Translate

joi, 8 decembrie 2011

Europa celor 23

România face parte dintre cele şase ţări care nu fac parte din zona euro, dar care au acceptat să adere la noul tratat interguvernamental pe care zona euro vrea să-l stabilească în vederea consolidării disciplinei fiscale, informează NewsIN.
Oficialul UE nu a numit ţările din afara zonei euro care se vor alătura deciziilor pe care le vor lua liderii din cele 17 state care au adoptat moneda unică, scrie NewsiN.

Liderii Uniunii Europene au căzut de acord, joi noaptea, în privinţa încheierii unui acord interguvernamental între ţările zonei euro, care să înăsprească disciplina fiscală, dar au eşuat în încercarea de a modifica tratatul UE, în special din cauza opoziţiei Marii Britanii.

Premierul britanic David Cameron a pus condiţii pe care Franţa şi Germania le-au considerat "inacceptabile".

Acordul interguvernamental pe care îl vor negocia cele 17 ţări membre UE este deschis oricăror alte ţări care doresc să se alăture, informează NewsIn. Decizia liderilor UE indică perspectiva unei "Europe cu două viteze".

Fiecare stat din zona euro va trebui să adopte o "nouă regulă bugetară" la "nivel constituţional sau echivalent", care să afirme că bugetul naţional "trebuie în principiu să fie la echilibru".

Comisia Europeană va trebui să definească principiile acestei "reguli de aur", preţuită de preşeditele francez Nicolas Sarkozy, care nu a reuşit însă să impună adoptarea ei în Franţa.

"Curtea de Justiţie va avea autoritate pentru a verifica transpunerea acestei reguli la nivel naţional", adaugă proiectul de comunicat.

Este prevăzut de asemenea să devină aproape automate sancţiunile pentru ţările al căror deficit public depăşeşte 3 la sută din PIB sau în care nivelul datoriei globale creşte prea mult.

"Imediat ce Comisia Europeană declară că un stat membru depăşeşte nivelul de 3 la sută, vor fi consecinţe automate, cu excepţia cazului în care Consiliul (printr-un vot al statelor zonei euro) decide altceva, cu majoritate calificată", potrivit textului. "Circumstanţe excepţionale" pot fi "luate în calcul".

"Stabilitatea şi integritatea Uniunii Economice şi Monetare şi a Uniunii Europene în ansamblul său necesită punerea rapidă şi energică în aplicare a măsurilor deja convenite, precum şi măsuri ulterioare calitative în privința unei uniuni fiscale reale în zona euro", spune proiectul obţinut de Reuters.

Liderii europeni intenţionează să introducă mecanismul de stabilitate europeană (ESM) din iulie 2012, acesta urmând să primească licență bancară. Proiectul spune, de asemenea, că actualul fond european de stabilitate financiară (EFSF), care va mai funcţiona până la mijlocul lui 2013, şi ESM, ar putea rula în paralel pentru un an.

Capacitatea de creditare maximă a ESM, stabilită la 500 miliarde de euro, nu va fi diminuată de banii cheltuiți de EFSF, cum era planul iniţial.

Germania s-au opus propunerii de acordare a unei licenţe bancare ESM, emiterii obligațiunilor comune zonei euro şi funcţionării în paralel a EFSF şi ESM, potrivit unui oficial de rang înalt al Germaniei, citat de Reuters.

O licenţă bancară ar permite ESM accesul la fondul de bailout al Băncii Centrale Europene, sprijinindu-i capacitatea de a face faţă crizei datoriilor zonei euro. Proiectul mai prevede și capacitatea ESM de a recapitaliza băncile în mod direct.

Update 07:56România a acceptat noul tratat interguvernamental

România face parte dintre cele şase ţări care nu fac parte din zona euro, dar care au acceptat să adere la noul tratat interguvernamental pe care zona euro vrea să-l stabilească în vederea consolidării disciplinei fiscale, informează NewsIN.

