte asociaţii. În acest scop trebuie folosite elementele opoziţiei militare.

4. La acţiunile militare vor lua parte acei soldaţi care au stat pe teritoriul ţării noastre (se are în vedere Uniunea Sovietică n.n.) înainte de a intra în Armata Kosciuzsko (Armata poloneză ce lupta de partea Armatei Sovietice pe teritoriul U.R.S.S. n.n.). Se va ajunge la distrugerea ei totală.

5. Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grija ca toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparţin serviciilor noastre secrete.

6. Unificarea organizaţiilor de tineret trebuie facută rapid. De la conducatori de organizaţii locale în sus, în poziţii de conducere se vor repartiza oameni desemnaţi de serviciile noastre speciale.

7. Se organizează şi se urmăreşte ca funcţionarii aleşi ca deputaţi la congrese să nu-şi poată păstra mandatul pe întreaga perioadă ce le stă în faţă. Deputaţii nu pot convoca în nici un caz şedinţe între întreprinderi. Dacă nu există altă soluţie şi o asemenea şedinţă trebuie convocată, se vor îndepărta acei oameni care au activitate în legătură cu proiectarea concepţiilor şi avansarea revendicarilor. Iniţiativele particulare trebuie eliminate cu desăvarşire. Pentru fiecare congres se vor pregăti oameni noi şi doar cei vizaţi de serviciile noastre secrete.

8.Se va acorda o atenţie deosebită persoanelor cu capacităţi organizatorice şi cu şanse sigure de popularitate. Aceşti oameni trebuie cooptaţi, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

9. Se va urmări ca funcţionarii de stat (exclusiv organele de securitate şi din industria minelor) să aibă retribuţii mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera sănătăţii, justiţiei, culturii, respectiv la cei care deţin funcţii de conducere.

 10. In toate organele de guvernământ, respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără ştirea organelor administrative locale.

11. Se va urmari cu stricteţe ca presa autohtonă să nu transmită date privind calitatatea şi sortimentul mărfurilor ce ni se transportă. Nu este voie ca această activitate să se numească comerţ. Trebuie neapărat menţionat faptul că e vorba de schimburi de mărfuri.

12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul că acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietăţii asupra pămantului; actele vor arăta doar calitatea de lot dat în folosinţă, dar niciodată pe aceea de proprietate a deţinătorului.

13. Politica faţă de mica gospodărie ţărănească urmează acest curs pentru a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistenţă mai mare din partea ţăranilor, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de producţie repartizate lor, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă nici aşa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit prin import.

14. Trebuie făcut totul ca hotărarile şi ordinele - fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric - să fie nepunctuale. 

15. Trebuie făcut totul ca anumite cazuri să fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii şi instituţii, însă nici una dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (fac excepţie cazurile ce vizează industria minelor).

16. Sindicatele din uzină nu pot exercita nici o influentă asupra activităţii din uzină. Ele pot lucra doar la punerea în practici a hotararilor şi atât.

17. Sindicatele nu au dreptul de a se împotrivi conducerii în nici o problemă. Sindicatele trebuie să fie ocupate cu alte probleme minore ca de exemplu: organizarea odihnei în concedii, discutarea cererilor de pensii şi împrumuturi, programe culturale şi distractive, organizarea de excursii, repartizarea mărfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere şi decizii ale conducerii politice.

18. Trebuie organizat ca numai acei conducători să fie avansaţi care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinaţi şi care nu le analizează depăşind cadrul activităţii lor.

19. În legătura cu activitatea băştinaşilor care sunt purtători ai unor funcţii de partid, de stat sau administrative trebuie create asemenea condiţii, ca aceştia să fie compromişi în faţa angajaţilor, astfel încât să devină imposibilă întoarcerea lor în anturajul iniţial.

20. Cadrelor militare autohtone li se pot încredinţa poziţii de răspundere în locuri unde deja sunt plasaţi oamenii serviciului special.

21. În cazul fiecărei actiuni armate si cu ocazia tragerilor, cantitatea munitiei va fi controlată permanent si cu seriozitate, indiferent de tipul de armă.

22. Trebuie ţinut sub observaţie fiecare institut de cercetare şi laborator, consemnându-se orice cercetare valoroasă.

23. Trebuie acordată o mare atenţie inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltată şi sprijinită activitatea lor, dar fiecare invenţie trebuie înregistrată cu consecvenţă la centru. Este permisă doar realizarea acelor investiţii care au aplicabilitate în industria minelor sau cele care au indicaţiile noastre speciale. Nu este permisă realizarea acelor invenţii care ar asigura creşterea producţiei de produse finite şi, în paralel cu aceasta, scăderea producţiei şi a extragerii de materii prime, sau ar împiedica îndeplinirea deciziilor. Dacă o invenţie a devenit cunoscută, trebuie organizată vânzarea acesteia în străinătate pe valuta vest, pe motiv că e prea costisitoare în ţară. Documentele cuprinzând datele cu privire la valoarea şi descrierea invenţiei nu se publică. Toate datele şi documentele privitoare la valoarea şi descrierea amănunţită a invenţiei vor intra in posesia noastră.

24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată (mai puţin cele cuprinse în îndrumările din N.K. - 552-46).

25. În uzine trebuie iniţiate diferite şedinte şi conferinţe profesionale, trebuie notate propunerile, observaţiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.

26. Trebuie popularizate discuţiile cu muncitorii care se ocupă de probleme actuale legate de producţie, respectiv cele care critică trecutul şi problemele locale. Nu se vor înlătura cauzele fenomenelor în discuţie.

27. Luările de poziţie ale conducerilor băştinaşe pot avea coloratura naţională sau istorică, dar acestea nu pot duce la unitatea naţională.

28. Trebuie acordată o mare atenţie ca nu cumva în oraşe să existe reţele de apă nelegate la reţeaua principală în cartierele în curs de reconstrucţie sau nou construite. Canalizările vechi neracordate şi fântânile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.

29. Reconstrucţia obiectivelor industriale şi construcţia celor noi se va face având în vedere ca materialele reziduale să fie dirijate în depozitele de apă ce ar putea folosi drept rezerve de apă potabilă.

30. În orasele reconstruite sau nou construite nu se mai admit în locuinţe spaţii excedentare, care ar putea folosi la adăpostirea pe o perioada mai lungă a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.

31. Întreprinderile proprietate personală, micii meseriaşi şi micii industriaşi să primeasca doar astfel de materii prime şi utilaje inferioare şi care să împiedice producţia de calitate. Preţul acestor mărfuri să fie mai mare decât preţul produselor similare ale întreprinderilor de stat.

32. Trebuie extinsă birocraţia statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activităţii organelor administrative, însa nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului birocratic.

33. Trebuie avut o mare grijă de toate proiectele de fabricaţie în industria minieră, respectiv în întreprinderile indicate în mod special. A se împiedica aprovizionarea bună a pieţei interne.

34. Trebuie acordată o atenţie deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generală împotriva acestora. E necesar să fie puse sub observaţie tipografiile bisericeşti, arhivele, conţinutul predicilor, cântecelor, al educaţiei religioase, dar şi cel al ceremoniilor de înmormântare.

35. Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiţi de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se oprească predarea limbilor latină şi greacă veche, a filozofiei generale, a logicii şi geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele ţării. Se va insista pe lăcomia şi răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei şi pe lupta poporului asuprit. In şcolile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.

36. Trebuie să fie iniţiată organizarea unor acţiuni cu caracter artistic sau sportiv care să sarbatorească lupta băştinaşilor împotriva cotropitorilor (îndeosebi nemţii, exclusiv ruşii) şi care să popularizeze lupta pentru socialism.

37. Pe plan local este interzisă apariţia unor opere despre acei băştinaşi care înainte de revoluţie şi în perioada celui de-al doilea război mondial au trăit la noi (în U.R.S.S., n.n.) sau au luptat alături de noi în timpul războiului.

38. Dacă se constituie o organizaţie care ar sprijini alianţa cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activităţii economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornită împotriva ei o campanie de acuzare a naţionalismului şi şovinismului. Aceasta trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparţin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea naţiunii şi culturii noastre şi îndoiala faţă de înţelesul contractelor încheiate cu noi. În munca de propagandă trebuie implicaţi şi băştinaşii, folosindu-ne de ura care există împotriva acelor organizaţii.

39. Se va da o atenţie deosebită construcţiei şi reconstrucţiei drumurilor, podurilor, a căilor şi reţelelor de legătură, indiferent cât de îndepărtate sau inaccesibile ar fi, ca, in cazul în care este nevoie pe o intervenţie armată, locul rezistenţei sau al concentrării forţelor reacţionare să fie accesibil din toate părţile.

40. Trebuia ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Se va încerca prin toate mijioacele racolarea acelor opozanţi care se bucură de stima populaţiei băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromişi prin campanie de denigrare. Înainte ca ei sa se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin aşa numite "întâmplări neprevăzute" sau închişi sub acuzaţia de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ţinute sub acuzaţia de "înaltă trădare"

41. Trebuie împiedicată cu orice preţ reabilitarea celor condamnaţi în procese politice. Dacă această reabilitare devine inevitabilă, se admite doar cu condiţia ca acel caz să fie considerat o greşeală judecătorească, condamnatul nu va fi judecat, ci doar graţiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecăţii greşite nu vor fi convocaţi.

42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiţi de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulţumirea angajaţilor. În cazuri drastice se recheamă din funcţie, fiind numiţi în poziţii similare sau superioare. La sfârşit, trebuie puşi în funcţii de conducere şi ţinuţi în evidenţă drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare.

43. Se aduc la cunoştinţa publicului procesele acelor persoane cu poziţie de conducere (în primul rând din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt învinuite de atitudine împotriva poporului, socialismului, industrializării. E o acţiune ce atrage atenţia maselor populare.

44. Se va căuta ca acei care lucrează în diferite funcţii indiferent cât de mici, să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi.

45. Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă.

(Preluate din "Opresiunea cultelor religioase din România în timpul dictaturii comuniste" - Comunicări prezentate la Simpozionul "Experimentul Piteşti - reeducarea prin tortură", Ediţia a II-a)

Sursa Certitudinea

Cladiri istorice uitate

Este cea mai vânată casă din România! Proprietarul a dormit, 40 de ani, în baie, iar Ceaușescu a vrut să-i coasă gura. A cumpărat-o chiar un antrenor de Liga Campionilor de la Steaua! 

7 martie 2018 Vicky Diverse 0

Construcția Casei Miclescu, de pe Șoseaua Kiseleff 35-37, a început în 1900, după planurile marelui arhitect Ioan Mincu. Pictorul G.D.Mirea n-a mai avut bani s-o termine, așa că ea a fost cumpărată, la 1902, de avocatul Jean Miclescu, un tip cu ștaif. Locași a devenit faimoasă în perioada interbelică, pentru balurile date aici. Dupa 1948, Radu Miclescu, proprietarul, a refuzat să lase casa pe mâna comuniștilor, locuind, în baie, 40 de ani. Marele Charles de Gaulle, coleg cu Miclescu în tinerețe, a cerut să-l viziteze, moment în care Ceaușescu a dorit să-l îngroape. În 1994, Dumitru ”Țiți” Dumitriu a cumpărat casa și așteaptă ca ea să…cadă singură, fiind înscrisă pe lista monumentelor istorice.

