duminică, 29 martie 2015

Înmulţirea și altoirea pomilor fructiferi după Sepp Holzer

Soiurile de arbori de selecţie cel mai frecvent se înmulţesc vegetativ, deoarece proprietăţile soiului nu se transmit în totalitate prin sămânţă. Efectul de pierdere a proprietăţilor soiului depinde şi de la faptul, că multe soiuri fructifere se polenizează numai cu ajutorul altor soiuri. De aceea fiece floare, şi respectiv fiece fruct are seminţe şi proprietăţi diferite. Dar dacă este necesar de a păstra proprietăţile unui soi anume, atunci este necesar ca acesta să fie înmulţit anume prin metoda vegetativă. Altoirea, în esenţă, nu este altceva decât înmulţirea vegetativă. Altoiul nu se plantează în sol, ci se ataşează la portaltoi. Acest sistem de înmulţire a fost dezvoltat şi din considerentul, că arborele cu fructe frumoase şi gustoase nu se va dezvolta bine în mod obligatoriu. Pomul altoit însă constă, cel puţin, din două plante diferite, care îşi completează reciproc proprietăţile. Astfel devine posibilă combinarea creşterii viguroase a portaltoiului cu calităţile bune ale fructelor altoiului, cu scopul de a primi un pom sănătos cu fructe calitative.
Portaltoiul
Pentru ca altoirea să fie cu succes, partenerii trebuie, ca să-i zicem aşa, ”să conviețuiască” unul cu celălalt. De aceea în calitate de portaltoi sunt folosite numai anumite plante. Acestea sunt, în primul rând, reprezentanţii uneia şi aceleiaşi specii, însă uneori se pot folosi în calitate de portaltoi şi plante din specii înrudite.
Portaltoaiele, după cum s-a menţionat mai sus, răspund în primul rând de puterea de creştere a plantei altoite. Dar ele de asemenea influenţează rezistenţa faţă de boli şi geruri. Din aceste considerente pentru fiecare soi de fructifere există o multitudine de portaltoaie diferite, care sunt cultivate şi selectate conform anumitor criterii. Astăzi, pentru majoritatea pomilor fructiferi, se folosesc portaltoaie cu putere slabă de creştere. Drept exemplu serveşte altoirea soiurilor de pere pe gutui, care are o putere mică de creştere, datorită acestui fapt creşterea părului, ca să-i zicem aşa, ”frânează”.
Pentru metoda mea de gospodărire prefer să altoiesc pe soiurile viguroase (cultivate din seminţe) şi pe sălbătăciuni. Portaltoaiele cu creştere slabă, după cum ne spune denumirea lor, se dezvoltă lent. Ele nu formează un sistem radicular puternic, ceea ce reprezintă condiţia cea mai importantă pentru arborii independenţi. Din aceste cauze aceştia frecvent necesită suport, ca să nu fie frânţi de vânt sau zăpadă. Iar din cauza sistemului radicular slab ei nu sunt în stare să-şi asigure necesarul de substanţe nutritive din sol, iată de ce aceştia necesită îmbunătăţiri ale solului sau administrarea permanentă a îngrăşămintelor. Aceşti arbori sunt mai sensibili la secetă şi geruri, mai frecvent sunt afectaţi de boli. Eu însă am nevoie de pomi viguroşi, independenţi, care cresc bine şi în locuri nefavorabile. Anume acestor cerinţe răspund portaltoaiele crescute din seminţe cu putere mare de creştere şi rezistente. Din cauza puterii mari de creştere aceşti pomi intră pe rod cu câţiva ani mai târziu şi se fac mari, ceea ce îngreuiază niţel colectarea roadei. Şi totuşi eu le suport acestea toate cu plăcere.
Pe de o parte, datorită metodei mele de gospodărire şi capacităţilor acestor portaltoaie pomii încep fructificarea mai târziu, dar pe de altă parte eu nu sunt nevoit să depun atâta efort pentru îngrijirea lor. Dacă de recalculat totul în ore muncite, care ar fi fost necesare pentru îngrijire, atunci problemele legate de colectarea roadei devin nesemnificative pentru mine. Încă o poziţie, care argumentează utilizarea portaltoaielor cu putere mare de creştere, pentru culturile mele, este faptul că aceşti pomi vieţuiesc mult mai mult. Astfel eu pot planta o pădure fructiferă, care va servi generaţiile ulterioare.
Altoiul
În calitate de altoi se utilizează crenguţe sănătoase de un an de zile. Lăstarii pentru altoit nu sunt buni. Pentru altoire se foloseşte partea de mijloc al crenguţei, care are minimum de la 3 până la 5 ochiuri (muguri). Altoiul poate fi pregătit iarna (cel mai bine în ianuarie), când seva este în repaus şi se păstrează până în primăvară, când vine momentul de altoire. Condiţiile optime de păstrare sunt: în nisip umed, în pivniţă. Pentru altoire de asemenea pot fi folosite crengile proaspăt tăiate. În acest caz se recomandă utilizarea lor imediată. Dacă undeva mi-a plăcut vre-un copac, şi eu mi-am dorit să iau cu mine o crenguţă, astfel îmbogăţindu-mi livada, numaidecât trebuie s-o acopăr cu pânză umedă. Dacă altoiul se pregăteşte primăvara sau vara, atunci, eliminând frunzele, se lasă 1 cm din peţiolul acestora.
Altoirea
În timpul altoirii altoiul şi portaltoiul se ataşează unul la celălalt astfel, ca acestea să se poată concreşte. Pentru aceasta este necesar, ca stratul de cambiu al portaltoiului şi altoiului să se lipească cât mai bine unul de celălalt. Cambiul reprezintă stratul de celule care se divid, ce se află sub scoarţa arborelui şi răspund de creşterea acestuia din urmă. Altoirea va fi reuşită numai în cazul când aceste straturi aderă bine unul la altul.
Există diferite tehnici de altoire, care se efectuează pe diferite părţi ale copacului şi în perioade diferite. Dacă e să exersezi puţin, atunci se poate cu uşurinţă de însuşit aceste tehnici şi de reprodus în mod de sine stătător. În acelaşi timp este foarte importantă curăţenia. Toate tăieturile trebuie să fie curate (pe ele nu se pune mâna, în caz contrar suprafaţa se murdăreşte) şi netede. Pentru aceasta este nevoie de un cuţit ascuţit, numit ”pentru altoire”, care se foloseşte numai în acest scop.
Copulaţia
Pentru această metodă sunt necesari altoi şi portaltoi de aceeaşi grosime. În mare majoritate eu efectuez copulaţia plantelor tinere de unu-doi ani primăvara. Altoirea o fac aproape de rădăcină, aceasta înseamnă, că eu tai portaltoiul sub unghi la 10 cm de la sol. Tăietura trebuie să aibă 3-4 cm, pentru ca portaltoiul şi altoiul să posede o suprafaţă mai mare de contact. Tăietura trebuie să fie executată dintr-o mişcare pentru a evita denivelările. Dacă nu se primeşte din prima, atunci tăietura trebuie repetată. Pe secţiune eu tai o limbă. În acelaşi mod se efectuează tăierea sub unghi şi pe altoi pe care de asemenea se taie o limbă. În acelaşi timp trebuie de urmărit, ca pe cealaltă parte a tăieturii să fie prezent un mugur. Ambele suprafeţe trebuie să adere bine una la cealaltă, pentru ca straturile de cambiu să se unească între ele. Acum altoiul se fixează de portaltoi, iar locul de cuplare se înfăşoară cu rafie. Ochiurile se lasă neacoperite, deoarece mai târziu ele trebuie să pornească în creştere. Acest bandaj este necesar pentru a îmbunătăţi legătura între altoi şi portaltoi.
Pentru a apăra de uscare şi infecţii locul altoirii şi toate locurile cu tăieturi deschise, acestea se ung cu mastic. La acest procedeu urmărim, de asemenea, ca mugurii să rămână neunşi.
Altoirea sub scoarţă
Acest procedeu de altoire se foloseşte atunci, când portaltoiul este mai gros, decât altoiul. Există mai multe metode diferite. Cel mai simplu este altoirea sub scoarţă. Această metodă o folosesc cel mai frecvent în luna mai, când scoarţa se detaşează uşor. Tehnica este foarte simplă – tulpina portaltoiului se taie exact la înălţimea dorită, apoi se elimină toate crengile. Totodată se lasă 1-2 crenguţe mici, numite ”de forţă”. Ele sunt necesare pentru asigurarea cu substanţe nutritive (”asimilare”), totodată ele apără pomul de la ”înecarea cu suc” (aşa numita ”obstrucţie”). Marginile tăieturii se netezesc cu ajutorul cuţitului de altoire. Cauza: rănile netede se cicatrizează mai bine. Scoarţa portaltoiului se taie în lungul tulpinii fără a atinge cambiul. Această tăietură nu trebuie să fie mai mare de 4 cm.
Pe altoi de asemenea se face o tăietură netedă oblică. Această tăietură are şi ea 4 cm în lungime. Pe partea opusă tăieturii trebuie să se afle un mugur. Pentru a uşura concreşterea, eu dezdoi puţin marginile tăieturii (aproximativ cu 1 mm), se dezdoaie numai scoarţa, cambiul nu se atinge. Datorită marginilor dezdoite cambiul se eliberează şi procesul de concreştere se uşurează. Acum eu introduc altoiul în tăietură sub scoarţă. Mugurele trebuie să fie dispus aproximativ la mijlocul locului de altoire, la nivelul ciotului. În final locul altoirii se leagă cu rafie şi toate rănile se ung cu mastic. Mugurii şi aici rămân neacoperiţi. Prin această metodă, în dependenţă de grosimea portaltoiului, se pot altoi câteva crenguţe. Dacă diametrul portaltoiului este de aproximativ 4 cm, este necesar de altoit două crenguţe. La final, când altoiul se prinde bine, se pot elimina crenguţele ”de forţă”.
Altoirea în ochi
În acest caz este folosit numai mugurele, dar nu întreaga crenguţă. Scoarţa portaltoiului se taie în forma literei ”T”. După aceasta scoarţa se dezdoaie puţin în lateral de-a lungul tăieturii. După care se ia un ochi matur de pe altoi, care se taie fără denivelări din jos în sus, sub forma unui scut. Lemnul, după posibilitate, nu se taie. Acum introducem ochiul în tăietură cu ajutorul spatulei de pe partea anterioară a cuţitului. Proeminenţa de sus a scoarţei se taie dreaptă ca să coincidă cu partea de sus a tăieturii în formă de ”T” (de-a curmezişul tulpinii). În final locul altoirii se leagă cu rafie, şi toate rănile se ung cu mastic. Ochiul rămâne deschis.
Oculaţia se poate efectua atât cu mugurele în repaus, cât şi cu cel în creştere. Când vorbim despre ochiul în creştere, avem în vedere oculaţia de primăvară (din luna mai). În acest caz mugurele creşte în acelaşi an. Ochiul în repaus este altoit vara (iulie-august). Acest mugur va porni creşterea abia anul viitor.
Pentru această metodă este folosit altoiul proaspăt tăiat. Frunzele de pe crenguţă se elimină, lăsând 1 cm din peţiol. Dacă peţiolul cade aproximativ la trei săptămâni, atunci înseamnă, că altoirea a fost efectuată cu succes. După ce ochiurile aderă bine la portaltoi şi s-au pornit în creştere, eu tai portaltoiul direct de asupra locului de altoire şi acopăr rana cu mastic. La metoda de oculare pot fi folosiţi mai mulţi muguri, ceea ce va aduce numai avantaje. Astfel creşte probabilitatea succesului, deoarece nu orice ochi poate să se prindă.
Altoitul în punte
Prin altoire eu reuşesc nu numai să înmulţesc soiurile fructifere, dar şi să salvez pomii deterioraţi. Dacă arborele este afectat puternic, atunci are loc stoparea circulaţiei sevei, pomul începe să se usuce şi moare. Chiar dacă şi va supravieţui, mai devreme sau mai târziu acesta se va frânge, deoarece locurile afectate devin fragile şi copacul îşi pierde stabilitatea. Un astfel de pom eu destul de uşor îl pot salva. Este suficient să unesc cu ajutorul altoiului regiunea de asupra afecţiunii cu cea de sub aceasta (cel mai bine este să fie folosit altoiul de la acelaşi copac) în asemenea mod, ca ulterior acesta să reia funcţia de transportare a sevei şi sprijin a trunchiului. Aici merge vorba despre un fel de punte.
Pentru aceasta la început curăţ locul afectat şi tai marginile scoarţei care atârnă în diferite direcţii. După care eu altoiesc prin metoda de mai sus. La acest procedeu se vor folosi minimum trei crenguţe.
Prin această metodă se poate salva chiar şi arborii care ”au suferit” puternic. Pomii prelucraţi prin această metodă ulterior sun mai bine apăraţi de afecţiuni noi, spre exemplu, de rosături, deoarece devin inaccesibile de jur împrejur. Astfel, la viitoarele afecţiuni copacul va putea să se vindece singur din interior.
În timpul procesului de altoire fantezia nu cunoaşte limite.
Este posibil de altoit pe un trunchi mai multe soiuri. Această metodă va avea avantajul numai în cazul când spaţiul este limitat numai pentru un arbore. Multe soiuri fructifere, după cum am mai menţionat, nu se pot poleniza singure (mai întâi de toate perele şi merele), de aceea, pentru polenizarea lor încrucişată, trebuie să existe o diversitate suficientă de soiuri. Însă, pentru a ajuta pomul la polenizare, eu pot altoi în el o crenguţă de alt soi. O multitudine de soiuri pe un pom mai are avantajul, că eu reduc la minim riscul de a pierde roada. Perioada diferită de coacere şi diversitatea fructelor îmi dau nu numai o roadă bogată şi diversă, dar şi, cultivaţi cu efort propriu, astfel de copaci prezintă un aspect original şi aduc mai multă bucurie. Eu consider că în grădină trebuie să fie permis orice îţi aduce bucuria. Există o infinitate de posibilităţi pentru experimentare. Este necesară doar fantezia.
Semănatul pădurii de copaci fructiferi
În mod normal, pentru pomii mei fructiferi, folosesc în calitate de portaltoi puieţii de copaci, crescuţi din seminţe – o metodă foarte simplă, ieftină şi eficace pentru crearea unei păduri luxuriante de fructifere sau a unei livezi fără riscuri. În continuare aş dori să aduc unele detalii.
Pomii fructiferi, în general, preferă solul fertil. Pentru ca arborii mei să poată ulterior fructifica bine, eu pregătesc solul, în primul rând, cu ajutorul plantelor care îmbunătăţesc solul. Cum pot cu ajutorul îngrăşământului verde să creez stratul de humus, este descris în capitolul ”Fertilitatea solului” în prima parte a acestei cărţi. În dependenţă de calităţile solului acest proces poate varia în timp. Cu toate acestea am reuşit să îmbunătăţesc majoritatea solurilor acide din pădurea de conifere din Krameterhof în doi ani într-atât, că acum pot fără probleme să cultiv pe ele pomi fructiferi şi alte plante cu cerinţe sporite. Dar, îngrăşămintele verzi nu sunt o ”acţiune” solitară – aceasta trebuie să constituie partea constantă a gospodăririi, deoarece solul fertil şi sănătos constituie chezăşia succesului.
După ce am pregătit totul, este necesar de a conserva sectoarele suprafeţelor deschise pentru semănatul care va urma. Pentru aceasta eu dau drumul pe teren la lucrătorii mei fideli, adică la porci. Ei sapă pentru mine suprafaţa solului. Astfel se pregăteşte optimal locul pentru viitoarea livadă, acum eu pot începe semănatul. Cel mai bun şi ieftin material semincer rămâne la mine sub formă de turte (de la presare în timpul producerii sucului sau vinului), de asemenea se pot folosi cu succes în acest scop borhotul după fermentare, dacă se aleg seminţele înainte de distilare. Aceste turte le las la fermentaţie de la patru la cinci săptămâni, după care efectuez semănatul. În timpul procesului de fermentare se distruge stratul, care în mod natural îngreunează germinarea seminţelor. Însă, datorită stratificării procentul de germinare creşte de câteva ori. În acelaşi timp copacii pot să se adapteze la maxim faţă de condiţiile solului şi climei, deoarece ei germinează în acelaşi loc, unde vor creşte în continuare. Datorită mulţimii de plante germinate scade riscul ca acestea să fie roase de animalele sălbatice. Dar şi ceva instalaţii de protecţia nu vor fi de prisos, deoarece acest teren poate fi folosit în calitate de padoc. Iar peste un an sau doi, când copăceii se vor dezvolta satisfăcător, aceştia pot fi altoiţi. Pentru aceasta aleg numai cele mai puternice plante şi ca rezultat am cei mai buni arbori pentru terenul dat. Această metodă nu numai că este simplă şi necostisitoare, dar şi foarte potrivită pentru terenurile ”impracticabile”, deoarece pomii mei deja în momentul germinării încep să se adapteze la condiţiile de mediu. Această metodă stârneşte dorinţa de a experimenta, ea nu necesită efort mare şi este practic lipsită de riscuri. Prin această metodă cu uşurinţă se transformă pădurea de conifere în una fructiferă.
Dar pe un astfel de teren eu nu altoiesc toţi puieţii, deoarece aceştia în anumite condiţii pot forma fructe inedite. Astfel eu deseori primesc, mai întâi de toate din sâmburi de vişină, fructe foarte dulci, care pot fi utilizate cu succes la producţia de vinuri şi tării. De asemenea foarte bine pot fi folosite şi soiurile sălbatice, după cum am menţionat mai sus, de aceea nici într-un caz ele nu trebuie stârpite. Pomii sălbatici îi sădesc frecvent în calitate de gard viu fructifer, deoarece aceştia protejează de vânt pomii cu calităţi superioare. Astfel ei îndeplinesc mai multe funcţii. Nu mai este necesar de lămurit în continuare că în astfel de locuri viaţa se manifestă în toate formele sale.
”Metoda de şoc”
Drumul meu spre şcoală era lung şi greu şi chiar la un pas cadenţat dura aproape de două ore. Acesta era reprezentat de un drum format de urma de căruţă ce trecea prin pădure şi se întindea de-a lungul câmpurilor. În calea mea deseori găseam lucruri interesante: o piatră frumoasă sau o buturugă, uneori găseam şi copăcei, pe care îi transplantam în grădina mea micuţă. Odată, la sfârşit de iunie, în drum spre casă după şcoală eu am zărit câţiva meri sălbatici, care creşteau pe o pantă de stâncă. Nu am putut rezista ispitei şi i-am luat cu mine. În detrimentul faptului, că erau mai înalţi de doi metri, eu am reuşit, fără ai săpa, să-i smulg, deoarece rădăcinile care creşteau printre pietre nu aveau de ce să se agaţe. Plin de bucurie, duceam acasă aceşti pomi şi vroiam înainte de plantare să-i arăt mamei. Dar în loc de laudă ea a început să mă certe, considerând, că-i este milă de aceşti copăcei frumoşi, deoarece în această perioadă a anului, cu frunzele formate deja ei nu vor putea să se prindă. Ignorând acestea, totuşi i-am răsădit pe micuţul meu lot (”Râmele muşcătoare”), adâncindu-i cât am putut de tare şi, ca de obicei, am acoperit locul săpăturii cu frunze. Să-i ud nu aveam nici o posibilitate, deoarece grădina-livada mea era foarte îndepărtată de cea mai apropiată sursă de apă, de aceea nu nutream mari speranţe, că pomii se vor prinde. Mama mi-a explicat că, ei se vor pierde, deoarece era prea târziu pentru transplantare, şi plus la aceasta arborii erau înfrunziţi. Atunci m-am gândit: probabil, frunzele îi vor încurca, şi din această cauză mi-a apărut un gând copilăresc să le rup toate frunzele.
Acum ei stăteau goi, de parcă ar fi fost uscaţi, în grădina mea, iar eu în fiecare zi mă duceam să-i privesc cu speranţa, că vor manifesta semne de viaţă şi, posibil, se vor prinde. Au trecut câteva săptămâni, până când unul din pomi nu mia produs surpriza – el a dat lăstari noi. Când am văzut acest lucru, eram de neoprit. Am alergat la mama şi am tras-o de şorţ, pentru a o aduce în grădina mea. Ea nu vroia să creadă celor spuse de mine, de aceea aveam nevoie să o aduc, să se convingă la locul faptei. Şi ea a fost plăcut surprinsă, şi mă întreba – cum de ai reuşit să faci aşa, ca ei să crească, păi, ţi-a mers.
Datorită acestei întâmplări eu am elaborat metoda de şoc. Merge vorba despre situaţii excepţionale în care pomii cu un sistem radicular prost totuşi pot fi transplantaţi fără sol, chiar şi atunci, când ei sunt acoperiţi de frunze şi au flori sau chiar fructe. Pentru aceasta eu las pomii la soare ca să se usuce frunzele. Rădăcinile, desigur, trebuie să fie acoperite, deoarece nu rezistă razelor solare directe. Pentru a acoperi rădăcinile eu folosesc saci de pânză. Las copacii la soare până nu se usucă frunzele, iar acest lucru se petrece rapid, totodată aceştia nu se udă. Sacii de pânză udaţi în prealabil nu vor permite rădăcinilor să se usuce, dar această umezeală nu este suficientă pentru a asigura frunzele cu apă. Peste o zi, după ce frunzele se usucă, pomii sunt sădiţi. Şi aici ei nu se udă, unica protecţie care le este asigurată, o constituie stratul de mulci, care păstrează umiditatea. Plus la acestea, la noi în gospodărie nu există nici o posibilitate de a uda toţi copacii, acest procedeu ar fi consumat prea multe puteri şi timp.
Însă, pomii plantaţi prin această metodă ulterior formează rapid rădăcini noi, care asigură planta cu apă şi substanţe nutritive. Pomul poate suporta insuficienţa dea apă de la început, deoarece este lipsit de frunze şi fructe. Dar dacă l-aş fi plantat cu tot cu frunze şi fructe şi l-aş fi udat, atunci el ar fi cedat toată energia pentru păstrarea frunzelor. Sistemul radicular nu s-ar fi dezvoltat şi chiar dacă copacul ar fi început să crească, ar devenit foarte fragil. Un astfel de arbore poate fi comparat cu florile din vază, care primesc numai apă, care aproape că nu le alimentează, iar copacii mei, care au suportat şocul, se concentrează la formarea sistemului radicular şi pornesc creşterea lăstarilor numai atunci, când au forţe pentru aceasta. Arborele, dacă e să ne exprimăm despre el ca despre un om, ”creşte de sine stătător”.
Prin această metodă eu am plantat şi cultivat mii de copaci.
Cumpăram din pepiniere rămăşiţele de puieţi, care pur şi simplu erau arşi sau mărunţiţi, la un preţ foarte mic şi-i plantam la mine conform metodei de şoc. În baza experimentului am depistat, că cel mai bun loc pentru aceasta este spaţiul dintre straturile înalte. Umiditatea acolo se acumulează cel mai mult, şi pomii se restabilesc rapid. Peste doi-trei ani pomii se ramifică atât de puternic, încât eu pot cu tot cu sol să-i vând sau să-i transplantez. Astfel experienţa mea din copilărie a devenit o afacere bună pentru mine.
Sursa permacultura.ro

joi, 12 martie 2015

Comisioane practicate de banci la retragerea banilor de la ATM

Potrivit informatiilor publicate pe site-urile proprii, băncile practică următoarele comisioane pentru retrageri de la reţelele ATM ale altor bănci:
Raiffeisen Bank practică un comision de 0,5% + 2,5 lei. Raiffeisen Bank va dubla, din 17 martie, comisionul pentru retragerile de bani de pe cardurile de debit emise de banca la ATM-urile altor bănci: de la 0,5% + 2,5 lei la 1% + 3 lei.
Banca Comerciala Română, practică un comision de 1% din suma retrasă + 6 lei.
BRD Groupe Societe Generale practică un comision de 1% din suma retrasă + 4 lei
Bancpost practică un comision de 0,5% din suma retrasă + 2,5 lei, la 0,75% + 3 lei, în funcţie de tipul cardului.
CEC Bank practică un comision de 0,50% + 3,5 lei.
Banca Românească practică un comision de 0,5% din suma retrasă + 2,6 lei.
Banca Transilvania practică un comision de 0,5% din suma retrasă + 2,5 lei.
ING Bank  practică un comision de 0,5% din suma retrasă +10 lei.
Volksbank practică un comision 0,5% din suma retrasă + 2,5 lei.
Sursa Olt-alert

luni, 9 martie 2015

5 nutrienţi esenţiali fără de care intri în depresie


Te confrunţi adesea cu anumite stări pe care le defineşti ca fiind o depresie uşoară? Descoperă cât de importantă este alimentaţia în prevenirea acestor simptome, deoarece este demonstrat faptul că lipsa anumitor nutrienţi pot să favorizeze instalarea depresiei. Iată câţiva dintre nutrienţii care nu trebuie să-ţi lipsească:

1. Acizii graşi omega-3


Joacă un rol esenţial în buna funcţionare a creierului, în special când vorbim despre memorie, capacitatea de concentrare şi starea de spirit. Suplimentele cu omega-3 cât şi alimentele bogate în aceste grăsimi sănătoase sunt esenţiale în dieta zilnică pentru că te vor ajuta să previi apariţia stărilor depresive. Foloseşte suplimente cu omega-3 şi asigură-te că incluzi în dieta zilnică cât mai multe surse de omega-3: somon, ton, sardine, macrou, halibut, hering, nuci româneşti, avocado, ulei de măsline extravirgin şi seminţe de in măcinate. 

2. Vitamina D


Deficienţa de vitamina D poate conduce la apariţia depresiei, explică specialiştii care susţin că este esenţial să ne expunem pielea timp de 10 minute la soare. Aceasta este cea mai bună metodă pentru a ajuta corpul să sintetizeze vitamina D. În unele situaţii, cum ar fi iarna şi toamna când soarele nu îşi face apariţia este recomandat să iei suplimente de vitamina D la recomandarea unui specialist.


3. Magneziul

Excesul de alcool, sare, cofeină şi zahăr poate să ducă la o scădere semnificativă a nivelului de magneziu din corp. Acest lucru expune corpul la stres şi stări depresive. Astfel că este recomandat să incluzi în dietă cât mai multe alimente bogate în magneziu, cum ar fi: verdeţuri, alge marine, fasole boabe, năut, linte, mazăre, avocado, banane, peşte, seminţe de dovleac. De asemenea, se pot lua şi suplimente cu magneziu, ţinând cont de specificaţiile legate de perioada administrării şi a dozajului.

4. Vitaminele din complexul B

B6 sau B12 sunt două dintre vitaminele cu multiple beneficii pentru sănătate, iar atunci când acestea lipsesc se poate instala starea de depresie, deoarece această deficienţă poate să aibă un impact negativ asupra sănătăţii mentale.
Potrivit unui studiu efectuat în anul 2009, aproape o jumătate dintre femeile în vârstă care sufereau de depresie severă s-au confruntat şi cu o deficienţă a vitaminei B12.
Asigură-te că incluzi în alimentaţia ta cât mai multe surse de vitamina B12 (carne, peşte, ouă, lapte, fructe de mare) şi B6 (carne de pasăre, fructe de mare, banane şi verdeţuri).
5. Acidul folic

Se pare că multe persoane care suferă de depresie răspund mai bine la tratamentul cu antidepresive dacă au un nivel ridicat al acidului folic în corp. De aceea, medicii recomandă adesea suplimentele cu acid folic pentru o reuşită a tratamentului. Pe lângă suplimentele cu acid folic care se iau în dozele recomandate de medic este important să incluzi în alimentaţia ta zilnică alimente precum verdeţurile, fasolea boabe, năutul, mazărea, lintea, citricele şi sucurile din citrice. 

3 descoperiri ale fizicii cuantice, cu impact major asupra vieţii noastre

- Noi gândim încontinuu, fie că vrem sau nu aceasta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi.

Iar toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile.
Energia emisă de gândurile noastre îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul „ceea ce se aseamănă se adună”.
Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanşează un proces de rezonanţă. Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gândurilor noastre va fi atras automat în viaţa noastră.
Gândurile tale secrete, felul în care îi judeci pe ceilalţi, vorbăria interminabilă a minţii – totul formează un fel de intenţie.
Aşadar, prin gândurile noastre, noi emitem permanent energie către exterior, fapt care influenţează într-o mare măsură ceea ce atragem în viaţa noastră. De aceea, o scanare atentă a propriilor gânduri, mai ales a celor despre noi înşine, ne ajută să conştentizăm ce anume avem de schimbat. Ştiţi ce este minunat aici? Faptul că stă în puterea noastră să ne alegem gândurile. Precum la un televizor, putem comuta pe diferite programe, iar dacă v-aţi săturat de emisiunea „Sunt un prost. Nu fac nimic cum trebuie”, apăsaţi butonul şi alegeţi „Dragostea lui Dumnezeu mă înconjoară şi mă susţine în fiecare clipă a vieţii”. Veţi simţi diferenţa.

1. În crearea realităţii noastre, nu doar gândul este „implicat”. Mai este şi altceva…
Până nu demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile noastre emitem energie către exterior şi că  cel mai puternic emiţător energetic din corpul nostru ar fi creierul, cu impulsurile sale electromagnetice.
Dar trupul nostru dispune de un emiţător şi mai puternic – INIMA – care generează un câmp electric mult mai mare decât cel al creierului. Aceasta este una dintre cele importante descoperiri ale secolului XX: faptul că inima omenească are un rol mult mai important decât acela de a pompa sânge în corpul uman.
Responsabil pentru această descoperire este Institutul de Cradiologie din California care a realizat un studiu aprofundat al inimii. Astfel s-a descoperit faptul că acest organ uman este înzestrat cu ceea ce numim „inteligenţa inimii” şi că influenţele acesteia sunt foarte profunde pentru noi.
Măsurătorile realizate au arătat că inima generază un câmp electric care se extinde cu mult în afara corpului nostru. Acest câmp electric are o anumită formă, aratând ca un inel lat împrejurul trupului, cu o rază de aproximativ 2-3 metri.
Institutul de Cardiologie a mai descoperit că inima interacţionează atât cu trupul, cât şi cu mediul exterior prin câmpurile electromagnetice pe care le generează. Avem motive să credem că acest câmp generat de inimă are influenţă la mulţi kilometri în afara corpului nostru, pornind de la locaţia fizică a inimii.

Cum poate inima să facă aceasta? În ce fel comunică ea? Cum sunt transmise informaţiile?

În primul rând prin EMOŢII.
Ştiinţa ne spune că atunci când simţim o emoţie, ea este transpusă în energii electrice şi magnetice corespunzătoare, care interacţionează cu celulele corpului nostru şi cu atomii lumii înconjurătoare pentru a produce acele efecte formidabile de care vorbesc toate tradiţiile spirituale autentice. Ele ştiu cum să orienteze atenţia aspirantului către inimă, pe când noi o orientăm către raţiune, creând astfel o societate foarte mentală, bazată doar pe logică.
Alte studii asupra inimii au arătat că aceste câmpuri electromagnetice generate de inimă au şi o altă cauză la fel de importantă şi anume CONVINGERILE noastre, toate acele lucruri pe care le credem cu tărie şi în jurul cărora ne modelăm vieţile.
Deci nu numai emoţiile noastre sunt emise în afară, ci mai ales convingerile noastre. Iar inima este un fel de interfaţă care transformă toate emoţiile şi convingerile noastre în energii electromagnetice.
Deci prin sentimentele noastre, prin iubire, iertare, compasiune, dar şi prin mânie, ură, supărare, noi putem produce modificări atât în trupul nostru, cât şi la mulţi kilometri în afara noastră.
Trăgând linie, este bine să reţinem următorul aspect: deşi creierul emite şi el câmpuri electromagnetice, oamenii de ştiinţă au arătat că undele electrice produse de inimă sunt de o sută de ori mai puternice, iar undele magnetice sunt de 5.000 de ori mai puternice decât cele generate de creier.
Astfel se explică de ce vindecarea se obţine mai repede printr-o susţinere afectivădecât doar printr-un proces de gândire, pentru că noi emitem mai multă energie prin intermediul inimii decât prin intermediul creierului.

2. ADN-ul uman are o influenţă directă asupra lumii înconjurătoare
Există încă o descoperire ştiinţifică importantă care ne arată cum influenţăm realitatea în care trăim.
Ştim, teoretic, că totul este interconectat şi în mod tainic interdependent. Dar să vedem cum se traduce această lege, la nivelul micro-universului nostru.
Studiile de laborator au arătat că ADN-ul uman influenţează direct particuleleelementare responsabile pentru toate fenomenele electromagnetice, numite fotoni(fotonul fiind denumit şi cuantă de lumină).
Fizicianul rus Vladimir Poponin a realizat nişte experimente faimoase la începutul anilor ’90. El a pus într-o eprubetă închisă ADN uman şi fotoni, dorind să afle ce influenţă are ADN-ul uman asupra fotonilor. Dintr-una dintre eprubete s-a extras tot aerul, pentru a obţine “vid” (vidul este un termen care induce în eroare, deoarece el nu este un spaţiu gol, ci este plin de informaţii şi energie). Într-un astfel de spaţiu există fotoni care pot fi măsuraţi destul de exact cu unele aparate specifice.
În experimentul lui Poponin, aceşti fotoni s-au distribuit, aşa cum era de aşteptat, în mod dezordonat, fără să respecte o anumită ordine.
Apoi a fost introdus ADN uman în această eprubetă vidată. Şi acum s-a produs un lucru foarte surprinzător. ADN-ul uman avea o influenţă directă asupra fotonilor:printr-o forţă misterioasă, el ordona fotonii în forme regulate.
Acest aspect este foarte, foarte profund, deoarece arată că substanţa din care suntem creaţi, adică ADN-ul, are o influenţă directă asupra particulelor din care este creată lumea înconjurătoare, adică fotonii atomilor. Este prima dată când ştiinţa occidentală a demonstrat ceea ce tradiţiile spirituale străvechi au spus cu mult timp în urmă: suntem parte integrantă din această lume şi o influenţăm în permanenţă.
Iar experimentul nu se opreşte aici… Când ADN-ul uman a fost extras din eprubetă, fotonii s-au comportat ca şi cum ADN-ul era încă prezent acoloŞi-au păstrat poziţia lor ordonată. Fotonii şi ADN-ul uman încă mai păstrau legătura, deşi fuseseră separaţi fizic. Părea că un anume câmp subtil încă le ţinea conectate.
Concluzia experimentului lui Poponin a fost aceea că există un câmp cuantic care ne uneşte cu tot ceea ce există în jurul nostru. Prin intermediul acestui câmp, suntem mereu în legătură cu toţi şi cu toate, fie că suntem conştienţi sau nu de aceasta.

3. ADN-ul uman este influenţat, la rândul său, de sentimente
Senimentele umane care izvorăsc din inimă, având în spate convingerile noastre puternice, modifică efectiv forma ADN-ului, iar acesta influenţează atomii, după cum am văzut.
S-au testat efectele sentimentelor pure asupra ADN-ului. Pentru aceasta a fost izolat ADN de la diferite persoane  în câte o eprubetă. Aceste eprubete cu ADN au fost supuse unor puternice câmpuri emoţionale. Pentru aceasta, subiecţii experimentului au folosit diferite tehnici emoţionale şi spirituale.
S-a observat un lucru care, protrivit vechilor legi ale fizicii, nu ar fi trebuit să se petreacă. În timp ce participantul emitea un câmp emoţional puternic, au putut fi măsurate reacţii electrice la nivelul ADN-ului. Persoanele care au participat la acest test puteau influenţa  molecula de ADN din eprubetă doar prin intermediul emoţiilor lor puternice.
Când subiecţii experimentului emiteau stări de iubire, recunoştinţă, molecula de ADN se dilata, lanţurile ADN-ului se deschideau, se măreau.
Când subiecţii respectivi trăiau stări de furie, frustrare, stres, molecula de ADN se micşora şi bloca astfel multe din codurile sale, răspunzând emoţiilor negative printr-o evidentă contracţie.
S-a observat astfel, în mod empiric, cum emoţiile, convingerile, sentimentele noastre pot modifica structura moleculei de ADN, precum şi ordonarea acesteia în celule.
Mai mult chiar, oamenii de ştiinţă au remarcat că această blocare a codurilor ADN putea fi anulată deîndată ce experimentatorii emiteau din nou stări de recunoştinţă, iubire şi fericire.
Aceste descoperiri, care au arătat că genele ADN-ului sunt modificate de energiile din exterior, stau la baza întemeierii unei noi ştiinţe, denumită Epigenetică. Creierul este un centru de comandă care interpretează evenimentele din exterior şi apoi trimite în trup semnale corespunzătoare. Printre aceste semnale se numără atât reacţiile  biochimice, cât şi undele electromagnetice. Aceste semnale influenţează în mod direct celulele şi produc astfel modificări ale codurilor lor genetice.
Cu ajutorul unui ceas atomic foarte precis, s-a măsurat diferenţa de timp dintre emiterea unei emoţii şi reacţia ADN-ului. S-a observat că reacţia ADN-ului avea loc întotdeauna simultan.
Tot ceea ce gândim şi simţim, ADN-ul nostru percepe în mai puţin de o nanosecundă (0,000000001 secunde), iar aceasta indiferent dacă mostra de ADN se află lângă noi sau pe cealaltă parte a Pământului.
Concluzia?
Gândurile şi sentimentele noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică în mod direct materia din care este structurată lumea.
Atunci când trăim anumite stări, cum ar fi, de exemplu, compasiune, iertare, dragoste, dar şi stări negative, ca de exemplu mânie ură, supărare, gelozie, noi influenţăm direct structura ADN-ului nostru, iar aceste modificări se propagă în trupul nostru, cât şi în afara noastră pe distanţe extraordinar de mari, datorită câmpului cuantic, influenţând tot ceea ce există în această lume.
În documentar apar oamenii de stiinta: Dr. Bruce H. Lipton, Gregg Braden, dr. Rupert Sheldrake, Prof. Dr. Dr. Ervin Laszlo, Prof. Dr. Fritz A. Popp, Lynn McTaggart Bärbel Mohr, Prof. Dr. James Hurtak, Dr. Masaru Emoto, dr. Eric Pearl, prof. dr. Hans-Peter Dürr, Dr. James L. Oschman, Dr. John Hinwood, Dr. James M. Sigafoose, Patricia Atanas, Dr. Peter Bancel, Renée Coltson, dr. Desiree Hurtak, Anna Rocker, Isabelle de Fallois, Michaela Merten, Julia Franckh, Fantuzzi, Lionel Wharton si Max Alberti.
Sursa financiarul

Magia Marilor Actori!!

Frumusetile Secolulului XX . Sunt frumoase si Diferite, atragatoare si sexy, si mai si  aveau talent! Si mai au. Bucura-te de imagini si de amintirea unor filme frumoase!


duminică, 8 martie 2015

De ce este Elvetia cel mai antifragil loc de pe planeta?

Unele lucruri trag foloase de pe urma socurilor si cresc cand sunt expuse la volatilitate, la aleatoriu, dezordine si factori de stres si iubesc aventura, riscul si incertitudinea. Si totusi nu exista un termen pentru a desemna antonimul exact al lui “fragil”. Hai sa-i zicem “antifragil”.
Randurile de mai sus sunt scrise de Nassim Nicholas Taleb si au aparut in cartea “Antifragil. Ce avem de castigat de pe urma dezordinii”.
Taleb atrage atentia ca antifragilitatea inseamna mai mult decat rezistenta sau robustete. Rezistentul face fata socurilor si ramane acelasi; antifragilul devine mai bun. Aceasta proprietate se afla in spatele tuturor lucrurilor care s-au schimbat pe parcursul timpului: evolutie, cultura, idei, revolutii, sisteme politice, inovatie tehnologica, succes cultural si economic, supravietuire colectiva, retete bune, ridicarea oraselor, sistemele juridice, padurile ecuatoriale, rezistenta bacteriilor si chiar si existenta noastra ca specie.  
Potrivit lui Taleb, Elvetia este cel mai antifragil loc de pe planeta: castiga de pe urma socurilor produse in restul lumii.
Si recenta criza mondiala a facut ca Elvetia sa fie mai sigura decat a fost vreodata, determinand o crestere dramatica a valorii valutei tarii.
Lenin a trait in Elvetia si obisnuia sa joace sah intr-o cafenea din Zurich cu poetul dadaist Tristan Tzara. Dar in Elvetia a trait nu doar cel care a planuit primul stat communist, ci si victima sa, aristocratul rus emigrat Vladimir Nabokov.
Gazduirea rosilor, dar si a albilor, a bolsevicilor si aristocratilor rusi albi, pare sa fie una dintre principalele preocupari ale Confederatiei Elvetiene.
Orase insemnate precum Zurich, Geneva sau Lausanne pastreaza urmele refugiatilor politici care si-au cautat adapost in ele, de la membrii familiei regale iraniene expulzati de islamisti pana la ultimul potentat african care isi pune in aplicare “planul B”.
Pana si Voltaire si-a petrecut ceva timp ascunzandu-se la Ferney, o suburbie a Genevei. El dadea fuga aici dupa ce il insulta pe regale Frantei sau Biserica Catolica.
Ceea ce oamenii nu stiu de Voltaire insa este ca isi cauta protectia acolo si din ratiuni financiare. Era un barbat realizat prin forte proprii, un negustor instarit, investitor si dealer speculant. Merita remarcat ca mare parte din bogatia lui venea din antifragilitatea factorilor de stres, deoarece a inceput sa-si puna pe picioare averea chiar la inceputul exilului.
Asadar, in Elvetia exista si refugiati de alte tipuri, asemenea lui Voltaire: refugiati financiar, veniti din locuri framantate, recognoscibili dupa hainele lor scumpe si plictistoare, dupa vocabularul anost, eticheta nenaturala si ceasurile scumpe (lucioase). Cu alte cuvinte, niste non-Voltaire. Ca multi oameni bogati se simt indreptatiti sa rada la propriile glume. Acesti oameni (greoi) nu cauta adapost pentru propria persoana; de fapt, capitalurile lor sunt acelea care isi cauta refugiu.
Aceasta mare varietate de oameni impreuna cu portofelele lor vin in Elvetia pentru adapost, siguranta si stabilitate. Insa acesti refugiati nu observa ceva evident: cea mai stabila tara din lume nu are guvern. Si nu este stabila in ciuda faptului ca nu are guvern, ci este stabila pentru ca nu are unul. Cereti-le unor cetateni elvetieni sa spuna numele presedintelui lor si calculati procentul persoanelor care pot face asta; de obicei, pot sa-i numeasca pe presedintii Frantei si ai Statelor Unite, dar nu stiu cum il cheama pe al lor. Unitatea lor monetara functioneaza cel mai bine si totusi banca lor centrala este micuta.
Oare acesti politicieni care isi petrec aici timpul inainte de a se intoarce la putere in patria lor reamarca absenta guvernarii, accepta faptul ca se gasesc in Elvetia tocmai datorita acestei absente a guvernarii si isi adapteaza ideile despre statele – natiuni si sistemele politice conform ei? Nici pomeneala.
Nu este chiar adevarat ca elvetienii nu au guvern, subliniaza totusi Taleb. De fapt, ei nu au un guvern central mare sau ceea ce se numeste in vorbirea curenta “guvern”; sunt guvernati complet de jos in sus, de un fel de municipalitati, entitati regionale numite “cantoane” , mini-state aproape suverane, unite intr-o confederatie.
Volatilitatea exista din belsug, cu dusmanii intre rezidenti la nivelul luptelor pentru fantanile de apa. Asta nu e neaparat placut. Insa aceasta forma de dictatura de jos in sus ofera protectie impotriva romantismului utopiilor, dat fiind ca, intr-o atmosfera atat de neintelectuala, nu se pot naste idei marete. Sistemul produce insa stabilitate – stabilitate plicticoasa- la toate nivelurile cu putinta.
De remarcat, de asemenea, si ca scenele hidos de tipatoare peste care dai in Elvetia, peste tot in Geneva, in unele parti din Zurich si indeosebi in statiunile de schi, ca Gstaadt si St. Moritz, nu sunt produsul direct al tarii , ci rezultatul succesului ei, deoarece Elvetia actioneaza ca un magnet asupra refugiatilor care doresc sa scape de taxe.
Sa observam pentru moment ca aceasta este ultima tara care nu este organizata ca stat-natiune, ci mai degraba ca un manunchi de mici municipalitati, lasate in voia lor.
Un conglomerat de municipalitati cu fermecatoare inamicitii provinciale, cu luptele lor interne si cu oameni care se pandesc unii pe altii, se organizeaza intr-un stat blajin si stabil. Dupa cum venitul soferului de taxi prezinta instabilitate de la o zi la alta, dar este stabil la nivel anual, la fel si Elvetia demonstreaza stabilitate la nivelul agregatului pentru ca ansamblul cantoanelor da nastere unui sistem stabil.
Modul in care oamenii gestioneaza treburile locale este foarte diferit de modul in care gestioneaza cheltuielile publice mari si abstracte, in trecutul indepartat, am trait in unitati mici si in triburi, ne-am descurcat mai bine in unitati mici.
Contactul vizual cu semenii schimba comportamentul unei persoane. O persoana pe care o vezi la biserica duminica dimineata se va simti stanjenita pentru greselile sale, deci va fi si mai responsabila pentru ele. La scara mare, ceilalti sunt unitati abstracte, la carma se afla mai degraba creierul functionarului civil, nu emotiile acestuia – cu cifre, foi de calcul, statistici.
Suntem miscati mai usor de un bebelus care plange langa noi decat de 1.000 care mor in alta parte si nu ajung in sufrageria noastra prin intermediul televizorului. Primul caz e o tragedie, celalalt este o statistica. Energia noastra emotionala este oarba la probabilitate.
Deci, problema este ca, prin crearea unor birocratii, ii punem pe functionarii civili in pozitia din care iau decizii bazate pe chestiuni abstracte si teoretice, cu iluzia ca le vor lua intr-un mod rational, explicabil.
Si sa mai luam in calcul si faptul ca lobbystii – iritanta rasa a lobbyistilor – nu pot exista intr-o municipalitate sau intr-o regiune mica. Europenii gratie centralizarii unei puteri in Comisia Europeana de la Bruxelles , descopera cu repeziciune existenta acestor mutanti care vin sa manipuleze democratia de dragul unei mari corporatii.
Influentand o singura decizie sau reglementare la Bruxelles, un singur lobbyist da o lovitura de zile mari. Este un castig mult mai mare – la un cost mai redus – decat in cadrul municipalitatilor unde e nevoie de armate de lobbysti. Si sa luam in considerare si celalalt efect al scarii: este mai putin probabil ca niste companii mici sa aiba lobbysti.
Nassim Nicholas Taleb conchide spunand ca Elvetia este, poate, cea mai de succes tara din istorie, si totusi, in mod traditional nivelul educatiei universitare a fost slab in comparatie cu restul natiunilor bogate. Sistemul ei, chiar si in domeniul bancar din zilele noastre, s-a bazat mai degraba pe tiparele uceniciei aproape vocationale, decat pe acelea teoretice . Cu alte cuvinte, pe techne (mestesuguri si pricepere), nu pe episteme (cunoastere din carti, cunoasterea definitiei lucrurilor).
Sursa BlogulluiBalan

vineri, 6 martie 2015

Spanish island will become the world’s first 100% powered by renewable energy

El Hierro, an island off the coast of Spain hasdeveloped an independent energy grid, relying on wind and hydro power and removing itself from the need of oil imports.
The island, itself, is home to about 10,000 people.  The wind-hydro power station includes a wind farm with five wind turbines of 2.3 MW each, a pump unit, a hydroelectric plant, two dams and a desalination plant. Currently, the hydro energy produces enough to sustain the island, but the wind turbines will produce extra; allowing them to transport freshwater to a resevoir 2,300 feet above sea-level.  This resevoir can be used in times of need, releasing water through generators and producing extra electricity.
The island is now interested in running its 6,000 vehicles entirely on electricity by 2020.

Sursa themindunleashed

joi, 5 martie 2015

De ce nu se prinde leusteanul. Cateva sfaturi

Ne-am gândit că ar fi utile câteva sfaturi care să te ajute să rezolvi problema cand nu se prinde leușteanul.
cum se prinde leușteanul
♦ În primul rând trebuie spus că leușteanul este o plantă solidă, robustă, perenă care nu are inamici naturali și care se poate dezvolta spectaculos, dacă reușești și depășești dificultatea de a prinde leușteanul. Iată care sunt problemele și cele mai bune sfaturi pentru a prinde leușteanul.
♦ Cumpără seminte de la producători de încredere. Leușteanul din semințe se prinde mai bine și mai sănătos decât transplantarea unei rădăcini care se compromite foarte ușor după ce este scoasă din pământ.
♦ Plantează semințele într-o jardinieră în casă. Ține semințele în apă pentru două-trei ore înainte de a le semăna și cerne pământul înainte de semănare.
♦ O bună soluție pentru a prinde leușteanul este să foloșesti pământ de grădină amestecat cu pământ de flori. Leușteanul nu suportă pământul lutos și nici pe cel calcaros, având întotdeauna nevoie de pământ care să dreneze bine apa și ceva mai tasat. Aceasta este una din condițiile esențiale pentru a prinde leușteanul.
♦ Un alt secret pentru a prinde leușteanul este acela al momentului în care alegi se semeni semintele. Ori toamna, de la finele lui octombrie, până la mijlocul lui noiembrie, ori primăvara în martie, dar până la jumătatea lunii.
♦ Leușteanul este o plantă solidă și rezistentă la maturitate, dar în primele luni de vegetație este delicat și sensibil așa că dacă îl sădești în grădină protejează plantele mici cu o folie de plastic sau cu un clopot de sticlă, în fiecare noapte până la finele lui aprilie. Este un bun truc care te va ajuta să prinzi leușteanul.
♦ Unul din detaliile de care trebuie ținut cont pentru a crește frumos leușteanul este gradul de insolație la care acesta este supus. Leușteanul are nevoie de soare, dar preferă lumina de dimineață și lumina indirectă, fiind mai bine adaptat pentru zonele umbrite și mai umede ale grădinii.
♦ Transplanatarea rădăcinii într-un loc foarte însorit poate să fie fatală leușteanului care are nevoie de ventilație bună și trebuie ferit de actiunea soarelui de la amiază. Nu-l planta lângă ziduri, lângă pereți. Cel mai bun loc pentru a se prinde leușteanul este sub copacii cu umbră rară, în zonele umbrite sau la marginea grădinii în locurile mai joase.
♦ Recoltarea nu se face niciodată mai devreme de 6-8 luni de la răsărire și trebuie făcută cu multă economie în primul an de viață.
Sursa Casa-Gradina

Stramosii

Stramosii