vineri, 30 august 2013

Cele mai sigure banci din lume se afla in Europa

Europa are unele dintre cele mai sigure institutii de credit din lume, potrivit unui top al revistei Global Finance. Cea mai sigura banca din lume este KfW, o banca de dezvoltare detinuta de statul german, potrivit editiei din acest Top 50 cu cele mai sigure banci din lume realizat de revista americana, informeaza MEDIAFAX.

Pe locurile doi si trei se situeaza Bank Nederlandse Gemeenten, din Olanda, respectiv Zurcher Kantonalbank din Elvetia. De altfel, si urmatoarele sapte locuri sunt ocupate de banci europene, toate din zona euro.

In Top 50, Europa are 17 prezente, pe cand Statele Unite au doar sase. Canada, Singapore, China, Coreea de Sud si Japonia se numara printre tarile care au, de asemenea, reprezentante in acest clasament.

"In Topul celor mai sigure 50 de banci realizat de Global Finance, numarul bancilor provenind din tarile emergente creste intr-un ritm lent. Numarul institutiilor bancare cu rating AAA nu s-a schimbat si este destul de limitat, din moment ce multe tari si-au pierdut rating-ul, iar altele nu au ajuns inca la acest nivel. Institutiile prezente pe primele locuri in topul nostru continua sa demonstreze stabilitate si putere in aceste vremuri dificile", a declarat Joseph D. GIARRAPUTO, Publisher, Global Finance.

Castigatorii vin din randul celor mai mari 500 banci din lume in functie de active, iar selectia are la baza calificativul pe termen lung dat acestora de principalele agentii de rating, Moody's, Fitch si Standard & Poor's. 


Sursa 1asig

marți, 27 august 2013

Romania versus moralistii planetei!

