Scara viciilor

Sfântul Ioan Casian, un strămoș român ce-a trăit prin Dobrogea (Casimcea, Tulcea) în secolul IV, crede că fitilul optim al incendiului generalizat de viciu este lăcomia pântecului. Înfulecarea nerăbdătoare, pasiunea sofisticării gastronomice, lăcomia alimentară, spune Andrei Pleșu, declanșează apetituri colaterale: de la fleica de carne, îți alunecă mâna spre coapsele vecinei. Spre desfrânare. Spre curvie.
Curvia, această inflamație erotică, nu poate spori mereu prin farmecul personal, de aceea, plăcerea devergondajului, conduce la iubirea de arginți. Aici încep să crescă cheltuielile.
Al patrulea viciu - mânia - este strîns legat de foșnetul banilor. Ca să faci bani trebuie să te agiți, să dai din coate, să intri în competiție. Agitația aduce bogăție, dar și nervi, scandal, resentimente, ranchiună... Aceste devieri temperamentale, spune Pleșu, uneori te scot din umanitate, și te pun pe meditat. Prin urmare devi trist. Tristeațea vine de obicei după un acces de furie, după o pagubă, și o criză de lehamite... Apare astfel, un alt viciu, o oboseală a inimii, numită acedie. E un amestec de somnolență, de adumbrire, o adevărată boală a sufletului.
Lehamitea, poate reporni cercul vicios: îmbuibarea, curvia, avariția, mânia, tristețea.
Dacă cele 5 vicii de mai sus au legătură cu trupul, următoarele două atacă sufletul: slava deșartă (îngâmfarea subsecventă) și mândria (trufia, orgoliul). Slava deșartă, această nerușinare care produce sentimentul unui narcisism egolatru, disprețuiește tot ce nu e "eu". Totuși, orgoliul, susține Pleșu, este treapta supremă a răului individual. Te simți îndreptățit la chiolhanuri fabuloase, femei, bani și victime.
Dinamica epidemiilor viciilor poate repornii de la oricare dintre treptele lor, vârtejul absorbant al patimilor fiind un tăvălug greu de priponit. Și vorba d-lui Pleșu, un rău minimal, poate deveni prin rostogolire, un dezastru!
http://nicolaegeanta.blogspot.com/2011/07/scara-viciilor.html