Dupa principii vechi de acum 50 de ani, invatamantul romanesc se incapataneaza sa scoata pe banda rulanta someri cu diploma. Copiii care au avut sansa sa invete in Finlanda sau Germania ne deschid ochii si ne cer sa transformam scoala dintr-un chin permanent si fara scop, intr-o aventura a cunoasterii - in care nu invatatul pe de rost, ci intelegerea e valoroasa.
In timp ce in UE numarul oamenilor cu bacalaureat si facultate creste, la noi e pe dos. De trei ani incoace, tot mai putini dau piept cu examenul de maturitate si, inevitabil, jumatate dintre ei il rateaza. Majoritatea tinerilor care termina scoala romaneasca nu stiu incotro s-o apuce.
Ce e de facut: sa invatam mai mult - ar crede unii, sa invatam meserii, spun altii, dar sociologii ne avertizeaza ca orice am invata, e momentul sa invatam altfel.
O fetita din Timisoara a absolvit cu brio primele doua clase intr-una. In Germania. S-a intors acasa, la Timisoara. Acum, vrand -nevrand, mama compara cele doua sisteme de educatie. Delia Mihailov: „Sistemul de invatamânt este individualizat, fiecare copil primea un plan saptamanal de lucru, diferit de la caz la caz in functie de apetitul copiilor. Cand un copil nu-si executa planul saptamanal, niciodata nu este vina lui, ni s-a subliniat lucrul acesta, este vina invatatoarei care va alcătui saptamâna urmatoare un plan mai usor. Nu se vorbea niciodata despre restul elevilor, despre un elev fata de ceilalti elevi. La noi, concurenta e clara pentru toata lumea, inca din clasa I.”
La noi, educatia se bazeaza inca, la fel ca acum 100 de ani, pe concurenta. Educatorii din Occident au renuntat demult la ea, convinsi ca e mai degraba demoralizatoare. Primii au fost finlandezii, inca in anii 80.
In scolile din vest, copiii stau in grupuri. In sistemul romanesc, scoala inhiba copiii din prima zi. Si la noi, invatatoarele au fost instruite sa copieze metoda finlandeza, cu lucrul in grup, dar nu functioneaza.
In Finlanda sau Germania, daca cei mici vorbesc vrute si nevrute - profesorul intelege ca lectia lui nu e suficient de interesanta.
La noi, copilul e vinovat daca se plictiseste la ore.
Scolile occidentale se adapteaza la viitor. In Germania, invatatoarea a explicat parintilor ca, in secolul vitezei, nu se mai preda caligrafia - ar fi o pierdere de timp. Si ca elevii ei vor invata doar sa scrie citet.
Manualele romanesti sunt cenuşii, cu enunturi alambicate si cerinte greu de descifrat; cartile din Germania: hartie lucioasa, exercitii colorate si clare, desene hazlii, de care elevul nu se mai poate desparti.
Copilul constata pe pielea parintilor prima contradictie in termeni a educatiei romanesti: invatamantul gratuit costa bani. Mergem in Finlanda unde invatamantul e atat de gratuit, incat copilul nu cumpara nici macar o guma de sters. Narcisa Suciu, celebra cantareata, a emigrat pe cand fiica ei avea 11 ani. Azi, Daria e in clasa a 9-a. Pentru ele scoala de acolo a fost un soc.
Fiecare elev are alocata o suma in valoare de 7.580 de euro pentru un an scolar
In Romania, respectul pentru scoala se impune prin uniforma, note, disciplina. Prima lectie pe care ne-o preda Finlanda e relaxarea: aici copiii pot zburda desculti, ca acasa.
Daria a invatat ca si copiii au dreptul sa spuna nu. In scoala romaneasca, un refuz e considerat sfidare. In Finlanda, notele sunt confidentiale - elevii nu sunt in competitie cu colegii, ci cu ei insisi. La noi, rusinea unei note proaste strigate in gura mare, e considerata stimulare.
In Germania, timpul liber al elevei era respectat - 4-5 ore de studiu pe zi in clasa erau suficiente. La noi, studiul in clasa e insuficient. Culegerea de exercitii „Ursuletul silitor” o sileste pe Tariana sa stea la birou alte 4 ore.
In noua ei clasa, Tariana are 30 de colegi. Invatatoarea se ocupa de fiecare, cat poate. Ghinionul e ca talentul matematic al Tarianei descoperit in Germania, ramane aici nestimulat - desi copila lucreaza mai mult.
Si sistemul finlandez functioneaza perfect fara teme obositoare.
Elevul roman, in schimb, lucreaza mai mult decat prevede legea.
Majoritatea tinerilor care termina scoala romaneasca nu stiu incotro s-o apuce.
„Cu resursa umana asa cum se naste acuma – afrima Gheorghe Onuţ, sociolog la Universitatea Transilvania din Braşov –, mi-e tare teama ca vom ajunge mai ales culegatori de capsuni si stergatori de cururi prin Italia!”
Ce e de facut: sa invatam mai mult – ar crede unii, sa invatam meserii, spun altii, dar sociologii ne avertizeaza ca orice am invata, e momentul sa invatam altfel.
Elevul roman, in schimb, lucreaza mai mult decat prevede legea. In Finlanda, orele de literatura dau copiilor ocazia sa dezbata, sa gandeasca liber; la noi, literatura se invata pe de rost. In Finlanda, matematica e inteleasa fara meditatii, iar orele de sport sau muzica sunt momente de relaxare – la noi, motiv de stres si lacrimi. Cat de neplacuta poate fi scoala? Statisticile internationale sunt de speriat: copiii nostri sunt cei mai demotivati din lume!
Suntem evident tentati sa credem ca elevii finlandezi sunt mai grei de cap decat ai nostri. Dar ne inselam amarnic. La testele internationale, din 2012, finlandezii sunt pe locul al 10-lea in lume. Romania e pe locul al 45-lea, din 65 de tari. Testele masoara ce stiu copiii la 15 ani si ce pot face in viata cu cele invatate.
Doar 3% dintre copiii romani stiu sa explice si sa utilizeze cunostintele la fel ca finlandezii, elvetienii, sau asiaticii. Testele PISA masoara si atitudinea copiiilor fata de scoala. Copiii nostri se izoleaza de-a dreptul intr-o uriasa prapastie a demotivarii - fata de celelalte tari. Testele internationale din 2012, au aratat ca adolescentii romani nu sunt in stare sa inteleaga si sa proceseze ceea ce citesc.
Parintii asista neputinciosi cum invatamantul romanesc omoara gandirea libera.
Ca sa aiba note bune, copiii isi petrec timpul liber cu meditatii.
In clasa a 6-a, scoala a devenit o goana cu limba scoasa printre notiuni si formule. In Finlanda e pe dos!
In Romania, copiii invata intr-un regim de testare permanenta.
Un profesor de filosofie si părinte din Oradea vede actualul sistem ca pe o industrie comparabila cu fabricile comuniste din trecut: cu angajati foarte multi - deci o problema sociala, un gigantic consumator de resurse - adica o gaura pentru bugetul de stat, care produce pe stoc - fără căutare pe piaţă - ceva de o calitate submediocră. E o industrie aflată în faliment, însă care nu poate fi lichidata si vanduta la fier vechi.
Pentru evaluarea profesionala, dascalii au nevoie de „punctaj”, daca ai publicat ceva, punctajul creste. Si astfel, chiar Ministerul educatiei a declansat aceasta industrie colaterala: la fiecare inceput de semestru parintii cumpara fara sa comenteze - carti multe, multe proaste, dar cerute de profesori.
Tragedia scolara se adanceste la orele in care copiii ar trebui sa se relaxeze. Copiii sunt stresati la muzica, desen, sport. O fată merge cu bicicleta, cu rolele, inoata, joaca tenis, dar in scoala - toatea astea nu conteaza. Nota ei la sport e proasta, fiindca nu poate sari capra. Cat de prafuit si neprietenos e sistemul nostru de invatamant, o dovedesc pana si orele de sport: copiii se spetesc cu mersul piticului si saritul caprei. Pana unde merge absurditatea in scoala romaneasca, va spun parintii. Ei isi vad copiii nevoiti sa se incadreze in tiparele prestabilite de programa educationala. In Finlanda, ora de sport, la fel ca si cea de matematica, ii ajuta pe copii sa isi descopere vocatia.
In esenta, invatamantul romanesc e impietrit in principiile depasite de acum 60 de ani. Cand ajung in liceu, copiii fara parinti cu har de profesor sau bani de meditatii au lacune atat de mari fata de programa pe care profesorul trebuie s-o respecte, incat sansele la bacalaureat sunt minime.
Pentru acesti copii, intalnirea cu un profesor cu har e cam tarzie. Cursa infernala pentru note bune si diploma de bac e pierduta. Cosmin, de exemplu, viseaza din copilarie sa devina mecanic de locomotiva. Liceul care-i promitea asta cand s-a inscris, s-a comasat cu altul si ii mai poate oferi azi doar o diploma de dispecer in transporturi. Nevoia de dispeceri pe piata muncii este practic inexistenta. Ca sa-si ia inutila diploma, a scris totusi - cu ajutorul dirigai - un proiect. Si va trebui sa-l prezinte unei comisii.
Cosmin e dintr-un sat din Bacau, familie saraca, fara scoala, fara bani de meditatii.
Baiatul nu da doi bani pe diploma de bac. Totusi, are nevoie de ea. Baiatul nu-i prost deloc, e handbalist talentat - doar ca sistemul romanesc de educatie i-a pecetluit soarta la 14 ani. Printr-o selectie bazata pe esec, nu pe vocatie. Cu note mici la examenul de capacitate, a fost primit la liceul auto. N-a reusit - in ciuda meditatiilor, sa ia bacul si ramane un an acasa, pe banii parintilor.
In sistemul finlandez de educatie nu exista fundatura. In clasa a 10-a, cand intra la liceu, copiii pot opta pentru meserii sau in vatamant teoretic - ca la noi, doar ca isi pot alege materiile care ii intereseaza, nivelul de cunoastere, sau pot face ambele scoli in paralel.
Si ca sa nu-si aleaga o meserie pe care n-o cunosc, si sa regrete apoi alegerea facuta, copiii finlandezi merg la serviciu, inca din clasa a 7-a, unde vor ei.
Intr-un liceu din Brasov, profesorii ajutati de colegi din Elvetia incearca sa faca si ei acelasi lucru cu elevii. Au introdus o materie noua – „jobs”. Si mai greu e pentru acesti copii sa gaseasca - la fel ca finlandezii sau elvetienii - o firma care sa-i primeasca la serviciu. „Copiii au nevoie sa se descurce in viata! E nevoie de competente, nu doar cunostinte teoretice. Si daca statul roman continua cu stilul asta de invatamant, chiar si cu formarea profesorilor, elevii nu vor avea abilitatile necesare pentru a concura cu ceilalti europeni. Trebuie sa poti face o prezentare, sa lucrezi impreuna cu altii”
„Asa cum arata si functionează acum sistemul de invatamânt din România este o amenintare la adresa securităţii nationale!” afirmă prof.dr. Gheorghe Onuţ. Profesor si scriitor, fondator al facultatii de sociologie la Universitatea Transilvania, domnul e constient ca ceea ce invata copiii in scoala nu le foloseste in integrarea lor in economia societatii. Isi aminteste cum fiul sau cel mic fugea de scoala. Azi povesteste fara rusine ca fiul lui nu are bacalaureat. Si nu il desconsidera pentru asta.
De altfel, sociologul si sotia lui si-au lasat toti cei 3 copii liberi sa plece in lume ca sa se descopere pe sine. Dupa un esec la ASE - fiica lui tinteste azi la premiul Nobel ca cercetator biolog in Suedia, fiul cel mare a incercat in tara facultatea de design vestimentar, dar a renuntat, scarbit. Profesorul sociolog simte insa o mare jena cand se gandeste ca face parte dintr-un sistem prost cladit, care trebuie regandit din temelii. La restante, in anul doi, se loveste de creierele opace ale studentilor. Pe cei pe care-i simte capabili, vrea sa-i scoata din mediocritatea in care se complac. Cand o studenta i-a propus ca lucrare de diploma organizarea unor jocuri olimpice, el i-a cerut sa se consulte cu Juan Antonio Samaranch, care conducea pe atunci Comitetul Olimpic. Care i-a raspuns prompt: Juan Antonio Samaranch, avea 84 de ani si i-a scris 3 pagini.
Pe studentii fara chef ii convinge sa lase facultatea. Reteta e imprumutata de la parintii occidentali, care nu-si imping copiii in facultate imediat dupa liceu.
In goana dupa note, parintii si profesorii au corupt educatia si au dus competitia in derizoriu. Copiii invata de la noi ca cinstea, morala nu mai valoreaza nici cat o ceapa degerata. Putine sunt familiile care au descoperit alchimia succesului in viata.
Pana la urma, educatia, inseamna civilizatie. In Franta sunt 30 de licentiati la 100 de locuitori, iar la noi nu stiu daca se ajunge la 7.
Noi inca traim vremuri grele si acasa, si la serviciu. Suntem incapabili sa construim o societate fericita. Cu o economie la pamant, cu cetateni saraci, furiosi, fara speranta, si copii care merg la scoala cu frica, cu scarba.
Putini sunt cei care inteleg ca aceasta nefericire colectiva a romanilor poate fi depasita prin educatie de calitate.
Sursa zf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Sper sa putem comenta impreuna