Roșii fără pesticide: Cum poate un simplu fir de cupru să ne scutească de stropiri costisitoare!

Îngrijirea roșiilor este cu siguranță o mare provocare chiar și pentru cei mai iscusiți grădinari. Atunci când alegem să aplicăm o tehnologie bio provocările cresc cu siguranță extrem de mult iar rezultatul nu se lasă prea mult așteptat: fructe sănătoase, frumoase și mai ales gustoase.

Pentru cei care vor să evite tratamentele cu zeamă bordeleză există o alternativă interesantă și foarte ușor de pus în practică: perforarea tulpinei tomatei cu un fir de cupru sau cu o monedă din acest metal. Operațiunea se poate face însă doar când planta a ajuns la ”adolescenţă” (20 – 25 cm). Aceasta metodă îi scutește pe grădinari, în mare măsură, să folosească stropirile cu soluții, care conţin cupru, indiferent de natura lor.

Să  explicăm ce este cu acest fir de cupru. Acesta poate fi luat de la vechile cabluri telefonice sau alte surse în funcție de opțiunile fiecărui grădinar. Se desface sârma din învelişul său, se freacă bine cu glasspapier, ca să fie îndepărtat stratul protector, după care este secţionat în câte bucăţi este nevoie.

Aşadar: cu  puţin înainte de transplantarea roşiilor la locul definitiv (sau după ce au atins o înălţime de 20 – 30cm) luăm atâtea bucăţele de sârmă de cupru cât ne sunt necesare adică în funcție de câte plante avem. Lungimea firului trebuie să fie de circa 3 – 4  cm şi o grosime a firului cam cât a unui ac de cusut mai grosuţ. Firul îl trecem, transversal, prin tulpina plantei la o înălțime de cel mult 3 cm (dupa unii chiar și 5 cm) de la bază, puţin mai jos de prima frunză adevărată.

“Mustățile” rămase se dau în jos, spre rădăcină, de-a lungul tulpinii şi nu împrejurul ei. Profilactic semănăm pe brazdă, sau printre plante, muştar alb sau crăiţe. Se  pare, ca fitoftorei nu-i place vecinătatea acestor plante şi nu va mai avea ce căuta la roşiile noastre! Rănile se refac repede de aceea această metodă este recomandată în detrimentul celei cu moneda de cupru are provoacă o rană mai mare.

Cum ajută acest truc roșiile? Cuprul este un element, care intră în componenţa multor substanţe fito-sanitare indicate în lupta cu ciupercine de tot felul, dăunătoare, fireşte.

Cum funcţioneză? Seva plantei ajunge la frunze dinspre rădăcini spre ultimul etaj al plantei  prin tulpină. Așadar seva întâlnește în ”drumul” ei firul de cupru iar trecând prin zona cu pricina, vrând-nevrând se produce o reacţie chimică între sevă şi cuprul din fir. Astfel, molecule de cupru ajung în sistemul circulator al tomatei. Moleculele de cupru îşi vor face treaba cum ştiu ele mai bine în colaborare cu celulele roşiei. Se  vor ”împrieteni” şi vor lupta umăr la umăr împotriva ciupercilor fitoftoroase şi nu numai. Şi, astfel, roşia primeşte din scutul cuprului în lupta cu ciupercile.

Cum Se Face Răsadniţa Îngropată La Baza Solului În Interiorul Solarului

Astăzi m-am gândit să-ţi prezint câteva detalii cu privire la activităţile mele din ultimile două săptămâni. Mi-am propus să fac o răsadniță îngropată pentru răsadurile timpurii, ori pentru asta aveam nevoie de un spațiu special amenajat. 

În prima săptămână am învelit solarul de lemn cu folie. Acest lucru l-am făcut în colaborare cu câţiva prieteni pe care îi apreciez extrem de mult pentru ajutorul acordat. Era nevoie de mai multe persoane pentru a reuşii să aplic corect folia pe solar. 

La partea de jos a solarului, pe toată lungimea, pe laterala care constituie peretele solarului, am aplicat un dispozitiv stil manivelă. 

Cum crezi că am procedat? 

Am sudat câteva bare de fier beton, am prins folia cu câteva clipsuri de plastic de această bară şi am dat manivela la gata. 

Ce trebuie să reții din acest exemplu este că; prin rotație sau învăluire manivela rulează folia de jos în sus până la baza acoperișului și astfel vei reușii să aerisești solarul corespunzător sau să acorzi un volum de aer mai mare și proaspăt materialului săditor. 

Ce am făcut în cea de-a doua săptămână? 

Am intrat serios în pâine, cu alte cuvinte am muncit de dimineaţă până târziu în noapte şi am preparat răsadniţa îngropată la baza solului în interiorul solarului. 

O astfel de răsadniță nu se face uşor, am muncit ceva la ia. 

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să stabilesc dimensiunile răsadniței.

1. lungime 12 m; 
2. lăţime 1,40 m: 
3. adâncime 80 cm. 

Apoi am marcat suprafața de teren cu cazmaua de fier, după care am săpat timp de câteva zile, am introdus gunoiul cald, am introdus folia peste gunoi, am creeat patul germinativ şi iată răsadniţa. Este dată la gata în vederea însămânţării. 

Totuși vreau să înveți pas cu pas cum se face acesta răsadniță;

1. se sapă groapa propriu zisă cu cazmaua și se scoate pământul cu lopata pe una din laterale, de regulă pe cea care dă către interiorul solarului;
2. după această etapă se taluzează pereții cu cazmaua și se introduce gunoi cald până la baza solului;
3. după aceasta operație, stabilești tocurile răsadniței;
4. după stabilirea tocurilor, se aplică o folie foarte subțire peste care se așează ingredientele ce formează stratul germinativ(pământ, nisip, turbă, compost, etc);
5. la final se înțeapă stratul germinativ din 10 în 10 cm pe toată lățimea răsadniței, cu furcoiul sau furca cu coarne de fier, la așa manieră încât să spargă folia amplasată sub strat, după care se amenajează stratul germinativ. 

Motivele pentru care înțepăm folia de sub strat; 

1. evităm băltirea apei în strat datorate umidității excesive prin scurgerea acesteia în stratul de gunoi;
2. permitem pătrunderea căldurii degajate de gunoi de jos în sus în stratul germinativ;

Alte avantaje ale foliei:

1. protejăm rădăcinile plantelor împotriva dăunătorilor(coropișnița, urechelnița);
2. protejam stratul împotriva ciupercilor sau buruienilor generate de gunoiul de grajd încălzit. 

Pentru că mi-a mai rămas gunoi de grajd încălzit am preparat și o răsadniţă pe o platformă semicaldă. Asta ca să nu-mi ies din mână înţelegi?

