Un "maestru" al plantelor medicinale: Eugen Giurgiu
"Medicina naturala nu se rezuma doar la administrarea unor remedii, ci este un adevarat stil de viata, pe care bolnavul trebuie sa-l deprinda pentru a se vindeca."
Domnul Eugen Giurgiu este unul din cei mai mari cercetatori in domeniul plantelor medicinale din Romania si din Europa. Este doctor in biochimie, inventator de noi medicamente, cadru universitar, un om care toata viata si-a impartit-o intre laborator, spital (unde a avut mii de pacienti) si catedra. De cativa ani a iesit la pensie, ceea ce l-a facut sa-si puna o intrebare care i-a adus mari nelinisti: "Cum voi mai putea ajuta oamenii?". In scurta vreme a gasit si raspunsul: scriind. Scriind despre plante, despre vindecare, dand indicatii si recomandari terapeutice bolnavilor care au nevoie de ele. Asa am aflat si noi, de fapt, despre domnia sa, primind pe adresa redactiei scrisori extrem de bine documentate, in care raspundea celor care solicitau ajutorul la rubrica "Cititorii intreaba". L-am invitat la un dialog, iar domnia sa a acceptat. Asa ca m-am deplasat pentru a-l intalni acolo unde locuieste, in inima Ardealului, la Alba-Iulia.
Interlocutorul meu pare desprins din alte vremuri, mai bune. Este subtirel, distins, imbracat sobru si elegant. Are o privire surprinzator de vioaie, usor ironica, care nu arata deloc cei saizeci de ani de mult impliniti. Ma intampina jovial, extrem de politicos (cum numai ardelenii stiu sa fie) si cu usoara stanjeneala a omului care este mai obisnuit cu studiul si cu cercetarea decat cu dialogurile cu reporterii despre munca lui. Este greu sa "sparg gheata" si sa realizez un interviu, pentru ca d-l doctor face parte din acea categorie a oamenilor de stiinta extrem de precauti, care evita orice raspuns frontal si orice declaratie spectaculoasa. Isi minimalizeaza meritele, imi intinde "capcane", spunand ca nu este decat un simplu pensionar care nu merita prea multa atentie. Imi arata ca dovada cartea sa de vizita, pe care a inscriptionat, cu o fina autoironie: "Eugen Giurgiu", iar dedesubt, acolo unde este de obicei trecuta profesia, a scris "pensionar", si abia mai jos "dr. biochimist". De fapt, sub autoironia si sub raspunsurile sale intentionat evazive, se ascunde rana unui om extrem de activ, cu o minte lucida si creativa, nevoit sa renunte la munca sa de o viata pentru a iesi la pensie. Undeva, dincolo de acest dialog formal pe care reusesc sa-l leg la inceput, se afla povestea sa, idealurile sale despre care nu vrea sa vorbeasca pentru ca probabil inca il dor. Evita multa vreme orice aprofundare referitoare la el, la viata sa profesionala, la pasiunea sa pentru plantele medicinale si pentru vindecare. Apoi, treptat, parca fara sa vrea, se insufleteste, iar franturi din povestea sa incep sa iasa la suprafata.
"Eram student sarac in Cluj, la biochimie, cand a venit nenorocirea: mama avea cancer in faza avansata. Mai traieste si acum"
"Aveam douazeci de ani si eram un student sarac in Cluj, la Universitate, unde studiam biochimia. Viata mea nu era cu nimic mai buna sau mai rea decat a majoritatii colegilor mei, cand a venit nenorocirea: mama avea cancer, in faza avansata. A fost imediat supusa unui tratament chirurgical dur, cu histerectomie totala si extirparea ambilor sani, dar boala tot evolua. Si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, mama s-a imbolnavit grav de hepatita, ficatul sau slabit ajungand in faza cirotica. Profesorul Chiricuta, care era atunci seful clinicii, un chirurg excelent, pe care l-am respectat foarte mult, a zis ca nu stie ce sa-i mai faca si a trimis-o la boli infectioase, pentru ca suferea acum si de hepatita. A ajuns la clinica pe care o conducea atunci o alta somitate, profesorul Albinni, dar si el a ridicat neputincios din umeri: pacienta era fara speranta. In vremea aceea, oamenii erau altfel, parca mai buni, mai inimosi ca acum. Student cum eram, m-au primit atunci toti marii medici care erau in Cluj, iar pe timpul acela fara doar si poate Clujul era capitala medicinii romanesti. Insa toti specialistii au ridicat din umeri si mi-au spus ca nu se mai poate face nimic. Unul dintre ei m-a luat intr-o zi deoparte si mi-a zis cu compasiune: "Giurgiulica, draga, esti student si nu ai bani, iar inmormantarea o sa te coste mult si n-o sa ai de unde. Semneaza tu, te rog, ca o iei acasa pe mama pe proprie raspundere, ca nu mai e nimic de facut, decat sa pastrezi banii, sa ai sa o ingropi". Am semnat, ca nu aveam ce face."
D-l Giurgiu lasa o pauza, ca si cum ar fi chemat mai clar amintirile, dupa care continua, savurand efectul: "Mama traieste si acum! Numai ca am o mare problema cu ea: nu mai vrea sa-si ia plantele pe care i le prepar, pentru ca are aproape nouazeci de ani si s-a cam saturat de viata. Cel mai tare o deranjeaza ca toate prietenele ei s-au dus, si numai ea, care trebuia sa moara de acum vreo cincizeci de ani, a ramas in viata, singura."
- Vreti sa spuneti ca s-a vindecat de cancer in faza terminala si de ciroza?
- Domnul meu, sa stii ca de cancer nu te mai vindeci niciodata, este ca si cum ti s-ar amputa un deget si-ai astepta sa-ti creasca la loc - nu se poate! Insa, este perfect adevarat: poti trai cu cancerul si poti sa-ti vezi foarte bine de viata, fara suferinta, oricat de mult timp. Mama, de exemplu, traieste cu aceasta boala de aproape 50 de ani. A luat anumite plante, a mancat anumite alimente, a adoptat un mod de viata sanatos si organismul a rezistat bolii, care nu s-a mai putut dezvolta.
"Putini stiu ca reputatul medic si academician
I.C. Parhon descoperise sapte plante anticancerigene"
- Cu alte cuvinte, ati descoperit un tratament viabil pentru boala canceroasa?
- Cred ca este prea mult spus. Mai ales in asemenea boli complexe nu exista un panaceu, un tratament care sa se potriveasca la toti pacientii cu un anumit diagnostic. Insa, ce-i drept, atunci, in studentie, am avut cu mama primul meu succes terapeutic in boala canceroasa. Mi-aduc aminte ca atunci cand am ajuns acasa de la spital, mama era galbena la fata, fara vlaga, si se simtea tot mai rau. M-a intrebat ce medicamente trebuie sa ia dupa externare. Or, medicii, stiind ca nu mai au ce sa-i faca, nu-i prescrisesera nimic. Cum sa-i spun ca era condamnata la moarte, ca se terminase, atata timp cat mama era inca in viata si voia sa traiasca? M-am pus atunci pe studiu si am cautat in lumea plantelor leacuri pentru boala canceroasa. Si le-am gasit. Putini stiu, de pilda, ca reputatul medic si academician C.I. Parhon descoperise sapte plante contra cancerului. El a pornit de la observatia ca exista anumite specii de ierburi medicinale care nu se imbolnavesc niciodata de cancer (boala canceroasa afecteaza adesea si speciile vegetale - n.red.). Cum era posibil ca ele sa fie invulnerabile la tumori? Evident, doar secretand principii active sau combinatii de principii active care inhiba dezvoltarea celulelor anormale. Astfel, academicianul Parhon a conceput un ceai din sapte plante medicinale, plante care nu se imbolnavesc niciodata de cancer: busuiocul, menta, anasonul (seminte), valeriana, chimenul (seminte), levantica si nucul (frunze si coji). Din acest ceai, obtinut din plantele combinate in proportii egale, se beau doua - trei cani pe zi, in cure de foarte lunga durata. I-am dat acest preparat mamei mele, precum si alte leacuri pe care le-am descoperit pe parcurs si asa a reusit sa scape cu viata.
- Care a fost reactia medicilor in fata acestui miracol? Pentru ca poate fi numit miracol.
- Daca s-ar fi intamplat in zilele noastre acest "miracol", cum spuneti dvs., medicii ar fi spus ca asa ceva nu se poate, ca este o eroare de diagnostic la mijloc. La vremea aceea insa, cand un medic ca profesorul Chiricuta dadea un diagnostic, era sigur pe ceea ce spunea si la fel si ceilalti care au consultat-o pe mama. Asa ca specialistii au fost impresionati de rezultatele obtinute si am fost indemnat sa raman pe langa facultatea de medicina din Cluj si sa continui cercetarile despre plante, ceea ce am si facut. M-a sprijinit in acest demers si eminentul medic si profesor care a fost Iuliu Hatieganu. Domnia sa mi-a acordat un mare credit mie, ca om, dar mai ales terapiei cu plante. Desi a fost contemporan entuziasmului descoperirii celor mai puternice medicamente de sinteza, cum ar fi antibioticele, el era constient ca acestea sunt prea puternice si unilaterale ca actiune, pentru a fi prescrise in mod curent, in orice boala. Doctorul Hatieganu spunea ca "a administra antibiotice intr-o infectie banala este ca si cum ai vana cu tunul muste". Abia in ultimul deceniu, cand au aparut atatea noi tulpini de bacterii rezistente la antibiotice, a fost recunoscut oficial acest adevar, pe care domnia sa il afirmase atat de plastic cu 40 de ani in urma. De aceea el, ca si alte minti deschise de la acea vreme, au sustinut cercetarile mele in domeniul plantelor medicinale, pentru ca realizau ca acesta era viitorul medicinii.
"In boala canceroasa, degeaba sunt folosite remedii vegetale anticancerigene, daca nu se fac cateva demersuri in ceea ce priveste dieta"
- In ce boli ati testat utilizarea terapeutica a plantelor medicinale?
- Eu va pot raspunde la aceasta intrebare, dar nu o sa aveti nici timp si nici unde sa notati atata informatie. In insemnarile mele, sunt peste o mie de afectiuni, sindroame, tulburari in care s-au obtinut rezultate notabile prin folosirea plantelor medicinale si a altor remedii naturale. Iar aici, trebuie sa precizez ca tratamentele pe care le-am elaborat de-a lungul timpului nu s-au limitat doar la folosirea unor plante medicinale. Pentru ca acestea, administrate fara un regim alimentar corespunzator, de exemplu, nu au decat o eficienta redusa, uneori nula. In boala canceroasa, pentru ca tot am vorbit despre ea, degeaba sunt folosite remedii vegetale anticancerigene, daca nu se fac cateva demersuri in ceea ce priveste dieta. De pilda, consumul in exces al carnii in tratamentul bolii canceroase este foarte nociv, pentru ca aceasta va furniza materie prima pentru formarea celulelor canceroase. Cu alte cuvinte, carnea este hrana pentru cancer. In schimb, legumele, mai ales cele de culoare galbena sau rosie (morcovi, sfecla, tomate, ardei), care sunt foarte bogate in beta-caroten - un element indispensabil in lupta contra bolii - au o actiune benefica in cancer. Vedeti, de aceea medicina aceasta naturala are raspunsuri pentru practic orice boala, pentru ca nu se limiteaza doar la administrarea unor remedii, ci este un adevarat stil de viata, pe care pacientul trebuie sa-l deprinda gradat, pentru a se vindeca. De asemenea, prin administrarea unor remedii naturale, actiunea asupra organismului este mult mai fina, mai coerenta, decat in cazul tratamentelor alopate contemporane. Sa va mai dau un exemplu: in prezent, in orice problema endocrina, nervoasa ori de imunitate se administreaza vitamine si mineale de sinteza. Este o adevarata moda a vitaminelor de sinteza, bagate cu forta in organism. S-a ajuns acolo, ca pana si sucurile de la chioscuri ori margarina de la alimentara au adaosuri consistente de vitamine artificiale. Va pot spune din experienta mea directa cu pacientii, in spital, ca multe boli si tulburari sunt cauzate de acest adevarat dopaj cu vitamine de sinteza. De ce? Pentru ca - putini medici iau acest lucru in considerare - organismul are anumite "filtre" pentru a regla cantitatea de vitamine si minerale care sunt asimilate. Aceste "filtre" nu functioneaza insa in cazul substantelor artificiale, asa incat acestea se asimileaza automat in exces. De aceea, hipervitaminoza este o boala reala a zilelor noastre, chiar daca inca este foarte rar depistata.
"Ilustri profesori ai scolii de medicina din Cluj, in frunte cu Iuliu Hatieganu, au privit cu multa speranta spre terapia cu plante. Mie mi s-au acordat 25 de paturi in spital, pentru a aplica tratamente fitoterapeutice. Ceva de necrezut in ziua de azi"
- Spuneati de experienta dvs. cu pacientii in spital. Cred ca este prima oara cand aud despre cineva care a practicat pe scara larga fitoterapia intr-un spital de stat...
- Nu am nici cea mai mica nostalgie dupa vremurile de dinainte de 89, dar sa stiti ca erau atunci parca mult mai mult decat acum conditii pentru a inova, pentru a descoperi lucruri noi in medicina. V-am mai spus ca ilustri profesori ai scolii de medicina din Cluj au privit, greu de crezut acum, cu multa speranta spre terapia cu plante. Mie, personal, mi s-au acordat, vreme de ani si ani, 25 de paturi in spital pentru a aplica tratamente cu plante. Iar atunci cand pentru un pacient nu se gasea tratament alopat eficient, erau numerosi medici din spitalele universitare care spuneau: "Trimite-l la Giurgiu!". Adesea mi se aduceau cazuri disperate, oameni pe care sa-i tratez si care erau la un pas de moarte, si foarte rar am refuzat. Aceasta, desi era o responsabilitate uriasa, pentru ca in vremea aceea o eroare de tratament putea insemna un proces penal, care sa ma distruga din punct de vedere profesional si uman. Am tratat cu succes, asistat de medici, cu ajutorul plantelor, oameni bolnavi de cancer cu diferite localizari si in diverse stadii, oameni bolnavi de scleroza in placi, de dermatoze considerate incurabile, de afectiuni autoimune... Am avut in permanenta sprijinul unor medici, am avut la dispozitie un laborator utilat la un nivel decent, sprijinul unor botanisti care-mi aduceau speciile de care aveam nevoie. S-au creat in vremea aceea, in Cluj, zeci de medicamente din plante. Cateva se mai produc si acum, cele mai multe au fost pe nedrept uitate, nu putine la numar se produc in strainatate, desi inventiile sunt romanesti.
- Ne puteti da exemple de asemenea medicamente din plante?
Domnul Giurgiu ezita inainte de a raspunde, apoi da descurajat din mana ca si cum ar spune: "Ce mai conteaza?". Apoi continua cu amara ironie:
- Acum nu mai este voie sa spui ca un produs din plante este medicament si este bun la cutare boli. Nu, acum este supliment alimentar si nu poti spune ca are vreo indicatie terapeutica. Iar daca totusi vrei sa avizezi un medicament dintr-o planta arhicunoscuta si studiata, demersul acesta dureaza ani si ani, trebuie sa treci zeci de bariere birocratice si sunt necesare sume inaccesibile pentru un muritor de rand pentru a-l putea produce. Am descoperit, intre altele, un medicament extraordinar de eficient pentru bolile prostatei. Am incercat sa-l produc si am renuntat. Apoi, pur si simplu, am vandut brevetul unei firme belgiene, care mi-a dat o suma cat pensia mea pe vreo cincizeci de ani si asta a fost tot. Dar, oricum, cred ca a fost un caz fericit, cand munca unui cercetator roman a fost recompensata de cineva.
"Consider ca mare parte din succese se datoreaza faptului ca am folosit extractele in alcool, in care substantele cu actiune curativa sunt gata dizolvate in mediu lichid si pot fi asimilate rapid si fara probleme de organism"
- Mai aveti, in prezent, in proiect, si alte medicamente din plante, inca necunoscute publicului larg?
- Nu am numarat niciodata plantele cu care am lucrat, dar cred ca sunt vreo patru sute de specii pe care le-am folosit de-a lungul timpului, poate mai mult. Aceasta, in conditiile in care la noi in tara, daca sunt acum cunoscute si folosite pe scara larga o suta de specii de plante. Va dati seama ce imensa rezerva de leacuri din plante inca necunoscute exista?
Apoi, in afara de specia de planta, conteaza enorm cum este aceasta preparata. Foarte multi oameni cunosc si folosesc doar ceaiuri obtinute prin fierbere - este o metoda de extractie foarte incompleta si prin care se pierde mult din puterea curativa a plantei. Altii consuma pastile din pulberi de plante, pulberi care se dizolva si sunt absorbite in tubul digestiv intr-o masura destul de mica. De ce? Pentru ca celuloza prezenta in tesutul plantelor este ca o bariera care impiedica eliberarea principiilor active pentru a fi asimilate de organism. Personal consider ca mare parte din succese se datoreaza faptului ca am folosit extractele in alcool, in care substantele cu actiune curativa sunt gata dizolvate in mediu lichid si pot fi asimilate rapid si fara probleme de organism.
- Cu alte cuvinte, pentru a avea efectul maxim, plantele trebuie folosite sub forma de tincturi?
- Extractele hidro-alcoolice sau, altfel spus, tincturile, sunt fara doar si poate remediul din plante cu actiunea cea mai rapida si cea mai completa. Iar cercetarile mele de peste patru zeci de ani vin in sprijinul acestei afirmatii. Probabil ca medicamentele viitorului vor fi din plante si vor fi astfel de extracte, poate imbunatatite. Pentru ca nu se compara, de pilda, efectul antiinfectios sau diuretic al ienuparului luat ca ceai (in care nu se dizolva deloc anumite principii active) cu efectul tincturii de ienupar, alcoolul fiind un dizolvant de cateva ori mai bun decat apa clocotita. Poate si de aceea multi medici inca neaga valoarea exceptionala a plantelor medicinale, pentru ca nu sunt instruiti si nu cunosc metodele optime de administrare, nu cunosc ce pot face cu adevarat aceste plante. De altfel, cred cu tarie ca ceea ce se preda acum in facultati nu este medicina, ci doar o parte a acestei stiinte. Pentru ca medicina nu implica doar simpla utilizare a unor substante chimice de sinteza (bune mai degraba pentru cazurile de urgenta) si a bisturiului, cum cred multi medici acum. Medicina implica sa cunosti viata in profunzimea ei, sa intelegi legatura dintre om si natura, o legatura perfectionata in zeci de mii de ani de evolutie. Atunci cand administrezi unui om o planta sau o combinatie de plante, nu faci decat sa refaci o legatura dintre el si natura. Animalele salbatice stiu ce ierburi sa manance atunci cand sunt bolnave, dupa cum stiu si sa nu consume din ceea ce este toxic. Noi, oamenii, am pierdut aceste legaturi intime cu natura care ne inconjoara, iar insanatosirea presupune sa ni le refacem. De fapt, aceasta este ceea ce fac eu de peste patruzeci de ani: redescopar ceea ce demult a fost facut, cu multa arta, de natura. Cred ca acesta este, de fapt, marele secret al meseriei mele, iar dincolo de el nu mai este nimic de spus!
Foto: Simona Chitu (3)
Eugen Giurgiu - str. Aleea Detunata, bl. D2,
sc. A, ap. 19, Alba-Iulia, cod 510064,
tel. 0258/83.35.00, 0741/92.88.80
Sursa formula-as
Domnul Eugen Giurgiu este unul din cei mai mari cercetatori in domeniul plantelor medicinale din Romania si din Europa. Este doctor in biochimie, inventator de noi medicamente, cadru universitar, un om care toata viata si-a impartit-o intre laborator, spital (unde a avut mii de pacienti) si catedra. De cativa ani a iesit la pensie, ceea ce l-a facut sa-si puna o intrebare care i-a adus mari nelinisti: "Cum voi mai putea ajuta oamenii?". In scurta vreme a gasit si raspunsul: scriind. Scriind despre plante, despre vindecare, dand indicatii si recomandari terapeutice bolnavilor care au nevoie de ele. Asa am aflat si noi, de fapt, despre domnia sa, primind pe adresa redactiei scrisori extrem de bine documentate, in care raspundea celor care solicitau ajutorul la rubrica "Cititorii intreaba". L-am invitat la un dialog, iar domnia sa a acceptat. Asa ca m-am deplasat pentru a-l intalni acolo unde locuieste, in inima Ardealului, la Alba-Iulia.
Interlocutorul meu pare desprins din alte vremuri, mai bune. Este subtirel, distins, imbracat sobru si elegant. Are o privire surprinzator de vioaie, usor ironica, care nu arata deloc cei saizeci de ani de mult impliniti. Ma intampina jovial, extrem de politicos (cum numai ardelenii stiu sa fie) si cu usoara stanjeneala a omului care este mai obisnuit cu studiul si cu cercetarea decat cu dialogurile cu reporterii despre munca lui. Este greu sa "sparg gheata" si sa realizez un interviu, pentru ca d-l doctor face parte din acea categorie a oamenilor de stiinta extrem de precauti, care evita orice raspuns frontal si orice declaratie spectaculoasa. Isi minimalizeaza meritele, imi intinde "capcane", spunand ca nu este decat un simplu pensionar care nu merita prea multa atentie. Imi arata ca dovada cartea sa de vizita, pe care a inscriptionat, cu o fina autoironie: "Eugen Giurgiu", iar dedesubt, acolo unde este de obicei trecuta profesia, a scris "pensionar", si abia mai jos "dr. biochimist". De fapt, sub autoironia si sub raspunsurile sale intentionat evazive, se ascunde rana unui om extrem de activ, cu o minte lucida si creativa, nevoit sa renunte la munca sa de o viata pentru a iesi la pensie. Undeva, dincolo de acest dialog formal pe care reusesc sa-l leg la inceput, se afla povestea sa, idealurile sale despre care nu vrea sa vorbeasca pentru ca probabil inca il dor. Evita multa vreme orice aprofundare referitoare la el, la viata sa profesionala, la pasiunea sa pentru plantele medicinale si pentru vindecare. Apoi, treptat, parca fara sa vrea, se insufleteste, iar franturi din povestea sa incep sa iasa la suprafata.
"Eram student sarac in Cluj, la biochimie, cand a venit nenorocirea: mama avea cancer in faza avansata. Mai traieste si acum"
"Aveam douazeci de ani si eram un student sarac in Cluj, la Universitate, unde studiam biochimia. Viata mea nu era cu nimic mai buna sau mai rea decat a majoritatii colegilor mei, cand a venit nenorocirea: mama avea cancer, in faza avansata. A fost imediat supusa unui tratament chirurgical dur, cu histerectomie totala si extirparea ambilor sani, dar boala tot evolua. Si, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, mama s-a imbolnavit grav de hepatita, ficatul sau slabit ajungand in faza cirotica. Profesorul Chiricuta, care era atunci seful clinicii, un chirurg excelent, pe care l-am respectat foarte mult, a zis ca nu stie ce sa-i mai faca si a trimis-o la boli infectioase, pentru ca suferea acum si de hepatita. A ajuns la clinica pe care o conducea atunci o alta somitate, profesorul Albinni, dar si el a ridicat neputincios din umeri: pacienta era fara speranta. In vremea aceea, oamenii erau altfel, parca mai buni, mai inimosi ca acum. Student cum eram, m-au primit atunci toti marii medici care erau in Cluj, iar pe timpul acela fara doar si poate Clujul era capitala medicinii romanesti. Insa toti specialistii au ridicat din umeri si mi-au spus ca nu se mai poate face nimic. Unul dintre ei m-a luat intr-o zi deoparte si mi-a zis cu compasiune: "Giurgiulica, draga, esti student si nu ai bani, iar inmormantarea o sa te coste mult si n-o sa ai de unde. Semneaza tu, te rog, ca o iei acasa pe mama pe proprie raspundere, ca nu mai e nimic de facut, decat sa pastrezi banii, sa ai sa o ingropi". Am semnat, ca nu aveam ce face."
D-l Giurgiu lasa o pauza, ca si cum ar fi chemat mai clar amintirile, dupa care continua, savurand efectul: "Mama traieste si acum! Numai ca am o mare problema cu ea: nu mai vrea sa-si ia plantele pe care i le prepar, pentru ca are aproape nouazeci de ani si s-a cam saturat de viata. Cel mai tare o deranjeaza ca toate prietenele ei s-au dus, si numai ea, care trebuia sa moara de acum vreo cincizeci de ani, a ramas in viata, singura."
La pensie, dar tot in fata calculatorului
- Domnul meu, sa stii ca de cancer nu te mai vindeci niciodata, este ca si cum ti s-ar amputa un deget si-ai astepta sa-ti creasca la loc - nu se poate! Insa, este perfect adevarat: poti trai cu cancerul si poti sa-ti vezi foarte bine de viata, fara suferinta, oricat de mult timp. Mama, de exemplu, traieste cu aceasta boala de aproape 50 de ani. A luat anumite plante, a mancat anumite alimente, a adoptat un mod de viata sanatos si organismul a rezistat bolii, care nu s-a mai putut dezvolta.
"Putini stiu ca reputatul medic si academician
I.C. Parhon descoperise sapte plante anticancerigene"
- Cu alte cuvinte, ati descoperit un tratament viabil pentru boala canceroasa?
- Cred ca este prea mult spus. Mai ales in asemenea boli complexe nu exista un panaceu, un tratament care sa se potriveasca la toti pacientii cu un anumit diagnostic. Insa, ce-i drept, atunci, in studentie, am avut cu mama primul meu succes terapeutic in boala canceroasa. Mi-aduc aminte ca atunci cand am ajuns acasa de la spital, mama era galbena la fata, fara vlaga, si se simtea tot mai rau. M-a intrebat ce medicamente trebuie sa ia dupa externare. Or, medicii, stiind ca nu mai au ce sa-i faca, nu-i prescrisesera nimic. Cum sa-i spun ca era condamnata la moarte, ca se terminase, atata timp cat mama era inca in viata si voia sa traiasca? M-am pus atunci pe studiu si am cautat in lumea plantelor leacuri pentru boala canceroasa. Si le-am gasit. Putini stiu, de pilda, ca reputatul medic si academician C.I. Parhon descoperise sapte plante contra cancerului. El a pornit de la observatia ca exista anumite specii de ierburi medicinale care nu se imbolnavesc niciodata de cancer (boala canceroasa afecteaza adesea si speciile vegetale - n.red.). Cum era posibil ca ele sa fie invulnerabile la tumori? Evident, doar secretand principii active sau combinatii de principii active care inhiba dezvoltarea celulelor anormale. Astfel, academicianul Parhon a conceput un ceai din sapte plante medicinale, plante care nu se imbolnavesc niciodata de cancer: busuiocul, menta, anasonul (seminte), valeriana, chimenul (seminte), levantica si nucul (frunze si coji). Din acest ceai, obtinut din plantele combinate in proportii egale, se beau doua - trei cani pe zi, in cure de foarte lunga durata. I-am dat acest preparat mamei mele, precum si alte leacuri pe care le-am descoperit pe parcurs si asa a reusit sa scape cu viata.
- Care a fost reactia medicilor in fata acestui miracol? Pentru ca poate fi numit miracol.
- Daca s-ar fi intamplat in zilele noastre acest "miracol", cum spuneti dvs., medicii ar fi spus ca asa ceva nu se poate, ca este o eroare de diagnostic la mijloc. La vremea aceea insa, cand un medic ca profesorul Chiricuta dadea un diagnostic, era sigur pe ceea ce spunea si la fel si ceilalti care au consultat-o pe mama. Asa ca specialistii au fost impresionati de rezultatele obtinute si am fost indemnat sa raman pe langa facultatea de medicina din Cluj si sa continui cercetarile despre plante, ceea ce am si facut. M-a sprijinit in acest demers si eminentul medic si profesor care a fost Iuliu Hatieganu. Domnia sa mi-a acordat un mare credit mie, ca om, dar mai ales terapiei cu plante. Desi a fost contemporan entuziasmului descoperirii celor mai puternice medicamente de sinteza, cum ar fi antibioticele, el era constient ca acestea sunt prea puternice si unilaterale ca actiune, pentru a fi prescrise in mod curent, in orice boala. Doctorul Hatieganu spunea ca "a administra antibiotice intr-o infectie banala este ca si cum ai vana cu tunul muste". Abia in ultimul deceniu, cand au aparut atatea noi tulpini de bacterii rezistente la antibiotice, a fost recunoscut oficial acest adevar, pe care domnia sa il afirmase atat de plastic cu 40 de ani in urma. De aceea el, ca si alte minti deschise de la acea vreme, au sustinut cercetarile mele in domeniul plantelor medicinale, pentru ca realizau ca acesta era viitorul medicinii.
- In ce boli ati testat utilizarea terapeutica a plantelor medicinale?
- Eu va pot raspunde la aceasta intrebare, dar nu o sa aveti nici timp si nici unde sa notati atata informatie. In insemnarile mele, sunt peste o mie de afectiuni, sindroame, tulburari in care s-au obtinut rezultate notabile prin folosirea plantelor medicinale si a altor remedii naturale. Iar aici, trebuie sa precizez ca tratamentele pe care le-am elaborat de-a lungul timpului nu s-au limitat doar la folosirea unor plante medicinale. Pentru ca acestea, administrate fara un regim alimentar corespunzator, de exemplu, nu au decat o eficienta redusa, uneori nula. In boala canceroasa, pentru ca tot am vorbit despre ea, degeaba sunt folosite remedii vegetale anticancerigene, daca nu se fac cateva demersuri in ceea ce priveste dieta. De pilda, consumul in exces al carnii in tratamentul bolii canceroase este foarte nociv, pentru ca aceasta va furniza materie prima pentru formarea celulelor canceroase. Cu alte cuvinte, carnea este hrana pentru cancer. In schimb, legumele, mai ales cele de culoare galbena sau rosie (morcovi, sfecla, tomate, ardei), care sunt foarte bogate in beta-caroten - un element indispensabil in lupta contra bolii - au o actiune benefica in cancer. Vedeti, de aceea medicina aceasta naturala are raspunsuri pentru practic orice boala, pentru ca nu se limiteaza doar la administrarea unor remedii, ci este un adevarat stil de viata, pe care pacientul trebuie sa-l deprinda gradat, pentru a se vindeca. De asemenea, prin administrarea unor remedii naturale, actiunea asupra organismului este mult mai fina, mai coerenta, decat in cazul tratamentelor alopate contemporane. Sa va mai dau un exemplu: in prezent, in orice problema endocrina, nervoasa ori de imunitate se administreaza vitamine si mineale de sinteza. Este o adevarata moda a vitaminelor de sinteza, bagate cu forta in organism. S-a ajuns acolo, ca pana si sucurile de la chioscuri ori margarina de la alimentara au adaosuri consistente de vitamine artificiale. Va pot spune din experienta mea directa cu pacientii, in spital, ca multe boli si tulburari sunt cauzate de acest adevarat dopaj cu vitamine de sinteza. De ce? Pentru ca - putini medici iau acest lucru in considerare - organismul are anumite "filtre" pentru a regla cantitatea de vitamine si minerale care sunt asimilate. Aceste "filtre" nu functioneaza insa in cazul substantelor artificiale, asa incat acestea se asimileaza automat in exces. De aceea, hipervitaminoza este o boala reala a zilelor noastre, chiar daca inca este foarte rar depistata.
Nuc
- Spuneati de experienta dvs. cu pacientii in spital. Cred ca este prima oara cand aud despre cineva care a practicat pe scara larga fitoterapia intr-un spital de stat...
- Nu am nici cea mai mica nostalgie dupa vremurile de dinainte de 89, dar sa stiti ca erau atunci parca mult mai mult decat acum conditii pentru a inova, pentru a descoperi lucruri noi in medicina. V-am mai spus ca ilustri profesori ai scolii de medicina din Cluj au privit, greu de crezut acum, cu multa speranta spre terapia cu plante. Mie, personal, mi s-au acordat, vreme de ani si ani, 25 de paturi in spital pentru a aplica tratamente cu plante. Iar atunci cand pentru un pacient nu se gasea tratament alopat eficient, erau numerosi medici din spitalele universitare care spuneau: "Trimite-l la Giurgiu!". Adesea mi se aduceau cazuri disperate, oameni pe care sa-i tratez si care erau la un pas de moarte, si foarte rar am refuzat. Aceasta, desi era o responsabilitate uriasa, pentru ca in vremea aceea o eroare de tratament putea insemna un proces penal, care sa ma distruga din punct de vedere profesional si uman. Am tratat cu succes, asistat de medici, cu ajutorul plantelor, oameni bolnavi de cancer cu diferite localizari si in diverse stadii, oameni bolnavi de scleroza in placi, de dermatoze considerate incurabile, de afectiuni autoimune... Am avut in permanenta sprijinul unor medici, am avut la dispozitie un laborator utilat la un nivel decent, sprijinul unor botanisti care-mi aduceau speciile de care aveam nevoie. S-au creat in vremea aceea, in Cluj, zeci de medicamente din plante. Cateva se mai produc si acum, cele mai multe au fost pe nedrept uitate, nu putine la numar se produc in strainatate, desi inventiile sunt romanesti.
- Ne puteti da exemple de asemenea medicamente din plante?
Domnul Giurgiu ezita inainte de a raspunde, apoi da descurajat din mana ca si cum ar spune: "Ce mai conteaza?". Apoi continua cu amara ironie:
- Acum nu mai este voie sa spui ca un produs din plante este medicament si este bun la cutare boli. Nu, acum este supliment alimentar si nu poti spune ca are vreo indicatie terapeutica. Iar daca totusi vrei sa avizezi un medicament dintr-o planta arhicunoscuta si studiata, demersul acesta dureaza ani si ani, trebuie sa treci zeci de bariere birocratice si sunt necesare sume inaccesibile pentru un muritor de rand pentru a-l putea produce. Am descoperit, intre altele, un medicament extraordinar de eficient pentru bolile prostatei. Am incercat sa-l produc si am renuntat. Apoi, pur si simplu, am vandut brevetul unei firme belgiene, care mi-a dat o suma cat pensia mea pe vreo cincizeci de ani si asta a fost tot. Dar, oricum, cred ca a fost un caz fericit, cand munca unui cercetator roman a fost recompensata de cineva.
"Consider ca mare parte din succese se datoreaza faptului ca am folosit extractele in alcool, in care substantele cu actiune curativa sunt gata dizolvate in mediu lichid si pot fi asimilate rapid si fara probleme de organism"
- Mai aveti, in prezent, in proiect, si alte medicamente din plante, inca necunoscute publicului larg?
Dl Giurgiu si autorul interviului, Ilie Tudor
Apoi, in afara de specia de planta, conteaza enorm cum este aceasta preparata. Foarte multi oameni cunosc si folosesc doar ceaiuri obtinute prin fierbere - este o metoda de extractie foarte incompleta si prin care se pierde mult din puterea curativa a plantei. Altii consuma pastile din pulberi de plante, pulberi care se dizolva si sunt absorbite in tubul digestiv intr-o masura destul de mica. De ce? Pentru ca celuloza prezenta in tesutul plantelor este ca o bariera care impiedica eliberarea principiilor active pentru a fi asimilate de organism. Personal consider ca mare parte din succese se datoreaza faptului ca am folosit extractele in alcool, in care substantele cu actiune curativa sunt gata dizolvate in mediu lichid si pot fi asimilate rapid si fara probleme de organism.
- Cu alte cuvinte, pentru a avea efectul maxim, plantele trebuie folosite sub forma de tincturi?
- Extractele hidro-alcoolice sau, altfel spus, tincturile, sunt fara doar si poate remediul din plante cu actiunea cea mai rapida si cea mai completa. Iar cercetarile mele de peste patru zeci de ani vin in sprijinul acestei afirmatii. Probabil ca medicamentele viitorului vor fi din plante si vor fi astfel de extracte, poate imbunatatite. Pentru ca nu se compara, de pilda, efectul antiinfectios sau diuretic al ienuparului luat ca ceai (in care nu se dizolva deloc anumite principii active) cu efectul tincturii de ienupar, alcoolul fiind un dizolvant de cateva ori mai bun decat apa clocotita. Poate si de aceea multi medici inca neaga valoarea exceptionala a plantelor medicinale, pentru ca nu sunt instruiti si nu cunosc metodele optime de administrare, nu cunosc ce pot face cu adevarat aceste plante. De altfel, cred cu tarie ca ceea ce se preda acum in facultati nu este medicina, ci doar o parte a acestei stiinte. Pentru ca medicina nu implica doar simpla utilizare a unor substante chimice de sinteza (bune mai degraba pentru cazurile de urgenta) si a bisturiului, cum cred multi medici acum. Medicina implica sa cunosti viata in profunzimea ei, sa intelegi legatura dintre om si natura, o legatura perfectionata in zeci de mii de ani de evolutie. Atunci cand administrezi unui om o planta sau o combinatie de plante, nu faci decat sa refaci o legatura dintre el si natura. Animalele salbatice stiu ce ierburi sa manance atunci cand sunt bolnave, dupa cum stiu si sa nu consume din ceea ce este toxic. Noi, oamenii, am pierdut aceste legaturi intime cu natura care ne inconjoara, iar insanatosirea presupune sa ni le refacem. De fapt, aceasta este ceea ce fac eu de peste patruzeci de ani: redescopar ceea ce demult a fost facut, cu multa arta, de natura. Cred ca acesta este, de fapt, marele secret al meseriei mele, iar dincolo de el nu mai este nimic de spus!
Foto: Simona Chitu (3)
Eugen Giurgiu - str. Aleea Detunata, bl. D2,
sc. A, ap. 19, Alba-Iulia, cod 510064,
tel. 0258/83.35.00, 0741/92.88.80
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Sper sa putem comenta impreuna