joi, 29 decembrie 2016

Noduri in gospodarie

sâmbătă, 24 decembrie 2016

RETETE VECHI DE RACORITOARE: BRAGA

Asaltul bauturilor racoritoare chimizate,acidulate si chiar daunatoare sanatatii,ma face sa ma gandesc la ce   bauturi racoritoare erau in vremea cand romanii nu auzisera de marcile de sucuri care umplu rafturile magazinelor  de astazi.

Cati dintre noi au auzit de …braga si cati stiu ca este un adevarat izvor de sanatate prin vitaminele si mineralele pe care le contine.?Cati dintre noi au baut braga?Dar cvas ?

Hai sa incercam sa preparam braga in casa si pe urma sa o comparam cu racoritoarele noastre cele de toate zilele.

Fara “E’-uri,fara coloranti,fara aditivi de gust…

Ingrediente: 1 kg cereale (grâu, orz, secară, porumb etc.) în cantităţi egale, 2 kg mălai.

Preparare: Cerealele se pun într-un vas cu puţină apă. Vasul se acoperă cu un şervet şi se ţine la loc călduţ spre a grăbi încolţirea. Se scurge bine apa, iar seminţele se pun la uscat pe tăvi de plastic sau pe tăvi emailate.

 După uscare, se macină prin maşina de tocat carne, maşina de nuci sau râşniţa de cafea.

Ceea ce se obţine este malţul. Malţul se amestecă bine cu mălaiul şi se pune într-o oală cu apă care fierbe (nu trebuie să fie o cantitate prea mare de apă, în aşa fel încât să se obţină o pastă consistentă), amestecând continuu, pentru o bună uniformizare.

Din această pastă se fac turte cu diametrul de 10-15 cm care se pun pe o tavă la cuptor, la foc iute, până se rumenesc, apoi se scot şi se lasă să se răcească.

Se rup bucăţele mici şi se aşează într-un vas (de preferat din lemn, cu cana de scurgere) cu o capacitate de 10-12 litri. Peste turte se toarnă o cantitate de 6 litri apă fiartă.

Se lasă 2-3 zile la fermentat, după care braga e gata.

Aceleaşi turte se mai pot folosi o dată, punându-se însă apă mai puţină (cca 4-4,5 litri). E recomandat ca la gura de scurgere a vasului să se pună crenguţe, ca să nu se înfunde ieşirea.

În Moldova, braga se prepară din 2 kg tărâţe de grâu, care se amestecă cu 1 kg mălai, până se obţine un aluat. Toate acestea se amestecă pe lopata de la cuptor şi apoi se pune la foc.

După ce se coace, se scoate din cuptor şi se pune la dospit într-un butoi de lemn. Se frământă, se adaugă apă, drojdie şi se lasă apoi timp de 4-5 zile.

După ce se scoate din butoi, se strecoară (să nu aibă crupe) şi se pune într-o cană de lut sau de sticlă, în care se adaugă zahăr.

Datorită simplităţii preparării, în limba română a intrat expresia “ieftin ca braga”

Braga este o băutură care conţine vitamina A şi patru tipuri de vitamina B , precum vitaminele C şi E.

În timpul fermentaţiei, in braga se produce acid lactic ,un tip de acid  rar intalnit în produsele alimentare  care ajută digestia şi este  de asemenea, recomandat pentru proprietatea sa de stimulent al secretiei de lapte la femei dupa nastere si ca sursa  de valoare de  vitamine si saruri minerale in alimentatia sportivilor.

ANCHETĂ: MAFIA USTUROIULUI DIN CHINA – dezvăluiri complete! Este tratat chimic SĂ NU ÎNCOLȚEASCĂ și se cultivă cu PESTICIDE CARE-I OTRĂVESC PE ROMÂNI!

Din evidențele ANAF și cele ale Institutului Național de Statistică reiese că în ultimii doi ani au fost aduse din China doar 210 tone (210.000 de kilograme) de usturoi. Agrointeligența – www.agrointel.ro a aflat însă că importurile legumei chinezești sunt de cel puțin opt ori mai mari – peste 1.700 de tone de usturoi care au ajuns în România au avut origine chinezească. Produsul asiatic este tratat chimic cu substanțe nerecomandate și chiar interzise în UE.
Usturoiul chinezesc care ajunge mai ales în supermarketurile și hipermarketurile românești, dar nu numai, este unul controversat din punct de vedere al sănătății produsului. Este tratat cu pesticide, gazat cu inhibitori de creștere, interziși în UE și SUA. Mai mult, pentru a ascunde originea sa, și pentru a nu speria cumpărătorii, multe importuri sunt trecute mai întâi prin spațiul comunitar, de unde apoi este adus în România ca și cum ar fi un produs din Uniunea Europeană.
Datele APIA contrazic cifrele statistice oficiale
Concret, datele de la intrarea în țară aflate în posesia Autorității Vămilor și ale Administrației Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), raportate la Institul de Statiscă, relevă că în anul 2015 au ajuns în România doar 26 de tone de usturoi chinezesc. Anul următor, au mai fost importate, oficial, alte 187 tone din China.
Însă, conform reglementărilor europene, firmele care fac importuri de usturoi trebuie să declare și la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) țara unde este crescut usturoiul care ajunge în România. Asta pentru statele din afara spațiului comunitar, pentru restul – importurile sunt considerate schimburi intracomunitare.
Din datele de aici, de la APIA, rese că în ultimii doi ani au intrat în țară aproape 1,7 milioane de kg (1.700 de tone) de usturoi care a fost crescut în China.
Tratat chimic să nu încolțească
Gheorghe Vlad, producător de legume din zona București-Ilfov, ne-a explicat că usturoiul din China este tratat chimic și este nepotrivit pentru consum. Asta pentru simplu fapt că dacă este lăsat mai multe zile la soare, spre exemplu, el nu dă semn că încolțește. “Produsele de acest gen importate din acest stat din Asia este unul gazat, trata chimic, asta pentru a rezista cât mai mult. Nu trebuie analize, se poate observa cu ochiul liber prin simplu fapt că acest usturoi nu încolțește”, stabilește sigur acesta.
Cu toate acestea, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a refuzat să ne precizeze oficial, până în acest moment, dacă a verificat loturile de usturoi din China pentru a ne transmite dacă leguma este sigură pentru consum sau nu. Reprezentanți ai instituției ne-au precizat că în ultimii doi ani au fost testate anumite loturi, însă nu s-a putut ajunge la vreo concluzie pentru că leguma din China nu are rădăcini, acestea fiind îndepărtate.
China și iar China
În anul 2015, APIA a emis licențe de import usturoi în cadrul contigentelor tarifare și în afara contingentelor tarifare (ímporturi din țări din afara UE – n.r.) pentru o cantitate de 995 de tone, ni s-a transmis din partea instituției. “În perioada 1 ianuarie 2016-1 decembrie 2016, APIA a emis licențe de usturoi în cadrul contingentelor tarifare și în afara contigentelor tarifare pentru cantiatea totală de 783 tone”, ne-au mai precizat reprezentanții agenției.
Toată cantitatea de usturoi importată în România în anul 2015 a avut ca țară de origine China. “În anul 2015, dintre operatorii economici mai sus menționați, doar Dar International a importat cantitatea de 66,51 de tone de usturoi având ca țară de origioe India, Deco Frucht a aimportat cantitatea de 60 de tone de usturoi cu origine Turcia, diferența de cantitate având ca țară de origine China”, ni s-a transmis din partea APIA.
Prețul sub cel din UE și șansa de a importa cantități mari din China sunt motivele pentru care usturoiul chinesc este prezent în Europa și implicit în România.
Traseul

