Translate

duminică, 23 iunie 2013

Regina plantelor medicinale din Romania: Coada-soricelului


Regina plantelor medicinale din Romania: Coada-soricelului(Achillea millefolium) 

Nu se poate sa nu o vezi! Iti iese in drum si iti sare in ochi cu frunzele acelea verzi si fine, lunguiete ca o... coada de soricel, cu florile albe si parfumate, raspandind, mai ales pe caldurile toride ale verii, un miros aromat-amarui. Alaturi de papadie, Coada-soricelului este planta medicinala cea mai raspandita de la noi din tara, fiind intalnita din campie si pana in zona montana inalta. Totodata, este si una din plantele cu cea mai indelungata "cariera medicala" de pe teritoriul Romaniei, dovezi arheologice aratand ca ea era folosita in scopuri rituale si terapeutice cu cel putin patru-cinci mii de ani in urma. Denumirea dacica a acestei plante, "chodela", a fost consemnata in tratatele lui Dioscoride (medic militar roman) si - asa cum se poate lesne remarca - este destul de apropiata de cea romaneasca din prezent. In Moldova, in nordul si in centrul Transilvaniei, precum si in nordul Olteniei, Coada-soricelului era folosita drept cicatrizant, calmant pentru "oparitura" (alergie cutanata), ca planta aperitiva. In zona de vest a Transilvaniei, era folosita in scaldatori pentru pruncii debili, ca spalaturi in "poala alba" (leucoree), ca cicatrizant dupa extractiile dentare. In Bucovina, ceaiul de Coada-soricelului se lua atunci cand tinerelor femei "nu le veneau randurile" (amenoree), pentru "schimbarea sangelui" (dezintoxicarea organismului si intarirea imunitatii), inaintea venirii toamnei. In nordul si estul Moldovei, Coada-soricelului se mai folosea intern contra "aprinderii de mate" (colon iritabil sau colita de fermentatie), extern contra "tranjilor" (hemoroizi sangeranzi) si, tot extern, pentru inchiderea rapida a ranilor. In peste o suta de afectiuni si tulburari, este consemnata folosirea Cozii-soricelului in medicina populara romaneasca si in cea europeana. Iar cercetarile facute in diverse laboratoare de medicina si farmacie ale lumii confirma, treptat, tot mai multe din aceste utilizari medicinale.

Unde gasim si cum culegem Coada-soricelului

Este o planta care iubeste in mod special lumina soarelui, de care are nevoie din abundenta, in rest, fiind foarte rezistenta la lipsa de umiditate, la conditiile de sol si la temperaturi (rezista la cele mai puternice canicule, dar si la gerul iernii). O gasim pe pajisti, prin fanete, pe marginile raurilor si ale paraielor, pe langa drumurile de tara si in locurile virane. Se culege pe vreme uscata, de preferinta in miezul zilei, cand are concentratia maxima de uleiuri volatile. Pentru cules, avem nevoie de un cutitas sau, mai bine, de o foarfeca de gradina, cu care se taie tulpina inflorita. Standardele de culegere ale plafarurilor este ca tulpina sa nu aiba mai mult de 30 de centimetri lungime (partea de tulpina neavand decat foarte putine principii active). In ce ma priveste, prefer sa culeg doar partea de inflorescenta, aproape fara codita, din doua motive: 1. Are efectele terapeutice cele mai puternice. 2. In locul taieturii, planta va lastari mai usor, dand in scurta vreme (3-5 saptamani) si mai multe flori, asigurandu-i astfel perpetuarea.
Perioada culesului incepe in iulie si dureaza pana la sfarsitul lui octombrie. Dupa culegere, planta se intinde la uscat in strat de maxim opt centimetri grosime, intr-un loc lipsit de umiditate, umbrit si bine ventilat. Se poate usca foarte bine si in buchetele, care de asemenea se atarna intr-un loc umbrit. Dintr-un kilogram de planta proaspata se obtin, dupa uscare, doua - trei sute de grame de produs lipsit de umiditate. Coada-soricelului uscata se pastreaza in pungi de hartie sau in saculeti de panza, in locuri intunecate si lipsite de umezeala.

Preparate pe baza de Coada-soricelului

Sucul de Coada-soricelului


Se obtine din planta proaspat culeasa, cu ajutorul mixerului (blenderului): in vasul mixerului se pun 50 de grame de planta foarte bine spalata si 50 ml de apa de izvor, dupa care se omogenizeaza prin mixare, iar amestecul rezultat se stoarce prin tifon. Se iau 50 ml pe zi din acest suc, pentru tratarea afectiunilor hepato-biliare, a celor intestinale si a inapetentei.
Extern sucul se foloseste sub forma de comprese aplicate pe locul afectat, pentru tratarea bataturilor, a arsurilor usoare, precum si pentru a favoriza cicatrizarea rapida a ranilor.io

Pulberea de Coada-soricelului


Se obtine prin macinarea cat mai fina cu rasnita electrica de cafea a partilor aeriene. Depozitarea pulberii se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum doua saptamani (deoarece substantele volatile se evapora rapid). De regula, se administreaza de 4 ori pe zi cate o lingurita rasa, pe stomacul gol.

Infuzia combinata de Coada-soricelului

Se pun la macerat 3-4 linguri maruntite de Coada-soricelului, in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de infuzie combinata de Coada-soricelului, care se foloseste intern (2-3 cani pe zi).

Tinctura de Coada-soricelului


Are cele mai bune efecte pentru tratarea infectiilor, inflamatiilor si a leziunilor pielii, afectiuni unde este nevoie de un preparat dezinfectant, mai multe substante cicatrizante si antiinflamatoare din Coada-soricelului fiind cel mai bine extrase in alcool. Pentru obtinerea acestui preparat se pun intr-un borcan cu filet douazeci de linguri de pulbere de inflorescente de Coada-soricelului, peste care se adauga doua cani (500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa sa macereze vreme de doua saptamani, intr-un loc calduros, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Intern, se administreaza din acest remediu de patru ori pe zi cate o lingurita diluata in putina apa.
Regina plantelor medicinale din Romania: Coada-soricelului
Cataplasma cu Coada-soricelului
O mana de flori maruntite de Coada-soricelului se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50 de grade Celsius). Se aplica direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, si se lasa vreme de 1 ora.
Uleiul de Coada-soricelului
In jumatate de litru de ulei de masline, de samburi de struguri sau de susan, se pun 10 linguri de inflorescente de Coada-soricelului uscate si maruntite. Se lasa sa macereze la soare, vreme de 2 saptamani, dupa care se filtreaza, iar preparatul obtinut se trage intr-o sticla inchisa la culoare, care se pastreaza in locuri intunecoase si reci.

Tratamente interne cu Coada-soricelului

Hepatita - un studiu japonez din 2006 a avut drept subiect efectul hepatoprotector al sucului proaspat extras din inflorescentele si din tulpinile de Coada-soricelului. Animalele de experienta erau intoxicate cu substante care produc hepatita mortala. Dintre cele care au fost tratate cu suc proaspat de Coada-soricelului, mai mult de 40% au supravietuit, in timp ce cele din lotul martor au murit in proportie de 100%. S-a constatat ca la organismele tratate cu suc de Coada-soricelului, ficatul sufera mult mai putine modificari structurale, celulele din componenta sa au mai putine malformatii, iar tendinta spre ciroza este net diminuata. Sucul proaspat de Coada-soricelului se prepara zilnic si se administreaza imediat dupa filtrare, cate 50-60 ml, in doza unica, zilnica. Se fac astfel cure de cate 60 de zile, urmate de alte 20 de zile de pauza.
Dischinezie biliara - se administreaza infuzia combinata de Coada-soricelului, cate o jumatate de cana, cu 20-30 de minute inainte de fiecare masa. Un astfel de tratament dureaza 30 de zile si se poate relua dupa o pauza de doua saptamani. O echipa de cercetatori din cadrul Universitatii din Viena a obiectivat, prin teste de medicina experimentala, ca principiile active din Coada-soricelului au efecte coleretice (favorizeaza evacuarea bilei) foarte intense. Ele sunt de trei ori mai puternice decat anghinarea, care era pana nu demult considerata liderul in aceasta afectiune.
Colecistita - uleiul volatil continut in florile de Coada-soricelului are efecte antiinflamatoare si calmante asupra vezicii biliare. Se administreaza pulberea proaspat macinata de flori din care se ia cate o lingurita pe stomacul gol, de patru ori pe zi, in
Regina plantelor medicinale din Romania: Coada-soricelului
O gasim incepand cu campia si pana in varf de munte
cure de trei saptamani, cu zece zile de pauza.
Dispepsie, indigestie - se combina in proportii egale tincturi de Coada-soricelului si de anghinare (Cynara scolymus), iar din acest amestec se ia cate o lingurita diluata in apa, inainte cu 10 minute de fiecare masa. Ambele plante imbunatatesc peristaltismul tubului digestiv, amplifica secretia de sucuri gastrice, reduc senzatia de greata sau de inapetenta.
Colita, colita spastica - mai multe studii facute in Statele Unite si in Germania au pus in evidenta faptul ca anumite substante aromate si flavonoidele din Coada-soricelului reduc semnificativ inflamatia la nivelul intestinului subtire si a celui gros, ajuta la cicatrizarea epiteliilor lezate, combat eficient spasmele digestive. Se administreaza infuzia combinata, cate 2-3 cani pe zi, pe o perioada de 35 de zile, apoi se face o pauza de doua saptamani, dupa care tratamentul se poate relua, daca mai este cazul. In aceasta afectiune, efectele terapeutice ale florilor de Coada-soricelului sunt mult mai puternice in combinatie cu sunatoarea (Hypericum perforatum).
Sensibilitate la infectii - in nordul tarii exista obiceiul ca oamenii sa bea in toamna fiertura de flori de Coada-soricelului, ca sa-i fereasca de boli de plamani si de raceli de tot felul. si iata ca acest obicei este confirmat de un studiu de data foarte recenta, facut in India, care arata ca achileina, o substanta secretata de florile de Coada-soricelului, ne protejeaza de infectiile de tot felul, intr-un mod inedit. Aceasta substanta pur si simplu modifica rezistenta membranei celulare, care va deveni mai putin permeabila pentru virusi si bacterii, care astfel nu pot ataca organismul. Se utilizeaza infuzia combinata de Coada-soricelului, din care se consuma cate jumatate de litru - un litru pe zi, in cure de 30 de zile.
Amenoree (absenta patologica a ciclului menstrual) - in Bucovina femeile tinere care nu erau fertile foloseau adesea ceaiul de Coada-soricelului pentru "a le veni randurile rosii", adica pentru declansarea ciclului menstrual. Cercetatorii de la Universitatea din Padova, Italia, au confirmat de curand validitatea acestui demers terapeutic, publicand in iulie 2006 studii in care arata ca doua substante din Coada-soricelului (apigenina si luteolina) imbunatatesc raspunsul organismului la actiunea hormonilor care declanseaza ciclul menstrual si care determina amplificarea caracterelor feminine. Se administreaza pulberea proaspat macinata de flori de Coada-soricelului, cate trei lingurite pe zi, in cure de patru saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza.
Adjuvant in hemoragia interna - mai multe studii din anii '90 arata ca unii alcaloizi din componenta acestei plante favorizeaza cicatrizarea rapida a leziunilor interne si externe. Intr-unul din aceste studii, o substanta extrasa din Coada-soricelului, numita achileina, a fost administrata intravenos animalelor de experienta. Ea a redus timpul de sangerare cu nu mai putin de 32%, un rezultat foarte bun, ce sugereaza chiar o posibila utilizare a extractelor din aceasta planta in terapia de urgenta. Ca adjuvant contra hemoragiei interne, se consuma zilnic cate un litru - un litru si jumatate de infuzie combinata de Coada-soricelului.
Acneea - un studiu al unui institut medical din Washington, Statele Unite, arata ca acneea este declansata de probleme digestive si de metabolism, provocate de alimentatia moderna, de sensibilitatea la infectii cutanate, precum si de problemele hormonale. In acelasi studiu se mentioneaza faptul ca planta Coada-soricelului are atat efecte antimicrobiene (actioneaza contra bacteriilor, in special), cat si de stimulare a proceselor digestive. Adaugati la acestea efectul hormonal anterior mentionat al acestei plante si faptul ca este un dezintoxicant pentru ficat si pentru bila, pentru a intelege eficienta sa in tratarea acneei. Se fac tratamente cu o durata de 60 de zile, timp in care se ia infuzie combinata de Coada-soricelului, cate un litru pe zi, in doua reprize, dimineata si seara.

Tratamente externe cu Coada-soricelului

Rani deschise, zgarieturi - se pune o compresa cu suc proaspat sau cu tinctura de Coada-soricelului pe locul afectat, tinandu-se 60 de minute. Repetati aplicatia de mai multe ori pe zi.
Regina plantelor medicinale din Romania: Coada-soricelului
Parfum salbatic, dulce-amarui
Efectul cicatrizant este uluitor de rapid, rana inchizandu-se numaidecat. In prealabil se recomanda insa o dezinfectare a ranii foarte atenta, pentru a nu ramane germeni infectiosi sub tesutul cicatriceal format rapid sub actiunea plantei.
Alergie cutanata - se pun comprese cu infuzia combinata de Coada-soricelului, care se tin vreme de minimum doua ore pe zi pe locul afectat. Substantele aromatice (azulenele) din compozitia plantei au efecte anti-inflamatoare si antialergice, reduc mancarimile, usturimea si edemele.
Arsuri, arsuri cu substante chimice - mai multe studii facute in Romania in anii '70, sub conducerea profesorului A. Popovici, au pus in evidenta faptul ca uleiul de Coada-soricelului ajuta la vindecarea rapida si estetica a arsurilor cu substante chimice. Intr-unul din experimente a fost folosit chiar napalmul (substanta periculoasa, folosita, intre altele, in razboiul din Vietnam), arsurile produse de acesta fiind mult mai rapid vindecate cu ajutorul acestei plante, decat folosind un tratament obisnuit. Se aplica uleiul de Coada-soricelului, trei aplicatii zilnic pe locul afectat, pana la vindecare.
Candida vaginala - se fac spalaturi vaginale, o data pe zi, seara, cu infuzie combinata de Coada-soricelului. Substantele antiseptice continute de planta blocheaza proliferarea acestei ciuperci, reduc inflamatia si ajuta la refacerea epiteliilor lezate de infectie. Este un tratament bland, care nu perturba flora vaginala, folosit pentru prevenirea si pentru combaterea candidozelor de intensitate mica si medie.

FRUMUSETE

Transpiratia excesiva - studii facute de o echipa de cercetatori din cadrul Universitatii din Iasi, in 1988, au pus in evidenta faptul ca baile generale cu extract apos de Coada-soricelului, facute de 2-3 ori pe saptamana, reduc transpiratia, previn eruptiile cutanate produse de combinatia de transpiratie si praf, mentin sanatatea pielii. Pentru a obtine aceste efecte, se pun 5 litri de infuzie combinata de Coada-soricelului la o cada de baie, in care se fac bai de 30 de minute. Procedura se repeta de 2-3 ori pe saptamana, mai ales in sezonul cald.

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu Coada-soricelului

Regina plantelor medicinale din Romania: Coada-soricelului
Libera si fericita, sub cer senin
Coada-soricelului se administreaza cu prudenta la gravide, in doze nu mai mari de 5 grame pe zi. Un studiu al Universitati din Sidney, Australia, arata ca o depasire de 56 de ori a dozei normale de Coada-soricelului determina o greutate a fetusului mai redusa si o greutate a placentei mai mare decat la grupele de control, fara a aparea insa malformatii, intreruperi de sarcina sau alte efecte nedorite asupra fetusului sau gravidei. La persoanele cu sensibilitate alergica la plantele din familia Asteraceae, Coada-soricelului poate produce catar respirator si dermatita de contact.
Pe baza studiilor realizate pe animale s-a constatat ca dozele mari de Coada-soricelului potenteaza efectul sedativelor si al antihipertensivelor si, totodata, pot sa contracareze efectele anticoagulantelor.
Cercetatorii de la Universidade Federal do Parana, Brazilia, au constatat o crestere a procentajului spermatozoizilor devitalizati la sobolanii masculi tratati cu doze foarte mari (depasite de 20-50 de ori) de extract de Coada-soricelului, fara sa apara nici un fel de alte semne de toxicitate. Se recomanda evitarea dozelor foarte mari (10-20 de grame zilnic) de Coada-soricelului, pentru perioade lungi de timp. Sursa formula-us

Coada-soricelului ( Achillea millefolium )

Coada-soricelului
Denumiri populare - alunele, bradatel, coada-harcelui, coada-hartului, ciuresica, crestatea, cralnic, cravalnic, gar, garva, iarba-oilor, iarba-stranutatoare, prisnel, rotatele-albe, sorocina.

Coada-soricelului creste in livezi, la marginea padurii, pe marginea drumurilor si atinge o inalţime de 80 cm, are frunzele zimţate. Emana un miros placut amarui şi aromat. Florile sunt albe spre roz, grupate cate 6-8 la varful tulpinei. Planta se culege pe soare, in perioada de inflorire, taind prima treime de la vârf.

Coada soricelului contine: ulei eteric, acizii achileic, formic, auteic, aconitic, ascorbic, folie, probionic, valerianic, palmitic, stearic, miristic, oleic, linoleic, succinic, urme de acid salicilic, cafeic, alcool etilic metilic, flavone, maltoza, zaharoza, glucoza, arabinoza, galactoza, dextine, aminoacizi, proteine, taninuri, substante anorganice cu elementele chimice fier, mangan, zinc, cupru, cadmiu, nichel, siliciu si calciu.

Proprietatile terapeutice ale acestei plante se datoreaza uleiului volatil continut, oferandu-i calitati de: expectorant, calmant gastric, intestinal, al mucoasei anorectale, antiinflamator, dezinfectant, antispasmodic al cailor biliare, decongestiv hemoroidal, regenerator de tesuturi.

Substantele sunt concentrate in inflorescenta, apoi in frunze, mai putin in tulpina sau radacina. Planta contine principii antiinflamatoare, calmante, astringente, aseptice. Elimina sau limiteaza procesul inflamator, distruge microorganismele, provoaca strangerea tesuturilor, modereaza secretiile si usureaza cicatrizarea.

Coada soricelului este recomandata ca remediu natural in tratarea si vindecarea: bolilor aparatului urinar, a constipatiei, cancerului genital, durerilor menstruale, osteoporozei, oboselii, gastritei, gingivitei, anorexiei, hemoroizilor, lipsei menstruatiei, enterocolitei, durerilor renale, chisturilor ovariene, viermilor intestinali, mancarimilor vaginale, inflamatiilor ovarelor, starilor de nervozitate.

Coada şoricelului are un efect remarcabil asupra formării globulelor roşii la nivelul măduvei osoase. Ceaiul de coada şoricelului este valoros în tratamentul congestiilor cerebrale.

In medicina populara inflorescentele de coada soricelului reprezenta un remediu natural in tratarea tenurilor uscate, arsurilor, eczemelor zemuinde, plagilor supurate ale tegumentului, ranilor, taieturilor (comprese cu seva stoarsa din planta), durerile de masea puteau fi remediate cu ajutorul frunzelor de coada soricelului pisate si usturoi (sub forma de legaturi), tusea se vindeca daca pacientul bea zilnic ceai din varfurile florale de coada soricelului.

Moduri de preparare ale plantei

Infuzia: 2 linguri de flori la 500 ml de apa clocotita sau mai concentrat 3 linguri la 500 ml de apa clocotita.

Alifia: se infierbanta bine 90 gr de unt nesarat sau untura de porc, se adauga 15 gr de flori de coada soricelului, proaspete si taiate marunt, se prajeste putin in grasime, se amesteca iar cand face spuma se da tigaia deoparte, lasandu-se la macerat pana a doua zi. Dupa 24 de ore se incalzeste usor, se strecoara prin tifon si se introduce intr-un borcan uscat, care se pastreaza la frigider. Se foloseşte pentru tratarea rănilor ce se închid greu şi a varicelor.

Tinctura I: florile culese pe soare se introduc, fara a se indesa, intr-o sticla, pana la gat. Se toarna deasupra alcool de 40 grade sau tuica de fructe si se lasa la macerat 15 zile la soare sau in apropierea unei surse de caldura. Alcoolul trebuie sa acopere bine planta, pentru a nu intra in stare de descompunere. Din cand in cand se mai agita sticla.

Tinctura II: adaugati o cana de coada-soricelului proaspata la 2 cani cu votca. Lasati lichidul la macerat timp de doua saptamani inainte de a-l strecura si imbutelia intr-o sticla sterila. Aceasta tinctura este buna pentru spalarea ranilor si leziunilor.

Vin:  30-50 g planta la 1 litru de vin. Se fierb ingredientele timp de 10 minute. Preparatul se pastreaza fara a fi strecurat. Se foloseste sub forma de cataplasme, fiind un bun astringent, antiinflamator, antiseptic, calmant. Recomandat in special in tratamentul degeraturilor.

Bai de sezut: intr-un vas scu 4-5 litri de apa rece se pun 100 grame planta de coada soricelului uscata sau patru maini duble de planta proaspata. Se lasa la macerat 8-10 ore apoi amestecul se incalzeste si se adauga in apa pentru baie. Apa trebuie sa acopere nivelul rinichilor. Dupa baie, corpul nu se sterge. Se imbraca un halat gros pentru baie, se trece la pat si se transpira din abundenta timp de o oră.



Coada-soricelului poate deveni mai eficienta in tratarea problemelor de sanatate in amestec cu alte ingrediente, totul depinde de preparat si de uz

Plante: tataneasa, galbenele, nalba, cretisoara, frunze de urzica vie, musetel
Uleiuri, unturi, grasimi: ulei de masline, ulei de porumb, ulei de floarea soarelui, ulei de sambure de strugure, untura de porc, lanolina
Alcool: tuica de secara sau de fructe, votka, alcool rafinat 38-40%, vin
Produse apicole: miere, ceara de albine 


COADA-SORICELULUI PENTRU UZ INTERN 

Ceaiul preparat din florile si frunzele de coada soricelului este recomandat pentru: vindecarea durerilor menstruale, menopauzei, constipatiei, nervozitatii, cistitei, leucoreei, eliminarea viermilor intestinali, tratarea afectiunilor cavitatii bucale, calmarea tenurilor iritate, inlatura starea de tensiune readucand calmul.

Pentru instalarea menopauzei, dereglari ale ciclului menstrual se bea ceai de coada-soricelului, cate o cana pe zi. Infuzia se prepara din doua lingurite cu varf de planta la 500 ml de apa.

Dureri menstruale - se beau 2-3 cani pe zi cu infuzie din flori de coada soricelului cu o saptamana inainte de venirea ciclului. Frunzele contin o substanta alcaloida care relaxeaza musculatura intregii regiuni abdominale, regleaza circulatia sangvina si actioneaza ca un antispastic al sistemului vascular.

Menstruatie abundenta - in cazul unei singerari menstruale abundente si care se prelungeste peste perioada obisnuita, de regula se recomanda o infuzie din flori de coada soricelului. Se face o infuzie din 1-2 lingurite de flori maruntite de coada soricelului la o cana de apa clocotita si se beau pina la 3 cani pe zi.

Infectii genitale - tinctura de coada-soricelului este foarte benfica in tratarea infectiilor. 30 de picaturi de tinctura, consumate de 3 ori pe zi, cu jumatate de ora inainte de masa vor face minuni. Poate fi consumata ca atare, cu miere sau cu suc natural de fructe pentru a evita gustul neplacut.

Afectiuni hepatice - coada-soricelului stimuleaza secretia bilei si are rol depurativ fiind recomandat sa folositi ceaiul sau tinctura.

Problemele stomacului - in caz de indigestii frecvente sau balonare, luati inainte de masa o lingurita diluata cu apa de tinctura de coada soricelului.

Ulcer - se fierb doar frunzele de jos ( nu cele care cresc in sus),  pana scade apa la jumatate, iar apoi se ia de trei ori pe zi inainte de mesele principale cate o cana de licoare.

Viermi intestinali - se face o infuzie mai concentrata din 10 grame planta la 100 g apa.  Ceaiul se bea dimineata pe stomacul gol.

Hemoroizi - se recomanda un amestec de coada-soricelului cu frunze de urzica, din care se beau doua-trei ceaiuri pe zi. Extern, pentru sangerari se foloseste alifie de coada soricelului. Se infierbinta bine 90 de grame de unt nesarat sau de untura de porc, se adauga 15 grame de flori de coada-soricelului proaspete si taiate marunt, 15 grame de frunze de zmeura taiate fin, se amesteca iar cand incepe sa sfaraie se da deoparte. In ziua urmatoare se incalzeste totul usor, se stoarce printr-o bucata de tifon si se introduce in borcane uscate, pregatite dinainte. Se pastreaza la frigider.

Tuse, bronsita - ceaiul se prepara prin infuzie din 1-2 linguri de planta la 500 g apa. Se bea in cursul unei zile.

Hemoragii nazale cauzate in special de schimbarea vremii, primavara pentru curatirea sangelui - ceaiul se prepara din doua linguri de planta la 500 g apa. Se bea in cursul unei zile.

Migrene - se beau două cani de ceai de coada-soricelului pe zi.

Cancer pulmonar - coada-soricelului in combinatie cu radacina de obligeana, macerat la rece.



COADA-SORICLULUI PENTRU UZ EXTERN 

Bai de sezut - trateaza in principal bolile specifice femeilor: mancarimi vaginale, afectiuni ale organelor genitale. Se recomanda in special in inflamatii ale ovarelor, scurgeri vaginale, alte afectiuni ginecologice. Folositi 100g de planta la doi litri de apa.

Leucoree (poala alba, scurgeri) - pentru prepararea bailor de sezut se lasa 100 g de coada-soricelului (intreaga planta) peste noapte in apa rece, a doua zi se pune pe foc pana da in clocot si se adauga la apa de baie. De regula, baile de sezut se asociaza cu ceai de coada-soricelului, cate doua-trei cani pe zi.

Dureri de dinti - aplicati pe dintele dureros un tifon umezit in care ati impachetat o lingurita cu planta uscata.

Osteoporoza - sunt eficiente baile saptamanale cu infuzie de planta insotite de un tratament intern cu ceai.

Calcaie crapate - 50 g de coada soricelului maruntita si 50 g de frunze de zmeur, se pun intr-un vas de sticla, se adaugă ulei de in, se lasa la macerat 10 zile, se strecoara si se fac aplicatii in fiecare seara. 

Acnee, boli de piele - se fac comprese cu infuzie concentrata de planta iar intern, o cana de ceai pe zi. Pentru tenurile uscate se recomanda ca dupa comprese sa se unga pielea cu alifie de coada soricelului in amestec cu galbenele sau tataneasa.

Herpes, Zona zoster - 1 linguriţă de flori mărunţite se pune la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute apoi se strecoară.  Se fac tamponări de mai multe ori pe zi. Intern se foloseşte mai mult pentru efectul de dezintoxicare al organismului şi pentru efectul antibiotic.  Se consuma 2-3 căni pe zi.

Inflamatia pielii insotita de puroi - comprese cu infuzie de coada-soricelului (doua linguri de planta la o jumatate de litru de apa fierbinte, se lasa la infuzat o ora, apoi se strecoara).

Vindecarea ranilor - se presara pe rana pulbere de coada-soricelului sau se aplica pe piele comprese cu tinctura. In caz de arsuri, aplicati uleiul de coada-soricelului pe zona afectata. Baile sau compresele repetate cu infuzie te scapa de excesul de transpiratie si iti pastreaza pielea sanatoasa. 

Sursa leacuri-din-batrani

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii