Ministerul Sănătăţii doreşte introducerea asigurărilor private de
sănătate, prin crearea unor case de asigurări particulare care să fie
dirijate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, potrivit unei
declaraţii pe care a făcut-o demnitarul la deschiderea Forum Invest.
"Trebuie să diversificăm mecanismele de finanţare prin atragerea de
companii private în circuitul de finanţare. Aceasta înseamnă
introducerea de asigurări private de sănătate. Legea ce priveşte
asigurările private va fi supusă dezbaterii publice în curând", a spus
ministrul.
De asemenea, Ritli a precizat că această măsură face parte din obiectivele reformei în sistemul naţional de sănătate.
Şi Dan Constantinescu, membru în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, susţine legea asigurărilor private.
"Eu cred în acest proiect şi sper că se va realiza. Industria de
asigurări din România este pregătită pentru acest pas. Sper ca acest
proiect legislativ să fie adoptat cât mai curând", a spus
Constantinescu. Acesta a mai precizat că pachetul de bază pentru fiecare
asigurat prevăzut în proiectul de lege este de 200 de euro.
Totodată, ministrul Ritli a menţionat că, până la sfârşitul anului,
va fi introdusă coplata formală, cea care presupune utilizarea
cupoanelor pentru obţinerea serviciilor medicale.
gandul
https://reflectiicotidiene.blogspot.com Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi. Iar toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile. Energia emisă de gândurile noastre îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul „ceea ce se aseamănă se adună”.
Translate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
foarte bun articulul, citesc cu placere toate postarile tale si sunt super
RăspundețiȘtergerekeep up tha good work
RCA ieftin