Fețele parvenirii: colonei și doctori

Am citit săptămâna aceasta două liste ridicol de triste și în același timp indicatori ai corupției din societatea noastră. Prima a fost publicată de Gândul.info și este cea a parlamentarilor cu aspirații științifice: 97 dintre ei sunt doctori, iar alți 26 sunt doctoranzi. A doua a fost propusă drept dezvăluire de Antena 3 și cuprinde selecții din lista celor ce au fost avansați „la secret” de către MApN în grad de ofițer, cei mai mulți fiind făcuți colonel în rezervă. Niciuna dintre cele două liste nu este completă. Pe prima ar trebui adăugați numeroșii politicieni ce nu sunt în parlament, dar au ambiții doctorale, precum și liota de părelologi sau oameni de afaceri-cu-statul aflați în aceeași situație. Cea de-a doua listă este o selecție din start, îi include doar pe-ai lor, deci ar trebui să fie acolo încă atâți din cealaltă tabără politică. Sunt interesante și suprapunerile (nume ca Ialomițianu și Oltean îmi sar în ochi, dar sunt și alții, fără îndoială).

Vorbim de câteva sute bune de oameni din cercul celor ce controlează banii publici – politică, mass-medi mogulizată, afaceri-cu-statul – ce și-au adăugat la CV fie un titlu de doctor, fie un grad de colonel, fie ambele. De ce?

Inutilitatea practică a titlurilor iese strident în evidență. Sunt unele excepții în cazul „doctorilor”, cum este spre exemplu Mang. Acesta are o carieră universitară înainte de una politică, iar ca să avanseze îi trebuie și titlu de doctor și articole publicate; pentru că nu-l duce capul, le copiază, dar să nu intrăm în discuția despre plagiat. Dar cei mai mulți nu au astfel de ambiții – cel mult se prefac și ei că predau pe la câte o universitate privată, lucru pentru care nu le trebuia titlul. La ce bun pentru oameni ce și-au ales o carieră politică, precum Ponta sau Negoiță, sau una în administrație, cum e Kovesi, să-și riște traiectoria profesională copiind o teză de doctorat?

Încă mai uimitoare este apetența pentru grade militare. Să zicem că în unele cazuri titlul de doctor ar aduce o avansare în carieră sau un spor la salariu. Gradul de colonel în rezervă nu-ți dă nimic. Exclud situația că toți se așteaptă la un război, caz în care ar fi un pic avantajați că nu se duc în linia întâi. Un factor motivant ar putea fi dorința de a intra însistem, de a avea un certificat că e de-al nostru, deci poate să intre în politică, mass-media, afaceri-cu-statul.

Este cumva o situație similară cu cea a școlii de cadre numită Colegiul Național de Apărare. După cum declară cu mândrie ministerul apărării, “din cei 2.400 de absolventi care au terminat Colegiul de la infiintarea sa, 40 la suta au ocupat sau ocupa functii de raspundere in cadrul institutiilor care i-au propus: 150 au fost sau sunt parlamentari, 50 au fost sau sunt ministri, cinci directori de servicii speciale, 60 secretari de stat, 150 de generali, cinci consilieri prezidentiali, prefecti, primari, directori de firme”. Nu-i rău, nu? O rețea clientelară de toată frumusețea.

Intrarea în Colegiu este pe bază de invitație (!) și nu ratează niciun domeniu al societății:

În mod obligatoriu, candidaţii trebuie să provină din următoarele instituţii: M.Ap.N., M.A.I., Guvernul României, servicii speciale, partide politice cu reprezentare parlamentară, administratia prezidenţială, societatea civilă, mass media, ca să fie eligibili pentru a se înrola la CNAp. Fiecărei instituţii din cele antemenţionate i se alocă un număr de locuri. Iătă cum: “Având în vedere faptul că instituţia se află în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, cifrele de şcolarizare pentru fiecare curs în parte se stabilesc la nivelul Direcţiei Management Resurse Umane, apoi sunt repartizate locurile pentru fiecare instituţie în parte (M.Ap.N., M.A.I., Guvernul României, servicii speciale, partide politice cu reprezentare parlamentară, administratia prezidenţială, societatea civilă, mass media) (sursa)

Așa au ajuns absolvenți ai acestui Colegiu nu doar militari, ci și numeroși civili, din toate domeniile menționate. Diploma în sine nu are o valoare măsurabilă în competențe, pentru că nimeni nu pică, nu vorbim de o evaluare riguroasă. Singurul beneficiu al ei este apartenența la grup, valoare de relații utile. Îți dai o parte din conștiință, dar ai promisiunea că vei participa la împărțirea prăzii.

Încă se mai discută în spațiul public și se duc chiar dezbateri aprinse despre foștii securiști și foștii comuniști, despre ce s-a întâmplat cu nomenclatura, despre lustrație, despre trecut. Iată însă că în jurul nostru se ridică noua nomenclatură, clasa socială a parveniților fără scrupule, cei ce au luat prizonier statul, căpușează economia și au blocat aproape orice mecanism de selecție naturală a elitelor. Cei mai promițători primesc și distincțiile specifice: absolvent al Colegiului Național de Apărare, un doctorat la o universitate românească (eventual academia de poliție), un grad de colonel în rezervă.

Singura veste bună este că măcar așa putem să îi recunoaștem pe acești parveniți fără scrupule, după titluri și grade. Iar vestea cu adevărat tristă este că atunci când ne uităm atent cine a trecut prin numitul Colegiu, cine are un doctorat făcut pe un colț de masă și cine a avansat printre rezerviști, abia atunci înțelegem adevărata dimensiune a problemei.

Sursa La coltul strazii