Este cea mai vânată casă din România! Proprietarul a dormit, 40 de ani, în baie, iar Ceaușescu a vrut să-i coasă gura. A cumpărat-o chiar un antrenor de Liga Campionilor de la Steaua!
Construcția Casei Miclescu, de pe Șoseaua Kiseleff 35-37, a început în 1900, după planurile marelui arhitect Ioan Mincu. Pictorul G.D.Mirea n-a mai avut bani s-o termine, așa că ea a fost cumpărată, la 1902, de avocatul Jean Miclescu, un tip cu ștaif. Locași a devenit faimoasă în perioada interbelică, pentru balurile date aici. Dupa 1948, Radu Miclescu, proprietarul, a refuzat să lase casa pe mâna comuniștilor, locuind, în baie, 40 de ani. Marele Charles de Gaulle, coleg cu Miclescu în tinerețe, a cerut să-l viziteze, moment în care Ceaușescu a dorit să-l îngroape. În 1994, Dumitru ”Țiți” Dumitriu a cumpărat casa și așteaptă ca ea să…cadă singură, fiind înscrisă pe lista monumentelor istorice.
Pe Șoseaua Kiseleff din București, la numerele 35-37, într-o zonă în care o gură de aer costă între 50 și 75 de euro, în spatele unui gard părăginit, în mijlocul unei curți de peste 3.000 de metri pătrați, un palat impunător se luptă cu uitarea. Este Casa Miclescu, unul dintre cele mai frumoase locuri ale Capitalei interbelice. Aici se dădeau cele mai frumoase baluri, aici lumea aristocrației din Micul Paris se aduna, săptămână de săptămână, pentru a pune țara la cale, aici Cantacuzinii se găseau cu cei din Familia Sturza, Bălenii discutau cu Balșii, iar Grecenii cu Odobeștii, aici este casa în care s-a filmat capodopera lui Călinescu, ”Felix și Otilia”. De 25 de ani însă, totul arată ca după o explozie atomică, iar proprietarii parcă se roagă să vină un cutremur, pentru a vedea ansamblul la pământ…
În 1900, pictorul G.D. Mirea vrea o casă, la ”Șosea”. Are pământ, dorește ceva nemaivăzut. Vorbește cu arhitectul Ion Mincu, se pornește treaba. Numai că el rămâne fără bani. Așa că avocatul Jean Miclescu (1856 – 1920) umblă la rezerve, scoate bacnotele și asigură finalizarea, rămânând cu palatul. E descendent al familiei moldovenești Miclescu, amintită, în ispisocuri, încă de la 1438. Locația e superbă, tavanul e decorat cu picturi.
În perioada interbelică aici au loc marile baluri ale aristocrației, vine lume bună, e un fel de centru de unde se dă ora exactă. Miclescu – senior se stinge în 1920, casa rămâne moștenire fiului acestuia, Radu, invalid din primul Război Mondial. În 1948 începe drama. Imobilul e naționalizat de stat, trece în patrimoniul ICRAL Herăstrău. Colonelul Radu Miclescu primește trei luni de închisoare, pentru nesupunere. Soția acestuia refuză să-și părăsească propria casă, așa că este nevoită să se mute în camarele servitorilor.
ICRAL-ul închiriază Casa Miclescu Uniunii Artiștilor Plastici. Se pune rigips, se face împărțeala, reies șapte apartamente. Într-unul dintre acestea primește drept de ședere pictorul Ștefan Szonyi. Fiica acestuia, actrița Julieta Szonyi, joacă rolul Otliliei din capodopera lui Călinescu ”Felix și Otilia”, peliculă realizată, în mare parte în…Casa Miclescu, în 1971. Radu Miclescu refuză, de asemenea, să plece. Este ”cazat”, peste 40 de ani, într-o…baie, la subsolul casei, deși el este, de drept, proprietarul!
În 1968, generalul francez Charles de Gaulle, devenit președintele Republicii Franceze, vizitează România. Cere să-și revadă fostul coleg de la Școala Superioară de Ofițeri din Saint Gyr, vrea să doarmă în casa lui Miclescu. Ceaușescu trebuie să-i coasă gura proprietarului, îl mută în camere spațioase. De Gaulle vine, stă, pleacă, iar comuniștii îl relochează, înapoi, în baie, pe proprietar. Care decedează în 1990, prinzând doar câteva luni de libertate.
Vine 1994. Descendenții vând drepturile de proprietate antrenorului echipei Steaua București, Dumitru ”Țiți” Dumitriu și lui Ilarian Pușcoci. Cred că pot construi ceva, dar nu li se permite, pentru că este o clădire monument istoric. Ansamblul se degradează: buruieni, geamuri sparte, mobilierul vechi e pus pe foc de oamenii străzii care s-au adăpostit aici…Ministerul Culturii se sesizează în 2001, încearcă să ia legătura cu proprietarii. Degaba. În 2006, îi dă în judecată pentru infracțiunea de distrugere a unui monument istoric. Tot degeaba. Judecătoria Sectorului 1 decide neînceperea urmării penale, cu motivarea: ”atitudinea de pasivitate cu privire la degradarea unui bun nu prevede sancțiune, ci doar împiedicarea măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun ori înlăturarea măsurilor luate în acest sens”.
Anii trec. Plafonul cade. Proprietarii așteaptă un cutremur care să rezolve problema. Până atunci, peste locurile unde viețuia lumea bună a perioade interbelice se așterne jalea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Sper sa putem comenta impreuna