Vitamina B17, amigdalina – vitamină sau otravă?
98
Am observat că circulă diverse informaţii referitoare la capacitatea acestei substanţe de a preveni / trata cancerul. Ţinând cont ca mare parte din informaţiile prezente online aparţin unor site-uri ce beneficiază direct sau indirect din vânzarea “vitaminei B17”, am considerat ca este necesar sa realizăm un articol prin care să prezentăm efectele reale ale amigdalinei. În acest mod aveţi acces şi la informaţii care nu sunt rezultatul departamentelor de marketing ale companiilor care comercializează amigdalină.
Deşi amigdalina sau formele sintetice ale acestei substanţe nu sunt vitamine, în acest articol vom folosi denumirile vitamina B17 şi amigdalină.
Scurt istoricAmigdalina a fost izolată pentru prima dată de doi chimişti francezi în 1830. A fost folosită ca tratament împotriva cancerului încă din 1845, în Rusia.
În SUA a folosită ca tratament împotriva cancerului după 1920, însă a fost considerată prea toxică şi cercetările au fost oprite.
La jumătatea secolului a apărut un nou tip de vitamina B17 (laetrile), prezentat de producatori ca fiind un compus fără efecte adverse. Acesta este diferit de amigdalină sau de laetrile produs în Mexic, însă are structură similară cu acestea.
Cianura este substanţa considerată responsabilă de efectele anticancerigene ale amigdalinei. În prezenţa enzimei beta-glucozidază sau prin hidroliză, vitamina B17 se descompune în acid cianhidric, benzaldehida şi glucoză. Cianura poate fi produsă şi din prunasină, substanţă rezultată din descompunerea parţială a amigdalinei.
Începând cu 1970 laetrile (compusul patentat cu doua decenii în urmă) a început să devină un medicament anticancer popular şi până în 1978 peste 70000 de persoane au fost tratate cu el. Acesta a fost folosit singur sau împreună cu o terapie metabolică (un program ce conţine o dietă specială, suplimente vitaminice puternice şi enzime pancreatice). Nu există date despre rezultatele tratamentului decât în cazuri izolate.
În 1970 s-a încercat începera testelor pe oameni, însă propunerea a fost respinsă din cauza rezultatelor slabe din cadrul testelor pe animale (nu a fost eficient în tratarea cancerului şi a avut efecte toxice puternice).
Susţinătorii acestui medicament au reuşit să obţină legalizarea în peste 20 de state din SUA, însă din 1980 utilizarea acestuia a fost interzisă.
Laetrile mai este încă produs şi folosit în Mexic, însă după cum am zis şi mai sus nu este identic cu laetrile brevetat în SUA (un derivat semi-sintetic al amigdalinei) ci este obţinut prin zdrobirea sâmburilor de caise.
Laetrile poate fi administrat oral, intravenos sau intramuscular. Varianta injectabilă este mai sigură (mai puţin toxică) decât cea administrată oral pentru că bacteriile intestinale şi anumite plante produc / conţin enzime (beta-glucozidază) ce degradează amigdalina ingerată şi produc acid cianhidric.
Cum acţionează amigdalina – teoriile susţinatorilorSusţinătorii utilizării amigdalinei în tratarea cancerului au conceput câteva teorii prin care explică modul în care sunt distruse celulele maligne:
Prima teorie se bazează pe faptul că celulele maligne au un conţinut mult mai mare de beta – glucoronidază decât celulele normale şi un conţinut mai scazut de tiosulfat-transferază.
Astfel se presupune ca amigdalina este modificată la nivelul ficatului şi interacţionează cu beta – glucoronidaza formând cianură. În celulele normale a doua enzimă interacţionează cu cianura şi formează un compus cu efecte adverse mai mici – tiocianat. Datorită acestui mecanism celulele maligne ar fi mai sensibile la acţiunea amigdalinei decât celulele normale.
În realitate, în urma testelor efectuate, nu există diferenţe majore între concentraţia enzimatică a celulelor maligne şi cea a celulelor sănătoase.
A doua teorie se bazează tot pe diferenţa dintre celulele canceroase şi cele sănătoase (în ceea ce priveşte conţinutul enzimatic). De aceasta dată este vorba de beta-glucozidaza (alta enzimă) care se gaseşte în cantitate mare în celulele canceroase şi în cantitate redusă în cele sănătoase. Mecanismul este similar celui prezentat mai sus.
Aceasta teorie nu este bazată pe datele existente pentru că după cum am menţionat şi mai sus nu există diferenţe majore între concentraţia enzimatică a celulelor maligne şi cea a celulelor sănătoase.
A treia teorie are la bază presupunerea că tumorile sunt rezultatul unui dezechilibru metabolic produs de carenţe vitaminice. De aici şi denumirea de vitamina B17, amigdalina fiind considerată de catre susţinători o substanţă esenţială, o vitamină ce lipseşte din alimentaţia oamenilor.
Dovezile ştiinţifice disponibile indică faptul că vitaminele influenţează aparitia cancerului, însă nu există dovezi că amigdalina este o substantă necesară organismului şi că poate acţiona ca o vitamină.
Un alt motiv pentru care s-a încercat încadrarea amigdalinei ca vitamină este faptul că suplimentele alimentare nu trebuie sa treacă prin acelaşi proces de verificare ca medicamentele.
A patra teorie este distrugerea lizozomilor de către cianura rezultată prin degradarea vitaminei B17, ceea ce produce moartea celulelor canceroase. Aceasta a patra teorie este bazată pe primele două teorii, iar dacă acestea sunt false rezultă că amigdalina poate produce moartea celulelor indiferent de natura acestora (canceroase sau nu).
Studii – eficienţa amigdalinei (vitamina B17) în tratarea canceruluiStudiile pe animale au fost efectuate pe şobolani, câini, iepuri etc., însă acestea nu au putut furniza date solide în ceea ce priveşte capacitatea amigdalinei de a inhiba tumorile maligne.
În câteva studii a fost folosită simplă sau împreună cu beta-glucozidaza. În ceea ce priveşte efectele asupra celulelor canceroase cele două variante au avut rezultate similare, dar în ceea ce priveşte efectele asupra organismului, combinaţia dintre vitamina B17 şi beta-glucozidază a produs cele mai puternice efecte adverse.
Au existat şi câteva studii în care amigdalina a avut efecte pozitive, însă doar când a fost administrata împreună cu alte substanţe (ex.: vitamina A, enzime, anticorpi). Pe durata acestor studii, vitamina B17 a fost administrată intramuscular, vitamina A – oral, iar enzimele au fost injectate în jurul tumorilor şi în acestea. Nu au fost observate efecte anticancerigene cand amigdalina a fost folosită singură.
Un alt studiu a arătat ca amigdalina poate creşte numărul globulelor albe ce adera la celulele canceroase (cancer de prostată).
Rezultate pozitive au fost constatate şi în cazul folosirii amigdalinei împreuna cu anticorpi modificaţi ce conţineau beta-glucozidază. Aceasta combinaţie a rezultat în distrugerea celulelor canceroase (cancer de vezica urinara) datorită creşterii cantităţii de cianură produsă local. Faţă de administrarea de amigdalină simplă, combinaţia amigdalină – anticorpi a fost de 36 de ori mai eficientă.
Când celulele canceroase din vezica urinară au fost combinate cu alte tipuri de celule canceroase, combinaţia de mai sus a distrus selectiv doar primul tip de celule. Totusi, înainte ca această metodă să fie folosită pentru tratarea cancerului de vezica urinară trebuie efectuate teste pe oameni (momentan au fost efectuate doar pe culturi celulare).
În cazul testelor pe oameni amigdalina a fost relativ eficientă în ceea ce priveşte diminuarea sau eliminarea durerilor asociate cancerului (doar cea administrată intravenos sau intramuscular).
Multe persoane ce au raportat regresia cancerului în urma unui tratament cu vitamina B17 au urmat şi chimioterapie şi intervenţii chirurgicale şi astfel nu a putut fi stabilită cauza principală a regresiei.
Într-un studiu ce a fost efectuat pe 175 de persoane bolnave de cancer, dar care se aflau într-o stare generală bună (nu cancer terminal) s-a evaluat capacitatea anticancerigenă a amigdalinei. Aceasta a fost administrată intravenos pentru 21 de zile, după care pacienţii au urmat o terapie metabolică (au fost administrate enzime pancreatice, vitamine, a fost restricţionat consumul de alcool, cafea, zahăr, produse lactate, oua şi carne) şi un tratament de menţinere (s-a administrat oral vitamina B17).
Din cei 175 de pacienţi doar un pacient (bolnav de cancer gastric) a arătat semne de îmbunătăţire (pentru 10 săptămâni). În cazul celorlalţi pacienţi cancerul a progresat, singurele efecte pozitive ale tratamentului fiind reducerea durerilor şi îmbunatăţirea stării generale.
Concentraţia de cianură din sânge nu a fost ridicată după administrarea intravenoasa de vitamina B17, însă a crescut foarte mult după administrarea orala.
Vitamina B17 – toxicitateToxicitatea amigdalinei şi a altor compuşi derivaţi este mult mai mare în cazul ingerării decât în cazul celorlalte metode de administrare (intravenos, intramuscular etc.)
Această situaţie este produsă de bacteriile intestinale şi de conţinutul de beta-glucozidază al plantelor ingerate.
Au existat două studii în acest sens:
În primul studiu s-au folosit animale cu un nivel minim de bacterii intestinale şi animale cu o floră intestinală normală. După administrarea de amigdalină, animalele cu o floră intestinală redusă nu au dezvoltat efecte secundare, însă cele cu o floră intestinală normală au prezentat semne ale otrăvirii cu cianură (letargie şi convulsii) şi au avut un nivel ridicat de cianură în sânge.
În al doilea studiu 50% din animale au fost tratate cu neomicina (antibiotic) în scopul distrugerii florei intestinale şi 50% nu. S-a constatat că după administrarea de amigdalină, cantitatea de tiocianat (rezultat în urma descompunerii vitaminei B17) din urina este de 40 de ori mai mare în cazul animalelor ce nu au fost tratate cu antibiotic, ceea ce indică faptul că în ceea ce priveşte degradarea şi absorbţia amigdalinei bacteriile intestinale au o contribuţie importantă.
Efectele secundare asociate consumului de amigdalină sau de produse ce o conţin (ex.: sâmburi amari de caise) sunt similare otrăvirii cu cianură.
Cianura este o neurotoxină ce produce greaţă, vomă, dureri de cap, ameţeală, cianoză, afecţiuni hepatice, hipotensiune, comă şi deces.
Efectele secundare ale vitaminei B17 pot fi accentuate de consumul de migdale crude, sâmburi amari de caise, sâmburi de piersici, sâmburi de prune, de consumul de legume ce conţin beta-glucozidaza (ţelină, piersici, morcovi etc.) şi de cantităţi mari de vitamina C.
Intoxicaţia cu cianură produsă de consumul de vitamina B17 se manifestă foarte repede şi un consum de doar 20-40 de sâmburi amari de caise poate provoca efecte adverse grave în doar 20 de minute. Această valoare este valabilă pentru adulți, pentru copii fiind mai mică.
Nu este recomandat consumul de sâmburi amari de caise, dar dacă totuși se consumă (din diferite motive) un maxim ar trebui să fie 4 sâmburi pe zi (adulți).
ConcluziiToate dovezile indica faptul că amigdalina (vitamina B17) nu are efecte semnificative asupra tumorilor.
Raspunsul la întrebarea “vitamina B17 (amigdalina) – vitamină sau otravă?” este: mai mult otravă decât vitamină.
Descompunerea amigdalinei, la nivelul intestinelor sau ficatului, produce cianură.
Amigdalina nu este eficientă contra cancerului atunci când este administrată singură şi este foarte toxică atunci cand este administrată oral.
Când este administrată în combinaţie cu alte substanţe are potenţial anticancerigen, însă sunt necesare teste suplimentare şi tratamentul trebuie efectuat de specialişti.
“Vitamina B17″ nu este o vitamină (putem ajunge liniştiţi la 100 de ani şi fara ea) ci este o substanţă ce face parte din mecanismul de apărare al plantelor împotriva dăunătorilor.
În urma cercetărilor actuale vitamina B17 (amigdalina), datorită toxicităţii ridicate atunci când este degradată, a dovedit un real potenţial în ceea ce priveşte folosirea ei în tratarea cancerului. Acest potenţial poate fi exploatat doar în cazurile în care vitamina B17 poate fi direcţionată catre celulele canceroase (în combinaţie cu alte substanţe poate fi transportată la nivelul celulelor canceroase, unde se descompune şi produce moartea celulelor respecive).
Momentan acest lucru nu este posibil în totalitate, ceea ce conduce la efecte adverse grave şi de aceea administrarea pe cale orala de amigdalină (vitamina B17) sau de produse ce o conţin (laetrile, sâmburi amari de caise etc.) reprezintă un gest inutil şi foarte periculos. Situaţia este similară şi în cazul administrării intramusculare sau intravenoase (riscurile sunt ceva mai mici decât în cazul administrării orale).
Nu recomandăm folosirea de terapii alternative în cazul bolnavilor de cancer, însă în funcţie de situaţie şi de recomandarea medicului oncolog acestea pot fi folosite în paralel cu tratamentul convenţional.
Există multe metode nedovedite ce “tratează cancerul”. Evitaţi folosirea lor pentru ca acestea pot agrava boala.
Multe site-uri promovează amigdalina (vitamina B17) ca fiind un tratament revoluţionar împotriva cancerului – trebuie să vă gândiţi că vor doar sa profite de disperarea persoanelor afectate de aceasta boală gravă şi că nu îi interesează decat profitul.
Înainte să folosiţi tratamente alternative (valabil pentru orice afecţiune) cercetaţi mai bine şi vedeţi care este sursa informaţiilor şi dacă aceasta poate fi considerată credibilă, apoi întrebaţi un medic specialist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Sper sa putem comenta impreuna