vineri, 1 martie 2013

Ursul grizzly si viesparul socialist din Franta

Schimbul recent si nervos de scrisori intre Maurice Taylor, directorul executiv al producatorului american de anvelope "Titan International", poreclit "the grizz" (ursul grizzly), si Arnaud Montebourg, ministrul francez pentru Redresare Productiva, este de interes special pentru Romania. 
Prin 2011, pentru cine isi mai aminteste, romanii devenisera tinta postului de televiziune France 2, unde emisiunea "On n'est pas couche" a realizatorului Laurent Ruquier isi batea joc frecvent de toti cetatenii Romaniei, la gramada, pe criterii evident rasiste si xenofobe. 

Protestele Bucurestiului au primit atunci un singur raspuns de la Paris: presa franceza este "independenta" de politic si se exprima "liber". Adica, ciocul mic si mai studiati, debutantilor, cum functioneaza o mare democratie cu traditie ca Franta. 

Bun, si dupa studiu, ce am aflat? Principala colaboratoare a lui Laurent Ruquier era, atunci, o vajnica cetateana franceza pe nume Audrey Pulvar. Probabil ca mai putin de 100 de romani au auzit de ea. 

Romeo si Julieta, varianta franceza de extrema stanga

Audrey Pulvar este o activista "independenta" de extrema stanga si fiica secretarului general fondator al "Miscarii pentru Independenta Martinicai", o grupare politica - evident tot de extrema stanga - care actioneaza fatis contra unitatii si integritatii teritoriale a "Marii Natiuni" franceze. 

Nimeni nu trebuie judecat dupa faptele parintilor sai. Dar desi "aschia" Audrey n-a sarit deloc departe de trunchi, ea si-a gasit rapid un job de "formator de opinie" la France 3, apoi la France 2, posturi TV cu audienta nationala in metropola atat de detestata de tatal sau. Un alt indicator ca "experimentata" democratie franceza a intrat in faza autofagiei.

Dar asta nu este partea cea mai interesanta despre madame Pulvar. In 2011, cand stergea cu romanii pe jos la France 2 alaturi de Laurent Ruquier, tanara speranta a jurnalismului francez isi impartea viata (si un anumit articol de mobilier) cu nimeni altul decat Arnaud Montebourg, actualul ministru socialist al Redresarii Productive, care se plictisise de sotie si cei doi copii.

Domnul Montenbourg era pe atunci "numarul 3" in Partidul Socialist francez, exponent al aripii stangi - anti-capitaliste, anti-globalizare, anti-multe-altele - din partid, si cotat cu sanse la presedintie. In final, a inteles ca este un lup prea tanar pentru 2012 si i s-a alaturat lui Francois Hollande, fiind rasplatit dupa victoria acestuia cu un post ministerial. 

Madame Pulvar tintea insa foarte sus si dupa prezidentialele din 2012 frumoasa poveste de "iubire" cu monsieur Montebourg a murit rapid. Ceea ce nu a fost cazul cu iubirea fiecaruia dintre ei fata de "ideile" politice de extrema stanga. 

Pentru romanii care nu inteleg de ce izbucnesc periodic in Europa occidentala campanii de presa mizerabile si generalizator-insultatoare la adresa lor, povestea Pulvar-Montebourg este un studiu de caz interesant. 

Cine distruge industriile franceze (si europene)?

Maurice Taylor a negociat 4 ani preluarea uzinei franceze de anvelope de la Amiens, care este de vanzare pentru ca, la 1.200 de angajati, "produce" actionarilor pagube anuale de peste 60 de milioane de euro. 

La fiecare anvelopa produsa se inregistreaza o pierdere de circa 50 de euro, o "performanta" greu de egalat in Europa (poate doar la "Oltchim" Ramnicu Valcea, dar romanii sunt mult mai "bogati" decat francezii si isi pot permite). 

Dupa 4 ani de discutii sterile, cand a inteles ca interlocutorii sai nu sunt interesati de profit, ci de politica, Taylor a rabufnit si i-a adresat o scrisoare ministrului Montebourg care, teoretic, ar trebui sa aiba pe fisa postului salvarea uzinei din Amiens. 

In scrisoarea care a "oripilat" Franta, Taylor a scris ca salariatii francezi au un program de doar 7 ore pe zi, din care lucreaza efectiv 3, avand insa printre cele mai mari salarii din lume. Ca sindicatele franceze au o mentalitate comunista si, daca nimic nu se schimba, in 5 ani nicio fabrica din Franta nu va mai produce anvelope. Prin raportare la starea industriei franceze, aceste opinii sunt realiste si moderate. 

In raspunsul sau, ministrul Montebourg le-a catalogat insa drept "extremiste", "insultatoare" si a amenintat cu dublarea zelului vamesilor francezi fata de importurile americane de la grupul "Titan". A incheiat intrebandu-l pe Taylor "daca stie ce a facut La Fayette pentru SUA". 

O astfel de reactie din partea unui ministru cu "greutate" din Executivul de la Paris spune multe despre stanga franceza, dar si despre boala grava a Europei zilelor noastre. Pentru stanga franceza (si europeana), faptele exprimate clar si fara menajamente sunt "insulte" si "extremisme". 

De vreo 50 de ani, politicienii occidentali de (extrema) stanga si aliatii lor din mass media, universitati, ONG-uri etc. au grija ca orice critica la adresa derivelor care au dus Europa in pragul falimentului sa fie ingropata sub o avalansa de acuze de "extremism", "discriminare", "incorectitudine politica", "insensibilitate culturala" etc. 

Vamesii domnului Montebourg si americanii marchizului La Fayette

Amenintarea cu "dublarea zelului" vamesilor francezi fata de importurile americane este partea cea mai uluitoare a scrisorii ministrului Montebourg. Din perspectiva romaneasca, ea aduce imediat aminte de "legalitatea socialista" de dinainte de 1989, cand "partidul facea legea, si nu invers". 

Asadar, modul de actiune a vamesilor francezi nu depinde de lege si de tratatele europene, ci de supararile unui ministru. Comisia Europeana nu are nimic de zis? Problema priveste, teoretic, portofoliile a vreo 2-3 comisari, oricum mai multi decat cei responsabili de dosarul aderarii Romaniei la Schengen.

In ce priveste invocarea lui La Fayette, este evident ca trecerea pe profit a fabricii de anvelope din Amiens (si salvarea a 1.200 de locuri de munca) n-are nicio legatura cu razboiul de independenta al SUA, incheiat acum peste 200 de ani. Asocierea celor doua probleme denota fie confuzie intelectuala, fie nevroze scapate de sub control.

Majoritatea americanilor, care il include probabil si pe mister Taylor, stie ce a facut La Fayette pentru cauza SUA. Aristocratul francez are statui prin foarte multe orase americane, bulevarde, strazi, cladiri publice, nave militare etc. ii poarta numele, iar elevii americani n-au nicio sansa sa nu afle despre el. 

Pe de alta parte, fara zecile de mii de morti americani care au luptat in Franta, in primele doua razboaie mondiale, sub comanda generalilor Pershing si Eisenhower, prima limba vorbita azi la Paris ar fi fost germana. Jawolh, genosse Arnaud? 

Un marxist atat de simplu, dupa vorba, dupa (pasa)port

In politica, "idealistii" sunt periculosi, mai ales daca ajung sa puna mana pe putere in state care conteaza in sistemul global. Un politician roman "pragmatic", care nu doreste altceva decat sa fie lasat sa sifoneze bani publici pe "feuda" lui, este, in plan strategic, mai putin periculos decat un politician francez care are "ideologie". 

Domnul Montebourg si-a detaliat crezul politic in cartea intitulata "Despre idei si vise", care suna deja alarmant din titlu. "Ideile" sale politice nu sunt nici macar originale. "Sistemul de productie in care muncitorii sunt posesorii mijloacelor productive" a fost deja teoretizat, inaintea sa, de Marx, Engels, Lenin si Stalin. Singura "contributie originala" din cartea lui citoyen Monteborg este oximoronul "capitalism cooperativ". 

Alta "idee" politica a domnului Montebourg este "liberalizarea generalizata a datelor publice". Adica un fel de Big Brother la scara nationala, in care televiziunile si tabloidele ar avea libertatea sa distruga viata privata a oricui, oricand doresc. KGB-ul ar fi fost invidios: se poate si "public", iar ei s-au obosit sa faca totul la "strict secret". 

Domnul Montebourg a mai emis si ideea "deglobalizarii", bazata printre altele pe "desfiintarea agentiilor private de rating". O stupizenie pe care, sa recunoastem, nici macar vreun politician roman nu a eliminat-o vreodata. 

Razboiul vremurilor noastre, pe care Europa risca sa-l piarda

"Globalizarea", atat de detestata in Franta, nu poate fi oprita de nimeni si de nimic, dupa cum nici expansiunea Europei in lume intre secolele 16 - 19 nu a putut fi oprita. Tarile europene au doar doua optiuni: se adapteaza sau dispar in cartile de istorie. 

Maurice "Grizzly" Taylor nu este filozof, ci producator de anvelope. Asta stie, si asta face - bine. Fabricile lui din SUA sunt competitive si rezista concurentei globale. Datorita unora ca el, Occidentul sta inca in picioare.

In schimb, producatorul francez de anvelope "Goodyear", prins fara speranta intre "visatorii" din Guvern, deputatii care dau legi impotriva "capitalistilor", mass media care crucifica zilnic "bogatasii" si sindicalistii revolutionar-intransigenti, a decis sa inchida uzina de la Amiens. 

"Goodyear" nu e singura companie care vrea sa inchida fabrici in Franta. Peugeot, Citroen si Renault tocmai au anuntat restructurari care vor duce la pierderea a aproape 20.000 de locuri de munca. Motivul este acelasi: este tot mai greu in Franta pentru o afacere industriala sa obtina profit. Iar in scurt timp, va fi imposibil.

Tinerii europeni de azi, educati de "elite" facute din acelasi aluat cu domnul Montebourg, cred (sincer) ca "razboiul" este doar o chestie zgomotoasa si sangeroasa, din care rezulta cadavre si ruine, cand, de fapt, de cel putin 50 de ani, comertul international este adevaratul "razboi". 

Distrugerea competitivitatii industriilor din Europa si cucerirea pietelor globale de catre produsele ieftine din restul lumii echivaleaza cu un nou "razboi mondial", pe care Europa este la un pas de a-l pierde. 

Razboaiele se fac pentru a obtine resursele adversarului si exact asta se intampla acum. Nu doar americanii au inteles miza. Michael Fuchs, vicepresedintele grupului parlamentar crestin-democrat din Bundestagul german, le-a cerut francezilor, explicit, sa "reintre pe calea virtutii". 

Francezii, a spus Fuchs, nu pot continua sa lucreze 35 de ore pe saptamana, cand restul europenilor lucreaza minimum 40, si nici nu pot continua sa iasa la pensie la 60 de ani, cand varsta de pensionare in restul Europei este de 65 - 67 de ani. 

Daca barzaunii marxisti nu vor fi extrasi rapid din capetele elitelor franceze, Europa va intra cu capul in zid. La viteza mare si fara casca. Sursa ziare

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii