Cum au dispărut monarhiile din Europa de Est

V-ați pus vreodată această întrebare? Toată lumea știe că Regele Mihai a fost forțat să abdice la 30 decembrie 1947. De la acest fapt istoric, oamenii, azi, comentează vrute și nevrute.

Acest text nu-și propune să facă apologia monarhiei. Nu este un nou capitol de  dezbatere „Republică” versus „Monarhie”. Este doar o lecție de istorie. Ordinea poveștilor care urmează este aleatoare.

Bulgaria

În 1940, aflată într-o situație comparabil de dificilă cu a României, Bulgaria intră în război alături de Axă. În cazul refuzului, ar fi fost invadată de Germania. În cazul acceptului urma să primească înapoi Cadrilaterul. Evident, a fost aleasă a doua variantă. Regele Boris al III-lea a făcut toate compromisurile pentru a limita efectele potențiale ale războiului asupra țării sale. Mai puțin unul: n-a vrut sub nici o formă să declare război Uniunii Sovietice, lucru care-l scotea din sărite pe Adolf Hitler. Nu intru în detalii, esențial este că Țarul Boris al III-lea moare subit în 1943, la scurtă vreme după un nou scandal cu Hitler.

Boris III al Bulgariei

Îi succede la tron fiul său, de numai 6 ani: Simeon al II lea devine noul Țar. La fel ca și în cazul Regelui Mihai I al României, s-a constituit un consiliu de regență condus de Prințul Kiril de Bulgaria, fratele lui Boris. Kiril a făcut toate eforturile posibile de a scoate Bulgaria din alianța cu Germania, ducând aceleași tratative cu Aliații prin Cairo (un exemplu familiar și nouă, românilor). Eforturile acestea nu au împiedicat Uniunea Sovietică să declare război Bulgariei și s-o ocupe.

Simeon II al Bulgariei

Prințul Kiril a fost arestat (1 februarie 1945) și executat (iunie 1945) alături de 22 de miniștri într-un total de 67 de membri ai clasei politice, pentru crime de război. Asta în condițiile în care Bulgaria a fost singura țară din Axă care n-a exterminat nici un evreu. În 1946 monarhia este abolită prin „referendum”, iar tânărul rege Simeon al II-lea este exilat.

Ungaria

La sfârșitul Primului Război Mondial, Ungaria a devenit pentru scurtă vreme republică, întrucât tot imperiul se destrămase iar regele Carol al IV-lea nu mai avea peste ce domni.

După revolta comunistă din 1919 a lui Bela Kun, care a declarat Republica Sovietică Ungaria, înfrântă cu ajutorul important al României, puterea a ajuns la amiralul Miklos Horthy care a declarat Ungaria drept regat, dar nu l-a lăsat pe Carol al IV-lea să acceadă la tron ci a instituit Regența, postul de rege fiind declarat vacant. Regența a fost condusă de Miklos Horthy. Astfel încât, odată cu înfrângerea Ungariei în Al Doilea Război Mondial, regența și-a pierdut reprezentantul. Tranziția spre comunism a fost mai dificilă la Budapesta pentru că presiunea Occidentului a fost mai mare, alegerile din Noiembrie 1945 au fost libere, comuniștii n-au avut decât 17%. Cu toate acestea, democrația în Ungaria n-a putut rezista, la presiunea sovieticilor comuniștii maghiari au fost cooptați în guvern, pe care l-au cucerit cu totul până la urmă așa cum s-a întâmplat mai peste tot în Europa de Est. În 1946, Ungaria este declarată republică, deși nu mai fusese condusă efectiv de un monarh încă din 1918.

Iugoslavia

Ultimul rege al Iugoslaviei, Petru al II-lea Karageorgevici, a fost un opozant al Axei. Era foarte tânăr, doar 11 ani, când a urcat pe tron, astfel încât a fost și aici instituită regența, condusă de unchiul său Prințul Pavel de Iugoslavia. Acesta a semnat Tratatul Tripartit prin care oficial Iugoslavia intra în război de partea Axei. Ce a urmat a fost un fel de 23 August de la noi.

Petru II al Iugoslaviei

Petru al II-lea, care nu era de acord cu alianța cu Axa, îl înlătură de la putere pe Prințul Paul. Un act extrem decis la vârsta de 17 ani. Cronologia este următoarea:

• 25 Martie 1941 – Paul semnează Tratatul Tripartit
• 27 Martie 1941 – Petru al II-lea îl înlătură pe Prințul Paul și se proclamă Rege
• 6 Aprilie 1941 – Hitler amână „operațiunea Barbarossa” și invadează Iugoslavia, care capitulează pe 17 Aprilie.

În aceste condiții dramatice, Regele Petru pleacă în exil în Anglia împreună cu guvernul, iar Iugoslavia este dezmembrată în provincii împărțite între Italia, Ungaria, Bulgaria și Grecia.

În haosul care a urmat, războiul s-a mutat în zona undergound, două armate de partizani, una comunistă iar cealaltă monarhistă, apropiată apoi din ce în ce mai mult de germani, s-au bătut între ele și împotriva tuturor. Au învins comuniștii, care au cucerit puterea la sfârșitul războiului, iar la 29 Noiembrie 1945 Adunarea Constituantă a abolit monarhia, Petru al II-lea nu a mai revenit din exil niciodată.

Cehoslovacia

Fiind o provincie a Austro-Ungariei, la sfârșitul Primului Război Mondial, odată cu obținerea independenței, s-a declarat republică.

Polonia

Pe măsură ce Polonia s-a reconstituit ca stat, după ce timp îndelungat a fost împărțită între Prusia, Austro-Ungaria și Rusia, ideile iluministe au impulsionat eliberarea națională, astfel încât renașterea Poloniei s-a concretizat în forma unei republici (1918).

Albania

Ahmet Zogolli a fost omul care a creat statul național albanez modern. Ajuns prim ministru, apoi președinte al Republicii, a instaurat monarhia constituțională, în 1928, devenind Regele Zog I – Skanderbeg III al Albaniei. Nu este locul să discutăm despre domnie, a fost ciudată, regele, excentric într-un fel, a supraviețuit numeroaselor atentate asupra sa (peste 50!!), în criza anilor ’30 țara sa devenind dependentă economic de Italia.

Zog I – Skanderbeg III al Albaniei

Așa cum Germania a anexat Austria, la fel, Italia a anexat Albania în aprilie 1939 (Invazia a început chiar în Vinerea Mare). Ultimatumul nu a fost acceptat de Zog, rezistența, deși eroică, a fost repede înfrântă, astfel încât regele a plecat în exil, ajungând la Londra. Partizanii comuniști, ajutați de comuniștii iugoslavi, au preluat controlul la sfârșitul războiului. În urma unor alegeri, din decembrie 1945, „câștigate” cu 93% de comuniști, Adunarea Națională a Albaniei declară abolită monarhia în ianuarie 1946. Regele Zog nu va mai reveni niciodată din exil, unde se stinge în 1961.

România

Regele Mihai I, confruntat cu dezastrul unui război pe teritoriul României, îl arestează, la 23 August 1944, pe conducătorul statului, dictatorul Ion Antonescu. Regimul comunist se instalează treptat în România ocupată. După alegerile fraudate masiv de comuniști din noiembrie 1946, în ciuda opoziției sale față de totalitarism („greva regală”), regele este silit să abdice și pleacă în exil la 30 Decembrie 1947.

Mihai I al României

Rusia

Am lăsat la urma această țară pentru că aici situația a fost mai complicată, monarhia fiind una absolutistă, nu constituțională, Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei fiind declarat împărat autocrat.

Nicolae II al Rusiei

Situația economică îngrozitoare, pe fondul Primului Război Mondial, care a condus la Revoluția din Februarie 1917, a fost asociată cu numele său. Țarul a abdicat, fiind arestat împreună cu familia sa. În ciuda încercărilor disperate de a pleca în exil, acest lucru nu i s-a permis. Comuniștii au preluat puterea de la guvernul provizoriu al menșevicilor în Octombrie 1917 și în noaptea de 16/17 Iulie 1918 Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, împreună cu toată familia sa, soție, copii și personalul care a ales să-i însoțească în captivitate, este executat în subsolul unei case în care erau deținuți.

Concluzie

Toți monarhii Europei de Est erau foarte tineri în perioada izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial. Dar toți au primit o educație aleasă care i-a învățat să se comporte cât mai demn, în orice situație. Astfel încât, în ciuda tinereții și a lipsei de experiență, ei au încercat să decidă ce este mai bine pentru popoarele lor.

Eu sunt de părere că regii Europei de Est au reușit să se comporte excepțional în niște condiții de un dramatism extrem. Faptul că monarhiile lor au fost spulberate de totalitarismele secolului trecut contează mai puțin, regretele sunt tardive și, pentru multă lume, sunt eterne. Contează însă foarte mult că monarhiile constituționale din răsăritul Europei au demonstrat că reprezintă ultimele redute ale democrațiilor din aceste țări, aceste instituții fiind în același timp și ultimele desființate.

Astfel încât cred că aceasta este adevărata semnificație a cuvintelor Regelui Mihai:

„După 84 de ani de când am devenit rege, pot spune că cele mai importante lucruri, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea.” (discurs 25.10.2011)

Sursa Despredemnitate