In ultima vreme reprezentantii a diverse natiuni pretinse civilizate si dezvoltate ne tin lectii de morala, ne trag de urechi sau chiar ne insulta. In acelasi timp, nevertebratele care conduc aceasta tara fac sluj in fata impertinentei externe. Desigur, unul dintre primele lucruri care trebuie rezolvate este aceasta aberatie biologica in virtutea careia, intr-o tara cu multe vertebrate, in varful lantului trofic se afla indivizi fara coloana vertebrala. Este evident ca Romania se confrunta cu o conspiratie a acestor specimene care, pentru a-si pastra locurile privilegiate, se inghesuie unele in altele si isi tin de "sase" pentru ca lumea sa nu afle ca sunt doar niste lipitori lacome, descendente ale taratoarelor bolsevice care ne-au otravit cultura si spiritul national.
Sa revenim insa la moralistii din afara tarii si sa ii cunoastem mai bine. Iata care este adevarul despre pionierii democratiei, ai drepturilor omului, ai umanismului s.a.m.d.:
FRANTA: putere coloniala care a controlat, la un moment dat, aproape 13.000.000 kilometri patrati, aproximativ 9% din intreaga suprafata a uscatului mondial. Un numar impresionant de tari au fost ocupate cu forta de catre francezi. Prosperitatea Frantei se bazeaza intr-o buna masura si pe crimele si jaful din fostele tari coloniale. Iata cateva dintre acestea - Algeria, Camerun, Ciad, Gabon, Niger, Senegal, Tunisia, Madagascar, Maroc, Vietnam, Laos s.a. Mai jos puteti vedea harta coloniala a Frantei:
In plus jumatate din Franat a fost colaboratoare cu Germania in al 2lea razboi mondial si asta nu pare sa deranjeze atat de mult cat alianta Romaniei cu Germania.
A facut masacru in coloniile din Nordul Africii cand acestea si-au cerut independenta si chiar dupa dobandirea independentei au intervenit direct sau indirect in evenimentele politice ale fostelor colonii.
ANGLIA: cel mai mare imperiu colonial si sclavagist pentru o perioada de timp(in America) - a cuprins peste 20%!!! din suprafata uscata a Terrei. Prosperitatea Marii Britanii se bazeaza intr-o buna masura si pe crimele si jaful din fostele tari coloniale,. Iata cateva dintre acestea - India, Australia, America de Nord, Africa de Sud, Birmania s.a. Mai jos puteti vedea harta coloniala a Imperiului Britanic:
RUSIA: tara in care s-a nascut comunismul, o pacoste si o nenorocire pentru Romania. Si-a consolidat pozitia de putere mondiala si prin crimele si jaful la care si-a supus tarile vasale. Iata cateva dintre tarile exploatate de Uniunea Sovietica - Romania, Moldova, Polonia, Ucraina, Belarus, Georgia, Lituania, Letonia, Estonia, Armenia, Kazakstan, Uzbekistan, s.a.. Mai jos puteti vedea harta Uniunii Sovietice:
SUA: Intemeiata pe genocidul indurat de indienii americani carora europenii le-au ocupat pamintul pe care locuiau de mii de ani. Populatii intregi exterminate, infometate, alungate in rezervatii ca niste animale salbatice ca sa faca loc foamei de inavutire a colonistilor europeni. Cea mai mare tara cu oranduire sclavagista dupa caderea Imperiului Roman ce inca a practicat segregarea rasiala pana prin anii 60. Exepmlu al democratiei si iubirii crestine? Poate o ora Dumineca la biserica. Aventurile militare germane din cele doua razboaie mondiale l-au accelerat industrializarea si inarmarea si i-au transformat in jandarmul planetar. Fortati si de expansionismul Rusiei si Chinei comuniste SUA, dupa Al Doilea Razboi Mondial, a purtat mai mult de 10 razboaie importante - Vietnam, Iugoslavia, Irak, Afganistan s. a., alaturi de diverse alte interventii militare in toate colturile planetei mai mult sau mai putin legitime. A rasturnat regimuri instalate democratic si de frica comunismului a sustinut dictatori corupti si sangerosi atat pe continentul american(Chile, Argentina etc) cat si Africa(Mobutu in Congo) sau Asia. Au finantat in America Centrala grupari armate teroriste vinovate de crime pe banda rulanta. Nu le-a pasat ca poate oamenii saraci din acele tari aspira la acelasi nivel de prosperitate si democratie ca in SUA. Sub masca apararii drepturilor omului si cu ajutorul institutiilor financiar bancare multinationale au pus mana pe resursele naturale ale mai multor tari. Este emblematica pentru politica SUA declaratia publica facuta de un partizan al acestor razboaie, Donald Trump: "Sa le luam petrolul libienilor!". In Afganistan mai important decat Bin Laden erau minereurile strategice de care complexul militaro-industrial american are nevoie ca de aer sau ca de petrol pentru a-si mentine suprematia. Desigur ca se pune si intrebarea ce se intampla cu planeta daca nu contrabalansau amenintarea expansionismului altor mari puteri. Ar fi fost o lume mai buna? Putin probabil daca ne uitam ce a insemnat gulagul Sovietic si revolutia culturala din China unde se taiau degetele pianistilor.
GERMANIA: izvor al culturii si tehnicii europene a provocat doua razboaie mondiale cu consecinte catastrofale - zeci de tari ruinate, genocid planetar zeci de milioane de morti si alte sute de milioane cu vietile distruse!!! Au infaptuit holocaustul prin care milioane de oameni au fost facuti sclavi epuizati prin munca silnica, au fost gazati, si arsi in cuptoare precum gunoaiele. Este un fapt ce nu se va sterge din memoria colectiva a lumii pana la sfarsitul istoriei universului. L-au ajutat pe Lenin sa revina in Rusia ca sa il submineze pe tar si stim ce a urmat. Au impartit Polonia si Romania cu Rusia si Ungaria. Atacandu-l l-au fortat pe Stalin sa transforme URSS in superputere mai repede decat isi imaginase el. La incetarea ostilitatilor tragedia in spatele cortinei de fier a continuat pentru tarile ocupate de armata rosie in timp ce Germania ajutata de fostul dusman SUA s-a recladit si a prosperat. Noi am platit 10 ani datorii de razboi URSSului ca tara invinsa.
AUSTRIA si UNGARIA: - Imperiul Austro-Ungar a avut sub stapanire Cehoslovacia, partea nordica a Regatului Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, Transilvania, Bucovina, parti din Banat, Crisana si Maramures, Tirolul de Sud. Prosperitatea Austriei si a Ungariei se bazeaza si pe crimele si jaful din teritoriile ocupate. Toti cei care trudeau si erau taxati astfel incat balurile vieneze sa functioneze nu prea o faceau de bunavoie si cand se rasculau ori erau impuscati ori eviscerati(trasi pe roata) si alte lucruri ce nu prea au incaput in partiturile muzicii clasice ale epocii. In rest ordine curatenie si civilizatie nu?
SPANIA si PORTUGALIA : vinovate de un urias genocid prin exterminare indienilor din America Centrala si de Sud masacrati torturati arsi pe rug convertiti cu forta la crestinism transformati in sclavi ca si negrii adusi din Africa urmata de jefuire sistematica a resurselor naturale si in deosebi a aurului si argintului care au relansat economia nu doar din peninsula Iberica ci din toata Europa Occidentala. Descoperirea Americii ar trebui marcata cu o zi de doliu la nivel planetar nu cu serbarile indecente pentru inceputul genocidului american. Ambele tari si nu numai, poarta uriasa rusine a comertului cu sclavi destinati plantatiilor din SUA, America Centrala si de Sud care au prosperat prin munca acestor oameni vanati ca animalele si adusi in lanturi de la mii de kilometri(cei care supravietuiau calatoriei). Tari profund crestine cu catedrale pana la cer nu?
ITALIA: a avut colonii in Africa de Est si a visat ca alaturi de Germania sa participe la marele jaf planetar dar desi au fost initiatorii fascismului european nu au fost considerati tara invinsa pentru ca italienii si-au tradat aliatul si pe IL DUCE la timp. Atat italienii cat si nemtii i-au sustinut in masa pe Musolini si pe Hitler crezand ca nemernicia se va infaptui fara costuri prea mari in sunet de fanfara pas de defilare cativa everi si comunisti asasinati si falfait de steaguri si cam atat. Romania n-a avut acest noroc si cand ar fi vrut sa paraseasca alianta nu i s-a permis. SUA si URSS erau intelese deja. Cand i s-a permis era prea traziu si oricum fusesem vanduti deja la schimb.
OLANDA : Mai intai colonia Africa de Sud(pierduta in favoarea Britanicilor) si apoi coloniile din Asia de Sud Est au fost o mana cereasca aducand profituri uriase pentru micul stat care nu ne vrea astazi in Schengen.
Romania a fost invitata la masa bogatilor lumii sa puna pe masa tot ce are oameni resurse naturale etc, dar ca sa aseze scaunele, sa scuture fata de masa, sa curete covoarele si sa manance resturile la masa servitorilor. Iar la asta si-a dat concursul intrega clasa politica postdecembrista pentru ca le iesa si lor de-o vila de o masina si pentru cei mai bine plasati de ceva milioane de euro. Ca si in trecut efectele acestei postcolonizari mascate se vor vedea mai tarziu.
BELGIA; A exploatat din greu resursele minerale (cupru diamante etc),si naturale ale fostului Congo Belgian(capitala Kinshasa). Plecarea lor a lasta o tara in razboi civil care a fost impinsa in dictatura aspra si corupta a lui Mobutu(sustinut de CIA ca sa nu intre rusii) dupa a carui disparitie a revenit la razboiul civil, interetnic si saracie. Detine minerale strategice pe care multi si le doresc. Ghinionul lor.
ELVETIA: pe langa ceasuri si ciocolata a mai adapostit in banci si aurul nazistilor si al americanilor al rusilor al oricui, al infractorilor si mafiotilor de pretutindeni si nenumarate bunuri si valori furate din toate colturile lumii. Cand ai atatia bani in banci parca iti vine sa iti speli si sa iti apretezi rochita de doua ori pe zi. Cum sa nu tii lectii de morala si eficienta manageriala sarantocilor?
JAPONIA: Tarile din Asia poarta o vie amintire din razboiul mondial legata de atrocitatile comise de inalta civilizatie japoneza care a aruncat asupra lor nu flori de cires si poezie ci bombe si a trecut prin baionete si copii si femei si a supus la torturi si umilinte inimaginabile polulatiile ocupate. Casa imperiala ar trebui saptamanal sa ceara iertare acestor natiuni pentru tragedia de care este si ea direct raspunzatoare dar se abtine pana in ziua de azi. Probabil ca originea divina le interzice acest lucru. Sunt .detestabili.
La fel ca si Germania fostul inamic SUA i-a ajutat sa redevina ce au fost si mai mult decat atat.
CHINA: inchisa in ea insasi mii de ani acum incepe sa scrie pagini surprinzatoare in istoria lumii si deja a modificat niste echilibre economice ce dainuiau de ceva vreme. Ramane de vazut pana unde si ce va induce asta in insasi structura sociala si politica a Chinei. Sa speram ca fara convulsii pentru ca ar fi tragic pentru noi toti. Partidul unic insa este o grantie ca vor fi convulsii dar nici un astfel de colos fie si pluripartinic nu garanteaza linistea si pacea mai ales daca se pune pe facut politie internationala in slujba democratiei.
Exista o singura regula toate aceste mari puteri democratice sau nu isi urmaresc doar propriile interese economice si strategice. Naivii cred altceva.
Noi ne lipim cand de unii cand de altii in speranta ca ne vom realiza si noi interesul national. OK dar putina demnitate nu ar strica.
Desigur, lista ororilor infaptuite de tarile "dezvoltate/civilizate" din Occident si Extremul Orient care si-au consolidat puterea si prosperitatea pe crima si jaf este mai larga dar ma opresc aici. Prin urmare, oameni buni, trebuie sa privim lucrurile mai in profunzime si sa nu mai acceptam impertinenta talharilor moralisti ai planetei care ne tot dau lectii pe diverse teme. Pana la urma ei reprezinta tari care au "mainile" patate de sange si prin ce au facut nu de mult sunt antiteza a ceea ce predica. Daca adevarul ar fi respectat, toti acestia ar trebuie sa le spuna pentru inca 500 de ani celor din tarile pe care le-au asuprit, cu fiecare ocazie, "va rugam sa ne iertati!". Nu ne putem astepta la asta pentru ca si ei fac parte din aceeasi specie de nevertebrate ca cei care conduc Romania, o specie inferioara din punct de vedere moral care, asa cum spuneam la inceput, nu trebuie sa mai fie in varful lantului trofic din motive de incompatibilitate biologica!
Astazi atacurile si invaziile nu se mai fac doar cu armata ci si prin instrumente economice financiare bancare si bursiere controlate tot de cei mentionati anterior.
Si daca e sa privim la acel trecut care ne reprezinta pe noi, romanii, iti amintesc, cititorule, ca suntem urmasii unui popor care NU AVEA SCLAVI, UNDE FEMEIA ERA EGALA BARBATULUI SI CARE CREDEA IN NEMURIRE INAINTE DE CRESTINARE. Asta este ceea ce defineste natura noastra profunda si depinde de noi ca traditia inalt spirituala a DACILOR sa reinvie. Sau macar spiritul de la Marea Unire.
Din pacate se pare ca treptat ne transformam nu in europeni ci in altceva o masa amorfa de locuitori inerti ai unei tari manelizate si care ne apartine din ce in ce mai putin.
Apreciez si beneficiez de confortul civilizatiei europene dar mai devreme sau mai tarziu trebuie sa constientizam cu ce costuri s-a realizat si cine plateste factura ca sa fie mentinuta si dezvoltata.
Sunt pro european dar pro adevar nu pro ipocrizie.
Sursa necunoscuta!

Eduard Tric Poduri şi ziduri : De ce nu merg la Waters (şi de ce ar trebui sa mergeţi)

Încercând sa dărâmam un zid în 1989, am ridicat alte şapte ziduri concentrice, ce împiedică România sa redevină o putere: Zidul Lăcomiei, Zidul Ignorantei, Zidul Nepăsării, Zidul Idiocraţiei, Zidul Adulterului Economic, cuprinse în mănunchi de zidul invizibil al Dezinformării. Aveam nouă ani şi îmi amintesc precis momentul când am auzit prima oara The Wall. Era diferit de tot ce auzisem până atunci, şi aveam deja ca bază câteva referinţe solide: Deep Purple, Iron Butterfly, Beatles, Rolling Stones, Genesis. Am devenit instantaneu fan Pink Floyd, descoperindu-le albumele precedente, inclusiv pe cele din perioada Syd Barret. Cât timp comunismul a existat, Zidul a avut o semnificaţie universală. Dar acum? Ma întreb de nu vreau sa merg în august 2013 la Roger Waters (şi de ce voi ar trebui sa mergeţi).   Am dărâmat în 1989 zidul de faţadă al comunismului într-un mod brutal, superficial, violent, fără sa fi construit vreun pod în locul lui. Ne-a rămas la suprafaţă doar o gaura vizibilă în drapel, ca o rană neîngrijită şi, în profunzime, structura, mentalitatea şi sămânţa comunismului.  Structurile s-au restructurat în reţele ale căror sarcină a fost construirea, consolidarea şi opacizarea celor şapte ziduri care împiedică Romania sa redevină o putere: Zidul Lăcomiei, Zidul Ignoranţei, Zidul Apatiei, Zidul Idiocraţiei şi Zidul Adulterului Economic. Ele sunt legate strâns în mănunchi de către cel de-al şaptelea zid, invizibil, secret, controlat: Zidul Dezinformării. Zidul Lăcomiei (Empty Spaces) Ţinuţi în lipsuri, am început să consumăm. La început timid, apoi cu furie. Începând întâi cu ce era prin preajmă, mai la îndemână : întreprinderi, păduri. Apoi ni s-a făcut foame; am început sa săpăm: gaze, petrol. Am continuat să devorăm cu furie, până nu a mai rămas mai nimic în jur. Decât spaţii goale. Si mâncare importată.    Zidul Apatiei (Nobody Home)   Sătui fiind, hrăniţi de Zidul Lăcomei, am devenit apatici. Din ce în ce mai indiferenţi la ceea ce se întâmplă. Bombardaţi cu ştirile de la ora 5, îndopaţi de breakingnews-uri, nu am mai reacţionat la fel de uman. Se taie copaci? Să-i taie! Se fac autostrăzi strâmbe şi borduri drepte ? Sa se facă! Oricum nu am maşină! Se dărâmă case de patrimoniu? Să se dărâme! Ce-mi pasă? Lasă ca viaţa merge şi asa! Oricum voi pleca. Ultimul să stingă lumina.   Zidul Ignoranţei (We Don't Need No Education)   We don't need no Education? Asta e exact ceea ce au vrut atât UE, cât şi Rusia şi USA. Ne-am transformat dintr-o naţiune educata, inovativă, de producători, într-o naţiune pasivă, bolnavă, de consumatori. Procesul nu e terminat, încă mai suntem ţara din Europa cu 90 % proprietari. Experimentul bancar creditul cu buletinul a eşuat, dar se lucrează încă intens la asta. Sclavia economică, consimţită voluntar prin credite individuale sau credite internaţionale binecuvântate de Sfânta Troică (Fondul, Banca şi Uniunea, cei trei sfinţi prezidenţiali), e mai eficace decât cea fizica, atât la nivel individual cit şi colectiv. Dupa ce ne-am dat intreprinderile pe nimic, din 2014 pământul şi avuţiile subsolului  vor fi vândute la liber. Apoi ne vom pierde ignoranţi independenta energetică, iar apoi, în cele din urmă, Suveranitatea, din dorinţa cea mai aprigă a preşedintelui "Cedare de suveranitate".   Zidul adulterului economic (In the Flesh)   Nu, nu ne vindem ţara. Doar cedăm totul pe nimic. Iar ce nu se poate ceda, distrugem, în ordinea următoare: institutele de cercetare, fabricile rentabile, agricultura. Apoi cultura, educaţia. Proxeneţilor economici li se distribuie firmituri. Firmituri din România. Mărgeluţe sclipitoare din care s-au creeat imperii de carton şi miliardari de cauciuc. Si pentru noi, restul, inflaţie şi sărăcie.  Cu E-uri si OMG-uri în trecut, cu cianuri şi gaze de şist în viitor.   Zidul Idiocraţiei (Another Brick in the Wall)   Toate acestea nu sunt posibile fără promovarea constantă de non valori. O armata de executanţi ce răspund criteriilor de promovare: şantajabili, mediocrii şi docili. La nivel cit mai înalt: partide, afaceri, administraţie, justiţie. Eşti competent ? Eşti periculos. Vei fi dat la o parte, sau, în cel mai bun caz, marginalizat. Eşti mediocru? Capabil să iei şi să dai şpagă? Leneş, avar, invidios? Ai viitor în reţea.  Eşti şi trufaş? Te facem profesor, doctor dacă vrei. Se poate şi parlamentar, preşedinte de club. Poate chiar şi preşedinte de partid, cit timp iţi iei medicamentele furnizate. Vei fi doar o alta cărămidă în zid. Just another brick in the wall.   Al şaptelea zid, e zidul al cărui nume nu s-ar vrea pomenit niciodată. Invizibil. Secret. Controlat.   Zidul de temelie, liantul, ce le înconjoară indeaproape pe celelalte: Zidul Dezinformării. E zidul pe care s-au clădit imperiile media locale, împărţite şi colorate diferit în realităţi, antene, românii mai mici sau mai mari, unele care se cred libere, otevisme şi protevisme, adevăruri, naşi şi curente. E zidul care le hrăneşte pe celelalte: cu ştiri proaspete, respectând cu sfinţenie acelaşi tipar : Să scrii cit mai mult despre neesenţial şi cit mai putin despre esenţial. Se asigură depăşirea constanta a pragului iniţial de percepţie şi empatie umană. Jurnalism psihedelic. Bine aţi venit în era dezinformării. The show must go on.   Desigur, spectacolul va fi frumos, mai ales pentru cei care nu au mai văzut un show psihedelic de tipul Pink Floyd sau Roger Waters. Pentru două ore, spectatorii vor fi saturaţi cu imagini şi sunete ce vor depăşi intenţionat pragul lor de percepţie. Ca apoi să se întoarcă saturaţi dar nesătui la vieţile lor de consumatori, oameni de plastilină, întrebându-se contemplativ şi mioritic de ce nu se schimba nimic în Romania.   Încercând sa dărâmăm un zid, am ridicat alte şapte. Le vor dărâma oare noua generaţie ? Hey you, is there anybody out there ?

Sursa Adevarul

joi, 22 august 2013

Exporturile de petrol, gaze şi cărbune ale SUA s-au dublat în ultimii 3 ani, la 110 miliarde dolari

Valoarea exporturilor de hidrocarburi, produse petroliere şi cărbune ale Statelor Unite a crescut de peste două ori în ultimii trei ani, la 110,2 miliarde de dolari, după ce ţara a devenit exportator net de energie în 2011 pentru prima dată după 20 de ani, potrivit Financial Times (FT).
Creşterea producţiei internet de petrol şi gaze şi scăderea preţurilor la nivel global au ajutat Statele Unite să-şi recapete independenţa energetică şi să-şi sporească exporturile de materie primă şi produse rafinate.
Potrivit estimărilor Financial Times, bazate pe datele oficiale din SUA, valoarea exporturilor de hidrocarburi şi cărbune a crescut la 110,2 miliarde de dolari în perioada 1 iulie 2012 - 30 iunie 2013, faţă de 51,5 miliarde de dolari în anul încheiat în iunie 2010.
Astfel, energia a devenit sectorul cu cea mai puternică creştere a exporturilor în cea mai mare economie a lumii. Exporturile de petrol şi gaze au urcat cu 68,3% în aceeaşi perioadă. Exporturile de metale primare şi şeptel au înregistrat de asemenea creşteri puternice, notează FT.
Pe total materii prime şi mărfuri, exporturile SUA au crescut cu 32,7% în ultimii trei ani.
Preşedintele Barack Obama a lansat în ianuarie 2010 ţinta de dublare a exporturilor SUA în următorii cinci ani, vizând în principal revigorarea industriei prelucrătoare, sursa tradiţională de locuri de muncă şi salarii bune, care au asigurat dezvoltarea clasei de mijloc americane.
La acea dată, economia SUA exporta lunar mărfuri şi bunuri în valoare de 143 miliarde de dolari pe lună. Din acest total, bunurile reprezentau 99 miliarde de dolari. În luna iunie a acestui an, exporturile Statelor Unite au totalizat 191 miliarde de dolari, din care 134 miliarde de dolari reprezintă bunuri.

duminică, 18 august 2013

Rădăcina răului

sorin muncaciu
Actualmente rădăcina răului se afla în vîrful piramidei mici de pe umerii piramidei mari. Creerul sistemului bancar privat se află la Basel , Bank for International Settlements unde sunt concepute toate codurile și reglementările sistemului financiar internațional, destinate să perpetueze stăpînirea bancherior asupra națiunilor suverane prin controlul asupra politicii monetare. Puterea acestor “acorduri” nu poate fi subestimată. Astfel, Basel I din 1988 a ridicat nivelul de capitalizare a băncilor de la 6 la 8%. La aceea dată , datorită succesului economiei japoneze, băncile private japoneze erau cei mai mari creditori pe piețele financiare. Această nouă reglementare a dus la prăbușirea băncilor japoneze care, nu și-au mai revenit și au fost , în ultimă insatanță , naționalizate. Bineînțeles că, în timp ce băncile din tările în curs de dezvoltare erau penalizate din cauza subcapitalizării conform cu Basel I, băncile mari americane foloseau “off-balance sheet activities” adică operațiuni necontrolabile pentru a eluda Basel I. Pentru a contracara asemenea practici, în 2004 a fost adoptat Basel II, capitalizarea făcîndu-se pe tipul “value-at-risk” ca nou standard de contabilizare. SUA au adoptat regulamentele Basel II abea în noiembrie 2007 cînd “ Office of the Controller of the Currency” a aprobat Basel II capital accord. Astfel, pe 15 noiembrie, “ The Financial Acounting Standards Board (FASB), o organizație privată, a adoptat FASB 157 , un set de reguli de contabilitate pentru sectorul privat bazat pe filozofia : “mark-to-market accounting” adică stabilirea valoarii acțiunilor deținute de bănci la valoarea acestora pe piața. Din nou, la fel ca în cazul băncilor japoneze , de data aceasta, băncile americane nu și-au revenit nici în ziua de astăzi după impactul Basel II. Criza financiară , de lichidități și blocarea creditului interbancar și creditului destinat economiei poate fi considerată , în SUA ,ca fiind legată de adoptarea Basel II. Chiar dacă în aprilie 2009, FASB a îmbunătățit sistemul contabil, efectele devastatoare a Basel II nu au fost recunoscute de BIS. Cea ce binînțeles, dă apă la moara adepților teoriei conspirației , în sensul că această criză a fost provocată intenționat. Mai ales dacă, avem în vedere afirmația lui David Rockeffeler  :” This present window of opportunity, during wich a truly peaceful and independent world order might be built, will not open for to long…We are on the verge of a global transformation.All we need is the right major crisis , and the nations will accept the New World Order”. Rockefeller in 1924, la un diner cu ambasadorii UN. Bancherii nu au reușit în anii 20’ , oare vor încerca după 100 de ani ???
La noi, domnul Isărescu este un fregvent călător la Basel, independența politică a BNR sună mai mult ca dependența de bancherii de la Basel. Datorită acordului de aderare la UE , România se află pe mîna bancherilor occidentali. BNR în loc sa fie sursă de credit pentru economie și pentru populație este în slujba bancherilor străini permitîndu-le acestora cele mai josnice practici de îndatorare și administrare a împrumuturilor. Statul român este sufocat de aberațiile Pactului fiscal și forțat la împrumuturi de la FMI, un cal troian, un bastion al bancherilor internaționali care dictează guverului român. Planurile de viitor ale bancherilor, de integrare într-o uniune bancară, sunt menite să desființeze definitiv suveranitatea statului român asupra politicii monetare. De asemenea , Trans Atlantic Pact care se negociază între SUA și UE este menit să impună dominația  corporațiilor multinaționale asupra statului și legislației românești.Un tăntălău pe “contributors” se întreba cît este de bun acest pact pentru România. Dacă nu ne trezim la timp, vom ajunge sclavii bancherilor străini în propria noastră țară !!! Dar nu trebuie să fie așa, un sistem bancar public poate asigura independența economică a Romăniei, este foarte clar că succesele incontestabile ale băncilor publice nu sunt pe placul bancherilor, care încearcă prin orice mijloace să impună sistemul bancar privat, asigurat de “ independența”colaboraționistă a bancii , așa zisă,națională.
Începînd cu anii 70, după abolirea unilaterală a tratatului monetar internațional de la Bretton Woods și liberalizarea consecutivă a ratelor de schimb valutar, a liberalizării capitalului, apariția băncilor din umbră (the shadow bancking sau hedge funds) dar, mai ales, liberalizarea creditului băncilor comerciale și a ratelor de interes,a dobînzilor ,asistăm la metamorfoza sistemului financiar internațional din servitor al economiei și domeniului public în stăpîn al națiunilor și al economiei globale, scăpat totalmente de sub controlul băncilor centrale naționale. Cui se datorează această transformare radicală ?? Dominația nemaiîntîlnită a sistemului financiar mondial se datorează transferului puterii de a creea credit din ”thin air’’al băncilor centrale naționale către băncile comerciale și băncilor din umbră adică, a privatizării creerii de credit sau, în jargon bancar, syntetic money, bani creeați din burtă prin mecanismul împrumutului bancar indiferent de rezervele bancare. Acești bani nou creați au crescut datoria sectorului privat din SUA ,de exemplu, de la 45% din PIB în anii 60 la 303% din PIB în 2007, în momentul declanșării crizei financiare.Tot în acest context , băncile din umbră, hedge funds au ajuns să controleze în 2007, 69 trilioane de dolari aproape echivalentul PIB-ului mondial. Măsurile de salvare a sistemului bancar din principalele state occidentale și Japonia au dus la pomparea a 16 trilioane de dolari de către băncile centrale naționale, FR, BA, BOJ, BCE etc. în conturile băncilor comerciale , instituțiilor financiare , asigurări și chiar industrii , cum a fost cazul industriei de automobile din SUA. Dat fiind ratele foarte scăzute de interes, sau dobînda, la care aceste bănci au primit împrumuturi de la băncile centrale , BCE de exemplu a dat 1 trilion de euro cu rata de 0,5%, s-a creeat o enormă masă de capital speculativ care a invadat lumea, peste granițele convenționale intrînd pe piețele financiare mondiale, fără control al capitalului . Pe aceste piețe determină o inflație speculativă a prețului materiilor prime, a alimentelor și, în ultimă instanță a monedelor acelor state, a ratelor de interes,  a acțiunilor la bursă , într-un cuvînt asset markets, etc.etc. Acestă inflație de capital a determinat state ca Brazilia să intre volens nolens în ”currency war”, război valutar pentru a împiedica creșterea necontrolată a valorii monedei naționale. Care sunt consecințele supremației sistemului financiar global scăpat de sub controlul statelor?? În primul rînd sistemul financiar , prin mecanismul creerii datoriei, a început să controleze statele suverane. În al doilea rînd, în acest moment noi trăim într-un sistem care favorizează bogăția privată, mai ales bogăția rezultată din operațiuni financiare speculative a elitelor sistemului bancar  mondial. Este aproape imposibil pentru antreprenori, fermieri, instituții interesate în inovații în domeniul green energy sau agricultură organică să obțină un împrumut care să fie susținut (sustainable). La rate de peste 15-20% cerute de bănci asemenea investiții sunt imposibile , din punct de vedere al limitelor fizice de exploatare, pentru ca o asemenea datorie să poată fi plătită. Cu cît rata de interes este mai mare, cu atît, efortul de muncă și exploatare a resurselor naturale este mai mare. Rate de interes, dobînzi iraționale cerute de bănci nu pot fi susținute(sustainable) din punct de vedere ecologic, deoarece plata acestor împrumuturi forțează exploatarea mîinii de lucru, forțează defrișarea pădurilor, poluarea apelor și aerului, scoaterea iraționala a peștilor din ocean etc.etc. Și cu toate acestea, băncile comerciale primesc de la băncile centrale naționale împrumuturi cu 0,5% precum cazul BCE !! Mai mult, acești bani dați aproape de pomană băncilor ajung pe piețele financiare să crească speculativ prețul materiilor prime, alimentelor și a bunurilor de care omenirea are nevoie. Sistemul acesta este absolut inechitabil și extractiv dar, în același timp, ecologic imposibil de sustinut (unsuatainable)!! Care este originea deconectării între sistemul financiar și economia resurselor limitate ale mediului ?? Explicația se află în natura diferită a legilor care guverneaza creditul financiar și lumea fizică terestră. Datoria este obiectul legilor matematice pe cîta vreme bogăția , resursele pămîntului sunt guvernate de legile fizice ale termodinamicii. Datoriile nu sunt deteliorabile cu vîrsta, nu sunt consumabile în timp, din contră, datoria crește cu un procentaj pe an, conform legilor interesului simplu sau dobînzii cumulative (compound interest). Procesul incremental al dobînzii cumulative (compound interest) este, din punct de vedere fizic, imposibil . Pe cîtă vreme procesul dobînzii decrementale este obișnuită în  lumea fizică. Cu alte cuvinte matematic, varianta incrementală duce spre infinit, în timp ce, decrementală duce la valoarea 0. Această activitate specifică băncilor de a face bani din bani , cămătăria cu alte cuvinte, a ratelor de interes sau dobînzilor, este un proces matematic care nu are nimic de a face cu lumea fizică a producției sau a pămîntului și , cu toate acestea , pentru a plăti datoriile oamenii trebuie să producă venit într-o lume fizică limitată de condițiile naturale și sociale. Creditorii folosind procesul matematic al dobînzii cumulative nu își asumă nici un risc datorat condițiilor lumii fizice din care debitorii trebuie să extragă valoarea, dacă afacerea debitorilor produce venit sau nu , creditorii fac profit indiferent de circumstanțe , riscul lor raportat la valoarea profitului lor este 0. Pentru a plăti datoria trebuie să lucrăm mai intens, să lucrăm mai multe ore, să extragem din pămînt mai multe resurse, totul pentru a satisface această creștere matematică a datoriei. Realitatea este că, cel mai devastator pericol pentru sistemul ecologic terestru este deconectarea dintre sistemul financiar mondial extractiv și limita posibilitaților fizice de a extrage valoare din sistem pentru a satisface iraționalitatea dobînzilor practicate de elitele sistemului bancar. În acest punct apare întrebarea : cine sunt profitorii privatizării creditului și ratelor de interes, dobînzilor?? Răspunsul este cît se poate de clar : bancherii, bondholders, deținătorii acțiunilor bancilor sau hedge funds, într-un cuvînt, superbogații deținători ai mijloacelor și instrumentelor sistemului financiar! Dobînzile reprezintă , în teorie, costurile pentru folosirea împrumuturilor bancare sau financiare. Problema apare atunci cînd sumele creditate de bănci nu reprezintă contravaloarea rezervelor bancare a depozitelor ci, sunt generate de noile depozite înregistrate în procesul  de acordare a noilor împrumuturi. Cu alte cuvinte, a generării creditului din burtă indiferent de nivelul rezervelor și, prin acest proces, a expansiunii fără precedent a datoriilor bazate pe creditul bancilor comerciale private.
Un studiu recent al piețelor de credit a arătat că între 35 și 40%  din prețul bunurilor de consum și serviciilor reprezintă valoarea interesului, dobînzilor plătit băncilor și instituțiilor financiare. Cu alte cuvinte, 35-40% din PIB intră automat în buzunarele superbogaților , bogătie care reprezintă un transfer datorat sistemului, ce face mai bogați pe superbogați și mai saraci pe ceilalți membrii ai societății. Această realitate nu se datorează numai avariției piețelor financiare ci , mai ales, inexorabilei matematici care guvernează sistemul privat bancar, sistemul ratelor de interes sau dobînzilor. Poate aceste cifre sunt surprinzătoare pentru majoritatea cetătenilor care își plătesc la timp credit cardul, nu au împrumuturi la bancă și, deci cred că nu plătesc interes, dobînda. Totuși, realitatea este cu totul alta. Astfel studiul a demonstrat ca toți participanții lanțului producției :  furnizori, angrosiști, manufactură, transport, depozitare, engross, tradesman-intermediari, comercianți, retail etc. Toți depind de creditul băncilor pentru plata datoriilor lor și, bineînțeles, toți transferă costurile creditului pe timpul mediu, de la producător la consumator, aproximativ 90 de zile . Fiecare dintre acești furnizori și intermediari adaugă prețului final dobînda plătită băncilor. Este edificator în acest sens  faptul că : profitul sectorului financiar în SUA în 2011  a reprezentat 40% din PIB, situație similară fiind și întîlnită și în țarile occidentale în același an, comparativ cu 7% cît a reprezentat profitul sectorului financiar în 1980. Această creștere exponențială a profitului sectorului financiar s-a făcut pe seama celorlalte sectoare ale economiei a căror profituri au crescut doar linear. Discrepanțele între veniturile superbogaților fața de restul populației s-au accentuat în ultimii 20 de ani ,veniturile oligarhiei dublîndu-se la fiecare 10 ani, în timp ce, veniturile populației au stagnat în ultimii 30 de ani. În natură creșterile sunt lineare sau logaritmice, creșterile exponențiale sunt imposibil de susținut a la long. Nu întîmplător creșterile exponențiale se întîlnesc în cazul paraziților sau a celulelor canceroase …și , bineînțeles dobînzii cumulativă, compound interest. În natură organismele parazitate încetează să furnizeze suport și curba exponențială intră în colaps. În sistmul băncilor comerciale private dobînzile cumulative , compound interest sunt incluse în toate tipurile de împrumuturi, interesul ”este toate cele ce sunt și în cele ce mâine vor rîde la soare” , ca să parafrazez un cîntec de pe vremea comunismului. Chiar dacă ne plătim credit cardul în perioada de grație plătim 2-3% interes pe care comercianții îl trec consumatorilor. Debit cardurile includ , de asemenea, dobîndă. Master card sau Visa includ „interchange transactions” ‚în valoare medie de 44 cenți deși, cheltuielile lor pe tranzacție sunt de numai 4 cenți. Dacă credit cardurile nu sunt plătite la timp, dobînda lunară devine cumulativa, compound interest aplicîndu-se în fiecare zi. În SUA 80% dintre împrumuturile contractate de populație sau business includ dobînzi cumulative prin formula matematică în care au fost concepute.
Este absolut fără posibilitate de tăgadă că sistemul financiar , ratele de interes îmbogățesc oligarhia financiară și corporatistă, superbogații  lumii prin intermediul sistemului creditului privat al băncilor comerciale. Aici intervine întrebarea firească : cum este posibilă recuperarea de către public a dobînzilor pe care le plătim în tranzacțiile vieții obișnuite?? Răspunsul este de a dreptul șocant!  Recuperarea interesului ar însemna că am putea cumpăra trei produse pentru prețul plătit pentru două iar chenzina ne-ar ajunge cu 50% mai mult decît acum. În SUA guvernul federal a plătit dobîndă la datoria națională 454 de miliarde de dolari adica 1/3 din valoarea plătită de contribuabilii americani în taxe. Aceasta înseamnă că cetățenii americani pot plăti cu 1/3 mai puțin în taxe dacă, s-ar desființa sistemul extractiv al superbogaților asupra bugetului federal american. Aceiași situație și în Italia unde, deși economia italiană a produs un surplus de 16 miliarde de euro, dobînda la datoria publică a fost de 78 de miliarde. Cu alte cuvinte, creditorii superbogați au extras interes, dobîndă în 2011, din economia americnă 454 de miliarde de dolari și din economia Italiană 78 de miliarde de euro, „ the magic of compound interest”!! Este greu să identificăm un mecanism prin care fiecare să primească înapoi  cea ce a plătit sub formă de dobîndă băncilor dar, este absolut posibil ca, banii plătiți pe interes să se întoarcă în profitul publicului plătitor, în locul buzunarelor superbogaților . Soluția este : sistemul bancar în proprietatea publicului, fie la nivel național fie la nivel local, municipal. Astfel, în țări ca Australia, Canada, Noua Zeelandă sau Argentina rezultatele recuperării interesului în cadrul sistenului bancar public au fost excepționale, au făcut ca aceste țări sa elimine total interesul plătit sectorului bancar privat, cu rezultate extraordinare din punct de vedere al datoriei naționale. Un exemplu deasemeni șocant îl constituie cazul Franței care, între 1946 și 1973 a împrumutat pentru Trezoreria franceză bani fară interes de la Banca Națională a Franței. În 1973 legea a fost schimbată, în sensul că această practică a împrumutului guvernamental de la banca națională a fost interzisă , guvernul fiind obligat să împrumute numai de la băncile comerciale private sau de pe piața bondurilor. Rezultatul expus pe un grafic arată că în loc să scadă datoria națională de la 21 la 8% din PIB, cum s-a întîmplat între 1946 și 1973, datoria națională a Franței a crescut de la 21 % la sfîrșitul războiului la 78% din PIB, cît se află în momentul de față. Nici o cheltuială din domeniul welfare sau militar nu poate să explice o asemenea creștere a datoriei, numai matematica dobînzilor cumulative, “ the magic of compound interest” cum îl numea Keynes. Un alt exemplu din 2010, statul California a plătit datoriile rezultate din emisiunea de bonduri în valoare de 158 de miliarde de dolari dintre care 70 de miliarde adică, 44% a fost dobîndă la banii împrumutați. Dacă acest împrumut s-ar fi datorat unei bănci publice a statului California atunci, banii s-ar fi întors în trezoreria statului și absurditatea măsurilor de austeritate nu ar mai fi fost necesare, concedierea profesorilor , salariațiilor , eliminarea serviciilor către populație etc.etc.
În SUA singurul stat care are bancă publică proprie este statul Dakota de Nord , nu întîmplător, este singurul stat care nu a fost afectat de criza bancară din 2008. Din contră, are cea mai mică rata de șomaj, cea mai mica rată de delingvența la plata credit card, cele mai puține falimente din SUA și, în plus, creștere economică în loc de recesiune. Banca publică a statului Dakota de Nord asigură bondurile emise de municipalitățile și orașele de pe teritoriul statului, evitînd astfel asigurările , swaps care, în restul pieței bondurilor din SUA, sunt asigurate de băncile private de pe Wall Street, unde speculanții și “bond vigilenții” forțeaza ratele de interes plătite de bonduri prin asigurări speculative nefondate economic. Exemplul cel mai recent a fost orașul Philadelphia care a pierdut 500 de milioane de dolari datorită interesului în swaps legat de specularea  indicelui Libor.
La nivel mondial, 40% dintre bănci sunt bănci publice locale sau naționale concentrate în țarile BRIC, Brazilia, Rusia, India și China reprezentînd 40% din populația globului, țari care nu au cunoscut criza financiară și economică și care, au avut o creștere economică de 92% în ultima decadă comparativ cu economiile occidentale care au stagnat sub presiunea datoriilor sectorului privat și a datoriilor  statelor suverane .
Din această analiză sumară bazată , în parte pe date recente , rezultă foarte clar că sistemul financiar mondial bazat pe sistemul băncilor comerciale private reprezintă vehicolul major care prin mecanismul ratelor de interes al creditului și circulația liberă a capitalului asigură oligarhiei bancar-corporatistă deturnarea a 40% din veniturile populației și economiei, în general, direct în buzunarele superbogaților. Nu întîmplător puterea politică dată de influența banilor în politică are ca obiectiv principal extinderea fără precedent a sistemului bancar privat în toate statele și localitățile unde, oligarhia bancar-corporatistă ,prin intermediul guvernelor corupte , își poate exercita puterea politică  și, excluderea prin orice mijloace a băncilor publice. Numai dacă avem în vedere cazul Franței sau al articolului 123 din Tratatul de la Lisabona care, prevede că BCE nu poate monetiza datoria statelor semnatare a uniunii monetare dar și, prin trataele de aderare, a celorlalte state UE, putem constata influența nefastă a forțarii statelor și populațiilor respective la împrumuturi de la sistemul  băncilor comerciale private sau piața bondurilor , ambele aflate pe mâna oligarhiei bancar corporatistă și , ambele, constituind metoda preferențială de exploatare a resurselor consumatorilor, business,  și în ultimă instanță , a economiilor acestor țari.
Este foarte clar că singura soluție de a scăpa de natura extractivă a sistemului bancar privat este constituirea unui sistem bancar public alternativ, fie chiar și, prin naționalizarea băncilor comerciale existente !!
Avînd in vedere această concluzie logică, ca fiind singura soluție de ieșire de sub imperiul curbei exponențiale de exploatare a dobînzilor cumulative sau compound interest practicat de sistemul bancar privat , devine clară direcția aberantă în care clasa politică romanească actuală impinge țara. Nu numai că au distrus sistemul bancar autohton, permițînd bancilor private străine să facă legea dar, guvernul actual insistă să înglodeze țara în datorii din ce în ce mai apasătoare, fără nici o idee despre cumularea acestor datorii, datorită căreia vor fi imposibil de plătit și, datorită cărora suveranitatea României este în pericol. Datoria unui guvern sănătos mintal și necorupt este de a prezerva suveranitatea și prosperitatea națională, nu de a sacrifica interesul național pe altarul unor aberații ideologice sau a unor cumetrii europene care, vor duce națiunea română la disoluție. Direcția în care actualul guvern a luat-o este diametral opusă direcției care poate salva România din marasmul economic și politic în care se află. Am ferma convingere că, singura soluție de ieșire din cleștele oligarhiei bancar-corporatiste care, actualmente domină comunitatea europeană, este abolirea sitemului bancar privat străin pe teritoriul României și înlocuirea acestuia cu un sistem bancar public național, concedierea imediată a lui Isărescu și constituirea unui moratorium asupra datoriilor FMI, pîna cînd un audit serios poate clarifica cifrele și destinația sumelor împrumutate de la FMI , WB și BCE. Economia și populația Romaniei are nevoie de o sursă de credit ieftină, dobînzi moderate, reciclarea banilor din dobînzi pentru extinderea creditului si monetizarea datoriei naționale. Relansarea economică necesită creditare din surse autohtone eliberate de influența extractiva a sistemului financiar reprezentat de băncile comerciale străine. Actualemente , surplusul creeat în economie este extras de băncile străine sub forma de dobîndă, taxe, rentă, acțiuni speculative și, în plus dobînda către FMI 5 miliarde de euro anul acesta.
În opinia mea , nu există măsuri parțiale de eradicare a răului care consumă societatea românească, exploatarea practicată de sistemul financiar internațional trebuie ruptă de la rădacină, vorba doamnei Tatcher : ”Nu există altă alternativă !”
Înainte să închid articolul, am citit declarația domnului Antonescu , după scurta  vizită în America .Din cele declarate de acest domn rezultă că a fost informat de proiectul noului tratat comercial între SUA și UE, numit Trans Atlantic Pact copie a controverstului TPP, Trans Pacific Pact negociat în mare secret de 600 de lobby-ști bancar corporatiști, tratate care  de fapt, reprezintă intențiile corporațiilor multinaționale de a institui supremația acestora asupra legislațiilor naționale care au ca obiect protecția : consumatorilor, piaței muncii, mediul, suveranitatea monetară, educația, agricultura etc.etc. Este clar că , inițiatorii tratatului doresc impunerea condițiilor oligarhiei  națiunilor semnatare. În opinia domnului Antonescu, stabilirea ordinii corporatiste străine în Romania reprezintă o „mare oportunitate” pentru economia românească de a ne coordona legislația cu dictatul bancar-corporatist străin. Cu alte cuvinte, nici nu a ajuns în fruntea executivului și, interesele naționale au fost deja călcate în picioare fie din prostie, fie din ignoranță sau interese ascunse  ariviste !!
Sursa criticatac

DOSARE ISTORICE : FOAMETEA SOVIETICĂ din 1947, studiata de Cambridge Journal of Economics. Video

DOSARE ISTORICE : FOAMETEA SOVIETICĂ din 1947, studiata de Cambridge Journal of Economics. Video

 
 
 
 
 
 
1 Votes

  

 

In ultimii 20 de ani a fost acordată o deosebita atentie aspectelor economice ale foametei. 

Renumitul economist indian, Amartya Kumar Sen, a abordat această problemă dintr-o nouă perspectivă, numită „entitlement approach”, ceea ce a trezit un interes major și a constituit o considerabilă inovație intelectuală. Economistul consideră că foametea este cauzată de eșecul de a transforma resursele (pământ, echipament, viețuitoare, cunoștințe) în bunuri și servicii. […]

Această manieră de a ancora problema foametei a fost preluată dintr-un studiu de caz realizat de Sen privind foametea bengaleză din 1943. Un aspect important al muncii lui Sen era să explice că reducerea hranei disponibile nu este singura cauză a foametei și foametea se poate petrece chiar și atunci când sunt suficiente alimente.

 

Publicarea unor documente secrete de arhivă,au scos la iveală o foamete necunoscută anterior, foametea sovietică din 1947.

Până nu demult, foametea sovietică din 1947 a fost pe larg dezmințită atât în literatura de specialitate, cât și în istoria demografică a Uniunii Sovietice. Foametea sovietică din 1947 a fost un eveniment tragic și important, iar acest studiu de caz își propune să găsească un răspuns la întrebarea: a fost sau nu această foamete cauzată de insuficiența hranei.

Date istorice

Foametea sovietică din 1947 a avut loc după un devastator război în care URSS a pierdut 24-27 milioane de oameni. Aceasta a avut loc într-o țară în care se întâmplaseră deja trei fenomene similare în secolul XX (1917-1922, 1931-1934 și 1941-1945), guvernată de un tiran ce-și considera populația o masă de dușmani învinși, obligați să plătească tribut conducătorului. Foametea a fost precedată de o secetă ce a redus în mod incomparabil cantitatea de grâne recoltată (Tabelul 1).

 

În 1946 s-a înregistrat o scădere semnificativă a producției de grâne, cauzată de secetă, scădere ce se producea de la un nivel deja coborât. Povara a căzut pe spatele fermierilor, întrucât o mai mică parte a producției a rămas la dispoziția fermelor și a populației rurale.

 

 

 

 

 

 
 

 

 

Pentru a vedea ce s-a întâmplat cu grânele în mâinile statului, este necesar să analizăm balanța grânelor pentru anii 1945-1948, reflectată în tabelul 2. Se poate observa că în 1946 exportul de grâne constituia un milion de tone, în timp ce cantitatea de 0.4 tone a fost vărsată în rezerva de stat și 2.4 mln. tone au fost destinate fermelor colective și de stat în calitate de împrumut (adică, grânele se utilizează drept sămânță și este returnat statului după recoltare).

 

În 1947, exportul de grâne a căzut la 0.3 mln. tone, iar cantitățile destinate rezervelor de stat și împrumuturilor au crescut până la 3.1 milioane de tone. Această sporire a împrumuturilor sub formă de sămânță denotă dependența statului de o producție agricolă continuă. Declinul brusc al exporturilor din 1947 a fost un răspuns al guvernului la foamete.

În vederea înțelegerii dacă foametea sovietică din 1947 a fost una cauzată de lipsa hranei sau nu, este important să urmărim datele privind stocurile din acea perioadă. Acest fapt se datorează URSS, care a avut o economie de stat, pentru care stocurile de grâne erau de o mare importanță și unde agențiile de stat păstrau minuțios înregistrările tuturor tranzacțiilor. Datele disponibile sunt redate în tabelele 3 și 4.

 

În primul rând, în anii 1947-1953, guvernul sovietic a reușit să obțină ceea ce părea de neatins în 1929-1933 – o majoră creștere a rezervelor de grâne. Acest spor a început cu recolta anului 1947. Care a fost scopul? Potrivit decretului secret (soverșenno secretno), din 11 iulie 1947 al Consiliului miniștrilor din Ucraina și al Comitetului Central al Partidului Comunist al Ucrainei privind planul de aprovizionare cu grâne din recolta anului 1947, obiectivele au fost împărțite.

 

Acestea își propuneau să continue producerea agricolă, în pofida secetei din anul precedent (prin garantarea unei cantități adecvate de sămânță și hrană pentru cei angajați în semănatul de primăvară și recolta ulterioară), să colecteze grâne de la fermieri cu justificarea că statul are nevoie să facă rezerve pentru a-i ajuta mai târziu, să permită sfârșirea raționalizării și pentru a garanta securitatea națională. Nu există niciun dubiu că, odată cu deteriorarea situației internaționale după 1947, ultimul motiv a devenit deosebit de important.

Necesitatea unor stocuri de grâne substanțiale a apărut pentru prima dată în 1936-1937, când o recoltă proastă nu a dus la foamete, dar s-au înregistrat câțiva morți.

O cauză pentru asta a constituit o singură recoltă scăzută (foametea dezastruoasă a anului 1933, precedată de două recolte succesive proaste, în 1931 și 1932, iar foametea anului 1947 a fost precedată nu doar de recolta rea atât din 1946, cât și 1945). Un alt lucru ce merită să fie luat în considerare sunt stocurile substanțiale de grâne deținute de stat la 1 iulie 1936, folosite în 1936-1937, pentru a susține consumul.

În anii agricoli 1946-1947, rezervele statale de grâne s-au diminuat (cu 1.3 mln. tone), la fel cum au făcut stocurile de secară, furaj și grâne minore (cu 2.4 mln. tone), așa cum se poate aștepta în condiții extreme de lipsă a hranei. Cu toate acestea, se înregistrau cu 1.3 mln. tone mai mult decât la sfârșitul anului agricol 1932-1933 (ultimul an pașnic de foamete). Această cantitate, de 1.3 mln. tone, era de ajuns să hrănească 4 mln. de oameni pe parcursul unui an.

 

Și această cantitate determinată conform stocurilor la 1 iulie 1947 nu este sigură, dar o estimare rezonabilă permite să crească această cantitate până la 2.8 mln. tone. Asta înseamnă că surplusul putea fi folosit pentru a aproviziona populația cu o porție bună de pâine și puteau alimenta oamenii în caz de urgență.



 

 

Câte victime au fost?

Numărul morților este aproximat la „nu mai puțin de două milioane”. Acest număr se explică printr-un milion de morți, cauzat de foamete, și un număr copleșitor de decese cauzate de boli ce însoțesc foametea.

 

Cercetătorul Popov a ajuns la concluzia că Rusia a numărat peste un milion de morți cauzat de foamete în anii 1946-1948, pe când rata de natalitate a scăzut cu aproape două milioane în comparație cu situația de dinainte de foamete, când soldații demobilizați se întorceau la familiile lor.

 

Astfel, pierderea demografică totală a Rusiei a adunat aproape trei milioane. Veselova a estimat pierderile Ucrainei plasate între un milion și un milion și jumătate de morți, iar cercetătorii Țăran și Șișcanu au aproximat numărul morților moldoveni la 150-200 mii.

 

Foametea a început în a doua jumătate a anului 1946, după proasta recoltă din același an și colectivizările de către stat. Ce lună poate fi considerată începutul foametei? Corespondența oficială publicată recent arată că ministerele Securității de Stat ale Moldovei și Ucrainei au raportat deja morți în octombrie 1946.

 

Dacă vom compara datele despre populația Uniunii Sovietice din anul 1945 cu cele din 1946, vom descoperi că cele din perioada ianuarie – iunie 1946 sunt mai ridicate decât ale anului precedent, respectiv este rațional să considerăm luna iulie drept începutul foametei.

Și totuși care a fost numărul înregistrat de morți în a doua jumătate a anului 1946? Aici ne ciocnim cu o estimare crudă, care ignoră, de exemplu, faptul că declinul mortalității este și din cauza deceselor acelor oameni răniți în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

Cu toate acestea, în a doua jumătate a anului 1946 se înregistrează cu 99 mii de morți mai mult decât în aceeași perioadă în 1945. Iar în 1947, numărul morților a crescut cu 790 mii de decese în comparație cu anul precedent.

Se știe că foametea a continuat în 1948, acest fapt este consemnat în mărturiile supraviețuitorilor și în rapoartele oficiale contemporane. În 1948 numărul deceselor înregistrate și cauzate de foamete ajunge la 181 mii.
Așadar, se poate remarca rata mortalității în anii 1946-1948 din cauza foametei ce însumează 1.2 mln. morți. Dintre aceștia, majoritatea – aproximativ 76% – au avut loc în anul 1947. Punctul culminant al foametei a fost atins în intervalul februarie-august 1947. Date relevante în acest sens pot fi urmărite în tabelele 5 și 6.


 

 

 

 

În 1947, decesele înregistrate în URSS au fost cu 790 mii mai numeroase decât în 1946. Dacă estimăm rata mortalității pentru cele trei republici începând cu cea de-a doua jumătate a anului 1946, anul 1947 și 1948, obținem 606 mii de morți în Rusia sau circa 0.6% din totalul populației, 350 mii în Ucraina (sau circa 1% din populație) și 123 mii ce poate fi estimat ca 5% din populație. […]

Oficialitățile refuzau să înregistreze morți ce în mod normal le-ar fi înregistrat, asta deoarece oamenii plecau de acasă în căutare de hrană și mureau în alte părți. De cele mai multe ori, cum se stipula într-un raport al Ministerului Securității de Stat, corpurile lor neînsuflețite erau găsite pe marginile drumurilor sau pe câmpuri.

Este improbabil că toate aceste cadavre au fost identificate și introduse în statisticile oficiale asupra populației. Mai mult decât atât, multe dintre acestea au intrat în putrefacție și nu au fost găsite pentru o perioadă lungă de timp.

Aceste argumente susțin ideea că statisticile oficiale minimalizează creșterea mortalității, în special rurale, cauzate de foamete.

O modalitate pentru a determina care ar fi rata morților neînregistrate este să considerăm diferența dintre înregistrările în zonele rurale și urbane.

 

Conform tabelului 6, mortalitatea urbană înregistrată în URSS, în 1947 a crescut până la 49.5%, pe când mortalitatea rurală a crescut cu doar 37.9%. Acest fapt este dubios, întrucât conform rapoartelor oficiale și mărturiilor celor ce-au supraviețuit, foametea a afectat în mare parte localitățile rurale. […]

Un fenomen răspândit în timpul foametei este o proporție mare a copiilor în rândurile victimelor. 30% dintre decesele înregistrate în 1946-1947 au fost copii cu vârsta până la un an.

 

O altă importantă categorie de victime o constituie familiile numeroase, unde tatăl a fost omorât în timpul războiului și nu mai poate furniza hrană pentru copii. Foamea a împins oamenii la acte de canibalism. Există rapoarte conform cărora cadavrele proaspete ale oamenilor ce au murit în mod natural erau folosite pentru hrană sau acte de omor pentru carne de om.

Largi aprovizionări cu hrană ca modalitate de a reduce foametea.

Sen a considerat că printre metodele luptei cu foametea cea mai importantă e aprovizionarea masivă cu hrană, indiferent de cauza ce-a declanșat foametea. Această politică de acumulare a stocurilor de alimente și grâne a fost cu succes implementată și a salvat multe vieți în condițiile când foametea amenința viețile oamenilor. Printre exemple se numără Anglia secolului XVII și URSS din anii 1936-1937.

 

Cu toate acestea, metoda nu este universal aplicabilă. Însuși Sen sprijină mai multe strategii de susținere, printre care crearea locurilor de muncă. El este conștient că un sistem de porționare ce se limitează la populația urbană nu va putea stopa foametea din zonele rurale, ce o poate, din contra, înrăutăți.

 

El a descris cum în Bengal în 1943, populația din Calcutta avea posibilitatea de a obține hrană prin intermediul porționării hranei și magazinelor „controlate”, pe când aproximativ 3 mln. de lucrători agricoli, fermieri, pescari și alți locuitori ai satelor, cei care au fost excluși din sistemul de porționare, au murit din cauza înfometării sau a bolilor.

 

Recomandarea unei masive aprovizionări cu hrană presupune ca autoritățile să privească foametea drept o prioritate. Prioritățile sovietice în anii 1946-1948 erau totuși diferite.

Prioritatea de top a politicii sovietice referitoare la alimentație era să faciliteze sistemul de porționare ca acesta să funcționeze eficient și să salveze vieți.

 

Cea de-a doua prioritate consista în a acumula stocuri de grâne după măsura posibilităților.

Politica sovietică practicată în 1946-1947 corespundea cu cele întrebuințate anterior. De exemplu, pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, puterea URSS obișnuia să hrănească forțele armate și să livreze hrană populației urbane, în special pentru Moscova.

 

Porționarea hranei nu era extinsă asupra populației rurale, nevoite să reziste fără ajutor. În mod asemănător, o reacție a autorităților sovietice în fața dificultăților alimentare a fost de a interzice comercializarea cu făină și pâine în localitățile rurale în anii 1939-1940.

Puterea sovietică avea mari probleme de susținere alimentară a localităților urbane, cu atât mai puțin cele rurale. De exemplu, în anii 1928-1933 și anii războiului civil, țăranii au fost în totalitate excluși din programul porționării hranei. Ei au fost lăsați să se descurce de sine stătător.

 

 

Totuși, în condițiile existente în URSS în anii 1946-1947, masiva cantitate de hrană aflată în mâinile statului este considerată de istoricii de astăzi una dintre cauzele foametei. În acele condiții, aprovizionarea cu hrană nu ajuta la stoparea foametei. De ce? Deoarece stocurile aflate în posesia statului reprezentau o cerință obligatorie pentru toți țăranii, siliți să-și predea proviziile.

 

În cel de-al doilea rând, statul folosea aceste cantități de hrană pentru a le exporta, în pofida foametei din interiorul Uniunii. Iar cei mai săraci, care aveau o mare nevoie de a obține hrană, erau excluși din sistemul de porționare.

Din alt punct de vedere, o mare cantitate de hrană, provenită în mare parte din zonele rurale, era transportată spre cele urbane și o parte a acesteia se pierdea pe parcursul deplasării sau depozitării.

Trebuie menționat, totuși, că autoritățile sovietice au slăbit ușor foametea din 1946-1947.

 

Au redus colectivizarea grânelor în 1946 pentru câteva regiuni teribil de afectate, cum a fost Moldova. Au împrumutat semințe câtorva regiuni ce trebuiau să fie întoarse cu dobândă după recolta anului viitor.

Autoritățile au asigurat distribuirea unor supe de pui în spitale, grădinițe și fermelor colective ca acestea să poată asigura recolta anului 1947. O parte a acestui ajutor a fost ineficient, întrucât a fost întors odată cu procesul de colectivizare forțată sau deturnat înainte de a ajunge la beneficiari.

 

Ajutor a venit și din partea organizațiilor străine. Organizația Națiunilor Unite pentru Reabilitare Administrativă (UNRRA) a livrat ajutor substanțial Ucrainei și Republicii Belarus – 250 milioane de dolari, o parte din această sumă fiind alimente și ajutor pentru reconstrucția de după război. Organizația Crucea Roșie și Organizația de caritate „Russian Relief” a transmis ajutoare Uniunii Sovietice în valoare de 31 de milioane de dolari. Fără acest ajutor, rata mortalității ar fi fost și mai înaltă.

 

Cu toate acestea, eforturile au fost inadecvate și nu au reușit să prevină mortalitatea substanțială.

Clasificarea foametei

Astăzi, istorici din Rusia, Ucraina și Moldova, ca Popov, Veselova, Țăran și Șișcanu învinuiesc autoritățile sovietice și politica de alimentare din acea perioadă pentru foametea din 1947.

 

Dacă taxele erau mai joase, colectivizarea mai puțin agresivă, dacă nu se exporta în asemenea cantități, dacă importurile erau mai substanțiale, dacă puterea folosea stocurile de grâne pentru a potoli foametea, dacă autoritățile nu acumulau grâne în perioada de maximă foamete, când oamenii mureau de înfometare, atunci probabil nu erau atâția morți. Totuși, este la fel de adevărat, că punctul culminant al foametei a fost în 1947 după o recoltă proastă din 1946.

 

Dacă e să admitem că vremea reprezintă un factor invariabil, iar politicile sovietice de alimentație – în stare de a fi schimbate, foametea a fost cauzată de politicile greșite.

 

Dacă se consideră politicile ca pe niște elemente invariabile, iar condițiile meteorologice ca pe un fapt dat, atunci foametea a fost cauzată de vremea proastă a acelui an. În viziunea autorului de față, în anii 1945-1953, politicile erau stabilite și factorul care determina dacă va fi sau nu foamete în acel an… era vremea.

 

Acesta este adevărul conducerii țariste.

 

 

 

Dacă cineva vrea să știe de ce a fost foamete în anii 1947, atunci răspunsul este seceta anului 1946 care a dus la recoltă proastă și, respectiv, deficit acut de hrană pe parcursul anului agricol 1946-1947. Pe de altă parte, dacă cineva vrea să știe de ce Uniunea Sovietică era vulnerabilă în fața foametei în anii 1945-1953, atunci răspunsul este diferit și rezultă din combinația a șase factori.

 

Primul – din motive geografice și meteorologice, unele dintre cele mai importante arii agricole erau predispuse unor secete severe.

Aceasta este o problemă binecunoscută a agriculturii rusești, ce datează înainte de formarea Uniunii Sovietice și este relevantă și după prăbușirea acesteia (cum ar fi seceta din 1998).

 

Un alt motiv ar fi taxele ridicate și colectivizarea forțată, ceea ce lipsea populația de posibilitatea de a-și furniza hrană. Standardele de trai ale populației erau joase, iar rezervele insuficiente pentru a le asigura supraviețuirea unui an cu o recoltă proastă.

 

Un alt factor decisiv au constituit restricțiile impuse de puterea sovietică ce interziceau proprietatea privată. La fel de important este nivelul producției agricole, care a fost deosebit de scăzut.

 

În perioada anilor 1953-1991, secetele recurente nu cauzau foamete, deoarece liderii post-staliniști au abandonat colectivizarea forțată, au urmat o politică bazată pe o relativă egalitate, au importat grâne în cantități mari și au stabilit drept prioritate menținerea și îmbunătățirea standardelor de viață.

Astăzi, merită să menționăm că după foametea din 1947 a urmat o cădere drastică a producției.

 

Din acest punct de vedere, ea diferă colosal de acele fenomene de foamete ce s-au întâmplat fără o scădere bruscă a disponibilității hranei. Foametea din 1947 poate fi clasată într-o categorie alternativă asociată cu un declin acut al producției domestice de alimente.

Totuși, pentru precizie, e bine să facem diferența dintre cele două tipuri de perioade de foamete.

 

Primul tip de foamete se întâmplă atunci când nu există o realizabilă împărțire a hranei disponibile ce ar putea preveni foametea. Cel de-al doilea tip de foamete este atunci când în pofida declinului disponibilității de hrană există politici care ar fi putut preveni catastrofa.

 

Foametea din 1947 se clasează în cea de-a doua categorie.

Totuși, acest mod de abordare a problemei ne ajută să înțelegem foamea din 1947 în câteva feluri. În primul rând, cei care au murit nu au avut „dreptul la hrană”, cum ar fi zonele rurale. Cei care au avut acces la alimente – în mare parte aglomerațiile urbane, angajatorii ce beneficiau de porțiile oferite de stat – au supraviețuit.

 

Decesele din cauza foametei nu au fost o consecință a unui dezastru natural, ci au fost mediate de către sistemul sovietic de guvernare. Dacă politicile puterii erau să fie diferite, foametea putea fi evitată în ciuda secetei acelui an.

Sursa cersipamintromanesc

Stramosii

Stramosii