Peste 2-3 zile voi trece la însămânţarea seminţelor de legume şi îţi promit că voi prezenta câteva exemple(imagini) încât să te familiarizezi cu tehnica semănării seminţelor legumicole. 

Îţi doresc o primăvară frumoasă şi plină de realizări grădinăreşti. Dacă ți-a plăcut distribuie mai departe și nu uita să te abonezi la feedul de site.

Sursa cumsafaciogradina.blogspot.ro Voinea Traian

CĂDEREA florilor – o problemă majoră în CULTURA de ROȘII. Ce poți face pentru a preveni PIERDERILE de producție?

Începe sezonul lor, sezonul roșiilor! În această perioadă, legumicultorii nu își mai vad capul de treabă, cei care au muncit încă din iarnă, au deja în solar tomate fie aflate în faza de înflorire, fie în cea de legare a rodului sau chiar au reușit să scoată prima producție de fructe la tarabă. Indiferent de stadiul de dezvoltare al tomatelor, una dintre cele mai frecvent întâlnite probleme în cazul roșiilor cultivate în solar este reprezentată de căderea sau avortarea florilor și a fructelor abia formate.

Cauzele avortării (căderii) florilor la plantele de tomate

Cauzele care generează avortarea florilor la tomate sunt multiple și tin fie de temperatură, fie de imposibilitatea de a poleniza corespunzător cultură. Condiții nefavorabile și cauze care duc la căderea florilor și la dispariția fructului sunt:
– temperaturile sub 10°C sau temperaturile mari de 35-40°C, la temperaturi înalte este stopată funcția de fotosinteză, planta ne mai producând carbohidrații necesari pentru hrănirea florilor și a fructelor nou formate, mari consumatoare de energie și în această perioadă se produce avortul fructelor recent legate urmate de căderea florilor;
– umiditatea excesivă. La o umiditate mai are de 90% polenul devine greu, lipicios iar transferul acestuia se face cu greutate;
– în cazul unei umidități mai mici de 40% atmosfera este prea uscată și polenul nu se mai lipește;
– atunci când, pentru o perioadă mai lungă de timp, câteva zile nu apare soarele pe cer și plantele nu au suficientă lumină sau când au prea multă lumină;
– un nivel ridicat de azot determină o creștere vegetativă puternică în paralel cu o scădere a capacităților generative ale plantei, inducând o întârziere a înfloririi, flori puține, flori slabe, legare deficitară, uscare rapidă a florii;
– o hrănire deficitară, în special deficiențele de magneziu, bor și calciu în perioada de înflorire care duce la slăbirea generalizată a plantelor automat va conduce la avortul și/sau căderea florilor;
– stropirea foliară cu produse de protecție fitosanitare la care nu s-au respectat dozele poate induce plantei o fitotoxicitate severă ce are ca efect secundar și căderea florilor.

Atunci când una sau mai multe condiții prezentate mai sus au loc, atunci polenizarea se face cu dificultate, iar florile pot cădea cauzând importante pierderi de producție. Atunci când te confrunți cu căderea masivă a florilor la tomate este important de știut faptul că poți lua o serie de măsuri care să te ajute să mai diminuezi din pierderile înregistrate.

1.Utilizează bondari pentru o polenizare eficientă

Principala cauza a căderi florilor la tomate este legată de o polenizare deficitară. Utilizarea bondarilor pentru polenizare are multe avantaje spre deosebire de celelalte metode mecanice folosite mai ales în solar. Bondarul scutură floarea tot timpul pe toată perioada propice polenizării. Sunt ușor de folosit și dau rezultate bune.

2.Stimularea hormonală

Utilizarea hormonilor constă în a stimula floarea sa inducă formarea și dezvoltarea fructelor și se face în condițiile în care polenizarea este împiedicată de condițiile meteo extreme, atunci când e prea frig sau când e prea cald.

Polenizarea și stimularea hormonală sunt două procese distincte cu caracteristice diferite. Astfel că polenizarea este transferul de polen și formarea naturală a fructului în urma polenizării, iar stimularea este procesul prin care se induce formarea fructelor cu ajutorul hormonilor independent de procesul de polenizare, iar fructele stimulate hormonal au o rată de creștere mult intensificată față de fructele legate în urma polenizării. De obicei se folosește stimularea hormonală atunci când datorită condițiilor nefavorabile ale vremii floarea nu are polen 1-3 zile consecutiv sau polenizarea nu se realizează, iar riscul de uscare și pierdere al florilor este foarte ridicat. Utilizarea produselor admise pentru stimulare și în dozele recomandate nu creează probleme de sănătate consumatorilor. Stimularea cu doze prea mari de stimulatori de creștere conduc la efecte secundare vizibile și ușor de recunoscut așa cum este apariția unui vârf ascuțit la fructele ce nu au această caracterstică de soi în mod obișnuit.

3.Soluție 1% acid boric

O altă metodă ce poate fi folosită pentru a împiedica căderea florilor la cultura de tomate este reprezentată de stropirea florilor și a frunzelor de roșii cu 1% soluție de acid boric. Soluția de 1% acid boric se obține prin amestecarea a 10 gr de acid boric la 10 litri de apă călduță. Cu soluția astfel obținută se stropesc florile dar și frunzele de tomate cât de des posibil, o dată la 2-3 zile, de preferat seara, când soarele nu mai este sus pe cer.

4.Alte măsuri preventive

Cu excepția asigurării unei polenizări corespunzătoare a plantelor de tomate și folosirea stimulării hormonale atunci când vremea nu permite bondarilor să acționeze se mai pot lua următoarele măsuri care au rolul de a preveni căderea florilor:
– asigură în seră/solar un climat cât mai apropiat de dezvoltarea optimă a plantelor, ai grijă ca temperatură să nu scadă sub 10°C, dar să nu fie nici mai mare de 40°C, iar umiditatea relativă sa fie cuprinsă între 65 – 85 %;
– asigură o aprovizionare constantă cu apă, irigarea prin picurare fiind cea mai bună soluție deoarece se poate iriga chiar zilnic cu cantități de apă coroborate cu condițiile de mediu;
– la fiecare irigare este recomandat să adaugă și îngrășăminte conform cerințelor și fazelor de dezvoltare în care se află planta;
– la tomate începând de la plantare se recomandă aplicare produsului Floramec care se aplicat radicular prin apa de irigare, care are rolul de a induce înflorirea cu flori mai mari, mai numeroase, mai viguroase și cu o durată mai mare de viață;
– în perioada înfloririi trebuie intensificată fertilizarea radiculară dar și foliară cu calciu, magneziu, bor, potasiu și fosfor în paralel cu diminuarea dozelor de azot. Pentru aplicarea radiculară de calciu se recomandă Alcaplant, produs ce conține 35% calciu sau Calciamec, produs ce conține și magenziu, iar ca foliar se recomandă aplicarea de Borocal, ce conține calciu, magneziu și bor, dar și Agroxilato-Mg.

Sursa Agrointel

Mușuroirea tomatelor: când se face și de ce este indicată această operațiune?

În vederea asigurării unui sistem radicular armonios dezvoltat, la cultura de roșii este esențială operațiunea de mușuroire. Operațiunea ajută tomatele să-și formeze un sistem radicular suplimentar care asigură mai multă forță plantelor și o rezistență sporită la atacul bolilor și dăunătorilor.
Baza tulpinii îți indică momentul optim pentru mușuroire

Mușuroirea nu se face la întâmplare. Momentul pe care ți-l alegi pentru această operațiune este esențial. Mușuroind înainte de vreme, riști să sufoci planta și în cel mai fericit caz s-o oprești din creștere, dacă nu s-o pierzi definitiv. Momentul optim de efectuare acestei operațiuni este atunci când pe tijă apar mugurii de rădăcină sub forma unor mici proeminențe, din care se vor naște rădăcini care vor hrăni mult mai bine plantele de tomate. Nu uita că roșia este, la origine, o plantă care nu crește pe verticală. De aceea are această capacitate de a-și forma rădăcini suplimentare. De asemenea, trebuie să știi că atât timp cât tulpina, la bază, are culoarea verde nu este indicată mușuroirea: în momentul în care culoarea începe să se închidă și are nuanțe albastrui-violacee, acela este timpul propice ca roșia să fie mușuroită.

Pentru ca operațiunea de mușuroire să fie una reușită este necesar să te asiguri că mușuroiul pe care l-ai creat pe lângă rădăcină rămâne la locului lui, astfel încât să permită rădăcinilor suplimentare să se dezvolte corespunzător. Pentru asta ai la dispoziție câteva variante: poți pune drept bordură câteva țigle sau bucăți de placaj, lemn, plastic de jur-împrejurul plantei sau, mult mai simplu poți confecționa cilindri din PET-uri. Acești cilindri nu trebuie să aibă o dimensiune standard. Poți folosi fie sticle de 2, 3 sau chiar 5 litri pe care trebuie să le tai la ambele capete și pe care le așezi deasupra plantei, având grijă ca planta să se afle în centrul cilindrului. Un cilindru mai mare cum este cel de 5 litri îmbracă planta și îți oferă suficient spațiu și pentru operațiunea de mulcire.

Cu cât mai înalt, cu atât mai bine!

Este important că mușuroiul să fie cât mai înalt deoarece astfel se formează rădăcini, rădăcinile hrănesc tulpina, iar hrana ajunge la frunze. În timpul în care tulpina și frunzele „iau viteză” rădăcinile se operesc din creștere. Apoi vine rândul mugurilor florali să se dezvolte, perioadă în care rădăcinile rămân pe loc. Rămânând pe loc din dezvoltare nu mai dau randament și deci nici suficientă hrană celorlate concurente. Având în vedere aceste considerente, trebuie să ajuți tomatele să formeze mai multe rădăcini, care vor acumula hrana ce va ajunge mai departe în plantă.

Prin mușuroire se ajută roșiile să-și formeze rădăcini suplimentare, care vor hrăni, practic, continuu planta, iar acele „pauze” vor fi eliminate în favoarea rodirii. Unde mai pui că planta devine mult mai rezistentă la atacul diferiților agenți patogeni care pot diminua producția.

Completează pământul dislocat cu materie organică

O dată cu mușuroirea, vei avea grijă ca locul pământului dislocat pentru această operație, solul de pe laterale, să fie completat cu materie organică: mulci, buruieni fără semințe, iarbă, carton, rumegus, talaș peste care vei pune puțin pământ. Astfel, până la strângerea recoltei, în locul respectiv începe deja să se formeze un strat sănătos și bogat. Pe lângă acest beneficiu, în proces se degajă dioxid de carbon atât de necesar plantei și coacerii fructelor. Sursa agrointel

Tehnologia culturii ridichiilor de luna

Ridichiile de luna se cultiva prin semanat direct in camp, in cultura de primavara si toamna, dar si in culturi protejate si fortate. Perioada de semanat la ridichi in cultura fortata si protejata este intre octombrie-aprilie. Pregatirea serelor, solarelor sau rasadnitelor se face din timp si consta in pregatirea constructiilor si a substratelor de semanat.Daca cultura se infiinteaza toamna solariile trebuie sa fie pregatite pentru a rezista iarna.

Pentru productii extratimpurii ridichiile de luna se pot cultiva in rasadnite calde sau in solar, semanandu-se in perioada 15 ianuarie-1 februarie.
Cultura de primavara este practicata sub forma de cultura secundara anterioara.Bune premergatoare sunt castravetii, tomatele, ardei etc.Pregatirea terenului se face conform cerintelor culturii de baza.
Semanatul se realizeaza esalonat in 3-4 etape la interval de 10-15 zile.Se seamana la o adancime de 1,5-2,0 cm in camp si la adancimea de 0,5-1,0 cm, in randuri, distanta de semanat este de 10-12 cm in solar.
Temperatura se va mentine la 15-18 grade Celsius ziua iar noaptea se va scadea la 3-4 grade Celsius.Daca temperaturile sunt prea mari poate sa apara fenomenul de ” dospire” a radacinilor, care se manifesta prin afanarea zonei central, pana la aparitia golurilor.
In perioada de iarna umiditatea solului trebuie sa fie de 60-74 % din capacitatea de camp, iar in perioadele mai calde de 80-85 %, din acest motiv spatiile de cultura se aerisesc intens.

Cerintele fata de sol :
Ridichiile se comporta cel mai bine pe solurile nisipoase, bine drenate, cu ph-ul solului cuprins intre 6.5-7.0, dar tolereaza destul de bine si alte tipuri de sol. Solurile cu un ph sub 6.5 au nevoie de suplimentarea calciului.

Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie :
Căldură - ridichile sunt plante rezistente la temperaturi scăzute. Seminţele lor încolţesc la 20 de grade Celsius, iar plantele tinere suportă uşor temperaturi de minus 4 grade Celsius. Temperatura optimă de dezvoltare este de 15-16 grade Celsius. La temperaturi peste 30 de grade Celsius, rădăcinile sunt mici, fibroase, lipsite de suculenţă şi gust.
Lumină - fiind plante de zi lungă, în condiţii de luminozitate bună îşi scurtează perioada de vegetaţie şi dau producţii mai mari, bineînţeles dacă şi ceilalţi factori de mediu sunt favorabili.
Umiditate - faţă de regimul de umiditate şi de nutriţie ridichile, şi în special cele de lună, sunt foarte pretenţioase. În condiţii de secetă, producţiile sunt mici şi de calitate inferioară.

Fertilizare - 100 de kilograme de azotat de amoniu, 150-200 de kilograme de superfosfat şi 75-100 de kilograme de sare potasică. Dacă în anul precedent s-a aplicat bălegar, 30-40 tone/hectar, înainte de semănat se aplică numai 100-150 kilograme/hectar superfosfat.
Consumul de NPK in primele 2 saptamini este in proportie 1-2-1 dupa care se mareste doza de potasiu la 1-2-2 si in ultma saptamina 1-1-3

Sursa facebook Gradinarul Cel Viteaz

TEHNOLOGIE MODERNA DE CULTURA PENTRU ARDEIUL GRAS ÎN SERE ȘI SOLARII

Cultura de ardei gras în sere/solarii este o cultură anuală, cu ciclu lung de producție și din acest motiv trebuie avută în vedere o grijă deosebită în prima parte de dezvoltare a plantelor (în special până la primele recoltări).
Răsadurile
Pentru obținerea unor recolte înalt productive, de bună calitate și cât mai timpurii este esențială calitatea răsadului la plantare.
Pentru obținerea răsadului de ardei este necesar un spațiu special amenajat pentru crearea condițiilor optime de dezvoltare a plăntuțelor – răsadniță incalzita deoarece semanarea are loc iarna.
Un rasad de ardei gras de bună calitate necesar pentru o cultură anuală trebuie să îndeplinească următorii parametri de calitate:

1.Să aibă vârsta cuprinsa între 60-80 zile;
2.Să se vadă butonul floral la internodul 0 (internodul) este internodul de unde tulpina principală începe dezvoltarea pe mai multe brațe);
3.Să aibă înălțimea cuprinsă între 20 – 30 cm;
4.Să fie erecte la plantare (să nu se aplece după plantare datorită fragilității tulpinii);
5.Să fie libere de virusuri, boli și dăunători (este necesară efectuarea de tratamente fitosanitare pe timpul vegetației răsadurilor);
6.Să nu prezinte carente de macro sau microelemente (este necesară efectuarea de fertilizări radiculare și foliare pe tot parcursul dezvoltării răsadurilor);
7.Să nu fie etiolate;
8.Să fie viguroase și sa prezinte un sistem radicular bine dezvoltat care sa ocupe întreg volumul de substrat;
9.Să nu prezinte deteriorări mecanice în urma manipulării sau orice astfel de stricăciuni;
10.Să fie turgescente (sa nu fie ofilite);
11.Să fie călite;

Producerea răsadurilor implica 2 etape tehnologice:

Semănatul care poate sa se facă în 2 moduri:

1.Pe pat germinativ; ( vezi foto 1 )

Rasad de ardei gras produs in rasadnita pe pat germinativ cu substrat de turba

Atenție! Nu ne referim la patul germinativ cald pe gunoi de grajd – aceasta metoda nu este sub nici o forma recomandata pentru obținerea unui răsad profesional, uniform calitativ, iar pierderile economice în cazul în care se utilizează semințe hibrid profesionale sunt foarte mari!

2.În tăvițe alveolare; (vezi foto 2 )

Rasad de ardei produs direct in tavi alveolare mari
Repicatul plăntuțelor din patul germinativ sau celulele alveolare se face în ghivece de plastic;

Semănatul
Semănarea ardeiului gras are loc în prima jumătate a lunii ianuarie, intre 2-20 ianuarie. În unele regiuni (în bazinul legumicol Matca) semănatul are loc chiar și mai devreme (25-31 decembrie) dar respectivii fermieri dispun de încălzirea solariilor/serelor după plantare și de asemenea tipul constructiv al solariilor dublat de utilizarea celor mai moderne folii profesionale de acoperire a lor le permite plantarea foarte devreme, la începutul lunii martie cu un risc minim de înghețare a ardeilor.

Semănatul se face pe pat germinativ sau în tăvițe alveolare. În ambele cazuri substratul de semănat este reprezentat de turba special tratata pentru optimizarea EC-ului și pH-ului și cu adaos de fertilizatori. Condițiile pentru ca un substrat profesional pe baza de turba sa fie utilizat în producerea răsadurilor în prima faza (semănat-repicat) sunt următoarele:
1. pH-ul = 5,5 – 6,5; Verificați întotdeauna ca pe ambalajul substratului sa fie menționat pH-ul și sa fie cuprins intre aceste valori! Turba sau substratul cu valori ale pH-ului sub 5 nu este pentru semănat!
2. EC-ul (electro-conductivitatea solului sau concentrația în săruri a solului) sa nu fie mai mare de: 1 dS/m, de preferat 0,6-0,8 dS/m;
3. Sa aibă adaos de fertilizatori NPK și microelemente; aceste adaosuri sunt necesare hrănirii plăntuțelor în primele 2 săptămâni;
4. Granulația sa fie cuprinsa intre 0 – 10 mm, recomandata fiind cea intre 0-5mm!
5. Turba sa fie blonda, pt semănat fiind recomandat un amestec de turba blonda și turba neagra;
6. Sa conțină aditivi de umectare; Acești aditivi nu sunt obligatorii însa fara ei va trebui acordata o mai mare grija la irigarea constanta a substratului!

Recomandarea noastră este ca semănatul sa fie făcut doar în substrat profesional pentru semănat (cu specificațiile tehnice de mai sus) fără alte adaosuri. Dacă totuși se utilizează și pământ împreună cu turba, pământul trebuie sa fie de pădure și în nici un caz din exploatații agricole (din sera, gradina proprie sau din câmp).
Utilizarea doar a substratului profesional pe baza de turba pt semănat are o serie de avantaje comparativ cu utilizarea altor substraturi sau amestecuri:

Avantaje utilizare substrat profesional de turba,substrat professional:Liber de semințe de iarbă sau insect,liber de boli din complexul“căderea plăntuțelor”,pH și EC optime pentru germinare și dezvoltare a răsadurilor,adaos perfect optimizat de minerale pentru prima parte de dezvoltarea răsadurilor obținerea de răsaduri uniforme ,dezvoltare radiculara bogata.
De asemenea mai merită menționat și faptul ca la operația tehnologica de repicare din patul germinativ pe baza de turba, rădăcinile plăntuțelor nu suferă răni majore datorita granulației foarte mici a turbei și ușurinței desprinderii pe când în cazul în care este utilizat pământul ruperea ramificațiilor radiculare tinere sunt practic inevitabile creând astfel largi porți de intrare pentru boli vasculare după repicare și un stres în plus pentru plăntuțele tinere și fragile.

Parametrii și condițiile necesare unei germinări optime a semințelor de ardei sunt următorii:
1. Temperatura optimă de germinare este cuprinsă intre: 24-26oC. Temperatura de germinare nu trebuie să fie mai mică de 17oC.
2. Umiditatea de 100%
3. Lipsa completa a luminii în primele zile până la răsărire (acoperire cu ziare sau carton din hârtie).

În cazul în care se utilizează substratul profesional pentru semănat operațiile tehnologice sunt următoarele:
1. Se uda cu apă turba până la umectarea completă;
2. Se trasează rândurile printr-o ușoara apăsare a substratului;
3. Se pun semințele una câte una pe rând;
4. Se acoperă cu un strat fin de substrat de maxim 0,5 cm (nu mai mult deoarece semințele de ardei au mica putere germinativa, o greutate prea mare sau un strat prea mare deasupra întârziind foarte mult răsărirea);
5. Nu se mai uda ulterior semănării – datorita granulației mici a turbei adăugarea ulterioara de apa conduce ori la descoperirea semințelor ori la îngroparea mai adâncă a lor. Și într-un caz și în celalalt răsărirea nu va fi uniforma;
6. Se acoperă cu ziare sau cartoane de hârtie patul germinativ peste care se poate pune o folie cu rol de reținere cât mai mult timp a umidității de 100% necesare germinării și răsării optime a ardeilor; Atenție!!! Aceasta metoda cu folie pentru acoperirea patului germinativ se aplica numai pentru semănarea ardeilor în timpul iernii când intensitatea soarelui este mica și nu crează probleme ardeilor; în timpul primăverii și mai ales în timpul verii nu se utilizează sub nici o forma acoperirea cu folie a semințelor deoarece conduce la sufocarea și distrugerea plăntuțelor.
7. Se asigura o temperatura constanta zi/noapte cuprinsa intre 22-26oC dar nu mai mica de 150C ; temperaturile mai mici cuprinse intre 15-180C nu afectează iremediabil ardeii doar întârzie foarte mult germinarea și răsărirea (cu pana la 2 săptămâni).
8. Dacă temperaturile sunt optime după 4-6 zile încep sa apară primele plăntuțe, iar după ce fenomenul de răsărire are loc în masa se înlătura materialele de acoperire pentru a preveni alungirea răsadurilor răsărite, chiar dacă răsărirea nu este de 100%.
Toate etapele tehnologice de mai sus se respecta și în cazul semănării în tăvițe alveolare cu mențiunea ca semănarea în ele se face cu câte o singura sămânța în fiecare celula alveolara.

Avantajele utilizării alveolelor pentru semănare fata de patul germinativ sunt:
1.Pot fi lăsate 7-10 zile mai mult pana la repicare (în funcție de numărul de celule/alveola pot fi lăsate chiar mai mult) datorita distantelor intre plante mult mai mari decât în patul germinativ (avantajul care deriva de aici este economia de căldură care se face prin prelungirea timpului petrecut de răsadurile nerepicate în același spațiu mai mic decât spațiul ocupat de răsadurile repicate) ;
2.Rănirea rădăcinilor tinere la operația de repicare este diminuată la minim față de cazul în care plăntuțele sunt luate din patul germinativ unde firele radiculare ale unei plăntuțe s-au întrepătruns cu cele ale vecinelor;
3.Răsadul este mai viguros datorita densității mici intre plante;
4.Uniformitatea răsadurilor este foarte bună;

Această metoda de semănare în tăvițe alveolare are și un dezavantaj, acela că operațiunea de repicare în ghivece va fi un pic mai dificilă, practic va dura mai mult.

După răsărirea completă a plăntuțelor este necesară schimbarea temperaturii constante zi/noapte cu alternanța temperaturii zi/noapte astfel este nevoie ca în timpul zile temperaturile să fie cuprinse între 24-260C, iar noaptea între 18-200C. Această alternanță este necesară pentru dezvoltarea optimă a răsadurilor. O temperatura constantă zi/noapte sau o temperatura mai mare în timpul nopții decât în timpul zilei va duce la o creștere accelerată a tulpinii (tulpină subțire) în dauna masei vegetale reprezentate de frunzulițe, tulpină groasă și volum radicular. De asemenea se urmărește umiditatea substratului care se va iriga constant pe toată perioada până la repicare. O data cu irigarea se pot efectua și fertilizări și tratamente fitosanitare obligatoriu dacă semănatul a fost efectuat în pământ sau amestec cu pământ. Fertilizări se fac în aceasta perioadă cu îngrășăminte minerale cu raport echilibrat NPK (20:20:20), adaos de magneziu și microelemente. Dozele de îngrășăminte sunt foarte mici de 10-20 gr/10 litri de apă (0,1 – 0,2%), în practică se utilizează 1 lingură de îngrășământ NPK (20:20:20) la o găleată de apă. De asemenea pentru o dezvoltare armonioasă a sistemului radicular și rezistența mărită la stresuri a micilor răsaduri se poate utiliza prin udare sau stropire SPRINTENE în doze de 10 ml/10 litri apă. Tratamentele fitosanitare în această perioadă includ un fungicid contra complexului căderii plăntuțelor (pentru evitarea riscului de fitotoxicitate se recomandă Previcur în doză 0,15% - la această doză nu arde vârful sau frunzulițele tinere), un insecticid contra insectelor ce apar imediat se se încălzește spațiul unde se seamănă. Recomandarea noastră ca insecticid pentru prima fază de dezvoltare a răsadurilor este Actara în doză de 0,02% - avantajele utilizării acestui insecticid țin de sistemicitatea totală a sa și foarte important este faptul că planta îl poate lua prin sistemul radicular fiind ușor transportat în vârfurile de creștere protejând plantele eficient și din interior exact în locurile unde sunt cele mai sensibile și unde sunt cel mai adesea atacate de insecte, de asemenea ajuns în vârfurile de creștere Actara induce și un efect de biostimulare a meristemelor de creștere, un avantaj în plus la utilizarea sa în primele faze de dezvoltare. Dacă există riscul apariției de acarieni se recomandă utilizarea unui acaricid de genul Vertimec sau Milbeknock. Unul sau două tratamente fitosanitare preventive până la repicare sunt de ajuns în cazul în care nu se observă apariția simptomelor de boală sau apariția insectelor în răsadniță.
De menționat și de reținut este faptul că dacă producerea răsadurilor se face într-un spațiu utilizat anterior pentru culturile de legume este imperios necesară dezinfecția prealabila a solului și a structurii în primul rând pentru insecte și acarieni! Dezinfecția se poate face cu câteva zile înainte de semănat odată cu încălzirea răsadniței cu un insecticid-acaricid (Talstar de exemplu) prin stropirea solului și a structurii de lemn cu o doza de 2-5 ori mai mare (nu are ce să afecteze), se închide spațiul pentru o seara și/sau o zi apoi se aerisește. Nu uitați să respectați normele și măsurile de securitate (verificați și citiți eticheta înainte de utilizare) atunci când aplicați produse toxice!

Repicarea

Perioada cuprinsă între semănat și repicat este de 20-30 zile în funcție de temperatura din răsadniță și substratul utilizat. Practic răsadul este gata de repicat din momentul în care poate fi manevrat fără riscul de a fi rupt sau deteriorat în cursul operațiilor de repicare. De asemenea este bine să aibă 2 frunze adevărate bine dezvoltate și un sistem radicular bine dezvoltat. Întârzierea repicatului conduce inevitabil la alungirea necorespunzătoare a tulpinii și cu efecte negative grave pe termen lung pentru plante.
Repicarea ardeilor se face obligatoriu în ghivece de plastic mate, închise la culoare, prin care nu pătrunde lumina la rădăcină. De reținut că rădăcinile care vin în contact cu lumina își reduc foarte mult până la pierderea funcțiile specifice de absorbție a apei și elementelor nutritive! De asemenea trebuie reținut faptul că, indiferent de plantele repicate, un volum mai mare de substrat este întotdeauna de preferat în locul unui volum mai mic. Pentru obținerea răsadurilor de ardei pentru sere/solarii sunt recomandate ghivecele rotunde cu diametrul de 9 cm sau 10 cm cu înălțime cât mai mare.
Pot fi utilizate și ghivece pătrate cu dimensiunile de 7x7x8 cm cu condiția ca răsadurile să aibă vârsta mai mică 60 zile. De asemenea mai pot fi utilizate și tăvile alveolare de 28 celule/tăvița, dar trebuie avută mare grijă să nu se întârzie perioada de plantare deoarece plantele vor crește exploziv în înălțime într-un timp foarte scurt.
Substratul utilizat pentru repicare poate fi un amestec de pământ de pădure cu turbă, chiar și cea utilizată la semănat poate fi refolosită. Dacă nu se utilizează turbă pentru îmbunătățirea texturii substratului și se utilizează mraniță de exemplu (metodă utilizată cu succes pe scară largă în marile bazine legumicole); trebuie avută grijă ca aceasta să fie foarte bine descompusă, cu o textură foarte fină, să fie de bovine sau ovine (în nici într-un caz de păsări!!!) și să nu se adauge în cantități exagerate (un raport de 1/4 sau 1/5 nu are efecte negative asupra dezvoltării răsadurilor). Utilizarea gunoiului de grajd care nu este bine descompus ca amestec pentru substratul de răsad conduce la arderea rădăcinilor, la degajarea de amoniac ce îngălbenesc micile plăntuțe și le opresc din creștere. Dacă gunoiul este insuficient descompus există riscul ca imediat după repicare să pice toate răsadurile datorită degajării unei cantități mari de amoniac (degajare indusă de umezirea gunoiului și temperaturile mari) într-un timp foarte scurt. Din aceste motive, pentru evitarea riscurilor cauzate de sursele de gunoi de grajd sau de starea de descompunere se poate utiliza cu succes amestecul de pământ de pădure cu substrat pentru răsaduri.
Imediat după repicare se menține o zi sau două o temperatură constantă zi/noapte de 24-26 grade C pentru reducerea stresului de repicare și reluarea cât mai rapidă a dezvoltării răsadurilor. După aceste 2 zile se revine la alternanța zi/noapte a temperaturilor. Diferența temperaturilor dintre zi și noapte trebuie să fie de 5-7 grade C, cu mențiunea că nu trebuie ca temperaturile înregistrate noaptea sau ziua să scadă sub 7-8 grade C, iar o temperatura mai mare noaptea decât ziua va induce alungirea tulpinilor în dauna dezvoltării vegetative normale.
Pe tot parcursul dezvoltării răsadurilor se va urmări ca plantele să fie constant udate, fertilizate și tratate contra dăunătorilor. Ca și în cazul semănatului spațiul utilizat pentru repicarea răsadurilor trebuie dezinfectat în același mod. Dezinfecția prealabilă a spațiului reduce foarte mult riscurile apariției unui atac de insecte asupra răsadurilor. Prezența în răsadniță a insectelor (Thrips, musculița albă, musculița neagră), chiar și într-un număr extrem de redus poate provoca pagube uriașe deoarece aceste insecte distrug, prin hrănire, în special vârful de creștere (partea cea mai moale, suculenta și sensibila a plăntuțelor în această faza de dezvoltare) a numeroase răsaduri (răsadurile au o densitate mult mai mare decât plantele de cultură). Cum Thripsul își începe activitatea de hrănire la o temperatura de 8 grade C, indiferent de anotimp, probabilitatea apariției lui în astfel de spații este aproape certă. Din acest motiv recomandăm ca de la prima sau cel târziu la a doua irigare să se utilizeze Actara pentru protecția răsadurilor contra unor astfel de insecte. De asemenea 1-2 tratamente cu Previcur contra căderii plăntuțelor sunt recomandate în această perioadă (10-14 zile de pauză între tratamente). Ca și alternativă la Previcur poate fi utilizat și Topsin sau Folpan contra căderii plăntuțelor dar cu mare atenție să nu se atingă vârfurile sensibile ale răsadurilor deoarece există riscul major ca acestea să fie distruse în urma tratamentului dacă nu este corespunzător efectuat. Dacă există pericolul apariției acarienilor se recomandă și 1-2 tratamente cu acaricide cum ar fi Vertimec sau Milbeknock.

Aplicarea îngrășămintelor în această perioadă se face constant la fiecare irigare. Ca și fertilizatori se utilizează îngrășăminte minerale NPK echilibrate în aceleași concentrații ca la răsaduri (10-20 g / 10 litri apă). De asemenea pentru o dezvoltare radiculară foarte bună se pot utiliza agronutrienții (îngrășăminte tehnice de ultimă generație) cum ar fi Sprintene 0,1%, Salwax 0,2% și Calciamec/Alcaplant 0,2%. Utilizarea acestor agronutrienți induce dezvoltarea armonioasă a sistemului radicular, îngroșarea tulpinii, dezvoltarea viguroasă a sistemului vegetativ, scurtarea distanțelor internodale și de asemenea induce o rezistență mărită față de stresuri (frig, secetă, atac de boală, salinitate, etc).
Referitor la condițiile de temperatură din această perioadă (ziua crește, intensitatea luminoasă crește, temperatura de afară crește), în cazul în care se înregistrează peste 35-400C se impune aerisirea ușoară a spațiului în care se află răsadurile.
De asemenea, în cazul în care ghivecele au fost așezate la repicare lipite unele de altele se impune din când în când rărirea lor pentru a evita alungirea în înălțime a răsadurilor. Momentul răririi este atunci când încep să se atingă vârfurile frunzelor adiacente între ele. În bazinul legumicol Matca (dar și în alte zone unde condițiile permit acest lucru) există operația tehnologică de rărire a ardeilor, cu circa 2-3 săptămâni înainte de plantare, de pe paturi jos, direct pe pământ. Această metodă conferă fermierilor câteva avantaje certe: o rărire foarte bună a răsadurilor (frunzele vecine nu se mai ating unele de altele și astfel fiecare plantă beneficiază de o expunere și o cantitate maximă de lumină, grăbind dezvoltarea rapidă), o călire optimă a plantelor înainte de plantare (plantele sunt așezate direct pe sol, luând contact cu noile condițiile de mediu) și în plus se poate lucra mai bine. Desigur această metodă presupune și o atenție sporită față de menținerea temperaturilor optime (sau cel puțin minime de 7 grade C) pentru dezvoltarea ardeilor, din acest motiv această metodă se realizează acolo unde sunt condițiile necesare: sistem de încălzire și folii profesionale de acoperire. Perioada în care ghivecele cu ardei stau pe pământ este de circa 2-3 săptămâni, până se întrunesc condițiile de plantare în pământ. În cazul în care se utilizează această metodă de rărire direct pe pământ, iar ghivecele utilizate nu au fund, rădăcinile răsadurilor vor crește adânc în sol (cu cât perioada este mai lungă cu atât și creșterea lor va fi mai mare) astfel încât la plantare majoritatea acestor fascicule radiculare vor fi complet rupe conducând la un stres enorm pentru plante, iar rănile devin porți de intrare pentru toate bolile de sol, inclusiv nematozi sau viermi sârmă. Această rănire a rădăcinilor la transplantare este principala cauză a îmbolnăvirii plantelor de boli vasculare și infestare cu nematozi și viermi sârmă.
În cazul în care răsadurile cresc în înălțime și nu pot fi plantate există câteva metode de încetinire a creșterii tulpinii: privarea de apă până la limita de ofilire, privarea de căldura (dar numai puțin de 5 gradeC) sau utilizarea retardanților de creștere.

Transplantarea

Înainte cu câteva zile de operația tehnologică de transplantare sunt necesare următoarele:
1. Se accentuează călirea răsadurilor prin oprirea căldurii și aerisirea cât mai tare a spațiului răsadniței;
2. Se stropesc foliar cu un fungicid și insecticid (de preferat amândouă cu cel puțin o componentă sistemică); prin aplicarea în răsadniță se economisește timp, pesticid și apă, iar plantele vor fi protejate în momentul plantării de eventuale îmbolnăviri foliare.
3. Se pregătește solul pentru transplantare – se afânează cu motosapa, se fac găurile pentru plantare, se instalează sistemul de irigare prin picurare;
4. Înainte de plantarea oricărei culturi de legume în sere și solarii este bine să se facă o dezinfectare a solului. Cea mai buna metoda este dezinfectarea cu circa o lună înainte de plantare cu Basamid. Dacă nu se poate face dezinfecția cu Basamid, iar în cultura anterioară s-au semnalat nematozi se recomanda cu câteva zile înainte de plantare aplicarea la sol a unor produse nematocide.
5. Dacă se utilizează mulcirea, folia transparentă de mulcire se instalează tot înainte de plantare;
6. Este recomandat ca înainte de plantare să se aplice un insecticid contra coropișnițelor, care altfel ar cauza pierderi masive imediat după plantare.

Densitatea la care se plantează ardeii depinde de clima și luminozitatea zonei. Densitatea recomandata pentru plantarea ardeilor în sere/solarii este de 30.000 – 35.000 plante/Ha. Pot fi plantați pe rânduri cu distanta egala intre ele sau cea mai răspândita metoda este pe doua rânduri apropiate (40-60 cm) și doua depărtate (1,0 – 1,2m). Distanta intre plante trebuie sa fie cuprinsa intre 30-40 cm.

Tratamentele fitosanitare :

1. În prima parte de dezvoltare a plantelor (după transplantare) se utilizează fungicide cu cel puțin 2 componente: una de contact și una sistemică. Raționamentul utilizării unor astfel de compuși în perioada menționată este dat de faptul că plantele au un ritm accelerat de dezvoltare vegetativa (creștere rapidă) astfel că în cazul în care se utilizează doar fungicide de contact, puterea de protecție a acestora devine 0 pe țesuturile și organele noi formate, țesuturi și organe care pot fi protejate adecvat de o componentă sistemică. Mai târziu când aparatul foliar este pe deplin dezvoltat, vârfurile sunt rupte în cazul ardeilor cu ciclu scurt, se pot utiliza cu rezultate foarte bune fungicidele de contact;
2. Și în cazul insecticidelor și acaricidelor trebuie alese după același principiu ca în cazul aplicării fungicidelor: sistemic în prima parte de dezvoltare și sistemice/contact în parte a doua;
3. Întotdeauna alternați produsele fitosanitare; încercați să nu utilizați de 2 sau mai multe ori consecutiv aceeași substanță activă; la fiecare aplicare alternați cu substanțe cu moduri de acțiune diferite pentru a nu crea și crește rezistență la pesticide a dăunătorilor. Un produs de protecție a plantelor se poate utiliza de câte ori este recomandat de producător pe parcursul unei culturi cu condiția ca între două utilizări succesive ale aceluiași produs să se utilizeze și alt produs cu alt mod de acțiune;
4. Tratamentele fitosanitare efectuate pentru prevenire și combatere se fac la un interval de 7-10 zile în funcție de presiunea de apariție a bolilor;
5. Nu utilizați mai mult de 3-5 substanțe active (Atenție! 5 substanțe active și nu 5 produse pentru că un produs poate conține și 3 substanțe diferite) la o singură aplicare pentru a nu crea un stres fitotoxic asupra plantelor mai ales când este vorba de substanțe sistemice deoarece planta are un număr limitat de porți de intrare indiferent de numărul substanțelor aplicate, iar creșterea numărului va duce la un blocaj fiziologic al frunzei: fitotoxicitate;
6. Dozele de substanțe active utilizate trebuie să fie calculate în funcție de suprafața tratată și vârsta plantelor și nu în funcție de cantitatea de apă utilizată deoarece aceasta poate să varieze în limite foarte largi datorită diferitelor utilaje cu care se efectuează stropirea (pompe de tip Vermorel, atomizoare, pulverizatoare, etc). De exemplu la ardei începând a treia recoltare se va utiliza strict doza recomandată la suprafață indiferent de cantitatea de apă utilizată;
7. Odată cu tratamentele fitosanitare se pot efectua și fertilizări foliare cu condiția ca substanțele utilizate să fie compatibile.

