Un articol publicat sâmbătă de cotidianul New York Times atrage atenția asupra uriașelor rezerve de hidrocarburi aflate în Marea Neagră și Marea Azov pe care Rusia le-a câștigat prin anexarea Crimeii.

Un articol publicat sâmbătă de cotidianul New York Times atrage atenția asupra uriașelor rezerve de hidrocarburi aflate în Marea Neagră și Marea Azov pe care Rusia le-a câștigat prin anexarea Crimeii. Goana după aurul negru din Marea Neagră ar fi fost declanșată de descoperirea unui rezervor de gaz pe platoul continental românesc. New York Times notează că acest aspect a fost remarcat, printre primii, de România liberă.

„Țările din jurul Mării Negre au privit multă vreme platoul continental doar ca pe o sursă potențială de energie, mai ales pentru că au avut succese modeste în extragerea de petrol în apele de mică adâncime. Acum puțin peste doi ani, perspectivele obținerii unor profituri uriașe au crescut enorm când o navă gigantică care fora în platoul continental românesc a descoperit un zăcământ de gaz mare în ape mai adânci de o jumătate de milă. Rusia a mutat rapid”, scrie cotidianul american.

Potrivit NY Times, pe 22 aprilie 2012, Vladimir Putin, care la vremea aceea era prim-ministru, a prezidat semnarea unui acord cu compania italiană ENI pentru explorarea zonei economice ruse care, la vremea respectivă, nu reprezenta decât partea de nord-est a Mării Negre. O lună mai târziu, la o conferință în Salonic, experți în explorare petrolieră au susținut o prezentare cu titlul „Este Marea Neagră următoarea Marea Nordului?”, în care citau studii geologice în care se estima că apele teritoriale ucrainene au „un potențial uriaș”, iar cele rusești, de la acea dată, erau privite ca mai puțin atractive.

O dată cu anexarea Crimeii, cea mai mare parte a platoului continental ucrainean din Marea Neagră și Marea Azov a fost însușită de Rusia și, dacă Rusia va ocupa estul și sudul Ucrainei, va ocupa întregul platoul continental al Ucrainei.

 

New York Times notează că „la vremea respectivă, puțini observatori au privit anexarea Crimeii în acești termeni. O excepție a fost România, a cărei zonă economică exclusivă se învecina cu cea a Ucrainei înainte ca Rusia să intervină. „România și Rusia vor fi vecini”, observa cotidia­nul România liberă. Titlul materialului susținea că noua frontieră maritimă ar putea deveni „o sursă de conflict”. New York Times se referă la articolul „Cum poate intra România în conflict cu Rusia”, publicat pe 24 martie, în care atrăgeam atenția asupra modificării Zonelor Economice ­Exclusive în Marea Neagră.  

Sursa romanialibera

Cât de profitabilă este mica producţie de energie electrică verde

Adevărata revoluţie energetică în România ar putea veni de unde nu se aşteaptă aproape nimeni.

Una dintre afacerile profitabile ale următoarelor decenii va fi mica producţie de electricitate, din cauza creşterii constante a consumului şi a preţurilor, imediat ce accesul micilor producători se va deschide complet.

Lucrurile par acum iminente – deja oricine poate intra pe piaţă şi poate obţine chiar subvenţie prin intermediul certificatelor verzi. Obstacolul major este faptul că trebuie găsiţi cumpărători şi trebuie cumpărată capacitate de rezervă, ceea ce face ca în mod real doar producătorii mari să aibă acces pe piaţă.

Însă, la sfârşitul anului trecut, ANRE a anunţat că va face o nouă schemă de sprijin pentru producătorii mici de energie regenerabilă (sub 1 MW putere instalată pentru micro-hidro, solar, eolian respectiv sub 2 MW pentru biomasă). Astfel, distribuitorul local ar urma să fie obligat să preia toată cantitatea produsă de ei la un preţ fix. Preţul ar urma să fie cu 10-15% mai mic decât cel rezultat din vânzarea separată a curentului şi a certificatelor verzi, în schimb producătorul scapă de stresul de-a căuta clienţi. Practic, este vorba de aplicarea principiului “feed-in-tariff”, pe care România l-a evaitt până acum în favoarea schemei de certificate. Iar luna trecută, ANRE a mai anunţat că pentru aceiaşi producători mici nu este nevoie de avize şi autorizaţii.

După ce aceste lucruri se vor întâmpla, practic tot ce trebuie să facă nea Ion este să cheme “Electrica” să-i monteze contorul inteligent, apoi să bage morişca în priză şi să aştepte să curgă banii. Chiar şi în cazul unor sisteme minuscule, de câţiva kW, veniturile pot fi substanţiale.

Ba chiar este o oportunitate substanţială pentru toată România de-a rezolva astfel şi dependenţa energetică şi o parte din problema rurală, folosindu-se tocmai de numărul mare de gospodării de la ţară. Dacă de exemplu un milion de gospodării şi-ar instala generatoare cu o capacitate medie de câte 10 kW, puterea instalată naţională ar creşte cu 10 GW, adică mai mult de 50% din tot ce există acum. Iar gospodăriile respective ar avea fiecare venituri de ordinul sutelor sau chiar miilor de euro pe lună. Poate părea SF, dar în multe locuri din Europa afacerea există de ani buni. Diferenţa în favoarea României este că aici sunt o treime din gospodăriile rurale ale UE şi că pretenţiile financiare sunt mult mai reduse.

Desigur, într-o astfel de ipoteză extremă ar apărea costuri şi complicaţii pe măsură, pe a căror rezolvare nu poate paria nimeni, mai puţine totuşi decât în oricare altă variantă. Dar în oricare caz scenariul arată cam cât loc este pe piaţă pentru cei care s-ar apuca de afacerea asta imediat ce va fi posibilă. Mai ales că grosul subvenţiilor va veni la început, urmând să tot scadă, astfel că primii intraţi au şansa de-a-şi recupera investiţia înainte ca majoritatea să înceapă măcar să se gândească la ea. Faţă de investitorii mari, care au costuri fixe ridicate şi depind de subvenţie, micii producători pot rezista pe piaţă chiar şi numai cu preţul nominal, singura diferenţă fiind perioada de amortizare.

Înainte de orice, trebuie ţinut cont de consumul propriu. Pentru cineva care îşi face propriul curent poate apărea tentaţia risipei, însă asta ar fi o greşeală enormă. Pentru că, dacă va fi bonificată direct sau indirect ecobomisirea, fiecare kWh economisit devine de două până la cinci ori mai scump. Deci ar merita redus consumul din casă la minim. Izolarea termică temeinică, încălzirea cu pompe de căldură şi prin pardoseală, ventilaţia cu recuperare de căldură – toate aceste tehnologii nu se mai amortizează în decenii ci doar în câţiva ani. Iar în cazul biogazului, poate fi folosită doar căldura reziduală (cu dezavantajul că biogazul poate avea eventuale costuri cu materia primă). Deci tot curentul consumat trebuie cumpărat de la distribuitor, pentru că preţul de vânzare va fi mai mare.

Teoretic, apare posibilitatea “arbitrajului”, care în cazul de faţă reprezintă fraudă – acelaşi curent să fie vândut înapoi sau să fie produs cu generatoare diesel. În Spania a fost stupoare după ce s-a descoperit că au fost “produşi” şi vânduţi 4500 MWh din instalaţii solare, noaptea. Există însă şi metode de control.

Investitorul trebuie să-şi facă bine calculele – să vadă ce poate să instaleze mai eficient, apoi să pondereze cu subvenţia, care în general e cu atât mai mare cu cât metoda de producţie este mai scumpă. Tarifele de intrare în reţea nu au fost încă anunţate, astfel că următoarele calcule se bazează pe numărul actual de certificate verzi acordate pentru fiecare metodă de producţie în parte ponderat cu preţul lor de tranzacţionare (variabil, stabilit pe bursă şi are voie să se mişte între 27 şi 55 de euro) şi cu reducerea de 15% anunţată. Subvenţia vine peste preţul de bază al curentului, care este de 50 euro pe MWh şi are şanse să rămână cel puţin la acest nivel.

Fiecare tehnologie are propriul cost raportat la puterea instalată şi un factor de capacitate (număr maxim de ore de funcţionare care trebuie raportat procentual la total), din care rezultă rentabilitatea brută (nu sunt incluse asigurările, impozitele şi valoarea muncii). Cifrele sunt aproximative, rotunjite şi ar trebui să servească doar la compararea metodelor între ele – pentru o decizie de investire este nevoie de calcule specifice. Iată cifrele(vezi şi paginile următoare):

1. Centrala pe biogaz
Cost kW instalat: 3000 euro
Factor de capacitate: 60% (50-70%)
Producţie anuală: 5,2 MWh
Certificate verzi/MWh: 2,7
Preţ fără subvenţie: 260 euro/an, deci rentabilitate de 11,5% şi amortizare în 8,7 ani.
Încasări minime: 580 euro/an, deci rentabilitate de 19,3% şi amortizare în 5,2 ani.
Încasări maxime: 900 euro/an, deci rentabilitate de 30% şi amortizare în 3,3 ani.

2. Panou solar fotovoltaic
Cost kW instalat: 2000 euro
Factor de capacitate: 15%
Producţie anuală: 1,3 MWh
Certificate verzi/MWh: 5
Preţ fără subvenţie: 65 euro/an, deci rentabilitate de 3,3% şi amortizare în 31 de ani.
Încasări minime: 215 euro/an, deci rentabilitate de 11% şi amortizare în 9 ani.
Încasări maxime: 365 euro/an, deci rentabilitate de 18,2% şi amortizare în 5,5 ani.

3. Turbina eoliană
Cost kW instalat: 1000 euro
Factor de capacitate: 30% (25-35%)
Producţie anuală: 2,6 MWh
Certificate verzi/MWh: 2
Preţ fără subvenţie: 130 euro/an, deci rentabilitate de 13% şi amortizare în 7,7 ani.
Încasări minime: 250 euro/an, deci rentabilitate de 25% şi amortizare în 4 ani.
Încasări maxime: 370 euro/an, deci rentabilitate de 37% şi amortizare în 2,7 ani.

4. Micro-hidrocentrală
Cost kW instalat: 4000 euro
Factor de capacitate: 50% (10-90%)
Producţie anuală: 4,4 MWh
Certificate verzi/MWh: 2,3
Preţ fără subvenţie: 220 euro/an, deci rentabilitate de 5,5% şi amortizare în 18,2 de ani.
Încasări minime: 450 euro/an, deci rentabilitate de 11,2% şi amortizare în 8,9 ani.
Încasări maxime: 680 euro/an, deci rentabilitate de 17% şi amortizare în 6 ani.

Sursa Riscograma

Arbuștii fructiferi iau locul cerealelor. Cât de profitabilă este cultura de goji, zmeură sau coacăze

O bună parte dintre agricultorii județului Sălaj au renunțat la culturile de cereale, înlocuindu-le cu creșterea arbuștilor fructiferi, respectiv coacăz, afin, zmeur, cătină, căpșune sau chiar fructul exotic goji.

Satul Cozla, o așezare cu mai puțin de 200 de locuitori, este cel mai bun exemplu în acest sens.  Aici, țăranii au renunțat la cultivarea porumbului și cresc acum coacăz negru, zmeur și goji, îndemnați chiar de preotul satului, Adrian Bora.

După ce preotul a înființat el însuși prima plantație, în urmă cu patru - cinci ani, și a obținut profit, acum, culturile de coacăz negru se întind pe o suprafață de peste 13 hectare, în comuna Letca.

„Chiar recent, un clujean a cumpărat două hectare de teren pentru a cultiva coacăz negru. În total sunt șapte - opt hectare cultivate cu coacăz negru în satul Cozla, trei hectare în Soimuseni și trei - patru hectare în satul Ciula. Mai sunt vreo 40 de ari de culturi de zmeur și un lot de 30 - 40 de ari de goji. De asemenea, s-au cultivat cinci hectare de pomi fructiferi: măr, păr, cireș”, a declarat primarul comunei Letca, Dorel Man, pentru graiulsalajului.ro. 

Fructe vândute la export și în supermarket-uri 

Fructele sunt căutate la export, dar de câțiva ani sunt preluate și de un distribuitor care asigură desfacerea într-un lanț de supermarketuri, în România.

Prețul bun obținut pe  kilogramul de fruct, chiar și de la procesatori, cerințele mari pe piața de desfacere, precum și investiția redusă, i-au determinat pe tot mai mulți agricultori să înceapă să crească astfel de arbuști. 

Printre ei se numără și familia Orlaie,  din localitatea Hida, care cultivă căpșun și coacăz negru. Naomi Orlaie, inginer horticultor, a povestit că în urmă cu doi ani a înființat o plantație de coacăz negru, pe o suprafață de două hectare, împreună cu un asociat.

Recomandările editorilor Yahoo! News:

Salcia energetică, o afacere profitabilă care salvează păduri
Lavanda, o cultură cu profit de 8.000 euro/hectar
Usturoiul negru, aclimatizat în România și vândut cu 6 lei bucata

Profit mare, costuri mici 

„Ne gândim să ne orientăm înspre producătorii de sucuri naturale, pentru distribuție, sau spre piața en-gross. Inițial aveam câteva plante doar pentru noi. Coacăzele sunt foarte sănătoase. Ideea înființării unei asltfel de culturi ne-a venit după ce oamenii ne-au cerut de multe ori sucuri sau fructe de coacăz pentru  tratarea anumitor probleme de sănătate, în special la copii. Nu știam nici unde să-i orientăm, dar acum se cultivă. Coacazul negru este mai ușor de întreținut decât capșunii, cu trei - aptru stropiri și 2 - 3 prășile, plus irigare. Recoltarea se face ușor la coacăz”, a spus inginerul horticol.

Potrivit acestuia, cultura aduce un profit sigur pe termen lung, pentru că chiar și cu un preț mic pe kilogram, de șase lei de exemplu, la 8 - 9 tone de fructe pe hectar se adună un profit de 42.000 de lei pe an.

Prețurile  butașilor  variază în funcție de soiuri. La căpșuni, de exemplu, pentru înființarea unui hectar este nevoie de 40 de mii de plante. Prețul la fir este între 60 de bani și un leu, în funcție de soi și de comandă, rezultând un preț mediu al investiției de 28.000 de lei la hectar.

La coacăzul negru este nevoie de 3.300 de plante la un hectar de teren. La Hida, un butaș costă între 3 și 3,7 lei, de unde rezultă o investiție la plantație de 9.900 de lei, echivalentul a 2.000 de euro.

Producătorul a spus că în trei ani, investiția este recuperată de patru - cinci ori, în timp ce durata de viață a arbustului este de 10 - 12 ani.

La zmeur, investiția inițială este mai mare. Pentru un hectar de teren cultivat, este  nevoie de 7.500 de plante, iar costul unui bucăți este între trei și cinci lei, de unde rezultă un preț minim de 22.500 de lei pentru o plantație.

Sursa ro.stiri

Vaccinarea câinelui. Care vaccin, cum, când, cât şi de ce?

Vaccinarea, încă din momentul descoperirii, este, în mod plastic spus, „educaţia de tip universitar a sistemului imun“. În acest fel, orice organism viu „învaţă“ să se apere, îşi „pregăteşte o armată“ de anticorpi împotriva bolii sau bolilor cuprinse în vaccin.

Programul de vaccinare depinde de vârsta şi de istoricul vaccinarilor. Cel mai important program de vaccinare este cel ce vizează vârstele mici sau căţeii după naştere până la vârsta de cinci-şase luni. Pentru câinii mai mari de această vârstă şi care nu au fost niciodată vaccinaţi, de obicei se aplică un altfel de program, mai scurt, dar cu acelaşi efect.

Cum se vaccinează un căţel de vârstă mică şi cu ce vaccin, când şi mai ales împotriva căror boli?

Cele mai importante vaccinuri sau mai bine spus boli împotriva cărora se vaccinează câinii la începutul vieţii sunt parvoviroza, hepatita infecţioasă şi jigodia (distemperul). Pentru aceste boli există vaccinuri ce le cuprind pe toate, numite polivalente. Există şi vaccinuri monovalente, mai cunoscute fiind cele împotriva parvovirozei canine.
Vaccinarea este începută, pentru căţei, la vârsta de cinci, şase, şapte săptămâni de viaţă. În România, vaccinarea este începută, de obicei, de la vârsta de cinci-şase săptămâni cu vaccinarea împotriva parvovirozei canine (vaccinare monovalentă) sau şi împotriva distemperului (jigodie), deci o vaccinare bivalentă. Vaccinarea se efectuează doar în cazul unui câine clinic sănătos.
După această primă vaccinare, dar nu mai devreme de 14 zile, se efectuează o nouă vaccinare (booster sau rapel) de stimulare suplimentară a imunizării iniţiale şi adaugare de valenţe noi (de boli împotriva cărora se protejează animalul).
După încă două, trei, patru săptămâni de la această vaccinare rapel, se mai poate efectua, la alegerea medicului veterinar, una cu acelaşi profil. Ultima vaccinare, pentru majoritatea raselor, este foarte aproape de vârsta de patru luni (16 săptămâni de viaţă). Această vaccinare include şi cea obligatorie prin lege împotriva rabiei (turbării). Aceasta vaccinare este numită polivalentă la care se adaugă de obicei particula „cu antirabic inclus“. Acest vaccin este apoi repetat în fiecare an sau mai bine spus, înainte de împlinirea a 12 luni de la această ultimă vaccinare din primul an de viaţă. Pentru majoritatea raselor, programul de vaccinare se termină la vârsta de patru luni sau în apropierea ei. Totuşi, există o sensibilitate foarte cunoscută la rottweiler, amstaff şi uneori Golden pentru parvoviroza canină ce poate evolua chiar şi după aceste vaccinari, la vârsta de şapte-opt luni, foarte grav. Din acest considerent este recomandată o vaccinare suplimentară împotriva parvovirozei canine după vârsta de cinci luni de viaţă.

Care este programul de vaccinare pentru câinii ce au trecut de vârsta de patru luni sau sunt adulţi?

Dacă au fost sărite vârstele recomandate pentru vaccinurile iniţiale şi câinele a trecut de vârsta de patru luni, atunci este recomandată o vaccinare polivalentă urmată la trei-patru săptămâni de una polivalentă cu antirabic inclus. Urmează ca în fiecare an, înainte de împlinirea a 12 luni de la această ultimă vaccinare, să se repete polivalentul cu antirabic inclus. Acelaşi program este indicat şi pentru câinii adulţi, fără istoricul vaccinării disponibil.

Ce se întâmplă dacă am trecut de perioadă recomandată de vaccinare, în fiecare an?

Dacă au trecut mai mult de 12 luni de la vaccinarea polivalentă cu antirabic inclus, medicul veterinar poate recomanda ca întâi să se efectueze o vaccinare polivalentă simplă, urmată la patru săptămâni de una polivalentă cu antirabic inclus.
Dr. Daniel Lescai - doctor în medicină veterinară

Sursa GDS

Topul “vampirilor energetici” din casa. Ce aparate consumă cel mai mult

Aparatele electrocasnice nefolosite, dar care stau tot timpul în priză produc un consum suplimentar pe an echivalent cu 500 de kw, potrivit unui studiu realizat de International Consumer Research & Testing (ICRT).

Din categoria micilor “vampirilor energetici” fac parte cuptorul cu microunde, ceasul cu radio sau televizorul, conectate tot timpul la electricitate.  

Studiul ICRT, citat de bugetulfamiliei.ro, arată care dintre aceste electrocasnice consumă cel mai mult. 
Cel mai mare consumator de energie electrică atunci când nu este folosit este boilerul de bucătărie, care înregistrează un consum de 142 de kw/an.

Următorul aparat în topul celor mai mari consumatori latenți de energie este faxul, cu un consum de 114 kw/an. 

La o diferență semnificativă de consum se clasează televizorul care stă tot timpul în priză. Consumul anual de energie al acestuia este de 48 kw. 

Și asta în timp ce computerul utilizează 43 kw/an, iar un sistem hi-fi conectat tot timpul la energia electrică consumă 30 kw/an.

Categoria “consumatorilor paraziți” de electricitate este completată de radio, care deși neutilizat, lasat tot timpul în priză înregistrează un consum de 16 kw/an. 

Următoarea pe aceeași listă se clasează imprimanta, cu un consum de 15 kw/an, echivalent cu cel al unui ceas cu radio. 

Cuptorul cu microunde lăsat în priză are același consum cu al unei cafetiere lăsate în priză, de 13 kw/an, în timp ce telefonul fix fără fir consumă anual 7 kw.  

Consumul mediu al unui aparat variază de la 1 la 10 kw pe lună, care trebuie înmulțiți cu fiecare electrocasnic lasat în priză atunci când nu este folosit. Sursa ro.stiri.yahoo

Viitorul ambalajelor se scrie la Cluj: un cercetator de la USAMV a inventat eticheta si ambalajul antimicrobian si biodegradabil

Din oras scris de Florentina Tatar / 03 Februarie 2014 / 0 comentarii / 4315 vizualizari

La doar 31 de ani, un cercetator clujean are la activ realizarea unor produse pe care in acest moment le vedem doar in filmele SF: nu contin compusi chimici, ucid bacteriile si microbii de pe suprafata alimentelor, a fructelor si legumelor si se dezintegreaza in natura de cateva ori mai repede fata de cele obisnuite.  Studiile au fost finalizate, produsele exista fizic, au primit si premii la saloanele de inventii, dar birocratia si lipsa facilitatilor de valorificare le tin inca tot in laborator. 

Dan Vodnar este licentiat in Controlul si expertiza produselor alimentare in cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV), si-a finalizat doctoratul si acum este asistent universitar in cadrul institutiei. A condus doua proiecte in urma carora a rezultat ambalajul antimicrobian si eticheta antimicrobiana pentru fructe si legume.  Ideea de a studia in aceasta zona s-a nascut in timpul facultatii, cand a avut parte de o bursa Erasmus la Universitatea Hohenheim din Stuttgart. 

“Mi s-a parut ca lucrurile sunt super-aplicabile, acolo partea teoretica se intalnea cu partea practica. Am invatat cat de cat germana si mi-am facut relatii in randul studentilor Erasmus, a fost o experienta care mi-a schimbat un pic optica asupra lucrurilor”, a apreciat Dan Vodnar. 

Doctoratul sau a abordat domeniul biotehnologiei si, in acest timp a mai beneficiat de o mobilitate acordata de catre Ministerul de Mediu al Germaniei printr-o fundatie. Timp de sase luni, a studiat intr-un institut de cercetare, unde si-a realizat o buna parte din teza, cea de fermentatii si bioreactoare. 

“Acolo am facut, practic, primul izomer ( substanta care, avand aceeasi compozitie chimica cu o alta  substanta, difera prin structura si proprietati de aceasta) L al acidului lactic, care se utilizeaza in obtinerea de acid polilactat. Acesta poate fi utilizat in industria bioplasticului. Se poate obtine, de pilda, folie biodegradabila”, a precizat acesta. 

