Translate

joi, 8 decembrie 2011

Asigurările nu se fac prin adeziuni, ci prin încheierea unor contracte

Imprimare
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor atenționează opinia publică asupra apariției unor firme, care au început recrutările pentru atragerea adeziunilor la viitoarele Case Naționale de Asigurări de Sănătate ce vor fi create în sistem privat. Aceste firme fac promisiuni de ”obținere a unor profituri din adeziunile colectate personal, cât și bonusuri din performanțele echipei”.
CSA precizează că activitățile derulate de aceste firme, care se substituie intermediarilor autorizați pe piața de asigurări, sunt în afara legislației în vigoare, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 20.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON).
Avertizăm că activitatea acestor societăți comerciale ar putea aduce prejudicii grave imaginii pieței de asigurări, dar și asiguraților și potențialilor asigurați. Această atenționare reprezintă un demers necesar de a apăra interesele acestora, dar și de a proteja imaginea industriei de asigurări. Asigurările nu se fac prin adeziuni, ci prin încheierea unor contracte în schimbul plății unor prime de asigurare”, a declarat președintele CSA, domnul Constantin Buzoianu.
CSA subliniază că toate formele de asigurare, indiferent că acestea sunt de tip facultativ sau obligatoriu, se încheie doar de companiile de asigurare autorizate, fie prin personal propriu, fie prin intermediari autorizați să desfășoare activitate în piața de asigurări.
Potrivit Legii nr.32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor „intermediari în asigurări sunt persoanele fizice sau juridice, denumite în continuare broker de asigurare, asistent în brokeraj, agent de asigurare, subagent sau agent de asigurare subordonat, care desfăşoară activitate de intermediere în asigurări, în schimbul unui/unei comision/remuneraţii, autorizat sau înregistrat în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de normele emise în aplicarea acesteia, precum şi intermediarii din statele membre care desfăşoară pe teritoriul României activitate de intermediere în asigurări, conform dreptului de stabilire şi libertăţii de a presta servicii, după caz”. CSA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii