Sarea gema contra sarea iodata

Motto: „Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii.“
Sfânta Evanghelie după Marcu, 10, 50
În vechime, sarea era extrem de preţuită. Nu degeaba se spune, în popor, despre un om deosebit, că este precum „sarea pământului“. În imperiul roman, ostaşii erau adesea plătiţi în sare (în latină, sal, salis), de unde a rămas şi cuvântul care exprimă remuneraţia pentru muncă, salariu (salarium).

Pe vremuri, sarea era atât de greu de procurat şi valoarea ei era atât de mare, încât nimeni nu-şi îngăduia să o risipească. De aici şi vorba populară „dacă se varsă sare, iese ceartă.“

La modul propriu, „un grăunte de sare“ făcea (şi va face mereu) diferenţa dintre o mâncare bună şi una fără gust, iar la modul figurat, vorba „nesărată“ este vorba nelalocul ei, lipsită de „bun gust“ şi de bun simţ.

Oaspeţii de mare cinste sînt întâmpinaţi, deloc întâmplător, „cu pâine şi sare“.

Într-un foarte cunoscut basm românesc, o fată de împărat îi spune tatălui ei că îl iubeşte ca „sarea în bucate“. Ştiinţa confirmă astăzi înţelepciunea ascunsă în vorbele aparent ciudate ale fetei: sarea reprezintă, cu adevărat, un element absolut indispensabil vieţii fiziologice a omului.

Sarea constituie unul dintre cei mai eficienţi şi mai răspândiţi conservanţi alimentari. Trebuie reţinut că, pînă la apariţia frigiderelor, sarea, în mari cantităţi, era aceea care se folosea pentru conservarea alimentelor.

Nu în ultimul rând, sarea este şi un medicament extraordinar, poate unul dintre cele mai vechi remedii din lume, apreciat în medicina populară ca leac de căpătâi.

DAR CE ESTE, DE FAPT, SAREA?

După definiţia forţată din DEX, sarea este „o substanţă cristalină, sfărâmicioasă, care constituie un condiment de bază în alimentaţie şi este folosită în industria conservelor, în tăbăcărie, în industria chimică etc; clorură de sodiu (NaCl).“ O definiţia similară găsim în Larousse, Webster, etc.

Trebuie să atragem, însă, atenţia că, în aceste definiţii, sarea este identificată în mod forţat, după nişte criterii şi interese industriale şi comerciale, cu substanţa numită clorură de sodiu (NaCl).

DAR SAREA NATURALĂ, ADEVĂRATĂ, NU A FOST, NU ESTE ŞI NU VA FI NICIODATĂ ACELAŞI LUCRU CU CLORURA DE SODIU (NaCl), O SUBSTANŢĂ OBŢINUTĂ PRIN PROCESAREA CHIMICĂ ŞI MECANICĂ ŞI DENATURAREA SĂRII GRUNJOASE.

Să vedem de ce afirmăm aceasta. De mii de ani, omul a folosit pentru alimentaţia sa şi a animalelor sale numai sare naturală, grunjoasă, sub formă de cristale mari, numită şi sare gemă. Drobii sau bulgării de sare se zdrobeau, se pisau manual, în casă, în piuă, pe măsură ce aceasta se consuma. Sarea naturală, gemă se găseşte încă în România, din abundenţă, în zăcăminte de suprafaţă (munţi de sare), în vreme ce în alte ţări europene (Austria, Franţa), ea este exploatată numai din zăcăminte subterane.

Care este însă, mai exact, diferenţa dintre sarea naturală, gemă şi sarea de masă, fină şi extrafină?

SAREA NATURALĂ, GEMĂ; GRUNJOASĂ, NERAFINATĂ este cea care se ia direct din zăcăminte. Ea conţine, pe lângă clorură de sodiu (NaCl), peste 80 de substanţe minerale şi oligominerale, care îi dau, împreună cu încărcătura sa geo-magnetică, extraordinare proprietăţi vindecătoare şi gustul său inconfundabil.

UNDE SE GĂSEŞTE SAREA GRUNJOASĂ, NEIODATĂ?

La magazinele naturiste şi în Plafaruri, unde se vinde ambalată în pungi de 1/2 Kg, aşa cum s-a impus prin revizuirea din 2004 a Ordonanţei din 2002 privitoare la iodarea obligatorie a sării. Puteţi, de exemplu, comanda sare neiodată, la preţul de 1,5 RON pentru 1/2 Kg, pe siteul www.naturalia.ro (la secţiunea Sare, condimente, delicatese). Sau puteţi chiar merge direct la sediul firmei Naturalia Impex SRL din comuna Voluntari, Str. Erou Marinescu 8, Ilfov,

SAREA DE MASĂ, FINĂ ŞI EXTRAFINĂ se află pe rafturile tuturor supermarket-urilor şi pe mesele tuturor restaurantelor. Ea se prezintă sub forma unor granule mici, de culoare albă, sau a unui praf alb, super-prelucrat şi super-procesat chimic şi este obţinută, în general, prin recristalizarea artificială a sării geme şi măcinare după granulaţia dorită. Acest proces sărăceşte foarte mult, aproape complet, sarea de elementele minerale şi oligominerale (mai cu seamă magneziul şi calciul), mărind, în mod artificial, concentraţia de clorură de sodiu (NaCl). În plus, pentru a evita întărirea sării rafinate, fabricanţii industriali îi adaugă un „antiaglomerant“, E 535, adică… ferocianură de sodiu, un aditiv în mod clar toxic pentru organism, căci este o sare a unei cianuri de fier, oricât am vrea să dregem busuiocul şi să băgăm capul în nisip, ca struţul. În rezumat – se înlătură oligomineralele, bune pentru sănătate, şi se adaugă E 535 (ferocianură de sodiu), dăunătoare sănătăţii, dar bună pentru buzunarele unora.

Iodul asigura functia normala a glandei tiroide, în lipsa lui apare gusa. Iodul se afla în cantitati mari în produsele marii (peste, alge s.a.), în oua, ceapa, usturoi. In localitatile cu continutul mic de iod în apa este marit pericolul de aparitie a gusei endemice, de aceea se recomanda a folosi sarea de bucatarie iodata. Dar trebuie stiut ca iodul nu este stabil si termenul de valabilitate a sarii iodate este de 6 luni

Sarea rafinată nu numai că nu are nici o calitate terapeutică şi nu mai dă cu adevărat gust alimentelor gătite, dar provoacă, în plus, hipertensiune.

Medicina populară cunoaşte peste o sută de utilizări terapeutice şi chiar magice ale sării, care era considerată în trecut, printre altele, şi un adevărat leac împotriva duhurilor rele şi a bântuirilor de tot felul.


SAREA IODATĂ ESTE TOXICĂ

În anul 2002, Guvernul României a emis HG 568, o ordonanţă care impunea ca toată sarea din comerţ să fie iodată. Se afirma că, în acest fel, vor fi combătute afecţiunile tiroidiene produse de deficienţele de iod.

Numeroşi cercetători şi medici, din România şi din străinătate, familiarizaţi cu această problemă, afirmă însă cu totul altceva decât această versiune oficială. Studii minuţioase în acest sens au revelat că un consum sporit de compusi sintetici ai iodului creşte incidenţa unor afecţiuni tiroidiene autoimune, favorizează supradezvoltarea şi chiar apariţia unor procese inflamatorii la nivelul glandei tiroide. Consumul de compusi sintetici ai iodului (ioduri si iodati) produce alergie şi măreşte intoleranţa la substanţele care conţin acest element (de exemplu, cele folosite în radiologie).

Din experienţa altor ţări, precum Anglia, Zair, Argentina, Australia, unde s-a practicat iodarea parţială a sării, în unele oraşe sau comunităţi, s-a demonstrat că procedeul trebuie întrerupt imediat, deoarece a crescut îngrijorător numărul cazurilor de hipotiroidie, hipertiroidie (inclusiv Basedow), cancer tiroidian, precum şi numărul cazurilor de alergie la iod. Unele boli enumerate, precum cancerul tiroidian şi unele reacţii anafilactice la iod (pot fi şocuri anafilactice) sunt mortale. În Tasmania, ţara care a „beneficiat” de iodarea obligatorie a sării şi a altor alimente, s-a remarcat faptul că rata cancerului tiroidian a crescut de trei ori.

În anul 2001, au existat în România 12.417 cazuri de hipotiroidie; în 2000 fuseseră 11.541, iar din 1994 până în 1999 au fost înregistrate între 4713 şi 7359 cazuri de hipotiroidie. Trebuia, oare, pentru cele 12.417 de cazuri de bolnavi tiroidieni, iodată sarea pentru peste 20 de milioane de oameni, plus animalele? În plus, tratatul lui Harrison, după care se pregătesc medicii americani, afirmă, la pagina 2143, că „din cele 18 cazuri posibile de hipotiroidie, unul singur se datorează deficitului de iod“...

Ca urmare, cercetătorii din celelalte ţări care au experimentat, cu rezultate negative, de altfel, iodarea parţială a sării, au observat că, dacă dai iod (compusi sintetici cu iod) unei populaţii oarecare, unii fac hipotiroidie, alţii fac hipertiroidie, unii fac cancere de tiroidă, alţii fac reacţii alergice. Din moment ce mai mult de 99% din locuitorii României sînt eutiroidieni, adică normali din punct de vedere tiroidian, nu se justifică deloc administrarea pe trei căi a iodului...
Cauza impunerii unei astfel de măsuri nu are nimic de a face cu criteriul umanitar. Mai degrabă este vorba de anumite grupuri de interese, care iau lua bani grei de pe urma procesului de iodare a sării.

TERAPIA INTERNĂ CU SARE

(toate recomandările privesc exclusiv sarea naturală, grunjoasă, gemă, neiodată şi nu sarea „fină“ de masă)

DIGESTIE DIFICILĂ, CONSTIPAŢIE, SLĂBICIUNE CORPORALĂ, SUBPONDERALITATE - se consumă hrană condimentată cu sare gemă sau sare marină (se găsesc în comerţ), care au un gust mult mai intens. S-a constatat că sarea naturală are un efect mult mai puternic de stimulare a secreţiei de sucuri gastrice şi ca este un excelent activator al peristaltismului gastrointestinal, fireşte - cu condiţia să fie consumată cu moderaţie. De altfel, încă de acum 500 de ani, celebrul medic şi alchimist al Evului Mediu Paracelsus nota într-un tratat că digestia şi excreţia sînt mult perturbate de absenţa sării din alimentaţie.

HIPOTENSIUNE ARTERIALĂ, ARITMIE CARDIACĂ - dimineaţa, pe stomacul gol, se administrează un sfert de cuţit de sare marină (aproximativ 0,25 g), care se înghite cu o cană (250-300 ml) de apă plată. Tratamentul se face vreme de minimum o jumătate de an. Studii recente arată că se obţin rezultate deosebit de bune, cu condiţia ca tratamentul să fie asociat cu alimentaţia predominant vegetariană.

OSTEOPOROZĂ, CRAMPE MUSCULARE - se vor săra alimentele exclusiv cu sare gemă neiodată, care este foarte bogată în oligoelemente implicate în procesele de asimilaţie a calciului.

INTOXICAŢII CU SUBSTANŢE LUATE PE CALE ORALĂ - într-un litru şi jumătate de apă călduţă se pune o lingură de sare şi se amestecă bine. Se bea rapid, pe nerăsuflate. Imediat după ingerare, va apare o senzaţie puternică de vomă. Vom evacua conţinutul stomacului, aplecându-ne în faţă, „gâdiland“ cu inelarul şi arătătorul mâinii drepte glota (omuşorul) şi presând simultan cu putere stomacul cu mâna stângă, strânsă în pumn. Reflexul vomitiv va permite eliminarea, odată cu apa sărată, a substanţelor toxice care ne-au creat probleme.

TUSE PERSISTENTĂ, TUSE USCATĂ - se ţin pe limbă cât mai mult timp câteva granule de sare gemâ (nu mai mult de un vârf de cuţit). Reacţia de stopare a tusei se va declanşa prin doua mecanisme: prin salivaţie, care va deveni mult mai abundentă, şi prin stimularea directă a sistemului nervos central, prin intermediul papilelor gustative.

CONTRAINDICAŢII LA ADMINISTRAREA INTERNĂ A SĂRII

Aportul masiv de sare este contraindicat în cazurile de hipertensiune şi tromboză gravă, precum şi în fazele acute ale gastritei hiperacide şi ale ulcerului gastroduodenal.

TRATAMENT EXTERN CU SARE

CALCULI RENALI, COLICI RENALE - un săculeţ de pânză plin cu sare gemă se pune pe un calorifer sau pe altă sursă de căldură şi se lasă să se încălzească până la 50-60 de grade Celsius. Se aplică apoi pe şale (zona lombară), unde se ţine vreme de o jumătate de oră.

ULCERAŢII PE PIELE - în două linguri de miere de albine se pune o jumătate de linguriţă de sare şi se amestecă bine, până când se omogenizează. Se aplică apoi acest preparat pe zonele afectate. Rezultatele terapeutice sînt uimitoare, acesta fiind un străvechi remediu, menţionat în tratatele medicale greceşti.

ARSURI DE GRADUL I ŞI II - pe zona afectată se presară sare grunjoasă din belşug. Această aplicaţie va spori pe moment senzaţia de usturime, dar apoi edemele vor fi mult reduse, iar vindecarea va fi considerabil mai rapidă. Nu se aplică sare pe arsurile grave, cu rană deschisă, întrucât produce o usturime insuportabilă.

NAS ÎNFUNDAT (RINITĂ CRONICĂ) - la un pahar de apă caldă se pune o linguriţă de sare gemă sau marină şi se amestecă bine pentru a se omogeniza. Se pune această apă sărată caldă în palma şi se trage pe nara stângă şi apoi pe nara dreaptă, alternativ, pentru desfundarea căilor nazale. Acest procedeu este bine să se facă în fiecare dimineaţă, pentru drenarea căilor respiratorii, înlăturarea surplusurilor de mucus, mărirea acuităţii olfactive.

DURERI DE GÂT - într-un pahar cu apă fierbinte, se pun două linguriţe de sare naturală, după care se amestecă bine până când sarea se dizolvă complet. Se face gargară cu acest preparat. Este de dorit ca apa să fie cât mai fierbinte şi să ajungă cât jos în gât. Se reia acest tratament de 2-3 ori pe zi, până la dispariţia completă a afecţiunii.

BĂILE CU APĂ SĂRATĂ

Sînt un remediu tradiţional de medicină populară, care se aplică astăzi, cu un succes extraordinar, în clinici moderne din Austria şi Germania. La o cadă de apă caldă (aproximativ 150 de litri), se folosesc două kilograme de sare gemă neiodată (amestecată în prealabil cu apă fierbinte, pentru a se dizolva mai uşor). Baia durează 20-30 de minute şi este important ca temperatura apei să fie menţinută mereu peste 37 de grade Celsius, pentru ca acţiunea terapeutică să fie maximă. Cercetătorii au observat că aceste băi, care se fac o dată la 3-4 zile, au efectele cele mai puternice în preajma lunii pline (de preferat cu 2-3 zile înainte).

Iată indicaţiile terapeutice ale acestor băi:

DERMATOZE INFECŢIOASE - se fac băi parţiale, înmuind doar segmentul afectat, vreme de 15 minute, în apă sărată caldă (7 linguri de sare la litru). Imediat dupa baie, pielea nu se şterge, ci se tamponează puţin şi se lasă să se usuce. Acest remediu este excelent în tratarea infecţiilor bacteriene şi micotice (produse de ciuperci parazite).

REUMATISM - se fac de două ori pe săptămână băi complete cu apă sărată fierbinte. Cele mai eficiente sînt băile preparate cu sare marină neiodată, dar efecte foarte bune s-au obţinut şi cu sarea de mină, cu cristale mari (nemăcinată).

CISTITE, INFECŢII URINARE - se fac băi complete sau băi de şezut cu apă ceva mai sărată: 5 linguri de sare la litru. Baia va fi făcuta în fiecare seară, până la vindecarea afecţiunii, iar apa trebuie sa fie cât mai fierbinte, însă suportabilă (peste 38 de grade). Imediat după baie vă veţi şterge şi vă veţi relaxa la căldură, evitând expunerea la frig sau curent.

ANEXITĂ, METRO-ANEXITĂ - se aplică procedura de la infecţiile renale. Suplimentar, se va adăuga în apa sărată de baie puţină tinctură de iod.

RĂCEALĂ ŞI GRIPĂ - se fac băi ale picioarelor (tălpi şi glezne) cu apă fierbinte, cu foarte multă sare (10 linguri la litru). Băile vor dura 10 minute, după care ne vom încălţa cu şosete groase şi ne vom aşeza la căldură, aşa încât să transpirăm.

SAREA ŞI ENERGIA AURICĂ

S-a constatat experimental că sarea naturală, netratată prin nici un fel de procedeu chimic sau termic, are o misterioasă influenţă asupra corpului bioenergetic al fiinţei umane. Toţi cercetătorii din acest domeniu de frontieră sunt de acord că sarea naturală este un excelent agent de purificare a aurei umane. La fel ca şi apa, sarea absoarbe - se pare - radiaţiile bioenergetice nocive, curăţând - din punct de vedere energetic - zonele în care este aplicată. Iată câteva aplicaţii practice ale acestor proprietăţi bioenergetice ale cristalelor de sare:

OBOSEALĂ - o procedură de medicină populară românească ce şi-a dovedit adesea eficienţa este să punem un săculeţ cu sare călduţă pe ceafă atunci când sîntem obosiţi. Tot un săculeţ cu sare era pus şi în leaganul copiilor, ca să nu se deoache şi să aibă somnul lin, între haine, ca să le asigure durabilitatea, precum şi pentru a le impregna cu o misterioasă capacitate de protecţie împotriva „făcăturilor de tot felul“.

BIJUTERIILE - mai ales cele vechi - se spune că păstrează foarte multe din impregnările negative ale celor care le-au purtat de-a lungul timpului. Din acest motiv, ele se lasă o perioadă de minimum 49 de zile să stea în sare gemă, înainte de a fi purtate. La fel se procedează şi cu cristalele sau cu pietrele semipreţioase.