În total, în 2015 au fost importate 3.250 de tone de usturoi din toată lumea, iar anul acesta, până la 1 decembrie, au intrat în țară 4.500 de tone din acest produs. Datele ne-au fost oferite de Institul de Statistică. Valoarea importurilor de la 1 ianuarie 2015 și până la 1 decembrie 2016 este de 16, 2 milioane de euro.

Ca un studiu de caz. În supermarketurile Lidl se găsește usturoi la legătură adus din Italia, de la firma Malvi Cervati S.a.s. Numai că legumă este crescută în China, conform etichetei legăturii de usturoi.

Se folosesc pesticide care au ucis oameni
Printre pesticidele folosite în China pe culturile de usturoi, conform unor rapoarte ale autorităților din Statele Unite, se regăsesc parathion și phorate. Acestea sunt două substanțe care au un efect devastator asupra corpului uman. Astfel, pentru ATSDR (Agency for Toxic Substanes and Disease Registry), instituție aflată în subordinea Departametul de Sănătate din Statele Unite, parathionul este un pesticid foarte toxic care este folosit în culturile de usturoi.
Mai mult, reprezentanții Pesticide Action Network (PAN), o asociație de profil tot din Statele Unite, consideră că parathionul este unul dintre cele mai periculoase pesticide. Acest produs a otrăvit, afectând sănătatea, peste 650 de agricultori din 1966 și până acum din Statele Unite. Dintre aceștia, 100 de fermieri otrăviți au și murit.
De altfel, acest produs este interzis chiar și în Uniunea Europeană din 2003 prin Regulamentul 304 din anul respectiv privin importul și exportul de pesticide.
Însă, cum pesticidele sunt folosite în China, usturoiul ajunge în Europa ca bun pentru consum pentru simplu fapt că leguma are îndepărate “mustățile”, rădăcinile care ar proba folosirea sau nu a unor pesticide periculoase, ne-a explicat un specialist de la ANSVSA.
Mai mult, Gheorghe Vlad, ne-a precizat că produsul din China este tratat cu inhibitori de creştere care au la bază hormoni sau diverse substanţe chimice. Asta pentru a putea fi depozitat pe perioade lungi.
Usturoiul chinezesc ajunge în supermarketurile și hipermarketuri
Leguma condiment ajunge în special în marile magazine:
Mega Image
– Susține că oferă usturoi românesc
Cora
-Oferă usturoi chinezesc
Profi
-Oferă usturoi chinezesc
Lidl
-Oferă usturoi chinezesc
Penny Market
-Oferă usturoi din România, Spania sau China.

Bere facuta in casa

Etapele necesare producerii a 23 L de bere cu ajutorul Kitului de Bere:
  • Se dizolva 1 kg de zahar in 3 litri de apa fierbinte;
  • Se igienizeaza recipientul de fermentare (galeata alba) cu o solutie de Metabisulfit de Potasiu 1 lingura la 1 L de apa rece;
  • Se monteaza caneaua de plastic la Recipientul de fermentare
  • In apa in care s-a dizolvat zaharul, se dizolva si Maltul si drojdia ce se gaseste in capacul cutie cu Malt;
  • Solutia astfel obtinuta se transfera in Recipientul de fermentare;
  • Se mai adauga 19-20 L de apa curata;
  • Se lipeste Termometrul Banda pe exteriorul Recipientului de Fermentare. Temperatura optima de fermentare este de 24-28 grade;
  • Se monteaza capacul recipientului in care se monteaza Minifierbatorul. In Minifierbator se pune putina solutie de Metabisulfit de Potasiu;
  • Se lasa la fermentat;
  • Dupa ce nu mai ies bule prin Minifermentator se trece la a etapa imbutelierii;
  • Cu ajutorul canelei se umplu sticlele cu bere;
  • Cu ajutorul masurii de plastic se adauga putin zahar, necesar refermentarii berii in sticla;
  • Sticlele se capseaza cu ajutorul Aparatului de Capsat;
  • Se lasa la maturat cel putin 2 saptamani, timp in care are loc o refermentare a berii in sticla.
Kitul de bere este compus din: Recipentul de Fermentare, Metabisulfitul de Potasiu, Minifierbatorul, Termometrul Banda, Capsele, Aparatul de Capsat, Masura de plastic.

Vinificatie vin rosu sau alb aromat

Echipamentele si produsele necesare vinificarii si etapele acesteia:
  • Un Zdrobitor model ENO 3 MANUAL SMALTO sau ENO 3 SMALTO cu motor;
  • Zdrobitorul se pune pe o Cada de 500 L, unde se aduna mustuiala. In mustuiala se aplica tratamentul cu Dioxid de Sulf si apoi se incorporeaza Enzima de Maceratie.
  • Pentru o buna fermentare se foloseste Drojdia Selectionata
  • Mustuiala se lasa la macerat 1-3 zile la vinurile Albe Aromate si 3-5 zile la Vinurile Rosii;
  • Mustuiala macerata si partial fermentata se muta apoi in Teascul Manual TM, cu ajutorul unei galeti;
  • Cu ajutorul Teascului Manual TM se face stoarcerea, mustul rezultat adunandu-se intr-o Cada de 100 L;
  • Din Cada de 100 L, cu ajutorul Electropompei, mustul se muta in Cisterna de Inox unde va continua sa fermenteze;
  • Dupa fermentare se face primul pritoc si se va indeparta drojdia.
  • In cazul Vinului Alb Aromat se face bentonizarea cu ajutorul Bentonitei DERITON. Dupa bentonizare se face al doilea pritoc, in urma caruia se indeparteaza bentonita;
  • Se incepe operatiunea de filtrare a vinului cu ajutorul Filtrului COLOMBO si al Placilor Filtrante AF;
  • Filtrarea se face Medie, Fina si Sterila. Vinul, rezultat in urma filtrarii, se poate consuma ca atare sau se poate imbutelia;
  • Imbutelierea se poate face:
    • la Bag-In-Box cu ajutorul Echipamentului Umplere BIB (cu pistol dozator si cantar), Punga BAG-IN-BOX cu vin se pune intr-o Cutie de Carton adecvata;
    • la Sticla cu ajutorul Monoblocului de Umplere si a unui Dopuitor Manual. In cazul imbutelierii la sticla se foloseste un Dop de Pluta.
    •  Vedeti aici de ce aveti nevoie

Incalzirea locuintei | Puterea Calorica a Lemnului

Lemnul de foc este o sursa comuna de energie pentru incalzire prin ardere in sobe, seminee, centrale termice sau pentru utilizare la prepararea mancarii in cuptoare de restaurante/pizzerii sau la gratar.
Ca putere calorica, esentele tari, nerasinoase sint cele care au randamentul cel mai bun. In ordinea descrescatoare a utilizarii lor si a puterii calorice tipurile de lemn utilizate pentru ardere conventionale sunt:
  • Fag, stejar, carpen – 4,1 kWh/kg sau 2100 kW/mc
  • Artar, Mesteacan – 4,2 kWh/kg sau 1900 kW/mc
  • Plop, Salcie – 4,1 kWh/kgsau 1200 kW/mc
  • Pin – 4,4 kWh/kg sau 1700 Kw/mc
  • Molid, Brad 4,5 kWh/kg sau 1500 kW/mc
Puterea calorica depinde mult de umiditatea lemnului, evident, cel uscat avand o putere mai mare, in acest sens existand 3 clase diferite pentru umiditate:
  • >35% – ( lemnul de esenta tare pierde pana la 40 % din randament)
  • 20% – 35 %
  • < 20 %
De retinut :
  • umiditatea lemnului uscat industrial nu ramane la nivelul de 8 % cit folosesc fabricile de mobila in productie, lemnul absorbind inapoi umiditate din aer
  • depozitarea e recomandat sa fie facuta protejat de ploaie sau zapada, in zone ventilate, aerisite
  • centralele moderne permit alimentarea cu lemn debitat la dimensiuni impuse care asigura autonomie pana la 36 de ore
  • semineele care au in constructie serpentine pentru circuitul de incalzire asigura pe linga caldura directa si o sursa suplimentara de incalzire a caloriferelor, iar un sistem semineu + pompa de circulatie + centrala termica + unitate de control comandata de termostat poate asigura confortul termic, comutand automat intre echipamente in functie
  • lemnul se comercializeaza in general la pret / metru ster. Un metru ster echivaleaza aprox 0,7 mc. Depinde cel mai mult de lungimea elementelor.
  • pt o centrala de 35 kW consumul mediu este de 9 kg/h, adica 1 mc=1,4 metri steri asigura 83 ore de functionare.
  • Un Camion Saviem poate transporta cam 10-12 metri steri de lemn, sa aveti grija sa nu platiti pret de metru cub si sa vi se livreze metru ster.

  • stiva de lemn de fag

luni, 5 decembrie 2016

CREȘTEREA ALBINELOR: Lucrări OBLIGATORII în luna DECEMBRIE!

Prima luna de iarna calendaristica se manifestă de obicei cu ninsoare, vânt, viscol, îngheţ şi umiditate crescută. Deşi luna decembrie este o perioadă de inactivitate în ciclul biologic al albinelor, apicultorul are posibilitatea să-şi orienteze mai mult acţiunile către activităţi de atelier, activităţi de informare si perfectionare în apicultură sau activităţi de dezvoltare prin valorificarea a produselor apicole obţinute în sezonul anterior, achiziţionarea de noi materiale necesare pentru sezonul următor.
Cu toate acestea, în anumite perioade ale lunii apicultorul trebuie să aibă în vedere şi o serie de activităţi ce ţin de stupină:
– Supravegherea şi controlul modului cum iernează familiile de albine o data la 2-3 saptămâni, prin controale auditive (ascultare) pentru perceperea şi interpretarea zumzetului albinelor şi aprecierea resturilor găsite (pe foaia de control a stupului sau în urma preluării cu ajutorul unei sârme îndoite în unghi drept). Experienţa ne va ajuta în aprecierea cat mai corectă a zumzetului si deci a stării de sănătate a familiilor de albine.
– Intervenţiile în stup se vor face în spaţii încălzite numai atunci când se constată lipsa rezervelor de hrană, îmbolnăvire sau alte stări anormale care nu pot fi înlăturate în condiţii de stupină.
– Mortalitatea exagerată în urma analizei foii de control arată faptul că familia de albine fie a iernat cu prea multe albine vârstnice fie ca urmare a uzurii organismului cauzată de boală.
– Prezenţa albinelor mucegăite, umede arată că în stup există o ventilaţie precară.
– Albinele cu abdomenul umflat şi petele de diaree la urdiniş sau pe scandura de zbor arată că în stup sunt provizii de calitate proastă sau condiţiile de iernare sunt nefavorabile neliniştind albinele şi sporind consumul de hrană. Această situaţie poate crea premiza apariţiei nosemozei.
– Prevenirea deranjării şi neliniştirii albinelor de păsări de curte, ciocănitori, piţigoi.
– Înlesnirea şi supravegherea unor zboruri spontane de curăţire ale albinelor în ferestrele calde ale lunii (când temperatura depăşeşte 13-14ºC) după ce vatra a fost curaţită de zăpadă şi albina moartă de la urdiniş a fost îndepărtată, pot fi ridicate capacele şi salteluţele stupilor pentru ca razele soarelui să încălzească direct podişoarele. În limita posibilităţilor stupii umbriţi pot fi mutaţi în locuri însorite.
– Îndepărtarea fără zgomot a zăpezii şi a gheţii formate pe scândurelele de zbor şi pe capacele stupilor.
– Protejarea stupinei contra curenţilor reci de aer prin perdele, garduri realizate din diverse materiale anterior.

În atelierul stupinei se vor face o serie de lucrări necesare pregătirii sezonului următor:
– reparaţii ale elementelor componente ale stupului;
– depozitarea în condiţii sigure a surplusului de corpuri, caturi, rame, faguri.
– curăţirea, răzuirea resturilor de ceară şi propolis cu dalta apicolă şi cuţite speciale precum şi dezinfectia materialului apicol prin metoda flambării sau metoda chimică cu diverse substanţe dezinfectante.
– pregătirea ramelor prin însarmare, aprovizionarea cu faguri artificiali.
– pentru apicultorii profesionişti care vor să-şi dezvolte stupina este importanta stabilirea unui plan judicios conceput, realist pentru sezonul apicol următor în funcţie de care se va stabili necesarul de materiale şi echipamente apicole de achizitionat .
– participarea la cursuri şi conferinţe, procurarea de materiale de documentare (reviste, cărţi).

Plantări în livadă: de ce nu se prind pomii fructiferi. 10 greșeli de evitat!

Plantarea pomilor fructiferi necesită mare atenție și mai ales informare în prealabil astfel încât fiecare puiet pe care l-ați pus în pământ să se prindă și să devină un pom sănătos și productiv. Pentru a vă asigura că, deși fără experiență, pomii se prind de la prima încercare, trebuie să țineți cont de anumite reguli. 

Cele mai frecvente greșeli pe care le fac pomicultorii atunci când vine vorba despre plantarea pomilor fructiferi încep de la săparea gropilor până la primele tăieri care se fac la puietul de abia plantat. Pentru a evita astfel de greșeli, vă facem un top al acestora pentru a putea să le evitați pe viitor:
1.Nu săpați groapa pentru pomi de pe o zi pe alta! 
Un punct foarte important atunci când plantezi pomi fructiferi este să ții cont de săparea gropilor. Cu cât sunt săpate cu câteva luni înainte, cu atât mai bine, deoarece se sterilizează locul unde vei pune pomul fructifer. Orice carte de specialitate în acest domeniu recomandă săparea gropilor din luna august pentru plantările de toamnă.
2. Nu faceți gropi mici!
Pentru a se prinde bine pomul și a avea loc să își dezvolte rădăcinile cum trebuie, aveți nevoie ca gropile să fie mari. Mărimea gropilor este variabilă în funcţie de gradul de mobilizare al terenului, și anume de la 30x30x30cm în teren desfundat, până la 60x60x40cm în teren nedesfundat. Când se sapă groapa, pământul de la suprafață se pune într-o parte a gropii, iar cel de la fund în cealaltă.
3. Nu plantați pomul fără să fasonați rădăcinile!
Trebuie să țineți cont că pentru a avea pomi buni de plantat aceștia au nevoie să fie fasonați la rădăcină. Așadar, se înlătură părțile vătămate sau se netezesc rădăcinile fiecărui pom în parte cu 3-4 cm. Rădăcinile foarte subțiri, mai subțiri de 3 mm adică se scurtează la 7-8 cm, se suprimă de la bază dacă sunt uscate la plantare.
Astfel, fasonarea nu ajută neapărat la scurtarea rădăcinii, cât la păstrarea pomilor cât mai sănătoși și bogați. Dacă achiziționați pomi fructiferi prin curier, aceștia trebuie să stea cu rădăcinile în apă cam 1-2 ore pentru rehidratare.
4. Nu cumpărați material săditor fără să vă informați despre pepiniera/furnizorul respectiv! 
Este indicat ca materialul săditor să fie procurat  din pepiniere consacrate, recunoscute oficial şi controlate, care garantează autenticitatea, calitatea şi sănătatea pomului. Trebuie să fie aleși pomii cu rădăcinile cât mai dezvoltate și intacte, cu lemnul ramurilor copt și muguri bine formaţi, preferându-se cei care au numeroase ramuri laterale sau anticipaţi, la care se poate forma scheletul pomului și implicit intrarea timpurie pe rod.
Efectul plantării unor astfel de pomi constă în formarea rapidă a coroanelor  și  începutul fructificării  încă din anul 2 sau 3, obţinându-se o producţie însemnată de  fructe încă din anul 4 de la plantare.

5. Nu plantați dacă pământul este înghețat! 
Trebuie să știți că perioadele de plantare sunt: primăvara devreme sau toamna târziu înainte ca pământul să inghețe și iarna, atunci când solul nu este acoperit de zapadă, nu este înghețat și temperaturile sunt de cel puțin 2-3 grade Celsius.
Cel mai bine este să plantați pomii toamna fiindcă acum au suficientă rezervă pentru apă, orele de frig la care sunt expuși determină fructificarea în anul următor dacă pomul este în vârsta de 2-3 ani, în plus faptul ca este expus la temperaturi joase, călește pomul iar primăvara veți fi siguri dacă acesta s-a prins sau nu și daca trebuie înlocuit.
6. Nu plantați pomii prea adânc, dar nici prea superficial!
Pomii nu trebuie să fie plantați prea adânc, caz în care aceștia cresc greu, nu se dezvoltă cum trebuie lăstarii, ci apar niște rozete mici de frunze. Dacă sunt plantați mai la suprafață se riscă uscarea lor în condiții de secetă.
La pomii altoiți pe puieți din semințe, regula generală este ca după așezarea pământului în groapă, coletul să fie situat la nivelul solului. Pomii altoiți pe portaltoi vegetativi se pot planta puțin mai adânc decât au fost în pepinieră, pentru a realiza o zonă mai mare de înrădăcinare a portaltoiului, dar punctul de altoire să rămână totuși cu câțiva centimentri (2-3 cm) deasupra solului pentru a evita o eventuală trecere a altoiului pe rădăcini proprii.
7. Nu adăugați îngrășământ pe bază de azot!
Aceasta provoacă arsuri rădăcinilor. Dacă nu aveți pământ prea bogat, puteți adăuga cel mult gunoi de grajd bine fermentat, vechi de 3-5 ani.
8. Nu uitați să udați pomul, imediat după plantare!
În copcă se toarnă 1-2 găleți de apă care va drena granulele de pământ între rădăcinile pomului și va elibera aerul prevenind apariția mucegaiului. După ce apa a pătruns în sol, se trage tot pământul în jurul pomului sub formă de mușuroi spre a proteja pomul de îngheț.
9. Nu plantați pomii prea aproape unul de celălalt!
Distanțele de plantare sunt de 3,5 – 4,5 m minim între rânduri și între pomi pe rând pentru a asigura spațiul de lumină necesar. Pentru nuci sunt necesari 8 m, de exemplu, distanțe de plantare. Nu se recomandă plantarea în văi înguste, cu curenți de aer puternici, în zone cu înghețuri târzii de primăvară frecvente. De asemenea se recomandă folosirea a cel puțin 2-3 soiuri din aceeași specie  pentru o mai bună polenizare chiar dacă s-au creat soiuri autocompatibile.
10. Nu lăsați pomii fără să le aplicați tăieri imediat după plantare!
Tăierile impulsionează prinderea și puterea de creștere. trebuie știut că în momentul scoaterii puietului din pepinieră, sistemul radicular se rănește mai mult sau mai puțin. Astfel rădăcinile rănite nu pot susține coroana, motiv pentru care plantele nu se prind. Așadar volumul coroanei se reduce cel mai ușor tot înainte de plantare. Această operațiune se face după regulile tăierilor generale. În consecință, ramurile mai slabe se lasă mai scurte iar cele mai viguroase, mai lungi. Ramurile rănite, bolnave, încrucișate sau crescute în interior se elimină de la inel. Tăierile se fac de la inel sau la mugurii cu orientare spre exterior.

Dispozitiv de curatat rama cu miere

Dispozitiv de curatat rama cu miere

Ultimele clipe ale Elenei Lupescu

A trăit ca femeia care l-a vrut şi l-a avut pe omul-rege. A murit ca femeie a lui. În ultimele clipe şi-a strigat mama de trei ori, în trei limbi străine, dar nu şi în română. Împotriva uzanţelor, a fost condusă pe ultimul drum îmbrăcată în rochie de culoarea cerului. Mărturii în exclusivitate despre ultimele clipe ale vieţii Elenei Lupescu, cea care i-a stat alături regelui Carol al II-lea, culese de la prietena în braţele căreia a murit Duduia şi de la alţi apropiaţi, din Estoril ­ tărâmul portughez unde cei doi şi-au trăit până la sfârşit povestea de dragoste.


Prima impresie, o dată ce ajungi în gara Cais Do Sodre, în partea sud-vestică a Lisabonei, este aceea că tot oraşul merge la plajă, la ocean. Din sfert în sfert de oră, doar 1,70 euro şi 40 de minute te despart de cele mai faimoase staţiuni estivale de pe coasta portugheză a Atlanticului. 

Curând, Lisabona rămâne în urmă, privindu-te din gară cu dorinţa revederii cât mai grabnice... Oceanul pe stânga, leandrii sălbatici pe dreapta şi amintirile rămase acasă te urmăresc tot drumul până în Estoril. Staţiune de lux devenită celebră prin prezenţa atâtor capete încoronate, dar şi a poveştilor de dragoste... Cea dintre regele României Carol al II lea şi Elena Lupescu rămâne cu siguranţă specială. Estoril - locul în care Carol al doilea îi spunea "Duduii" în fiecare dimineaţă că e picătura lui de rouă. Duduia... 

S-a născut în luna septembrie, sub semnul zodiacal al aprigei Fecioare, iar vremurile şoptesc şi acum pentru ea, la Estoril, "meu amor, meu amor, meu corpo em movimento minha voz à procura do seu próprio lamento...". Biografia i-a fost scrisă şi rescrisă în funcţie de capriciile istoriei. Chiar şi în privinţa numelui ei real au existat controverse: Elena Lupescu, fosta Tâmpeanu (prin căsătoria cu un ofiţer român), s-ar fi numit de fapt Magda Wolf sau Duta Grunberg. 

Mai numeroase i-au fost poreclele: "Înalta Doamnă", "Femeia nefasta", "Duduia", "Lupeasca"... Susţinea conversaţii de excepţie, era un ciudat amestec de femeie fatală, domnişoară şi curtezană, era încăpăţânată, dar bună la suflet, era elegantă, avea pielea albă şi părul roşcat (uneori blond...), o femeie prea modernă pentru timpul său. 

Cu acest coctail ucigător l-a cucerit pe Carol al II-lea, personaj carismatic, cu slăbiciuni, deşteptăciuni enciclopedice, eleganţe neînţelese şi nesătule erotisme. Zice-se că s-a cunoscut cu monarhul în ziua de 14 februarie (de Ziua Îndrăgostiţilor) 1925, la cinematograful Fundaţiei Culturale Regale, unde rula filmul "Nibelungii", prin intermediul lui Posmantir, un fotograf de albume deocheate. După căsătorie, la fiecare 14 februarie cei doi amorezi aveau să-şi serbeze ziua când s-au cunoscut. O legătură începută în anii '20, legalizată prin căsătorie în 1947, curmată de moartea lui Carol în 1953 şi apoi moartea ei în 1977. 


LA "REI CAROL"
Cu toate acestea, dacă cineva crede că localnicii devin o enciclopedie când aud de numele monarhului român se înşeală. Cu mare greutate am găsit pe cineva care ştia pe unde se află Vila"Marrysol" (de fapt, "Mar e Sol" - adică Mare şi Soare), cea în care cei doi amorezi regali s-au stabilit la un moment dat. Aici, prima surpriză. Pe zidul ce înconjoară clădirea căutată străluceşte în soare o plăcuţă din aramă unde scrie citeţ, cu litere de-o şchioapă, negru pe galben-roşcat: "Rei Carol". Aşa cum se numeşte acum nu neapărat vila cu încărcătură istorică, ci condominiul în toată regula, ce s-a ridicat în jurul ei. A doua surpriză o constituie aspectul exterior. 

Ne-am aşteptat la o clădire pe care trecerea vremii să-şi fi pus amprenta. Din contră, totul în jur e strălucitor, iarbă proaspăt tunsă, pereţii impecabili, iar pomul - de-o vârstă cu casa, (la umbra căruia Carol chiar îi spunea "Duduii" în fiecare dimineaţa că e picătura lui de rouă), mai falnic şi mai îngrijit decât oricând. A treia şi cea mai plăcută surpriză ne-a furnizat-o administratorul propietăţii - o doamnă cu aspect de fotomodel, dar care nu vorbea decât portugheza - şi  care, atunci când a înţeles că venim tocmai din România pentru casa aceasta, ne-a spus aproape silabisind, de-am înţeles în sfârşit din prima: "Aguardar aqui para Mikaela". 

Şi aşteptarea s-a dovedit a fi cu folos, fiindcă aşa am cunoscut-o pe singura româncă propietară a unui apartament în condominiul "Rei Carol", pe doamna Mihaela Georgescu - Delafras. A plecat din România pe când avea 21 de ani (în 1971) şi şi-a întemeiat o familie în străinătate. A fost pe rând profesoară de engleză în Suedia şi a predat literatură şi istoria în America, ţară unde a terminat un masterat la prestigioasa universitate Harvard. Cum a ajuns aici, la Estoril? Întâlnirea cu Portugalia a avut loc în urmă cu câţiva ani, Mihaela alegând să îşi continue pe pământ lusitan activitatea educaţională şi de cercetare a istoriei. "Se poate spune că această casă m-a ales pe mine şi nu invers. Am găsit, ca şi dumneavoastră, fosta reşedinţă a regelui Carol al II lea. Am văzut că sunt apartamente de vânzare, cei de aici m-au rugat să le vizitez şi m-am decis să cumpăr." 

Un apartament, dintre cele 22 existente acum în complexul imobiliar, se poate ridica în prezent la aproximativ 300.000 de euro, iar închirierea lui, în funcţie de dotări, la 1.000-2.000 de euro pe lună. În preţ intră toate facilităţile actuale: acces la piscina care a luat locul fostului teren de tenis, sistemul de pază, acces la veselă, tacâmuri, precum şi la spaţiile comune, unde se pot primi musafirii sau servi masa. Înainte de a fi cumpărată de Carol ­ şi se pare că a contat mult numele "Mar e Sol", adică tot ce voia să îi ofere iubitei sale - clădirea adăpostea un hotel mic, dar de lux. 

