Echilibru economic versus inflatie

Prin echilibrul economic se intelege situatia de stabilitate a ansamblului economic. Echilibrul trebuie inteles in termeni dinamici, in sensul ca economiei ca orice sistem este proprie miscarea, deci echilibrul ar insemna trecrea de la o situatie economica la alta, dar fara modificari bruste care sa perturbe activitatea economica. Echilibrul poate fi impartit in echilibru monetar, echilibrul al pietelor bunurilor de consum, echilibrul fortei de munca, etc.
Daca ne referim la echilibrul monetar, atunci starea de dezechilibru a acestuia capata forma inflatiei.
I. Prin inflatie se intelege cresterea generalizata a tuturor preturilor din economie, situatie manifestata pe perioade medii si lungi de timp.
Initial s-a considerat ca principala cauza a proceselor inflationiste este data de factorii monetari, altfel spus cresterea masei monetare intr-o dinamica superioara cresterii productiei de bunuri si servicii determina si determina o crestere a preturilor. Aceasta constatare se poate demonstra si matematic, pornind de la ecuatia schimburilor formulate la sfarsitul secolului trecut de Irving Fischer:
M x V = P x T
M -; masa monetara in circulatie
V -; viteza de circulatie a monedei
P -; nivelul general al preturilor
T -; tranzactiile (bunurile si serviciile considderate fizic)
In relatia anterioara factorii V si T au tendinta de a ramane stabili pe termen scurt, ei modificandu-se doar la intervalle mari de timp. Ex : T nu poate creste pe termen scurt pentru ca pentru a produce noi bunuri si servicii,sunt necesare noi capacitati de productie.
Viteza de rotatie (V) se modifica la intervalle mari de timp pentru ca comportamentul consumatorilor sufera schimbari atunci cand apar noi produse sau atunci cand se modifica conditiile economice. Rezulta ca singurii factori care se pot modifica pe termen scurt sunt M si P, altfel spus orice crestere a masei monetare se va repercuta aproape automat asupra nivelului general al preturilor.
Cu timpul, teoriile economice au vazut inflatia si prin intermediul altor determinanti, astfel inflatia a fost considerata ca fiind determinata de cererea sau de costuri, iar in ultimii ani s-a perindat tot mai mult ideea ca inflatia este datorata structurii economiei.
Inflatia prin cerere. Se considera ca excesul de cerere peste oferta agregata de bunuri si servicii va determina mobilitatea preturilor in sensul cresterii lor. Cererea poate creste intr-un ritm superior ofertei, atunci cand apar deficite bugetare sau excedente ale balantelor comerciale sau cresteri ale veniturilor peste nivelul productivitatii muncii.
Inflatia prin costuri. Se cunoaste ca preturile de vanzare a produselor au la baza costurile de productie. Daca dintr-un motiv sau altul costurile de productie a majoritatii bunurilor vor creste este evident ca si preturile acestora se vor majora corespunzator, astfel in economie aparand o situatie inflationista datorita costurilor mai mari. Aceasta teorie este utilizata atunci cand cererile de cresteri salariale devin restante pentru autoritati, ele explicand ca acestea (salariile inalte), fiind element de cost, va determina cresteri de preturi si deci inflatie, dar costurile pot sa creasca, de exemplu, si ca urmare a deprecierii monedei nationale, atunci cand se utilizeaza materii prime, energie din import (inflatie importata).
Inflatia structurala. Aceasta considera ca nivelul general al preturilor din economie este dat de structura acestuia. Se cunoaste ca structurile monopoliste sau preturile de oligopol dominate de o singura intreprindere sau de cateva intreprinderi importante, pot sa-si impuna pe piata pe care actioneaza preturile. Aceste cresteri de preturi sunt produse nu neaparat din motive de calitate ci si pentru a ascunde deficiente organizatorice interne sau pentru a-si majora profitul si astfel prin cresterile de preturi care le impun, ele pot determina inflatie (mai ales cand este vorba de bunuri nesubstituibile).
Inflatia se poate vizualiza prin cresterile de pret si deci poate fi masurata prin indicii de pret, asa ca rata inflatiei Ri = Ip -; 100 (Ip -; indicele de pret)
In functie de dimensiunea ratei inflatiei se poate vorbi de :
-inflatie ascunsa (taratoare) - cand nu depaseste 5%
-inflatie rapida cand este 5 -;10 %
-inflatie galopanta 10 -; 100 %
-hiperinflatie peste 100 %
II. Principalele cauze ale fenomenelor inflationiste sunt: a) Cresterea masei monetare. Autoritatea monetara (banca centrala) din diverse motive poate sa aiba drept obiectiv o politica monetara larga. Aceasta va insemna o crestere rapida a monedei in circulatie, care daca nu va fi acoperita de cresterea productiei de bunuri si servicii, ea poate sa determine inflatie. La felse intampla cand sistemul bancar extinde politica de creditare, aceasta pentru ca creditul se cunoaste ca este contrapartida de activ a emisiunii monetare. b) Deficitele bugetare. Bugetele publice redistribuie o parte din PIB. De cele mai multe ori partea redistribuita din PIB ramane in urma chetuielilor pe care le fac bugetele. Altfel spus se creeaza prin aceste deficite o cerere suplimentara de bunuri si servicii care va presa asupra ofertei si in final va determina inflatie. c) Deprecierea cursului de schimb, deficitul balantei comerciale si a celei de plati.
Deprecierea cursului de schimb afecteaza importurile unui stat pentru ca le scumpeste. In cazul in care importurile sunt incluse, pentru produsele nationale devine evident faptul ca importurile mai scumpe vor determina cresteri de preturi si pentru produsele nationale si astfel inflatie.
Deficitele balantei comerciale si de plati contribuie la inflatie pentru ca ele vor determina deprecierea monedei nationale. d) Cresterile de venituri intr-un ritm superior creterii productivitatii muncii. Productia inseamna venit intotdeauna. Deci pentru a creste venitul este necesar sa creasca productia. Atunci cand cresterea veniturilor nu se bazeaza pe cresterea productiei, pentru restabilirea echilibrului trebuie crescute preturile produselor realizate.