Legătura dintre bogăţie şi cultură

(fragment din "Geneza şi blestemele lui Dumnezeu")


Mircea Haitonic s-a născut la 24 noiembrie 1929, în comuna Baia de Cris, judeţul Hunedoara. A absolvit liceul din Blaj şi Facultatea de Drept din Cluj. Între 1953 şi 1997 a fost juristconsult, procuror, profesor de drept la o şcoală postliceală şi, în cea mai mare parte a timpului, avocat.
Eseist în descedenţa analitică a lui Alexandru Paleologu, Mircea Haitonic este autorul cărţilor "Zbor deasupra unui cuib de draci", "Geneza şi blestemele lui Dumnezeu" şi "Iartă-mă, Doamne".

Pe 18 ianuarie 2011, eseistul s-a stins din viaţă, la vârsta de 83 de ani.


Dacă bogăţia este o împlinire atât de deosebită, este firesc ca oamenii să fie ispitiţi să afle cum se poate ajunge la ea. Ca la toate întrebările simple, şi aici răspunsul este complicat.
În primul rând, gândeşti logic. Orice activitate umană presupune o minimă calificare. Medic, contabil sau strungar poţi ajunge făcând o şcoală sau măcar un instructaj de o săptămână. Ca să fii milionar nu e nevoie de nicio şcoală, poţi fi chiar semianalfabet, pentru că sunt destui milionari care au mari dificultăţi cu simplul exerciţiu al alfabetului.
Alţii zic că trebuie să fii inteligent. Este adevărat, dar nu suficient. Inteligenţa este însuşirea minţii şi ea îţi poate inspira fapte, atitudini sau activităţi care să te facă bogat. Cei mai mulţi însă nu sunt inteligenţi, ci isteţi. Oamenii subtili deosebesc aceste două concepte care sunt amăgitoare printr-o simplă aparenţă de identitate. Isteţimea este inteligenţa instinctului. Este aptitudinea de a fi mereu treaz, "pe fază", de a avea reflexe prompte de vânător. Este uşurinţa şi promptitudinea de a observa oportunităţi, lacune şi situaţii echivoce, şi cum ar putea fi ele intervertite într-un succes financiar. Este instinctul de a sesiza atât prada potenţială, cât şi şansa providenţială. Omul inteligent caută şi înţelege, isteţul observă şi găseşte. Primul este circumspect şi lent, al doilea intempestiv şi eficient. Primul se ocupă cu idei, al doilea cu fapte.
Există şi mulţi naivi care confundă bogăţia cu cultura. Ei cred chiar că, pentru a fi bogat, trebuie să fii cult. Răspunsul îl dă realitatea. Rar se găsesc oameni culţi printre bogaţi, pentru că bogăţia rareori a fost un mediu de dezvoltare a culturii. E adevărat că au fost oameni care au sprijinit cultura, cum a fost Mecena sau Lorenzo Magnificul, primul în antichitatea romană, iar cel de-al doilea în plină efervescenţă renascentistă, dar ei au intrat în istorie nu identificându-se ca oameni de cultură, ci ca mari sprijinitori ai ei.
Răspunsul însă la legătura dintre cultură şi bogăţie l-a dat unul dintre primii zece miliardari din lume, în topul Forbes. Întrebat dacă l-au ajutat cărţile şi cultura să devină atât de bogat, acesta a răspuns cu o sinceritate cinică, zicând că nu există nicio legătură între cărţi şi bogăţie, pentru că, dacă ar exista, cei mai bogaţi oameni din lume ar fi bibliotecarii. E trist că e adevărat, şi, într-adevăr, aceşti intimi ai spiritului, ai personajelor nemuritoare şi ai cărţilor rare pe care nu le mai mângâie nimeni azi sunt, din păcate, de-a dreptul muritori de foame, şi nu numai la noi în ţară.
În sfârşit, cei mai naivi cred că pentru a fi bogat trebuie să fii cinstit. Am spus naivi ca să utilizez un eufemism. Desigur că, vorbind despre bogaţi, înţelegem tot timpul milionarii în valută - sunt destui, din nefericire -, şi nu de bieţii noştri lei aflaţi într-un permanent şoc anorexic. Aceşti naivi sunt cei mai primejdioşi pentru morala lumii, singurul oxigen care ne-a mai rămas, pentru că îi ajută pe bogaţi să-şi legitimeze jaful. Cea mai mare dramă a bogaţilor este nevoia de a fi reticenţi şi circumspecţi. Este dramatic pentru ei să nu poată vorbi şi să-şi facă publicitate pentru ceea ce au, când ei nu există decât prin aceasta. Să trebuiască să-şi reprime bucuria. Nicio categorie de oameni nu evită întrebările directe precum bogaţii, şi ei ştiu de ce. Cum să fie necesar să fii cult pentru a fi bogat? Asocierea este un adevărat ultraj la adresa culturii. Cultura nu poate exista în afara moralei, şi cu atât mai mult împotriva ei. Oamenii de mare anvergură spirituală nu se găsesc printre bogaţi şi nici nu s-ar simţi confortabil alături de ei. Nu am auzit de laureaţi Nobel sau de prestigioşi savanţi sau de cercetători să facă parte din aceste topuri. Şi mai cred că dacă, printr-un hazard, cum ar fi o moştenire sau un câştig la loterie, ar ajunge în această "familie", fie ar falimenta degrabă, fie din respect pentru ei ar pleca degrabă de acolo. E greu să vorbeşti în limba banilor atunci când nu-i ai, cum sunt săracii, ca şi atunci când îi dispreţuieşti, cum sunt filosofii şi marile spirite.
Atunci ce trebuie să faci ca să devii bogat? Pentru că nu există niciun cod de norme, nu poţi vorbi despre o manieră ortodoxă de a reuşi. Dacă nimeni nu îţi poate explica logic şi legic, atunci trebuie să găseşti căi obscure, echivoce, oculte şi întotdeauna indicibile. (...)
Dacă bogăţia nu se dobândeşte după reguli, ea prosperă tocmai pentru inexistenţa lor. Este impropriu a asocia fără discerământ bogăţia cu mafia, pentru că aceasta din urmă funcţionează după reguli de oţel, în timp ce prima nu are niciun fel de reguli. Bogăţia rămâne un fenomen unic. Implicată în dinamica socială, ea contaminează instituţiile statului cu care se virusează reciproc. De aici se naşte una din cele mai mari drame ale acestui sistem, pentru că bogăţia îi corupe pe oamenii integri care mai credeau în ceva ce pentru ei încă nu a murit.
Aşa s-a născut drama prin care virtutea a devenit viciu şi cinstea este o adevărată ruşine. Ca orice fenomen uman, bogăţia are paradoxurile ei. Având ca unic element de identitate banul, ea formează o categorie distinctă, dar, cu toate acestea, nu apare de sine stătătoare în societate. Toate categoriile sociale sunt organizate autonom, însă cea mai periculoasă dintre ele nu există ca o entitate autonomă. Medici, ingineri sau studenţi, agricultori, mineri sau petrolişti, toţi formează câte o categorie proprie, cu specificul, viaţa şi problemele lor. Breslele existau încă din Evul Mediu. În contextul stratificării riguroase a societăţii ar fi absolut normal şi firesc să existe şi o asociaţie a milionarilor. Nu o veţi găsi nicăieri şi, nu întâmplător, ea nu există ca atare. Pe toţi profesioniştii îi raliază aceeaşi profesiune, dar bogaţii sunt o entitate proteică şi eterogenă. Când un medic, de exemplu, intră în ea, el iese din categoria în care a fost, pentru că se singularizează faţă de masa din care făcea parte, şi astfel cartea lui de vizită va fi cu totul alta. Din medicul unui spital, de exemplu, el devine milionarul medic. Se produce o sintaxă a inversiunilor: devine substantiv "milionarul" şi adjectiv "medicul". Medicul ajunge pe planul doi. O simplă şi nesemnificativă anexă a puternicului substantiv. În lumea lor, bogaţii se concurează şi-şi modifică compoziţia. Este un fel de extrapolare a ondulaţiei universale, când unii cad şi alţii se ridică. Casta lor însă rămâne ermetică şi închisă pentru cei ce o compun. Nu vă gândiţi la o intimitate ezoterică, pentru că e prea multă vulgaritate ca s-o asemănăm cu aşa ceva. Comunităţile ezoterice presupun idei care apropie şi nu instincte egoiste şi centrifuge. Tot aşa de impropriu ar fi să le numim elite, pentru că am ultragia grav spiritul uman. În realitate, comunităţile bogaţilor sunt adunături amorfe, dar solide economic, un fel de "familie" cu reverberaţii peiorative. Dar cum trăim în lumea banului, numai ele contează.

Sursa articolului