REGULI DE AUR pentru A ÎNCEPE O AFACERE CU ALBINE!

Afacerea cu albine a devenit în ultima vreme tot mai atractivă pentru tineri iar primii pași în apicultură nu sunt de cele mai multe ori ușori.  Iubitorii de stupărit sunt oameni de toate vârstele și profesiile care au un punct comun: dragostea de albine, natura, aer liber. Apicultura are o latură materială (se obține miere, polen, păstură, ceară, propolis) cât și una spirituală. Nimic nu se compară cu zumzetul unui roi de albine sau cu o plimbare prin stupina ta. Dincolo de aceste aspecte rămân însă primele întrebări: cum amplasăm stupina, cu câte familii începem, cum alegem primele familii?

Iată câteva răspunsuri care vă pot ajuta ca apicultori începători, și nu numai:

Organizarea unei stupine

Ca în orice activitate, și în apicultură apar probleme care trebuie rezolvate. Stuparii începători sunt puși în fața unor dileme care la prima vedere sunt greu de finalizat. Procurarea de stupi, familii de albine, tot felul de echipamente și materiale apicole nu sunt probleme a căror rezolvare înseamna numai o simplă bătaie din palme. Totul trebuie făcut cu atenție și numai după o prealabilă documentare (literatura de specialitate este foarte generoasă) și mai ales cu multă tenacitate.

Primul pas în apicultură

De obicei se pornește cu un număr limitat de stupi, 2-3 bucăți, iar pe măsură ce stuparul începător capătă experiență și stupina va crește numeric și calitativ. Se poate ajunge ca în 3-4 ani să avem creată o stupină frumoasă, familii de albine puternice care să aducă producții mari de miere și alte produse apicole. Trebuie doar să avem răbdare, să perseverăm și sigur rezultatele nu vor întârzia să apară.

Alegerea vetrei stupinei

Se face pe baza mai multor criterii. Raza de zbor a albinei este de 3 kilometri. Această suprafață (2.826 hectare) trebuie să asigure un cules bogat, întins pe toata durata sezonului activ. Pe o vatră nu se instalează mai mult de 30 familii de albine, ținând seama că o familie consumă în decursul unui an apicol 90 kilograme de miere și 30 kilograme de polen. Asta ca să nu mai punem la socoteală și cantitatea de produse marfa pe care sperăm să le obținem. De obicei într-un an bun se pot realiza de la un stup 25-30 kilograme miere, 800 grame ceară și 3-4 kilograme polen. În final rezultatele depind numai de priceperea fiecăruia.

Amplasarea stupinei

Amplasarea stupinei se face pe o vatră care este însorită primăvara și toamna, departe de surse poluante, în locuri liniștite, departe de drumuri intens circulate și de ape curgătoare mari. Stupii de albine se așează cu urdinișurile orientate spre sud-est, la o distanță de 2 metri pe rând și 4-5 metri între rânduri. Între două stupine vecine, trebuie să fie o distanță de 2-3 km, asta în funcție de potențialul melifer al zonei.

Alegerea tipului de stup

Următorul pas este alegerea tipului de stup în care dorim să ne cazam familiile de albine. Stupii sunt de două feluri: stupi orizontali și stupi verticali. În cadrul fiecărei categorii, sunt diferite variante constructive.Ce trebuie știut despre stupi: de orice tip ar fi, toți sunt buni pentru practicarea apiculturii. Condițiile de bază sunt acelea care țin de realizarea lor. Trebuie să fie rezistenți, bine încheiați, realizați după standard, și nu în ultimul rând încăpători. Deci mare atenție la ce cumpărați!

Prin alegerea stupilor, trebuie să asigurăm la albine condiții de viață cât mai apropiate de cele din natură. Producția de miere, păstură, polen, ceară, propolis depinde în mare măsură și de tipul de echipament apicol folosit, cât și de calitatea acestuia. Nu se pornește la drum cu stupi din vechituri. Consultând stuparii din zona voastra veți putea aprecia ce tip de stup veți alege.

Un adevăr e sigur: un stup orizontal se va preta mai bine unui stuparit staționar iar unul vertical cu magazine sau unul multietajat unui stupărit pastoral. La fel și zona în care aveți amplasată stupina are o mare influență. Pentru sudul țării unde albinele au o dezvoltare de primăvară mai accelerată se recomandă stupii multietajați, iar în zonele de deal, montane și nordice, stupi verticali cu magazine cât și stupi orizontali. Avantajele și dezavantajele ce decurg din folosirea unui anume tip de stup trebuie foarte bine cântărite.

Procurarea familiilor de albine

La cumpărare trebuie avut grijă ca acestea să fie suficient de puternice (7-8 faguri din care 5-6 cu puiet), într-o perfectă stare de sănătate și cât mai adaptată zonei în care vreți să înființați stupina. Și roiurile sunt bune cu condiția să aibă albină multă (1,5 kg) și apoi să fie dotate cu o matcă tânără și prolifică. Este recomandat ca roiurile de albine să fie instalate în stupi noi, pe rame cu faguri neclădiți, pentru că așa vom putea evita bolile. Aceste cerințe sunt minime, urmând ca la următoarele achiziții să aveți în vedere și alte aspecte care țin mai mult de experiența avută.

Aprecierea calității unei familii de albine se poate face ușor daca urmărim:

Prolificitatea mătcii – Este unul din factorii principali care determină puterea unei familii. Matca trebuie să depună un număr mare de ouă, aproximativ 150-180.000, în decursul unui sezon. Prezența masivă a ramelor cu puiet este un indiciu clar. Felul depunerii și repartizarea puietului pe rame pot spune ceva despre calitatea mătcii. O matcă trebuie să fie activă pentru că ea reprezintă viitorul unei familii. Nu degeaba se spune că matca dă tonul. Exemplu: prin schimbarea unei mătci, într-o anumită perioadă de timp stupul se va transforma, calitățile mătcii fiind transmise la descendenți.

Rezistența la iernare – Sunt familii de albine care pe lângă faptul că sunt îngrijite bine de apicultor, au un fel al lor de a trece mai ușor prin iarnă. De aceasta însușire trebuie să se țină seama, pentru că iernile noastre sunt destul de lungi (120-150 zile). Parametrii luați în calcul sunt: mortalitatea albinelor, consumul de hrană. Bineînțeles se vor prefera familii cu o mortalitate redusă și un consum mai mic de miere.

Blândețea albinelor – Se stabilește prin urmărirea lor în momentul când se execută o anumită lucrare. Dacă la deschiderea stupului albinele stau liniștite, nefiind nevoie de mult fum, totul este în regulă și o să știm că am dat peste o familie bună.

Rezistența la boli – În această direcție felul de a reacționa al albinelor la boli și dăunători este diferit. Sunt familii cu un instinct mai mare de a păstra curățenia în stup. Acestea trebuie alese! Prin comparație, se întâmplă ca la oameni. O casa mai curată – un spațiu cu mai puțini factori agresivi externi.

Hărnicia la cules – Familiile mai harnice își încep activitatea la primele ore ale dimineții, au un număr mare de zboruri pe zi iar seara își continuă activitatea până mai târziu. De obicei, un urdiniș aglomerat de la primele ore ale dimineții reprezintă o dovadă.

Producția de miere – Este indiciul principal! O familie care la sfârșitul sezonului activ și-a asigurat rezervele de hrană și a dat o mare cantitate de miere marfă, este valoroasă. Bineînțeles că pentru stuparii începători care vor să-și achiziționeze familii de albine, numai unele dintre indiciile asupra calității materialului biologic sunt relevante.

Sursa agrointel

ÎMPĂMÂNTAREA – POATE CEA MAI MARE DESCOPERIRE MEDICALA !

V-aţi întrebat vreodată de ce simţim o plăcere aparte atunci când ne plimbăm în picioarele goale prin iarbă udată de roua dimineţii? Sau atunci când ne plimbăm desculţi pe malul mării? … Ei bine se pare că răspunsul la aceste întrebări este unul care s-ar putea să schimbe nu numai felul în care facem aceste lucruri, dar mai ales frecvenţa în care o facem.
Dacă eşti ca majoritatea oamenilor, probabil că mai tot timpul porţi încălţări cu tălpi din cauciuc sau din plastic. Şi probabil că nu-ţi trece prin minte că acest simplu lucru poate fi cel mai mare rău pe care îl poţi face sănătăţii tale.

În 1998 Clint Ober, un fost director executiv la o companie TV, pensionat, stătea pe o bancă într-un parc în oraşul său natal. În timp ce se uita la turiştii care treceau prin faţa lui, şi-a dat seama că toţi, inclusiv el purtau încălţăminte cu talpă de cauciuc sau de plastic şi s-a gândit dacă nu cumva aceasta are cumva un impact asupra sănătăţii. Întrebarea a venit în capul său datorită experienţei avute în meseria sa în care obişnuia să izoleze cablurile, având în minte noţiunea că toate sistemele electrice din casele şi birourile noastre sunt stabilizate şi protejate de pământ prin împământare.

Ober s-a întrebat dacă nu cumva acest câmp energetic ar putea să protejeze şi sănătatea corpurilor noastre. Ceea ce nu a bănuit atunci a fost faptul că această întrebare a sa va pune în mişcare ani şi ani de experimente şi studii, iar acestea vor scoate la iveală rezultate incredibile Deşi folosesc o varietate de cuvinte pentru a o descrie, fiecare școală modernă de medicină alternativă vorbeşte despre „energie”. Dar ce este această „energie” fundamentală despre care tot auzim?

Pielea ta, în general, este un conductor foarte bun. Poţi conecta orice parte a pielii tale la pământ, dar dacă vei compara diferite părţi există una care este deosebit de puternică, şi care este chiar în mijlocul tălpii piciorului; un punct cunoscut de acupuncturişti ca Rinichi 1 (K1). Este un punct bine-cunoscut pentru faptul că din punct de vedere conductiv se conectează la toate meridianele de acupunctură şi în esenţă, se conectează la fiecare colţişor al corpului tău.
Interesant este că împământarea sau mai degrabă lipsa acesteia, are mult de a face cu înmulţirea bolilor moderne.

Când eşti conectat cu pământul (fie că mergi desculţ sau ai fost conectat electric pe punctul K1 al piciorului), există un transfer de electroni liberi din pământ în corpul tău. Aceşti electroni liberi sunt, probabil, cei mai puternici antioxidanţi cunoscuţi de om.

În urma experimentelor făcute, s-a demonstrat că aceşti antioxidanţi sunt responsabili pentru câteva observaţii clinice foarte interesante:
• Schimbări benefice ale frecvenţei cardiace;
• Scăderea rezistenţei pielii;
• Scăderea nivelului de inflamaţie

Pentru a înţelege mai bine ştiinţa din spatele a ce se întâmplă în timpul în care suntem conectaţi la pământ şi de modul în care aceasta are impact asupra răspunsului inflamator, Dr. Oschman ne explică ceea ce se întâmplă atunci când va confruntaţi cu un traumatism.

Dr. Oschman este expert în domeniul medicinei energetice, cu o diplomă de licenţă în biofizică şi un doctorat în biologie de la Universitatea din Pittsburgh.

Ca autor al unui număr mare de cărţi, el este recunoscut pe scară largă ca o autoritate în biofizica energiei medicale.

„Chiar şi la cea mai mică contuzie, dacă te ciocneşti de uşă, sistemul imunitar răspunde imediat prin trimiterea de celule albe din sânge (neutrofile) la locul impactului.

Neutrofilele secretă specii reactive de oxigen (ROS), numite radicali liberi. Acestea sunt ca Pac- Man, molecule foarte importante, care au misiunea de a distruge.

În cazul în care bacteriile au ajuns prin intermediul pielii în corp, aceşti radicali liberi vor distruge bacteriile foarte repede. Dacă ai celule deteriorate, radicalii liberi le vor distruge, astfel încât să existe spaţiu pentru celulele sănătoase să se mişte pentru repararea ţesuturilor.

Acesta este cunoscut ca răspunsul inflamator.

Ceea ce am descoperit şi este cu adevărat profund este aceasta: am înţeles acum de ce primim acest răspuns inflamator, care are cinci caracteristici: durere, roşeaţă, căldură, pierderea abilităţii de mişcare şi umflarea. Toate acestea sunt cele cinci semnalmente distinctive ale inflamaţiei şi se dovedeşte că nu este nevoie să se întâmple aşa.

Inflamaţia, care în medicină este considerată o parte importantă a procesului de vindecare, este de fapt un artefact cauzat de lipsa de electroni în ţesuturile tale.

Ce se întâmplă este că neutrofilele livrează specii reactive de oxigen (SRO) la locul incidentului, dar procedând astfel, unii dintre aceşti radicali liberi se pot scurge în ţesutul din jur şi îi poate cauza ţesutului sănătos daune. Asta este de fapt ceea ce creează răspunsul inflamator”.

Cercetarea asupra împământării a descoperit acum că, dacă ţii picioarele goale pe pământ după ce te loveşti sau te accidentezi, electronii vor migra în corpul tău şi se vor răspândi prin ţesuturi.

Orice radical liber care se scurge în ţesutul sănătos va fi imediat neutralizat electric. Acest lucru se întâmplă deoarece electronii sunt negativi, în timp ce radicalii liberi sunt pozitivi, astfel încât aceştia se anulează reciproc.

„Deci, într-adevăr ceea ce se întâmplă cu împământarea sau conectarea la pământ este că vă protejaţi organismul de la – cum le numesc eu, pagubele colaterale”, spune Dr. Oschman.

„Aceste distrugeri nu au fost destinate să aibă loc, dar au loc pentru că ne-am deconectat de la pământ prin punerea de cauciuc şi de material plastic între picioarele noastre şi pământ.

Pentru a putea adapta împământarea la nevoile omului modern, specialiştii au găsit metode de a aduce energia pământului direct în casele oamenilor.

Astfel au apărut cearșafuri electrice cu ajutorul cărora oamenii sunt conectaţi la pământ în timp ce dorm. Preșuri pentru calculator pe care poţi sta cu picioarele goale în timp ce lucrezi sau papuci care au în talpă un material conector între punctul K1 şi pământ.

David Wolfe, cunoscută autoritate în domeniul medicinei alternative şi un puternic susţinător al împământării, a făcut un experiment în direct în timpul unei prezentări pe 20 de indivizi din sală, care au fost conectaţi la energia pământului printr-un cablu electric care la un capăt era înfipt în pământ în afara sălii de prezentare. După 80 de minute, participanţilor li s-a recoltat sânge şi li 2s-au făcut analize care au fost apoi proiectate în direct şi explicate pe loc. Rezultatele au fost pe măsură.

Împământarea, o strategie împotriva îmbătrânirii

Una din teoriile dominante privind îmbătrânirea este teoria radicalilor liberi, conform căreia îmbătrânirea se produce din cauza pagubelor cumulate, cauzate de radicalii liberi.
Când aveţi un traumatism sau o inflamaţie cronică, prin respiraţie şi din alimentele pe care le mâncăm, printre alte lucruri suntem expuşi la radicalii liberi.
În timp ce nu poţi să elimini complet toţi radicalii liberi, îţi doreşti să menții un echilibru sănătos de electroni antioxidanţi în organismul tău pentru a fi sigur că distrugerile datorate radicalilor liberi nu vor scăpa de sub control.

Conectarea la pământ poate ajuta la realizarea acestui echilibru delicat.

Există trei tipuri de sub-modele ale procesului de îmbătrânire cauzate de radicalii liberi:
1. Deteriorarea/mutaţia ADN-ului din cauza radicalilor liberi;
2. Teoria mitocondriilor. Mitocondriile în fiecare celulă din corpul nostru efectueză metabolismul oxidativ şi un produs secundar care sunt radicalii liberi. În cele din urmă mitocondriile se uzează sau se autodistrug din cauza excesului de radicali liberi;
3. Teoria încrucişării de proteine, ceea ce explică riduri de pe piele. Proteinele se lipesc una de alta, reducând eficiența enzimelor.

„Am impresia, din studiul meu de biofizică şi biologie celulară, că organismul este proiectat cu o ţesătură semi-conductoare care conectează totul în organism, inclusiv în interiorul fiecărei celule”, spune Dr. Oschman.

Mă refer la acest sistem ca la o matrice vie. Electronii, cei care intră în partea de jos a piciorului nostru, se pot muta oriunde în corp.
În orice loc unde se formează radicali liberi, există electroni în apropiere, care îi pot neutraliza şi astfel se pot preveni toate aceste procese: leziuni mitocondriale, lipirea proteinelor şi mutaţia sau deteriorarea genetică.
Astfel, întreaga structură este în esenţă un sistem de apărare antioxidant, care este în fiecare parte a corpului nostru.
Aşa că, dacă aţi merge desculţ, veţi înmagazina electroni pe corpul îi va stoca, iar aceştia vor fi disponibili în orice moment în cazul în care aţi putea avea un traumatism, sau în orice punct în cazul în care un radical liber s-ar putea forma.

Cum ne afectează sângele împământarea

O altă descoperire foarte importantă, şi una dintre cele mai recente, este faptul că împământarea subţiază sângele, făcându-l mai puţin vâscos. Această descoperire poate avea un impact profund asupra bolilor cardiovasculare, care sunt acum numărul unu cauzator de moarte în lume.

Practic, fiecare aspect al bolilor cardiovasculare a fost corelat cu vâscozitatea crescută a sângelui.

Dr. Frank Sinatra a antrenat echipa doctorului Oschman în modul de evaluare a vâscozităţii sângelui folosind o metodă numită potenţialul zeta. Aceasta măsoară potenţialul celulelelor roşii din sânge, prin determinarea vitezei cu care acestea migrează într-un câmp electric.

Se pare că atunci când se produce împământarea, potenţialul zeta creşte repede, ceea ce înseamnă că celulele roşii din sânge au o încărcătură mai mare pe suprafaţa lor, care le îndepărtează una de alta.

Această acţiune face ca sângele să se subţieze şi să curgă mai uşor.
De asemenea, tensiunea arterială scade semnificativ.
O altă implicaţie evidentă a acestui fapt este că prin îndepărtarea reciprocă, celulele roşii din sânge sunt mai puţin înclinate să rămână împreună şi să formeze un cheag. Cheagurile de sânge nu trebuie să fie foarte mari pentru a forma o embolie pulmonară care v-ar ucide instantaneu, astfel încât acesta este un beneficiu semnificativ.

În plus, în cazul în care potenţialul zeta este ridicat, lucru ce poate fi facilitat de împământare, nu se va reduce doar riscul de boli de inimă, dar, de asemenea, riscul de demență multi-infarct, în cazul în care începe să se piardă ţesutul cerebral din cauza micro-coagulărilor din creier.

Cele mai bune suprafeţe pentru împământare

În mod evident, cel mai simplu mod este să se meargă desculţ. Dar ce putem spune despre locuitorii din mediul urban sau oraş, care sunt înconjuraţi de asfalt şi beton? Poţi să te conectezi prin acestea? Şi care dintre suprafeţe naturale sunt cele mai eficiente?

Există într-adevăr, diferenţe semnificative între diverse suprafeţe.
Locul ideal pentru mersul pe jos în picioarele goale este pe plajă, în apropierea sau în apă, pentru că apa de mare este un conductor foarte bun. Corpul nostru, de asemenea, conţine în cea mai mare parte a sa apă, astfel încât se creează o conexiune bună.
Iarba, mai ales dacă este acoperită cu rouă, pe care te-ai putea plimba dacă te trezeşti dimineaţa devreme, este o altă suprafaţă extrem de potrivită.

Potrivit dr. Oschman, betonul este un bun conductor, atâta timp cât acesta nu a fost izolat. Picturile pe beton nu permit electronilor să treacă prin el foarte bine.

Materiale cum ar fi asfaltul, lemnul, şi izolările tipice cum ar fi din plastic sau cauciuc, nu vor permite deasemenea electronilor să treacă şi să vă ajute în procesul de împământare.

Modalităţi uşoare de a încorpora împământarea în viaţa de zi cu zi

Mersul desculţ în aer liber este una dintre modalităţile cele mai minunate, ieftine şi puternice de a ne conecta la pământ şi care poate contribui, de asemenea, şi accelera refacerea ţesuturilor şi înlăturarea durerilor musculare în urma exerciţiilor extenuante.

Deasemenea orice contact direct cu un obiect bun conductor care este în legătură cu pământul, de la un cablu electric, o ţeavă sau chiar un copac, poate fi o metodă bună de a ne încărca cu electronii negativi.

O altă soluţie pe care majoritatea dintre noi o folosim fără să ne dăm seama este duşul. În timp ce facem duş, suntem în contact cu energia pământului prin apa care curge prin ţevile îngropate în pământ, aceasta fiind şi una din explicaţiile pentru care ne simţim aşa de bine la duş şi chiar este locul unde avem inspiraţie şi ne vin tot felul de idei.

Reconectarea la pământ

De-a lungul istoriei umanităţii, civilizaţii întregi au onorat pământul şi conexiunea cu acesta.
Stilul de viaţă modern a făcut în aşa fel încât omul a ajuns să fie un străin pentru pământul care îi dă viaţă şi îl hrăneşte. Copiii secolului nostru nu se mai joacă în pământ sau în iarbă, sunt izolaţi în apartamente şi case de beton.

David Wolfe spune că atunci când suntem conectaţi la pământ suntem practic în contact cu orice fiinţă vie conectată la pământ în momentul acela, fie că sunt plante, animale sau alţi oameni de la capătul opus al lumii.

Atunci misiunea noastră devine una de a inspira şi de a promova reconectarea la energia pământului ca un mod simplu şi natural pentru a face o lume mai sănătoasă şi mai bună.

Stai în echilibru, stai conectat, foloseşte-te de cea mai puternică formă de antioxidanţi – anti- inflamatorii din natură.
Vindecarea nu trebuie să provină dintr-o injecţie sau un medicament, ea vine direct din pământ, tot ce trebuie să faci este să îţi dai încălţările jos!

Sursa fix4u

Ura de după taste şi experimentul Marinei Abramović, femeia care s-a transformat de bunăvoie într-un obiect

Acum mai bine de patruzeci de ani, în 1974, artista Marina Abramović a făcut un experiment extrem de interesant într-o galerie de artă din Belgrad. Într-o sală goală a amplasat o masă pe care a aşezat mai multe obiecte, printre care un trandafir, o pană, o pereche de foarfece, cuie, miere, parfum şi un pistol încărcat, cu un singur glonţ. De asemenea, pe masă exista un set de instrucţiuni pentru public. Timp de şase ore, persoanele din public erau invitate să folosească obiectele de pe masă în interacţiunea cu artista care, la rândul ei, se definea ca un obiect în acea seară. Împreună cu instrucţiunile exista şi un disclaimer prin care artista semnase că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru orice ar fi urmat să se petreacă şi că, din punct de vedere legal, niciunul dintre participanţii la experiment nu va fi responsabil pentru cum va alege să folosească obiectele de pe masă.

Când publicul a intrat în sală, Marina Abramović îi aştepta liniştită şi tăcută. Pe tot parcursul experimentului nu a scos niciun sunet. Iniţial, în primele două ore, oamenii au gâdilat-o cu pana, i-au dat să mănânce struguri, au pulverizat parfum pe corpul ei. Ulterior însă, pe măsură ce tensiunea creştea, publicul a început să experimenteze şi cu celelalte obiecte de pe masă. Au înţepat-o cu spinii trandafirului. I-au rupt hainele şi au tăiat-o. Unul dintre participanţi i-a gustat sângele. S-a ajuns până în punctul care, spre final, o persoană din public a luat pistolul încărcat de pe masă şi l-a îndreptat către faţa Marinei, ţinând degetul pe trăgaci. Din fericire, a fost deturnat de ceilalţi participanţi la experiment care nu erau pregătiţi să meargă atât de departe. La finalul celor şase ore, Abramović s-a ridicat şi s-a îndreptat către cei prezenţi. Fără excepţie, toate persoanele care au luat parte la experiment au fugit în acel moment. Confruntaţi cu umanizarea „obiectului” pe care îl folosiseră, toţi cei prezenţi au ales fuga de responsabilitatea etică. 

Ce a vrut să demonstreze artista prin acest experiment la limită? Cruzimea umană inerentă? Faptul că sub stratul superficial de educaţie şi civilizaţie există primordialul orientat către violenţă? Că, deşi nu suntem pregătiţi să acceptăm, răul face parte din natura umană? Posibil toate acestea, dar dincolo de aceste teorii, este mai important să reţinem o declaraţie a artistei în legătură cu cele întâmplate la Belgrad în 1974. „Dacă îi dai unui om o drujbă, vei sfârşi prin a-l provoca”, spune artista într-un interviu pentru The Guardian. Iar această frază este cheia pentru descifrarea experimentului de la la Belgrad. Dincolo de teoriile despre răul inerent, despre cruzime şi violenţă, mai importantă este provocarea – suntem capabili de a face rău atunci când suntem provocaţi. Adică atunci când avem toate instrumentele la îndemână şi nimic care să ne constrângă, în afară de propria moralitate. Iar moralitatea funcţionează cât timp percepem umanul. În momentul în care obiectivăm omul din faţa noastră, moralitatea nu mai constrânge deoarece nu este nimic imoral în a folosi un obiect.

Patruzeci de ani mai târziu, experimentul Marinei Abramović a ajuns global. Trăim în el în fiecare zi. Avem contextul, provocarea şi pistolul. Doar că nu există un singur glonţ, la fel cum nu există nici cei care să ne oprească din a apăsa trăgaciul.

Fumători vs. nefumători, susţinători ai drepturilor pentru persoanele homosexuale vs. Coaliţia pro Familie, susţinători ai unui partid politic vs. susţinătorii altui partid, pro avort vs. pro-life etc. Exemplele pot continua, dar cred că v-aţi făcut o idee. Contextul, galeria de artă din Belgrad, este internetul. Acesta este locul în care devenim judecători, procurori şi călăi şi apăsam trăgaciul în fiecare zi. Acesta este locul în care umanul devine obiect, iar cuvintele arme. De fiecare dată când apare un eveniment care generează păreri diferite, ia naştere ura. O ură viscerală, homicidală, exprimată cu voluptate. Iar această ură este principalul factor care împiedică învăţarea. Această ură ne face să ne izolăm în bule în care au acces doar oamenii care ne împărtăşesc opiniile. Suntem şocaţi când cineva care nu aparţine microuniversului propriu are o părere diferită pentru că, nu-i aşa, toţi pe care îi cunoaştem cred acelaşi lucru. Mai departe, această ură propulsată în exterior ajunge la ţintă, dar nu convinge pe nimeni. Încrâncenează şi produce indivizi care nu îşi vor exprima opiniile în mod clar pentru a nu fi supuşi oprobriului, dar care, în intimitatea oferită de o cabină de vot sau de o semnătură, vor acţiona nu atât pentru a-şi susţine o idee, cât pentru satisfacţia de a face fix acel lucru pentru care şi-au primit porţia de ură, întocmai precum angajatul tăcut pe care şeful îl terorizează şi îl ironizează constant şi care se răzbună atunci când vine HR-ul cu formularul de evaluare.

Vă întrebaţi de unde radicalismul global din ce în ce mai prezent în vieţile noastre? Vă întrebaţi cum de indivizi imprevizibili în sensul negativ al cuvântului, radicali şi îngrijorători acced în poziţii de putere? Ei bine, ura este răspunsul. Aceşti indivizi vin pe un val al urii care produce două efecte: generează o susţinere încrâncenată, pe de o parte, iar pe de altă elimină dezbaterea şi, ca atare, învăţarea. Astfel ia naştere un teren extrem de fertil pentru aceşti lideri a căror popularitate nu este decât efectul de bumerang al urii. Dezbaterea presupune disponibilitatea de a-l asculta cu adevărat pe celălalt, chiar dacă eşti înclinat să îl contrazici iniţial. Însă, prin natura ei, dezbaterea înseamnă să nu ştii dacă îl vei contrazice sau nu pe omul din faţa ta înainte ca el să deschidă gura. Şi tocmai de aceea o dezbatere reală este extrem de valoroasă deoarece ea are potenţialul de a te ajuta să vezi partea ascunsă a lunii – lumea prin ochii celui care îţi vorbeşte. Însă în momentul în care fetişul pentru propriile idei este mai puternic decât disponibilitatea de a învăţa, decât dorinţa de a experimenta cu sine şi de a explora mentalităţi opuse principiilor tale de viaţă, atunci ia naştere hate-speech-ul. Atunci suntem într-o galerie mică de artă din Belgrad şi ţinem pistolul în mână, repetându-ne obsesiv că de partea cealaltă a pistolului nu se afla un om, ci un obiect. Un fumător. Un gay. Un homofob. Un „postac”.

Prin natura sa, internetul este un disclaimer. Pentru aproape orice ai face nu există o responsabilitate legală. Şi, nu mă înţelegeţi greşit, este foarte bine că se întâmplă aşa. Dar reversul acestei libertăţi este hate speech-ul. Internetul nu promovează ura, dar poate ajuta la proliferarea ei. Dincolo de acest aspect, se mai întâmplă un fenomen interesant în momentul în care suntem în faţa laptop-ului. Oamenii pe care îi citim sau cu care discutăm sunt foarte uşor de obiectivat. Avem o poză, un nume şi nişte rânduri. Nu îi auzi vocea, nu îi simţi privirea aţintită asupra ta, nu îi vezi zâmbetul şi nu îi auzi respiraţia. În teorie ştii că este vorba despre un om. În practică, este o ţintă într-un poligon de tir. Întocmai precum în experimentul Marinei Abramović, cu cât petrecem mai mult timp în camera virtuală a internetului, cu atât tindem să uităm că de partea cealaltă a conexiunii există oameni reali. 99% dintre cei care folosesc în mod constant hate-speech-ul, nu o vor face faţă în faţă. Un individ care va scrie că o persoană gay este o abominaţie şi o făptură mizerabilă nu îi va spune acelei persoane acelaşi lucru faţă în faţă. Iar aici nu intervine teama de confruntare, cât conştientizarea umanului din celălalt. Întocmai precum unul dintre primele lucruri pe care le face un agresor este să îşi reducă victima la tăcere pentru a-i anula umanitatea, un individ mai întâi va obiectiva o persoană, va reduce volumul umanităţii acelei persoane pentru a o putea agresa, ulterior. Puşi faţă în faţă cu propriile victime, aceştia vor fugi, întocmai precum au făcut-o participanţii la experimentul Marinei Abramović.

În fiecare zi reiterăm acest experiment, demonstrând acelaşi rezultat, de fiecare dată. Nu putem şi nici nu este dezirabil să combatem ura prin lege. Dar putem să ne oprim pentru un moment şi să reflectăm asupra pistolului din mână. Este necesar să apăsăm trăgaciul sau o facem din dorinţa de a ne justifica existenţa? Mai departe, apăsam pentru că este mai simplu şi mai la îndemână decât să explicăm, să ascultăm şi să conversăm? Pentru că în acest caz nu există nicio diferenţă între un individ complet manipulat de un anumit post de televiziune şi un individ care se consideră lucid, dar strânge la piept acel pistol. Este vorba despre aceeaşi lipsă de curiozitate, despre aceeaşi comoditate intelectuală, cea care împiedică individul să cerceteze şi să caute răspunsuri, făcându-l să apuce cu ambele mâini versiunea care îi place cel mai mult. Adevărul nu mai este tridimensional, nu mai există faţete multiple de descoperit şi nici unghiuri diferite de explorat. El se aplatizează, devine bidimensional, iar complexitatea lumii este redusă la nivelul unei schiţe. Iar atunci când întreaga lume devine o schiţă, nu avem de ce să ne mirăm că liderii politici devin reprezentări caricaturale sau că lipseşte complexitatea unei înţelegeri autentice. Totul se colorează în alb şi negru. Ironia este că albul şi negrul sunt interşanjabile în funcţie de perspectiva propriului microunivers. 

Sursa republica

Astazi despre Soros.

Astazi despre Soros.

Avem doua intrebari esentiale.
1.De unde a avut bani Soros?
2.De ce nu este capabil sa dezvolte o activitate economica din aceasta avere fabuloasa?

O intrebare buna auzit pe aici. De ce, dintre toti miliardarii lumii, doar Soros este cel atacat pentru implicarea in finantarea societatii civile?
Sau poate pusa altfel. Este Soros singurul miliardat implicat in finantarea societatii civile?
Raspunsul este da. Soros este singurul miliardar implicat DOAR in finantarea societatii civile.
In realitatea insa Soros are o alta particularitate. Este singurul miliardar care si-a facut averea peste noapte din "speculatii bursiere". Toti ceilalti au la baza o anumita activitate economica, fie mostenita de la parinti sau bunici fie facuta de ei.
Cred ca de aici trebuie sa pornim atunci cand il analizam pe Soros. Acest om nu are o anumita activitate economica pe care sa o lase in urma. El are doar o istorie neclara. Inainte de "marea lovitura" de pe bursa din 1992 nu s-a facut remarcat cu nimic deosebit. Nu era in agent cu viziune sau cu diferite lovituri bursiere care sa il faca o persoana apreciata printre brokeri. Mai degraba era un agent care a incercat sa dea lovitura prin informatii din interior, adica acea activitate a unui borker care il cam face nefrecventabil pentru investitorii seriosi.
Ce s-a intamplat atunci in 1992 de a reusit sa dea una din cele mai mari lovituri bursiere? Nimic. Omul nu a stralucit prin nimic. Doar ca a vut o mare suma de bani pe care a putut sa o riste pe piata bursiera. Suma aceea nu era nici a lui nici a unor investitori.
De ce zic asta? Pentru ca el nu avea acea suma de bani in contul personal inainte de atacul asupra lirei sterline si dupa atac doar el s-a imbogatit cu intreaga suma rezultata din atacul pe piata bursiera..
Cum a fost posibil ca cineva sa puna la bataie 800.000.000 de lire sterline, fara ca acesti bani sa vina oficial de undeva?

In 1991, cu un an inainte sa dea lovitura Soros pe speculatiile cu lirele sterline in Anglia a avut loc un eveniment care a zguduit lumea mondena a Londrei. Marele magnat al media din Regat a murit pe vasul lui. A fost adus la mal intr-un cosciug sigilat. Nimeni nu a vazut trupul lui. Dar nu acesta a fost scandalul care a zguduit lumea mondena a Londrei. La cateva zile dupa moarte lui Robert Maxwell, ca despre el e vorba, s-a descoperit ca acesta se imprumutase la banci de sume mari de bani, de ordinul sutelor de milioane de lire sterline, care nu au aparut in contabilitatea firmelor sale. Pe intelesul tuturor, Maxwell a luat sute de milioane de lire sterline de la banci in numele firmelor sale si i-a facut sa dispara.
Aceste imprumuturi au fost cu atat mai cidate cu cat bancile nu au stiut de imrumuturile acordate de fiecare din ele firmelor lui Maxwell.
La vremea aceea acest lucru pare aproape imposibil. Bancile aveau un cod intre ele sa se anunte una pe alta cand au loc plimbari masive de capital. Ce este si mai ciudat este ca acesti bani au disparut pur si simplu. Nu au aparut niciodata in finantele firmelor, nu au aparut nici in finatele lui Robert Maxwell, si nici nu au fost niste achizitii facute din aceste fonduri.Aceste fonduri au disparut pur si simplu. Suma totala disparuta a fost in jur de 800.000.000 lire sterline. Asta s-a descoperit dupa multe luni de cercetari si cu presiune mare pusa pe banci, care s-au temut la inceput sa recunoasca aceste pierderi.
Ce legatura este intre Soros si Maxwell? Origine, trecerea familiior lor prin lagarele naziste si un oaresce ajutor dat de Maxwell lui Soros cand acesta era doar un biet agent de bursa. inclusiv ajutorul de a pleca in SUA pentru a lucra acolo.
Dar mai este un element. Robert Maxwell era banuit de apartenenta la MI5 si Mossad. Ca si Soros.
Banuiala mea este ca in realitate Soros nu este detinatorul Fundatiei care ii poarta numele ci adevaratul stapan este MI5. pentru cei care nu stiu, Mossadul a fost infiintat cu agenti pregatiti de MI5+MI6.
Din ce am obesrvat eu fundatia lui Soros finanteaza in mare parte oameni cu un nivel de dezvoltare intelectuala ridicata. Tot din observatiile mele MI5+MI6 se bazeaza pe agenti cu dezvoltare intelectuala deosebita. banuiala mea este ca Fundatia Soros este doar o forma de selectarede catre MI5+MI6 a masei din care isi fac racolarile de agenti de influenta. Dar tot din obesrvatiile mele procentul celor care sunt cu adevarat apti pentru inceperea programului de finantare este de sub 10% din cei finantati. Ceilalti 90% este suficient ca sunt pregatiti sa inteleaga democratia si sa si-o doreasca.
Dar legatura cea mai mare intre Maxewll si Soros o reprezinta suma disparuta la Maxwell de 800.000.000 lire sterline si aparuta un an mai tarziu in buzunarul lui Soros. Si ce alta cale mai buna ai sa albesti o asemnea suma decat o speculatie pe Bursa pe lira sterlina la care Guvernul Majestatii Sale sta pasiv pana la finalizarea albirii banilor.
Tot ceea ce am spus eu mai sus sunt informatii disparate dar aflate in spatiul public. Eu doar am facut niste legaturi.
Asa ca nu va mai faceti iluzii. Soros si Fundatia lui nu sunt un pericol pentru Romania. pentru ca nu cred ca a reusit sa racoleze macar un om din cei finantati pentru activitati de servicii secrete pe bune nu din astea de televizor.

Nu omorati acest fluture. Este un polenizator pentru lucerna. Larvele lui se hranesc cu urzici. Nu este daunator

nimfalidele printre care si vanessa atalanta ... nu au nevoie de nectarul florilor, se hranesc cu oarece fermentaciuni, daca este cald il poti intalni si in decembrie, Se hranesc cu polen de lucerna, trifoi rosu,Se retrag din nordul Europei. Iarna hiberneaza.Tinand cont ca lucerna este polenizata de bondari este utila si prezenta acestui fluture.Este unul din fluturii cei mai raspanditi pe glob, il poti gasi mai peste tot) 

Martin Heidegger: Philosopher of Nazism and Other Collectivist Cults

Martin Heidegger: Philosopher of Nazism and Other Collectivist Cults

Philosophy matters. We all “do philosophy” every time we ponder what we should do or whether a statement is true or false and how we know it. To do philosophy, one merely need devote time to thinking about those important questions and others that arise in the course of thinking about them. That makes one a philosopher. I say this consciously and not necessarily systematically, but, generally, people who style themselves philosophers go for being systematic in their thinking, for creating “philosophies” that express their ideas about life, truth, and action, and that serve as a means of legitimating their actions or those of their followers.

Many of the problems we face today are the creations of philosophers.Many of the problems we face today are the creations of philosophers. It turns out that one of the most dangerous things in the world is a philosopher with power. Thinking systematically about things and coming up with the wrong answers can lead to systematically bad ideas: communism, fascism, political Islamism, and many other ideologies have contributed greatly to human suffering, and because they are philosophies, they do so far more systematically than merely random acts of cruelty or stupidity.

All three of these philosophers wrote in German, although the last wrote many of his most important later books in English. The first two are important to me because I believe that we can discern their influence in all of the major organized intellectual and political challenges to libertarian values and principles around the world.

In modern political communitarianism, nationalism, populism, leftist politically correct assaults on freedom of speech, radical Islamism, and resurgent fascism and national socialism in Europe. I’ll talk through what may seem technical issues in philosophy, some in puzzling language, but there will be intrigue, war, and – as this is Planet Hollywood – nefarious Nazis, as well.

Martin Heidegger

The first philosopher is one of the most difficult to read and understand because he wrote in a style that is, in my opinion, deliberately opaque. His name was Martin Heidegger and he is widely considered one of the most influential thinkers of the twentieth century. He made his big splash in philosophy in 1927 with the publication of his book Being and Time, a start on a longer work that was never finished.

In his book, he seemed to be following the program of the man widely believed to be his mentor, but whom we have since learned he despised and quickly dumped as soon as he had used him to secure a strong position as his successor at the university. That man was Edmund Husserl, considered the founder of the phenomenological movement in philosophy, that is, a scientific method whereby objective study of what would otherwise be considered subjective matters, such as consciousness and such conscious acts as perceiving, judging, comparing, and so on.

The Philosophy of Heidegger

Heidegger asks about the meaning of being, which is a term that has been considered either so general or so empty as to defy description. However, seeming to start with a phenomenological method, Heidegger looks into the kind of being that asks about being, which is us, which he terms – in German – Dasein. He claims boldly that we can see the meaning of being by examining our very asking about it.

In the process, he inaugurates what comes to be known as existentialism, for he argues that, whereas we use categorials to name the ways in which we can speak of a thing, such as substance, quantity, quality, relation, place, time, and so on. In contrast, Dasein is structured by existentials. He denies that Dasein has an essence, or a “what,” “because its essence lies rather in the fact that in each case it has its Being to be, and has it as its own.” Dasein, he wrote, “always understands itself in terms of its existence – in terms of a possibility of itself: to be itself or not itself.”

It's by building on that primordial relationship that we might come to understand things better as rooted in something more basic.That kind of talk seemed very exciting at the time and seemed to allow us to start with human beings as we really are in the world, before we come to study ourselves using scientific methods. Thus, we live in a world in which we are related, not to scientifically described objects, but to things as they are ready to hand for us to use. When I relate to a podium, I don’t relate to it as it might be described in either Newtonian or quantum physics, but as a useful thing on which to rest my arms. It’s by building on that primordial relationship, of being at home in the world, that we might come to understand better things such as the scientific understanding, as itself rooted in something more basic.

In contrast to Immanuel Kant, who started by asserting the truth of Euclidean mathematics and Newtonian physics and then attempted to reveal what must be true metaphysically for those sciences to be correct, Heidegger proposed to start with the structures of human existence, without presuppositions about things as understood scientifically, and then build up a philosophy of human existence.

So categories structure our perceptions of things, but existentials structure our own existence. What is remarkable, however, is how so many of the alleged existentials and their substructures are drawn from the literature that grew out of World War I and the experience of combat and death, such as authenticity, resoluteness, steadfastness, and being toward death. Heidegger offered a metaphysical dressing up of the cultural themes of violence, brutality, and domination that had emerged out of the war, especially as glorified by the novelist and essayist Ernst Jünger, who had a major influence on Heidegger.

Heidegger’s History

Heidegger famously publicly joined the National Socialist German Workers Party in 1933 after the takeover of power by Hitler. He organized and supervised militaristic organizations of students and faculty, insisted on public allegiance to the Leadership Principle, or the Führerprinzip, and much more. After the war, he denied that he was a Nazi, presented himself as a naïve and bewildered philosopher who grew disillusioned with the party after just one year, who retreated into a kind of private opposition, etc., etc. His ideas were not at all implicated in National Socialism and should be judged independently, and so on. It was all lies. All of it.

After the war, when his whole career was at stake, Heidegger denied that he had been a Nazi or even a sympathizer, saying that he had not read Mein Kampf, due to how repulsive he found the ideas in it, which was clearly a lie. As the Freiburg University historian Hugo Ott discovered when examining newspaper articles from the time, private diaries, party archives, personal correspondence, and much more, virtually everything Heidegger publicly said after the war was a lie. In fact, Heidegger was not merely a naïve professor who was tapped by the ministry of education to come in and take over the burden of administration after his predecessors were removed by the authorities. The party archives revealed that he was an active collaborator and agent of the National Socialist Party before he was named Rektor of the university, and had actively conspired with them to take over the university. A National Socialist professor reported on 9 April 1933 to his party handler in a written memo that:

To take the first point raised at our recent discussion, concerning the alliance of National Socialist university teachers, we have ascertained that Professor Heidegger has already entered into negotiations with the Prussian Ministry of Education. He enjoys our full confidence, and we would therefore ask you to regard him for the present as our spokesman here at the University of Freiburg. Professor Heidegger is not a Party member, and he thinks it would be more practical to remain so for the time being in order to preserve a freer hand vis-à-vis his other colleagues whose position is either unclear still or openly hostile. He is quite prepared, however, to join the Party when and if this should be deemed expedient on other grounds. But I would particularly welcome it if you were able to establish direct contact with Professor Heidegger, who is fully apprised of all the points that concern us. He is at your disposal in the coming days, but I should say that there is a meeting in Frankfurt on the 25th which he could usefully attend as the spokesman for our university. (Ott, p. 144)

The lies that Heidegger told to save his miserable life were promulgated by a large movement of anti-liberty intellectuals who rallied to rescue him in the final days of the war and for decades until and after his death in 1976. His defenders, notable among them the French deconstructionist Jacques Derrida, who staunchly defended Heidegger until his own death in 2004.

Martin Heidegger was one of the least understood of philosophers because he was, on the one hand, so efficient at concealing his ideas behind clouds of impenetrable prose, and, on the other, able to falsify his record during the Nazi era.¹ He was at the same time one of the most influential of all such philosophers; his anti-individualist ideas have infused and motivated the far right, the far left, radical and violent “Islamism,”² the radical environmental movement – which was given power by his influential essay “The Question Concerning Technology,” the “Social Justice Warriors” who censor and silence others in the name of “political correctness” – and other collectivist movements.

Decades of post-World War II readers who puzzled over his writings about “existence” (“Dasein” in German) thought that Heidegger was writing about what it means to “be” an individual human being or for you and me to exist as a human. In fact, as he made clearer during the period of National Socialism (Nazism), when he could speak more openly about his ideas, Dasein is something of which one can speak only in the collective “we,” and specifically, the Dasein of a particular people, the German Volk. As Heidegger declared in his lectures after the National Socialist seizure of power,

The German people is now passing through a moment of historical greatness: the youth of the academy knows this greatness. What is happening, then? The German people as a whole is coming to itself, that is, it is finding its leadership. In this leadership, the people that has come to itself is creating a state.³

That is to say, in “finding its leadership,” the leader (“der Führer”) will decide for all of the people. And, indeed, that collective Dasein, by finding its leadership, will be infused with power: “Only when we are what we are coming to be, from the greatness of the inception of the Dasein of our spirit and people, only then do we remain fit for the power of the goal toward which our history is striving.”⁴ Rene Descartes, famous for his “Cogito ergo sum” formulation (“I think, therefore I am”) was denounced by Heidegger because, for Descartes, “the I of the thinking human being thus moves into the center of what can truly be humanly known.”⁵ Heidegger wished to displace the “I” with the “We” of a collective.

As he stated in a very strange lecture course on logic delivered under the National Socialist regime, which had little to do with what is normally understood as logic and much to do with Heidegger’s enthusiastic racism and National Socialism, “we have … the advantage that the question of who we ourselves are is timely, as distinguished from the time of liberalism, the I-time. Now is the We-time.”⁶ The “We” was not merely this or that “nameless crowd” or “revolting mass,” but the Volk.

As for Marx, for Heidegger, Dasein was not the existence of an “isolated” and “self-forlorn” individual, nor of mere collections of them, but of a self-conscious collective. In Marx’s case this was the class and State, and in Heidegger’s case the Volk and State: “it becomes clear why the character of the self does not consist in the reflexivity of the I, of the subject; for it is precisely the blasting of I-ness and of subjectivity by temporality, which delivers Dasein, as it were, away from itself to being and thus compels it toward self-being.”⁷ The entire performance is mired in non sequiturs, opaque language, unjustified leaps of inference (often justified by whether words sound similar), and other moves, but Heidegger considered it one of his most important works, although not published until many years after his death, as his explicitly Nazi works started to emerge from the archives.

Founding Political Correctness

Heidegger set the stage for the rejection of individual freedom and responsibility in recent decades by insisting that the center stage should be occupied by the We, in his own case the We of the German People (Volk), which he considered a historical people with a historical mission. Heidegger’s elevation of the concept of “authenticity” as the test of true existence set the stage for a wide range of anti-individualist movements: nationalist, racist, socialist, ethnic, and even the recent surge of “politically correct” identities. Others have merely substituted for the German Volk other collectivities, consistently with Heidegger’s polylogism (the idea that there are different truths for different groups) and rejection of universal truths.⁸ In each case, it is an authentic existence that is asserted to be collective, as distinguished from the mere “I” in the company of other individuals that characterizes classical liberalism.

Heidegger set the stage for the rejection of individual freedom and responsibility.Metaphysical collectivism, the assertion that existence itself is inherently collective, was eagerly taken up by aggressive anti-individualist extremists of left and right, all of whom assert that their ideological submersion of the individual into the greater whole represents the embrace of “authentic” Dasein, and all of whom are united in their rejection of the idea of individual freedom and responsibility. Of course, such absorption of the individual into the “We” always means the subordination of some individuals, usually the majority, to other individuals, usually a small and well-organized clique of people who have seized power for themselves in the name of the collective.

I should add that, to put him in perspective in an American setting, the wave of political correctness also derives from one of Heidegger’s most famous students, the Marxist theoretician Herbert Marcuse, who saw in Heidegger the metaphysical foundations for Marxist collectivism. As he excitedly wrote in 1928 of Being and Time, “this book seems to represent a turning point in the history of philosophy: the point at which bourgeois philosophy unmakes itself from the inside and clears the way for a new and ‘concrete’ science.”

What excited Marcuse was the way in which formal rules would be dissolved in a concrete life, inevitably a collectivity, and thus the rule-of-law that characterizes liberalism could be swept away. As he noted in his 1928 gushing over Heidegger’s work,

Recognizing the historical thrownness of Dasein and its historical determinateness and rootedness in the ‘destiny’ of the community, Heidegger has driven his radical investigation to the most advanced point that bourgeois philosophy has yet achieved – and can achieve. He has found man’s theoretical modes of behavior to be ‘derivative,’ to be founded in practical ‘making provision, and has thereby shown praxis to be the field of decisions. He has determined the moment of decision – resoluteness – to be a historical situation and resoluteness itself to be a taking-up of historical fate. Against the bourgeois concepts of freedom and determination, he has posed a new definition of being free as the ability to choose necessity, as the genuine ability to grasp the possibilities that have been prescribed and pregiven; moreover, he has established history as the sole authority in relation to this ‘fidelity to one’s own existence.’

Later, in the US, he became a leader of the far left and argued that capitalism and liberalism had so infused all modes of life that the only way to be truly liberated from it, to achieve real freedom, was to abolish toleration. In his 1965 work on Repressive Tolerance, the deepest source of political correctness and the social justice warriors, he argued that to achieve liberation would require,

the withdrawal of toleration of speech and assembly from groups and movements which promote aggressive policies, armament, chauvinism, discrimination on the grounds of race and religion, or which oppose the extension of public services, social security, medical care, etc. Moreover, the restoration of freedom of thought may necessitate new and rigid restrictions on teachings and practices in the educational institutions which, by their very methods and concepts, serve to enclose the mind within the established universe of discourse and behavior – thereby precluding a priori a rational evaluation of the alternatives. And to the degree to which freedom of thought involves the struggle against inhumanity, restoration of such freedom would also imply intolerance toward scientific research in the interest of deadly "deterrents," of abnormal human endurance under inhuman conditions, etc.

The idea of authenticity that Heidegger promoted is another key idea that has been deployed by anti-libertarian movements, in which an authentic collective self is allegedly liberated from the abstract rules-approach of liberalism. Every modern national fascist movement, every modern populist movement of modern times, has roots that are deeply embedded in the soil prepared by Heidegger, which found authentic existence in a historical collectivity, which may be taken to be a national-linguistic-racial collectivity, such as Germanness, or the Islamic Umma, or community of believers. Heidegger’s thinking is central to the neo-Nazi Jobbik and Golden Dawn movements in Hungary and Greece, the Neo-Eurasianist Nazi movement in Russia, and in the Islamic Republic of Iran and radical Islamism generally. The Islamic Republic is a most interesting case, because the intellectual leaders behind its establishment were very committed Heideggerians.

This is an excerpt from a speech delivered at the 2016 FreedomFest.
Parts 2 and 3 can be found here and here.

–––––

[1] See Emmanuel Faye, Heidegger: The Introduction of Nazism into Philosophy (New Haven: Yale University Press, 2009) and Hugo Ott, Martin Heidegger: A Political Life (New York: Basic Books, 1993).

[2] See for Heidegger’s influence on the founding of the Islamic Republic of Iran Ali Mirsepassi, “Religious Intellectuals and Western Critiques of Secular Modernity,” Comparative Studies of South Asia, Africa, and the Middle East, Vol. 26, No. 3 (2006), pp. 416-433.

[3] Martin Heidegger, Being and Truth, trans. by Gregory Fried and Richard Polt (Bloomington, In.: Indiana University Press, 2010), p. 3. The lectures in the book were delivered in 1933-34, after Heidegger’s Nazi Party had come to power in Germany.

[4] Ibid., p. 6. As he makes clear, “our western, German Dasein” refers to “our historical being-with-others in the membership of the people.” Whether “the derivative mock culture finally collapses into itself” “depends solely on whether we as a people still will ourselves, or whether we no longer will ourselves.” p. 11.

[5] Ibid., p. 33.

[6] Martin Heidegger, Logic as the Question Concerning the Essence of Language, Wanda Torres Gregory and Yvonne Unna, trans. (Albany: State University Press of New York, 2009), p. 45.

[7] Ibid., p. 139.

[8] Polylogism, in both its superficially distinct Marxist and Nazi versions, was subjected to withering criticism by Ludwig von Mises in such books as Omnipotent Government: The Rise of the Total State and Total War (1944), Theory and History (1957), and Human Action: A Treatise on Economics (1966), all of which can be purchased or accessed online at http://oll.libertyfund.org/people/ludwig-von-mises.

Tom G. Palmer

Tom G. Palmer is executive vice president for international programs at the Atlas Network and a senior fellow at the Cato Institute and director of the Institute's educational program, Cato University.

This article was originally published on FEE.org. Read the original article.