Conducerea și palisarea plantelor.

Operația de conducere este reprezentată de păstrarea unui număr variabil de brațe (2, 3 sau 4) ce pornesc din tulpina principală dublat de îndepărtarea florilor sau mugurilor florali și lăstarilor de la primele internoduri. În funcție de hibrid numărul de brațe care pornește din tulpina principală poate fi de 2, 3 sau mai multe. Cele mai bune rezultate s-au obținut atunci când numărul de brațe lăsate au fost 2 sau maxim 3. În continuare la următorul internod (porțiunea unde fiecare braț lăsat se bifurcă din nou) se înlătură toate brațele noi lăsându-se doar câte un braț. Această operațiune de înlăturare a noilor brațe se face până la internodiile 2-4 în funcție de hibridul utilizat. În cazul în care hibridul are putere vegetativă mare și generează nelimitat lăstari noi se înlătură până la al 4-lea internod brațele suplimentare, în schimb dacă hibridul generează un număr limitat de lăstari atunci operația de înlăturare a brațelor suplimentare se oprește la al doilea internod. În paralel cu înlăturarea brațelor noi la primele internoduri se înlătură și florile sau mugurii florali cel puțin de la internodul 0, fiind foarte importantă eliminarea sa chiar din faza de mugur floral; lăsarea acestei flori să fructifice va conduce la degenerarea comportamentului fiziologic al plantei prin încetinirea dezvoltării vegetative și concentrarea plantei pe mărirea fructului, de asemenea scade și dezvoltarea radiculară, iar aceste fenomene au consecințe grave asupra dezvoltării ulterioare a plantei și implicit scăderea semnificativă a productivității pe termen lung.

Palisarea

Palisarea ardeilor se poate face prin 2 metode:
1.Palisarea clasica care se practica și la alte culturi: de tomate, castraveți, etc) în care fiecare tulpina este susținută de o ață pe toată înălțimea; În cazul în care se utilizează acest model de palisare sunt 3 metode de fixare a aței pentru a susține planta: utilizarea unui inel special de prindere a aței și plantei, legarea pur și simplu a atei la baza plantei sau legarea aței de un țăruș care este înfipt în pământ lângă plantă. Oricare ar fi metoda aleasă palisarea pe ață se face pentru fiecare braț principal al ardeiului prin răsucirea periodica (functie de ritmul de crestere) a brațelor în jurul aței. Ața utilizată nu trebuie să fie foarte subțire deoarece există riscul ca planta să se rănească prin tăiere sub acțiunea propriei sale greutăți. Avantajul acestei metode este obținerea de fructe de o calitate extraordinara, deoarece majoritatea se afla pe tulpinile principale, iar dezavantajele sunt volumul de munca mare pentru a fi date după ață și copilirea periodica a lăstarilor care altfel s-ar rupe, nefiind susținuți suplimentar;
2. Modelul spaniol – în capetele rândurilor se fixează spalieri de care sunt prinse fire de sarma de o parte și de alta a plantelor pentru susținerea lor. Distanta intre sârme este de în jur de 30 cm și se adaugă pe parcursul dezvoltării plantelor. Avantajele acestei metode sunt volumul redus de munca pentru palisare și lăstărire, iar dezavantajul ar fi costul foarte ridicat al realizării infrastructurii de susținere (spalieri, sârme, montare, etc). Modelul nu este sustenabil în condițiile în care în același solar se practică rotația culturilor, pentru tomate sau castraveți fiind necesar un alt tip de palisare.

Defolierea

Masa vegetativă a plantelor reprezentată de aparatul foliar este foarte importantă deoarece reprezintă fabrica sau bucătăria plantei în care se produc toți compușii necesari dezvoltării noilor țesuturi și organe, creșterii fructelor, etc. Deși este foarte important sa avem un aparat foliar bine dezvoltat pentru a putea susține și hrăni cât mai multe fructe sunt cazuri în care este necesara îndepărtarea unora din frunze – defoliere. Sunt mai multe motive pentru care se recomanda defolierea cum ar fi: ofilirea și uscarea unor frunze datorita cantității insuficiente a luminii care ajunge la ele (acest fenomen se întâmplă des la frunzele bazale), necesitatea unei aerisiri mai puternice la nivelul solului în cazul serelor/solariilor cu umiditate mare. În cazul culturii de ardei gras în sere și solarii este recomandată defolierea până la primul internod după ce s-au finalizat complet recoltările de la primele internoduri. Defolierea ajută foarte mult la aerisirea corespunzătoare a plantelor mai ales în perioadele călduroase.

Polenizarea

Polenizarea ardeilor este recomandată în special în prima parte a ciclului, în primăvară, când datorită condițiilor meteo nefavorabile polenizarea și legarea sunt deficitare cauzând pierderi de producție prin avortarea multor flori și apariția unui procent mare de fructe deformate datorită unui număr mic de semințe fertilizate în fruct. Polenizarea se efectuează cu bondari.

Recoltarea
Recoltarea ardeiului gras cultivat pe ciclu lung în sere și solarii se face la maturitatea comercială care poate să coincidă cu maturitatea biologică (este cazul ardeiului gras roșu care la început este verde închis, iar la coacere este rosu) sau poate să nu fie ajuns la maturitate așa cum este cazul ardeiului gras galben, care este recoltat înainte de coacerea propriu-zisă. Recoltarea se face continuu la circa 7 zile pe tot parcursul ciclului de dezvoltare sau în valuri la 10-14 zile în funcție de caracteristicile genetice ale hibrizilor utilizați. Practicarea unei recoltări cât mai dese conduce la o creștere a producției totale de ardei datorită faptului că imediat după înlăturarea fructelor mari compușii de fotosinteză produși de frunze sunt orientați către fructele mai mici aflate în creștere. De asemenea tot prin practicarea unei recoltări cât mai dese și numărul de fructe legate crește datorită ratei de avort scăzute (lăsarea un timp cât mai lung a fructelor mari pe plantă împiedică transportul unei cantități mari de hrană către flori sau fructe tinere cauzând o rată mare de avort, mai ales în perioadele călduroase și/sau secetoase).

Sursa facebook Gradinarul cel viteaz