Naționalizare mascată și manipulare bursieră

Introducere

În contextul geopolitic actual, în care statul român își redefinește rolul economic sub presiunea crizelor succesive (energie, buget, securitate), piața de capital a devenit un instrument secundar, nu un obiectiv strategic.

Discuția despre naționalizare mascată și manipulare bursieră nu este una teoretică și nici ideologică. Ea a fost declanșată de un fapt concret: vânzarea participațiilor private din Portul Constanța.

Portul Constanța este un activ strategic major, cu relevanță economică, logistică și militară (Marea Neagră, Ucraina, NATO). Decizia de a readuce acest activ integral sub controlul statului transmite un mesaj clar: în zonele considerate critice, capitalul privat devine secundar, iar logica de piață este subordonată controlului.

Acest episod marchează un punct de inflexiune. De aici înainte, mecanismele prin care statul își consolidează poziția nu mai sunt brutale sau explicite, ci subtile, legale și greu de contestat – inclusiv pe piața de capital.

În contextul geopolitic actual, în care statul român își redefinește rolul economic sub presiunea crizelor succesive (energie, buget, securitate), piața de capital a devenit un instrument secundar, nu un obiectiv strategic.

În ultimii ani, investitorii de pe Bursa de Valori București (BVB) au început să observe un tipar care ridică semne serioase de întrebare: statul român își consolidează controlul asupra unor companii listate fără a cumpăra explicit acțiuni, folosind mecanisme perfect legale, dar profund distorsionante pentru piață. Acest fenomen poate fi descris fără exagerare drept naționalizare mascată, însoțită de o manipulare structurală a bursei.

Articolul de față explică mecanismul, exemplele concrete și riscurile reale pentru investitorii minoritari.

---

1. Ce este naționalizarea mascată

Ce se întâmplă de fapt, tehnic

În cazul Fondului Proprietatea nu vorbim despre o răscumpărare clasică realizată de stat din banii companiei, ci despre un mecanism mult mai subtil:

• statul este acționar majoritar indirect, prin companii nelistate (Hidroelectrica, Aeroporturi București etc.)
• Fondul Proprietatea derulează programe de răscumpărare și anulare de acțiuni
• statul nu participă la aceste răscumpărări
• în urma anulării acțiunilor, ponderea statului crește automat, fără a „naționaliza” explicit nimic

Din punct de vedere juridic, mecanismul este perfect legal. Din punct de vedere economic însă, vorbim despre o reconcentrare a proprietății fără preț de piață și fără competiție reală.

Naționalizarea clasică presupune confiscare sau preluare forțată. În forma modernă, lucrurile sunt mult mai subtile:

• statul nu cumpără acțiuni din piață
• permite sau încurajează răscumpărări și anulări de acțiuni
• nu participă la aceste operațiuni
• ponderea sa crește automat

Din punct de vedere juridic, totul este legal. Din punct de vedere economic, este o reconcentrare a proprietății fără preț de piață.

Caz-școală: Fondul Proprietatea

Fondul Proprietatea (FP) a devenit exemplul perfect:

• distribuții masive de numerar
• vânzare constantă de active
• programe repetate de răscumpărare

Statul român, prin participațiile sale indirecte, nu subscrie, iar controlul său relativ crește. FP nu mai este un vehicul de creștere, ci unul de lichidare controlată.

---

2. De ce vorbim despre manipulare bursieră (chiar dacă nu ilegală)

Răscumpărările și dividendele foarte mari creează:

• cerere artificială
• impresia de stabilitate
• atractivitate pentru investitorii de retail

În realitate:

• free-float-ul scade
• lichiditatea reală dispare
• investitorii instituționali ies discret

Prețul nu mai reflectă valoarea, ci politica statului.

---

3. Paralele relevante: cazul Lukoil

Cazul Lukoil (Petrotel Ploiești) a urmat același ADN, dar cu alte instrumente:

• presiune juridică
• sechestre masive
• ani de incertitudine

Fără o naționalizare explicită, valoarea activului a fost erodată sever. Mesajul transmis pieței a fost același:

Statul nu trebuie să cumpere pentru a controla.

---

4. Semnalele timpurii ale unei companii „stoarse”

Investitorii pot identifica riscul politic din timp. Cele mai importante semnale:

• dividende extrem de mari, nesustenabile
• investiții (CAPEX) reduse constant
• statul nu participă la operațiuni de piață
• management numit politic, interimar
• decizii strategice mutate în afara companiei
• free-float în scădere

Când 3–4 dintre acestea apar simultan, compania nu mai este investiție, ci distribuție de cash cu orizont finit.

---

5. Momentul critic: când trebuie ieșit

Există un punct fără întoarcere:

• reguli schimbate retroactiv
• dividendele devin „argument politic”
• consolidarea poziției statului
• dispariția investitorilor mari
• discuții despre „campioni naționali”

După acest moment, randamentul nu mai compensează riscul.

---

Concluzie

Într-un context geopolitic instabil, cu presiuni bugetare și tendințe clare de re-statizare la nivel regional, naționalizarea mascată nu este un accident, ci o strategie de adaptare a statului.

Naționalizarea mascată nu este o teorie conspiraționistă. Este un model economic aplicat:

• legal
• eficient pentru stat
• distructiv pentru piața de capital

BVB riscă să rămână o piață de extragere de numerar, nu de alocare de capital. Pentru investitori, lecția este clară:

Când statul nu mai are nevoie de bursă, investitorul minoritar nu mai are ce căuta acolo.

---

Acest articol se adresează investitorilor care vor să înțeleagă nu doar cifrele, ci și forțele reale care modelează piața.

Băncile europene au nevoie de 1.000 de miliarde de euro, dacă mai vine o criză. Topul celor mai expuse

Într-un clasament al instituţiilor financiare care ar avea nevoie de resurse financiare în caz de criză se găsesc şi trei care au "fiice" în România.

Instituţiile financiare europene ar avea nevoie de fonduri suplimentare de 1.000 de miliarde de euro, în cazul în care ar izbucni o nouă criză financiară, scrie presa franceză, care citează un studiu al Centrului de Management al Riscului, de la Universitatea din Lausanne, Elveţia.

Pentru a ajunge la un nivel de solvabilitate "adecvat", băncile, asigurătorii şi societăţile de investiţii din Europa ar avea nevoie de fonduri de 1.000 de miliarde de euro, cifră la care elveţienii au ajuns ţinând cont de un indice SRisk, care permite evaluarea necesităţilor de finanţare ale băncilor în cazul unei crize. "Modelul nostru descrie riscul sistemic ca fiind necesarul de capital de care ar avea nevoie băncile pentru a se refinanţa în cazul în care ar avea loc o nouă criză financiară" spun cercetătorii de la Lausanne.

Autorii studiului au luat în calcul 416 instituţii financiare europene, iar metoda folosită se referă la ponderarea costului revenirii la indicatorii de solvabilitate în funcţie de mărimea băncii sau de gradul ei de îndatorare. De aceea, autorii studiului cred că, de exemplu, Grecia ar fi mai puţin riscantă decât Germania, Franţa sau Elveţia. Pe de altă parte, Franţa ar fi ţara unde acel indice SRisk ar fi cel mai ridicat, de două ori mai ridicat decât în cazul Germaniei.