După moartea Elenei Lupescu, în 1977, casa a stat părăsită vreme de zece ani. Apoi a fost cumpărată de o celebră bancă şi modificată la forma actuală. Camerele vilei, biroul de lucru, sufrageria, salonul roşu toate au fost transformate spre a deveni spaţii comune, legate de noile apartamente şi folosite de locatarii condominium. De Carol nu mai aminteşte decât plăcuţa de la intrare, iar de perechea de îndrăgostiţi doar mobilele disparate, cumpărate pe bucăţi de actualii propietari.

Mihaela consideră că e destin faptul că se află aici. Cum tot destin poate fi şi întâlnirea noastră cu Marianne Muller. Prietena în braţele căreia a murit Elena Lupescu. 
PRIETENA PRINŢESEI ELENA
Pe Marianne Muller nu ţi-o poţi închipui altfel decât făcând bine celor din jur, întruchiparea bunului samaritean. Pare vecinul ideal, gata să ajute în orice moment fără a da senzaţia că o face ostentativ şi fără a încălca intimitatea cuiva. A venit în Portugalia din America în 1963, însoţindu-şi soţul, constructor de poduri, şi poate spune că în minunăţia care uneşte malurile Râului Teju, după exemplul celebrului pod din San Francisco, este mai mult decât o fărâmă din viaţa ei.  

Este pentru prima dată când vorbeşte presei despre clipele morţii Elenei Lupescu, dar o face clar şi fără emoţie, trădându-şi prin rigurozitate descedenţa germană. "Întâlnirea mea cu Prinţesa Elena, noi aşa îi spuneam aici, a avut loc în '73", spune Marianne, care nu îşi divulgă vârsta pentru că, nu-i aşa, e o doamnă. Şi încă una din alte vremuri. Primul lucru care a impresionat-o la vecina ei a fost părul, de un blond cu totul aparte, parcă ar fi fost pictat, şi care a devenit mai frumos o dată cu trecerea anilor. Marianne a fost prezentată familiei regale de către Prinţesa Kira de Hohenzollern, după toate regulile ceremoniilor oficiale, devenind, după moartea lui Carol al II-lea "nu numai cea mai bună prietenă a Elenei, dar şi ultima şi totodată singura familie a Prinţesei", adaugă riguroasa doamnă. Dacă era o femeie frumoasă? "Cu siguranţă se poate spune că era deosebită şi că avea darul de a aduce energie pozitivă celor din jur", suibliniază Marianne.

În scurt timp au devenit aproape nedespărţite, nelăsând să treacă o zi fără să bea ceaiul împreună, să meargă la spectacole sau la cumpărături în Lisabona. "A fost Elena Lupescu fericită aici?" "Se poate spune că da. În orice caz, mult mai fericită decât în America de Sud, unde nu s-a acomodat niciodată şi unde credea că o să moară. Aici, în Portugalia, s-a întâmplat să fie acceptată şi de familiile regale ale Europei, ceea ce în alte părţi nu s-a întâmplat. În orice caz, după moartea soţului ei a fost o femeie singură, dar nu singuratică, împărţind energia de care aminteam celor din jur."

Cea mai puternică amintire legată de Prinţesa Elena este aceea legată de ultimele ei clipe. Se poate spune că a murit în braţele Mariannei, aceasta fiindu-i la căpătâi, aşa cum i-a fost alături în fiecare zi de când s-au cunoscut. "Şi acum mă cutremură amintirea aceasta", spune doamna Muller. "În acele secunde, de dinainte, şi-a strigat mama, vorbind în germană, portugheză şi franceză." "Când i-a murit câinele preferat (Prinţesa Elena iubea foarte mult animalele), nu numai că a fost foarte afectată, dar a dat de înţeles că ştie că va muri şi ea curând, lucru care s-a şi întâmplat după câteva zile. Ţin minte că Amalia, bucătăreasa prinţesei, a insistat să o îmbrăcăm în negru, conform uzanţelor. Eu am spus nu, şi am ales una dintre rochiile ei preferate, de culoare albastru deschis, precum cerul. Mă tot gândesc că poate am făcut o greşeală atunci, dar aşa am simţit. A plecat pe ultimul drum nu numai frumoasă, dar şi senină, aşa cum şi-a dorit", oftează imperceptibil  Marianne. 

Despre relaţia cu Regele Carol, ştie doar din ceea ce i-a povestit Elena. "Mi-a spus că o înconjura cu dragoste şi că nu putea sta despărţit de ea", iar faptul că, printre atâtea informaţii exacte, nu poate afirma cu certitudine dacă Prinţesa spunea că a fost "multă" sau "prea multă dragoste" între ei sintetizează cel mai bine, în doar câteva cuvinte, sentimentele ce au unit unul dintre cele mai controversate, dar şi invidiate cupluri din istoria României. Până ce cu adevărat doar moartea i-a despărţit...  
Continuarea în numărul viitor
DOREA SĂ CUNOASCĂ... UNIVERSUL! 
În 1940, Carol al II-lea este forţat să abdice şi ia calea exilului. Elena Lupescu îl însoţeşte. După fuga din ţară, Carol şi Elena Lupescu au călătorit prin America Latină, stabilindu-se în final la Estoril, Portugalia. S-au căsătorit în 1947 la Rio de Janeiro, însă după numai 6 ani regele moare de cancer, fiind înmormântat în capela regilor din Estoril. Elena Lupescu a trăit în Portugalia până la 30 iunie 1977. După septembrie 1940, Carol şi Duduia, aşa cum o alinta, au colindat Europa, Cuba, Mexicul şi Brazilia, traseu impus de Elena,  care dorea să cunoască... Universul! La 3 iulie 1947 i s-a îndeplinit şi ultimul capriciu: s-au cununat la Rio de Janeiro, eveniment după care a obţinut mult visatul rang de Alteţa Sa Regală, Prinţesa Elena de România. S-au stabilit apoi în Portugalia, la Estoril. 


IL CAPO DI TUTTI CAPI

Istoricii consemnează că cei mai înrăiţi după bani au fost Carol al II-lea, purtător al coroanei regale între anii 1930-1940, şi cea de-a treia consoartă a sa, Elena Lupescu. Din banii statului s-au plătit divorţul lui Carol de principesa Elena a Greciei şi cheltuielile refugiului în străinătate al cuplului Carol-Elena Lupescu. 

Duduia a jucat un rol important pe scena politică românească. Ea îl controla pe rege şi camarila formată în jurul acestuia. Elena îşi finanţa viaţa luxoasă cu banii primiţi de la diverşi oameni de afaceri, cărora le înlesnea favorul şi protecţia regelui. Revista Time relata în 1937: "În România, a cărei familie regală n-a fost niciodată considerată bogată ca să ţină un iaht de 1.350.000 dolari, cu atât mai mult să cumpere unul, cumpărarea acestuia (n.r ­ a iahtului lui Eduard al VIII-lea) a dus la concluzia zdrobitoare că Elena Lupescu este cea mai şireată făcătoare de bani din România. Se spune că ea şi-a format capitalul de la oamenii care voiau să obţină ceva de la Carol al II-lea, că a început să-şi depună la băncile din Bucureşti averea mobilă şi, în sfârşit, să aibă participare la industria-cheie a României, în special cea controlată de Guvern. Săptămâna trecută, abila fiică a negustorului de vechituri părea să-şi realizeze o ambiţie măreaţă: o a doua croazieră cu iahtul «Nahlin», care s-o facă cunoscută în întreaga lume". 

Era o femeie abilă, care ştia perfect să-şi joace cartea şi să-şi controleze prietenii şi duşmanii. Se pare că şi-ar fi înfiinţat propriul serviciu secret, care îl spiona chiar şi pe... Carol al II-lea. Elena Lupescu dispunea de un grup de consultanţi ­ oameni calificaţi în lovituri financiare. Schema era: Carol ­ influenţa, Lupeasca - creierul, Gabriel Marinescu (prefectul Bucureştiului) - executantul. Marinescu, în asociaţie cu tatăl Elenei Lupescu, patrona tripouri din Capitală şi de pe Litoral. Nicolae Malaxa (magnatul industriei românesti între cele două războaie mondiale) a reuşit să construiască fabrici şi uzine, în condiţii financiare ilegale. Secretul? Daruri în acţiuni şi proprietăţi către Carol al II-lea şi Elena Lupescu. "Trebuia un cunoscător (...) ca să fi putut verifica aceste operaţii, toate aranjate în Aleea Vulpache, în casa Elenei Lupescu", scria jurnalistul Pamfil Şeicaru (1894-1980). 

Sfera firmelor la care Carol era acţionar cuprindea: Fabrica de celuloză Piatra-Neamţ, Uzinele Reşiţa, Exploatarea auriferă "Mica", Banca de Credit Român, Fabrica de postav Azuga, Royal Dutch-Shell, Deutsche-Bank ş.a. Bilanţul bănesc al anilor de domnie ai lui Carol: de la o avere de 196 milioane de dolari în 1927 (la moartea lui Ferdinand), până la un miliard. Cuplul Carol-Elena Lupescu a plecat din ţară în 1940, pe fugă, împachetând toate lucrurile de valoare pe care au putut pune mâna şi încărcându-le într-un tren special, cu 12 vagoane (mareşalul Antonescu i-a propus comandantului legionarilor, Horia Sima, să organizeze un "comando" pentru a opri trenul la Timişoara şi a recupera obiectele proprietate a statului; legionarii au aşteptat sosirea trenului în Timişoara, dar Carol a aflat şi a ordonat ca trenul să nu oprească; ciuruit de gloanţele legionarilor şi urmărit de un camion, trenul a traversat în goană graniţa cu Iugoslavia).    

Peste timp, nimeni nu a putut evalua, nici măcar aproximativ, valoarea aurului, bijuteriilor, hârtiilor de valoare şi a tablourilor scoase din ţară de Carol. Se spune că a luat cu el 42 de tablouri (adevărate comori, ca picturile lui Rembrandt şi El Greco), colecţia lui Carol I, lăsată prin testament Coroanei Regale a Romaniei. Carol al II-lea şi-a lăsat toate lucrurile moştenire ultimei sale soţii - Elena Lupescu. 


COARNE RECIPROCE
Reuşita afacerilor lui Nicolae Malaxa ­ magnatul industriei românesti între cele douã rãzboaie mondiale, se baza şi pe strânsa prietenie "de afaceri" cu cuplul Carol-Elena Lupescu. De fapt, personajele centrale ale epocii 1930-1940 erau Elena Lupescu şi Malaxa (soţia sa era încuscrită cu nepotul Elenei Lupescu). Lupeasca era prietena cea mai bună a soţiei lui Malaxa şi o musafiră de preţ a familiei. Industriaşul îşi detesta soţia, considerând-o frivolă, dar aceasta nu l-a împiedicat să-şi trimită fiica, de 17 ani, într-o croazieră de la Constanţa la Istanbul, pe iahtul regal "Luceafărul", într-o companie "selectă": Carol al II-lea, Elena Lupescu, Livia Auschnit ­ soţia unui alt magnat al timpurilor, Max Auschnit. Elegantul iaht avea să fie scena unor pasiuni amoroase demne de filmele prezentului, conform însemnărilor scriitorului Petre Pandrea.

Se pare că Elena Lupescu şi Carol îşi puneau coarne reciproc, dar îi uneau prea multe pentru a se despărţi. Se păstrau aparenţele foarte bine: Carol ieşea la "vânătoare de femei", iar Elena trecea din dormitorul lui în cel al... nu mai contează al cui! El era fericit că îşi poate continua aventurile amoroase nestingherit, ea satisfăcută. Unul din elementele ce îi unea era şi priapismul lui Carol al II-lea (priapismul nu este o afecţiune sexuală, ci o boală a sângelui, care dă manifestări legate de organul sexual al bărbatului; boala are trei faze, ultima, faza cronică, conducând la impotenţă). Conform mărturiilor lui Constantin Argetoianu (om politic şi prim-ministru al României în 1939), care era şi medic, în perioada '33-'34, Carol al II-lea a ajuns, în cele din urmă, la impotenţă. Istoricii consemnează că Elena Lupescu îi înţelegea perfect boala şi îl stăpânea perfect pe Carol, din punct de vedere psihologic. 

joi, 24 noiembrie 2016

REGULI DE AUR pentru A ÎNCEPE O AFACERE CU ALBINE!

Afacerea cu albine a devenit în ultima vreme tot mai atractivă pentru tineri iar primii pași în apicultură nu sunt de cele mai multe ori ușori.  Iubitorii de stupărit sunt oameni de toate vârstele și profesiile care au un punct comun: dragostea de albine, natura, aer liber. Apicultura are o latură materială (se obține miere, polen, păstură, ceară, propolis) cât și una spirituală. Nimic nu se compară cu zumzetul unui roi de albine sau cu o plimbare prin stupina ta. Dincolo de aceste aspecte rămân însă primele întrebări: cum amplasăm stupina, cu câte familii începem, cum alegem primele familii?

