Un pas in noua economie: Cum iti inveti copilul sa planifice banii

Pentru un popor in care banca este principala sursa de creditare, finantare si economisire, educatia financiara este extrem de necesara. Despre necesitatea introducerii educatiei de acest gen la copii, inca din scoala generala, se vorbeste des. Insa, este posibil? Sunt copiii receptivi la acest gen de informatii? Citeste povestea unui proiect de responsabilitate sociala nascut din experienta personala plus cartile lui Robert Kiyosaki si crescut cu speranta ca se va extinde la nivel national.

Academia Bunastarii este un proiect de responsabilitate sociala – educatie financiara si antreprenoriala pentru copiii cu varsta intre 9 si 14 ani, lansat de brokerul de asigurari Elire. Partea teoretica a trainingurilor este sustinuta de Dorel Lacatus, directorul general al Elire si jocurile si activitatile creative de doi voluntari, Ramona Andrei si Andi Beldianu.

Intr-un interviu acordat Wall-Street.ro, Dorel Lacatus (foto) povesteste cum s-a nascut acest proiect. La finalul anului 2009, la o conferinta nationala a Institutului de Asigurari si Pensii (unde este si lector), a fost invitat sa sustina o prezentare pe o tema care sa aiba legatura cu educatia financiara si cu zona de pensii si asigurari.

“Nu am emotii sa vorbesc in public, insa trebuia sa gasesc o tema care sa captiveze cateva sute de oameni din domeniu. Ma gandeam de mult la acest subiect si intr-o dimineata m-am trezit la 5 si am notat toate ideile pe care le aveam despre educatia financiara in scoli. Acest subiect lucra de mult in mine, din cauza unor carti de Robert Kiyosaki, unde am citit despre lipsa de pregatire a copiilor pentru viata financiara. Ulterior mi-am dat seama cat de mult m-a influentat cartea, atat in idee cat si in numele proiectului”, povesteste Lacatus.

In prezentare era inclusa si experienta personala – cu propriul copil, caruia a inceput sa ii plateasca un „salariu” de 5 lei pe saptamana (acum 8 ani).

„Am luat aceasta decizie cand mergeam cu fetita in parc si cerea tot felul de jucarii de foarte proasta calitate, dar scumpe. Asa ca i-am propus un salariu pentru ca mergea la gradinita. De banii aceia nu isi putea cumpara jucarii, asa ca s-a orientat spre leagane sau masinute, care erau gratis, pentru a strange banii”, isi aminteste Dorel Lacatus.

Ceva timp mai tarziu, copilul a primit si primul sau credit: pentru un casetofon cu CD, stransese o parte din bani si pentru restul a platit rate timp de un an.

Intre timp, salariul a fost indexat, insa copilul si-a dezvoltat simtul de economisire si acum strange cei 25 de lei primiti saptamanal pentru televizor, tableta, sau carti.

„Am ajuns la concluzia ca daca isi doresc ceva, copii pot face economii si inteleg ce inseamna planificarea”.

La momentul prezentarii, propunerea era ca educatia financiara sa fie introdusa in scoli. Intre timp, proiectul a demarat, insa planul maret ramane.

„Visam sa introducem in scoli aceasta educatia financiara. Ma gandeam chiar sa ma inscriu intr-un partid, sa vorbesc cu un om care are putere. Dar am decis sa fac acest proiect de responsabilitate sociala, sa schimb lucrurile din interior, de la mic la mare”, explica Lacatus.

Cum decurg cursurile

Astfel, in februarie 2010 a pornit primul curs. Cu experienta de trainer pentru adulti, directorul general al Elire a gandit un modul pentru copii, impartit in trei mari parti: stabilirea obiectivelor, timpul si bugetul de venituri si cheltuieli. In plus, erau inserate jocuri si activitati de grup. Modelul a fost realizat pe principiul coaching-ului: trainerul pune intrebari, “studentii” raspund.

Copiii invata sa isi stabileasca obiective, sa constate cat de important este timpul si sa construiasca un buget de venituri si cheltuieli, pentru a vedea cati bani intra si cati bani ies.

Experienta a fost duala insa, intrucat trainerul a avut multe lucruri de invatat de la copii.

“Imi amintesc de un baietel, care raspundea ca banii nu sunt importanti, cand ii intrebam acest lucru. Desi toti ceilalti copii il contraziceau, baiatul nu era de acord. Asa ca am insistat si am intrebat de ce are aceasta opinie. Raspunsul lui m-a marcat: “Banii nu sunt importanti pentru ca nu te ajuta sa respiri”. Am retinut aceasta fraza si o folosesc foarte des”, povesteste Lacatus.

Cursul se deruleaza la un interval de 2-3 luni, de cele mai multe ori la sediul Elire, cu 10-12 cursanti. Copii sunt adusi fie de colegi de la compania de brokeraj de asigurari, fie de profesori deschisi spre acest gen de educatie. Pana acum sunt patru serii instruite, urmatoarea fiind programata pentru 6 decembrie.

In experienta cu propriul copil, Dorel Lacatus a remarcat si ce impact fantastic au banii cash pentru copii.

“Recent, i-am dat fetitei toti banii acumulati pe mai mult timp si pentru prima data, a apelat la mine sa gasim impreuna ce sa faca cu acesti bani, pentru ca nu a vrut sa ii cheltuie pe toti. De obicei, Mara apeleaza la sotia mea (care este profesoara) pentru lucruri de cercetare, insa vad ca simte nevoia de educatie financiara”, explica Lacatus.

Mai mult, dupa ce a participat la modulul din Academia Bunastarii, Mara si-a privit altfel tatal, care este hotarat sa isi invete copilul spre zona aceasta de educatie si sa o implice in viata profesionala.

“Cred ca educatia financiara ne poate da posibilitatea, ca societate, sa traim altfel. Toata lumea spune ca numai consumul ne va ajuta sa iesim din criza, dar trebuie sa ramana o parte din bani si pentru economisire. Vad acest proiect inclus in scoli, in faza in care anumite persoane vor sa castige prin faptul ca se implica si ne ajuta. Si as vrea ca peste ceva timp sa vad zece companii sa copieze acest proiect – sa ia ideea si sa o aplice”, mai spune directorul general al Elire.

Ambitie, vointa si parteneri de nadejde

Pana acum, partea teoretica a cursurilor a fost sustinuta de Dorel Lacatus, dar are in plan sa pregateasca si alti oameni pentru aceasta activitate, pentru cand proiectul se va extinde. Pentru partea de jocuri si activitati de echipa, exista doi voluntari

„Partenerii mei sunt Ramona Andrei si Andi Beldianu, care au fondat anul trecut Trainovation, o companie de training, consultanta, coaching si dezvoltare personala. Ei contribuie prin sustinerea dinamicii de grup, prin tehnici de relationare, de constientizare de sine si de integrare in grup sau intr-o echipa sau cu jocuri si activitati creative care sustin tematica seminariilor. Copiii descopera astfel ca si in joaca pot sa se cunoasca mai bine, pot sa se sustina unii pe altii si pot sa-si manifeste si sa-si antreneze creativitatea”.

Lacatus mai spune ca ajutorul celor doi voluntari a fost nepretuit, mai ales ca a vazut cum abordeaza relatia cu copiii, cum ii implica.

De asemenea, un partener foarte important pentru Academia Bunastarii este si compania germana de asigurari Signal Iduna. „Ei ne sprijina cu materiale necesare in procesul de instruire, iar pentru copii acorda gratuit un card de asigurari de sanatate si accidente, valabil timp de un an”, explica trainerul.

Copiii instruiti in Academia Bunastarii lasa feedback-uri interesante. De la calificative foarte bune pe linie, inclusiv la mancare si pauze, pana la „vreau sa invat despre iubirea la 12-13 ani” sau „cum sa iti traiesti viata”, acestia surprind in gandire.

Un aspect care inca nu a fost bine pus la punct este cel al relationarii cu parintii, atat imediat dupa curs, cat si pe termen lung, pentru a masura schimbarile in comportamentul copiilor vizavi de bani.

“De asemenea, vrem sa tinem si modulele 2,3 si 4 pentru copiii care au participat la primul. Deocamdata, nu am pus in practica acest lucru. Cand am pornit proiectul nu ne-am gandit la toate aspectele care au aparut pe parcurs”, mai spune Lacatus.

Un alt plan pentru acest proiect este introducerea unor cursuri de educatie bursiera. Fiind interest de aceasta zona, Lacatus a participat la mai multe seminarii despre piata de capital si chiar a identificat cativa potentiali lectori pentru un viitor modul.

Pe langa aceste idei care apar tot timpul, proiectul maret ramane extinderea acestor cursuri la nivel national, in scoli. Oricat de utopic ar suna, in noua economie care se contureaza, generatiile care vin din urma au nevoie de o baza solida pentru viata financiar. wall-street

Ariciul - Sfătuitorul lui Dumnezeu

Cine nu cunoaşte simpaticul ghem viu de ţepi care iese agale la plimbare la ceas de seară? Este unul dintre primele animale cu care luăm contact încă din copilărie, fiind o figură omniprezentă în basme, poveştie, şi mai nou, desene animate. Dincolo de prima impresie, ariciul este un animal de-a dreptul fascinant, cu un mod de viaţă interesant şi cu un rol de mare importanţă în ecosistemele din care face parte. Dar, dincolo de mitologia sa absolut surprinzătoare şi de informaţiile de ordin strict zoologic, veţi (re)descoperi un animal tot mai des încolţit şi periclitat de acţiunile nesăbuite ale omului. Aricii trebuie să supravieţuiască! Fără ei lumea ar deveni mai săracă, iar toamna şi-a pierde din farmec...
Portret de bonom simpatic (Powered by Găgeni)

Probabil că nicio altă vieţuitoare nu este atât de asociată cu imaginea toamnei clasice - un lăstăriş de pădure cu frunzele aurite, cer senin sau plumburiu, şi neapărat un arici mergând încet la rostul lui, prin frunzele uscate.
Silueta lui ţepoasă este inconfundabilă, iar rarele sale apariţii ne stârnesc întotdeauna un sentiment de simpatie instantanee, dublată de curiozitatea primordială a copilăriei.
Dar ariciul "nostru" - specia care trăieşte la noi - nu e singurul reprezentant al acestui grup.
Zoologii au identificat până în prezent un număr de 17 specii de arici, grupate în 5 genuri.
Marea familie a aricilor are membri răspândiţi pe toate continentele, cu excepţia celor două Americi, Australiei, Noii Zeelande, şi evident, Antarcticii.
La noi în ţară trăieşte o specie distinctă, diferită de ariciul comun, european, respectivErinaceus roumanicus, descrisă în premieră în anul 1900 de către zoologul britanic Gerald Edwin Barret-Hamilton, care a studiat câţiva arici capturaţi lângă localitatea prahoveană Găgeni. Conform reputatului zoolog, principalele diferenţe între aricii "româneşti" şi specia E. europaeus constau în faptul că aricii noştri au botul de culoare mai închisă, capul mai rotunjit şi le lipseşte pata mai întunecată , de forma literei V, care la aricii europeni porneşte de la ochi spre vârful botului. Au, în schimb, o pată caracteristică, de culoare alburie, în zona pieptului. Specia Erinaceus roumanicus are 5 subspecii distincte, care trăiesc în Polonia, Austria, ţările din Balcani, Grecia, Ucraina, Rusia, până la Fluviul Obi. Subspecia de la noi este numită Erinaceus roumanicus roumanicus.
Ulterior descrierii sale, datorită diferenţelor de opinii între diverşi zoologi, ariciul de la noi a fost considerat ca făcând parte din specia Erinaceus europaeus, apoi Erinaceus concolor, până când date genetice mai recente au argumentat încadrarea lui ca Erinaceus roumanicus, specie distinctă, confirmând viziunea lui Barret-Hamilton din 1900.
La prima vedere, datorită trupului său de forma unei pere, pare un animal lent şi greoi, cu toate că, odată pornit la vânătoare, dovedeşte o iuţeală şi rezistenţă neaşteptate. Poate alerga chiar cu viteza de 10 kilometri pe oră, performanţă notabilă pentru un animal de talia şi mai ales cu conformaţia şi proporţiile corporale ale ariciului.

Aricii au drept rude îndepărtate chiţcanii, iar "designul" speciei lor a fost unul de mare succes în scenariul evoluţiei mamiferelor. Paleontologii care i-au studiat strămoşii au descoperit că înfăţişarea aricilor s-a schimbat destul de puţin în decursul ultimilor 15 milioane ani.
Ajuns la maturitate, ariciul are o lungime corporală de 25-30 centimetri, la care se adaugă o codiţă de doar 2-5 centimetri. Masculii sunt cu puţin mai mari decât femelele.
Fără a fi un animal numeros în România, este întâlnit în multe regiuni - în câmpii, zone umede, dealuri şi munţi. Populează pădurile de foioase, tufişurile, lăstărişurile, mărăcinişurile şi chiar grădinile. O populaţie importantă de arici trăieşte şi în Delta Dunării, în zonele ceva mai înalte, cu dune şi păduri.
Clasificat în trecut ca membru al ordinului Insectivora, ariciul este inclus astăzi într-un ordin distinct - Erinaceomorpha.
Nu sunt deloc nişte animale strict insectivore, cu toate că insectele constituie o parte importantă din dieta lor. Mai degrabă sunt omnivori declaraţi!
Ariciul este un mare amator de insecte (adulţi şi larve), râme - după care este topit -, broaşte, şopârle, şerpi, cadavre, ouă şi puii păsărilor care cuibăresc pe sol, dar şi ciuperci, fructe de pădure, iarbă proaspătă. Este un mare amator de pepeni, fie ei galbeni sau verzi, pe care-i consumă cu aceeaşi plăcere.
Ariciul este unul dintre animalele care îşi petrec iarna hibernând. Înainte de hibernare, care începe de obicei din luna octombrie (sau chiar septembrie, dacă toamna s-a dovedit aspră în anul respectiv), ajunge să-şi dubleze greutatea prin acumulări de grăsime.
Încă din perioada verii mănâncă în exces pentru a intra în condiţia optimă care să-i permită să hiberneze până în lunile martie-aprilie, când redevine activ. Hibernarea are loc într-o vizuină subternă, la adăpost de gerul şi viscolele iernii. Culcuşul ariciului este întotdeauna căptuşit cu un strat gros de frunze uscate, cu rol izolator. Vizuina sa este deosebit de curată, ariciul fiind un iubitor de curăţenie. Atunci când intra în starea de hibernare profundă, toate funcţiile fiziologice ale organismului său îşi încetinesc considerabil ritmul.
Numărul de mişcări respiratorii scade la doar 6-8 pe minut, faţă de 40-50 respiraţii pe minut înregistrate atunci când este treaz şi activ. Atunci când afară sunt geruri crâncene, aricii pot sa nu mai respire deloc pentru perioade scurte, de 5-10 minute. Ritmul cardiac se modifică foarte mult, scăzând de la 240-250 contracţii pe minut la doar 20-24.
Imediat după ieşirea din hibernare, aricii au un singur lucru în cap: sex!
Împerecherea are loc în lunile aprilie-mai, iar gestaţia la aricii româneşti este de 25-28 zile. Rezultatele apar sub forma a 2-7 pui, care nu depăşesc 5 cm lungime, cu trupuşoarele acoperite de peri fini şi moi, care se vor transforma ulterior în ţepii caracteristici.
La mai puţin de o lună de la venirea lor pe lume, puii încep să exploreze împrejurimile, urmându-şi mama în peregrinările ei. La trei luni sunt independenţi, dar vor deveni maturi sexual abia peste un an de zile.



Din tainele biologice ale aricilor

-Ariciul este în mod natural un animal singuratic şi independent în sălbăticie. Cu toate acestea, se domesticeşte uşor. Acestă caracteristică, dublată de simpatia pe care o trezeşte, a făcut ca aricii să devină în prezent unele dintre cele mai căutate animale de companie în ţările occidentale. Tot acolo au apărut aşa numitele "ferme de arici", de unde iubitorii acestor animale îşi pot cumpăra pui cu acte oficiale, urmând aceleaşi proceduri ca atunci când vor să-şi cumpere o pisică sau un câine cu pedigree.

-Pentru talia lor, aricii au o durată de viaţă surprinzător de mare. Dacă în natură trăiesc 4-7 ani, în condiţii de captivitate şi îngrijire atentă pot atinge 10-16 ani.

-Dacă aveţi arici în grădină şi vreţi să le lăsaţi hrană pe timpul nopţii, lăsaţi-le fructe, carne sau nuci. În niciun caz lapte sau produse lactate. Deşi le place mult laptele, s-a dovedit că le produce invariabil o formă de diaree severă sau chiar moartea.

-Aricii sunt destul de gălăgioşi şi comunică mult prin sforăituri, chiţăituri sau scâncete.

-Aricii au un oarecare grad de imunitate naturală împotriva muşcăturilor şerpilor veninoşi, la noi în ţară fiind cei mai mari duşmani ai viperelor. Secretul constă într-o proteină din musculatura lor, denumită erinacină. S-a constatat că aricii pot rezista la o doză de până la 5 grame de cianură de potasiu, o cantitate uriaşă pentru un animal de talia ariciului.
-În captivitate, aricii se împrietenesc repede cu câinii şi pisicile.


-În natură pot fi observaţi mai ales după ploaie, când sapă mai uşor după râme, mari delicatese culinare în lumea aricilor

-Este un animal nocturn, având, în decursul celor 24 ore, 3 perioade de activitate distincte: una între orele 18-20, a doua după miezul nopţii, între orele 1-2, iar ultima aproape de ivirea zorilor, între orele 4-6. Ziua stă ascuns în desişuri, sub trunchiuri de copac sau în propria vizuină.

-Un duşman natural al său este buha mare (Bubo bubo), pasăre răpitoare de noapte care, prin dimensiunile sale mari şi lungimea ghearelor, poate ucide uşor un arici. Pe lista duşmanilor naturali, urmează vulpile, lupii şi dihorii. (Aricii exotici din regiunile calde sunt atacaţi şi de manguste.)

-Din nefericire, sunt deseori ucişi sau chinuiţi de copiii din zonele rurale, care-i înţeapă cu beţe, "joacă" fotbal cu ei sau, pur şi simplu, le dau foc de vii pentru a se "amuza"...

-Aricii pot fi observaţi deseori cum îşi ling ţepii, cercetătorii nereuşind încă să desluşească rostul acestui comportament. Conform unor teorii, aricii îşi camuflează astfel propriul miros, când se aventurează în teritorii necunoscute, sau saliva lor are un anume grad de toxicitate, iar înţepăturile primite de prădători sunt astfel mai dureroase pentru aceştia.

- aricii se pot căţăra în copaci, pot escalada ziduri sau garduri şi chiar înoată excelent, cu toate că nu au forţa şi rezistenţa necesară traversării unui râu sau lac de dimensiuni mari.

-Ariciul este unul dintre cele mai folositoare animale pentru agricultură. Un singur arici curăţă grădina de insecte dăunătoare, consumând doar într-o noapte circa 200 grame de larve, gândaci şi alte insecte.

-Aricii şi oamenii suferă de multe boli şi afecţiuni comune. Bieţii arici suferă şi ei de cancer, boli ale ficatului sau afecţiuni cardiovasculare. Ficatul gras este o afecţiune des întâlnită, deoarece preferă să se hrănească cu alimente bogate în grăsimi şi zaharuri. Aviz celor care-i ţin în captivitate!
Aricii transmit omului şi o infecţie a pielii cu o ciupercă. Acest tip de dermatofitoză este cauzată de parazitul Trichophyton erinacei.
Aricii care consumă insecte contaminate anterior cu pesticide de către oameni ajung să aibă probleme digestive şi deseori mor.
-Aricii au fost, în vechime, o importantă sursă de hrană în multe culturi. Erau mâncaţi în Egiptul Antic, iar în gastronomia medievală europeană se întâlneau reţete de preparare a aricilor. Beduinii au apreciat dintotdeauna carnea de arici, considerând-o un leac eficient în tratamentul şi profilaxia reumatismului şi artritei.

-Ţiganii nomazi au mâncat multă vreme carne de arici, folosind sângele şi grăsimea acestui animal în scopuri medicale. Etnologul Manfri Frederick Wood descrie în lucrarea sa intitulată "In the Life of a Romany Gypsy", apărută în anul 1979, cum ţiganii aveau o metodă crudă, dar eficientă de colectare a sângelui de arici. Nefericitul animal era ţinut de picioare cu capul în jos, după care i se reteza nasul; ariciul murea zvârcolindu-se şi chinuindu-se, iar sângele se scurgea într-un recipient.

-Întrebarea cumva comică despre "cum fac sex aricii", fără ca masculul să se rănească în spinii de pe spatele femelei, şi-a găsit răspunsul în urma studiilor şi experimentelor de laborator. În momentul copulării, penisul mascului, care este situat în centrul abdomenului, nu este deloc rănit în timpul procesului, deoarece femela îşi întoarce foarte mult coada şi bazinul în sus.

Ţepii sau viaţa!
Cu siguranţă cel mai importan atribul al ariciului rămân ţepii săi. Aceştia nu sunt altceva decât fire de păr cu specializare extremă. Sunt de fapt fire de păr modificate, goale în interior, rigidizate datorită cantităţii mari de keratină din compoziţia lor.
Aricii au în medie între 5.000-6.000 ţepi, poziţionaţi pe spate, gât, ceafă şi laturile corpului.
Ţepii nu sunt veninoşi şi nici nu prezintă margini dinţate mărunt, precum cei ai porcilor spinoşi; în consecinţă, pot fi scoşi uşor din răni. Dacă este foarte stresat sau bolnav, ariciul îşi poate pierde ţepii.
Aricii au o abilitate unică în regnul animal.
Datorită unei musculaturi specializate, sunt capabili să se ghemuiască foarte mult, până când iau forma aproximativă a unei sfere. Pielea largă a ariciului se extinde, acoperind inclusiv capul şi expunând toţi ţepii care, în această poziţie de apărare, sunt orientaţi spre exterior.
În faţa unui pericol iminent, aricii iau urgent forma de sferă şi rămân aşa până când pericolul trece.Cu toate acestea, ţepii nu sunt singurul mijloc de apărare. Conform studiilor recente, se pare că aricii preferă să fugă şi să se ascundă atunci când sunt atacaţi, în loc să rămână pe loc, chirciţi în poziţia caracteristică.



Demiurgul modest

Prezent în multe basme şi poveşti, ariciul, ca personaj, ascunde de fapt mistere mult mai vechi, fiind regăsit în numeroase mituri şi legende cosmogonice. Ocupând un loc de seamă în mitologia persană, ariciul apare şi în tradiţiile popoarelor turcice din Asia Centrală.
Pentru buriaţi, ariciul este născocitorul focului şi sfătuitor al oamenilor care, ascultând de el, redesoperă Soarele şi Luna. Tot el este şi responsabil de inventarea agriculturii, fiind aşadar un important erou civilizator.
În multe culturi indo-europene, ariciul este o figură centrală în cosmogonii.
Simbolistica sa este legată mereu de începuturile lumii, iar usturimea provocată de ţepii săi este legată de originea focului şi chiar a Soarelui. În mod paradoxal pentru un animal prin excelenţă nocturn şi chtonian, ariciul a fost perceput şi mai ales ca erou solar, pe baza asemănării vizuale între astrul ceresc, cu razele sale luminoase, şi micul animal înconjurat aşijderea de sfera sa de ţepi.
Erou solar, ariciul are, totuşi, şi o latură chtoniană, evidenţiată de cercetătoarea Maria Gimbutas. Aşadar, ariciul, cu vizuina sa subpământeană şi obiceiul său de a se ghemui, era pentru oamenii din Paleolitic un simbol al matricei şi misterului feminin.
În cadrul interesantei şi originalei mitologii stră-româneşti, ariciul are, de asemenea, rol cosmogonic prin excelenţă.
În miturile noastre primordiale, ariciul participă alături de Dumnezeu (Fârtat) şi Diavol (Nefârtat) la urzirea lumii. Iată-l propulsat în rolul de "inginer" al Creaţiei. La fel ca în cazul miturilor primordiale indo-europene, asiatice sau chiar africane, ariciul este şi la noi un purtător al inteligenţei creatoare supreme şi chiar al unei etici surprinzătoare. El este cel care pune ordine în succesiunea zilelor şi preîntâmpină incestul Soarelui cu Luna, izbăvind astfel lumea proaspăt făurită de greutatea unui păcat primordial.
Descoperim aşadar ariciul implicat în rolul neaşteptat de ajutor al lui Dumnezeau în procesul urzirii lumii. Ba chiar, în unele mituri, Dumnezeu greşeşte Facerea Lumii, sau este în lipsă de inspiraţie. Salvarea vine de la meticulosul şi inteligentul arici care, prin intermediul a diferiţi soli animalieri (cel mai adesea, albine), vine cu soluţiile potrivite pentru terminarea Lumii.
Îl găsim şi în rolurile de mediator între zi şi noapte, între pământ şi apă, între suprafaţă şi adâncime, între ordine şi haos, între normă şi abatere, acţionând asemenea unui catalizator pentru armonizarea contrariilor şi normalizarea ritmurilor Firii.
Ca orice divinitate precreştină telurică, ariciul este stăpân şi paznic al bogăţiilor pământului. Împarte acest rol cu şarpele dar, spre deosebire de reptila care doar păzeşte comorile, ariciul este păstrătorul tainei unui dar al elementului pământ. Este vorba de o plantă magică, ce poate să învingă bolile şi moartea, ba chiar şi uneltele şi tehnologiile create de oameni. Aceeaşi plantă are darul de a deschide uşile Raiului, iar singur ariciul este cel care-i ştie taina.
Contrapartea sa feminină, "aricioaica," este depozitara unei alte taine. Conform unei credinţe populare de demult, dacă cineva închide puii aricioaicei într-o cameră încuiată cu lacăte, mama lor umblă până găseşte mult râvnita Iarbă a Fiarelor, o buruiană magică pe care doar ea o poate găsi şi cu care numai atingând lacătele şi zăvoarele, acestea se deschid de la sine. Din motive mai mult decât evidente, Iarba Fiarelor era căutată îndeosebi de hoţi, de lotri, de ocnaşi şi de haiduci.

Cu sau fără simbolismul său fascinant, ariciul rămîne acelaşi spiriduş al toamnei, a cărui apariţie ne încântă privirea şi ziua.
Iubiţi-l şi ocrotiţi-l ori de câte ori îl întâlniţi!
descopera

Românii cresc vipere, struţi şi prepeliţe japoneze şi culeg mure olandeze şi smochine

Sunt anumiţi fermieri români care se pot încadra cu uşurinţă în categoria celor „exotici”. SFin a stat de vorbă cu câţiva dintre ei şi vă prezintă modul prin care aceştia au reuşit să transforme o pasiune într-un business care atrage tot mai multe persoane.
În comuna Cosminele, din Prahova, Vasile Muraru Ion a reuşit să pună pe picioare o plantaţie de 5.000 de metri pă­traţi de muri olandezi. Din fru­c­tele adunate într-un an fermie­rul prahovean susţine că realizează o cifră de afaceri destul de frumoasă, ajungând şi la 50.000 de lei. „Vin­dem băuturi din mure, lichior, vin, ţuică; dulceaţă, dar şi fructe proas­pete. Pentru un litru de lichior obţi­nem 30 de lei. La noi totul este fă­cut în casă, eu lucrez printre muri, iar soţia mea se ocupă de toate preparatele. În plus, produsele sunt ecologice deoarece nu utilizez niciun fel de îngrăşământ chimic”, ne-a povestit Vasile Muraru. Omul îşi petrece cam toată ziua printre murii săi, despre care spune că sunt de soi „pentru că nu au spini”. Anul acesta a recoltat 3 tone de fruc­te, din care a prelucrat 500 de kilograme, restul fiind vândut în piaţă cu 15 lei/kg.
Are însă şi un mare of: nu gă­seşte mână de lucru dispusă să-l a­jute. „Murele trebuie culese cu a­ten­ţie, sunt foarte fragile. Oamenii vor să fie plătiţi, dar să lucreze în do­rul lelii”, se plânge interlocuto­rul nostru. Muraru este primul cultivator de mure olandeze din Ro­mâ­­nia. El şi-a început afacerea în 2004, când i-a adus cineva câţiva bu­taşi din străinătate. Astăzi a a­juns să deţină 2.500 de muri, reu­şind să insufle şi altora pasiunea pentru acest tip de culturi. „Cine a venit şi mi-a cerut i-am dat muri. O fac gratis. I-am şi învăţat cum să-i îngrijească. Soiul pe care îl am se adaptează foarte repede la multe soluri şi este foarte productiv”, a precizat Vasile Muraru.

Prepeliţa japoneză trăieşte în Suceava
Într-un alt colţ al României, ju­deţul Suceava, Ioan Buzduga patro­nea­ză o fermă de prepeliţe, care nu sunt japoneze get-beget, ci au ceva gene şi de la suratele lor din Franţa. „Am încrucişat două rase, pe cea din Japonia şi pe cea din Franţa, şi am obţinut un soi mai greu cu 20-30 de grame. Am pornit totul de la zero şi acum am dezvoltat o altă afa­cere paralelă cu găini de rasă. În 2010 am avut un profit zilnic de 150 de lei”, ne-a povestit fermierul sucevean.
Anul acesta a utilizat 30.000 de euro pentru a ridica un spaţiu în care să poată creşte 7.000-8.000 de prepeliţe. De profesie tehnician agricol, Buzduga a ajuns furnizorul unor reţele cunoscute de magazine din judeţul său. „Zilnic vindem 700-800 de ouă cu 0,40 lei/bucata. Totul a început acum cinci ani şi acum am 1.250 de prepeliţe de care mă ocup cu cea mai mare grijă. Nu folosesc niciun fel de medicament în tratarea lor, doar oţet de mere, miere de albine şi ceai de urzici”, susţine suceveanul.
Aflat la o venerabilă vârstă, Ioan Buzduga se implică şi în pre­gătirea tinerilor care vor să se dezvolte în agricultură. Din punctul său de vedere, acest sector este singurul care poate scoate economia României din criză. „Eu lupt pentru adevărul agricol. România trebuie să se axeze pe culturile ecolo­gice. În viitor mă voi dezvolta şi în alte segmente: plantarea de cătină şi creşterea de capre”, a precizat pro­prietarul de prepeliţe.


Coaja de ou, vândută cu 3 euro
Crescătoriile de struţi nu sunt chiar o noutate pentru ţara noastră, destul de mulţi români impli­cân­du-se în acest tip de business. Puţini au reuşit însă să se menţină pe piaţă în condiţiile în care o fermă care adăposteşte struţi are nevoie de o atenţie specială. Lângă Alexandria, în urma unei investiţii româno-italiene, s-a dezvoltat una dintre cele mai cunoscute ferme „Steaua Sudului”, axată pe produ­cerea, creşterea şi vân­za­rea puilor de struţi, dar şi a familiilor reproducătoare. Reprezentanţii fermei vorbesc foarte puţin despre aface­rea lor, susţinând că este una o­biş­nuită. Refuză să facă public profi­tul obţinut, preferând să dea doar exemple de preţuri practicate la comercializarea diferitelor pro­du­se. Pentru un pui de struţ cu vârsta între 4 şi 6 săptămâni preţul de referinţă este de 400 de lei, în timp ce o familie de struţi tineri poate ajunge la 2.500 de euro, iar o familie de reproducători de 5-9 ani poa­te costa între 3.000 şi 3.500 de euro. Nici oul de struţ nu este foarte ieftin, cel utilizat pentru incubare având o valoare între 50 şi 100 de euro, iar cel pentru consum - 50 de euro. Mai ieftină este coaja de ou, oul gol folosit pentru încondeiere fiind vândut cu 10 euro dacă e întreg şi cu 3 euro la jumătate.

Satul care trăieşte din smochine
Undeva pe Clisura Dunării, în Me­hedinţi, în localitatea Şviniţa, oa­­menii au transformat smochinul în brand. An de an fructul cel dulce este sărbătorit printr-un festival, să­tenii implicându-se în dezvolta­rea culturilor de smochini.
Primarul comunei Şviniţa, Ni­co­­lae Curtici, ne-a povestit că totul a pornit de la faptul că locuitorii din zonă aveau în curţi unul-doi smochini şi au văzut interesul pe care fructele acestora îl stârneau în rândul străinilor. Aşa s-au gândit că nu este o idee rea să extindă totul, iar anul trecut a fost pusă pe pi­cioare o plantaţie de 1.100 de smochini pe un teren de 1,6 hectare de­ţinut de comună. Livada este rezultatul unui program internaţional în urma căruia primăria a primit o fi­nanţare nerambursabilă de 36.000 de dolari. „Pe noi ne-a costat totul 72.000 de dolari. Nu este însă singura investiţie făcută. Am cum­părat cu 4.000 de euro un uscător de fructe şi intenţionăm să ridicăm o fabrică şi să ne implicăm în cu­le­gerea şi uscarea plantelor medicinale”, ne-a povestit Nicolae Curtici.
Un smochin ajuns la vârsta de 7 ani dă într-un an cam 100 de kilo­gra­me de fructe. Fiecare locuitor ­din Şviniţa  are în ogradă doi-trei pomi. De obicei, recolta este vân­dută direct de la poartă. Un kilogram de smochine proaspete costă 3-4 lei, iar un borcan de dulceaţă - 10 lei.
Toate poveştile arată faptul că ro­mânii sunt inventivi şi reuşesc să se adapteze unor situaţii care pentru unii sunt stranii. Totul se rezumă însă la muncă şi la implicare totală. Punerea pe picioare a unor ferme precum cele prezentate necesită nu doar efort financiar, ci şi unul fizic.

saptamina financiara

Mucegaiurile si toxicitaea alimentelor

Sunt condimentele adaosuri alimentare inutile, ba mai mult, chiar toxice? O informatie difuzata la tv m-a determinat sa ma lamuresc asupra acestei chestiuni.

In urma cu cateva zile, am urmarit - pe un post public de televiziune de la noi - o stire prin care eram sfatuiti sa nu mai consumam paprika (adica boia de ardei iute sau dulce), piper, alune, unt de arahide, chiar si nuci, pentru ca "ele contin o substanta toxica (anflatoxina)".

Stirea era insotita si de un sondaj, oamenii fiind in asa fel interogati, incat aproape iti era jena ca si tu faci parte din marea masa a ignorantilor care mai folosesc condimente ca piper, paprika si in ziua de azi. Ce sa mai vorbim de pasiunea pentru untul de arahide sau pentru alune. Doamnelor, ar fi cazul sa renuntam si la nuci, folosite atat de mult la noi in tara pentru prepararea diferitelor prajituri?

Sa aflam totusi adevarul care se ascunde in spatele unor astfel de afirmatii, insuficient prelucrate si prezentate doar pentru tenta de senzational, nu pentru corecta informare a oamenilor.
In primul rand am cautat date despre substanta toxica pomenita ("anflatoxina") si am constatat cu uimire ca in afara de cele cateva stiri de pe siteurile romanesti, substanta nu apare! Oare sa fim doar noi cei alarmati, si ceilalti sa nu cunoasca inca nimic? Greu de crezut!

De fapt substanta se numeste aflatoxina si apare in foarte multe prezentari pe siteurile medicale si pe cele cu informatii despre produsele alimentare. Ba mai mult, am citit despre aflatoxina si intr-o stire despre armele biologice! (Aflatoxina era prezentata alaturi de antrax, de toxina botulinica sau de gazul sarin - ce-i drept este, conform studiilor, cea mai putin toxica dintre toate).

Avem oare o bomba cu ceas in camara, printre borcanele cu dulceata si pungile cu paste fainoase? Mai ca-mi venea sa arunc pliculetele cu boia, cu piper, imi luasem gandul de la alune!

Aflatoxina este o substanta toxica produsa de anumite tipuri de mucegaiuri. Prima data aflatoxina a fost identificata in 1961 la Aspergillus flavus, mucegai de la care i s-a dat si denumirea (A.flavus - aflatoxina).

Tipurile de mucegaiuri Aspergillus se dezvolta in gramezile de balegar, in fan, in cereale, in plantele aflate in descompunere.
Conditiile de stocare ale cerealelor si plantelor pentru alimentatie influenteaza dezvoltarea acestor mucegaiuri, care cresc foarte bine in medii cu umiditate si temperatura ridicate, in lipsa ventilatiei.

Aflatoxina a fost detectata ocazional in lapte, branzeturi, cereale, alune, nuci, migdale, smochine, condimente, seminte de bumbac, alte tipuri de alimente si furaje. Laptele, ouale si carnea pot contine aflatoxina pentru ca animalele si pasarile au consumat furaje contaminate.

Conform cercetatorilor americani, cel mai inalt risc de contaminare cu aflatoxina il au cerealele, alunele si semintele de bumbac. Si frunzele de tutun stocate si prelucrate necorespunzator ar putea contine aflatoxina, sporind in acest fel gradul de toxicitate pentru fumatori, si asa expusi multiplelor riscuri ale viciului lor.

Imbolnaviri acute la oameni (aflatoxicoze) au fost raportate in tari ca Taiwan, India, Kenya. Simptomele sunt : dureri abdominale, voma, edem pulmonar, convulsii, coma si uneori chiar moartea prin edem cerebral.

Apar leziuni la nivelul ficatului, rinichilor si inmii.
Expunerile prelungite chiar la doze mici de aflatoxina pot favoriza aparitia cancerelor. Unele studii apreciaza ca potentialul cancarigen al aflatoxinei este foarte mare.

Important de retinut este faptul ca aceasta toxina apare in alimentele depozitate necorespunzator, in care se dezvolta mucegaiuri de tipul Aspergillus.
Paprika, piperul, diferite condimente, alunele, nucile, alte alimente sau furaje pentru pasari si animale pot contine aflatoxina numai in situatii particulare, atunci cand sunt transportate, stocate si prelucrate necorespunzator.

Prezenta aflatoxinei in alimente sau furaje se poate determina in laborator, cu teste speciale care ar trebui aplicate in fiecare tara la nivelul centrelor pentru testarea produselor alimentare. Testarea trebuie realizata pentru productia interna dar si pentru importuri (alimentele, condimentele care se livreaza vrac ar putea pe perioada transportului sa dezvolte colonii de Aspergillus care produc aflatoxina).

In concluzie : Nu condimentele sunt de vina, alunele sau alte delicatese cu care ne-am obisnuit. Totul e sa le consumam in cantatati rezonabile, fara abuzuri.
Dar mai ales sa avem multa grija in momentul in care ne aprovizionam, sa ne asiguram pe cat posibil ca am cumparat un produs de calitate, transportat, fabricat in conditii sigure, igienice. Orice miros suspect, de mucegai, de ranced, orice aspect modificat al produsului trebuie sa ne puna pe ganduri si chiar sa semnalam acest fapt protectiei consumatorilor. Putem contribui astfel la depistarea si stoparea unor abuzuri in industria alimentara.

P.S. Referitor la stirea care a declansat aceasta cercetare amanuntita, iata si alte informatii in plus, care nu au incaput in stirea cu pricina la tv, dar au fost furnizate de catre ROMPRES: "In Ungaria, interzicerea consumului de boia de ardei (paprika) provenita din America de Sud se refera doar la pliculetele de boia care expira inainte de 15 aprilie 2005", a anuntat ministrul ungar al sanatatii, Jenoe Racz. 

Aspergillus fumigatus este o ciupercă. Este una din cele mai comune specii de Aspergillus care cauzează boli la oamenii cu un sistem imunitar slăbit.

Se poate găsi aproape oriunde în mediul înconjurător, şi în special în materiile organice în descompunere. Are un genom stabil, fără cicluri sexuale cunoscute, se reproduce prin formarea porilor care sunt eliberate în mediul înconjurător.

Este capabil să se dezvolte la temperatura corpului uman, şi sporii sunt inhalaţi de aproape toată populaţia. Dar, sunt şi eliminaţi rapid de către sistemul imunitar.

Simptomele: sunt foarte generali şi tipici. Simptomele pot include: febră, slăbiciune generală, dureri de piept, pierderi de greutate, sânge în urină, linii roşii subţiri sau vase de sânge sparte sub unghii.

Daily Telegraph: Rusia ameninţă România cu rachete din cauza scutului de la Deveselu!

Ameninţări fără precedent ale lui Dmitri Medvedev. Supărat că americanii îşi instalează scutul anti-rachetă în diferite ţări europene, preşedintele rus a declarat că-şi va dota armata cu armele necesare pentru a-l distruge. Astfel, state membre UE, precum Polonia, România şi Spania, sau membre NATO, precum Turcia vor deveni ţintele Rusiei dacă americanii nu se aşează la masa negocierilor.

"Am însărcinat forţele armate cu alcătuirea unor planuri pentru a distruge sistemele de informaţii, comandă şi control ale scutului antirachetă (SUA/NATO - n.r.)", a spus preşedintele Medvedev într-o declaraţie de o duritate fără precedent, notează Daily Telegraph.

"Partenerii noştri din NATO nu arată deocamdată niciun fel de disponibilitate de a lua în considerare îngrijorările noastre legate de arhitectura scutului european antirachetă, ceea ce ne convinge că planurile lor sunt îndreptate împotriva Rusiei", a declarat, miercuri, preşedintele Dmitri Medvedev.

Mai mult, notează Daily Telegraph, liderul de la Kremlin a spus că anxietatea Rusiei este atât de mare, încât îşi rezervă dreptul de a revoca tratatele în vigoare privind controlul armelor nucleare (START) şi de a ieşi de la negocierile pentru noi tratate în domeniu.

Casa Albă i-a dat imediat replica lui Medvedev, anunţând că Washingtonul nu îşi va modifica sub nicio formă planurile. "În niciun fel nu vom limita sau modifica planurile noastre de desfăşurare în Europa", a declarat Tommy Vietor, purtător de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională. "Am explicat pe multiple canale oficialilor ruşi că sistemele de apărare antirachetă pe care intenţionăm să le desfăşurăm în Europa nu ameninţă şi nu pot ameninţa apărarea disuasivă strategică a Rusiei", a completat oficialul american.

Scutul faţă de care Rusia obiectează atât de ferm este destinat să doboare rachete venind dinspre state imprevizibile precum Iranul, dar va fi operaţional abia peste câţiva ani. Turcia, Polonia, România şi Spania au fost de acord să se alăture unei versiuni "mai diluate" decât cea a controversatului plan propus iniţial de fostul preşedinte George W. Bush.

Kremlinul a respins însă asigurările date de SUA şi iniţial a cerut - dar a fost refuzat - ca Rusia să fie partener egal în acest proiect, reaminteşte Daily Telegraph. În practică, aceasta ar fi însemnat ca Rusiei să i se fi dat aşa-zisul drept de acces la "butonul roşu", ceea ce i-ar fi permis armatei ruse să aibă un cuvânt de spus în faza operaţională - când şi dacă o rachetă să fie doborâtă.

A acorda fostului inamic al Americii din perioada Războiului Rece un drept atât de important într-un sistem militar sensibil a fost considerată la Casa Albă o condiţie inacceptabilă, dar Washingtonul a încercat să atenueze orgoliul rănit al Rusiei oferindu-i un schimb detaliat de informaţii despre sistem, scrie publicaţia britanică.

Rusia a respins asemenea oferte şi acum cere garanţii juridice de la Washington că noul sistem nu va fi folosit niciodată împotriva sa.

Detaliind o lungă listă de paşi militari concreţi pe care îi va face ţara sa, Medvedev a ameninţat şi cu o serie de contramăsuri politice pe care, dacă le va aplica, vor duce relaţia Rusiei cu Occidentul înapoi în Războiul Rece, notează Daily Telegraph..

Printre măsurile pe care Medvedev spune că le-a ordonat se numără extinderea razei de ţintire a rachetelor nucleare strategice ruse, instalarea unui sistem de avertizare timpurie în enclava rusă Kaliningrad, reechiparea arsenalului nuclear rus cu noi focoase care ar fi capabile să penetreze scutul antirachetă din Europa. Dacă va fi necesar, Rusia va desfăşura în Kaliningrad - enclava care are graniţe cu Polonia şi Lituania - rachete Iskander, care au raza de circa 500 de kilometri. Aceleaşi rachete ar putea fi desfăşurate şi în sudul Rusiei, în apropiere de Georgia şi Turcia, a menţionat preşedintele rus.

Acuzând SUA că ignoră îngrijorările ruse şi prezintă totul ca un fapt împlinit, Medvedev a avertizat că nu va sta cu mâinile în sân. Kremlinul nu va sta să se uite cum Washingtonul construieşte un sistem antirachetă ce ar putea modifica echilbrul armelor nucleare în favoarea Americii.
"Nu vom fi de acord să luăm parte la un program care, într-o perioadă relativ scurtă de timp, în 5, 6 sau poate 8 ani, va fi capabil să ne slăbească potenţialul disuasiv (nuclear)", a avertizat liderul de la Kremlin. jurnalul

Patriciu: energia eoliana este imorala, pentru ca are nevoie de subventii din banii tuturor

Energia eoliana este o energie "imorala" pentru ca are nevoie de subventii si e platita din banii nostri, a declarat miliardarul Dinu Patriciu.
"Ca niste elevi silitori, noi, Romania, preluam toate ideile proaste de la Bruxelles. Cum ar fi construirea a 4.000 MW eolieni din banul nostru. Si va spun din perspectiva de producator de turbine: e o industrie imatura ce consuma bani si nu produce. Exageram foarte tare si vom cheltui foarte multi bani pe o energie ce nu va fi economica decenii de-acum inainte", a afirmat el.

Romania sustine energia regenerabila printr-o schema care asigura producatorilor un influx de 10 miliarde de euro, fiind cea mai generoasa din Europa. Deja industria incepe sa sufere din cauza scumpirii energiei. Producatorul de aluminiu Alro a anuntat recent ca energia verde si schemele de reducere a emisiilor determina cresterea costurilor cu 20%. Transelectrica a anuntat si ea ca are nevoie de investitii de 500 de milioane de euro pentru a transporta energia eoliana. Mai mult, Romania are proiecte in sectorul energiei eoliene de 30.000 MW, aproape dublu fata de intregul sistem energetic, care totalizeaza 18.000 MW. 123credite

Antreprenorii români: Plătim taxe foarte mari, dar rezultatul e zero. Nu avem infrastructură, sănătate şi învăţământ! Unde se duc banii?

Ziarul Financiar a început săptămâna aceasta o campanie referitoare la modul în care vor fi gestionate cele 195 de miliarde de lei (45 mld. euro) pe care Guvernul estimează să le strângă în anul 2012 la bugetul consolidat, după cum indică proiectul legii bugetului. Site-ul www.zf.ro/buget-2012 va fi dedicat acestei teme, iar în fiecare zi ZF va încerca să vadă spre ce trebuie îndreptaţi banii, care sunt sursele de risipă, cum ar trebui construit bugetul pentru a atinge un deficit zero, dar şi ce spun oamenii de afaceri despre cum se cheltuie banul public în România.


Una dintre primele teme din cadrul campaniei bugetul în 2012 a abordat problema impozitelor şi taxelor plătite de angajaţi şi de angajaori în fiecare an. Astfel, un angajat cu un salariu mediu net lunar pe economie de 1.400 de lei plăteşte statului, anual, contribuţii şi taxe de 15.000 de lei, adică atât cât o jumătate de Dacia Logan.
"Un nivel mai redus al CAS şi al TVA ar creşte nivelul de încasări" sau "taxele pe salarii sunt prea mari, iar munca este impozitată prea mult", au spus ieri pentru ZF mai mulţi antreprenori români care au comentat pe tema impozitelor şi taxelor plătite în fiecare an.
"Cel mai tare ne deranjează că nu avem o administraţie eficientă, un sistem judiciar corect, un sistem sanitar decent şi, mai nou, nici un sistem de învăţământ adaptat la noile cerinţe ale pieţei muncii", spune Marcel Bărbuţ, proprietarul producătorului de materiale de construcţii AdePlast.
Antreprenorul român, care conduce o companie cu afaceri de 30,3 mil. euro în 2010, spune că deşi orice companie sau persoană fizică îşi doreşte să plătească un impozit sau o contribuţie la stat cât mai mică, problema nu este neapărat cât se plăteşte, ci ce se face cu aceşti bani.
"Nu trebuie să fii un auditor senior din Big 4 ca să realizezi pe unde şi cum se scurg banii publici prin mecanisme brevetate de atâtea guverne în atâţia ani : firme de apartament care câştigă şi când au şi când nu au concurenţă, unici participanţi, spargerea bugetelor în bucăţi mai mici pentru atribuire directă", explică şi Dragoş Dinu, singurul executiv român care a dus o companie (A&D Pharma) pe bursa din Londra.
Dinu, partener al Link Resource, companie de consultanţă specializată pe zona de sănătate, spune că statul trebuie să se decidă în ce anume investeşte (în funcţie de ROI - rata rentabilităţii investiţiilor) dacă are într-adevăr nevoie de bunurile şi serviciile pe care le cumpără, dacă are nevoie de întregul aparat administrativ care ar putea fi redus pe termen scurt, mediu şi lung prin investiţii în informatizare, şi cum reduce fenomenele de contrabandă şi muncă la negru.
Un calcul făcut de ZF arată că pentru a da angajatului 1.400 lei lunar, angajatorul plăteşte statului încă 1.000 de lei lunar - contribuţii sociale şi taxe. Deci, cheltuiala sa totală lunară pentru a plăti un salariu de 1.400 lei net lunar este de 2.400 de lei. La acest salariu, virează statului anual 12.000 de lei.
Statul nu a auzit de sistemul "performanţă-recompensă"
"Cred că taxele pe salarii sunt prea mari, iar munca este impozitată prea mult. La polul opus, taxele şi impozitele pe profit şi dividende sunt rezonabile. Toate acestea trebuie văzute însă într-un context comun", spune Filip Schwartz, acţionarul majoritar şi directorul executiv al Otter Distribution, unul dintre cei mai mari retaileri de pantofi din România, cu afaceri de 15,4 mil. euro în 2010.
El mai dă exemplul unei taxe pe proprietate aplicată companiilor de circa 1,5%. "Este normal să plăteşti dacă primeşti şi servicii pe măsură, însă în cazul acestei taxe, trebuie să o plătim chiar dacă nu există infrastructură pentru drumuri, pentru canalizare sau pentru curent. Înţeleg să plătim însă pe servicii, nu degeaba".
În ultimii zece ani doar Ministerul Transporturilor a avut la dispoziţie 20 de miliarde de euro, dar autostrăzile lipsesc în continuare, iar unele drumuri naţionale folosite şi de marii exportatori arată mai rău ca acum 20 de ani. Şi toate acestea se întâmplă pentru că nimeni nu a fost tras la răspundere, pentru că nimeni nu şi-a asumat cu semnătură, nume şi prenume întocmirea unor bugete nerealiste sau cheltuirea banului public fără rezultat. La puţin timp după ce a preluat Ministerul Transporturilor, Anca Boagiu spunea că Transporturile au avut întotdeauna bani, dar că nu s-a făcut nimic din "ignoranţă, nepăsare, neştiinţă sau rea-voinţă". La Ministerul Transporturilor s-au aflat în ultimii zece ani Radu Berceanu (PDL), Ludovic Orban (PNL), Gheorghe Dobre (PDL) sau Miron Mitrea (PSD)
"La stat lucrurile nu se judecă în termeni de performanţă-recompensă", afirmă Marcel Bărbuţ referindu-se şi la salariile din administraţia publică.
"Sistemul încurajează tinerii să pătrundă în administraţie nu prin salariile oferite, ci prin potenţialul de a-şi rotunji veniturile prin tot felul de mijloace, care nu au legătură cu performanţa, ci cu influenţa postului".
Taxe prea mari, colectare defectuoasă
Florin Panea, omul de afaceri român care deţine cel mai mare retailer local de încălţăminte şi produse de marochinărie, Leonardo, spune că nivelul de colectare a taxelor este foarte slab. "Circa 30% din totalul agenţilor economici plătesc taxe, restul nu declară venituri. Acest lucru nu este corect".
Omul de afaceri bihorean, care a pus bazele unei companii care în perioada de boom avea afaceri de peste 100 de milioane de euro, crede că din puţinii bani colectaţi la buget se fac investiţii inutile şi neproductive "pentru a uşura fenomenul de «sifonare» care oricum funcţionează din plin".
Leonardo a intrat în insolvenţă în a doua parte a anului 2009 cu datorii de peste 100 de milioane de euro.
De aceeaşi părere ca şi Florin Panea este şi Dragoş Petrescu, proprietarul lanţului de restaurante City Grill şi administratorul restaurantului Caru' cu Bere. El crede că taxele prea mari descurajează colectarea.
"Un nivel mai redus al CAS şi al TVA ar creşte nivelul de încasări." Petrescu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi activi antreprenori români din domeniul restaurantelor, crede că nu vom vedea însă o reducere a taxelor şi impozitelor în 2012 din cauza presiunilor venite din partea FMI, deşi atât în cazul TVA, cât şi în cazul CAS suntem campioni. "Este bine însă că există aceste presiuni pentru că organismele internaţionale sunt singurele care mai fac guvernul să reacţioneze."
El mai spune că sistemul de colectare este defectuos, iar taxele prea mari fac ca micii antreprenori să fie greu de determinat să plătească. "Ei nu plătesc deloc."
Tot despre colectare vorbeşte şi Tudor Furir, directorul general al importatorului de băuturi alcoolice Pernod Ricard România, unul dintre cei mai mari jucători din acest segment. "Marea resursă neexploatată în România cred că este partea de colectare. Potenţialul de colectare este mai mare cu câteva zeci de procente." Şeful importatorului mai spune că nu este normal ca numărul de angajaţi din sectorul de stat să fie atât de mare, cu atât mai mult cu cât mediul privat şi-a reglat afacerile din mers.
"Transparenţă există la nivel general, însă lipsesc detaliile şi explicaţiile unde se duc banii. Mi se pare că bugetul este construit pe nişte promisiuni optimiste şi nu ştiu dacă banii se vor şi colecta. Personal, aş vrea să ştiu care sunt sursele acestui buget (veniturile - n.red.) şi cum evoluează partea de colectare vizavi de fiscalitate. E uşor să pui pe hârtie un buget. Important este să-l duci la capăt", mai spune Tudor Furir. ziarul financiar