Chair pe biroul sau, Vodnar are un pix alb, aparent ca toate pixurile, insa este realizat dintr-un material biodegradabil, provenit din acest polilactat cercetat acolo. 

“Se degradeaza in natura in 5 saptamani, spre deosebire de pixurile nebiodegradabile care dispar in 200 de ani. Produsul poate folosi la ambalaje, PET-uri, folie alimentara si multe altele”, puncteaza cercetatorul. 

Rezultatul a fost publicat intr-o revista internationala,  Chemical Engineering and Technology si a avut, potrivit lui Vodnar, un impact puternic. 

A doua parte din teza de doctorat a fost facuta in domeniul microincapsularii bacteriilor probiotice. 

“Bacteriile probiotice sunt intalnite, de pilda, in iaurturi. Problema lor este ca nu rezista la sucul gastro-intestinal pentru ca in stomac este un PH de 1,52, iar aceste bacteria nu rezista la acesta. Atunci, exista alternativa de a le microincapsula, de a le proteja intr-un biopolimer care este  compatibil cu organismul nostru. Atunci, aceste microcapsule rezista la aciditatea din stomac si se descompun in intestin, acolo unde e interesul nostru de a le face functionale.  Practic, pornind de la acesti biopolimeri cu care m-am jucat in timpul doctoratului mi-a venit ideea de ambalaj bioactiv. Am lucrat intr-un program de Smart and Intelliget Packaging pe un proiect European. Am citit foarte multa literatura de specialitate. 
Am depus un proiect de cercetare la nivel national in 2012, a fost castigat si ulterior implementat. Proiectul in sine a durat 6 luni, dar rezultatele intregului ambalaj intr-un an si jumatate”, descrie clujeanul.  

Concret, proiectul se numeste “Sistem de management al sigurantei si securitatii alimentare aplicat in obtinerea ambalajelor cu activitate microbiana” si are ca scop ambalarea in conditii superioare a produsele gata pentru consum, asa numitele “Ready to eat”. 

“Sunt alimente gandite in asa fel incat sa nu dezvolte ulterior bacterii si producatorii sa piarda bani. Astfel,  ei introduc in interiorul lor diversi compusi din categoria E-urilor: conservanti, antimicrobieni, antioxidanti. Acestea sunt substante provenite din sinteze chimice.  Ideea de la care am plecat cu acest ambalaj a fost locul unde se pot dezvolva microbii care produc toxiinfectii alimentare. In SUA 3-4% din decese au drept cauza toxiifectiile alimentare. Sigur, la noi aceste produse nu sunt consumate pe o scara atat de larga, dar se mananca mult la birou, de pilda. Microbii acestor afectiuni se dezvolta la suprafata alimentelor.  Am cautat o solutie care sa actioneze exact acolo unde este problema. 
Practic, ambalajul pe care l-am realizat asta face: inhiba dezvoltarea oricarui tip de microbi la suprafata alimentului. Practic, nu lasa sa se dezvolte nici o bacterie. Este un polimer facut din chitina, care, se stie, este  un biopolimer care are o activitate microbiana. Se face din crusta melcilor si este achizitionat sub forma de pudra. Acest ambalaj incorporeaza in interior biomolecule active din ceai verde, ceai negru, busuioc, un mixt de biomelecule. Cantitatea este optimizata, astfel incat sa nu schimbe perceptia gustativa a alimentului”, a detaliat Vodnar.

Produsul arata ca un celofan obisnuit si ar putea fi utilizat la carne, branza si tot ce inseamna semipreparate.  Despre costurile producerii acestuia, cercetatorul spune ca “ar merge mana-n mana cu nivelul de productie, dar, eu cred ca n-ar ridica prea mult pretul unui produs, decat cu 50 de bani, maxim un leu”.  

Mai mult, productia unor asemenea ambalaje nu ar fi deloc complicata. 

“Trebuie sa iti adaptezi tehnologia, sa o optimizezi pentru obtinerea acestui ambalaj, dar nu e ceva complicat, iti trebuie un laminator si un malaxor. Cei care produc plastic sunt sigur ca au aparate care ar putea fi compatibile cu ceea ce propun eu”, este convins specialistul. 

Eticheta antimicrobiana

Langa ambalajul antimicrobian, pe raftul cercetatorului clujean se afla la loc de cinste si o eticheta.

 “E o eticheta degradabila, care actioneaza asupra microorganismelor de pe suprafata fructelor si a legumelor pe care le consumam cu coaja. Toate au o incarcatura microbiana. In momentul in care spalam fructul nu o inlaturam cu totul. Cu ajutorul acestei etichete, confectionate tot dintr-un biopolimer si care incorporeaza substante antimicrobiene din natura, atunci cand speli fructul sub apa, eticheta se topeste si elibereaza compusii si depopuleaza foarte mult cantitatea de microorganism de pe coaja”, explica specialistul. 

A fost primul proiect din Romania castigat cu acest tip de idee.  Fiecare dincele doua proiecte au avut cate un buget de 10.000 de euro. 

“Nu sunt proiecte mari, dar, pentru un tanar ca mine. Sunt suficiente. Am si cei mai ambitiosi studenti care lucreaza si ei la proiecte”, spune acesta.  

Cercetatorul a venit la Cluj din Borsa, Maramures si recunoaste ca asta i se datoreaza mamei sale. 

“Practic, mama mea e un fel de Smaranda din “Aminiri din copilarie”, ea si-a dorit mult pentru cei doi fii ai ei sa faca scoala. In clasa a 8-a nu prea poti sa decizi ceea ce e mai bine pentru tine, dar, impulsionat de dorinta mamei”, marturiseste acesta. 

A facut un an de inginerie chimica a Universitatea “Babes-Bolyai”, dupa care, “pentru ca se preda o chimie mult prea profunda, nu ii gaseam o aplicabilitate”, a venit la USAMV. 

Aici a studiat Controlul si expertiza produselor alimentare, care atunci era la Facultatea de Agricultura. 

“In primul an nu prea mi-am gasit locul. Am lucrat destul de multi ani in modelling, advertising, de intalniri de noapte, de zi, de petreceri. Ambitia a venit din anul 2,3,4 si 5 pe care i-am terminat cu media 10. Poate sunt o persoana extremista, imi recunosc limita, insa aceasta m-a adus intr-un avantaj, pana la urma, stiintific”, dezvaluie acesta. 

Despre varsta neobisnuita la un cercetator, Vodnar spune ca “sunt putini ani, dar multi sunt de munca”. 

“Sunt zile in care lucrez de la 8 dimineata la 8 seara, sunt saptamani in care lucrez si sambata, si duminica. Recunosc, sunt putin workaholic, imi recunosc neajunsul, dar nu poti face asemenea lucruri daca nu te implicit total”, dezvaluie cercetatorul. 

Alternative pentru raw-vegani

Toate produsele pe care le-a dezvoltat le-a gandit strict pe sectoare de populatie. 

"Aceste ambalaje nu ni s-ar adresa noua, celor care in copilarie am mancat fructe din pom, sterse in prealabil de o haina. Exista, insa, un gen de oameni mai simandicosi, care cauta lucrurile acesta. Tot acest tip de substante a folosit la crearea unor jeleuri cu fructe si bacterii probiotice microencapsulate. Practic, am microincapsulat bacteriile si le-am introdus intr-un jeleu care este destinat pentru copii, apoi pentru tot ce inseamna raw-vegan si pentru diabetic. Jeleurile au fructoza din catina si afine. Veganii consuma o cantitate probiotica foarte mica.  Toate sunt intr-o sucesiune foarte clara: toate utilizeaza biopolimeri, sunt pentru siguranta si securitatea alimentara. Toate sunt biodegradabile. Nu am utilizat nici un compus chimic, asta a fost si ideea: sa le fac pentru ca nu poti introduce intr-un aliment ceva care este substanta chimica”, a mai spus tanarul.

A depus in urma cu doi ani cerere pentru brevetarea ambalajului. 

“Patru ani dureaza munca de brevetare. Nu inteleg de ce. Exact asa cum am cautat eu in baza de date si in literatura stiintifica sa nu mai existe acest ambalaj sunt forma pe care eu o propun, nu inteleg de ce un ofiter de la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) nu poate sa faca lucru acesta”, se plange acesta. 

Dan Vodnar s-a gandit sa mearga cu eticheta antimicrobiana pe la supermarketuri, sa le propuna implementarea ideii. 

“Imi lipseste foarte mult o autoritate intre mine, cel care ingineresc in laborator, am un rezultat si il brevetez si industrie. Am cautat sa dau o solutie unei probleme reale, insa legatura dintre industrie si noi nu exista. Autoritatea intermediara, un oficiu de tehnologie nu s-a inventat la noi. Eu sunt convins ca sunt multi oameni care stau cu rezultatele in sertar, rezultate care putea fi conectate oricand in industrie. In strainatate, companiile sustin cercetarile pentru doctorate. Compania are o problema intr-o zona anume si angajeaza un om care studiaza asta, in co-tulela cu o universitate. La noi cautam pe site-uri sa gasim o nevoie si totul ramane la nivel de document, din pacate nu e implementat. Sunt putine povesti de succes sin Romania in cercetare, probabil in zona IT mai sunt. Ambalajele au fost medaliate cu bronz la Proinvent, in 2012. Ar trebui sa ne contacteze un producator, sau din contra, sa mergem noi, sa facem acest PR”, isi expune clujeanul viziunea.

Ambalajul revolutionar al cercetatorului clujean ar putea avea efect chiar si in randulcelor care se tem de efectele cancerigene ale produselor actuale. 

“Majoritatea derivatelor din petrol au un aport negativ, pentru ca la un moment dat alimentul se intalneste cu ambalajul si ele fac un schimb intre ele”, explica Vodnar. 

Sursa ziardecluj

Şcoala pregăteşte copiii pentru eşec/ de Anca Nastasi.

Autor: Anca Nastasi

Dupa principii vechi de acum 50 de ani, invatamantul romanesc se incapataneaza sa scoata pe banda rulanta someri cu diploma. Copiii care au avut sansa sa invete in Finlanda sau Germania ne deschid ochii si ne cer sa transformam scoala dintr-un chin permanent si fara scop, intr-o aventura a cunoasterii - in care nu invatatul pe de rost, ci intelegerea e valoroasa.

In timp ce in UE numarul oamenilor cu bacalaureat si facultate creste, la noi e pe dos. De trei ani incoace, tot mai putini dau piept cu examenul de maturitate si, inevitabil, jumatate dintre ei il rateaza. Majoritatea tinerilor care termina scoala romaneasca nu stiu incotro s-o apuce.

Ce e de facut:  sa invatam mai mult - ar crede unii, sa invatam meserii, spun altii, dar sociologii ne avertizeaza ca orice am invata, e momentul sa invatam altfel.

O fetita din Timisoara a absolvit cu brio primele doua clase intr-una. In Germania. S-a intors acasa, la Timisoara. Acum, vrand -nevrand, mama compara cele doua sisteme de educatie. Delia Mihailov: „Sistemul de invatamânt este individualizat, fiecare copil primea un plan saptamanal de lucru, diferit de la caz la caz in functie de apetitul copiilor. Cand un copil nu-si executa planul saptamanal, niciodata nu este vina lui, ni s-a subliniat lucrul acesta, este vina invatatoarei care va alcătui saptamâna urmatoare un plan mai usor. Nu se vorbea niciodata despre restul elevilor, despre un elev fata de ceilalti elevi. La noi, concurenta e clara pentru toata lumea, inca din clasa I.”

La noi, educatia se bazeaza inca, la fel ca acum 100 de ani, pe concurenta. Educatorii din Occident au renuntat demult la ea, convinsi ca e mai degraba demoralizatoare. Primii au fost finlandezii, inca in anii 80.

In scolile din vest, copiii stau in grupuri. In sistemul romanesc, scoala inhiba copiii din prima zi. Si la noi, invatatoarele au fost instruite sa copieze metoda finlandeza, cu lucrul in grup, dar nu functioneaza.

In Finlanda sau Germania, daca cei mici vorbesc vrute si nevrute - profesorul intelege ca lectia lui nu e suficient de interesanta.

La noi, copilul e vinovat daca se plictiseste la ore. 

Scolile occidentale se adapteaza la viitor. In Germania, invatatoarea a explicat parintilor ca, in secolul vitezei, nu se mai preda caligrafia - ar fi o pierdere de timp. Si ca elevii ei vor invata doar sa scrie citet.

Manualele romanesti sunt cenuşii, cu enunturi alambicate si cerinte greu de descifrat; cartile din Germania: hartie lucioasa, exercitii colorate si clare, desene hazlii, de care elevul nu se mai poate desparti.

Copilul constata pe pielea parintilor prima contradictie in termeni a educatiei romanesti: invatamantul gratuit costa bani. Mergem in Finlanda unde invatamantul e atat de gratuit, incat copilul nu cumpara nici macar o guma de sters. Narcisa Suciu, celebra cantareata, a emigrat pe cand fiica ei avea 11 ani. Azi, Daria e in clasa a 9-a. Pentru ele scoala de acolo a fost un soc.

Fiecare elev are alocata o suma in valoare de 7.580 de euro pentru un an scolar

In Romania, respectul pentru scoala se impune prin uniforma, note, disciplina. Prima lectie pe care ne-o preda Finlanda e relaxarea: aici copiii pot zburda desculti, ca acasa.

Daria a invatat ca si copiii au dreptul sa spuna nu. In scoala romaneasca, un refuz e considerat sfidare. In Finlanda, notele sunt confidentiale - elevii nu sunt in competitie cu colegii, ci cu ei insisi. La noi, rusinea unei note proaste strigate in gura mare, e considerata stimulare.

In Germania, timpul liber al elevei era respectat - 4-5 ore de studiu pe zi in clasa erau suficiente. La noi, studiul in clasa e insuficient. Culegerea de exercitii „Ursuletul silitor” o sileste  pe Tariana sa stea la birou alte 4 ore.

In noua ei clasa, Tariana are 30 de colegi. Invatatoarea se ocupa de fiecare, cat poate. Ghinionul e ca talentul matematic al Tarianei descoperit in Germania, ramane aici nestimulat - desi copila lucreaza mai mult. 

Si sistemul finlandez functioneaza perfect fara teme obositoare.

Elevul roman, in schimb, lucreaza mai mult decat prevede legea.

Majoritatea tinerilor care termina scoala romaneasca nu stiu incotro s-o apuce.

„Cu resursa umana asa cum se naste acuma – afrima Gheorghe Onuţ, sociolog la Universitatea Transilvania din Braşov –, mi-e tare teama ca vom ajunge mai ales culegatori de capsuni si stergatori de cururi prin Italia!”

Ce e de facut:  sa invatam mai mult – ar crede unii, sa invatam meserii, spun altii, dar sociologii ne avertizeaza ca orice am invata,  e momentul sa invatam altfel.

Elevul roman, in schimb, lucreaza mai mult decat prevede legea. In Finlanda, orele de literatura dau copiilor ocazia sa dezbata, sa gandeasca liber; la noi, literatura se invata pe de rost. In Finlanda, matematica e inteleasa fara meditatii, iar orele de sport sau muzica sunt momente de relaxare – la noi, motiv de stres si lacrimi. Cat de neplacuta poate fi scoala? Statisticile internationale sunt de speriat: copiii nostri sunt cei mai demotivati din lume!

Suntem evident tentati sa credem ca elevii finlandezi sunt mai grei de cap decat ai nostri. Dar ne inselam amarnic.  La testele internationale, din 2012, finlandezii sunt pe locul al 10-lea in lume. Romania e pe locul al 45-lea, din 65 de tari. Testele masoara ce stiu copiii la 15 ani si ce pot face in viata cu cele invatate.

Doar 3% dintre copiii romani stiu sa explice si sa utilizeze cunostintele la fel ca finlandezii, elvetienii, sau asiaticii. Testele PISA masoara si atitudinea copiiilor fata de scoala. Copiii nostri se izoleaza de-a dreptul intr-o uriasa prapastie a demotivarii - fata de celelalte tari. Testele internationale din 2012, au aratat ca adolescentii romani nu sunt in stare sa inteleaga si sa proceseze ceea ce citesc.

Parintii asista neputinciosi cum invatamantul romanesc omoara gandirea libera.

Ca sa aiba note bune, copiii isi petrec timpul liber cu meditatii.

In clasa a 6-a, scoala a devenit o goana cu limba scoasa printre notiuni si formule. In Finlanda e pe dos!

In Romania, copiii invata intr-un regim de testare permanenta.

Un profesor de filosofie si părinte din Oradea vede actualul sistem ca pe o industrie comparabila cu fabricile comuniste din trecut: cu angajati foarte multi - deci o problema sociala, un gigantic consumator de resurse - adica o gaura pentru bugetul de stat, care produce pe stoc  - fără căutare pe piaţă - ceva de o calitate submediocră. E o industrie aflată în faliment, însă care nu poate fi lichidata si vanduta la fier vechi.

Pentru evaluarea profesionala, dascalii au nevoie de „punctaj”, daca ai publicat ceva, punctajul creste. Si astfel, chiar Ministerul educatiei a declansat aceasta industrie colaterala: la fiecare inceput de semestru parintii cumpara fara sa comenteze - carti multe, multe proaste, dar cerute de profesori. 

Tragedia scolara se adanceste la orele in care copiii ar trebui sa se relaxeze. Copiii sunt stresati la muzica, desen, sport. O fată merge cu bicicleta, cu rolele, inoata, joaca tenis, dar in scoala - toatea astea nu conteaza. Nota ei la sport e proasta, fiindca nu poate sari capra. Cat de prafuit si neprietenos e sistemul nostru de invatamant, o dovedesc pana si orele de sport: copiii se spetesc cu mersul piticului si saritul caprei. Pana unde merge absurditatea in scoala romaneasca, va spun parintii. Ei isi vad copiii nevoiti sa se incadreze in tiparele prestabilite de programa educationala. In Finlanda, ora de sport, la fel ca si cea de matematica, ii ajuta pe copii sa isi descopere vocatia.

In esenta, invatamantul romanesc e impietrit in principiile depasite de acum 60 de ani. Cand ajung in liceu, copiii fara parinti cu har de profesor sau bani de meditatii au lacune atat de mari fata de programa pe care profesorul trebuie s-o respecte, incat sansele la bacalaureat sunt minime.

Pentru acesti copii, intalnirea cu un  profesor cu har e cam tarzie.  Cursa infernala pentru note bune si diploma de bac e pierduta. Cosmin, de exemplu, viseaza din copilarie sa devina mecanic de locomotiva. Liceul care-i promitea asta cand s-a inscris, s-a comasat cu altul si ii mai poate oferi azi doar o diploma de dispecer in transporturi. Nevoia de dispeceri pe piata muncii este  practic inexistenta. Ca sa-si ia inutila diploma, a scris totusi - cu ajutorul dirigai - un proiect. Si va trebui sa-l prezinte unei comisii.

Cosmin e dintr-un sat din Bacau, familie saraca, fara scoala, fara bani de meditatii.

Baiatul nu da doi bani pe diploma de bac. Totusi, are nevoie de ea. Baiatul nu-i prost deloc, e handbalist talentat - doar ca sistemul romanesc de educatie i-a pecetluit soarta la 14 ani. Printr-o selectie bazata pe esec, nu pe vocatie. Cu note mici la examenul de capacitate, a fost primit la liceul auto. N-a reusit - in ciuda meditatiilor, sa ia bacul si ramane un an acasa, pe banii parintilor.

In sistemul finlandez de educatie nu exista fundatura. In clasa a 10-a, cand intra la liceu, copiii pot opta pentru meserii sau in vatamant teoretic - ca la noi, doar ca isi pot alege materiile care ii intereseaza, nivelul de cunoastere, sau pot face ambele scoli in paralel.

Si ca sa nu-si aleaga o meserie pe care n-o cunosc, si sa regrete apoi alegerea facuta, copiii finlandezi merg la serviciu, inca din clasa a 7-a, unde vor ei.

Intr-un liceu din Brasov, profesorii ajutati de colegi din Elvetia incearca sa faca si ei acelasi lucru cu elevii. Au introdus o materie noua – „jobs”. Si mai greu e pentru acesti copii sa gaseasca - la fel ca finlandezii sau  elvetienii - o firma care sa-i primeasca la serviciu. „Copiii au nevoie sa se descurce in viata! E nevoie de competente,  nu doar cunostinte teoretice. Si daca statul roman continua cu stilul asta de invatamant, chiar si cu formarea profesorilor, elevii nu vor avea abilitatile necesare pentru a concura cu ceilalti europeni. Trebuie sa poti face o prezentare, sa lucrezi impreuna cu altii”

 „Asa cum arata si functionează acum sistemul de invatamânt din România este o amenintare la adresa securităţii nationale!” afirmă prof.dr. Gheorghe Onuţ. Profesor si scriitor, fondator al facultatii de sociologie la Universitatea Transilvania, domnul e constient ca ceea ce invata copiii in scoala nu le foloseste in integrarea lor in economia societatii. Isi aminteste cum fiul sau cel mic fugea de scoala. Azi povesteste fara rusine ca fiul lui nu are bacalaureat. Si nu il desconsidera pentru asta.

De altfel, sociologul si sotia lui si-au lasat toti cei 3 copii liberi sa plece in lume ca sa se descopere pe sine. Dupa un esec la ASE - fiica lui tinteste azi la premiul Nobel ca cercetator biolog in Suedia, fiul cel mare a incercat in tara facultatea de design vestimentar, dar a renuntat, scarbit. Profesorul sociolog simte insa o mare jena cand se gandeste ca face parte dintr-un sistem prost cladit, care trebuie regandit din temelii. La restante, in anul doi, se loveste de creierele opace ale studentilor. Pe cei pe care-i simte capabili, vrea sa-i scoata din mediocritatea in care se complac. Cand o studenta i-a propus ca lucrare de diploma organizarea unor jocuri olimpice, el i-a cerut sa se consulte cu Juan Antonio Samaranch, care conducea pe atunci Comitetul Olimpic. Care i-a raspuns prompt: Juan Antonio Samaranch, avea 84 de ani si i-a scris 3 pagini.

Pe studentii fara chef ii convinge sa lase facultatea. Reteta e imprumutata de la parintii occidentali, care nu-si imping copiii in facultate imediat dupa liceu. 

In goana dupa note, parintii si profesorii au corupt educatia si au dus competitia in derizoriu. Copiii invata de la noi ca cinstea, morala nu mai valoreaza nici cat o ceapa degerata. Putine sunt familiile care au descoperit alchimia succesului in viata.

Pana la urma, educatia, inseamna civilizatie. In Franta sunt 30 de licentiati la 100 de locuitori, iar la noi nu stiu daca se ajunge la 7.

Noi inca traim vremuri grele si acasa, si la serviciu. Suntem incapabili sa construim o societate fericita. Cu o economie la pamant, cu cetateni saraci, furiosi, fara speranta, si copii care merg la scoala cu frica, cu scarba.

Putini sunt cei care inteleg ca aceasta nefericire colectiva a romanilor poate fi depasita prin educatie de calitate.

Sursa zf