Iată câteva răspunsuri care vă pot ajuta ca apicultori începători, și nu numai:
Organizarea unei stupine
Ca în orice activitate, și în apicultură apar probleme care trebuie rezolvate. Stuparii începători sunt puși în fața unor dileme care la prima vedere sunt greu de finalizat. Procurarea de stupi, familii de albine, tot felul de echipamente și materiale apicole nu sunt probleme a căror rezolvare înseamna numai o simplă bătaie din palme. Totul trebuie făcut cu atenție și numai după o prealabilă documentare (literatura de specialitate este foarte generoasă) și mai ales cu multă tenacitate.
Primul pas în apicultură
De obicei se pornește cu un număr limitat de stupi, 2-3 bucăți, iar pe măsură ce stuparul începător capătă experiență și stupina va crește numeric și calitativ. Se poate ajunge ca în 3-4 ani să avem creată o stupină frumoasă, familii de albine puternice care să aducă producții mari de miere și alte produse apicole. Trebuie doar să avem răbdare, să perseverăm și sigur rezultatele nu vor întârzia să apară.
Alegerea vetrei stupinei
Se face pe baza mai multor criterii. Raza de zbor a albinei este de 3 kilometri. Această suprafață (2.826 hectare) trebuie să asigure un cules bogat, întins pe toata durata sezonului activ. Pe o vatră nu se instalează mai mult de 30 familii de albine, ținând seama că o familie consumă în decursul unui an apicol 90 kilograme de miere și 30 kilograme de polen. Asta ca să nu mai punem la socoteală și cantitatea de produse marfa pe care sperăm să le obținem. De obicei într-un an bun se pot realiza de la un stup 25-30 kilograme miere, 800 grame ceară și 3-4 kilograme polen. În final rezultatele depind numai de priceperea fiecăruia.
Amplasarea stupinei
Amplasarea stupinei se face pe o vatră care este însorită primăvara și toamna, departe de surse poluante, în locuri liniștite, departe de drumuri intens circulate și de ape curgătoare mari. Stupii de albine se așează cu urdinișurile orientate spre sud-est, la o distanță de 2 metri pe rând și 4-5 metri între rânduri. Între două stupine vecine, trebuie să fie o distanță de 2-3 km, asta în funcție de potențialul melifer al zonei.
Alegerea tipului de stup
Următorul pas este alegerea tipului de stup în care dorim să ne cazam familiile de albine. Stupii sunt de două feluri: stupi orizontali și stupi verticali. În cadrul fiecărei categorii, sunt diferite variante constructive.Ce trebuie știut despre stupi: de orice tip ar fi, toți sunt buni pentru practicarea apiculturii. Condițiile de bază sunt acelea care țin de realizarea lor. Trebuie să fie rezistenți, bine încheiați, realizați după standard, și nu în ultimul rând încăpători. Deci mare atenție la ce cumpărați!
Prin alegerea stupilor, trebuie să asigurăm la albine condiții de viață cât mai apropiate de cele din natură. Producția de miere, păstură, polen, ceară, propolis depinde în mare măsură și de tipul de echipament apicol folosit, cât și de calitatea acestuia. Nu se pornește la drum cu stupi din vechituri. Consultând stuparii din zona voastra veți putea aprecia ce tip de stup veți alege.
Un adevăr e sigur: un stup orizontal se va preta mai bine unui stuparit staționar iar unul vertical cu magazine sau unul multietajat unui stupărit pastoral. La fel și zona în care aveți amplasată stupina are o mare influență. Pentru sudul țării unde albinele au o dezvoltare de primăvară mai accelerată se recomandă stupii multietajați, iar în zonele de deal, montane și nordice, stupi verticali cu magazine cât și stupi orizontali. Avantajele și dezavantajele ce decurg din folosirea unui anume tip de stup trebuie foarte bine cântărite.
Procurarea familiilor de albine
La cumpărare trebuie avut grijă ca acestea să fie suficient de puternice (7-8 faguri din care 5-6 cu puiet), într-o perfectă stare de sănătate și cât mai adaptată zonei în care vreți să înființați stupina. Și roiurile sunt bune cu condiția să aibă albină multă (1,5 kg) și apoi să fie dotate cu o matcă tânără și prolifică. Este recomandat ca roiurile de albine să fie instalate în stupi noi, pe rame cu faguri neclădiți, pentru că așa vom putea evita bolile. Aceste cerințe sunt minime, urmând ca la următoarele achiziții să aveți în vedere și alte aspecte care țin mai mult de experiența avută.
Aprecierea calității unei familii de albine se poate face ușor daca urmărim:
Prolificitatea mătcii – Este unul din factorii principali care determină puterea unei familii. Matca trebuie să depună un număr mare de ouă, aproximativ 150-180.000, în decursul unui sezon. Prezența masivă a ramelor cu puiet este un indiciu clar. Felul depunerii și repartizarea puietului pe rame pot spune ceva despre calitatea mătcii. O matcă trebuie să fie activă pentru că ea reprezintă viitorul unei familii. Nu degeaba se spune că matca dă tonul. Exemplu: prin schimbarea unei mătci, într-o anumită perioadă de timp stupul se va transforma, calitățile mătcii fiind transmise la descendenți.
Rezistența la iernare – Sunt familii de albine care pe lângă faptul că sunt îngrijite bine de apicultor, au un fel al lor de a trece mai ușor prin iarnă. De aceasta însușire trebuie să se țină seama, pentru că iernile noastre sunt destul de lungi (120-150 zile). Parametrii luați în calcul sunt: mortalitatea albinelor, consumul de hrană. Bineînțeles se vor prefera familii cu o mortalitate redusă și un consum mai mic de miere.
Blândețea albinelor – Se stabilește prin urmărirea lor în momentul când se execută o anumită lucrare. Dacă la deschiderea stupului albinele stau liniștite, nefiind nevoie de mult fum, totul este în regulă și o să știm că am dat peste o familie bună.
Rezistența la boli – În această direcție felul de a reacționa al albinelor la boli și dăunători este diferit. Sunt familii cu un instinct mai mare de a păstra curățenia în stup. Acestea trebuie alese! Prin comparație, se întâmplă ca la oameni. O casa mai curată – un spațiu cu mai puțini factori agresivi externi.
Hărnicia la cules – Familiile mai harnice își încep activitatea la primele ore ale dimineții, au un număr mare de zboruri pe zi iar seara își continuă activitatea până mai târziu. De obicei, un urdiniș aglomerat de la primele ore ale dimineții reprezintă o dovadă.
Producția de miere – Este indiciul principal! O familie care la sfârșitul sezonului activ și-a asigurat rezervele de hrană și a dat o mare cantitate de miere marfă, este valoroasă. Bineînțeles că pentru stuparii începători care vor să-și achiziționeze familii de albine, numai unele dintre indiciile asupra calității materialului biologic sunt relevante.

Sursa agrointel

Stramosii

Stramosii