Translate

marți, 27 decembrie 2011

Credinta Obligatorie!! O nebunie care trebuie sa fie vindecata cumva.

Un iranian refugiat în România, condamnat la moarte de un tribunal din Teheran pentru apostazie, a solicitat azil Oficiului Român pentru Imigrări. Cererea i-a fost respinsă.
Emigrantul, Habib Bastam, în vârstă de 29 de ani, s-a adresat mai multor instituţii ale statului român, între care şi Ministerul Afacerilor de Externe.
Acuzaţia de apostazie (adică renunţarea publică la o anumită credinţă religioasă; renegarea unei doctrine sau concepţii) adusă lui Habib Bastam “se fundamentează pe faptul că acesta s-a născut din părinţi musulmani, iar la vârsta maturităţii a acceptat Islamul, conformându-se preceptelor acestuia, pentru ca apoi să declare verbal şi prin fapte renunţarea de Islam”, se arată în decizia de condamnare.
Habib Bastam este acuzat de “organizarea de întruniri evanghelice, chemând şi pe alţii să îmbrăţişeze creştinismul, formând o biserică în casă, desfăşurând ceremonii de botez, predicându-şi credinţa în creştinism în faţa adunării formate din vecini de-ai săi şi negând preceptele islamice”.
Decizie în absenţa acuzatului
“După analizarea dosarului, a declaraţiilor procurorului şi a vecinilor care au depus mărturie, precum şi a rapoartelor întocmite de organele de judecată a investigaţiilor şi interogatoriilor desfăşurate, acuzatul nefiind prezent pentru a se apăra pe parcursul investigării dosarului, instanţa consideră vinovăţia acuzatului ca fiind evidentă”, se arată în hotărârea din 2009 a tribunalului din Teheran, depusă la dosarul lui Habib Bastam.
“Hotărârea este emisă în absenţa acuzatului şi poate fi reanalizată de Curtea Supremă în termen de douăzeci de zile de la data comunicării”, se mai arată în decizia de condamnare.
Caz aflat în atenţia organizaţiilor internaţionale
Cazul lui Habin Bastam se află şi în atenţia Oficiului pentru Comunicare Internaţională şi Drepturile Omului – Human Rights & International Communication – HRICO/OCIDO, care a fost sesizat de fratele condamnatului, Assadollah Masoud Bastam – cetăţean britanic de origine iraniană, şi el condamnat, în lipsă, pentru apostazie în Iran.
Assadollah Masoud Bastam a venit în Romania şi s-a adresat mai multor instituţii pentru protecţia drepturilor omului, inclusiv Reprezentanţei Comisiei Europene şi Parlamentului, cerând sprijin pentru salvarea vieţii fratelui său, Habib Bastam, “refugiat în România din cauza persecuţiilor politice şi religioase la care a fost supus în ţara sa natală, Iran”.
Convingeri democratice
“Situaţia familiei Bastam s-a agravat în Iran pe măsură ce mai mulţi membri ai săi, având convingeri democratice şi convertindu-se la creştinism, au fost rând pe rând persecutaţi politic şi religios, în primul rând de autorităţi. Toate acestea au culminat cu condamnarea la moarte sub acuzaţia de apostazie – în anul 2001 a lui Assadollah Masoud Bastam – căruia la scurt timp autorităţile britanice i-au acordat protecţie şi statutul de azilant, devenind ulterior cetăţean britanic”, spune organizaţia pentru apărarea drepturilor omului.
“Persecuţiile s-au accentuat asupra membrilor familiei Bastam, unii dintre aceştia fiind implicaţi în campania lui Mir Hossein Moussavi: (fost contracandidat al preşedintelui Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, în 2009)”, mai afirmă aceeaşi organizaţie.
Habib Bastam a fost condamnat la moarte în 2009. El s-a refugiat în România, soţia şi copilul său rămânând în Iran.Cât a stat în Rădăuţi, Bastam a frecventat biserica penticostală Betel, păstorită de Vasile Piscuc.
Despre cazul Bastam, Amnesty International a fost sesizată în 5 noiembrie 2009 de un parlamentar britanic.
” În numele drepturilor omului, acestei persoane, Habib Bastam, îi trebuie acordate o asistenţă competentă şi protecţie, deopotrivă. Dosarul domniei sale trebuie examinat cu suficientă atenţie şi maximă intelegere de cei care au această misiune şi prerogativă ţinând cont de toate datele şi informaţiile de ultima oră, incidente”, notează organizaţia citată, într-o scrisoare adresată ORI, Guvernului, Parlamentului, Ministerului Afacerilor Externe, Delegaţiei Comisiei Europene, Avocatului Poporului, Ambasadei Marii Britanii, Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
ORI a respins cererea de azil al Habib Bastam, avocatul său, Antonie Popescu, contestând decizia şi adresându-se mai multor autorităţi române. inliniedreapta

Un comentariu:

  1. Sunt pur si simplu oripilat de faptul ca cineva poate fi condamnat la moarte pentru credinta sa.
    Ma uit in acelasi timp in Coreea si vad o masa de oameni carora li s-a inoculat intratat o credinta incat varsa lacrimi obligatorii. Credinta a devenit o arma. Acest lucru trebuie sa inceteze.

    RăspundețiȘtergere

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii