Ce impiedica intreprinderile mici si mijlocii sa fie motorul economiei

Intreprinderile mici si mijlocii ar trebui sa fie motorul economiei, dar desi din punct de vedere al ocuparii fortei de munca IMM sunt in linie cu ponderea medie europeana de doua treimi din total, totusi exista o problema in ceea ce priveste contributia IMM la valoarea adaugata bruta, care in Romania este 54%, in timp ce la nivel UE-27 e aproape 60%. 

Mai mult, densitatea IMM in Romania e la jumatate din media UE, iar sectorul IMM e caracterizat de o productivitate precara si o profitabilitate scazuta, in special in randul microintreprinderilor si al intreprinderilor mici, care reprezinta 98% din IMM inregistrate.

Romania - o piata cu 20 de milioane de consumatori - are sub jumatate de milion de companii active. Potrivit acestui „algoritm”, Polonia - o tara cu 38 milioane locuitori - ar trebui sa aiba cel mult un milion de firme. Dar nu este asa. In Polonia sunt trei milioane de intreprinderi active. Oare ce face diferenta? 

Leszek Balcerowicz - arhitectul reformelor economice din Polonia - preciza intr-un interviu acordat in iunie 2008 pentru „Saptamana Financiara” ca, atunci cand numarul de noi jucatori dintr-o tara este mic, cel mai probabil costurile fiscale si administrative de intrare pe piete sunt prea mari si deci restrictive. 

Economistul Bancii Mondiale Paloma Anos Casero confirma spusele lui Balcerowicz. Cresterea productivitatii vine pe trei canale: firmele existente care isi maresc productivitatea, intrarea firmelor noi si iesirea celor vechi, realocarea fortei de munca din firmele cu productivitate scazuta in altele cu productivitate ridicata.

Pana in 2005, cea mai mare parte a cresterii productivitatii in Romania s-a vazut din avansul firmelor existente: 70%. Realocarea fortei de munca a contribuit cu 25% la cresterea productivitatii, iar intrarea firmelor noi si iesirea societatilor vechi a avut un aport de doar 5%, in timp ce in UE a ajuns la 20%.

Piete blocate administrativ

Acum e limpede de ce, in ultimii ani, romanii au investit in imobile si nu in industria alimentara, a cimentului, a tutunului, auto, in siderurgie, in energie sau in activele marilor magazine?

Romanii si-au plasat banii pe piata imobiliara fiindca e piata: oricine putea intra. In industria alimentara ori in cea a cimentului, statul restrictioneaza accesul celor nou-intrati prin norme sanitare sau de mediu.

In industria tutunului, lansarea unei marci ieftine de tigari se loveste de acciza minima. In industria auto si in siderurgie principalele companiile au beneficiat ani in sir de scutiri la plata impozitului pe profit. Producatorii din energie, in loc sa fie listati la Bursa, sunt inca in proprietatea statului. Iar marile magazine, care dezvolta un comert civilizat, au primit cadou de la primarii terenuri in mijlocul targului. Cine se poate bate cu investitorii strategici?

Ca sa conchidem, in urma cu doua decenii, Romania avea o economie dirijata, iar autoritatile statului au fost infiintate ca sa creasca pietele ca pe niste copii. Din pacate, in loc sa le indrume primii pasi si apoi sa le lase sa se descurce singure, au creat dependenta. Au construit sistemul in jurul lor si au facut sa nu poata functiona fara ele. In locul unor parinti responsabili au aparut niste stapani, iar participantii la piata au devenit slugi.

Reglementarile, normele, rezervele minime sau rezervele tehnice restrictioneaza permanent accesul celor nou–intrati pe piete si fac ca acestea sa fie dominate de oligopoluri. Dar inainte de a vorbi de cartelurile private trebuie sa ne uitam la cei care detin adevarata suprematie si fac selectia adversa: structurile monopoliste ale statului.

