Presa despre manipulare si agresiune informationala

MANIPULAREA INFORMAŢIONALĂ

2.1 Modalitati si tipuri de manipulare

Prin subinformare întelegem informarea insuficienta si incompleta. Ea poate aparea din mai multe motive, dar cel mai important dintre acestea îl constituie prezentarea unui text incomplet. Daca excludem din start posibilitatea ca jurnalistul sa fie pus, la modul constient, în slujba unor interese straine de institutia de presa în care îsi desfasoara activitatea, atunci singurele explicatii posibile pentru publicarea de texte incomplete sunt fie lipsa de profesionalism a acestuia, fie alocarea unui timp insuficient pentru elaborarea materialului informativ.

Subinformarea se poate manifesta si din cauza unor politici editoriale incorecte provocate de conflictul de interese sau prin selectarea gresita a subiectelor ce vor fi difuzate. Dar „fie ca discutam despre un text incomplet izolat sau despre un întreg sistem media, rezultatele sunt clare si inevitabile: ocultarea informatiei ce poate fi importanta pentru public, conduce invariabil la o scara de valori eronata, pâna la decizii eronate ale publicului”1 Spre deosebire de subinformare, suprainformarea se produce doar la nivelul institutiilor de presa. Este ceea ce teoria americana a presei denumeste generic drept „pack journalism”. Suprainformarea este un exces de informare în legatura cu anumite subiecte în detrimentul altora mai importante.

În acest mod, subiectele cu adevarat relevante pentru public sunt lasate în umbra, iar locul lor pe primele pagini ale ziarelor si în buletinele informative radiodifuzate sau televizate este luat de informatii obscure. Prezentarea excesiva a detaliilor nesemnificative, acapararea timpului de emisie cu stiri axate pe senzational si implicit alterarea treptata a preferintelor audientei, constituie un teren fertil pentru o manipulare permanenta, pe scara larga.

Subinformarea si suprainformarea sunt doua fenomene interdependente, care coexista si se genereaza reciproc. O suprainformare provoaca de fapt o subinformare, iar o subinformare într-un subiect important lasa locul în buletinele de stiri suprainformarii. Para-informarea si pseudo-informarea conduc si ele, finalmente, catre subinformare. „Para-informarea se construieste prin senzationalism, acolo unde el nu exista.”2, iar pseudo-informarea se refera mai ales la obscurantism si la publicitatea mascata. Alaturi de aceste modalitati alterate de informare, amestecarea informatiei cu divertismentul conduce spre deformarea asteptarilor publicului de la programele difuzate.

În timp, se creeaza un adevarat cerc vicios din care nu mai exista scapare, pentru ca emisiunile care se bucura de o mare audienta si deci aduc beneficii economice, vor fi mentinute în grila de programe chiar daca, continutul lor educativ si informational se apropie de zero. Asa cum deja am exemplificat, în peisajul actual al presei mondiale exista doua categorii de oameni implicati în creatia „produselor” jurnalistice.

Prima categorie este formata din proprietarii institutiilor de presa, iar a doua din jurnalisti. Finantatorii sunt interesati în principal de latura economica a presei, adica de obtinerea de profit, iar jurnalistii sunt de cele mai multe ori constrânsi sa asigure rentabilitatea institutiei în care lucreaza, chiar daca trebuie sa se abata de la normele deontologice universal acceptate. În aceste conditii, responsabilitatea jurnalistului fata de public dispare, iar componenta educativ-informativa a presei devine aproape inexistenta.

În postura de receptori ai mesajelor transmise de mass-media se afla miliarde de oameni raspânditi în toate colturile lumii. Indiferent de nationalitate, cultura sau religie, acestia sunt bombardati cu o multime de informatii prin intermediul radioului, televiziunii sau presei scrise. Desi nu toate mijloacele de informare se afla în proprietatea unor magnati ai presei precum Turner, Murdoch sau Berlusconi, acerba concurenta face ca si posturile publice sa copieze uneori formula aducatoare de profit a posturilor private.

si astfel, marea majoritate a populatiei planetei se vede expusa unui format jurnalistic din ce în ce mai omogen, în ciuda diversitatii programelor, iar specializarea tot mai accentuata a acestora fragmenteaza potentialul public global în fractiuni, din ce în ce mai mici si mai izolate, care vor recepta mereu acelasi tip de mesaj, construit în functie de preferintele lor deja stabilite.

Ascultatorul, telespectatorul, cititorul sau utilizatorul de Internet receptioneaza zilnic o sumedenie de informatii din diverse surse, dar, în mod paradoxal, el nu devine mai informat. si acest lucru se întâmpla din cauza agresiunii informationale la care este expus. Cele mai multe dintre informatii nu au nici o importanta pentru receptor, iar numarul lor mare conduce la suprainformare si implicit la subinformare.

Agresiunea informationala genereaza confuzie, banalizeaza evenimentele importante si îl priveaza pe om de privilegiul de a alege în deplina cunostinta de cauza. Notiuni precum adevar, minciuna, bine sau rau au dobândit deja sensuri relative, iar omul postmodern al secolului XXI nu mai reuseste sa faca distinctie între ele. Agresiunea informationala, prin efectele sale, înlesneste misiunea manipularii în masa. O populatie dezorientata si al carei nivel de cultura se reduce la câteva informatii facile preluate din mass-media devine o tinta vulnerabila pentru abilii manipulatori.

Un public agresat informational va acorda o mai mare importanta aparentelor si, din comoditate, va avea tendinta de a-si însusi, în lipsa unei judecati critice, diverse idei prefabricate cu scopul de a-l manipula. Cu alte cuvinte, agresiunea informationala este cea care pregateste terenul pentru manipulare, pentru ca întotdeauna o minte slaba si obosita va fi mai usor de manevrat în sensul dorit. Efectul cel mai vizibil la ora actuala, care a fost generat de ceea ce numim agresiune informationala, este importanta tot mai crescânda acordata imaginii despre lucruri, în detrimentul cunoasterii realitatii obiective.

Chiar daca încercarea de cunoastere a realitatii asa cum este ea se poate dovedi adeseori extrem de dificila, iar uneori aproape imposibila, este inacceptabil pentru o minte lucida sa accepte si sa tezaurizeze, fara spirit critic, imaginile propuse de canalele mass-media. Totusi, acest lucru se întâmpla acum, în zilele noastre, si afecteaza toate relatiile interumane. De aceea, „guvernele vor inventa, fara îndoiala, minciuni mai sofisticate prin care sa-si justifice actiunile în propriul interes si sa manipuleze mijloacele de informare. Îsi vor înteti, de asemenea, eforturile de propaganda pentru a-si îmbunatati imaginea globala.

Dar daca asemenea eforturi dau gres, ar putea suferi penalitati economice semnificative pentru acte care nemultumesc restul lumii”.3 În aceste conditii, conflictele viitorului se vor purta pe un teren foarte putin cunoscut si extrem de imprevizibil, cel putin pentru neinitiati. Peisajul actual al mass-media la scara globala este unul care înfatiseaza oportunitati nelimitate pentru manipulare.

Chiar daca din totdeauna au existat si actiuni subversive, în trecut majoritatea neîntelegerilor dintre state erau rezolvate exclusiv prin razboaie si dueluri deschise. Astazi dimpotriva, conflictele se rezolva mai ales prin ocultarea informatiei reale fata de adversar, fapt ce îl pune pe acesta în imposibilitatea de a se apara. Victoria poate fi astfel obtinuta cu un consum nesemnificativ de resurse si cu costuri minime.

Un rol esential în acest joc îl are influentarea maselor si asigurarea bunavointei „opiniei globale”. Odata câstigata simpatia marii majoritati a populatiei globului pamântesc, agresorul poate recurge la orice mijloace de actiune, pentru ca toate vor aparea legitime în ochii miliardelor de spectatori. si aceasta aparenta legitimitate poate fi obtinuta doar prin manipularea mijloacelor de comunicare în masa si deci a jurnalistilor, precum si a celorlalti factori decizionali ce activeaza în domeniul mass-media.