Ce înseamnă criză în accepţiunea elveţienilor: o cădere cu 40% a burselor în termen de şase luni.

În topul celor mai "expuse" 10 instituţii de credit de pe continent se află şi bănci-mamă ale unor instituţii de credit din România. Astfel, Societe Generale, care deţine BRD, ar avea nevoie de aproape 50 de miliarde de euro, fiind pe locul cinci în clasamentul elveţienilor. ING, care operează direct în România, ar fi nevoită să atragă 43,5 miliarde de euro, fiind plasată pe locul 7 în clasament. O poziţie mai jos se află Unicredit, banca-mamă a UnicreditŢiriac Bank, care ar avea nevoie de 28,5 miliarde de euro.

Iată un top 10 al băncilor care ar avea nevoie de cele mai multe lichidităţi, în cazul în care va izbucni o astfel de criză:

Banca		SRISK	Capitalizare
		[mld. €]	[mld. €]
	Credit Agricole SA	81.036	20.38
	Deutsche Bank AG	78.712	34.56
	Barclays PLC	69.463	42.87
	BNP Paribas	58.830	62.46
	Societe Generale	49.651	27.84
	Royal Bank of Scotland Group PLC	46.354	45.05
	INGGroepNV	43.573	33.68
	UniCredit SpA	28.484	26.48
	Banco Santander SA	26.968	62.76
	Commerzbank AG	26.916	10.05

Sursa Economica

Rădăcina răului

de Sorin Muncaciu  38

Actualmente rădăcina răului se afla în vîrful piramidei mici de pe umerii piramidei mari. Creerul sistemului bancar privat se află la Basel , Bank for International Settlements unde sunt concepute toate codurile și reglementările sistemului financiar internațional, destinate să perpetueze stăpînirea bancherior asupra națiunilor suverane prin controlul asupra politicii monetare. Puterea acestor “acorduri” nu poate fi subestimată. Astfel, Basel I din 1988 a ridicat nivelul de capitalizare a băncilor de la 6 la 8%. La aceea dată , datorită succesului economiei japoneze, băncile private japoneze erau cei mai mari creditori pe piețele financiare. Această nouă reglementare a dus la prăbușirea băncilor japoneze care, nu și-au mai revenit și au fost , în ultimă insatanță , naționalizate. Bineînțeles că, în timp ce băncile din tările în curs de dezvoltare erau penalizate din cauza subcapitalizării conform cu Basel I, băncile mari americane foloseau “off-balance sheet activities” adică operațiuni necontrolabile pentru a eluda Basel I. Pentru a contracara asemenea practici, în 2004 a fost adoptat Basel II, capitalizarea făcîndu-se pe tipul “value-at-risk” ca nou standard de contabilizare. SUA au adoptat regulamentele Basel II abea în noiembrie 2007 cînd “ Office of the Controller of the Currency” a aprobat Basel II capital accord. Astfel, pe 15 noiembrie, “ The Financial Acounting Standards Board (FASB), o organizație privată, a adoptat FASB 157 , un set de reguli de contabilitate pentru sectorul privat bazat pe filozofia : “mark-to-market accounting” adică stabilirea valoarii acțiunilor deținute de bănci la valoarea acestora pe piața. Din nou, la fel ca în cazul băncilor japoneze , de data aceasta, băncile americane nu și-au revenit nici în ziua de astăzi după impactul Basel II. Criza financiară , de lichidități și blocarea creditului interbancar și creditului destinat economiei poate fi considerată , în SUA ,ca fiind legată de adoptarea Basel II. Chiar dacă în aprilie 2009, FASB a îmbunătățit sistemul contabil, efectele devastatoare a Basel II nu au fost recunoscute de BIS. Cea ce binînțeles, dă apă la moara adepților teoriei conspirației , în sensul că această criză a fost provocată intenționat. Mai ales dacă, avem în vedere afirmația lui David Rockeffeler  :” This present window of opportunity, during wich a truly peaceful and independent world order might be built, will not open for to long…We are on the verge of a global transformation.All we need is the right major crisis , and the nations will accept the New World Order”. Rockefeller in 1924, la un diner cu ambasadorii UN. Bancherii nu au reușit în anii 20’ , oare vor încerca după 100 de ani ???

La noi, domnul Isărescu este un fregvent călător la Basel, independența politică a BNR sună mai mult ca dependența de bancherii de la Basel. Datorită acordului de aderare la UE , România se află pe mîna bancherilor occidentali. BNR în loc sa fie sursă de credit pentru economie și pentru populație este în slujba bancherilor străini permitîndu-le acestora cele mai josnice practici de îndatorare și administrare a împrumuturilor. Statul român este sufocat de aberațiile Pactului fiscal și forțat la împrumuturi de la FMI, un cal troian, un bastion al bancherilor internaționali care dictează guverului român. Planurile de viitor ale bancherilor, de integrare într-o uniune bancară, sunt menite să desființeze definitiv suveranitatea statului român asupra politicii monetare. De asemenea , Trans Atlantic Pact care se negociază între SUA și UE este menit să impună dominația  corporațiilor multinaționale asupra statului și legislației românești.Un tăntălău pe “contributors” se întreba cît este de bun acest pact pentru România. Dacă nu ne trezim la timp, vom ajunge sclavii bancherilor străini în propria noastră țară !!! Dar nu trebuie să fie așa, un sistem bancar public poate asigura independența economică a Romăniei, este foarte clar că succesele incontestabile ale băncilor publice nu sunt pe placul bancherilor, care încearcă prin orice mijloace să impună sistemul bancar privat, asigurat de “ independența”colaboraționistă a bancii , așa zisă,națională.

Începînd cu anii 70, după abolirea unilaterală a tratatului monetar internațional de la Bretton Woods și liberalizarea consecutivă a ratelor de schimb valutar, a liberalizării capitalului, apariția băncilor din umbră (the shadow bancking sau hedge funds) dar, mai ales, liberalizarea creditului băncilor comerciale și a ratelor de interes,a dobînzilor ,asistăm la metamorfoza sistemului financiar internațional din servitor al economiei și domeniului public în stăpîn al națiunilor și al economiei globale, scăpat totalmente de sub controlul băncilor centrale naționale. Cui se datorează această transformare radicală ?? Dominația nemaiîntîlnită a sistemului financiar mondial se datorează transferului puterii de a creea credit din ”thin air’’al băncilor centrale naționale către băncile comerciale și băncilor din umbră adică, a privatizării creerii de credit sau, în jargon bancar, syntetic money, bani creeați din burtă prin mecanismul împrumutului bancar indiferent de rezervele bancare. Acești bani nou creați au crescut datoria sectorului privat din SUA ,de exemplu, de la 45% din PIB în anii 60 la 303% din PIB în 2007, în momentul declanșării crizei financiare.Tot în acest context , băncile din umbră, hedge funds au ajuns să controleze în 2007, 69 trilioane de dolari aproape echivalentul PIB-ului mondial. Măsurile de salvare a sistemului bancar din principalele state occidentale și Japonia au dus la pomparea a 16 trilioane de dolari de către băncile centrale naționale, FR, BA, BOJ, BCE etc. în conturile băncilor comerciale , instituțiilor financiare , asigurări și chiar industrii , cum a fost cazul industriei de automobile din SUA. Dat fiind ratele foarte scăzute de interes, sau dobînda, la care aceste bănci au primit împrumuturi de la băncile centrale , BCE de exemplu a dat 1 trilion de euro cu rata de 0,5%, s-a creeat o enormă masă de capital speculativ care a invadat lumea, peste granițele convenționale intrînd pe piețele financiare mondiale, fără control al capitalului . Pe aceste piețe determină o inflație speculativă a prețului materiilor prime, a alimentelor și, în ultimă instanță a monedelor acelor state, a ratelor de interes,  a acțiunilor la bursă , într-un cuvînt asset markets, etc.etc. Acestă inflație de capital a determinat state ca Brazilia să intre volens nolens în ”currency war”, război valutar pentru a împiedica creșterea necontrolată a valorii monedei naționale. Care sunt consecințele supremației sistemului financiar global scăpat de sub controlul statelor?? În primul rînd sistemul financiar , prin mecanismul creerii datoriei, a început să controleze statele suverane. În al doilea rînd, în acest moment noi trăim într-un sistem care favorizează bogăția privată, mai ales bogăția rezultată din operațiuni financiare speculative a elitelor sistemului bancar  mondial. Este aproape imposibil pentru antreprenori, fermieri, instituții interesate în inovații în domeniul green energy sau agricultură organică să obțină un împrumut care să fie susținut (sustainable). La rate de peste 15-20% cerute de bănci asemenea investiții sunt imposibile , din punct de vedere al limitelor fizice de exploatare, pentru ca o asemenea datorie să poată fi plătită. Cu cît rata de interes este mai mare, cu atît, efortul de muncă și exploatare a resurselor naturale este mai mare. Rate de interes, dobînzi iraționale cerute de bănci nu pot fi susținute(sustainable) din punct de vedere ecologic, deoarece plata acestor împrumuturi forțează exploatarea mîinii de lucru, forțează defrișarea pădurilor, poluarea apelor și aerului, scoaterea iraționala a peștilor din ocean etc.etc. Și cu toate acestea, băncile comerciale primesc de la băncile centrale naționale împrumuturi cu 0,5% precum cazul BCE !! Mai mult, acești bani dați aproape de pomană băncilor ajung pe piețele financiare să crească speculativ prețul materiilor prime, alimentelor și a bunurilor de care omenirea are nevoie. Sistemul acesta este absolut inechitabil și extractiv dar, în același timp, ecologic imposibil de sustinut (unsuatainable)!! Care este originea deconectării între sistemul financiar și economia resurselor limitate ale mediului ?? Explicația se află în natura diferită a legilor care guverneaza creditul financiar și lumea fizică terestră. Datoria este obiectul legilor matematice pe cîta vreme bogăția , resursele pămîntului sunt guvernate de legile fizice ale termodinamicii. Datoriile nu sunt deteliorabile cu vîrsta, nu sunt consumabile în timp, din contră, datoria crește cu un procentaj pe an, conform legilor interesului simplu sau dobînzii cumulative (compound interest). Procesul incremental al dobînzii cumulative (compound interest) este, din punct de vedere fizic, imposibil . Pe cîtă vreme procesul dobînzii decrementale este obișnuită în  lumea fizică. Cu alte cuvinte matematic, varianta incrementală duce spre infinit, în timp ce, decrementală duce la valoarea 0. Această activitate specifică băncilor de a face bani din bani , cămătăria cu alte cuvinte, a ratelor de interes sau dobînzilor, este un proces matematic care nu are nimic de a face cu lumea fizică a producției sau a pămîntului și , cu toate acestea , pentru a plăti datoriile oamenii trebuie să producă venit într-o lume fizică limitată de condițiile naturale și sociale. Creditorii folosind procesul matematic al dobînzii cumulative nu își asumă nici un risc datorat condițiilor lumii fizice din care debitorii trebuie să extragă valoarea, dacă afacerea debitorilor produce venit sau nu , creditorii fac profit indiferent de circumstanțe , riscul lor raportat la valoarea profitului lor este 0. Pentru a plăti datoria trebuie să lucrăm mai intens, să lucrăm mai multe ore, să extragem din pămînt mai multe resurse, totul pentru a satisface această creștere matematică a datoriei. Realitatea este că, cel mai devastator pericol pentru sistemul ecologic terestru este deconectarea dintre sistemul financiar mondial extractiv și limita posibilitaților fizice de a extrage valoare din sistem pentru a satisface iraționalitatea dobînzilor practicate de elitele sistemului bancar. În acest punct apare întrebarea : cine sunt profitorii privatizării creditului și ratelor de interes, dobînzilor?? Răspunsul este cît se poate de clar : bancherii, bondholders, deținătorii acțiunilor bancilor sau hedge funds, într-un cuvînt, superbogații deținători ai mijloacelor și instrumentelor sistemului financiar! Dobînzile reprezintă , în teorie, costurile pentru folosirea împrumuturilor bancare sau financiare. Problema apare atunci cînd sumele creditate de bănci nu reprezintă contravaloarea rezervelor bancare a depozitelor ci, sunt generate de noile depozite înregistrate în procesul  de acordare a noilor împrumuturi. Cu alte cuvinte, a generării creditului din burtă indiferent de nivelul rezervelor și, prin acest proces, a expansiunii fără precedent a datoriilor bazate pe creditul bancilor comerciale private.