Pe Șoseaua Kiseleff din București, la numerele 35-37, într-o zonă în care o gură de aer costă între 50 și 75 de euro, în spatele unui gard părăginit, în mijlocul unei curți de peste 3.000 de metri pătrați, un palat impunător se luptă cu uitarea. Este Casa Miclescu, unul dintre cele mai frumoase locuri ale Capitalei interbelice. Aici se dădeau cele mai frumoase baluri, aici lumea aristocrației din Micul Paris se aduna, săptămână de săptămână, pentru a pune țara la cale, aici Cantacuzinii se găseau cu cei din Familia Sturza, Bălenii discutau cu Balșii, iar Grecenii cu Odobeștii, aici este casa în care s-a filmat capodopera lui Călinescu, ”Felix și Otilia”. De 25 de ani însă, totul arată ca după o explozie atomică, iar proprietarii parcă se roagă să vină un cutremur, pentru a vedea ansamblul la pământ…

Sursa foto: a1.ro

În 1900, pictorul G.D. Mirea vrea o casă, la ”Șosea”. Are pământ, dorește ceva nemaivăzut. Vorbește cu arhitectul Ion Mincu, se pornește treaba. Numai că el rămâne fără bani. Așa că avocatul Jean Miclescu (1856 – 1920) umblă la rezerve, scoate bacnotele și asigură finalizarea, rămânând cu palatul. E descendent al familiei moldovenești Miclescu, amintită, în ispisocuri, încă de la 1438. Locația e superbă, tavanul e decorat cu picturi.

În perioada interbelică aici au loc marile baluri ale aristocrației, vine lume bună, e un fel de centru de unde se dă ora exactă. Miclescu – senior se stinge în 1920, casa rămâne moștenire fiului acestuia, Radu, invalid din primul Război Mondial. În 1948 începe drama. Imobilul e naționalizat de stat, trece în patrimoniul ICRAL Herăstrău. Colonelul Radu Miclescu primește trei luni de închisoare, pentru nesupunere. Soția acestuia refuză să-și părăsească propria casă, așa că este nevoită să se mute în camarele servitorilor.

Sursa foto: a1.ro

ICRAL-ul închiriază Casa Miclescu Uniunii Artiștilor Plastici. Se pune rigips, se face împărțeala, reies șapte apartamente. Într-unul dintre acestea primește drept de ședere pictorul Ștefan Szonyi. Fiica acestuia, actrița Julieta Szonyi, joacă rolul Otliliei din capodopera lui Călinescu ”Felix și Otilia”, peliculă realizată, în mare parte în…Casa Miclescu, în 1971. Radu Miclescu refuză, de asemenea, să plece. Este ”cazat”, peste 40 de ani, într-o…baie, la subsolul casei, deși el este, de drept, proprietarul!

În 1968, generalul francez Charles de Gaulle, devenit președintele Republicii Franceze, vizitează România. Cere să-și revadă fostul coleg de la Școala Superioară de Ofițeri din Saint Gyr, vrea să doarmă în casa lui Miclescu. Ceaușescu trebuie să-i coasă gura proprietarului, îl mută în camere spațioase. De Gaulle vine, stă, pleacă, iar comuniștii îl relochează, înapoi, în baie, pe proprietar. Care decedează în 1990, prinzând doar câteva luni de libertate.

Sursa foto: a1.ro

Vine 1994. Descendenții vând drepturile de proprietate antrenorului echipei Steaua București, Dumitru ”Țiți” Dumitriu și lui Ilarian Pușcoci. Cred că pot construi ceva, dar nu li se permite, pentru că este o clădire monument istoric. Ansamblul se degradează: buruieni, geamuri sparte, mobilierul vechi e pus pe foc de oamenii străzii care s-au adăpostit aici…Ministerul Culturii se sesizează în 2001, încearcă să ia legătura cu proprietarii. Degaba. În 2006, îi dă în judecată pentru infracțiunea de distrugere a unui monument istoric. Tot degeaba. Judecătoria Sectorului 1 decide neînceperea urmării penale, cu motivarea: ”atitudinea de pasivitate cu privire la degradarea unui bun nu prevede sancțiune, ci doar împiedicarea măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun ori înlăturarea măsurilor luate în acest sens”.

Anii trec. Plafonul cade. Proprietarii așteaptă un cutremur care să rezolve problema. Până atunci, peste locurile unde viețuia lumea bună a perioade interbelice se așterne jalea.

„Ucraina” – Ținutul Românesc de „la margine” și cazacii români

„Ucraina” – Ținutul Românesc de „la margine” și cazacii români

10 Votes

 

Incheiat in defavoarea otomanilor, razboiul ruso-austro-turc din 1736-1739 a fost urmat si de reglementari teritoriale in nordul Marii Negre, Rusia largindu-si granita prin Tratatul de la 12 septembrie 1740 de la Istanbul incheiat cu participarea, ca observator, a partii germane.

Tratatul se intitula „Statutul pentru stabilirea de catre Rusia a granitei Rusiei si Turciei si a granitei Moldovei pe Bug”. 

Prin acesta, Rusia isi adjudeca un teritoriu de „la Margine” (in rusa „u Craina”) de 44.500 km², de la sud de Kiev pana la Marea Negra, intre cursurile inferioare ale Bugului si Niprului.

Artizanii au fost tarina Ana Ivanovna (1730-1740) si favoritul sau, generalul Munnich.

Acestia au imaginat planul care depasea viziunea lui Petru I cel Mare de a acapara toate teritoriile romanesti pana la Nistru, vizand intreaga Moldova pana la Carpati dar si Muntenia, Dobrogea si teritoriile romanesti dintre Balcani si Dunare.

Moartea tarinei si succesorii slabi care au urmat la tron au lasat lucrurile in suspensie pana la preluarea puterii de catre Ecaterina a II-a cea Mare (1762-1796).

Armata rusa ajunge la Bugul inferior abia in 1764, in contextul pregatirii noului razboi cu Poarta (1768-1774), incepand inventarierea teritoriului.

In 1766, agentul Andrei Konstantinov raporteaza ca intre Bug si Nistru, in „u Craina” nu exista „supusi” rusi si se vorbeste „doar romaneste”.

Principala fosta cetate turca Ozu sau Oceakov era un oras ridicat, in 1587, de domnul Moldovei, Petru Schiopu, despre care spionul Daniel Krwonn, un suedez in slujba Moscovei, raportase, la 1709, ca este locuit de romani si foarte putin tatari, greci sau turci.

Intre 1587 si 1709, informatorii straini Geovani Botero, Giovani Antonio Magini si Niccolo Barsi il descrisesera ca pe un „oras vlah”, adica romanesc, aflat in componenta Tarii Moldovei.

Cazacii romani. „Ucraina” – Tinutul Romanesc de  „la margine”

In 1769, tarina decide lichidarea independentei cazacilor si integrarea acestora in armata rusa. Drept urmare, capitanii (hatmanii/atamanii) cazacilor jura credinta si semneaza incadrarea cu grade de capitani si colonei in armata rusa.

Numele lor erau: Topa, Scapa, Taranu, Moldovan, Munteanu, Basarab, Procopie, Dragan, Desalaga, Ignat, Gologan, Ciorba, Vornicu, Abaza, Pavel Poloboc, Vasile Cociubei, Constantin Turculet, Apostol, Chigheci, Grigoras, Bogdan, Radu, Focsa, Grigorcea, Bocsa.

Oare ce simt, in acest moment, citind aceste nume „ucrainene”, istoricul „demitizator” Lucian Boia, analistii si politicienii lui peste si pupezele de televiziune care oracaie de 25 de ani ca n-avem nici o treaba cu actuala Transnistrie, care n-ar fi apartinut niciodata Romaniei.

Mai rau, nu numai Transnistria intreaga (69.000 km²) ci si Ucraina istorica au fost parte integranta a Tarii Moldovei, de la 1455/1456 pana la 1740 (Ucraina) si 31 decembrie 1791 (Transnistria).

Tarina grupeaza cazacii „margineni” in doua regimente numite: unul „Muntenesc”, sub comanda colonelului Grigore Buhatel, pe loc si al doilea, „Moldovenesc”, dislocat la Kiev, Simara si Orenburg, ca baza de recrutare pentru regiunea Ekaterinoslav, sub comanda colonelului Lungu.

In restul Moldovei dintre Bug si Carpatii Orientali, ocupata de rusi in cursul razboiului amintit (1768-1774), prin persuasiune, promisiuni si cumparare cu bani, tarina organizeaza un corp de armata romanesc format din voluntari.

Tradand intentia de ocupare a restului teritoriului Moldovei dintre Bug si Carpatii Orientali acest corp primeste un statut, in fapt o proiectata Constitutie a viitoarei Moldove ocupate, intitulat:

„Invatatura a insasi stapanitoarei mariri Ecaterina a II-a, talmacita pe limba moldoveneasca din ordinul maresalului Petru Al. Rumeantev, cu osardia si cheltuiala mitropolitului Gavril, de Toma, al doilea logofat”.

Acest corp romanesc de voluntari (un demn precursor al Diviziei Tudor Vladimirescu) de cca.12.000 de luptatori, era comandat de nepotii tradatorului domn aclimatizat rus, Dimitrie Cantemir, Constantin si Dumitrascu (fiii lui Antioh), avea un drapel de lupta pe care figurau stema imperiala rusa alaturi de bourul Moldovei, uniforme romanesti si biserica proprie cu serviciu in limba romana.

In 1783, tarina lanseaza proiectul de „Regat al Daciei” prin care se dorea gruparea, sub autoritatea arhiducelui Constantin, propus rege, toate teritoriile romanesti aflate sub suzeranitate otomana.

Pentru implementarea lui, lichidand primejdia turco-tatara din spatele frontului, rusii cuceresc, in 1787, Crimeea.  Aceasta este perioada cand, pe raportul lui Alexandru Mavrocodat, din 1786, tarina decide infiintarea, in fosta „Ucraina” dintre Bug si Nipru, a unei constructii administrativ statale, sub numele de „Moldova Noua”.

Evolutia politica si militara, adjudecarea, in 1791, a teritoriului Moldovei dintre Bug si Nistru si faptul ca deschide zona Bug–Nipru ca teritoriu de colonizare pentru romanii si aromanii cu atributii militare din fosta Militargrenze (granita militara) a  Imperiului Romano-German, pe masura ce Habsburgii inaintau spre sud, in Serbia, o face sa opteze, temporar insa, pentru numele… „Noua Serbie”.

O „Noua Serbie” locuita, acum,  si de romani si de aromani si in care functiona, ca armata,… „Polcul de husari moldoveni”.

Cazacii romani. „Ucraina” – Tinutul Romanesc de ” la margine”

Elementul romanesc dintre Nistru si Bug fusese intarit, inca din 1736-1739, de luarea in robie si asezarea aici, de catre generalul Munnich, a cca.100.000 tarani romani, barbati, femei, copii din Muntenia si teritoriile moldovenesti dintre Nistru si Carpatii Orientali.

Mai radical, contele Panets, in 1774, ii propusese tarinei stramutarea intregii populatii romanesti a Moldovei dintre Nistru si Carpatii Orientali, dincoace, in teritoriile romanesti dintre Nistru si Nipru. In paralel, au fost adusi si colonisti rusi de dincolo de Nipru.

La 1793, facand un recensamant in fosta „Ucraina” dintre Nipru si Bug, devenita „Noua Serbie”, mitropolitul Gavril si preotul Ivanov constatau ca, din 67 de sate ale regiunii Oceakov, 49 erau curat romanesti, restul mixte, romano-ruse, dar marii proprietari de pamant erau, in continuare, romani: Ion si Nicolae Cantacuzino, Teodor Rosetti, Ilie Catargiu, Sava Badiul, Scarlat Sturdza, Cristea Manuil, Ion Macarescu, Ion Iliescu, Teodor Sabau, Manuil Saul, Ion Cananau, George Craciun, Anton Pascal, Pintilie Hagila, Vasile Dodon, Teodor Romanescu, Emanoil Bals etc.

Dupa 1769, asadar, teritoriile de „la Margine” ale Moldovei au devenit cele dintre Bug si Nistru, cazacimea libera mutandu-si aici centrul de greutate,consilierul Sumakov raportand ca, in continuare, situatia etnica se pastreaza, de-a lungul litoralului Marii Negre, intre Crimeea si Nistru majoritatea locuitorilor fiind romani.

Dupa cucerirea Transnistriei, ultimii cazaci independenti, in frunte cu generalul Ciorba, coloneii Mandra, Ghinea si Branca, jura credinta intrand in armata tarista.

Ei vor fi organizati, in 1802, ca noua cazacime de la Bug, sub numele de Corpul Voznesensc, de catre tarul Alexandru I (180-825).

Astazi, Transnistria istorica, de 69.000 km², a fost redusa, administrativ teritorial, la 25.100 km², din care 20.900km² formeaza regiunea Odessa, formal in Ucraina, iar 4.200 km², formal, apartin Republicii Moldova, dar sub numele de, inca, RASS Moldoveneasca nistreana , constituie o enclava a Moscovei.

Nenorocire mare pentru minunatii nostri elitisti ! Parca ii aud cum urla: „De unde si pana unde, cazacii, romani? ”

Pai, hai sa vedem! „Cazac” sau, corect, „cosaq” inseamna in tatara „pribeag” si in turca „lotru”, cu alte cuvinte „haiduc”.

Cazacirea la pragurile Niprului a fost un fenomen similar celei din NV-ul spatiului romanesc, adica haiducirii din mlastinile Tisei – fuga taranilor romani de pe mosii in zonele de margine, in randul comunitatilor romanesti vechi dar rare din „No man’s land”.

Este vorba despre tarani romani, fugiti printre obsti satesti romanesti vechi aflate, in cazul „Ucrainei”, in zonele de margine sau de granita, disputate Tarii Moldovei, initial de Uniunea polono-lituaniana si de tatari, apoi de Imperiul Otoman si Rusia.

Zona vizata a fost „pragurile Niprului” („za porojie”), din care cel mai important poarta, si astazi, numele de VOLOSKII, adica „Romanesc”.

Aici, pe loc uscat, adica SEC, se facea adunarea de obste pentru deciziile importante, de unde numele de „SECE”.

Oamenii se ocupau cu agricultura, vanatoarea, pescuitul, apoi, ca oameni liberi cu drepturi militare, cu mercenariatul sau raziile pe cont propriu in teritoriile tataro-otomane si polone.

Militar, erau organizati pe „centurii” adica „sute”, de unde in pronuntie slava, „sotni”. Erau condusi de capitani, numiti dupa romanescul hatman (derivat din germanul hauptman) – atamani.

Fenomenul incepe datorita devastarilor provocate de razboaiele cu tatarii, turcii si polonii, spre sfarsitul domniei lui Stefan cel Mare (1457-1504) si ia amploare in secolul XVI. In 1574, Cancelaria polona il informa pe Maximilian II de Habsburg (1564-1576) ca numitii cazaci sunt „nu numai din tinuturile noastre, ci si din cele ale Moscovei, Valahiei si din tarile Luminatiei voastre”, adica erau romani fugari de pretutindeni, inclusiv din Transilvania.

Acelasi fenomen se intampla dincolo de Nipru, intre Don si Nipru, cazacimea de pe Don fiind formata, insa, din rusi si romani colonizati din ratiuni militare, cu incepere din 1482-1487, de Moscova.

Este motivul pentru care, tot in 1574, mare vizir, Mehmed Sokoll, informa cancelariile europene ca „saraciti, s-au unit moldoveni, munteni si moscoviti si au facut multe pagube……… musulmanilor nostri”.

Un an mai tarziu, Stefan Bathory, principe al Transilvaniei (157-1583) si rege al Poloniei (1575-1586), ii informa pe Habsburgi ca, in ansamblu, cazacii de o parte si de alta a Niprului sunt„oameni proveniti din diferite popoare, rusi, romani si chiar supusi de-ai nostri”, adica polonezi si lituanieni. Cei de la pragurile Niprului, insa, declara  Cancelaria polona, in 1578, sunt „cei mai rai dintre moldoveni”.

Pe unii dintre sefii „marginenilor” (ucrainenilor), polonezii au reusit sa-i atraga, prin cumparare cu ranguri boieresti, acestia ingrosand, prin deznationalizare, sleahta polona (familiile Ivanenco, Dumitrasco, Apostol, Afendie, Armasevski, Tomski, Brazuhi etc.). Majoritatea, insa, au ramas romani legati de domnia Tarii Moldovei.

Prima incercare de unificare a tuturor obstilor volohe cazacesti sub un singur hatman, a fost facuta de un os domnesc, pretendentul la tronul Moldovei in 1563, Dimitrie Wizniovietcki, nepot de fiica a lui Stefan cel Mare.

A fost, insa, invins de Despot Voda, la 6 noiembrie, „la pod la Vercicani, pre Siret”,predat turcilor si executat in Galata.

Romanii cazaci l-au adus, apoi, sub conducerea atamanilor Loboda si Nadabaicu (in falsele istorii…..Nelevaico), in 1572, pe unul de-al lor si l-au pus Domn – Ion Voda cel Cumplit (1572-1574). Abia fratele acestuia, insa, Ioan Nicoara Potcoava (Cretul), adus de atamanii Ceapa si Sah, avea sa impuna titlul, pentru un veac si jumatate, de Domn al Tarii Moldovei si capitan al Marginii.

A fost urmat de „domnisorii” si domnii Petru Cazacul, Constantin Potcoava, Constantin Lacusta, Petru Schiopul, Ioan Lungu din Lapusna, Ioan Cazacul, Stefan Razvan, Mihai Viteazul etc. pana la Gheorghe Duca.

Nefiind domni, ci doar hatmani (atamani) recunoscuti de intreaga cazacime, s-au ilustrat din vremea lui Ion Voda cel Cumplit si pana la sfarsit, pe langa cei mentionati, Ion Nadabaicu, urmat de Ion Grigore Loboda (1593-1597), pe care polonezii au vrut sa-l inlocuiasca cu Tihon Baibuza, apoi Samuila Chisca, Ion Sarcu, Ion Opara, Trofin Romanul (Volosanin), Ioan Sarpila, Timotei Zgura, Dumitru Hunu si, ultimul, Danila Apostol (1727-1734).

Seria atamanilor romani a fost intrerupta de Bogdan Hmelnitcki (1648-1654), boiernas polonez rasculat impotriva regelui, cel care a avut nefericita idee, in 1653, de alipire a „Marginii” la Rusia.

Si aceasta deoarece, nefiind roman, s-a incuscrit cu domnul si protectorul sau, Vasile Lupu (1634-1653), la disparitia acestuia fiind vanat si de polonezi si de turci.

Hmelnitcki era polonez, dar adjunctii sai erau Toader Loboda, polcovnic de Pereiaslav, Martin Puscariu de Poltava, Ioan Burla de Gdansk, Pavel Apostol de Mirgorod, Ieremia Ganju de Uman si Dumitrascu Raicea de Pereiaslav. In plus, sub el, comandantii Regimentului de elita cazacesc, „Slobodean”, adica al „Libertatii”, au fost generalii de brigada Dimitrie Bancescu si Varlaam Buhatel.

In tratativele cu Rusia, Hmelnitcki  a folosit, pe post de diplomati, pe Pavel Apostol, Dumitrascu Raicea, Grigore Gamalie de Lubensk, Ion Ursu-capitan de Poltava si Grigore Cristofor- capitan de Raskov.

 

Cazacii romani. „Ucraina” – Tinutul Romanesc de ” la margine”

La sfarsitul sec.XVII, dupa Gheorghe Duca, succesiunea au asigurat-o hatmanii Stefan Movila, Dimitrie Cantacuzino si Ene Draghinici. Cazacii, marginenii sau „ucrainienii” romani au luptat, intre Nistru si Nipru, impotriva polonezilor, sub Bogdan si Timus Hmelnitcki, fiind considerati de Samuel Kussevicz, starostele de Lemberg, drept„urmasii dacilor si au puternice virtuti militare”.

In batalia de la Liov„cohortele de veterani ale dacilor transnistreni (Veteranae Dacorum Transnistrianorum) au luptat in centrul liniei de foc”. 

In batalia de la Zborov (1649), numai cazaci transnistreni au fost 10.000, iar in cea de la Beresztecko (1651), 4000.

Ulterior, au luptat alaturi de suedezi, impotriva rusilor, participanad, sub conducerea lui Apostol Chigheci, cca. 8000 in batalia de la Leahovici (1706) si 4000 in batalia de la Poltava (1709).

Ultimul mare hataman, Danila Apostol, a fost comandantul regimentului de la Mirgorod, dupa tatal sau, Pavel Efrem si bunicul sau, Apostol.

Este descris de uzurpatorul sau, Mazepa, nu ca „ucrainean”, nu ca „moldovean” ci, clar, ca „roman”, drept „Apostol, de obarsie valaha, barbat din tata merituos in armata, ostas bun, din toti polcovnicii cel mai vechi, cel mai batran nobil, castigand cinstirea si dragostea tuturor regimentelor”. 

A murit la Sorocinti, la 17 ianuarie 1734, succedandu-i fiul sau Petre, polcovnic de Lubni, care avea sa se integreze ca general de brigada in armata rusa.

Celalalt fiu, Pavel, polcovnic de Mirgorod, s-a casatorit in 1736, cu fiica generealului  rus Matei Muraviov, urmasul sau fiind celebrul diplomat, scriitor si mason rus Ioan Muraviov Apostol (1762 – 1851).

„Ucraina” istorica asadar, sau teritoriile de „la Margine” ale Tarii Moldovei au insumat 44.500 km² (u Craina propriu-zisa) si 69.000 km² (Transnistria), adica un total de 113.500 km² de pamant romanesc, rapit Tarii Moldovei de Rusia.

Un teritoriu in care domnii Moldovei au intemeiat orasele intre Moghilau, pe Nistru (1600) si Oceakov, pe Nipru. Si-au stabilit garnizoanele la Lerici (1455), apoi la Caffa si Mangop (1473-1474), au dat danii boierilor (ex. boierii Jora sau Golia si Movila etc.). Toponimele si hidronimele romanesti au fost, in ultimele doua secole, slavizate, populatia supusa unui regim intens de deznationalizare, in special in epoca bolsevica, iar termenul „u Craina” a ajuns sa desemneze o alta realitate geopolitica si etnostatala, nu neaparat datorita Rusiei.

Ajunsa la Nistru in 1791, Rusia, prin Tarul Alexandru I, a incercat sa ia tot teritoriul ramas Moldovei, dar si Muntenia intreaga, dintr-o singura lovitura, in 1807, la tratativele cu Napoleon I.

Francezii s-au impotrivit la Tilsit, apoi la Erfurt, declarand ca principatele nu sunt teritorii turcesti, Rusia trebuind sa solicite, contra pacii, de la turci, teritorii din „Casa Islamului”. Asa s-a inventat termenul „Basarabia”.

Initial, astfel se numea o fisie ingusta de pamant, litorala Dunarii maritime, fosta „Vlahie” dunareana, pomenita in secolul sec.IX-XII de bizantini, de la varsarea Siretului, pana la Chilia, adjudecata, in 1343-1345, de domnul muntean, Basarab I si fiul sau, Nicolae Alexandru, de la Principele Dimitrie (tatar crestinat). In 1807-1809, rusii au scris pe harti  „Basarabia”, intre Siret si Nistru, intre Chilia si Hotin, prezentandu-l drept teritoriu turcesc, cucerit de turci, de la unul, Stefan cel Mare, in 1484.

Cum francezilor li s-a parut suspecta aceasta Basarabie atat de mare, rusii si-au cerut scuze reducand „Basarabia” la teritoriul de 45.630 km², dintre Prut si Nistru, Chilia si Hotin.

Interesant este ca Circulara lui Alexandru I catre generalii armatei rusesti de ocupatie din Principatele Romane dateaza din 1807, cu cinci ani inainte de smulgerea (28 mai 1812) celei de a treia halci din trupul Tarii Moldovei.

Si mai interesant este faptul ca este deosebit de actuala, deoarece recomandarile se axeaza pe cunoasterea psihologiei colective si a tarelor elitei politice romanesti:

„Administrand Basarabia, trebuie cugetat sa se aseze fundamentele uni edificiu mai intins. Poporul acestei provincii trebuie sa primeasca binefacerile unei administratii parintesti si liberale, ca astfel sa fie atrasa, cu dibacie, atentia popoarelor limitrofe asupra fericirii ei.

Bulgarii, moldovenii, muntenii si sarbii au o patrie ……. sa le usuram calea sa o afle!Trebuie sa exaltam prin toate mijloacele aceste populatiuni spre a le aduce la telul ce ne propunem.

Pentru a ajunge la intemeierea unui stat slav, trebuie sa le promitem independenta, barbatilor influenti recompense pecuniare iar decoratiuni si titluri convenabile pentru ceilalti!”

„Basarabia” a fost rapita la 28 mai 1812 datorita manevrelor sefului spionajului rus pentru Europa de SE, Manuc Bey, ulterior refugiat si lichidat, la Hancesti, de mafia bancar financiara europeana deoarece voia transformarea noii provincii intr-o Elvetie a Orientului. „Libertatile” au durat doar pana la 28 februarie 1828, cand tarul Nicolae I a infiintat, prin decret, „Institutul pentru administrarea Oblastiei Basarabia” prin care autonomia a fost suprimata, institutiile romanesti suprimate si inlocuite cu cele guberniale, iar limba romana  fost interzisa, fiind inlocuita de rusa (se putea folosi doar„in caz de necesitate”).

Restul teritoriului romanesc extracarpatic urma sa fie cucerit, tot pe bucati, Moldova dintre Prut si Siret, apoi cea dintre Siret si Carpati, la fel Muntenia si Oltenia, conform „Planului Prozorovski”, elaborat la 15 aprilie 1810, in vigoare si astazi, cele patru urmand sa devina gubernii in cadrul unei Federatii ruso-slave.

Ca sa extrapolam termenii, aceasta federatie prevedea urmatoarele „euroregiuni”:

1. Regatul Daciei, cu Muntenia, Moldova pana la Prut, Transilvania, Oltenia, Bucovina si Dobrogea cu Delta Dunarii;

2. Regatul Bulgariei, cu Rumelia si Macedonia;

3. Un Regat al Ungariei;

4. Un Regat Sirbo-Croato-Sloven;

5. Un Regat al Greciei cu Thessalonic;

6. Constantinopolul cu Stramtorile.

Proiectul a fost stopat de declansarea Revolutiei de la 1848 si de actiunea serviciilor germane si austriece, apoi austro-ungare care aveau propriile lor obiective pe seama Rusiei. In plina revolutie europeana republicana, serviciile germane si austriece au lansat, in Galitia, sloganul „ Nu sunteti rusi, ci ruteni.”, proclamand dreptul la existenta al „Republicii Rutene” de la Liov  la Nipru.

Voiau sa ia Rusiei 1000.000 de km² inventand o „natiune culturala” in care sub numele de „rutean” sa intre, de-a valma, romani, fosti romani deznationalizati prin rusificare (fostii „pruteni” sau „brotnici” deveniti „ruteni”), rusi, polonezi, fosti romani deveniti polonezi prin deznationalizare (gorali), traci slavizati (hutanii sau hutulii), traci sau lituanieni, letoni, estoni, finlandezi, slovaci, tatari, greci si gotii, inca subzistand in Crimeea.

Reactia romanilor a fost prompta. Asa cum astazi se impotrivesc trimiterii de catre „ucraineni” sa lupte la Donetk, la 1848 s-au impotrivit „Miscarii rutenesti” din Galitia, cerand separarea Bucovinei de aceasta.

In 1849, Habsburgii au fost salvati in fata secesiunii nobililor unguri, botezata „revolutie”, de catre rezistenta armata a romanilor si interventia trupelor tariste.

Drept multumire, din 1850, „Miscarea ruteneasca” a devenit, nu numai sovin antirusa, ci si sovin antiromaneasca.  In fruntea ei a fost pus fostul agent al lui Lajos Kossuth, hutanul Lucian Cobilita.

Dupa realizarea dualismului (1867), „Miscarea ruteneasca” a trecut la pregatirea secesiunii fata de Rusia a teritoriilor de la Vest de Caucaz, ideologi fiind evreii polonezii Markim Saskievici, Iacob Holovatki si Ivan Varghilovici.

Conceptul doctrinar era dreptul „natiunii rutene” la un „stat Rutenia”  de 5 milioane de suflete, intre Muncaci si Nipru in care, in ceea ce ne priveste, pe langa teritoriile romanesti deja inglobate de rusi sau germani, urmau sa intre si Maramuresul intreg, nordul Ardealului si nordul a tot ceea ce mai ramasese din Moldova.

Adica ceea ce a incercat sa ne rapeasca, ulterior, Nikita Hrusciov, intre 1944 si 1954.

Prin manipulare sau cumparare cu promisiuni cu bani, elevii si studentii tineri de la Liov au fost organizati in Asociatia „Provita”, adica „Desteptarea”, o organizatie „ruteana” cu caracter violent antirus, antiroman si antipolon.

Replica rusa a venit, prin infiintarea, la Kiev, de catre Ohrana tarista, a unei asociatii „rutenesti”, prorusa, „HROMADA”.

In 1869, imparatul Franz Josef a intemeiat un serviciu special, cu fonduri imense, condus de contele Franz Stadion, sa orienteze miscarea PROVITA in directia secesiunii fata de Rusia dar si impotriva miscarilor de eliberare polona si romana.

Alaturi de el, in fruntea luptei pentru „limba ruteana”, „poporul rutean” si „Republica Rutenia”, s-au aflat, ca adjuncti, „rutenii” Popovici, Branzan si Cucuruz.

Ei au editat, la Liov, ziarele de propaganda „Holovna Rada Ruska” sau „Rada Swietojurka” si „Zorja Halycka”.

In 1894, l-au adus de la Kiev la Liov pe istoricul falsificator, Mihail Hrusevski. Sustinut de Miron Corduba, acesta a solicitat renuntarea la termenul de „rutean” si inlocuirea cu cel de „ucrainean”, adica „la marginean”.

Era o preluare dupa termenul de „ucrainti”, cum le spuneau, in graiul popular, romanii, „marginenilor” in general si, in mod deosebit, romanilor rusificati.

In 1894 asadar, Hrusevski si gasca lui sponsorizeaza serviciile austro-ungare la care s-au asociat cele germane, au inventat notiunile de popor, natiune si limba „ucrainene” („la marginene”), ba chiar si o istorie ucraineana, proiectand-o in trecut.

Tot ei au decis ca la viitoarea tara, „Ucraina”, sa fie atasate: Maramuresul intreg, de la nord de Viseu; tot teritoriul romanesc dintre Muntii Gutai si Apa Turului, tot Ardealul de Nord, Bucovina intreaga si nordul Basarabiei.

Oficial, in 1914, la Berlin, in perspectiva razboiului, Kaiser-ul Wilhelm II a infiintat si sponsorizat„Asociatia pentru eliberarea Ucrainei”, vizand secesiunea teritoriilor dintre Carpatii Padurosi si Caucaz, fata de Rusia. Se explica de ce razboiul a fost declansat in Galitia de catre fortele germano-austro-ungare.

La 27 februarie/12 martie 1917, s-a declansat revolutia in Rusia, tarul Nicolae II abdicand la 15 martie. Reactia germano-austro-ungara a fost prompta – organizarea, la Kiev, a Radei centrale, in frunte cu Mihail Hrusevski, care proclama autonomia largita a „Ucrainei” in cadrul Rusiei.

La 14 septembrie 1917, rusii au proclamat Republica. Germanii au reactionat prin aducerea lui Lenin, agentul lor, din Finlanda la Petrograd si sponsorizarea Insurectiei Bolsevice (25 octombrie/7 noiembrie).

Lenin le-a acordat dreptul la secesiune, prin „Declaratia drepturilor popoarelor din Rusia”(2/15 noiembrie 1917) si a dat mana libera Germaniei in teritoriile de Vest ale Imperiului fost tarist, prin Pacea de la Brest-Litovsk (20 noiembrie/3 decembrie).

Germania a construit  imediat  „Ucraina Mare” cu centrul la Kiev, ca baza de operatii, promitandu-i lui Hrusevski atasarea, ulterioara, a Transcarpatiei, Bucovinei, Galitiei si Basarabiei.

Reactia rusa s-a produs prin Stalin, comisar al guvernului, insarcinat cu „drepturile popoarelor”, care le-a declarat, imediat, „contrarevolutionare”, pe toate cele care si-au proclamat independenta si, la 11/24 decembrie 1917, la Harkov, a proclamat „Republica Sovietica Ucraineana”.

La 31 ianuarie 1918, Congresul General Unit al Sovietelor din Rusia a anulat „Declaratia drepturilor popoarelor”prin„Declaratia drepturilor poporului muncitor si exploatat”, iar recent infiintata Armata Rosie a zdrobit fortele lui Hrusevski, la Pskov, Talin si Narva. In mare graba, Germania si Austro-Ungaria au proclamat (9 februarie 1918) constituirea, din Galitia si Bucovina, a unui regat autonom in cadrul Austro-Ungariei si au smuls Kievului promisiunea de furnizare a unui milion de puduri de grau, contra sprijin militar.

Drept urmare, la 18 februarie 1918, trupele germano-austro-ungare au invadat „Ucraina” si au ocupat Kievul, restaurand autoritatea lui Hrusevski.

In sprijinul „democratiei” de atunci, englezii au organizat, la 3 marie 1918, desantul de la Murmansk, germanii profitand pentru a-l unge pe generalul Skoropadski, hatman al Ucrainei, la 30 aprilie 1918.

Au urmat evenimentele cunoscute care au condus la destramarea Austro-Ungariei, capitularea Germaniei si razboiul civil din spatiul rus, proiectat inca din 1912 de masoneria europeana, pentru anul 1920, drept „Teritoriu de experimenare  a ideilor socialiste”.

In razboiul civil, romanii, fosti cazaci, au luptat, ca de obicei, atat de partea rusilor care i-au deznationalizat prin celebrii Frunza/Frunze si Ceapa/Ceapaev, cat si de partea „albilor”, ultimul ataman liber cunoscut in istorie fiind romanul Nestor Mahna, pe care noi l-am invatat in istoriile falsificate ca „ucraineanul” ….. „Mahno”.

La 29 noiembrie 1918, la Kiev s-a proclamat RSS Ucraineana, bolsevicii preluand, drept extrem de utila, nascocirea germano-austro-ungara.

Acesteia aveau sa-i ataseze si alte teritorii romanesti, dar si teritorii rusesti in partea de rasarit, facand ca lucrurile sa fie aproape imposibil de descalcit astazi.

Sursa: Col.(r) dr. Mircea DOGARU/  dogaru-mircea.blogspot.ro/