Translate

joi, 29 septembrie 2011

Daca vrei sa iti cumperi un pom de la Baneasa uite ce afli

Indivizi cu acte măsluite distrug floarea cercetării pomicole din România • Ultima victimă – Staţiunea Pomicolă de la Băneasa • În spatele vandalilor se află „feţe“ politice şi administrative dirijate de mafia imobiliară Persoane, chipurile necunoscute, au intrat prin efracţie, într-o noapte din decembrie, şi au tăiat 500 de meri din livada experimentală a Staţiunii de Cercetare Băneasa din Bucureşti. Pomii au fost tăiaţi cu ferăstraie silenţioase şi lăsaţi, în batjocură, lângă cioturi. Apoi prădătorii au dispărut în noapte. „Când am mers în livadă şi am văzut merii în vârstă de zece ani culcaţi la pământ, am avut senzaţia că mi-a murit cineva din familie. Cred că nu am mai trăit acest sentiment decât atunci când a murit mama mea“, ne declara directoarea staţiunii, Adela Bărbulescu. Aflăm de la doamna Bărbulescu că era o livadă cu soiuri deosebit de productive şi care trebuiau multiplicate. Ele au fost primite de la Institutul de Pomicultură Mărăcineni, cele mai multe fiind americane, foarte rezistente la bolile specifice mărului, cum sunt rapănul şi făinarea. Locul din care au fost tăiaţi reprezenta o plantaţie pilot, în care se urmăreau calităţile pomilor. Acum, în iarnă, urma să înceapă altoirea, adică formarea de noi pomi. Valoarea pagubei, conform primelor estimări, se apropie de un milion de euro. Vandalii vin în cete SCDP Băneasa a fost vandalizată de mai multe ori în anul 2008. Cauza pare a fi terenul care valorează cam 1.500-2.000 de euro metrul pătrat! Prima ameninţare, cum că taie toate livezile, a venit la începutul anului 2008 din partea lui Virgil Tudorache, despre care se spune că ar fi finul lui Gigi Becali, finanţatorul echipei de fotbal Steaua Bucureşti. El a venit prima dată împreună cu un individ care ar lucra la Clubul Dinamo Bucureşti. Fără să prezinte vreun act, cei doi au demolat o poartă de intrare a staţiunii. Au fost prinşi în flagrant. Poliţia a început cercetarea penală, dar dosarul s-a „prăfuit“ pe vreun birou de la Secţia 2 Poliţie. Tudorache susţine că este proprietarul unei suprafeţe din cadrul staţiunii. Apoi a intrat în scenă Iulian Capeti, alt „proprie-tar“ care susţine că ar deţine terenuri în interiorul SCDP. În noaptea de 25-26 ianuarie 2008, o echipă trimisă de Capeti a distrus 736 de pomi din Colecţia Naţională de Piersici. Paguba, evaluată de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Siseşti“, s-a ridicat la 1,3 milioane de euro. Autorii au fost prinşi în flagrant. Sub securea aceluiaşi Capeti, au fost distruşi 186 de caişi, în noaptea de 25-26 februarie 2008. Valoarea pagubei: 415.234 RON. Din nou autorii au fost prinşi. A urmat un nou atac asupra culturilor de piersici în noaptea de 24-25 martie 2008, când au fost tăiaţi 285 de pomi. Valoarea pagubei: 621.908 RON. De data asta se zice că autorul este necunoscut. Alţi 245 de piersici au fost tăiaţi în dimineaţa zilei de 22 aprilie 2008. Paguba: 522.399 RON. Tot autor necunoscut, dar terenul este revendicat de Virgil Tudorache. Dr. ing. Adela Bărbulescu ne-a spus că, în timpul verii, a fost linişte. Însă, în dimineaţa zilei de 26 octombrie 2008, nişte indivizi au demolat o parte din gardul SCDP şi au montat o poartă, pe care au scris „Proprietate privată“. Au fost prinşi în flagrant, dar dosarul zace tot la Poliţie. O altă vandalizare a avut loc în noaptea de 2-3 noiembrie 2008. Atunci au fost răpuşi „numai“ 44 de pruni tot din colecţie. Valoarea pagubei: 87.214 RON. De fiecare dată, SCDP Băneasa a făcut plângere la Secţia 2 Poliţie şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sectorului 2. Chiar dacă unii autori au fost prinşi în flagrant, până acum nu au fost nici judecaţi şi nici condamnaţi! Scenariul hoţiei Proprietari care vin cu securea în livada staţiunii susţin că au avut terenuri undeva prin Bucureşti. Conform legii, dacă acele terenuri sunt ocupate, primăriile pot face retrocedări în alte zone libere. Iar terenuri „libere“ şi valoroase se găsesc în Băneasa, la SCDP. Pasul unu. Administraţia Domeniilor Statului, fără să verifice sau să întrebe, ia câteva zeci de hectare de la Staţiunea Pomicolă şi le trece la Primăria Sectorului 1, unde primar este Andrei Chiliman. Pasul doi. Primăria Sectorului 1 pune proprietarii în posesie, cu terenurile luate pe şest de la SCDP. Pasul trei. Terenurile sunt băgate în suveică, adică sunt vândute şi revândute de mai multe ori, astfel încât să nu se mai ştie ce şmecherii s-au făcut. Pasul patru. Ultimii cumpărători îşi cer dreptul de a construi, iar Primăria Sectorului 1 aprobă planuri urbanistice şi avize necesare. Pasul cinci. Vandalizarea livezilor! „Cred că organismele abilitate ale statului ar trebui să verifice la Administraţia Domenilor Statului şi la comisiile funciare de la Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 1, pentru a vedea dacă este legal cum s-a procedat cu retrocedările, prin compensare, a unor terenuri care aparţin Staţiunii, încă din anul 1932. Atunci a fost promulgată o lege, prin Înaltul Decret Regal nr. 1.676, din 16 mai 1932, publicată în Monitorul Oficial nr. 116, partea I, la data de 21 mai 1932. Prin acea lege era înfiinţat Institutul de Cercetări Agronomice al României, căruia i se acordau 40 de hectare pe actualul amplasament al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, din Bucureşti. Acel Institut a devenit, mai târziu, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, de care aparţinem şi noi, astăzi“, a afirmat Adela Bărbulescu. Drăgan – ADS, eminenţa rea Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti“ a depus, în 2005, la Primăria Sectorului 1 un dosar cu toate actele care atestă dreptul de proprietate asupra terenurilor, pe care funcţionează Staţiunea Băneasa. Au trecut atâţia ani şi Academia nu a primit niciun răspuns de la primarul Andrei Chiliman. Povestea legată cu aţă albă merge mai departe. Conform unor acte măsluite la Administraţia Domenilor Statului, SCDP Băneasa aproape a dispărut, pentru că nu ar mai avea decât 5,4 ha, din 61,8 ha, câte i se dăduseră în concesiune. Diferenţa, care figurează în acte ca teren liber, a ajuns la Primăria Sectorului 1, iar primarul a împărţit terenurile ca pe propria lui moşie. Este limpede că liberalul Chiliman nu putea face acest lucru dacă nu era în concubinaj cu un alt liberal, abuziv pus la conducerea Agenţiei Domeniilor Statului, tocmai în ideea s-o distrugă din interior. Adela Bărbulescu ne-a precizat că diferenţa de teren, de la 40 la 61,8 ha, a fost dobândită prin alipirea unor vecinătăţi, iar proprietariilor li s-au acordat terenuri, prin compensare, la Odăi, în fosta livadă a defunctului PCR. Traian Dobre REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2009

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii