Asasinarea doctorului Ion I. Simionescu

În 1952, fratele mamei mele a fost eliberat din închisoarea Peninsula, unde fusese închis pentru că nu reuşise să dea statului cota integrală de produse agricole stabilită de cei care conduceau, atunci, Ministerul Agriculturii. După câteva săptămâni de la eliberare, fratele mamei mi-a relatat o crimă îngrozitoare săvârșită în Penitenciarul Peninsula-Constanţa – împuşcarea doctorului chirurg Ion I. Simionescu, de către brigadierul torţionar Cenuşă (nu se cunoştea numele lui adevărat).

Acest torţionar Cenuşă era ţigan, originar din oraşul Olteniţa. În acel penitenciar mai erau şi alţi cinci brigadieri torţionari ţigani: Bîrgaru din Olteniţa, Franţ Ţandără din Giurgiu, Epuran, Stîngăcel, Badea (nici nu ştia să scrie). Citiţi cartea DRUMUL DAMASCULUI. Spovedania unui fost torţionar, de Doina Jela, Editura Humanitas, 1999.

Împuşcarea doctorului Ion I. Simionescu s-a petrecut astfel: a fost trimis să aducă apă şi, sub pretextul că a vrut să evadeze, a fost împuşcat. Ordinele de asasinare veneau de la conducerea Ministerului Afacerilor Interne, care executa orbeşte dispoziţiile primite de la Ana Pauker, Iosif Chişinevski şi Teohari Georgescu. Această triadă iudeo-bolşevică, instalată la conducerea statului român în primele zile ale lunii septembrie 1944, începuse chiar de atunci acţiunea de asasinare a elitei intelectualităţii româneşti.

Grupul antiromânesc Ana Pauker, Iosif Chişinevski şi Teohari Georgescu hotărâse şi suprimarea, într-o singura noapte, a 6.500 de oameni arestaţi, mari intelectuali, savanţi români şi oameni care ocupaseră înalte demnităţi publice şi politice. Acest grup de evrei vroiau să suprime pe deţinuţi într-o singură noapte, să facă o Noapte a Sfântului Bartolomeu, ca în Franţa (cf. M. Ştefan, în Magazin istoric, serie nouă, XXV, 1991, nr. 8, august, pag. 55, apud Dan Zamfirescu, Istoria românilor văzută de Neagu Djuvara. Fals ştiinţific sau TRĂDARE DE ŢARĂ?, Editura Roza Vânturilor, Editura Semne, Bucureşti, 2012, pag. 59-61).

Norocul românilor a fost că dr. Petru Groza, care era Preşedintele Consiliului de Miniştri, a aflat de acest plan al celor trei iudeo-bolşevici şi, cu ajutorul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, a oprit masacrarea celor 6.500 de oameni arestaţi. Semnificativ este că printre cei 6.500 selecţionaţi să fie asasinaţi nu era nici un evreu. De fapt, evreii, care acaparaseră puterea din luna august 1944, urmăreau desfiinţarea statului român şi crearea statului izraelian pe teritoriile româneşti, visul lor de peste 150 de ani. Dacă nu au reuşit, aceasta se datorează grupului de patrioţi români: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Petru Groza şi Constantin I. Parhon, care, cu ajutorul lui I. V. Stalin, au reuşit să înlăture evreii de la conducerea statului român. I. V. Stalin le-a spus clar evreilor să plece în Golful Persic, de unde migraseră spre câmpiile mănoase ale Mesopotamiei cu 1.500 de ani înainte de naşterea lui Iisus Hristos.

Este un paradox. După prima revoluţie anticomunistă (anti-iudaică) reuşită din lume, din decembrie 1989 din România, conducerea Statului Român a intrat în mâinile fiilor şi nepoţilor iudeo-bolşevicilor care conduseseră ţara în anii 1944-1952, dardescendenţii sunt mai răi, mai hoţi, mai duşmănoşi, mai câinoși decât părinţii şi bunicii lor şi urmăresc ca România să fie lichidată ca stat şi poporul român ca naţiune. Dacă românii nu se vor trezi, în maximum 25-40 de ani românii vor fi pulverizaţi din istorie. Ne merităm soarta, am avut milă de alogeni.Comunismul a fost o formă mascată de stăpânire a omenirii de către evrei.

România a fost condusă exclusiv de către evrei până la Plenara din 19 martie 1952, când dictatura impusă de Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu s-a prăbuşit. Şi când te gândești că se găsesc în ziua de azi mulţi nemernici, în marea lor majoritate evrei, iudeo-ţigani, iudeo-maghiari şi sectanţi care îl acuză pe Gheorghiu-Dej de crimele săvârșite de evrei în anii 1944-1952. Nu trebuie uitat că, în primii ani de după ocuparea României de trupele Uniunii Sovietice, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost obligat la un fel de domiciliul forţat de către Ana Pauker (cf. Dan Zamfirescu, op. cit., pag. 64).

Conform spuselor unchiului meu şi ale altor persoane care au fost în închisorile şi coloniile de muncă de la Canalul Dunărea-Marea Neagră, brigadierii torţionari care asasinau oameni primeau câte o lună de concediu şi 30.000 lei pentru fiecare persoană ucisă. Ce valoare aveau aceşti 30.000 lei în acea etapă? Ghinionul ucigaşului torţionar ţigan Cenuşă a fost că, în penitenciar, în aceea zi de 12 iunie 1951, se afla ca medic al închisorii şi dr. Maurer, fratele lui Ion Gheorghe Maurer.

Fratele lui Maurer, care era prieten cu vărul tatălui doctorului Ion Simionescu, i-a transmis imediat lui Ion Gheorghe Maurer ştirea despre crima abominabilă de la Penitenciarul Peninsula. Ion Gheorghe Maurer s-a dus la Gheorghe Gheorghiu-Dej şi i-a spus: „Mă Ghiţă, ăştia l-au împuşcat pe dr. Ion Simionescu“! Indignat, Dej a ordonat ca, în maximum zece zile, ţiganul ucigaş Cenuşă să fie judecat, condamnat la moarte şi executat, iar cenuşa să fie aruncată în Marea Neagră. Ion Gheorghe Maurer era prieten apropiat al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fusese apărătorul  lui în procesul din 19 august 1933.

Conducerea penitenciarului de atunci a ascuns şi a difuzat versiunea sinuciderii, că dr. Simionescu a vrut să se omoare şi s-ar fi aruncat în gardul de sârmă, care împrejmuia lagărul şi prin care trecea curent electric. Aceeaşi muşamalizare avea să fie comisă şi în cazul asasinării savantului Gheorghe Brătianu la penitenciarul de la Sighet de către evreul gardian „Pitecantropus“ (nici azi autorităţile nu vor să-i divulge numele adevărat!). Conducerea penitenciarului Sighet a difuzat versiunea sinuciderii lui Gheorghe Brătianu la 23/24 aprilie, coincizând cu Sărbătoarea Sfântului Gheorghe (cf. Cinci ani şi două luni în penitenciarul de la Sighet, de Constantin C. Giurescu, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1994; vezi, similar, Petre Otu şi Aurel Pentelescu, Gheorghe I. Brătianu. Istorie şi Politică, de Editura Corint, Bucureşti, 2003).

În revista MEMORIA, nr. 27 din luna iunie 1999, editată de Fundaţia Culturală MEMORIA, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a apărut un articol semnat de Ştefan Radu: „Împuşcarea doctorului Ion I. Simionescu“. Este regretabil că şi în această revistă este prezentată versiunea oficială a sinuciderii şi nu versiunea asasinatului, care era cea mai plauzibilă: adică, Ştefan Radu repetă versiunea falsă cum că doctorul Ion Simionescu „îşi pierduse minţile“ şi ar fi fugit prin curte să lase impresia că vrea să evadeze spre a fi împuşcat! Or, dacă „îşi pierduse minţile“, nu ar fi avut minte să mimeze evadarea, ca să fie împuşcat şi să scape de viaţa din puşcărie! E regretabil că într-o revistă serioasă se acordă credit unor asemenea făcături.

Doctorul Ion Simionescu nu era omul care să se omoare. Era chirurg, fiu de preot cu o educaţie profund creştină şi avea numai 54 de ani. Doctorul Ion Simionescu a fost liderul Mişcării Studenţeşti de la 10 decembrie 1922, preşedintele studenţimii creştine între 1922-1925, membru fondator al Ligii Apărării Naţionale Creştine, fondată la 4 martie 1923 la Câmpul Lung Moldovenesc, prefect al judeţului Romanaţi sub guvernul Goga-Cuza, subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii în guvernul Gigurtu (4.07-03.09.1940). A demisionat după cedarea Nordului Ardealului. A participat la războiul din 1916-1918, fiind demobilizat cu gradul de sublocotenent, decorat cu Crucea Comemorativă 1916-1918, a fost decorat cu Steaua României în grad de cavaler, cu Coroana României în grad de ofiţer, a participat în Al Doilea Război Mondial (1944-1945) ca maior medic-chirurg în Spitalul de campanie etc.

Doctorul Ion Simionescu s-a născut la 30 septembrie 1897 în comuna Erbiceni, judeţul Iaşi, ca al cincilea copil în familia preotului Ioan Simionescu şi al presbiterei Eufrosina. A fost împuşcat în ziua de 12 iunie 1951 la Peninsula Valea Neagră. După 7 ani, soţia şi fiul au identificat mormântul chirurgului asasinat, l-au deshumat şi au adus osemintele la Cimitirul Sfânta Vineri Bucureşti, unde se odihneşte împreună cu părinţii, fig. 23.

După moartea doctorului Simionescu, unul din cei mai mari chirurgi ai neamului românesc, prof. dr. Amza Jianu (1881-1959), format la şcoala creată de chirurgul naţional, prof. dr. Toma Ionescu (1860-1926), a declarat: „Prin dispariţia celui asasinat, chirurgia românească şi chiar mondială au suferit o pierdere imensă“.

Cinstindu-i pe înaintaşi, dovedim că-i merităm.

CU DUMNEZEU ÎNAINTE!

 27 noiembrie 2012                                                                       Voicu TUDOR

Sursa Coja Ion