Oana Osman, Capital: Țăranul s-a născut infractor

Otrăveşte lumea prin pieţe cu lapte, brânză şi alte chestii produse în ograda lui insalubră. Îşi face singur ţuică la cazan, peste limita de consum propriu calculată de stat, şi mai dă şi cunoscuţilor, furând bugetul pentru că nu plăteşte accize. Este cel mai al dracului evazionist cu pământul lui de pe urma căruia, dacă îl lucrează, sigur face profit fără a plăti impozit, iar dacă nu-l lucrează privează naţia de roadele lui şi subminează dreptul orăşenilor de a mânca mai ieftin. Stă cu fundul pe câteva petece de teren cu care a fost reîmproprietărit şi sabotează progresul patriei refuzând să se asocieze sau să îl vândă altora mai productivi. Dacă-l laşi de capul lui, murim cu toţii de foame sau intoxicaţi, ajunge tot pământul pârloagă sau vândut la străini, iar politicienii buni care administrează bugetul nu ar mai strânge destui bănuţi ca să ne umple apoi pe toţi de bine.
Un ţăran, ce să mai… Noroc că există autorităţi vigilente şi vizionare: bravi funcţionari din Bucureşti şi Bruxelles, care ştiu să-i taie ţăranului hârşit în rele proastele obiceiuri şi să redea societăţii progresul agricol pe care îl merită. Nici n-a început bine anul şi s-a mai repurtat o victorie a progresului: sute de mii de ţărani care vindeau până acum lapte în piaţă intră în ilegalitate dacă vor mai încerca să otrăvească astfel consumatorul. Ce contează că niciun cumpărător nu s-a plâns până acum de marfă? Şi consumatorul e la fel de ignorant, habar n- are ce-i face bine şi ce nu. Pentru asta există birocraţi europeni şi locali. Ei au stabilit că în fiecare mililitru de lapte nu ar trebui să existe mai mult de 400.000 de celule somatice şi 100.000 de germeni, iar pentru a îndeplini acest standard şi a fi certificat ţăranul ar trebui să cumpere tancuri speciale de răcire. Nu aveţi nişte mii de euro să vă luaţi tancuri, adio certificat şi, bineînţeles, adio piaţă!

Ce ştie ţăranul cu ce se mănâncă producţia de lapte? Nu mai poate fi lăsat de capul lui! Accesul în alte pieţe decât în localitatea unde produce i-a fost deja interzis pentru brânză. Nici să vândă ouă nu se mai califică orice deţinător de găini, chiar dacă le creşte mai sănătos decât marile ferme, iar la produse din carne îi stă în cale o listă uriaşă de autorizări şi avize pe bani grei.

Prototipul ţăranului inconştient, cu marfă murdară, nu e depăşit în priorităţile de acţiune ale politicienilor decât de imaginea de evazionist înrăit a acestuia. Se cere deci o ofensivă fiscală! Te poţi baza pe el să declare cinstit cât câştigă? Sigur că nu, e sămânţă rea! Nu poţi verifica, însă, nici cât vinde, că ar trebui pus câte un agent fiscal după fiecare mămăiţă evazionistă, aşa că stabileşti din oficiu, în birourile din Bucureşti, cam cât se produce şi se câştigă la fiecare cultură şi reţii un impozit fix pe un venit prezumat, chiar dacă nu are legătură cu realitatea. Dacă nici asta nu-i scoate din piaţă pe micii infractori cu sapă, pregăteşti impozite mai mari şi pe proprietate şi îi forţezi să vândă pămîntul. Dar nu-i mai laşi să facă de capul lor nici vânzarea. Îi obligi cu o lege să consulte toţi vecinii şi să dea înainte statului dreptul de a cumpăra, că, doamne fereşte, vin străinii aceia fără scrupule din UE, ne cumpără ţara şi se alege iar praful de agricultură.

Sursa agrointel

Ingrasamintele cu azot

Ingrasaminte chimice cu azot sub forma nitrica

Azotatul de calciu (15,5% azot si 36% calciu): foarte solubil in apa; se topeste in contact cu aerul; se aplica in perioada de consum crescut al plantelor pe soluri cu infiltratie scazuta a apei si pe soluri poroase.

Azotatul de sodiu (16,4% azot si 27% sodiu): foarte solubil in apa; se topeste in contact cu aerul; se aplicain perioada de consum crescut al plantelor pe soluri cu infiltratie scazuta a apei si pe soluri poroase.

Azotatul de potasiu (13,7% azot si 46,5% potasiu): foarte solubil in apa; nu se topeste in contact cu aerul; se aplica in perioada de consum crescut al plantelor pe soluri cu infiltratie scazuta a apei si pe soluri poroase.

Ingrasaminte chimice cu azot sub forma amoniacala

Amoniacul (82% azot): se aplica direct in sol sau prin apa de irigatii impreuna cu stabilizatori acizi deoarece astfel se pierde in aer prin volatilizare pana la 60%.

Sulfatul de amoniu (21% azot si 23% sulf): se aplica in sol si in special la culturile irigate; este solubil in apa si nu se topeste in contact cu aerul. In sol este partial absorbit de plante

Ingrasaminte chimice cu azot nitric si amoniacal

Azotatul de amoniu (34,5% azot): prezinta riscul de explozie la temperaturi inalte; este hidroscopic; are reactie acida: se recomanda sa se aplice pe soluri neutre.

Nitrocalcarul (27% azot): nu este hidroscopic; nu prezinta riscul de aprindere; este indicat pentru toate plantele si in special pe solurile acide.

Ingrasaminte chimice cu azot amidic (organic)

Ureea (46% azot):este cel mai concentrat ingrasamant cu azot; se pierde o mare cantitate de amoniac cand se aplica pe sol. Cel mai indicat este aplicarea in sol unde este consumat de plante, se pastreaza in particolele coloidale ale solul, sau sunt supuse procesului de nitrificare de catre bacterile din sol. Astfel nu au loc pierderi prin levigare.

Ingrasaminte cu azot sub forma organica (organominerale)

L-200 (20% azot si 24% lignina):amelioreaza solurile sarace in humus; persista mai mult in sol si astfel faciliteaza asimilarea mai buna a azotului de catre plante decat azotatul de amoniu sau ureea.

L-300 (30% azot si 13,6% lignina) ): amelioreaza solurile sarace in humus; persista mai mult in sol si astfel faciliteaza asimilirarea mai buna a azotului de catre plante.

Ingrasaminte cu azot organic si mineral

Ureosulfatul de amoniu (33,7% azot)

Azotatul de uree (34,5% azot)

Ureoazotatul de calciu (34,5% azot)

A-320 (32% azot): se aplica in timpul vegetatiei prin aspersiune odata cu apa de irigat. Are avantajul ca poate fi aplicat fractionat in 2.3 reprize.

Aplicarea ingrasamintelor cu azot

Dozele de azot se corelează cu nivelu de productie cel mai avantajos economic. Necesarul de azot pentru recolta scontata se stabileste conform tabelelor specifice fiecarei culturi: in functie de indicele de azot al parcelei respective.

Azotul disponibilizat de sol variaza intre 20-50 kg/ha. Pentru a nu se pierde azotul disponibilizat de sol se reduce la minim perioada cand solul este necultivat. In rotatie trebuie inclusa si o cultura de toamnă. Pe culturi perene azotul disponibilizat de sol este consumat permanet de plante. Se pot introduce toamna culturi cu crestere rapida(rapita) sau culturi intercalate (ingrasaminte verzi) rezistente la frig si ger. In rotatie cu leguminoase trebuie introduse prasitoarele care sunt mari consumatoare de azot. Se aleg culturi cu periada lunga de vegetatie.

Azotul provenit din precipitatii si irigatii variaza intre 5-10 kg/ha; Azotul provenit de la planta premergatoare variaza in functie de resturile care raman in sol (paie, etc.)

Azotul fixat biologic prin bacteriile fixatoare reprezinta cateva sute de kilograme la hectar. Ingrasamintele biologice sunt: NITRAGIN SOIA- 4 flacoane /ha; AZOTOFERTIL- 10 l/ha (Se aplica cu o cantitate 200-300 l/ha de apala pregatit teren toamna sau primavara, sau pe vegetatie pana cand plantele au 10-15cm); AZOTOPHOS; BIOFERTIL; NEB-26; BIOFERT .

Solul pierde 8-10 kg azot pentru fiecare tona de paie introdusa in sol, 10-15% azot prin aplicareaingrasamintelor la suprafata (azotati) si chiar 50% din intreaga cantitate de azot daca se aplica uree sau amoniac la suprafata solului.

Doza specifica nu trebuie sa depaseasca 170-210 kg/ha azot. Aceasta doza se aplica daca există nivel ridicat de precipitatii, daca culturile au perioade lungi de vegetatie, daca se utilizeaza gunoi nefermentat, sau daca se aplica azot pe terenuri grele, argiloase.

Recomandari:

• Cea mai corectă administrare este incorporarea directa in sol;
• Nu se aplica pe soluri proaspat afanate (desfundate);
• Se aplica mai bine cu masini purtate prin imprastiere la suprafata terenulu;
• Se va regla corect debitul;
• Se va aplica uniform prin jalonare;
• Ingrasamintele nu trebuie sa contina bulgari;
• Nu se vor administra pe ceata, burnita sau ploaie;
• Se vor evita fertilizarile cu azot toamna;
• Fertilizarile cu azot primavara sa fie precedate de analize privind rezerva de nitrati din sol;
• Adoptati maximul de prudenta pe soluri care prezinta fenomen de scurgere de suprafata;
• Se recomanda extinderea cu precautie a ingrasamintelor foliare. Ele se folosesc ca o completare deoarece utilizarea lor exclusiva degradeaza si saracesc solul;
• Folositi ingrasaminte chimice dizolvate in apa de irigat prin picurare. Permite o mai buna utilizare a cantitatilor minime de ingrasaminte;
• Pe solurile acide utilizati nitrocalcar iar pe soluri alcaline utilizati sulfatul de amoniu;
• Ingrasamintele care contin clor nu se vor da la tutun, tomate sau cartofi dar in schimb merg la sfecla si radacinoase;
• Ingrasamintele chimice se aplica ca fertilizare de baza sub aratura (o data cu gunoiul de grajd se aplicasuperfosfat si sarea potasica), inainte de semanat (la pregatirea terenului) sau odata cu semanatul;
• Azotul nu se aplica ca ingrasamant de baza decat in zonele cu ierni usoare. De regula se administreaza o data cu semanatul;
• Ingrasamintele chimice in perioada de vegetatie ar trebui inlocuite cu ingrasasminte naturale lichide sau pastoase;

Epoca de aplicare

LA CULTURILE DE TOAMNA: se aplica doar un sfert din cantitatea totala de azot sub forma amoniacala sau amidica (uree, sulfat de amoniu) iar restul de trei parti de azot se aplica primavara.

LA CULTURILE DE PRIMAVARA: se aplica o treime din azot la lucrarea de pregatit teren sau semanat iar restul pe vegetatie in perioada de consum maxim al plantelor.

LA CULTURILE PERENE: la pomi şi vie nu se dau ingrasaminte cu azot iarna pentruca se pierd. Azotul se da in perioada de inflorit si de crestere a fructelor; la furajele perene azotul se aplica primavara cand incep sa creasca si dupa fiecare coasa.

Sursa gazetadeagricultura

Cultura de cartof dulce ar putea lua locul pepenelui de Dăbuleni

Singura unitate din ţară care a produs cartof dulce îi sfătuieşte pe fermieri să inveastească în această cultură care se pretează foarte bine la solurile nisipoase şi, potrivit specialiştilor, este foarte valoros din punct de vedere nutritiv.
Aurelia Diaconu, directorul Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri CCDCPN Dăbuleni, a declarat pentru că în urma rezultatelor de cercetare pe care staţiunea le-a obţinut din 2012, când a început cultivarea cartofului dulce, cercetătorii de aici au conturat o tehnologie de cultivare a acestei plante, care pe viitor va trebui perfecţionată.

”CCDCPN, începând din 2012, în cadrul unui Protocol de cooperare bilaterală între Universitatea Naţională Kyungpook (KNU) din Coreea de Sud şi Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice ‘Gheorghe Ionescu Sişeşti’ Bucureşti, a iniţiat cercetări la cultura de cartof dulce (Ipomea batatas) privind comportarea unor soiuri coreene în condiţiile solurilor nisipoase irigate. În zona solurilor nisipoase din sudul Olteniei, soiurile de cartof dulce de origine coreană Pum, Hwang, Pumpkin şi Chestnut s-au adaptat bine condiţiilor de climă şi sol, comportându-se ca o plantă anuală. În urma rezultatelor de cercetare obţinute la CCDCPN Dăbuleni se poate contura în momentul de faţă o tehnologie de cultivare, care pe viitor va trebui perfecţionată, în special sub aspectul combaterii buruienilor, a tehnologiei de transplantare a lăstarilor în câmp şi a tehnologiei de recoltare, păstrare şi valorificare a producţiei”, a spus Aurelia Diaconu.

Staţiunea Dăbuleni a extins anul trecut cultura de cartof dulce, obţinând producţii importante pe nisipuri – zona care îi place foarte mult cartofului dulce, iubitor de căldură, iar solurile nisipoase îi permit o bună dezvoltare.

”Am avut tuberculi şi de 2,4 kg, cu producţie de peste 30 tone/ha destul de uşor de obţinut. Această specie ar putea deveni una de nişă. În prezent, Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni, judeţul Dolj este singura unitate din ţară care a produs cartof dulce. Deoarece această cultură se pretează foarte bine la condiţiile din zona noastră vom continua extinderea acesteia. Cartoful dulce obţinut pe solurile nisipoase din sudul Olteniei se încadrează în indicii de calitate pentru această specie, iar nivelul cantitativ şi calitativ al producţiei asigură şi eficienţa economică. Este foarte important ca acest produs foarte valoros din punct de vedere nutritiv să fie cunoscut consumatorilor din România”, a mai spus directorul CCDCPN Dăbuleni.

Batatul (Ipomea batatas), supranumit şi cartoful dulce, este de origine din America de Sud şi se cultivă pe suprafeţe întinse în China, India, Japonia, în partea de sud-est a Asiei şi în Africa. De asemenea, se cultivă şi în sudul Rusiei, S.U.A., America de Sud şi chiar în zonele mediteraneene ale Europei. Aceasta plantă înlocuieşte complet cartoful în regiunile subtropicale şi tropicale.

Sursa agrointel

TEHNOLOGIA CULTURII CARTOFULUI TIMPURIU

Condiţia de bază pentru obţinerea unei producţii extratimpurii de cartof este inducerea forţată a încolţirii materialui de plantat.

Pentru obţinerea unei producţii extratimpurii de cartof, folosim, de regulă, sămânţa din soiuri timpurii şi extratimpurii, sănătoase şi maturate. Sunt recomandate şi soiurile semitimpurii sau semitârzii dacă prin diferite metode reuşim să le forţăm încolţirea.

Sămânţa de cartof (tuberculii pentru sămânţă) se comportă ca şi oricare altă sămânţă, din punct de vedere biologic. Şi la cartof avem aşa-zisul "repaus seminal", adică acea perioadă de la recoltare până la încolţirea seminţei care va da, astfel, naştere unei noi plante.

