vineri, 29 aprilie 2011

Stalin constructorul celui de-al 2-lea razboi mondial

http://www.scritube.com/literatura-romana/carti/Victor-SuvorovZiua-M205514911.php

La 19 august 1939 Stalin a început mobilizarea secreta a Armatei Rosii, dupa care al doilea razboi mondial a devenit inevitabil. Începerea mobilizarii secrete însemna practic intrarea în cel de-al doilea razboi mondial. 19 august 1939 este ziua când Stalin a început al doilea razboi mondial. Mobilizarea secreta trebuia sa se încheie prin atacarea Germaniei si României, la 6 iulie 1941. Concomitent, în Uniunea Sovietica trebuia decretata Ziua ,,M", ziua când mobilizarea se transforma din secreta în deschisa si devenea totala. Mobilizarea secreta a fost orientata în sensul pregatirii agresiunii. Pentru apararea tarii nu s-a facut nimic. Mobilizarea secreta a fost atât de colosala, încât nu s-a izbutit ascunderea existentei sale. Lui Hitler i-a ramas o singura sansa: sa se salveze printr-o lovitura preventiva.

În afară de aceasta, este suficient să vedem ce a scris Lenin în 1920-1921, ca să înţelegem în ce situaţie fără ieşire ajunseseră bolşevicii, care năzuiau la revoluţia mondială şi dădeau zor să cucerească puterea în Rusia. E de la sine înţeles, nici unul dintre ei nu intenţiona să construiască socialismul „într-o singură ţară cucerită”, cu atît mai mult în una agrară. Victoria revoluţiei în Rusia a fost, după expresia lui Lenin, „mai puţin de jumătate din treabă”. Pentru ca această victorie să devină definitivă şi irevocabilă, „noi trebuie să obţinem victorii ale revoluţiei proletare în toate ţările capitalului sau cel puţin în cîteva importante dintre acestea”. Fără potenţialul lor industrial nici nu putea fi vorba despre socialism. De aici şi NEP-ul leninist, şi noua tactică „de încercuire a citadelei capitaliste”, a folosirii contradicţiilor lor pentru accelerarea venirii revoluţiei mondiale, adică a declanşării războiului mondial. În acest sens, Stalin era doar un discipol credincios al lui Marx şi Lenin.

luni, 18 aprilie 2011

Polonia a fost tradata in zori

Jaroslaw Kaczynski: “Au fost trădaţi în zori”

Anca Cernea · aprilie 15, 2011 · 3 Comentarii
Matrioşca, Rezistenţa, Îndreptar

Discursul lui Jaroslaw Kaczynski la ceremonia de înfiinţare a Mişcării Lech Kaczyński, 10 aprilie, Sala Congreselor din Varşovia:

Vă mulţumesc pentru acest salut, pentru acest entuziasm, deşi această clipă este atât de tristă, deşi comemorăm prima aniversare a unei mari tragedii.

Ne-am adunat aici pentru a ne aminti. A ne aminti de preşedintele Republicii, de soţia sa, dar şi de toţi aceia care anul trecut ne-au părăsit atât de neaşteptat, atât de năpraznic, atât de violent.

Putem spune despre ei, aşa cum a spus despre alţii, despre mulţi alţii, un mare poet (Zbigniew Herbert): au fost trădaţi în zori. Indiferent care a fost cauza acestui dezastru, de ceea ce a dus în cele din urmă la prăbuşirea avionului, din ceea ce ştim astăzi, putem să o spunem: au fost trădaţi. Au fost trădaţi în zori.
Putem spune despre ei, aşa cum a spus despre alţii, despre mulţi alţii, un mare poet: au fost trădaţi în zori.

Cu toţii, cu toţii au fost trădaţi, toţi cei care au plecat, cei care au vrut să meargă la Katyn, să-şi aducă omagiul celor ucişi acolo, toţi cei care astfel au intrat în comunitatea celor care-şi amintesc, care vor să-şi amintească, cei care ştiu că această memorie este importantă, care ştiu că din această memorie creşte angajamentul. Angajamentul de a împlini toate acele lucruri despre care se vorbea în misiunea Preşedintelui de sfântă amintire al Republicii, şi care nu au fost împlinite. A lăsa deoparte aceste lucruri înseamnă a renunţa la ceva foarte important, înseamnă a renunţa la respectul pentru naţiunea noastră, la respectul pentru cei ucişi, la respectul de sine. Înseamnă a accepta răul, care a fost rău în trecut, dar aceasta înseamnă, de asemenea – ar putea însemna – să acceptăm răul viitor, cel potenţial, care încă nu este. Dar care ar putea fi.

A spune: nu renuntăm, înseamnă a cere respect pentru cei ucişi, dar şi pentru noi înşine. Înseamnă a ne cere drepturile. Trebuie să spunem din nou: nu renunțăm. Acum un an, un an şi o zi, acest “nu renunţăm” se referea la victimele de la Katyn, Mednoie şi multe alte locuri. Dar astăzi, acest “nu renunţăm” se referă şi la Smolensk. Trebuie să repetăm: nu renunţăm. Dacă cineva întreabă: de ce? Trebuie să spunem: pentru că respectăm Polonia, ne respectăm naţiunea. Ne respectăm pe noi înşine.

Este în noi, nu ascund asta, este în mine o durere groaznică. Durerea care rezultă din dor. Dorul care nu va fi alinat niciodată, pentru că cei care au plecat, cei pe care i-am iubit, nu se vor mai întoarce.

Dar mai este în noi şi o altă durere, socială, naţională. Din fruntea ţării noastre lipsesc oamenii care îşi prezentau crezul politic pe scurt astfel: merită să fii polonez. Şi acest „merita să fii polonez” îl transformau în acţiune. De aceea trebuie să ne amintim până la sfârşitul zilelor noastre, această memorie trebuie să o preschimbăm în acţiune, în două feluri.

Trebuie să perpetuăm această memorie în ceremonii ca cele de astăzi, în scris, în piatră.

Dar trebuie şi să executăm testamentul, pentru ca acest „merită să fii polonez” să fie temelia vieţii noastre publice, a tot ceea ce Polonia face în arena internaţională. Aceasta este obligaţia noastră, obligaţia de a continua tot ceea ce în istoria naţiunii noastre a fost puternic, mare, frumos.
Statul nostru nu a fost în stare să-şi apere Preşedintele, nu a fost în stare deoarece e slab.

Tocmai am auzit că Lech Kaczynski a fost continuatorul, continuatorul activ, al tradiţiei intelectualităţii poloneze de dinainte de război. Asta e adevărat, dar atitudinea lui, activitatea lui, nu poate fi concepută doar în acești termeni. Fratele meu, de sfântă amintire, a fost în primul rând continuatorul a tot ceea în istoria noastră s-a înscris în curentul patriotic, de independenţă. Şi acest lucru nu poate fi cuprins doar într-un singur grup social, la această mişcare au participat oameni din toate straturile şi clasele a naţiunii noastre. Au participat şi oameni de alte naţiuni care locuiau pe teritoriul Poloniei.

Lech Kaczynski a fost până la sfârşitul zilelor sale un om Solidarităţii, un om al acelei enorme mişcări sociale pentru independenţă, pentru libertate, cea mai mare din istoria noastră şi una dintre cele două cele mai mari din istoria umanităţii. Şi a rămas fidel aceastui drum. Şi noi trebuie să mergem mai departe pe acest drum. Primul pas pe acest drum este adevărul despre Smolensk. Trebuie să facem tot efortul pentru a scoate la iveală acest adevăr, indiferent care este acesta şi pe cine îl va afecta. Întregul adevăr.
Lech Kaczynski a fost până la sfârşitul zilelor sale un om Solidarităţii, un om al acelei enorme mişcări sociale pentru independenţă, pentru libertate, cea mai mare din istoria noastră şi una dintre cele două cele mai mari din istoria umanităţii. Şi a rămas fidel aceastui drum. Şi noi trebuie să mergem mai departe pe acest drum. Primul pas pe acest drum este adevărul despre Smolensk.

Da, vrem adevărul. Fără acest adevăr, nu vom fi o naţiune demnă. Vrem adevărul. Trebuie să ne amintim şi că datoria noastră, de care vorbeam, chiar la această memorie se referă, datoria noastră este de a-i cinsti pe cei care au murit acolo, pe ei toţi. Să-l cinstim pe Preşedintele Republicii, să-l cinstim în mod vrednic, să-i cinstim pe ceilalţi mulţi, mulţi, pe care i-am văzut aici, care erau din aceeaşi tradiţie, putem spune din acelaşi aluat, şi care au avut mari merite.

Permiteţi-mi să amintesc doar două femei deosebite: doamna Anna Walentynowicz, legenda Solidarităţii şi Grazyna Gęsicka, o persoana cu o biografie frumoasă care a făcut mult pentru dezvoltarea Poloniei, care a obţinut o mare realizare în acest domeniu şi care a fost insultată atât de urât. Dar ar putea – trebuie – să mai fie numite şi alte nume, pentru că într-adevăr au murit mulţi, foarte mulţi oameni deosebiţi, curajoşi. Cei din Solidaritatea, dar şi cei care au mers pe alt drum, dar după anul ’89 – ca Generalul Buk – au demonstrat ce înseamnă să lupte în interesul Poloniei, să lupte pentru ţara lor.

Nu putem să-i uităm. Dar de asemenea, nu trebuie să uităm în niciun caz cealaltă semnificaţie a lecţiei de la Smolensk. Această semnificaţie, această situaţie, se întâmplă că nouă ne era cunoscută de multi ani. Dar astăzi trebuie totuşi să repetăm acest adevăr. Statul nostru nu a fost în stare să-şi apere Preşedintele, nu a fost în stare deoarece e slab. Deoarece construcţia socială pe care se bazează este rea şi nedreaptă şi ineficientă. Trebuie să schimbăm asta. Trebuie să schimbăm asta! Trebuie să schimbăm asta, pentru noi, pentru cei care vin după noi, şi pentru generaţiile viitoare şi pentru a ne achita de această datorie uriaşă pe care o avem. Datorie faţă de cei care au fost trădaţi în zori cu secole în urmă, cu decenii în urmă şi cu un an în urmă. Trebuie să plătim această datorie.

Vă mulţumesc.

vineri, 15 aprilie 2011

Cuvantul directorului general al Generali Romania


Marie KOVAROVA, Responsabil pentru Operatiunile Grupului GENERALI in Romania si Director General, GENERALI Romania

GENERALI Romania se va pozitiona ca un furnizor de servicii de calitate, cu o gama extinsa de produse, care aduce valoare adaugata tuturor clientilor sai. Noua entitate va beneficia de o pozitie mai puternica in piata de asigurari (deocamdata fiind numarul 4 in topul asiguratorilor), cu o acoperire mai extinsa si servicii de inalta calitate pentru toti clientii sai. Obiectivele noastre pentru urmatorii ani sunt consolidarea pozitiei pe piata si mentinerea un business sanatos si profitabil.

XPRIMM: Cum au fost afectate asigurarile de contextul economic dificil? Despre ce consecinte vorbim si cand estimati o revenire a acestei piete?
Marie KOVAROVA: In mod evident, contextul economic dificil a afectat puternic piata asigurarilor din Romania, tinand cont ca acest domeniu depinde de o serie de alte sectoare (bancar, imobiliar, auto, constructii etc.), al caror declin s-a facut resimtit pe deplin. Starea economiei per ansamblu si industria asigurarilor se afla intr-o relatie de permanenta dependenta - o evolutie negativa sau pozitiva a mediului economic va influenta cu siguranta si piata de asigurari.
Pe de alta parte, scaderea nivelului de trai, cresterea somajului sau ingreunarea conditiilor de creditare, amplificate de neincrederea in revenirea economica, au afectat puternic segmentul de retail. Asigurarile deja contractate au fost percepute in mod gresit ca surse sigure de lichiditati, clientii rascumparand politele inainte de maturitate. In plus, decizia achizitionarii unei noi asigurari a fost amanata pe termen nedeterminat. In tarile mai dezvoltate ale Europei de Vest, cum ar fi de exemplu Franta, Germania sau Italia, am fost martorii unui fenomen total opus - piata de asigurari a crescut in perioada crizei, deoarece oamenii au constientizat siguranta oferita de o asigurare.
Revenind insa la nivel local, consecintele crizei din Romania s-au resimtit in cifrele raporate de asiguratori. Dupa cresteri anuale spectaculoase de doua cifre, piata romaneasca de asigurari a scazut cu circa 1% in 2009 si cu 5,7% in 2010.
Facand o analiza a ultimilor ani si luand in considerare datele economice actuale, precum si previziunile specialistilor financiari, putem aprecia o scadere de o cifra a business-ului de asigurari pentru anul in curs si o usoara crestere in perioada 2012-2015.
Cu toate acestea, pe termen lung, piata romaneasca de asigurari isi pastreaza potentialul de dezvoltare. Aceasta este si opinia analistilor financiari internationali, care considera ca Romania, alaturi de Polonia, este tara cu cel mai mare potential de dezvoltare pe termen mediu si lung. Iar daca luam in calcul rata actuala de penetrare a asigurarilor in Romania, putem trage concluzia clara ca exista loc de crestere. Desigur, aceasta realizare va fi posibila doar intr-un context economic stabil, favorabil dezvoltarii.

XPRIMM: Segmentul auto nu a mai fost "motorul de crestere" al pietei, dimpotriva chiar, scaderea pe CASCO fiind una dintre cele mai semnificative evolutii negative din 2010. Care credeti ca sunt tendintele din 2011 pe clasa auto?
M. K.: Scaderea ponderii segmentului auto reprezinta o masura esentiala in procesul de maturizare a pietei si este determinata de impulsionarea vanzarii celorlalte linii de asigurare. Desi asigurarile auto sunt in continuare dominante, am constatat in ultimul an eforturi din partea companiilor de asigurari de a isi echilibra portofoliul prin sustinerea si promovarea altor segmente de asigurare. Aceasta situatie este o consecinta directa a presiunii actionarilor pentru profitabilitate. In concluzie, companiile nu-si mai permit sa alerge doar dupa cota de piata, ignorand parametrii de profitabilitate.
Conform estimarilor noastre, piata auto va continua aceeasi tendinta descendenta, fiind strans corelata cu fenomenul de renuntare a clientilor la politele auto facultative. In concordanta cu opinia specialistilor, preconizam o scadere intre 5 si 10% a intregii linii de business auto, influentata in special de asigurarea CASCO.

XPRIMM: Cat de profitabil este segmentul auto pentru companiile GENERALI? Este rata daunei mai mare in aceasta perioada?
M. K.: Gratie masurilor luate de GENERALI Asigurari si ARDAF in ceea ce priveste asigurarile CASCO si RCA, rezultatele tehnice au fost imbunatatite considerabil in comparatie cu 2009.
Printre actiunile care au contribuit la imbunatatirea acestor parametri se numara subscrierea prudenta, adecvarea primei la riscul prezentat de fiecare Asigurat in parte si reducerea cheltuielilor de administrare ale ambelor companii.
Credem ca aceste masuri sunt sanatoase atat pentru companie, cat si pentru clienti, care vor beneficia in continuare de servicii de calitate. Sa nu uitam ca, de ani de zile, GENERALI este apreciata si premiata de institutiile specializate pentru Calitatea Serviciilor, drept pentru care eforturile noastre sunt in permanenta concentrate in aceasta directie.

XPRIMM: Cum contracarati efectele negative induse de evolutia auto, la nivel de companie? Care sunt principalele directii pe care le veti aborda in ceea ce priveste echilibrarea portofoliului?
M. K.: Obiectivul nostru principal este un business sanatos si profitabil, care nu poate fi atins fara o filozofie de subscriere prudenta si fara un portofoliu echilibrat de produse. In ultimii ani am luat o serie de masuri in vederea limitarii ponderii asigurarilor auto si a dezvoltarii altor linii de business. Am obtinut cresteri importante (chiar de trei cifre) pe segmentul non-auto: credite si garantii, asistenta turistica, raspundere civila profesionala, asigurari de locuinta si de incendiu pentru riscuri industriale.
Daca ne uitam la Top 10 companii de asigurare, realizat la finele anului 2010, GENERALI are cel mai echilibrat portofoliu, in sensul ca segmentul auto reprezinta doar 50% din portofoliu, in comparatie cu ceilalti asiguratori din top, unde segmentul auto detine o pondere cuprinsa intre 70% si chiar 96%.
Totodata, cautam ca, prin campaniile de marketing, sa selectam in cadrul portofoliului auto un nucleu de clienti responsabili, prudenti in trafic, pe care sa-i recompensam prin tarife preferentiale si servicii suplimentare.

XPRIMM: Referindu-ne la asigurarile de locuinte, acestea sunt privite drept oportunitatea anului 2011. Ce evolutie considerati ca va avea acest segment si care este strategia companiei in aceasta privinta?
M. K.: Din punctul nostru de vedere, segmentul asigurarilor de locuinta reprezinta un pilon cheie de crestere si pentru anul 2011 si vom depune eforturi importante pentru dezvoltarea lui. Populatia a inceput sa constientizeze importanta unui astfel de produs si sa se intereseze de oferte concrete. Noi vom incuraja cererea prin produse noi si campanii atractive, adaptate nevoilor clientilor.

XPRIMM: Care sunt principalele obiective si motivatii ale fuziunii dintre GENERALI Asigurari si ARDAF?
M. K.: Grupul GENERALI considera Romania o piata cheie, cu potential ridicat de dezvoltare in domeniul asigurarilor. In consecinta, decizia privind fuziunea a venit ca un pas firesc pentru actiunile viitoare ale grupului pe piata locala.
Tranzactia reprezinta o oportunitate unica de a valorifica, la cel mai inalt nivel posibil, excelenta proceselor si operatiunilor GENERALI si acoperirea retelei de distributie a ARDAF.
Nu in ultimul rand, noua entitate va beneficia de o pozitie mai buna si mai puternica pe piata, cu o acoperire mai larga la nivel national si un portofoliu extins de produse, oferindu-ne posibilitatea de a ne adresa unui numar mai mare de clienti. Atuurile pe care mizam sunt produsele si serviciile la cele mai inalte standarde de calitate.

XPRIMM: Care sunt principalele directii ale noii strategii multi-brand pe care o veti adopta? Cum va fi prezentat brandul GENERALI Romania in raport cu brandurile GENERALI Asigurari si ARDAF?
M. K.: GENERALI Romania este numele companiei (numele entitatii rezultate), iar brandurile comerciale sunt GENERALI Asigurari si ARDAF, fiecare cu o pozitionare clara in piata si care se adreseaza unor segmente diferite de clienti. Am ales sa functionam asa, pentru ca ambele branduri se bucura de o anumita recunoastere in randul clientilor si, in plus, astfel, vom avea o acoperire mai mare la nivel national. Vom fi mai aproape de nevoile clientilor si vom fi capabili sa le oferim servicii de calitate, rezultate din experienta comuna a celor doua companii.

XPRIMM: Care este strategia de dezvoltare pentru GENERALI in Romania de acum incolo?
M. K.: GENERALI Romania se va pozitiona ca un furnizor de servicii de calitate, cu o gama extinsa de produse, care aduce valoare adaugata tuturor clientilor sai.
Noua entitate va beneficia de o pozitie mai puternica in piata de asigurari (deocamdata fiind numarul 4 in topul asiguratorilor), cu o acoperire mai extinsa si servicii de inalta calitate pentru toti clientii sai. Obiectivele noastre pentru urmatorii ani sunt consolidarea pozitiei pe piata si mentinerea un business sanatos si profitabil.

Noul top al asiguratorilor la nivel mondial

Cei mai mari asiguratori din lume in functie de primele nete subscrise (sau pe limbajul tuturor in functie de banii depusi in firmele clasate)

1. AXA SA (Franţa)

2. Assicurazioni Generali SpA (Italia)

3. Allianz SE (Germania)

4. Japonia Post Insurance Co Ltd. (Japonia)

5. UnitedHealth Group (Statele Unite ale Americii)

6. American International Group Inc (Statele Unite ale Americii)

7. Federaţia Naţională de Asigurări reciprocă a Cooperativelor Agricole (Japonia)

8. Co Reasigurare Munchen (Germania)

9. WellPoint Inc (Statele Unite)

10. Grupul de stat Farm (Statele Unite ale Americii)

11. Nippon Life Insurance Co (Japonia)

12. Aviva plc (Marea Britanie)

13. Zurich Financial Services Ltd. (Elveţia)

14. Grupul Kaiser Fundaţia de planuri de sănătate (Statele Unite ale Americii)

15. CNP Assurances (Franţa)

16. China Life Insurance (Group) Co (China)

17. ING Groep NV (Olanda)

18. Dai-Ichi Life Insurance Co (Japonia)

19. Prudential plc (Marea Britanie)

20. Life Asigurari Corporation din India (India)

21. Aetna Inc (Statele Unite)

22. Humana Inc (Statele Unite)

23. Tokio Marine Holdings Inc (Japonia)

24. Allstate Corp (Statele Unite ale Americii)

25. Berkshire Hathaway Inc (Statele Unite ale Americii)

sursa:http://www.insurancenetworking.com/news/insurance_reinsurance_life_health_property_casualty_am_best-26826-1.html

Un articol actual despre pensii in Europa

BARROSO: intreaga Uniune Europeana trebuie sa-si revizuiasca sistemul de pensii publice

"Avem o problema reala si sistemele de pensii europene trebuie supuse unei reforme generale", a afirmat Presedintele Comisiei Europene Jose Manuel BARROSO ieri, subliniind ca toate statele europene se confrunta cu dificultatile generate de dezechilibrul demografic in conditiile in care oamenii traiesc mai mult, dar au copii mai putini.

"Incurajam guvernele europene sa actioneze cu responsabilitate si in limitele dialogui social, pentru a reforma sistemul de pensii european astfel incat acesta sa poata fi functional si in viitor", a declarat BARROSO.

Declaratiile Presedintelui CE au avut loc intr-o conferinta de presa organizata la finalul intalnirii dintre Comisia Europeana si membrii cabinetului spaniol condus de Jose Luis Rodriguez ZAPATERO in contextul in care Spania se confrunta zilele acestea cu puternice proteste de masa impotriva intentiei guvernului de a majora varsta de pensionare de la 65 la 67 de ani. Proteste similare s-au inregistrat si in Olanda si Grecia, tari unde cabinele in functie au anuntat idei similare. Guvernul francez depune, si el, eforturi de a promova o idee similara, evitand pe cat posibil, protestele sindicale. Cat despre regiunea Europei Centrale si de Est, reformele anuntate in domeniul pensiilor publice au fost intampinate de populatie cel putin cu reticenta, daca nu cu proteste deschise.

Potrivit eubusiness.com, Premierul italian Silvio BERLUSCONI a propus, la inceputul acestei luni, la summit-ul UE de la Bruxelles, cresterea generala si uniforma a varstei de pensionare in intreaga Uniune Europeana. "Nevoia de a creste varsta de pensionare este comuna tuturor tarilor UE in conditiile in care cheltuielile cu pensiile au o pondere din ce in ce mai mare in bugetul fiecarui stat membru", a explicat BERLUSCONI.

Nevoia de a aborda unitar, la nivel european, problematica sistemelor publice de pensii se resimte cu atat mai acut cu cat exista inca diferente destul de mari intre conditiile de pensionare din diversele state membre. Pericolul "falimentului" grec, la originea caruia se afla, printre principalele cauze, haosul financiar din sistemul de pensii publice, a adus, o data in plus, pensiile publice in topul subiectelor de dezbatere publica. "Grecii ies in strada sa protesteze impotriva cresterii varstei de pensionare de la 61 la 63 de ani?", se intreba recent un ziar german, tara in care varsta de pensionare a fost crestcuta nu de mult timp de la 65, la 67 de ani." Sa intelegem de aici ca germanii ar trebui curand sa creasca din nou varsta de pensionare, de la 67 la 69 de ani, ca sa-i ajutam pe greci sa se relaxeze la pensie?" O reactie de tip emotional, fara indoiala, dar care reflecta in cele din urma o stare de spirit pe cale sa se extinda: la urma, urmei, intr-o Europa unita, unde tindem sa ne dorim standarde de bunastare egale, standardele de munca trebuie sa fie si ele egale.

Editor: Daniela GHETU | Publicat pe 24.02.2010

miercuri, 13 aprilie 2011

De ce trebuie sa economisim pentru pensie?

Paula Alexandrescu, 3 Februarie 2010

Mesajul poate fi citit usor in contextul economic de astazi, in care guvernul incearca sa acopere gaurile din buget pe seama unei economii si asa greu incercate de criza, prin masuri caracterizate nu de putine ori ca aberante de catre mediul de business si nu numai. Cel mai recent exemplu – dezbaterile din ultimul an pe tema pensiilor (de stat si private) – este caracteristic pentru aceasta imagine. Viitorul nu arata bine pentru tinerii de azi, intrucat pensia de la stat va fi, in urmatorii 20-30 de ani si mai bine, mai degraba ajutor social de supravietuire decat inlocuire decenta a salariului din perioada activa.

Astazi, in mod convenabil pentru capitalul lor electoral, toti politicienii se inghesuie sa promita cresterea pensiei de stat, dincolo de puterile slabite ale bugetului. Politicienii omit insa sa ne spuna ca, dincolo de cresteri de 2-3% care ar putea sa mai apara anul viitor, realitatea cifrelor arata ca pensia de la stat nu va garanta nimanui un trai decent (ce sa mai zicem de un trai bun!). Singura solutie pentru aceasta este economisirea prin alte mijloace, complementare.

De ce pensia de stat nu va fi suficienta? Atat realitatea curenta, cat si studiile referitoare la urmatoarlee decenii arata ca Romania are atat cele mai mici pensii din Europa, cat si cele mai mici rate de inlocuire (a salariului prin pensie). Azi, aproape 3,9 milioane de pensionari au un venit sub 1.000 lei pe luna (adica 81% din total) si doar 44.000 de pensionari romani au peste 2.000 lei pe luna (adica 0,9% din total).

Apoi, desi pensiile de stat sunt foarte mici, economia si bugetul nu pot sustine niveluri superioare. Deja pensiile sunt mai mari cu circa 20% decat poate finanta economia nationala si bugetul public de pensii. Statistica e simpla: deficitul din 2009 al bugetului de pensii (peste 1,5 miliarde euro) reprezinta 20% din veniturile incasate din contributii. Cat despre eficienta sistemului redistributiv, greu incercat de presiunile demografice, situatia este si mai nesigura. La 1 leu contribuit, salariatii primesc pensie 0,25 de bani, adica un minus 75% fata de contributii, potrivit cifrelor vehiculate public de reprezentantii sindicalistilor de la Cartel Alfa. Cu toate acestea, romanii nu au invatat lectia traiului greu al pensionailor de astazi, ei sunt printre cei mai optimisti europeni privind viitorul pensiei de stat (Eurobarometru, mai 2009: 48% optimism, fata de 34% media UE).

Ce ne facem deci cand ajungem la pensie? Cum si cat de bine vom trai? Este suficient sa cautati pe Google despre „demographic timebomb” si veti afla singuri raspunsurile. Problema pensiilor, in contextul imbatranirii si reducerii populatiei active, devine o bomba cu ceas.

Statistica rece care nu face altceva decat sa evidentieze ca pentru un trai decent la batranete trebuie sa avem singuri grija de nivelul propriei pensii. Fara precautia economisirii private azi, ziua de maine poate deveni foarte usor un cosmar. Vrem sau nu, credem sau nu, vom trai probabil 80-90 de ani si trebuie sa fim pregatiti financiar pentru aceasta perspectiva. Un alt search pe Google, dupa „longevity risk”, da din nou raspunsul. Lumea civilizata vorbeste de ceva vreme despre „riscul de longevitate”, pe care il traduce prin „riscul de a trai mai mult decat iti pot permite economiile pe care le-ai facut pentru pensie”.

In prezent, Romania are deja una dintre cele mai ridicate rate de dependenta (raportul salariati:pensionari) din Europa. Daca in 1990 3,3 salariati plateau pensia unui pensionar, azi raportul este de 0,9 la 1, iar in 2050 vom ajunge la 0,3-0,4 la 1. In aceste conditii, este imposibil pentru orice sistem public de pensii sa livreze pensii decente, cu asemenea rate de dependenta.

Tot mai mult, responsabilitatea asigurarii pensiei se muta de la stat si colectiv catre individ si economisirea privata. In ultimul secol, Europa de Vest, dar si restul statelor dezvoltate si-au construit sisteme de pensii private care sa suplimenteze veniturile oamenilor din sistemul public de pensii.

In Romania, dupa o intarziere de 10 ani, sistemul a fost in final lansat in 2007, dar si aici, ca peste tot in Europa Centrala si de Est, sistemul de pensii private este afectat de politici defectuoase, lipsite de viziune pe termen lung si de o fiscalitate cel putin ambigua.

Cu 2%, avem cea mai redusa contributie la un sistem de pensii private de tip pilon II din intreaga lume. Pe pilonul III al pensiilor privat facultative deductibilitate fiscala este foarte redusa (cea mai mica din Europa) si cu regim incomplet.

Un studiu prezentat la Banca Nationala la sfarsitul anului trecut arata ca 50% din familiile din Romania nu reusesc sa economiseasca deloc. Un alt studiu, realizat de IRSOP pentru BCR Banca pentru Locuinte, relva faptul ca 67% din populatia urbana a Romaniei nu economiseste deloc si nici nu are rezerve financiare. Concluzia e simpla – pentru toti acesti romani, participarea obligatorie la Pilonul II este unica sansa si speranta de economisire.

Romania este foarte diferita de Vest in ceea ce priveste dezvoltarea si sutinerea industriilor menite sa ajute cetatenii sa economiseasca. De exemplu, daca activele fondurilor de pensii private reprezentau 70% din Produsul Intern Brut al celor mai importante 13 piete de profil din lume la finele anului trecut, adica un total de 16,2 trilioane (mii de miliarde) de euro, in Romania acestea reprezinta doar 0,5% din PIB, adica de 140 de ori mai putin, in termeni relativi. Mai aproape de noi, in restul statelor din Europa Centrala si de Est, ponderea fondurilor de pensii private in PIB este de 10,6%, oricum de peste 20 de ori mai mult decat in Romania.

Anul acesta, contributia la Pilonul II creste la 2,5%, dar sub nivelul de 3%, cat ar fi trebuit sa fie potrivit calendarului initial. Sigur, e mai bine decat nimic, dar oricum insuficient pentru obiectivul pe termen lung: pensii decente din sistemul privat. S-a intamplat anul trecut si nu putem uita: inghetarea contributiilor in 2009 a insemnat pentru cei aproape 5 milioane de participanti o pierdere de peste 303 milioane de lei.

Decizia de anul trecut a Finantelor s-a produs prin nerespecatrea unei alte legi in vigoare, legea 411/2004 a pensiilor private, care prevede ca incepand cu 1 ianuarie a fiecarui an, dupa implementarea sistemului de pensii private obligatorii, cota de contributie la sistem creste anual cu cate 0,5%, pana la 6% din salariul brut al participantilor la sistem, intr-un interval de opt ani.

O solutie pentru compensarea acestei subfinantari a Pilonului II este Pilonul III facultativ, dar care are nevoie de stimulente fiscale mai puternice pentru a atrage o participare numeroasa.

O concluzie? Daca politicienii nu sunt sinceri cu noi, este obligatoriu ca noi sa fim. Asa cum nici parintilor nostri pensia de la stat nu le ajunge ca sa traiasca decent, cu atat mai putin ne va ajunge si noua. Trebuie sa recunoastem ca, „peste 20-30 de ani, regimul de pensie de stat va deveni complet neatractiv”, dupa cum spunea actualul ministru al muncii.

Mai simplu spus, scapa cine poate! Adica cine intelege situatia si isi ia responsabilitatea viitorului financiar in propriile maini, economisind in sistemul de pensii private sau cu ajutorul altor instrumente asemnatoare.

Evitati sa programati un ajutor social la pensie


Marian PREDA: Pensia de stat nu va fi mai mult decat un ajutor social

"Pensia este unul dintre cele mai importante trei riscuri financiare cu care fiecare individ se confrunta de-a lungul vietii, iar oamenii inteligenti isi reduc riscurile", a afirmat Prof. Univ. Dr. Marian PREDA, Presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Riscurilor Sociale si Demografice, la intalnirea organizata astazi de CSSPP, cu studentii Universitatii din Bucuresti. El a explicat ca, din punct de vedere financiar, cele mai importante riscuri sunt pierderea capacitatii de munca prin invaliditate, somajul si... inadecvarea resurselor materiale la pensionare, intr-un moment in care capacitatea de munca este redusa.

Trecand in revista perspectivele demografice ale Romaniei, Marian PREDA a accentuat asupra urmarilor sociale determinate de acestea si, implicit, asupra necesitatii unei schimbari de mentalitate pentru generatiile tinere. "Obisnuinta de a trai de pe o zi pe alta, fara a planifica pe termen lung, este o realitate culturala a poporului roman. Informatiile de care dispunem ne arata insa ca acest lucru trebuie sa se schimbe, chiar foarte repede, pentru ca in deceniile viitoare nu va mai fi posibil sa traim asa, decat daca ne asumam riscul unui trai la limita saraciei". El a explicat dependenta vitala care exista intre capacitatea sistemului public redistributiv de pensii de a furniza venituri adecvate si echilibrul demografic si a accentuat faptul ca acest echilibru este intr-o rapida si continua degradare. "Cand dumneavoastra, studentii de acum, veti avea 50 de ani, veti putea spune ca faceti parte din jumatatea inca tanara a populatiei Romaniei, pentru ca cealalta jumatate va fi formata din persoane care au depasit 51-52 de ani. Asta inseamna ca numarul cetatenilor de varsta activa din punct de vedere economic, adica al celor care genereaza veniturile necesare pentru intretinerea tuturor celorlalti, va fi mult mai mic decat acum". Ca urmare, capacitatea statului de a plati pensii adecvate se va diminua drastic. "Cine se bazeaza exclusiv pe pensia de stat va trai dintr-un venit care va fi mai degraba un fel de ajutor social, departe de a acoperi nevoile unui trai decent", a concluzionat PREDA.

marți, 12 aprilie 2011

Schimbările climatice s-au răcit

emil b. · aprilie 11, 2011 · 7 Comentarii


Ce mai face încălzirea globală? Oamenii ştiinţifico-fantastici şi presa Jules Baliverne au livrat un episod nou din foiletonul inaugurat în urmă cu mai bine de două decenii. BBC titrează: “Un nou avertisment referitor la topirea stratului arctic de gheaţă”. De fapt este un avertisment vechi din 2007, reîncălzit pentru meniul de ştiri din 2011. O simulare pe calculator din 2007 a oamenilor ştiinţifico-fantastici a prezis dispariţia completă a gheţii arctice de vară pînă în 2013. Trecute fix. Simularea a fost revizuită în 2011. Datorită noului pronostic vast îmbunătăţit, gheaţa arctică de vară rămîne îngheţată deocamdată, dar va dispare pînă în anul 2016. Tot trecute fix. Următoarea revizie şi îmbunătăţire va avea loc în 2015.

În timp ce fochiştii mediatici ne ţin la curent cu căldura din calculator, măsurători din satelit asupra troposferei inferioare arată că anomalia de temperatură a înregistrat o scădere de 0.653°C în intervalul martie 2010 – martie 2011. Căldura din calculatoarele IPCC provoacă şi uragane devastatoare. Doi cercetători de la Universitatea John Hopkins au publicat în revista Journal of Geophysical Research rezultatele unui studiu care examinează capacitatea de predicţie a 16 modelări climatice computerizate folosite de IPCC. A fost verificată competenţa de anticipare a frecvenţei uraganelor de vară induse de încălzirea globală în emisfera nordică. Cei doi cercetători au găsit că “nu există nicio concordanţă între modelările analizate cu privire la creşterea sau descreşterea frecvenţei emisferice medii a cicloanelor de vară”. Verificarea competenţei a rezultat în demonstrarea incompetenţei: modelările climatice în cauză au prezis frecvenţe atât de diferite încât valoarea predictivă şi, mai ales, utilitatea acestora tinde spre zero. Faptul că în perioada 2005 – 2010 niciun uragan nu a afectat Florida şi coasta estică SUA, un record pentru ultimii 130 de ani, este un detaliu empiric situat în afara sferei de competenţă a ghicitoarelor IPCC.

David Evans a fost, pentru un număr de ani, convins de validitatea teoriei încălzirii globale cauzată de excesul de dioxid de carbon emanat în atmosferă de activităţile industriale umane. A lucrat între 1995 – 2005 şi 2008 – 2010 pentru departamentul guvernamental australian dedicat schimbărilor climatice, iar în calitatea sa de matematician şi inginer a construit modele climatice computerizate folosite pentru analiza impactului CO2 asupra climei, florei şi solului din Australia. În acest articol publicat în ziarul canadian National Post, fostul alarmist sintetizează defectele acestei teorii şi prezintă felul în care considerente politice au dus la instituirea unui fals drept adevăr incontestabil.

Modelele climatice se răcesc

Dezbaterea despre încălzirea globală a atins proporţii ridicole şi este plină de confuzie şi semi-adevăruri milimetrice. Sunt un om de ştiinţă care înţelege datele, am fost odată un alarmist, iar acum sunt un sceptic. A fost amuzant să observ cum s-a desfăşurat această controversă, dar în ultimul timp a devenit îngrijorător. Această afacere sfâşie societatea şi îi transformă pe politicieni în nesăbuiţi.

Să clarificăm câteva lucruri. Întreaga idee că dioxidul de carbon ar fi cauza principală a perioadei recente de încălzire globală se bazează pe o presupunere care a fost dovedită drept falsă în perioada anilor 1990. Dar şirul de beneficii asociate era prea mare, cu prea multe locuri de muncă, industrii, profituri comerciale, cariere politice în joc şi cu posibilitatea unui guvern mondial depinzând de rezolvarea finală. De aceea, în loc să admită că au greşit, guvernele şi oamenii lor de ştiinţă docili întreţin în prezent ficţiunea că dioxidul de carbon ar fi un agent poluant periculos.

Să fim bine înţeleşi. Dioxidul de carbon este un gaz de seră, iar dacă presupunem că restul factorilor sunt neschimbaţi, atunci o concentraţie sporită de dioxid de carbon în aer va duce la încălzirea planetei. Orice câtime de dioxid de carbon pe care o emitem încălzeşte planeta. Însă problema nu este dacă dioxidul de carbon încălzeşte planeta, ci cu cât anume.

Majoritatea oamenilor de ştiinţă, de ambele părţi ale acestei controverse, sunt de acord în ce priveşte raportul dintre creşterea nivelului de dioxid de carbon şi creşterea temperaturii, atunci când singura variabila o constituie cantitatea suplimentară de dioxid de carbon. Aceste calcule provin din experimente de laborator, iar fizica elementară a acestui proces este cunoscută de un secol.

Disensiunea intervine referitor la ce se întâmplă mai departe.

Planeta reacţionează la cantitatea suplimentară de dioxid de carbon, ceea ce schimbă totul. Foarte important, căldura sporită cauzează evaporarea unei cantităţi mai mari de apă din oceane. Dar ce fac vaporii de apă? Persistă în atmosferă şi măresc înălţimea coloanei de aer umed din atmosferă, sau pur şi simplu crează mai mulţi nori şi ploaie? Nimeni nu ştia răspunsul în 1980, la începutul teoriei dioxidului de carbon. Alarmiştii au presupus că vor mari înălţimea stratului de aer umed din jurul planetei, ceea ce va duce la o încălzire şi mai accentuată, deoarece aerul umed este de asemenea un gaz de seră.

Aceasta este ideea centrală a oricărui model climateric oficial: alarmiştii susţin că fiecare câtime de încălzire datorată dioxidului de carbon rezultă în trei câtimi de încălzire finală, cauzate de surplusul de aer umed. Modelele climaterice multiplică încălzirea datorată dioxidului de carbon cu un factor de trei, astfel încât două treimi din încălzirea determinată în urma acestei deducţii este atribuită aerului umed suplimentar (şi altor factori). Dar numai o treime este cauzată de creşterea dioxidului de carbon.

Acesta este miezul problemei. Toate neînţelegerile şi dezacordurile provin de aici. Teza alarmistă se bazează pe o presupunere în ceea ce priveşte umiditatea din atmosferă, dar nu există dovezi care să valideze această amplificare pe care se sprijină alarmismul adepţilor acestei teorii.

Mii de baloane meteo efectuează măsurători anuale asupra atmosferei, începând din anii 1960. Toate simulările climaterice prezic faptul că pe măsură ce planeta se încălzeşte deasupra regiunii tropicale se va forma o porţiune atmosferica de căldură intensă, formată din aer umed şi extinsă pînă la 10 kilometri înălţime, datorită expansiunii pe verticală a stratului de aer umed în detrimentul aerului rece de deasupra. Baloanele meteo nu au detectat prezenţa unei astfel de porţiuni atmosferice în perioada de încălzire de la sfârşitul anilor 1970 şi în anii 1980 şi 1990. Deloc, nici măcar una mică. Această probă demonstrează că modelele climaterice sunt fundamental greşite, deoarece supraestimează mult creşterea de temperatură datorată dioxidului de carbon.

Această probă faptică a devenit evidentă pe la mijlocul anilor 1990.

În acel moment, “ştiinţa climatică” oficială a încetat a mai fi o ştiinţă. În ştiinţă, dovezile empirice sunt întotdeauna mai importante decât teoria, oricât de seducătoare ar fi o teorie. Dacă teoria şi măsuratorile sunt în contradicţie, atunci oamenii de ştiinţă adevăraţi vor abandona teoria. Dar ştiinţa oficială a climei a ignorat dovada crucială furnizată de baloanele meteo şi alte dovezi ulterioare care confirmă aceste măsurători, iar în schimb alarmiştii s-au agăţat de teoria dioxidului de carbon – care, ce coincidenţă, le asigură locuri de muncă bine plătite, fonduri de cercetare generoase şi conferă putere politică deosebită guvernelor care finanţează această teorie şi pe susţinătorii ei.

Există în prezent mai multe dovezi independente care arată că pământul răspunde la încălzirea datorată dioxidului de carbon prin diminuarea încălzirii. Orice sistem natural de durată lungă se comportă în acest fel, contrabalansând orice dezechilibru. Altfel, sistemul ar fi instabil. Sistemul climatic nu este o excepţie, iar acum putem dovedi acest lucru.

Însă alarmiştii susţin exact contrariul, anume că sistemul amplifică orice încălzire datorată dioxidului de carbon suplimentar şi astfel devine potenţial instabil. Nu este surprinzător faptul că predicţiile lor vizând temperatura planetară, adresate Congresului american în anii 1988, 1990, 1995 şi 2001, s-au dovedit a fi mult mai mari decât ceea ce s-a observat în realitate.

Alarmiştii micşorează constant creşterile de temperatură la care se aşteaptă, de la 0.30C pe deceniu în 1990, la 0.20C pe deceniu în 2001 şi acum la 0.15C pe deceniu – şi au neobrăzarea să ne spună că “este mai rău decât ceea ce ne-am aşteptat”. Aceste persoane nu sunt oameni de ştiinţă. Supraestimează creşterea de temperatură datorată dioxidului de carbon, neagă pe alese dovezile faptice şi ascund adevărul.

O modalitate de ascundere a adevărului este felul în care este măsurată temperatura.

Termometrele oficiale sunt adeseori amplasate în apropierea gurilor de evacuare a aerului cald din aparatele de aer condiţionat, în vecinătatea pistelor de asfalt fierbinţi din aeroporturi, unde sunt expuse jeturilor de aer cald eşapate de motoarele supersonice, în preajma instalaţiilor de purificare a apei de consum casnic sau industrial, unde sunt expuse căldurii emanate de deşeuri în descompunere, sau în zone urbane care radiază căldură de la clădiri, pavaj şi automobile. Încălzirea globală este măsurată în zecimi de grad şi, de aceea, orice sursă de căldură adiţională este importantă. Aproape 90% din termometrele din SUA inspectate de voluntari încalcă cerinţele de amplasare – de a nu fi situate în apropierea unei surse artificiale de căldură.

Temperaturile globale sunt măsurate şi de sateliţi, care monitorizează permanent aproape toată planeta. Măsuratorile efectuate de sateliţi arată că cel mai cald an din istoria recentă a fost 1998, iar temperatura globală nu a mai crescut din 2001. De ce urmăreşte ştiinţa oficială doar rezultatele termometrelor de suprafaţă şi nu menţionează rezultatele sateliţilor?

Pămîntul a intrat într-o perioadă de încălzire în jurul anului 1680, punctul de răcire maximă a Micii Ere Glaciare. Emisiile antropogene de dioxid de carbon au fost neglijabile înainte de 1850, iar un efect major l-au avut abia după al doilea război mondial. Aşadar, dioxidul de carbon antropogenic nu a putut cauza acest trend de încălzire de lungă durată. În cadrul acestui trend, Oscilaţia Pacifică Decadală se află la originea unor perioade de încălzire şi răcire alternative, care durează între 25 şi 30 de ani. Deocamdată s-a încheiat o fază de încălzire, ceea ce înseamnă că ne putem aştepta la o răcire uşoară în următoarele două decenii.

În prezent ne aflăm la o punct de joncţiune extraordinar. Ştiinţa climatică oficială, care este finanţată şi dirijată în întregime de către guverne, promovează o teorie bazată pe o presupunere despre aerul umed, despre care ştim că este falsă. Guvernele acceptă cu bucurie recomandările alarmiştilor, deoarece singura modalitate de a limita emisiile de dioxid de carbon este de a impune impozite noi şi de a extinde controlul statului asupra întregului sector energetic, atât producţia cât şi consumul. Iar a limita emisiile la o scară globală ar putea facilita chiar un guvern mondial – ce perspectivă excitantă pentru clasa politică!

Conform simulărilor climaterice oficiale, chiar dacă mâine vom stopa toate emisiile de dioxid de carbon, încetăm toate activităţile industriale şi ne întoarcem la Epoca de Piatră, temperatura în anul 2050 va scădea doar cu 0.015 grade Celsius. Însă aceste modele guvernamentale exagerează de zece ori – în realitate, sacrificiile noastre vor răci planeta în 2050 cu 0.0015 grade Celsius.

În final, pentru cei care încă au impresia că planeta este ameninţată de emisiile noastre de dioxid de carbon: cu părere de rău, dar aţi fost traşi pe sfoară. Da, dioxidul de carbon este o cauză a încălzirii globale, dar suficient de minoră încât nu merită să ne agitam prea mult.

Alte detalii la: http://inliniedreapta.net/dereferinta/schimbarile-climatice-s-au-racit/comment-page-1/#comment-48129

joi, 7 aprilie 2011

Randament


Cei care ar fi intrat cu o suma x in contractul de investitii Generali in februarie 2009, ar fi putut sa scoata acum banii cu o crestere de 108%.

Stramosii

Stramosii