În timp ce SUA și Japonia au ieșit din recesiune, statele euro se află în cel de-al șaselea trimestru de cădere economică fără oprire. Cei peste 300 de milioane de locuitori ai UE retrăiesc coșmarul Marii Crize din 1930, în vreme ce autoritățile repetă cu obstinație aceleași greșeli care au prăbușit economia acum 80 de ani, scrie New Yorker. Articolul este devastator pentru politicienii de la Bruxelles și pentru promotoarea austerității, Angela Merkel.
Criza datoriilor suverane a fost o minciună, cea mai mare mistificare din istorie, se arată în articol. Nu cheltuielile din sistemul public au declanșat criza datoriilor suverane, ci faptul că statele euro au preluat la datoria publică datoriile băncilor private. Modelul economic impus de Germania va duce fie la un colaps continental, fie la o serie de revoluții în statele membre, care vor dezintegrea UE. Americanii o acuză pe Merkel de imoralitate, odată ce a transferat săracilor povara salvării bancherilor, dar și de lipsă de viziune. Germania refuză planurile de stimulare economică, solicitând doar austeritate, fără să țină seama că exporturile germane depind de țări mai puțin performante de pe continent. Germanii vor cădea odată cu restul Uniunii, dacă mai continuă politicile de austeritate.
Alianță monstruoasă între bancheri și guvernul german
Austeritatea impusă cetățenilor este cea mai mare greșeală în criză, cred americanii. Autoritățile europene spun că fără austeritate nu poate fi menținut euro. Analiștii ziarului New Yorker avertizează că tocmai austeritatea este cea mai mare amenințare a monedei comune. Dacă recesiunea mai durează, instabilitatea politică va arunca în aer zona euro, cu tot cu fragila sa monedă comună.
Jurnaliștii citează dintr-o recentă carte a lui Mark Blyth, profesor de economie la Universitatea Brown, “Austeritatea: Istoria unei idei periculoase. Rădăcinile acestui curent vin din perioada Iluminismului, scrie Blyth. În cazul Europei anilor 2000, austeritatea este generată de o alianță monstruoasă între finanțiști, guvernatorii băncilor centrale și politicienii germani, care au impus o politică nefastă pentru populație și inefientă pentru rezolvarea crizei.
Criza datoriilor suverane, o minciună
Principala mistificare cu care a fost păcălită populația ține de așa numita criză a datoriilor suverane. În realitate, criza datoriilor a fost generată de sectorul privat, nu de cel public, arată Blyth. În 2007, datoria publică în Irlanda era de 12% din PIB, în Irlanda și 26%, în Spania. Doar în Grecia și Italia se înregistrau cifre mai mari, dar pe ansamblu, zona euro nu era îndatorată semnificativ.
La debutul crizei imobiliare și apoi al celei financiare, Europa a luat hotărârea să salveze băncile private, preluând datoriile acestora. Dintr-o dată, țările din zona euro au devenit supraîndatorate. În loc să recunoască adevărul, politicienii europeni au spus că scăparea de sub control a cheltuielilor publice a generat criza.
Blyth consideră această campanie de propagandă drept cea mai mare mistificare din istorie. O imensă campanie de publictate înșelătoare a determinat populația să creadă că datoriile țărilor sunt generate de sectorul public, nu de greșelile și lăcomia băncilor private, apărate de politicienii europeni.
Pactul de stabilitate, default la nivel continental
Mecanismul euro nu a putut împiedica prăbușirea, însă împiedică revenirea la normal și creșterea. Țările membre nu pot tipări bani, pentru a relansa economia, cum au făcut americanii, nici nu-și pot devaloriza moneda. Așa că nu le rămâne decât să crească prețurile și să reducă salariile, adică să genereze austeritate. Ceea ce pornește un cerc vicios, din care economiile europene nu pot ieși.
Teoretic, s-ar fi putut rupe acest cer vicios prin reducerea taxelor și creșterea cheltuielilor guvernamentale. Dar ridicolul ”Plan de stabilitate și creștere” împiedică Franța și Italia să acționeze, întrucât au deficit peste 3%. Germania, care ar avea un excedent bugetar, refuză să își ajute vecinii prin introducerea unui plan de stimulare economică, pe model american.
Sfârșitul acestor politici va fi unul dramatic: fie un default la nivel continental, fie o serie de revoluții în statele membre, care va dezintegra UE.
Merkel și Schäuble greșesc și față de Germania
Principalii vinovați sunt politicienii gremani, în special Angela Merkel și Wolfgang Schäuble, miniastrul său de finanțe. Încurajați de succesul economiei germane în a crea produse pentru export, ei cer Greciei sau Portugaliei să fie la fel de eficiente, ceea ce este imposibil. Mai mult, este greșit și din perspectiva intereselor germane. În primul rând, prezența unor economii mai slabe în zona euro, menține un curs acceptabil al monedei comune, permițând Germaniei să facă exporturi, să aibă o industrie competitivă. Dacă Grecia sau Portugalia ar ieși din zona euro, moneda s-ar întări prea mult, iar mărcile germane ar deveni prea scumpe la export.
În al doilea rând, este imposibil ca toate țările europene să aibă excedentul Germaniei. De ce? Fiindcă acest execedent e obținut pe seama exporturilor în celelate țări europene. Dacă toate țările ar încerca să cheltuie mai puțin, ca să aibă excedentul Germaniei, ar rezulta o recesiune globală permanentă!
Austeritatea, o calamitate morală ce putea fi evitată!
Austeritatea nu este doar ineficientă economic, este și imorală, arată Blyth. Costurile sociale sunt uriașe, fiind imoral ca actuala generație de muncitori să plătească pentru salvarea bunăstării actualei generații de bancheri. Mai grav este că s-ar putea să nu existe o generație viitoare. Oricât de grele au fost timpurile în care am copilărit, scrie autorul acestei cărți-manifest, original din Țara Galilor, am avut școală gratis, ajutor alimentar, am primit un acoperiș de-asupra capului.
Promotorii austerității vor ca astfel de beneficii sociale să dispară, fiindcă nu mai au reperele morale care au ghidat societatea europeană până acum. Astfel, acceptă o calamitate morală care ar fi putut fi evitată. E ușor, fiincă de plătit pentru greșelile lor plătesc ceilalți.
Sursa dcnews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Sper sa putem comenta impreuna