Liderii UE au negociat mai bine de zece ore, joi noaptea, modificarea tratatului UE pentru a introduce măsuri de consolidare fiscală, însă nu au reuşit să ajungă la consens, scrie NewsIn.

Marea Britanie, care nu face parte din zona euro, a fost principalul stat care s-au opus modificării tratatului UE şi a pus condiţii "inacceptabile", a anunţat vineri dimineaţa preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, într-o conferinţă de presă.

Sarkozy a precizat că şi Ungaria a decis să rămână în afara tratatului propus, în timp ce Republica Cehă şi Suedia au vrut mai întâi să-şi consulte parlamentele. "Toate celelalte state au dorit să se alăture tratatului interguvernamental", a precizat liderul francez.

România ar dori să ia parte la deciziile luate în zona euro, întrucât acestea îi afectează pe cetăţenii săi, a declarat joi preşedintele Traian Băsescu, la Congresul PPE de la Marsilia, adăugând că economia ţării noastre a avut de suferit din cauza indeciziei de pe plan european.

"România nu poate accepta o Uniune Europeană cu două categorii de state. România ar vrea să participe la deciziile din zona euro, pentru că orice decizie sau orice lipsă de decizie afectează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor din România. Soluţia pentru criză este să rămânem uniţi, să rămânem UE cu 27 de membri, şi nu UE cu 17 membri", a mai spus Traian Băsescu.

Update 07:49Noul acord interguvernamental trebuie să fie gata până în martie

Liderii celor 17 ţări din zona euro şi-au propus ca până în martie să aprobe noul tratat interguvernamental pe care îl vor încheia în vederea consolidării disciplinei fiscale, a anunţat vineri dimineaţa preşedintele francez Nicolas Sarkozy.

Update 07:39Cine s-a opus modificării tratatului UE

Marea Britanie şi Ungaria, state care nu au adoptat moneda comună, au fost cele două ţări care s-au opus modificării tratatului UE, a declarat vineri dimineaţa, într-o conferinţă de presă, preşedintele francez Nicolas Sarkozy.

"Facem tot ce putem pentru a salva euro", a asigurat preşedintele francez.

Îndatorarea la care au ajuns unele ţări membre euro, între care Grecia şi Irlanda, au adus moneda unică europeană în pragul colapsului.

Liderii Uniunii Europene au căzut de acord, joi noaptea, în privinţa încheierii unui acord interguvernamental între ţările zonei euro, care să înăsprească disciplina fiscală, dar au eşuat în încercarea de a modifica tratatul UE, în special din cauza opoziţiei Marii Britanii. Premierul britanic David Cameron a pus condiţii pe care Franţa şi Germania le-au considerat "inacceptabile".

Update 07:36Eşec şi în acordul pe tema euroobligaţiunilor în zona euro

Statele din zona euro nu au reuşit să ajungă la un acord, vineri, pentru emiterea, chiar şi într-un viitor îndepărtat, a euroobligaţiunilor pentru mutualizarea datoriilor, a declarat preşedintele UE Herman Van Rompuy, după o noapte de tratative.

"Nu avem un acord în această noapte pe acest subiect", a recunoscut el în faţa presei la Bruxelles, adăugând că liderii Uniunii monetare au cerut instituţiilor europene să-şi "continue" lucrările pe această temă, informează MEDIAFAX.

Update 06:51Eşec în negocierile pentru modificarea tratatului UE

Liderii Uniunii Europene au căzut de acord, joi noaptea, în privinţa încheierii unui acord interguvernamental între ţările zonei euro, care să înăsprească disciplina fiscală, dar au eşuat în încercarea de a modifica tratatul UE, în special din cauza opoziţiei Marii Britanii.

Premierul britanic David Cameron a pus condiţii pe care Franţa şi Germania le-au considerat "inacceptabile".

Acordul interguvernamental pe care îl vor negocia cele 17 ţări membre UE este deschis oricăror alte ţări care doresc să se alăture. Decizia liderilor UE indică perspectiva unei "Europe cu două viteze".

money

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii