Votul prin corespondenta

Hotărât lucru, judecând după vorbele şi faptele parlamentarilor noştri, politica îngraşă, prosteşte sau scufundă în ridicol. Altfel cum să explici faptul că motociclistul Călin Popescu Tăriceanu zice că Ponta, Nastase şi Iliescu sunt mânaţi de profunde convingeri democratice, deşi Ponta se afişează cu tricouri cu Che Guevara sau cu şepcuţa lui Mao, Năstase confundă democraţia cu clepotocraţia, iar Ion Iliescu şi-a manifestat convingerile democratice asmuţind hoarde de mineri asupra manifestanţilor din Piaţa Universităţii, unde au plantat flori, după ce au trecut Bucureştiul prin foc şi bâte.

Mai nou, liberalul Varujan Vosganian ameninţă şi el cu ieşirea în Piaţa Universtăţii dacă proiectul legii votului prin corespondenţă va trece de Parlament. Şi cum nu ajungea o măciuca la un car de oale, democratul Varujan a dat drumul şi la gogomănia supremă, aprobarea votului prin corespondenţă ar echivala cu „o lovitură de stat”! Nici mai mult, nici mai puţin!

La una ca asta nu te-ai fi aşteptat de la un finanţist avizat ca Varujan, pe deasupra poet şi prozator de succes, care ştie bine câte miliarde de euro trimit anul în ţară românii siliţi să ia calea străinătăţii. Dar, cine ştie, l-o fi stricat noul anturaj al Uniunii Social-Liberale. În compania USL-aşilor, cu prostănaci ca Geoană, cu prostuţi ca Ponta, cu incoruptibili ca Năstase, cu colaboratori ai securităţii ca Dan Voiculescu şi cu activişti comunişti ca Iliescu te sminteşit cât ai zice „cartea şoaptelor”. Dacă nu cumva Varujan a căzut victimă sindromului Geoană. Care pare inteligent!

Potrivit ministrului de externe, în străinătate trăiesc şi muncesc circa trei milioane de români cu drept de vot, dar numai 5% au votat la ultimele alegeri. Nu din lipsă de spirit civic, ci pentru că centrele vot din străinătate sunt puţine, la mari distanţe de locurile lor de reşedinţă, ceea ce implică fie renunţarea la vot, fie cheltuieli suplimentare pentru excercitarea unui drept consfinţit de Constituţie. Pentru a remedia anomalia, PDL a iniţiat un proiect de lege pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă.

O modalitate de vot practicată cu succes în democraţii mai aşezate decât cea din România, cum ar fi Germania, Austria, Irlanda, Italia, Spania, Elveţia. În unele din aceste ţări votul prin corespondenţă este accesibil şi rezidenţilor locali, care în ziua alegerilor nu pot sau n-au chef să se deplaseze la centrele de votare. Dar nu se privează sau nu sunt privaţi de dreptul de a alege, pe care şi-l pot exercită prin corespondenţă. Fireşte, cu punerea la punct a unor sisteme eficiente, care funcţionează, de eliminare a unor posibile fraude.

„Frauda” este cuvântul cheie în România. Este şi motivul pentru care opoziţia este împotriva votului prin corespondenţă. Scandalul a pornit de la prostuţul Victor Ponta care, la ultimile alegeri pierdute de PSD, s-a trezit gândind cu voce tare: „ai lor au furat mai bine decât ai noştri”. Fraudarea alegerilor nu s-a dovedit, prezumpţia de onestitate funcţionând şi la alegerile organizate de PSD, deşi cu toţii ne amintim de autobuze electorale, de pungi de zahăr, de sticle de ulei şi de găleţi de plastic ca atenţii electorale. Contra este şi UDMR, din coaliţia la putere, care invocă, pe lângă posibile fraude, şi costurile, posibil, ridicate, ale votului prin corespondenţă.

Însă o ţară ce susţine cu bani mulţi o formaţiune care nu este partid şi se preocupă aproape exclusiv de revendicări etnice, va găsi mijloacele financiare să asigure accesul la vot atât maghiarului din Convasna, cât şi românului din Hiroşima. Amândoi sunt cetăţeni români cu drept de vot şi egali în drepturi, zice Constituţia. Ar fi nedrept să-l sileşti pe cel din Hiroşima sa cheltuiască bani pentru a străbate cei 1800 km care-l despart de cel mai apropiat centru de votare pentru a-şi exercita un drept garantat de Constituţie. Votul prin corespondenţă ar rezolva decent şi democratic acest impas.

Opoziţia se teme de voturile românilor din diaspora nu din cauza unor posibile fraude, pe care le-a practicat cu neruşinare când s-a aflat la putere. Însă românii din străinătate, în contact cu democraţiile în care trăiesc, sunt mai conştienţi de importanţa prezenţei la vot şi a exercitării drepturilor pe care le au. Şi nu mai vor să audă de democraţia originală a lui Ion Iliescu, nici de capitalismul de cumetrie. În plus, nu mai sunt sensibili la gargara social-democrată, nici la atenţiile sub formă de pungi de zăhăr, sticle de ulei şi găleţi de plastic.

Ideea lui Vosganian că aprobarea votului prin corespondenţă ar echivala cu o lovitură de stat e de toată minunea. Are ceva în comun cu faimosul drob de sare. Sau cu piesa „Proştii sub clar de lună”, plasaţi acum şi în Piaţa Universităţii! Poate va fi vizitat şi de Iliescu. Vor depăna împreună amintiri despre felul în care comunistul Iliescu şi securiştii lui au pus mâna pe putere. Un subiect bun pentru liberalul prozator Vosganian. Pentru un roman cu accente sud-americane şi duhoare dâmboviţeană!
inliniedreapta