Un studiu recent al piețelor de credit a arătat că între 35 și 40%  din prețul bunurilor de consum și serviciilor reprezintă valoarea interesului, dobînzilor plătit băncilor și instituțiilor financiare. Cu alte cuvinte, 35-40% din PIB intră automat în buzunarele superbogaților , bogătie care reprezintă un transfer datorat sistemului, ce face mai bogați pe superbogați și mai saraci pe ceilalți membrii ai societății. Această realitate nu se datorează numai avariției piețelor financiare ci , mai ales, inexorabilei matematici care guvernează sistemul privat bancar, sistemul ratelor de interes sau dobînzilor. Poate aceste cifre sunt surprinzătoare pentru majoritatea cetătenilor care își plătesc la timp credit cardul, nu au împrumuturi la bancă și, deci cred că nu plătesc interes, dobînda. Totuși, realitatea este cu totul alta. Astfel studiul a demonstrat ca toți participanții lanțului producției :  furnizori, angrosiști, manufactură, transport, depozitare, engross, tradesman-intermediari, comercianți, retail etc. Toți depind de creditul băncilor pentru plata datoriilor lor și, bineînțeles, toți transferă costurile creditului pe timpul mediu, de la producător la consumator, aproximativ 90 de zile . Fiecare dintre acești furnizori și intermediari adaugă prețului final dobînda plătită băncilor. Este edificator în acest sens  faptul că : profitul sectorului financiar în SUA în 2011  a reprezentat 40% din PIB, situație similară fiind și întîlnită și în țarile occidentale în același an, comparativ cu 7% cît a reprezentat profitul sectorului financiar în 1980. Această creștere exponențială a profitului sectorului financiar s-a făcut pe seama celorlalte sectoare ale economiei a căror profituri au crescut doar linear. Discrepanțele între veniturile superbogaților fața de restul populației s-au accentuat în ultimii 20 de ani ,veniturile oligarhiei dublîndu-se la fiecare 10 ani, în timp ce, veniturile populației au stagnat în ultimii 30 de ani. În natură creșterile sunt lineare sau logaritmice, creșterile exponențiale sunt imposibil de susținut a la long. Nu întîmplător creșterile exponențiale se întîlnesc în cazul paraziților sau a celulelor canceroase …și , bineînțeles dobînzii cumulativă, compound interest. În natură organismele parazitate încetează să furnizeze suport și curba exponențială intră în colaps. În sistmul băncilor comerciale private dobînzile cumulative , compound interest sunt incluse în toate tipurile de împrumuturi, interesul ”este toate cele ce sunt și în cele ce mâine vor rîde la soare” , ca să parafrazez un cîntec de pe vremea comunismului. Chiar dacă ne plătim credit cardul în perioada de grație plătim 2-3% interes pe care comercianții îl trec consumatorilor. Debit cardurile includ , de asemenea, dobîndă. Master card sau Visa includ „interchange transactions” ‚în valoare medie de 44 cenți deși, cheltuielile lor pe tranzacție sunt de numai 4 cenți. Dacă credit cardurile nu sunt plătite la timp, dobînda lunară devine cumulativa, compound interest aplicîndu-se în fiecare zi. În SUA 80% dintre împrumuturile contractate de populație sau business includ dobînzi cumulative prin formula matematică în care au fost concepute.

Este absolut fără posibilitate de tăgadă că sistemul financiar , ratele de interes îmbogățesc oligarhia financiară și corporatistă, superbogații  lumii prin intermediul sistemului creditului privat al băncilor comerciale. Aici intervine întrebarea firească : cum este posibilă recuperarea de către public a dobînzilor pe care le plătim în tranzacțiile vieții obișnuite?? Răspunsul este de a dreptul șocant!  Recuperarea interesului ar însemna că am putea cumpăra trei produse pentru prețul plătit pentru două iar chenzina ne-ar ajunge cu 50% mai mult decît acum. În SUA guvernul federal a plătit dobîndă la datoria națională 454 de miliarde de dolari adica 1/3 din valoarea plătită de contribuabilii americani în taxe. Aceasta înseamnă că cetățenii americani pot plăti cu 1/3 mai puțin în taxe dacă, s-ar desființa sistemul extractiv al superbogaților asupra bugetului federal american. Aceiași situație și în Italia unde, deși economia italiană a produs un surplus de 16 miliarde de euro, dobînda la datoria publică a fost de 78 de miliarde. Cu alte cuvinte, creditorii superbogați au extras interes, dobîndă în 2011, din economia americnă 454 de miliarde de dolari și din economia Italiană 78 de miliarde de euro, „ the magic of compound interest”!! Este greu să identificăm un mecanism prin care fiecare să primească înapoi  cea ce a plătit sub formă de dobîndă băncilor dar, este absolut posibil ca, banii plătiți pe interes să se întoarcă în profitul publicului plătitor, în locul buzunarelor superbogaților . Soluția este : sistemul bancar în proprietatea publicului, fie la nivel național fie la nivel local, municipal. Astfel, în țări ca Australia, Canada, Noua Zeelandă sau Argentina rezultatele recuperării interesului în cadrul sistenului bancar public au fost excepționale, au făcut ca aceste țări sa elimine total interesul plătit sectorului bancar privat, cu rezultate extraordinare din punct de vedere al datoriei naționale. Un exemplu deasemeni șocant îl constituie cazul Franței care, între 1946 și 1973 a împrumutat pentru Trezoreria franceză bani fară interes de la Banca Națională a Franței. În 1973 legea a fost schimbată, în sensul că această practică a împrumutului guvernamental de la banca națională a fost interzisă , guvernul fiind obligat să împrumute numai de la băncile comerciale private sau de pe piața bondurilor. Rezultatul expus pe un grafic arată că în loc să scadă datoria națională de la 21 la 8% din PIB, cum s-a întîmplat între 1946 și 1973, datoria națională a Franței a crescut de la 21 % la sfîrșitul războiului la 78% din PIB, cît se află în momentul de față. Nici o cheltuială din domeniul welfare sau militar nu poate să explice o asemenea creștere a datoriei, numai matematica dobînzilor cumulative, “ the magic of compound interest” cum îl numea Keynes. Un alt exemplu din 2010, statul California a plătit datoriile rezultate din emisiunea de bonduri în valoare de 158 de miliarde de dolari dintre care 70 de miliarde adică, 44% a fost dobîndă la banii împrumutați. Dacă acest împrumut s-ar fi datorat unei bănci publice a statului California atunci, banii s-ar fi întors în trezoreria statului și absurditatea măsurilor de austeritate nu ar mai fi fost necesare, concedierea profesorilor , salariațiilor , eliminarea serviciilor către populație etc.etc.

În SUA singurul stat care are bancă publică proprie este statul Dakota de Nord , nu întîmplător, este singurul stat care nu a fost afectat de criza bancară din 2008. Din contră, are cea mai mică rata de șomaj, cea mai mica rată de delingvența la plata credit card, cele mai puține falimente din SUA și, în plus, creștere economică în loc de recesiune. Banca publică a statului Dakota de Nord asigură bondurile emise de municipalitățile și orașele de pe teritoriul statului, evitînd astfel asigurările , swaps care, în restul pieței bondurilor din SUA, sunt asigurate de băncile private de pe Wall Street, unde speculanții și “bond vigilenții” forțeaza ratele de interes plătite de bonduri prin asigurări speculative nefondate economic. Exemplul cel mai recent a fost orașul Philadelphia care a pierdut 500 de milioane de dolari datorită interesului în swaps legat de specularea  indicelui Libor.

La nivel mondial, 40% dintre bănci sunt bănci publice locale sau naționale concentrate în țarile BRIC, Brazilia, Rusia, India și China reprezentînd 40% din populația globului, țari care nu au cunoscut criza financiară și economică și care, au avut o creștere economică de 92% în ultima decadă comparativ cu economiile occidentale care au stagnat sub presiunea datoriilor sectorului privat și a datoriilor  statelor suverane .

• DE ACELASI AUTOR
  • Rădăcina răului (III)
  • Rădăcina răului (II)
  • Global Coup d’ Etat
  • Constituția Creditorilor
  • Liberalismul de fațadă

Din această analiză sumară bazată , în parte pe date recente , rezultă foarte clar că sistemul financiar mondial bazat pe sistemul băncilor comerciale private reprezintă vehicolul major care prin mecanismul ratelor de interes al creditului și circulația liberă a capitalului asigură oligarhiei bancar-corporatistă deturnarea a 40% din veniturile populației și economiei, în general, direct în buzunarele superbogaților. Nu întîmplător puterea politică dată de influența banilor în politică are ca obiectiv principal extinderea fără precedent a sistemului bancar privat în toate statele și localitățile unde, oligarhia bancar-corporatistă ,prin intermediul guvernelor corupte , își poate exercita puterea politică  și, excluderea prin orice mijloace a băncilor publice. Numai dacă avem în vedere cazul Franței sau al articolului 123 din Tratatul de la Lisabona care, prevede că BCE nu poate monetiza datoria statelor semnatare a uniunii monetare dar și, prin trataele de aderare, a celorlalte state UE, putem constata influența nefastă a forțarii statelor și populațiilor respective la împrumuturi de la sistemul  băncilor comerciale private sau piața bondurilor , ambele aflate pe mâna oligarhiei bancar corporatistă și , ambele, constituind metoda preferențială de exploatare a resurselor consumatorilor, business,  și în ultimă instanță , a economiilor acestor țari.

Este foarte clar că singura soluție de a scăpa de natura extractivă a sistemului bancar privat este constituirea unui sistem bancar public alternativ, fie chiar și, prin naționalizarea băncilor comerciale existente !!

Avînd in vedere această concluzie logică, ca fiind singura soluție de ieșire de sub imperiul curbei exponențiale de exploatare a dobînzilor cumulative sau compound interest practicat de sistemul bancar privat , devine clară direcția aberantă în care clasa politică romanească actuală impinge țara. Nu numai că au distrus sistemul bancar autohton, permițînd bancilor private străine să facă legea dar, guvernul actual insistă să înglodeze țara în datorii din ce în ce mai apasătoare, fără nici o idee despre cumularea acestor datorii, datorită căreia vor fi imposibil de plătit și, datorită cărora suveranitatea României este în pericol. Datoria unui guvern sănătos mintal și necorupt este de a prezerva suveranitatea și prosperitatea națională, nu de a sacrifica interesul național pe altarul unor aberații ideologice sau a unor cumetrii europene care, vor duce națiunea română la disoluție. Direcția în care actualul guvern a luat-o este diametral opusă direcției care poate salva România din marasmul economic și politic în care se află. Am ferma convingere că, singura soluție de ieșire din cleștele oligarhiei bancar-corporatiste care, actualmente domină comunitatea europeană, este abolirea sitemului bancar privat străin pe teritoriul României și înlocuirea acestuia cu un sistem bancar public național, concedierea imediată a lui Isărescu și constituirea unui moratorium asupra datoriilor FMI, pîna cînd un audit serios poate clarifica cifrele și destinația sumelor împrumutate de la FMI , WB și BCE. Economia și populația Romaniei are nevoie de o sursă de credit ieftină, dobînzi moderate, reciclarea banilor din dobînzi pentru extinderea creditului si monetizarea datoriei naționale. Relansarea economică necesită creditare din surse autohtone eliberate de influența extractiva a sistemului financiar reprezentat de băncile comerciale străine. Actualemente , surplusul creeat în economie este extras de băncile străine sub forma de dobîndă, taxe, rentă, acțiuni speculative și, în plus dobînda către FMI 5 miliarde de euro anul acesta.

În opinia mea , nu există măsuri parțiale de eradicare a răului care consumă societatea românească, exploatarea practicată de sistemul financiar internațional trebuie ruptă de la rădacină, vorba doamnei Tatcher : ”Nu există altă alternativă !”

Înainte să închid articolul, am citit declarația domnului Antonescu , după scurta  vizită în America .Din cele declarate de acest domn rezultă că a fost informat de proiectul noului tratat comercial între SUA și UE, numit Trans Atlantic Pact copie a controverstului TPP, Trans Pacific Pact negociat în mare secret de 600 de lobby-ști bancar corporatiști, tratate care  de fapt, reprezintă intențiile corporațiilor multinaționale de a institui supremația acestora asupra legislațiilor naționale care au ca obiect protecția : consumatorilor, piaței muncii, mediul, suveranitatea monetară, educația, agricultura etc.etc. Este clar că , inițiatorii tratatului doresc impunerea condițiilor oligarhiei  națiunilor semnatare. În opinia domnului Antonescu, stabilirea ordinii corporatiste străine în Romania reprezintă o „mare oportunitate” pentru economia românească de a ne coordona legislația cu dictatul bancar-corporatist străin. Cu alte cuvinte, nici nu a ajuns în fruntea executivului și, interesele naționale au fost deja călcate în picioare fie din prostie, fie din ignoranță sau interese ascunse  ariviste !!

Sursa criticatac

LUMEA S-A SFÂRŞIT Depunător: un cretin care-şi dă banii băncii

  Optimiştii nu pot crede nici în ruptul capului în sfârşitul lumii, deşi sfârşitul lumii se află în faţa lor, îl văd, îl pipăie, îl trăiesc.
       Desigur, nu este vorba despre exploziile solare, despre schimbarea polilor, sau despre scufundarea continentelor şi inundaţiile devastatoare, în urma cutremurelor generalizate.
       Nu, nu este vorba nici măcar despre războiul atomic.
       Este vorba, "doar", despre sfârşitul lumii cunos¬cute.
       Da, sfârşitul lumii cunoscute a avut loc, deja.
       Că ne dăm seama sau nu ne dăm seama, asta nu schimbă situaţia.
       Ceea ce trăim în prezent nu mai este lumea pe care o cunoşteam şi nu seamănă cu nimic din ceea ce cunoaştem.
       Trăim în plin necunoscut.
       De mii de ani, civilizaţia noastră se bazează pe credit.
       Sclavagism, feudalism, capitalism, comunism şi iar capitalism, - toate sunt sfredelite de credit.
       Suspectez că şi comuna primitivă.
       Fie că are loc un împrumut între persoane, fie că se petrece între persoane şi instituţii, fie numai între instituţii, noţiunea de credit se află în temeiul oricăreia dintre organizările sociale, traversându-le indiferent de "relaţia de proprietate dominantă" (cum ar spune-o Marx).
       Ei bine, ne aflăm, deja, dincolo de asta.

       În aprilie, am scris în BURSA un articol intitulat "...of Cyprus" (vezi pe site la 11.04.2013), unde am semnalat:
     "De când a fost formulată ideea recapitalizării ei cu bani confiscaţi de la deponenţi, nu mai putem să vorbim despre «Bank of Cyprus», ci simplu, doar despre «of Cyprus».
     Dacă tot e să ne batem în definiţii, atunci trebuie spus că sfeterisirea banilor deponenţilor nu corespunde noţiunii de «bancă», deoarece, fundamental, ea prestează servicii de păstrare a banilor şi plată la ordinul proprietarilor banilor.
     Deci, ... «of Cyprus»"
     Cititorii au apreciat articolul şi au râs ca de o glumă (mi se păruse şi mie că poanta e bună).
     Dar, de fapt, nu doar glumisem.
     Subiectul este grav, subiectul este esenţial, subiectul priveşte temeiul lumii noastre.
     Subiectul priveşte dicţionarul.
     Da, în realitate, "bail in"-ul cipriot a surpat noţiunea de "bancă" din dicţionarul lumii.
     Şi nu ne-a mai furnizat vreo altă definiţie.
     Ne-a lăsat în fundul gol.
     Astăzi, când mai rostim "bancă", nu ştim la ce ne mai referim, pentru că sunt două: una care, din câte ştiam, îţi păstrează banii şi alta care ţi-i ia.
     Tu din care "bancă" foloseşti: din aia sau din ailaltă?
     Vor fi unii care să spună că exagerez, că asta-i în Cipru şi că să fie la ei, acolo, că noi nu avem problema şi nici nu o vom avea.
     Fraţilor, greşiţi!
     În primul rând, greşiţi pentru că nu sunteţi ataşaţi noţiunilor de dicţionar.
     Haideţi să vedem: credeţi că dacă Teorema lui Pitagora se dovedeşte că nu-i validă pe Marte, atunci va mai rămâne validă pe Pământ?
     Dacă aşa credeţi, atunci dovediţi candoare, dar nu rigoare logică.
     Nu, dacă Teorema lui Pitagora nu-i validă pe Marte, atunci nu mai are universalitate şi prin urmare, nu mai are o regulă de aplicabilitate; de aceea, pe Pământ, Teorema nu ar mai fi adevărată, decât la nivelul fenomenologiei, al aparenţei întâmplătoare, fără să mai fie necesarmente validă.
     Cam asta-i situaţia şi cu "...of Cyprus": din momentul în care dicţionarul şi-a inclus, în definiţia noţiunii de "bancă", contrariul definiţiei, restul băncilor din lume mai funcţionează aşa cum ştiam până acum, doar la nivelul aparenţei întâmplătoare, fără ca asta să mai fie necesarmente valid.
     Dar, desigur, optimiştii vor privi argumentul meu de natură noţional-logică drept un talmeş-balmeş speculativ.
     N-am nici o pretenţie să fiu convingător astfel şi de aceea am şi spus, la debutul argumentului, că îl invoc, doar, "în primul rând".
     Pentru că există şi un "al doilea rând", care urmează imediat.
     În al doilea rând...
     Ah, mi-e milă!
     În al doilea rând, Jörg Asmussen, membru al Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene, a anunţat, în discursul său ţinut marţi, în faţa Consiliului Atlantic, nu doar că măsurile din Cipru vor fi generalizate în Europa (cum, de altfel, se ştia), nu, nici că măsurile de acolo vor fi aplicate la scară continentală, începând cu întâi ianuarie 2019 (cum se vehiculase că ar fi fiind agreat), ci că el consideră că fie şi anul 2016 (cum recent a propus Parlamentul European) este mult prea îndepărtat pentru urgenţa aplicării acestor măsuri, în întreaga Uniune Europeană şi că ele trebuie adoptate la întâi ianuarie 2015.
     Adică, imediat după sfârşitul anului viitor, când Traian Băsescu nu ne va mai fi preşedinte.
     Mă rog, cred că mandatul lui Băsescu nu are nici o legătură cu opinia lui Jörg Asmussen, cum că băncile falite trebuie să aibă dreptul legal să le fure banii deponenţilor, în schimb opinia lui Băsescu ca să ne băgăm în moneda Euro, chiar şi în condiţiile în care Euro se duce dracului, pare să aibă o legătură cu idioţenia lui Jörg Asmussen.
     Pe baza a ceea ce susţine Asmussen, obscurantiştii ar putea reinterpreta calendarul Maya, arătând că lumea se va sfârşi, odată cu mandatul de Preşedinte al lui Băsescu de România.
     Dar, desigur, ar greşi, pentru că lumea s-a sfârşit deja, chiar cum profeţiseră mayaşii, la încheierea anului 2012, pentru că "Bank of Cyprus" şi-a pierdut "bank"-ul, în primăvara lui 2013.
     Acum, definiţia depunătorului este: "Un cretin care-şi dă banii munciţi băncii, pe degeaba".
     Problema nu se sfârşeşte aici.
     Peste tot, afacerile sunt supravegheate (cică, ca să nu spele bani), printr-o lege care obligă ca banii să se deruleze prin conturi bancare.
     Hmmm...., aţi înţeles, desigur.
     Astăzi ai o afacere înfloritoare, minunată; mâine, vax!
     Peste noapte, banca ţi-a tras banii din cont.
     De ce?
     Pentru că preşedintele i-a dat banii tăi vreunei gagici.
     "Ca lumea!", ar exclama un băieţel de cartier.
     Aşa e.
     Dar, ca care "lume"?
     Nu ştim.
     În orice caz, nu ca lumea cunoscută.
     Lumea cunoscută s-a sfârşit.
     Altă lume, lumea viitorului, nu a fost configurată.
     Astăzi, ne aflăm în plin "No man's land". Sursa Bursa

De la devalizarea băncilor de stat s-a trecut la devalizarea internă şi privată a băncilor private. Care este mult mai mare, mai rea şi mai ascunsă. Plus că e dată cu parfum de lux

Apariţia în această toamnă a dosarelor fraudelor din bănci, episodul 1, 2 şi câte vor mai urma, readuce în discuţie o problemă pe care o credeam uitată, menţionată doar în anuarele financiare: "devalizarea băncilor".

Dacă în urmă cu 15-18 ani am văzut cum s-au devalizat băncile de stat - Bancorex, Banca Agricolă şi câteva bănci private, cu acţionari români, fie de stat, fie privaţi - Banca Dacia Felix, Albina, Bankcoop, Credit Bank, Banca Internaţională a Religiilor, Banca Turco-Română, Banca Română de Scont - acum ies la iveală scheleţi ascunşi în bănci private, cu acţionari privaţi străini - grupuri financiare internaţionale. Aici nu s-ar fi gândit nimeni să caute prin dulapuri, având în vedere reputaţia afişată şi susţinută aproape în orice discurs. Devalizarea a ajuns şi la ei. Întrebarea este cât s-a ştiut şi până la ce nivel. Acţionarii, din afară, cereau cotă de piaţă şi profit şi li s-a oferit. Dar niciunul dintre acţionari, fie că se află la Viena, Paris, Atena, Londra, nu şi-a pus problema ce se află în spatele creşterii exponenţiale a creditării. Sau nu-şi pune problema acum ce se află în spatele vânzării creditelor la discount-uri de 50-98%.

Între 1992 şi 1998 a fost prima etapă de devalizare a băncilor. Şi cum cea mai mare parte a sistemului bancar se afla în proprietate de stat, înţelegerile între politicieni, conducătorii de bănci, şefii companiilor de stat şi noua clasă de capitalişti au dus la "falimentul" Bancorex şi a Băncii Agricole, preluată de Raiffeisen, au scăpat, dar şi ele cu câteva găuri - BCR şi BRD (vă amintiţi cazul Bivolaru?). Pierderea acoperită de stat a ajuns la trei miliarde de dolari. Nimeni nu ştie cât s-a mai recuperat din creditele date de Bancorex sau Banca Agricolă. Cred că nici dosarele nu mai există, pentru că multe dintre ele au fost "inundate" sau roase de şoareci prin subsoluri. Pierderile din falimentul băncilor private de la finalul anilor '90 s-au ridicat şi ele la câteva sute de milioane de dolari. Aici au plătit şi acţionarii privaţi şi statul. Prea puţină lume îşi aminteşte că Banca Naţională a creditat prin 1995 -1996 Banca Dacia Felix cu un miliard de mărci germane prin acoperirea automată a descoperitului de cont a băncii.

A urmat o perioadă de frică 2001-2005 în care bancherii au creditat ceea ce se putea credita având în spate o bază sustenabilă. Société Générale preluase BRD, Raiffeisen luase Banca Agricolă, EFG Eurobank luase BancPost, iar băncile private cu capital românesc (Banca Românească cu National Bank of Greece, HVB şi apoi Unicredit luase Banca Ţiriac ) fuseseră şi ele achiziţionate. Vârful sistemului bancar românesc a fost achiziţia de către Erste a celei mai mari bănci - BCR pentru o sumă fabuloasă, la şase miliarde de euro fiind evaluată întreaga bancă.

Părea că bancherii, Banca Naţională, companiile private şi oamenii de afaceri au învăţat lecţia trecutului. Dar liniştit, în spatele perioadei de creştere economică susţinută de boomul creditării, s-au reluat devalizările. De data asta de la privat la privat. Sau şefi de bănci, fie români, fie străini şi-au dat mâna conştient sau inconştient cu partea tenebroasă a economiei româneşti, reprezentată de noii milionari apăruţi peste noapte cu relaţii politice. Ce management al riscului, ce evaluare internă a garanţiilor pentru credite, ce responsabilitate pentru banii acţionarilor băncilor-mamă? Toate au căzut la prima dorinţă de câştig, atât a acţionarilor, atât a şefilor din afară, cât şi a celor de pe piaţa românească.

Iar rezultatul a fost o creditare imobiliară, de consum şi puţin industrială care s-a prăbuşit imediat ce a apărut criza la finalul 2008. Cum pot justifica şefii de bănci acordarea de credite de consum cu sau fără garanţie la locuitorii unor zone, unde nici mascaţii nu au curajul să intre singuri. Ce să facă bancherii acum cu casele "cu turnuleţe lăsate în garanţie" sau cu pământurile pline de bălării pe care au dat milioane de euro. Dacă se adună toate creditele de acest gen date de bănci se ajunge la cel puţin două miliarde de euro.

La nici doi ani de la apariţia crizei, câteva bănci au fost nevoite să vândă cu un discount de 90-98% portofolii întregi de credite în valoare de zeci de milioane de euro, pentru că nu mai aveau nicio şansă să mai vadă vreun ban de acolo. Aşa că mai bine au vândut aceste portofolii unor firme de recuperare.

Problema este că a urmat a doua devalizare a băncilor, respectiv vânzarea în cadrul acestor operaţiuni şi a unor credite care mai valorau ceva. Adică s-au vândut pe "ochi frumoşi şi în înţelegeri" portofolii cu 70-90% discount când s-ar mai fi putut recupera 30-40% din împrumuturi. Diferenţa s-a împărţit. La creditele industriale, pentru echipamente, alta era schema. Cei care luau banii de la bancă erau şi vânzătorii echipamentelor către propria firmă, bineînţeles la supra-preţ. Asta era o altă metodă de a scoate banii şi de a lăsa băncii să se descurce ulterior cu recuperarea creditelor. Acum ce să facă şi bancherii cu echipamentele lăsate moştenire de creditori. Dacă prima dată au dat un milion de euro pe echipamente, când ele făceau 600.000 de euro, acum le scot la licitaţie la insolvenţă la 300.000 de euro şi ajung să le dea aceloraşi proprietari la 200.000 de euro. Pe acest lanţ s-au împărţit 800.000 de euro.

Dacă s-au "rezolvat" creditele date în perioada de boom, acum urmează soluţiile de refinanţare, rescadenţare, tăiere şi ceea ce în limbajul financiar preţios se cheamă "write-off". Bancherii, poate aceiaşi sau poate alţii, acceptă tăierea unor bucăţi din credite pentru ca proprietarii să nu bage firmele în insolvenţă şi ulterior în faliment. Un credit dat pe perioada de boom de zece milioane de euro este tăiat la cinci-şapte milioane de euro. Şi bancherii sunt fericiţi. Problema este că şi aceste tăieri conştiente sunt făcute la mica sau marea înţelegere.

Dacă adunăm toate aceste etape, rezultatul înseamnă câteva miliarde de euro pierderi pentru acţionarii anonimi şi mici ai băncilor mamă şi câteva miliarde de euro, bani care sunt acoperiţi intern prin provizioane şi prin menţinerea marjelor ridicate de creditare la clienţii buni. Conform ultimelor date, rata creditelor neperformante în sistemul bancar românesc este oficial de 17-18%. În această rată sunt puse creditele care nu au mai putut fi dosite în seifurile băncilor. Pentru creditele care mai respiră şi nu sunt moarte de tot băncile au pus de-o parte provizioane de cinci-şase miliarde de euro. Şi problema este că s-ar putea să nu fie de ajuns. Dacă s-ar reevalua toate garanţiile imobiliare începând de la terenuri în câmp până la case aflate la periferia Capitalei, dar cu preţuri ca la Milano, aduse de companii pentru creditele luate şi care merg înainte, ar fi un dezastru pentru sistem. Niciun acţionar de la Viena, Paris, Atena, Londra nu ar mai vrea să trimită miliarde de euro la Bucureşti. Dacă s-ar evalua la piaţă creditele imobiliare date persoanelor fizice, care sunt plătite la timp, dar care au în spate o altă valoare a apartamentelor, ar fi un dezastru şi mai mare. Gândiţi-vă că preţul apartamentelor a scăzut cu 40-60%, iar bancherii nu au avut timp să facă provizioane şi pentru această diferenţă. Asta înseamnă alte miliarde de euro.

Nu ştiu cum se va termina "devalizarea băncilor private" din interior şi cu ajutorul sectorului privat, dar sumele implicate sunt mult mai mari ca acum un deceniu şi sunt mai greu de acoperit în criză. De teama reputaţiei multe bănci ţin ascunse foarte multe dosare de "devalizare", preferând doar să concedieze paşnic pe cei care s-au ocupat de aceste dosare şi să rămână totul între patru pereţi. Nu ştiu dacă vreo bancă, din cele 40 din sistem, a scăpat de mecanismul "devalizării" private din ultimii ani. Sistemul bancar stă acum sub cuvertură şi nu ştiu dacă asigurările liniştitoare ale supravegherii BNR că sistemul este solid vor ţine loc mult timp de "sticlă caldă" pusă la picioare.

Sursa ZF

De Cartea Recordurilor. Cum au fraudat "baietii destepti" 85 mil. euro de la BRD si Volksbank

Ancheta in cazul retelei care a fraudat bancile BRD si Volksbank cu 85 milioane de euro dezvaluie fapte cu adevarat incredibile. In esenta, s-a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca atunci cand cunosti pe cine trebuie, poti sa iei credite practic fara limita, bineinteles cu ajutorul unor documente falsificate.

De la buletine de identitate la contracte de proprietate, in Romania se poate falsifica orice. In absenta unor minime elemente de securitate si cu complicitatea unor notari, poti merge linistit la banca pentru a lua un credit.

Functionarii, daca stii sa ii motivezi, nu vor pune nicio intrebare pentru ca, pana la urma, si ei au de castigat din comisioanele oferite de banca.

Astfel se creaza, foarte simplu, o afacere pe banii altora. In cazul in care controlul intern al bancii nu sesizeaza frauda, vei putea relaxat sa te bucuri de bani.

“Reteta perfecta” a functionat pana la un punct si in cel mai nou caz de frauda, de la BRD si Volksbank. Cu complicitatea unor notari si functionari ai bancii, “baietii destepti” au luat 85 milioane de euro. Asta pana ce controlul intern al bancilor sa sesizeze frauda.

Am vazut multre anchete spectaculoase care s-au pierdut in ceata. Sper sa existe si o finalizare a acestor anchete pentru a fi o lectie pentru toata lumeaMircea Cosea, analist economic

„Se practica falsurile, nu e prima data cand aflam de asta, se utilizeaza tot felul de relatii de acoperire trecand prin filiere ascunse de la un compartiment al bancii la altul. Banii ajung la beneficiar care apoi ii impart la toti cei care au participat la fraude”, explica analistul economic Mircea Cosea.

Potrivit analistului Aurelian Dochia, “frauda nu este importanta ca valoare, dar nu poate fi nici neglijata pentru ca vine intr-o serie de scandaluri care parca se tin lant in ultima vreme si vine in conditiile in care sistemul bancar, de doi ani de zile, datorita creditelor neperformante, a suferit pierderi”. 

Potrivit analistului Mircea Cosea,  „astfel de fraude nu se opresc la nivelul unui director de banca. Banii se impart pe diverse criterii pana mult mai sus, pe scare ierarhica”.

Expertul se asteapta, astfel, ca in zilele urmatoare sa aflam si de alte nume grele implicate in dosar.

De altfel, pe surse au aparut informatii ca membrii retelei se laudau c? au sprijin la varful structurilor de control ale statului. In discutiile dintre membrii retelei fraudelor bancare apar si numele fostului ministru de interne, Vasile Blaga, si al fostului sef al politiei, Liviu Popa. Acestia au respins, ieri, orice implicare in scandal.

S-a umplut paharul tepelor

Analistul economic Ionel Blanculescu spune ca „anul acesta s-a umplut paharul, atat in ceea ce priveste fraudarea bancilor, banilor europeni etc”. Astfel s-ar justifica cele doua dosare de fraudare bancara din ultima luna. 

„Bineinteles cand ajungi la fundul sacului, ajungi sa fi mai atent. Cred ca s-a ajuns la o masa critica care a creat aceasta actiune generalizata”, a mai explicat analistul.

A inceput campania de curatare a sistemului bancar de fraudatoriIonel Blanculescu, analist economic

Mircea Cosea  este convins ca astfel de fraude sunt si la alte banci. „Ma astept sa apara si alte dosare. Este doar un inceput”, a precizat acesta.

„Cred ca Directia de Supraveghere din BNR se afla in spatele acestei operatiuni impreuna cu cele doua banci implicate. Este important sa eliminam putregaiul din sistemul bancar. Ma astept sa vad astfel de actiuni si in domeniul fondurilor europene, pentru ca in jurul acestora misuna acesti escroci, asa-zisi oameni de afaceri specializati in fraude”, a spus Blanculescu.

Expertul spune ca aceste dosare trebuie sa traga semnalul de alarma. 

 “Trebuie luate masuri. Dincolo de cele luate de justitie, este important ca bancile sa isi imbunatateasca sistemele interne de supraveghere si control pentru ca astfel de lucruri sa nu mai aiba loc pe viitor. Este clar ca exista o deficienta de control la nivelul bancilor”, a declarat analistul.

Ancheta, in plina desfasurare

DailyBusiness.ro a relatat joi despre perchezitiile facute de procurori in Bucuresti si trei judete, ce au vizat o grupare coordonata de persoane influente din mediul de afaceri din Capitala care ar fi luat ilegal credite de la BRD si Volksbank pentru 35 de firme cu sprijinul a sapte directori ai bancilor, prejudiul fiind de 85 milioane de euro.

Lucian Cojocaru, fost director BRD si in prezent vicepresedinte Volksbank, sefi ai sucursalelor BRD Unirii si Dorobanti si responsabili ATE Bank sunt cercetati de DIICOT in cazul fraudelor, capii afacerii fiind Marius Locic si fratii Crestin, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Sapte directori de banci sunt vizati in ancheta DIICOT privind fraudari bancare, intre care Dana Bajescu, directorul Grupului BRD Dorobanti din Bucuresti, ajungand la audieri, a declarat, joi, avocatul acesteia.

Notarul Paula Rosenberg - sotia artistului Damian Draghici, consilier al premierului Victor Ponta pentru problemele romilor, ales senator pe listele USL - a fost adus cu mandat de politisti la sediul DIICOT, pentru audiere.

Ce spune BRD

“BRD - Groupe Societe Generale a luat cunostinta in dimineata zilei de 13 decembrie 2012 de solicitarea DIICOT de a efectua perchezitii la sediile a doua unitati bancare din Bucuresti, in cadrul investigatiilor de mai mare amploare ce vizeaza obtinerea in mod ilegal de credite de la mai multe institutii financiare”, se arata intr-un comunicat al bancii.

Potrivit prevederilor legale, BRD a asigurat conditiile necesare efectuarii perchezitiilor, conform mandatelor emise de autoritati. In acelasi timp, operatiunile cu clientii bancii au continuat in conditii normale, arata oficialii bancii.

“Precizam ca activitatea bancii nu este afectata de aceasta operatiune si ramanem in continuare la dispozitia clientilor nostri. BRD coopereaza de mai multe luni cu autoritatile asupra anchetelor in curs si continua sa asigure tot suportul necesar pentru finalizarea cercetarilor dispuse in acest caz”, se mai spune in document.

Ce spune Volksbank

De asemenea, se vehiculeaza si numele Volksbank printre bancile prejudiciate in acest caz. 

"Tinem sa precizam ca, in acest dosar, Volksbank a sesizat autoritatile, inca din mai 2010, in cazul unor dosare de credit in care s-au utilizat documente falsificate. Expunerea totala pe client si firmele afiliate este insa de circa 8 milioane de euro, mult sub cele 85 milioane anuntate de DIICOT", au declarat joi oficialii bancii.

"Creditele beneficiaza de garantii imobiliare. In acest caz, dupa identificarea fraudei, pe langa sesizarea autoritatilor, Volksbank Romania a demarat procedurile de executare silita. Creditele au fost de asemenea provizionate corespunzator, dat fiind ca acest caz dateaza din 2010", au adaugat ei.

In ceea ce priveste informatiile privind implicarea unuia dintre vicepresedintii bancii – Lucian Cojocaru – in acest caz, banca a subliniat ca "acesta nu este audiat cu privire la activitatea sa" in cadrul bancii.

“Volksbank are o echipa de management noua, toti membrii directoratului fiind numiti dupa septembrie 2010. Frauda a fost identificata si raportata autoritatilor in mai 2010”, au spus reprezentantii institutiei.

Ei au adaugat ca banca ofera tot sprijinul autoritatilor in acest caz, iar activitatea curenta a Volksbank se deruleaza in mod normal. Sursa dailybusiness