Conspiraţia preţului petrolului

Scăderea preţului petrolului cu 30% în mai puţin de şase luni, până la sub 80 de dolari barilul şi lipsa totală de reacţie a Arabiei Saudite, cel mai mare producător din cadrul OPEC, a dus la apariţia unor suspiciuni legate nu numai de o înţelegere între Washington si Riyadh pentru atacarea bazei economiilor ruse şi iraniene, ci şi la o posibila încercare a Arabiei Saudite de a lovi în industria americană a petrolului şi gazelor de şist.

În ultima zi, prețul petrolului s-a apreciat ușor, însă tendința este pusa pe seama reducerii dobânzilor în China. Această măsură, menită să stimuleze economia chineză, a creat percepția că vânzările de petrol ar putea crește, motiv pentru care prețul barilului a crescut cu până la 2 dolari. Revenirea prețului petrolului depinde însă în uriașă măsură de o decizie a OPEC.

Arabia Saudită i-a băgat în ceaţă pe analiştii occidentali

Reuters scrie că, dacă ministrul saudit al Petrolului, Ali al Naimi, a dorit să invalideze teoriile conspiraţiei din jurul scaderii pretului petrolului, acesta a ratat ocazii bune şi nu o mai poate face decât până la reuniunea OPEC de săptămâna viitoare, pe 27 noiembrie.

Jucătorii de pe piaţa petrolului încep să nu mai înţeleaga nimic din modul în care Arabia Saudită reacţionează, sau mai bine zis nu reacţionează, la reducerea preţului petrolului. Autorităţile de la Riyadh au păstrat o asemenea tăcere, încât vidul de informaţie a început să fie umplut de teorii ale conspiraţiei.

Pornite în special din Rusia şi Iran, statele cele mai lovite de scăderea preţului la petrol, aceste teorii cuceresc tot mai mult teren, până şi cei din cadrul Council on Foreign Relations din SUA, fiind băgaţi în ceaţă total de declaraţiile confuze al ministrului saudit al Petrolului. După două luni de tăcere, Naimi a declarat, pe 12 noiembrie că “politica saudită a petrolului a fost supusa unor analize incorecte în ultimele săptămâni. Nu vrem să politizam petrolul… Pentru noi este o chestiune de cerere şi ofertă, este pur şi simplu o afacere”.

O reluare a scenariului preferat de Reagan

“Este doar imaginatia mea că avem de a face cu un razboi al petrolului între SUA si Arabia Saudita, pe de o parte, şi Rusia şi Iranul pe de cealalta?”, scria editorialistul Thomas Friedman pentru New York Times, in luna octombrie.

“Obama a mers să se întâlnească cu regele saudit imediat după ce evenimentele din Crimeea l-au determinat să recurgă la aceste acţiuni (reducerea pretului petrolului)”, spune si Leonid Fedun, coproprietar al celei mai mari companii private din domeniu din Rusia – Lukoil. O opinie similară a exprimat şi Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului National de Securitate din Rusia, în paginile Rossiskaya Gazeta.

Nu ar fi o premieră. În anii 1980, preşedintele Ronald Reagan se întâlnea cu regele saudit pentru a încheia un acord secret ce avea sa reducă preţul petrolului şi să dea o lovitură suplimentară Uniunii Sovietice, grăbindu-i căderea.

Potrivit unor surse diplomatice care au asistat la întrunirile cu uşile închise din cadrul OPEC, oficialii saudiţi au precizat că ţara lor este pregătită să suporte o scădere a preţului petrolului până la 70 de dolari pe baril. Cu siguranţă că aici nu mai poate fi vorba despre afaceri, atât timp cât bugetul saudit este conceput pentru un preţ de 80 de dolari.

O lovitură pentru Rusia şi capetele sale de pod

Toate capetele se întorc către Moscova şi Teheran. Bugetul Federaţiei Ruse pentru 2015 este fundamentat pe un preţ al petrolului de 100 de dolari barilul, iar cel al Iranului pe un pret de 153 de dolari barilul. Federaţia Rusă obţine majoritatea veniturilor la buget din exportul de hidrocarburi, la fel şi Iranul sau Venezuela. Statele Unite nu pot decât să zâmbească văzând cum regimul preşedintelui Nicolas Maduro (urmasul impotent al lui Hugo Chavez) – un ultim cap de pod al Rusiei in America de Sud – se prăbuşeşte sub povara unui deficit bugetar uriaş.

Vizita decisivă a lui John Kerry in Arabia Saudită

Arma petrolului este cea mai eficientă pentru a obţine marile concesii din partea Moscovei şi a Teheranului: o retragere a trupelor ruse din sud-estul Ucrainei şi un angajament care să garanteze că Iranul va renunţa la presupusa latură militară a programului său nuclear. Cu siguranţă că la întâlnirea în formatul P5+1 şi Iran (membrii permanenţi ai Consiliului de Securiotate ONU, Germania şi Iran) ce se defăşoară în aceste zile la Viena, unde se aşteapta ajungerea la un acord in chestiunea nuclear până pe 25 noiembrie, partea occidentala va pune presiune pe Teheran în privinţa pretului petrolului, arătând că pe 30 noiembrie, la reuniunea OPEC, Arabia Saudită ar putea decide să menţină preţul la un nivel cât mai redus, dacă Iranul nu renunţă la programul nuclear militar.

Tot mai mulţi analişti sugerează că decizia de a recurge la strategia scăderii preţului petrolului a fost luată în urma vizitei de pe 11 noiembrie a secretarului de Stat american John Kerry în Arabia Saudită. Întrebat atunci dacă discuţiile cu saudiţii au atins şi subiectul Rusia, Kerry a evitat în mod clara să dea un răspuns.

Intransigenţa lui Putin îi determină pe saudiţi să atace bugetul Rusiei

Nu numai Statele Unite au interesul de a lovi in Rusia şi Iran în acest fel.

Dacă şeful Statului Major Interarme al armatei americane, generalul Matin Dempsey, a anunţat recent ca poate lua în calcul trimiterea de trupe la sol în Iraq, dacă Iranul semnalează acum că ar putea renunţa la programul sau de îmbogăţire a uraniului şi dacă triburile şiite pro-iraniene din nordul statului eşuat Yemen nu vor mai ameninţă Arabia Saudită prin preluarea puterii, totul va fi fost datorită politicii Riyadh-ului de a pompa într-atât de mult petrol cât să producă îngrijorare la New York sau Londra, Moscova sau Teheran.

În acest context, faptul Arabia Saudită a semnalat, vineri, că va recurge la o reducere a producţiei, ceea ce a dus la o uşoară creştere a petrolului tranzacţionat la Londra, arata ca parte din dezideratele de mai sus ale monarhiei saudite sunt pe cale de a fi atinse.

Arabia Saudită are o dispută serioasă cu Vladimir Putin, după ce acesta a refuzat să îşi retragă sprijinul pentru regimul sirian al lui Bashar al-Assad, mare inamic al Arabiei Saudite. În 2013 s-a ajuns chiar la o ofertă a Riyadh-ului prin care se promitea Rusiei o creştere a preţului petrolului, dacă Moscova va permite înlăturarea regimului Assad. Când Putin a refuzat, din partea saudită au venit chiar ameninţări cu extinderea insurgenţei islamiste din Caucazul de Nord. În cazul Iranului, motivaţia Arabiei Saudite este la fel de mare, atât din teama ca Iranul să nu obţină arma nucleară, cât şi datorita competiţiei acerbe pentru dominaţie dintre cele două state fanion al sunnismului, respectiv şiismului.

Jocul pe cont propriu al saudiţilor împotriva SUA

Nu mai puţin, aceleaşi teorii ale conspiraţiei susţin că Arabia Saudita joacă propriul joc şi urmăreşte să lovească puternic şi în industria americană a extragerii gazelor şi a petrolului de şist. Avântul acestui sector al al economiei americane este bătut doar de explozia extracţiei de petrol din Arabia Saudită din 1970-1974. În acest fel, SUA au devenit cel mai important producător de petrol din lume, depăşind Arabia Saudită în 2013. Desigur, fiind şi cel mai mare consumator, iar exporturile de ţiţei fiind permise de lege doar în cazuri speciale, SUA contează puţin pe piaţa exporturilor, unde figurează doar cu produse rafinate.

Potenţialul major al SUA în acest domeniu îi face pe saudiţi să loveasca industria şisturilor în punctul sensibil – preţul de producţie, mult mai mare decât în cazul resurselor convenţionale de petrol. “Sunt puşi pe şisturile din SUA”, a spus un participant la întrunirile cu partea saudită, scrie Reuters.

Saudiţii i-ar ataca pe americani chiar cu strategia celor din urmă, scrie John C. Hulsman, membru al Council on Foreign Relations. Oficialii din monarhia salafistă din Golf nu ar trebui să facă decât ce a făcut John D. Rockefeller cu concurenţii săi mai slabi – a continuat să extragă petrol, chiar cu riscul de a pierde mult din profit, ştiind că preţul redus îi va ingropa rivalii înainte de a lovi serios şi în Standard Oil.

Mai mult decât o pârghie economică, acest posibil război al petrolului intre SUA şi Arabia Saudita are şi o miză politică puternica. După o răcire a relaţiilor dintre cele două state aliate (pe fondul apropierii administraţiei Obama de noul preşedinte iranian moderat Hassan Rouhani), Arabia Saudită a ajuns să refuze un loc în Consiliul de Securitate ONU şi chiar o cooperare “contra naturii” cu Israelul în ce priveşte poziţia faţă de Iran.

Acum, controlând preţul petrolului cu autoritate, saudiţii le pot readuce aminte Statelor Unite de forţa pe care o reprezintă şi pot forţa administraţia Obama să fie mai intransigentă cu Iranul, dar şi să pună capăt regimului Assad din Siria, trimiţând trupe la sol, şi nu recurgând doar la soluţia nu întotdeauna eficientă a bombardamentelor. Pretextul – expansiunea şi mult mediatizatele atrocităţi comise de organizaţia teroristă Statul Islamic.

Arabia Saudită nu mai este cea cu care negocia Ronald Reagan

Are însă Arabia Saudită puterea de a forţa mâna Statelor Unite în acest fel? Dacă avem în vedere că regatul wahabbit a acumulat rezerve de peste 500 de miliarde de dolari, cu siguranţă că va putea suporta pierderi de câteva miliarde pentru atingerea unui obiectiv geopolitic important. Mai mult, dacă avem în vedere modul în care vicepreşedintele Joe Biden şi-a retras declaraţia cum că grupările teroriste ce mişună în Orientul Mijlociu sunt sprijinite de cetăţeni saudiţi (cu toate că, aşa cum scrie şi Financial Times, în spatele acestor cuvinte ale lui Biden se ascunde cu siguranţă ceva şi mai întunecat), s-ar putea spune ca Riyadh-ul are aceste pârghii de influenţă.

Doar că Arabia Saudită nu mai este cea cu care negociau preşedinţii SUA în anii ’70-’80. Atunci regatul era văzut ca fiind extrem de bogat, condus de un rege în putere, cu o populaţie de doar 5 milioane de suflete care stăteau pe o mare de petrol. Acum însă ţara este condusă de o elită octogenară, de modă veche şi cu reale probleme de succesiune, care se confruntă nu numai cu o generaţie tânără ce poate urma modelul “primăverii arabe”, dar şi cu fundamentaliştii sunniţi. Mai mult, populaţia ţării a crescut de şase ori, iar cei 30 de milioane de saudiţi au început să consume aceeaşi cantitate de petrol cât 200 de milioane de brazilieni. În aceste conditii, un esec al strategiei Arabiei Saudite, fie el alături de SUA, fie împotriva Washingtonului, poate avea un preţ uriaş pentru dinastia Saud.

CĂLIN MARCHIEVICI

Sursa Gandeste