Eduard Tric Poduri şi ziduri : De ce nu merg la Waters (şi de ce ar trebui sa mergeţi)

Încercând sa dărâmam un zid în 1989, am ridicat alte şapte ziduri concentrice, ce împiedică România sa redevină o putere: Zidul Lăcomiei, Zidul Ignorantei, Zidul Nepăsării, Zidul Idiocraţiei, Zidul Adulterului Economic, cuprinse în mănunchi de zidul invizibil al Dezinformării. Aveam nouă ani şi îmi amintesc precis momentul când am auzit prima oara The Wall. Era diferit de tot ce auzisem până atunci, şi aveam deja ca bază câteva referinţe solide: Deep Purple, Iron Butterfly, Beatles, Rolling Stones, Genesis. Am devenit instantaneu fan Pink Floyd, descoperindu-le albumele precedente, inclusiv pe cele din perioada Syd Barret. Cât timp comunismul a existat, Zidul a avut o semnificaţie universală. Dar acum? Ma întreb de nu vreau sa merg în august 2013 la Roger Waters (şi de ce voi ar trebui sa mergeţi).   Am dărâmat în 1989 zidul de faţadă al comunismului într-un mod brutal, superficial, violent, fără sa fi construit vreun pod în locul lui. Ne-a rămas la suprafaţă doar o gaura vizibilă în drapel, ca o rană neîngrijită şi, în profunzime, structura, mentalitatea şi sămânţa comunismului.  Structurile s-au restructurat în reţele ale căror sarcină a fost construirea, consolidarea şi opacizarea celor şapte ziduri care împiedică Romania sa redevină o putere: Zidul Lăcomiei, Zidul Ignoranţei, Zidul Apatiei, Zidul Idiocraţiei şi Zidul Adulterului Economic. Ele sunt legate strâns în mănunchi de către cel de-al şaptelea zid, invizibil, secret, controlat: Zidul Dezinformării. Zidul Lăcomiei (Empty Spaces) Ţinuţi în lipsuri, am început să consumăm. La început timid, apoi cu furie. Începând întâi cu ce era prin preajmă, mai la îndemână : întreprinderi, păduri. Apoi ni s-a făcut foame; am început sa săpăm: gaze, petrol. Am continuat să devorăm cu furie, până nu a mai rămas mai nimic în jur. Decât spaţii goale. Si mâncare importată.    Zidul Apatiei (Nobody Home)   Sătui fiind, hrăniţi de Zidul Lăcomei, am devenit apatici. Din ce în ce mai indiferenţi la ceea ce se întâmplă. Bombardaţi cu ştirile de la ora 5, îndopaţi de breakingnews-uri, nu am mai reacţionat la fel de uman. Se taie copaci? Să-i taie! Se fac autostrăzi strâmbe şi borduri drepte ? Sa se facă! Oricum nu am maşină! Se dărâmă case de patrimoniu? Să se dărâme! Ce-mi pasă? Lasă ca viaţa merge şi asa! Oricum voi pleca. Ultimul să stingă lumina.   Zidul Ignoranţei (We Don't Need No Education)   We don't need no Education? Asta e exact ceea ce au vrut atât UE, cât şi Rusia şi USA. Ne-am transformat dintr-o naţiune educata, inovativă, de producători, într-o naţiune pasivă, bolnavă, de consumatori. Procesul nu e terminat, încă mai suntem ţara din Europa cu 90 % proprietari. Experimentul bancar creditul cu buletinul a eşuat, dar se lucrează încă intens la asta. Sclavia economică, consimţită voluntar prin credite individuale sau credite internaţionale binecuvântate de Sfânta Troică (Fondul, Banca şi Uniunea, cei trei sfinţi prezidenţiali), e mai eficace decât cea fizica, atât la nivel individual cit şi colectiv. Dupa ce ne-am dat intreprinderile pe nimic, din 2014 pământul şi avuţiile subsolului  vor fi vândute la liber. Apoi ne vom pierde ignoranţi independenta energetică, iar apoi, în cele din urmă, Suveranitatea, din dorinţa cea mai aprigă a preşedintelui "Cedare de suveranitate".   Zidul adulterului economic (In the Flesh)   Nu, nu ne vindem ţara. Doar cedăm totul pe nimic. Iar ce nu se poate ceda, distrugem, în ordinea următoare: institutele de cercetare, fabricile rentabile, agricultura. Apoi cultura, educaţia. Proxeneţilor economici li se distribuie firmituri. Firmituri din România. Mărgeluţe sclipitoare din care s-au creeat imperii de carton şi miliardari de cauciuc. Si pentru noi, restul, inflaţie şi sărăcie.  Cu E-uri si OMG-uri în trecut, cu cianuri şi gaze de şist în viitor.   Zidul Idiocraţiei (Another Brick in the Wall)   Toate acestea nu sunt posibile fără promovarea constantă de non valori. O armata de executanţi ce răspund criteriilor de promovare: şantajabili, mediocrii şi docili. La nivel cit mai înalt: partide, afaceri, administraţie, justiţie. Eşti competent ? Eşti periculos. Vei fi dat la o parte, sau, în cel mai bun caz, marginalizat. Eşti mediocru? Capabil să iei şi să dai şpagă? Leneş, avar, invidios? Ai viitor în reţea.  Eşti şi trufaş? Te facem profesor, doctor dacă vrei. Se poate şi parlamentar, preşedinte de club. Poate chiar şi preşedinte de partid, cit timp iţi iei medicamentele furnizate. Vei fi doar o alta cărămidă în zid. Just another brick in the wall.   Al şaptelea zid, e zidul al cărui nume nu s-ar vrea pomenit niciodată. Invizibil. Secret. Controlat.   Zidul de temelie, liantul, ce le înconjoară indeaproape pe celelalte: Zidul Dezinformării. E zidul pe care s-au clădit imperiile media locale, împărţite şi colorate diferit în realităţi, antene, românii mai mici sau mai mari, unele care se cred libere, otevisme şi protevisme, adevăruri, naşi şi curente. E zidul care le hrăneşte pe celelalte: cu ştiri proaspete, respectând cu sfinţenie acelaşi tipar : Să scrii cit mai mult despre neesenţial şi cit mai putin despre esenţial. Se asigură depăşirea constanta a pragului iniţial de percepţie şi empatie umană. Jurnalism psihedelic. Bine aţi venit în era dezinformării. The show must go on.   Desigur, spectacolul va fi frumos, mai ales pentru cei care nu au mai văzut un show psihedelic de tipul Pink Floyd sau Roger Waters. Pentru două ore, spectatorii vor fi saturaţi cu imagini şi sunete ce vor depăşi intenţionat pragul lor de percepţie. Ca apoi să se întoarcă saturaţi dar nesătui la vieţile lor de consumatori, oameni de plastilină, întrebându-se contemplativ şi mioritic de ce nu se schimba nimic în Romania.   Încercând sa dărâmăm un zid, am ridicat alte şapte. Le vor dărâma oare noua generaţie ? Hey you, is there anybody out there ?

Sursa Adevarul