Pregătirea materialului pentru plantat

Să presupunem că în primăvara anului viitor vrem să plantăm un ha de cartof pentru consum extratimpuriu. Ne propunem să ieşim foarte devreme la plantare, adică în jurul datei de 1 martie pentru cultura din camp si 1 februarie pentru cultura in solar. Pentru a fi pregătiţi la acea dată cu sămânţa iarovizată, dăm înapoi şase săptămâni din calendar. Aşa că, în jurul datei de 15 decembrie-15 ianuarie, începem pregătirea materialului de plantat.

Scoatem din depozit o cantitate corespunzătoare de cartof, în funcţie de mărimea tuberculilor. După sortare şi eventual ruperea colţilor filoşi apăruţi peste iarnă trebuie să avem o cantitate netă de cartof pentru plantare de aproximativ 2.500 kg, considerând că în câmp vom planta tuberculi de aproximativ 50 grame cu o densitate de 50.000 de cuiburi pe ha.

Există şi varianta ca atunci când avem tuberculi mai mari de 55-60 mm diametru să-i secţionăm perpendicular pe zona apicală (de-a lungu, pentru soiurile de formă oval-alungită). Această metodă însă trebuie aplicată cu mai multă atenţie, deoarece are mai multe dezavantaje: bucăţile rezultate pot putrezi iar bolile de la un tubercul se pot transmite prin cuţit şi celorlalţi.

De aceea, cuţitul trebuie să fie dezinfectat la fiecare tubercul, iar jumătăţile rezultate trebuie să se suberifice într-o atmosferă umedă; aceasta poate fi realizată lăsând cele două jumătăţi împreună, legate printr-o mică parte netăiată, separarea totală făcându-se la plantare.

Condiţii de depozitare

Tuberculii astfel pregătiţi se pun într-o cameră încălzită la 20-22 °C şi cu umiditatea relativă a aerului de 90-95%. Aşezarea tuberculilor se face în grămezi conice cu înălţimea de maximum 70-80 cm. De asemenea, se opturează orice sursă de lumină. Umiditatea aerului se poate întreţine foarte uşor prin stropirea podelei sau/şi expunerea unor vase deschise cu apă. De asemenea, se mai poate recurge la acoperirea grămezilor cu folie după o scurtă stropire a masei de tuberculi.

Această perioadă poate să dureze în jur de 7-10 zile. Menţionez că în zilele 4 şi 5 temperatura aerului poate să crească la 25 °C.
Odată ce s-a format o puzderie de colţi albi şi mici de maximum 3 mm, trecem la etapa a doua.

Călirea tuberculilor înainte de plantare

Se eliberează lumina naturală, iar tuberculii din grămezi se pun în lădiţe de legume tip export din lemn sau din alte materiale, cu mare grijă să nu se rupă colţii fragezi, în 2 -3 straturi. Lădiţele se stivuiesc pe pereţii expuşi la lumina naturală, până la înălţimea de minimum 0,5 m de la tavan în jos.

Temeratura camerei trebuie să scadă la 12-15 °C în prima săptămână, apoi la 8-10 °C în următoarele două săptămâni, pentru ca în ultima săptămână înainte de plantare să ajungem la 3-5 °C, necesare pregătirii noilor plăntuţe pentru condiţiile de câmp (călire). În toată această perioadă avem nevoie, pe lângă lumina naturală diurnă, şi de lumina artificială nocturnă pentru a obţine colţi viguroşi, scurţi, neetiolaţi, de culoare verde închis - violet.

O lucrare importantă în această etapă este rotirea zilnică a lădiţelor pentru ca fiecare să beneficieze de o cantitate egală de lumină. De asemenea, trebuie să se urmărească tuberculii din lădiţe, astfel încât, prin rotirea cu mare grijă, materialul din fundul lădiţei să ajungă deasupra s.a.m.d..

Umiditatea relativă a aerului se reduce treptat la 90% şi chiar până la 80-85% înainte de plantare. Foarte importantă în această etapă este ventilarea încăperii, deoarece în urma proceselor fizilogice mai intense se eliberează mult bioxid de carbon.
Plantarea se face manual, direct din lădiţele în care s-a făcut iarovizarea.

Alte metode de forţare a încolţirii

În condiţiile plantării unei suprafeţe mai mari cu cartof pentru consum timpuriu, metoda descrisă anterior este destul de greoaie. Se folosesc şi alte metode, dar care indiscutabil nu vor depăşi eficienţa şi timpurietatea primei metode.

• Suplimentarea numărului de colţi. Dacă spre sfârşitul depozitării, cu 12-16 zile înainte de epoca de plantare, timp de 5-6 zile temperatura se ridică treptat la 16-18 °C, după care pe o durată de încă 4-6 zile temperatura în depozit se reduce din nou la 8-10 °C şi se asigură, pe toată această durată, o lumină difuză, se stimulează procesul de încolţire cu un număr mai mare de colţi pe tuberculi. Dacă procesul de încolţire se mai prelungeşte cu circa 7 zile, colţii pot deveni chiar muguraşi verzi.

Procedeul se poate aplica şi în următoarea variantă: primăvara, înainte de plantare cu numărul de zile necesare, tuberculii din depozit se sortează, se calibrează, se pun în containere sau în saci-plasă şi se aşează în spaţii special amenajate pentru încolţire. Aici regimul de temperatură, lumină şi umiditate, bine dirijat, asigură încolţirea în masă.

Însă, un material încolţit nu mai poate fi manipulat prin instalaţii mecanice de sortare, încărcare etc., deoarece se distrug colţii. În schimb acesta poate fi plantat mecanic. Maşina de planatat trebuie să fie nepărat cu distribuitori de tip cupă pentru a asigura un transfer mai puţin distructiv din buncărul maşinii în cuibul din câmp.

• Metoda forţării tuberculilor în sere de sticlă se foloseşte, spre exemplu, în Olanda. Fermierii olandezi spun că un tubercul destinat producţiei timpurii trebuie să aibă un număr de ochi mai mic decât cartoful obişnuit. Şi este normal acest lucru, pentru că în acest fel se obţin tuberculi mai puţini, dar mai mari şi într-un timp relativ mai scurt.

De aceea, trecerea de la temperatura depozitului de iarnă în spaţiile de forţare se face treptat, şi abia după două săptămâni se ajunge la +20 °C. Practic, după încă o săptămână, materialul este bun de plantat. Un alt avantaj este faptul că, în aceste spaţii, factorii lumină, căldură şi umiditate se controlează automat.

Plantatul cartofilor :

adancime: 4-6 cm (calibru 30-40 mm); 8-10 cm (calibru 45-60 mm);
densitate: 70 mii/ha (calibru 30-40 mm); 55 mii/ha (calibru 45-60 mm);
norma de samanta: 3500 kg/ha (calibru 30-40 mm);
4500 kg/ha (calibru 45-60 mm);
distanata intre randuri: 50-60 cm.

Referitor la consumul de elemente nutritive în realizarea producţiei la unitatea de suprafaţă trebuie corelat cu consumul specific al speciei la tona de produs, potenţialul genetic al soiului şi nivelul de fertilitate a solului. Se recomandă ca pentru obţinerea unei tone de cartof să asigurăm: 8-10 kg s.a. N, 3 kg s.a. P2O5 şi 14 kg s.a. K2O. Raportul de echilibru între elementele minerale este de 1: 0,3 : 1,4.
La culturile extratimpurii şi timpurii nu trebuie să folosim cantităţi excesive de fosfor, deoarece se formează un număr prea mare de tuberculi la cuib care ajung la mărimea pentru recoltare cu întârziere.

Durata repausului la cartof depinde de:

• soi;
• gradul de maturitate la recoltare;
• temperatura din perioada de creştere din timpul vegetaţiei în câmp;
• temperatura din perioada de păstrare;
• starea fitosanitară;
• integritatea şi sănătatea fizică a tuberculilor.

FERMA,AGROROMANIA

Lucerna şi trifoiul, furaje de volum în hrana animalelor de fermă

Lucerna şi trifoiul sunt principalele furaje de volum folosite în hrana animalelor. Cele două culturi sunt cele mai valoroase plante de nutreţ, asigurând mari cantităţi de proteină naturală la hectar. Aceste furaje pot fi administrate în hrana animalelor atât sub formă de masă verde la iesle cât mai ales sub formă de fân, semifân, siloz pe timpul iernii. 

Lucerna se întâlneşte mai ales în zona de şes, unde sunt precipitaţii mai reduse, şi reprezintă cea mai valoroasă leguminoasă pentru hrana animalelor de fermă. Trifoiul se cultivă în zona colinară, de deal şi chiar submontană, zone cu precipitaţii mai bogate. Lucerna rezistă în cultură 5-6 ani iar trifoiul 2-3 ani. În ceea ce priveşte administrarea în hrana animalelor se recomandă: 

• Sub formă de masă verde proaspăt cosit pentru cai, porci şi păsări.


• Tot sub formă de masă verde, cosită dar pălită pentru rumegătoare (vaci, oi,capre). În caz de nepălire se produc se produc grave tulburării digestive (meteorism, indigestii) care de cele mai multe ori duc la sacrificarea animalelor.


• Nu se recomandă păşunatul lucernei şi trifoiului.


• De asemenea, pe timp ploios, cele două culturi nu se vor administra animalelor rumegătoare.


• Altă formă de administrare a lucernei şi trifoiului o reprezintă fânurile, recoltat manual şi mecanic, care după uscare se depozitează în şuri sau şoproane fie sub formă de vrac, fie balotat.

Lucerna şi trifoiul sunt un excelent furaj pentru animalele de reproducţie, vaci de lapte, şi în special animale gestante. În sistem gospodăresc de creşterea porcilor cele două culturi pot intra în raţia animalelor până la 50-70%, în raport de frăgezimea plantei. De asemenea se mai pot folosi, lucerna şi trifoiul, cu succes în furajarea: găinilor, raţelor, curcilor şi gâştelor.

Cantitatea de masă verde recomandată să se asigure la diferite specii de animale:

• vaci în lactaţie 45-50 kg/cap;


• tineret bovin 20-25 kg/cap;


• cabaline 30-50 kg/cap;


• oi 3-8 kg/cap;


• porci adulţi 5-6 kg/cap.

Cantitatea de fân recomandată: 

• vaci în lactaţie 6-9 kg/cap;


• tauri reproducţie 5-8 kg/cap;


• tineret reproducţie 2-6 kg/cap;


• ovine adulte 0,5-1 kg/cap;


• berbeci 1-1,5 kg/cap;


• cabaline 10-12 kg/cap.

Autor: ing. Ioan Costin Sursa recolta.eu

Ingrasaminte complexe cu sulf pentru Grâu

- IMPORTANȚA FERTILIZĂRII CU SULF LA CEREALELE PĂIOASE DE TOAMNĂ -   Potenţialul de producţie de boabe in condiţii optime variază în limite foarte largi: 2000-10000 kg/ha. Fertilizarea este unul dintre elementele tehnologice cu cel mai mare impact asupra producţiei.

---

IMPORTANȚA FERTILIZĂRII CU SULF LA CEREALELE PĂIOASE DE TOAMNĂ

Potenţialul de producţie de boabe în condiţii optime variază în limite foarte largi: 2000-10000 kg/ha. Fertilizarea este unul dintre elementele tehnologice cu cel mai mare impact asupra producţiei. 

Fertilizarea minerală se aplică în funcţie de gradul de fertilitate a solurilor și consumul specific.  

Ca exemplu consumul specific al grâului de toamnă/ 1000 kg producţie de boabe și paiele aferente :

 N: 27 kg, P2O5: 11 kg, K2O:18 kg, CaO: 6 kg, MgO: 2 kg, S: 6 kg/ha. 

Iar pentru 1.000 kg boabe, cu producţia corespunzătoare de paie, orzul consumă în medie, între:

 24 - 29 kg N, 11 - 13 kg P2O5 , 21 - 28 kg K2O, MgO: 1.5-2 kg și S: 5-6 kg/ha.

Epoci de aplicare:

- îngrăşămintele complexe la pregătirea patului germinativ;

- îngrăşămintele azotate se aplică în proporţie de până la 50% înainte de semănat, iar diferenţa în timpul iernii, pe sol îngheţat, sau la desprimăvărare, până la jumătatea lunii martie.

- Când doza calculată pentru aplicare pe vegetaţie depăşeşte 100 kg N/ha se fracţionează în 2-3 aplicări, pentru a mări gradul de absorbţie şi pentru evitarea pierderilor prin levigare.

Fertilizarea cu sulf: pentru acoperirea nevoilor de sulf cel mai ieftin ar fi folosirea sulfatului de amoniu, dar se aplică mai greu, pentru că se prezintă sub forma de cristale fine, ca o pulbere, care se împrăştie cu dificultate şi nu trebuie împrăştiat când plantele sunt umede sau îngheţate.

• Există însă îngrăşăminte complexe granulate, care se aplică uşor, şi conţin sulf în proporţie de 13.5% exprimat în SO3.

• Ele au şi marele avantaj că pot fi folosite atât pe solurile bazice, cât şi pe solurile acide iar forma de granule asigură uniformitate sporită la împrăştiere. 

Păioasele de toamnă au nevoie de 5-6 kg S pentru a produce o tonă de seminţe şi producţia vegetala aferentă.

• Astfel de îngrășământ complex este Azomureş NPK-16:16:16, care conține potasiul sub formă de K2SO4.

Echivalența în substanța activă unui astfel de îngrășământ mineral complex/100 kg este de:

- 16 kg N + 16 kg P2O5 + 16 kg K2O + 13.5 kg SO3

• Prin aplicarea unui astfel de îngrășământ mineral, bazat chiar pe asigurarea necesarului de azot sau fosfor, se asigură automat și sulful ușor absorbabil.

Pentru evitarea levigării se poate proceda la fracționarea aplicării îngrășămintelor complexe cu sulf:

• doza de jumătate la pregătirea patului germinativ și aplicarea cantității rămase la desprimăvărare.

În vederea obținerii rezultatelor scontate prin aplicarea eficientă a îngrășămintelor minerale:

Îngrășămintele cu N se fracționează astfel: 

• 30% din doza la pregătirea patului germinativ

• 30% la desprimăvărare când temperatura medie zilnică depăşeşte 50 C.

• Diferența la alungirea paiului

Aplicarea fracţionată a azotului măreşte şi eficienţa celorlate îngrăşăminte minerale.

Dozele de fosfor și de potasiu sunt cuprinse între 60 și 180 kg/ha, respectiv între 80-120 kg/ha

• Îngrășămintele cu fosfor și potasiu se aplică obligatoriu ca fertilizare de bază 

• În majoritatea cazurilor, este bine să se fertilizeze cu fosfor și potasiu înainte de semănat. 

• Este recomandată aplicarea îngrăşămintelor minerale pe arătură. Astfel în urma lucrărilor de pregătire a patului germinativ plăntuţele tinere găsesc foarte repede fosforul din straturile superficiale. 

• Nefertilizarea cu fosfor (în special pe solurile slab aprovizionate), penalizează puternic producţia. 

Sursa azomures