Culmea ironiei, aceleasi autoritati organizeaza seminarii unde observa ca productivitatea este redusa. Adica, in loc sa se gestioneze productivitatea - ca baza de indexare a veniturilor -, in Romania ea se constata. Faptul ca productivitatea trebuie gestionata nu inseamna sa o administreze statul.

Fiscalitatea nu poate decat sa restrictioneze consumul. De cresterea productivitatii se ocupa altcineva: PIETELE!
Ca sa discutam cu cifrele „pe masa” productivitatea medie pe salariat intr-o intreprindere mica sau mijlocie din Romania era comparabila, in 2005, cu aceea din Bulgaria si Lituania, dar se situa la doar 23,4% din productivitatea medie a UE-27, mult in urma majoritatii statelor care au aderat in 2004. Este important de subliniat insa ca productivitatea atinge un „varf” de 34% in 2008, coborand la la 29% din media comunitara in 2010.

Prezumtie de vinovatie fiscala

Asadar numarul companiilor romanesti e de cinci ori mai mic decat in Polonia, care se poate lauda cu piete puternice si concurentiale. Dar pana si cehii, care-s jumatate cat noi ca teritoriu si populatie, au 700.000 de companii. 

Statul actioneaza selectiv, dupa principiul „pentru unii muma, pentru altii ciuma”. Cand e vorba de clientela politica sau de companiile la care e actionar, se poarta ca un parinte iubitor. Invers, in cazul IMM-urilor, porneste de la prezumtia de vinovatie. Micii agenti economici trebuie sa probeze prin zeci de formulare in fata “chestorilor” fiscali ca n-au furat.
Si pe langa faptul ca avem un numar redus de companii, ceea ce arata cat de putin prietenos e mediul de afaceri in Romania, impozitul minim pe cifra de afaceri le-a „rarit” si mai mult pentru a dovedi ca Guvernul nu intentioneaza sa-si reformeze cheltuielile asa cum a facut sectorului privat. Executivul doar a incercat sa-si majoreze veniturile bugetare pe seama unei „curbe de sacrificiu” impuse companiilor ce nu pot face presiuni politice sau sindicale.

Cu riscul ca, pe termen lung, o astfel de abordare sa echivaleze cu sinuciderea economica. In masura in care peste jumatate din PIB se formeaza in sfera IMM-urilor, cu cat fiscalitatea distruge mai multe intreprinderi mici, cu atat devine mai redusa baza de crestere economica si, implicit, de creare de locuri de munca.

„Libertate si dezvoltare”

Pe politicieni se pare insa ca nu-i intereseaza acest aspect. Oamenii politici tin sa le replice celor care sustin ca IMM-urile produc mai bine de jumatate din PIB, ca majoritatea sunt furnizori pentru marile companii, iar daca marile corporatii nu mai produc, nici intreprinderile mici nu mai au cui se adresa.

De aceea politicienii considera ca punctul central al masurilor care trebuie luate este crearea conditiilor pentru ca marile societati sa continue sa functioneze. Chiar daca pe langa IMM-urile „dependente” mai exista si ceva industrie usoara: confectii, tricotaje, pielarie, incaltaminte etc.

Dar nu e cazul sa intram intr-o disputa directa cu oamenii politici autohtoni. Cel mai bine ar fi sa vedem argumentele lui Leszek Balcerowicz. Artizanul terapiei de soc din Polonia scrie in cartea sa „Libertate si dezvoltare” ca intreprinderile mici sunt cel mai adesea firme capitaliste de tip clasic, unde proprietarul este totodata si managerul firmei.

Mecanismul motivational e aici limpede si solid: profitul firmei ii revine celui care o conduce. Asta face sa nu se manifeste nici fractura dintre proprietari si conducerea intreprinderii, nici probleme generate de un eventual conflict de interese sau necesitatea ca proprietarii sa supravegheze activitatea managerilor. Acestea sunt - potrivit lui Balcerowicz - complicatii specifice marilor intreprinderi, fie ele proprietatea statului, a unor institutii private sau unor persoane particulare.

Intreprinderile mici sunt importante si pentru ca dimensiunile reduse le permit o luare rapida a deciziilor. In marile corporatii, aparatul administrativ dispune de o serie de drepturi ce decurg tocmai din dimensiunea societatilor, ceea ce face ca ele sa functioneze greoi. Prin urmare, o economie in care firmele mici au o pondere mare poate sa reactioneze mai repede si mai flexibil la socurile exterioare.

Structura oricarei intreprinderi este mai mult sau mai putin ierarhica, in ea existand superiori si subalterni. In economia de piata, relatiile dintre intreprinderi se supun principiului furnizor-client, adica principiului pietei.

Daca avem doua economii de dimensiuni egale, cea in care avem mai multe intreprinderi mici este, proportional, reglata in mai mare masura de piata si contracte, si dirijata in mai mica masura prin intermediul directivelor ierarhice.

Daca intr-o economie exista multe firme mici, numarul intreprinzatorilor este mare, iar cel al functionarilor - mic.

Mai disciplinate si mai inovative
Balcerowicz subliniaza ca intreprinderile mici sunt, de regula, supuse unei discipline financiare severe. Daca au dificultati financiare, nu pot obtine finantari suplimentare de la buget, pentru ca nu pot exercita presiuni politice, asa cum fac firmele mari.

Intr-o economie in care exista un numar mare de intreprinderi mici sunt conditii favorabile pentru aparitia unei concurente puternice, deoarece clientii pot sa se orienteze spre un furnizor sau altul. 

In tarile capitaliste, cele mai multe inovatii radicale sunt realizate de firmele noi, care au, de regula, dimensiuni mici atunci cand se lanseaza. Din contra, in socialism, care nu permitea activitatea economica pe socoteala si pe riscul propriu, sistemul de cointeresare defectuos facea ca potentialul inovativ sa fie irosit, cu toate ca se punea mare accent pe invatamant, in special cel tehnic. Ca urmare a acestei discrepante, socialismul a produs un numar foarte mare de ingineri frustrati.

Nu in ultimul rand, in comparatie cu corporatiile mari, indeosebi cele industriale, intreprinderile mici sunt mult mai putin expuse presiunilor sindicale.

Relatiile de munca din cadrul firmelor mici sunt mai putin mediate si antagoniste. Intr-o economie cu un sector de intreprinderi private mici bine dezvoltat, tensiunile din sfera relatiilor de munca pot fi, prin urmare, mai slabe decat intr-o economie dominata de societati comerciale mari.

Campionii nationali ai pagubei

Politicienilor insa tot nu le pasa. Adevarata fractura intre macro si micro se reduce de fapt in Romania la o lupta intre cine este stapanul: “clientul nostru…” sau politicianul. Si cand imaginea omului politic primeaza, atunci aceasta atitudine coincide cu inflatie si deficite mari, cu accesul greoi la credite, adica exact cele mai mari obstacole in calea dezvoltarii IMM-urilor. 

Deficitele bugetare si cvasifiscale constrang statul sa se finanteze de la banci, in dauna companiilor private. Cheltuielile bugetare fac imposibila scaderea impozitelor, iar cand acestea se reduc totusi, miscarea este compensata prin marirea taxelor.

Beneficiile de grup, platite prin inflatie si deficite, in general, prin politizarea excesiva a fiscalitatii trebuie substituite prin dinamismul micilor afaceristi, fiindca piata si numai piata reuseste cel mai bine sa repartizeze resursele si sa puna oamenii la treaba.

Concluzia a tras-o deja Leszek Balcerowicz: “Trebuie renuntat la mitul marilor companii, asa-numitii campioni nationali, care au atat de mult succes incat trebuie subventionati pentru a rezista”.

Spune-mi cate IMM-uri ai ca sa-ti spun cat de dezvoltat esti

In analiza problematicii IMM este foarte important sa evitam cliseele, cum ar fi expresia:  „Romania inregistreaza un PIB pe locuitor dublu fata de cel din urma cu un deceniu”. Aceasta nu este doar banala ca urmare a repetarii excesive, ci si extrem de generala. 

In realitate, Bucurestiul genereaza o valoare adaugata per capita mai mare decat Ungaria si Estonia, iar Moldova una similara celei din tarile ex-sovietice, membre ale CSI. 
Diferenta de nivel economic dintre diferitele regiuni ale Romaniei este redata fidel de gradul de prosperitate al micilor antreprenori.

Municipiul Bucuresti detine detasat cea mai mare densitate de IMM (44,98/1.000 locuitori) din Romania - subliniaza Dragos Pislaru si Ileana Modreanu autorii studiului “Contributia IMM-urilor la cresterea economica” - fata de o medie nationala de 19,72 IMM/1000 de locuitori.

Nivelul dezvoltarii antreprenoriale e remarcabil prin faptul ca ponderea de 20,66% a numarului de IMM localizate in Bucuresti in numarul total de IMM active la nivel national excede cu mult ponderea de 10,54% a numarului de locuitori din Capitala in totalul populatiei din Romania.

Asadar, baza antreprenoriala si nivelul de dezvoltare economica a Bucurestiului continua sa evolueze cu un avans considerabil, in raport cu restul judetelor Romaniei, discrepantele de dezvoltare fiind tot mai accentuate de la un an la altul.

Mai mult, Bucurestiul reprezinta un pol de dezvoltare in expansiune, generand crestere economica si in zonele limitrofe.

Judetul Ilfov ofera un astfel de exemplu prin densitatea mare de IMM active, in contrast cu suprafata teritoriala restransa si numarul scazut de locuitori.

Clujul se situeaza pe pozitia a treia dupa densitatea IMM active, in timp ce populatia din judet e a opta la nivel national.

Pe urmatoarele 10 pozitii, inregistrand valori peste media pe tara, se situeaza Timis cu 26,73, Brasov (25,92), Constanta (24,75), Bihor (23,81), Sibiu (21,56), Harghita (20,48) si Arad cu 20,24 IMM la 1.000 locuitori. Sub media pe tara, dar in apropierea ei, se plaseaza judetele Mures, Arges, Prahova, Alba, Hunedoara, Salaj, Maramures si Satu- Mare, cu valori cuprinse intre 18,62 si 16,59, in timp ce un numar de 17 de judete detin mai putin de 15 IMM /1.000 locuitori.

Judetele cu cea mai redusa activitate antreprenoriala, reflectata in valorile foarte scazute ale densitatii IMM, sunt Botosani (7,25) si Vaslui (9,09).

Merita evidentiat un alt caz particular, cel al judetelor cu numar mare de locuitori, dar care prezinta un grad nesatisfacator de dezvoltare a sectorului IMM.

Astfel, in judetul Iasi densitatea IMM de 15,63 se plaseaza sub media pe tara, in timp ce numarul de locuitori este al doilea, dupa cel din Bucuresti. Situatii asemanatoare s-au inregistrat in Dolj (cu 16,24 IMM/1.000 locuitori), Bacau (13,31) si Suceava (12,76). Se poate observa faptul ca nivelul scazut al bazei antreprenoriale intalnit in cazul multor judete e caracteristica generala a regiunii de dezvoltare careia apartin.

Discrepante regionale

Ca si in cazul judetelor, se constata diferente de dezvoltare intre regiunile Romaniei. Bucuresti-Ilfov se detaseaza avand cea mai ridicata densitate (43,50 IMM/ 1.000 locuitori), dubla fata de urmatoarea regiune, Nord-Vest.

Numarul mare de intreprinderi la toate clasele de marime, active in regiunea Bucuresti-Ilfov, demonstreaza potentialul economic foarte avansat al acestei regiuni si integrarea ei in circuitul national si international al schimburilor comerciale.

Corelatia direct proportionala dintre ponderea populatiei si ponderea IMM se poate remarca in cazul regiunilor Nord Vest, care are o densitate de 21,8 IMM/1.000 locuitori si o pondere a populatiei de 12,67%, Centru cu 20,66 IMM/1.000 locuitori la o pondere a populatiei de 11,76%, Sud-Est cu 17,66 IMM/1.000 locuitori si o pondere a populatiei de 13,10% pe total Romania.

La polul opus se situeaza regiunea Nord-Est care, desi detine are cea mai mare pondere a populatiei (17,3%), prezinta cea mai redusa valoare la indicatorul densitatea IMM (12,52 IMM/1.000 locuitori).

Vest este regiunea cu ponderea cea mai scazuta a numarului de locuitori in totalul populatiei, respectiv 8,94%, dar inregistreaza o valoare supraunitara a raportului dintre ponderea IMM si ponderea populatiei si are o densitate de 20,58 IMM/1.000 de locuitori.

Bucurestiul conduce detasat

Mai trebuie notat ca Bucurestiul asigura 20,44% din numarul total de angajati in IMM active din economia Romaniei. Intre primele 10 judete evaluate din perspectiva acestui indicator, dupa municipiul Bucuresti se claseaza judetul Cluj - cu o pondere de 4,74% in numarul mediu de angajati in IMM pe tara -, Timis si Constanta cu valori apropiate de 4,44% si 4,26%, Prahova (3,89%), Brasov (3,82%), Bihor (3,4%), Ilfov (3,05%), Arges (3,03%) si Iasi (3%).

Ca si in cazul celor doi indicatori analizati anterior, numarul de IMM si numarul de angajati in IMM, Bucuresti se plaseaza la mare distanta de celelalte judete, cu o cifra de afaceri de 5 ori mai mare fata de urmatoarea valoare inregistrata.

IMM din judetul Brasov contribuie cu un procent de 6,44% in totalul cifrei de afaceri din sectorul IMM, ceea ce indica o productivitate a muncii superioara celorlalte judete dezvoltate. 

Pe pozitiile urmatoare, cu valori apropiate ale cifrei de afaceri in IMM se situeaza Ilfov (5,76%, ceea ce se explica prin proximitatea fata de Capitala), Cluj (4,38%), Constanta (4,28%) si Timis (3,43%).

Centrul a rezistat cel mai bine la criza

Din pacate insa, in 2009 a intervenit scaderea brusca a cifrei de afaceri, pe ansamblul IMM, cauzata de impactul crizei financiar-economice, care a fost resimtit cu diverse intensitati, la nivelul fiecarei regiuni.

Exceptia remarcabila e regiunea Centru, singura care nu inregistreaza scadere in 2009, fapt care se datoreaza in special performantei IMM din judetul Brasov.
Pe parcursul celor trei ani evolutiile au fost diferite, in unele regiuni existand o tendinta continuu descrescatoare de la un an la altul, in timp ce in altele trendul negativ s-a inversat in 2010, prefigurand iesirea din recesiune.

Centru este singura regiune unde cifra de afaceri in total IMM creste in intervalul 2008-2010, avansand pe locul doi in clasamentul national, prin surclasarea regiunii Nord-Vest.
In regiunile Bucuresti-Ilfov si Nord-Vest, dupa obtinerea unor valori record, favorizate de contextul pozitiv pentru afaceri din anul 2008, cifra de afaceri realizata de IMM a inregistrat o prabusire abrupta in 2009, continuata tot de scadere, desi mai putin violenta, in 2010.

IMM din regiunea Sud-Est si regiunea Sud-Muntenia au reusit sa se redreseze in 2010, fara insa a putea recupera pierderea cifrei de afaceri suferita in 2009, astfel incat valoarea raportata in 2010 se situa aproape la nivelul „de varf” din 2008. 

In acelasi timp, IMM din regiunile Sud-Vest Oltenia, Nord-Est si Vest au fost afectate cel mai dramatic de efectele crizei si de masurile administrative (in special de ordin fiscal) introduse in 2009.

Studiul “Contributia IMM-urilor la cresterea economica” conchide ca intre regiunile Romaniei se mentin mari discrepante de dezvoltare, in ceea ce priveste baza de intreprinderi active economic si performantele acestora. IMM s-au adaptat, de la regiune la regiune, in mod diferit la criza economica.

Investitorii sunt atrasi de orasele mari

Modificarile survenite pe parcursul celor doi ani de criza, 2009 si 2010, au fost in masura sa schimbe doar usor clasamentul ponderilor regionale, pe ansamblul IMM. 

Decalajul intre Bucuresti-Ilfov si restul regiunilor s-a diminuat pe timp de criza, dar ramane tot mare. Oare de ce? In urma cu doua decenii, conducerea postcomunista a tarii a mostenit o economie decapitalizata, care avea nevoie de investitii straine masive pentru a putea pastra intreaga forta de munca angajata la acel moment.

Dar, in loc sa favorizeze mediul de afaceri pentru a atrage cat mai multi investitori care sa creeze locuri de munca, politicienii au preferat sa deghizeze somerii in pensionari, pana s-a ajuns ca o treime din populatie sa beneficieze de acest statut. 

Apoi oamenii au migrat in comunele si satele de unde au venit. Dupa industrializarea fortata din perioada comunista, care a mutat milioane de oameni de la sat la oras, a urmat un deceniu de migratie inversa. 

Ruralizarea populatiei nu este deloc pe gustul investitorilor. In Estonia primele zece orase concentreaza 55% din populatia tarii, ceea ce face sa fi atras mai multi bani din strainatate decat Letonia (unde ponderea populatiei oraselor mai rasarite in total este de 53%) si Lituania (43,5%). 

In Ungaria, primele zece asezari urbane inglobeaza 39% din locuitorii tarii si asta face sa se fi bucurat mai mult de atentia intreprinzatorilor din afara in comparatie cu Cehia (26%) sau Slovacia (24%).

La noi primele zece municipii - de la Bucuresti, pana la Braila – detin doar 20% din populatia tarii. Suntem mai aproape de rusi (16,5%), decat majoritatea esticilor care au intrat in UE. Poate ca asta e cauza pentru care s-au adunat mai multe investitii ca la noi pana si pe cap de bulgar (vecinii de la Dunare au 37% din populatie in primele zece orase).
Insa exemplele nu trebuie sa se opreasca la Europa de Est. Vestitele aglomerari urbane de pe coastele Statelor Unite, din zona Marilor Lacuri ori din Golful Mexic pot fi unul dintre motivele pentru care PIB-ul american (calculat la paritatea puterii de cumparare) se situeaza in vecinatatea celui european, desi UE-27 are o populatie cu 50% mai mare. 

Iar inauntrul Uniunii, tarile nordice, in special Finlanda, conduc in topul competitivitatii, pentru ca au o populatie mica, dar concentrata in cateva orase.
Putem merge si mai departe cu teoria. Bucurestiul – care are milioane, nu sute de mii de locuitori - e primul dupa PIB/locuitor. Urmeaza zona de Vest, cu Timisoara – 311.000. Distanta fata de aceasta din urma si Regiunea Centru si Nord – Vest (cu multe orasele de 200-300.000 de locuitori precum Cluj-Napoca, Brasov, Oradea) e nesemnificativa. PIB-ul/locuitor din Sud-Est (unde mentionam Constanta si Galati cu cate 300.000 de locuitori) e mai mare decat cel din Regiunea Sud (unde doar Ploiestiul are peste 200.000 de locuitori). Si chiar in Moldova, altfel se produce si se vinde la Bacau (176.000 de locuitori), comparativ cu al doilea mare judet al tarii – Suceava – unde populatia e multa, dar slab concentrata.

Concluzia e clara: investitorii sunt atrasi de piete mari, unde isi pot plasa cu usurinta marfurile sau de unde isi pot alege forta de munca.

Bucurestiul e cea mai mare piata. De asta s-au repezit aici bancherii sa imprumute, retelele de magazine sa investeasca si constructorii sa ridice cladiri. Din nefericire, nici Bucurestiul, cat de mare este el, nu mai e orasul de doua milioane de locuitori de la inceputul anilor ’90.

Ce sa mai discutam de Brasov, care, la inceputul anilor 2000, avea 317.000 de locuitori, precum Timisoara, dar care a pierdut - in special ca urmare a plecarii muncitorilor moldoveni care lucrau pe platforma industriala - 13% din populatie. 
Iar atunci cand pietele devin mai mici, „erodate” de procesul de ruralizare, investitiile se reduc si dezvoltarea se incetineste.

Cine va mai ramane in tara sa „creasca” PIB-ul?

Datele de la Statistica au aratat pentru prima parte a anului un PIB care creste, dar intrebarea este: Are economia romaneasca potential de crestere pe termen mediu si lung? 

Potrivit fostului sef al misiunii FMI, Jeffrey Franks, potentialul anual de crestere al economiei ar fi de 3% pe termen mediu, dar, pentru ca avansul sa fie sustenabil e nevoie de capital, forta de munca si tehnologie: "Sunt multi romani care nu sunt activi pe piata din Romania, multi oameni tineri. E nevoie sa-i aduceti inapoi".

Spusele lui Franks par inspirate din postulatul lui Adam Smith - principala conditie pentru prosperitatea unei tari este cresterea numarului locuitorilor sai – si pot fi exemplificate cu ceea ce se vede in China.

In 1950, tara asiatica avea o populatie de jumatate de miliard de locuitori si se gasea departe pe scara bogatiei. Acum, cu peste 1,3 miliarde, a depasit, rand pe rand, Marea Britanie, Franta, Germania si Japonia si se pregateste pana in 2016, sa ajunga prima putere economica a lumii, inaintea Statelor Unite.
Este evident ca o Europa in care natalitatea si imigratia nu reusesc sa compenseze declinul populatiei nu poate tine pasul cu China.

Pe noi ne intereseaza insa aici mai mult de Romania decat de UE in ansamblu, pentru ca problema noastra nu e data doar de sporul natural negativ, ci si de faptul ca forta noastra de munca pleaca sa lucreze in strainatate. Ce sa facem, sa inchidem granitele? Sa interzicem avortul? Sau sa-i bagam la munca fortata pe cei gasiti vinovati de „parazitism”?

E greu de spus, dar daca in 2050 vom constata ca nu suntem mai multi ca-n 1950 - asa cum reiese din ultimele proiectii Eurostat - atunci merita pusa intrebarea de unde sa obtinem cresterea economica? 
Fireste ca intr-o astfel de situatie nu se gaseste doar Romania, ci si Polonia, insa conducatorii nostri au de departe cea mai ingusta viziune, din ce moment ce grupul de imigranti cel mai mare din UE, de aproximativ 1,7 milioane de persoane, este cel al romanilor. Polonia are o populatie de 38 de milioane, nu de 20 ca a Romaniei, si „contribuie” doar cu 1,2 milioane la valul migrationist.

Si nu numai cifrele demonstreaza gandirea limitata a oamenilor politici romani, ci si declaratiile lor. In loc sa admita ca habar n-au sa gestioneze economia, ministrii se laudau pe vremea Guvernului Nastase cu exodul populatiei.

Ministrul Muncii de atunci, Marian Sarbu, spunea, de pilda, ca echilibrarea balantei comerciale pe seama banilor castigati de romani in strainatate reprezinta un beneficiu minor pe langa avantajele sociale. 
Vreme in care pentru conducatorii polonezi „social” insemna sa favorizeze mediul de afaceri pentru a-l face capabil sa atraga cat mai multi investitori straini, care sa creeze locuri de munca, nu sa trimita forta de munca dupa intreprinzatori, la ei acasa.

Bineinteles ca factorul demografic are greutatea sa pentru ca pe seama unei natalitati in crestere vor fi acoperite, la un moment dat, „golurile” din populatia activa, dar mai important e sa nu se imputineze acum forta de munca pe seama migratiei. Si antidotul pentru plecarile la munca in strainatate e reprezentat de programarea bugetara multianuala, care sa se coreleze cu politicile demografice.

Planuri bugetare pot contine - precum in Italia - parametri-tinta de inflatie, crestere economica si deficit bugetar, care sa nu se modifice cu mai mult de 20% daca vine la putere o alta formatiune politica.

Iar dovada ca elementul care distorsioneaza intregul cadru economic este executia bugetara se vede in felul cum se creeaza PIB-ul Romaniei pe trimestre: 19% in primul trimestru, 23% in cel de-al doilea, 27% in trimestrul trei si 31% in trimestrul patru.

Timp in care UE, pe ansamblu, e stabila macroeconomic, pentru ca PIB-ul sau se creeaza in proportii aproape egale in fiecare trimestru: 24% - 25% - 25% - 26%.

Asta arata ca, in Romania, Fiscul se abtine de la a cheltui in prima parte a anului, pentru a vedea ce bani incaseaza, dupa care consumul guvernamental „sare” de la post la imbuibare in ultimele doua trimestre. 
Daca am avea bugete multianuale - pe o perioada care sa depaseasca ciclul politic (minimum 5 ani) – s-ar putea construi si la noi o curba a randamentelor pe datoria publica, s-ar vedea cum statul se finanteaza la dobanzi reale (fara sa apeleze la arierate sau la ajutorul bancii centrale) si, mai ales, ar disparea volatilitatea de la nivelul indicatorilor macroeconomici, care induce, in prezent, impredictibilitate mediului de business.

Volatilitatea se resimte, din pacate, in Romania pe toate palierele vietii economice, dar asta nu e o simpla coincidenta, ci un rezultat direct al cadrului legislativ instabil si al politicilor fiscale si monetare discretionare.

In lipsa ajutorului dat de politica monetara, oamenii politici ar fi conditionati sa comprime puternic cheltuielile fiscale pentru a pastra atractivitatea mediului economic. 
Asa cum procedeaza polonezii, cu precizarea ca ei au o clasa politica responsabila.

Daca optica va ramane insa neschimbata micii nostri oameni de afaceri vor continua sa aiba impresia ca totul il impiedica la nivelul legislatiei economice.

Si, in cele din urma, dupa ce ideile lor de business vor fi fost „doborate” de 3-4 ori, dar nu din cauza lipsei de realism, ci a mediului ostil, vor pleca in afara.

Din nefericire, in strainatate, nu vor incerca sa faca vreo afacere, ci vor ramane cu mentalitate de sluga pe care le-a inoculat-o mediul din Romania, alaturandu-se altor doua milioane de conationali care contribuie in cea mai mare parte la PIB-urile altora, si trimit “firimituri” la ei in tara.

Iar principalul motiv pentru care politicienii nu accepta ideea unei programari bugetare multianuale este ca nu vor sa-si vada afacerile de partid si de stat stricate de investitori veniti de aiurea care pretind tratament egal cu cei care au negociat cu ei intrarea pe piata.

N-are decat sa migreze intreaga populatie – individ cu individ - dupa investitorii care refuza sa plateasca „taxa de protectie”, cu riscul ca Romania sa piarda PIB.

Iata de ce Romania - o piata cu 20 milioane de consumatori – are sub jumatate de milion de companii active, iar Polonia peste trei milioane. Iata de ce densitatea IMM in Romania e la jumatate din media UE, iar sectorul IMM e caracterizat printr-o productivitate scazuta.

Sursa finantistii Sursa finantistii