luni, 5 decembrie 2016

CREȘTEREA ALBINELOR: Lucrări OBLIGATORII în luna DECEMBRIE!

Prima luna de iarna calendaristica se manifestă de obicei cu ninsoare, vânt, viscol, îngheţ şi umiditate crescută. Deşi luna decembrie este o perioadă de inactivitate în ciclul biologic al albinelor, apicultorul are posibilitatea să-şi orienteze mai mult acţiunile către activităţi de atelier, activităţi de informare si perfectionare în apicultură sau activităţi de dezvoltare prin valorificarea a produselor apicole obţinute în sezonul anterior, achiziţionarea de noi materiale necesare pentru sezonul următor.
Cu toate acestea, în anumite perioade ale lunii apicultorul trebuie să aibă în vedere şi o serie de activităţi ce ţin de stupină:
– Supravegherea şi controlul modului cum iernează familiile de albine o data la 2-3 saptămâni, prin controale auditive (ascultare) pentru perceperea şi interpretarea zumzetului albinelor şi aprecierea resturilor găsite (pe foaia de control a stupului sau în urma preluării cu ajutorul unei sârme îndoite în unghi drept). Experienţa ne va ajuta în aprecierea cat mai corectă a zumzetului si deci a stării de sănătate a familiilor de albine.
– Intervenţiile în stup se vor face în spaţii încălzite numai atunci când se constată lipsa rezervelor de hrană, îmbolnăvire sau alte stări anormale care nu pot fi înlăturate în condiţii de stupină.
– Mortalitatea exagerată în urma analizei foii de control arată faptul că familia de albine fie a iernat cu prea multe albine vârstnice fie ca urmare a uzurii organismului cauzată de boală.
– Prezenţa albinelor mucegăite, umede arată că în stup există o ventilaţie precară.
– Albinele cu abdomenul umflat şi petele de diaree la urdiniş sau pe scandura de zbor arată că în stup sunt provizii de calitate proastă sau condiţiile de iernare sunt nefavorabile neliniştind albinele şi sporind consumul de hrană. Această situaţie poate crea premiza apariţiei nosemozei.
– Prevenirea deranjării şi neliniştirii albinelor de păsări de curte, ciocănitori, piţigoi.
– Înlesnirea şi supravegherea unor zboruri spontane de curăţire ale albinelor în ferestrele calde ale lunii (când temperatura depăşeşte 13-14ºC) după ce vatra a fost curaţită de zăpadă şi albina moartă de la urdiniş a fost îndepărtată, pot fi ridicate capacele şi salteluţele stupilor pentru ca razele soarelui să încălzească direct podişoarele. În limita posibilităţilor stupii umbriţi pot fi mutaţi în locuri însorite.
– Îndepărtarea fără zgomot a zăpezii şi a gheţii formate pe scândurelele de zbor şi pe capacele stupilor.
– Protejarea stupinei contra curenţilor reci de aer prin perdele, garduri realizate din diverse materiale anterior.

În atelierul stupinei se vor face o serie de lucrări necesare pregătirii sezonului următor:
– reparaţii ale elementelor componente ale stupului;
– depozitarea în condiţii sigure a surplusului de corpuri, caturi, rame, faguri.
– curăţirea, răzuirea resturilor de ceară şi propolis cu dalta apicolă şi cuţite speciale precum şi dezinfectia materialului apicol prin metoda flambării sau metoda chimică cu diverse substanţe dezinfectante.
– pregătirea ramelor prin însarmare, aprovizionarea cu faguri artificiali.
– pentru apicultorii profesionişti care vor să-şi dezvolte stupina este importanta stabilirea unui plan judicios conceput, realist pentru sezonul apicol următor în funcţie de care se va stabili necesarul de materiale şi echipamente apicole de achizitionat .
– participarea la cursuri şi conferinţe, procurarea de materiale de documentare (reviste, cărţi).

Plantări în livadă: de ce nu se prind pomii fructiferi. 10 greșeli de evitat!

Plantarea pomilor fructiferi necesită mare atenție și mai ales informare în prealabil astfel încât fiecare puiet pe care l-ați pus în pământ să se prindă și să devină un pom sănătos și productiv. Pentru a vă asigura că, deși fără experiență, pomii se prind de la prima încercare, trebuie să țineți cont de anumite reguli. 

Cele mai frecvente greșeli pe care le fac pomicultorii atunci când vine vorba despre plantarea pomilor fructiferi încep de la săparea gropilor până la primele tăieri care se fac la puietul de abia plantat. Pentru a evita astfel de greșeli, vă facem un top al acestora pentru a putea să le evitați pe viitor:
1.Nu săpați groapa pentru pomi de pe o zi pe alta! 
Un punct foarte important atunci când plantezi pomi fructiferi este să ții cont de săparea gropilor. Cu cât sunt săpate cu câteva luni înainte, cu atât mai bine, deoarece se sterilizează locul unde vei pune pomul fructifer. Orice carte de specialitate în acest domeniu recomandă săparea gropilor din luna august pentru plantările de toamnă.
2. Nu faceți gropi mici!
Pentru a se prinde bine pomul și a avea loc să își dezvolte rădăcinile cum trebuie, aveți nevoie ca gropile să fie mari. Mărimea gropilor este variabilă în funcţie de gradul de mobilizare al terenului, și anume de la 30x30x30cm în teren desfundat, până la 60x60x40cm în teren nedesfundat. Când se sapă groapa, pământul de la suprafață se pune într-o parte a gropii, iar cel de la fund în cealaltă.
3. Nu plantați pomul fără să fasonați rădăcinile!
Trebuie să țineți cont că pentru a avea pomi buni de plantat aceștia au nevoie să fie fasonați la rădăcină. Așadar, se înlătură părțile vătămate sau se netezesc rădăcinile fiecărui pom în parte cu 3-4 cm. Rădăcinile foarte subțiri, mai subțiri de 3 mm adică se scurtează la 7-8 cm, se suprimă de la bază dacă sunt uscate la plantare.
Astfel, fasonarea nu ajută neapărat la scurtarea rădăcinii, cât la păstrarea pomilor cât mai sănătoși și bogați. Dacă achiziționați pomi fructiferi prin curier, aceștia trebuie să stea cu rădăcinile în apă cam 1-2 ore pentru rehidratare.
4. Nu cumpărați material săditor fără să vă informați despre pepiniera/furnizorul respectiv! 
Este indicat ca materialul săditor să fie procurat  din pepiniere consacrate, recunoscute oficial şi controlate, care garantează autenticitatea, calitatea şi sănătatea pomului. Trebuie să fie aleși pomii cu rădăcinile cât mai dezvoltate și intacte, cu lemnul ramurilor copt și muguri bine formaţi, preferându-se cei care au numeroase ramuri laterale sau anticipaţi, la care se poate forma scheletul pomului și implicit intrarea timpurie pe rod.
Efectul plantării unor astfel de pomi constă în formarea rapidă a coroanelor  și  începutul fructificării  încă din anul 2 sau 3, obţinându-se o producţie însemnată de  fructe încă din anul 4 de la plantare.

5. Nu plantați dacă pământul este înghețat! 
Trebuie să știți că perioadele de plantare sunt: primăvara devreme sau toamna târziu înainte ca pământul să inghețe și iarna, atunci când solul nu este acoperit de zapadă, nu este înghețat și temperaturile sunt de cel puțin 2-3 grade Celsius.
Cel mai bine este să plantați pomii toamna fiindcă acum au suficientă rezervă pentru apă, orele de frig la care sunt expuși determină fructificarea în anul următor dacă pomul este în vârsta de 2-3 ani, în plus faptul ca este expus la temperaturi joase, călește pomul iar primăvara veți fi siguri dacă acesta s-a prins sau nu și daca trebuie înlocuit.
6. Nu plantați pomii prea adânc, dar nici prea superficial!
Pomii nu trebuie să fie plantați prea adânc, caz în care aceștia cresc greu, nu se dezvoltă cum trebuie lăstarii, ci apar niște rozete mici de frunze. Dacă sunt plantați mai la suprafață se riscă uscarea lor în condiții de secetă.
La pomii altoiți pe puieți din semințe, regula generală este ca după așezarea pământului în groapă, coletul să fie situat la nivelul solului. Pomii altoiți pe portaltoi vegetativi se pot planta puțin mai adânc decât au fost în pepinieră, pentru a realiza o zonă mai mare de înrădăcinare a portaltoiului, dar punctul de altoire să rămână totuși cu câțiva centimentri (2-3 cm) deasupra solului pentru a evita o eventuală trecere a altoiului pe rădăcini proprii.
7. Nu adăugați îngrășământ pe bază de azot!
Aceasta provoacă arsuri rădăcinilor. Dacă nu aveți pământ prea bogat, puteți adăuga cel mult gunoi de grajd bine fermentat, vechi de 3-5 ani.
8. Nu uitați să udați pomul, imediat după plantare!
În copcă se toarnă 1-2 găleți de apă care va drena granulele de pământ între rădăcinile pomului și va elibera aerul prevenind apariția mucegaiului. După ce apa a pătruns în sol, se trage tot pământul în jurul pomului sub formă de mușuroi spre a proteja pomul de îngheț.
9. Nu plantați pomii prea aproape unul de celălalt!
Distanțele de plantare sunt de 3,5 – 4,5 m minim între rânduri și între pomi pe rând pentru a asigura spațiul de lumină necesar. Pentru nuci sunt necesari 8 m, de exemplu, distanțe de plantare. Nu se recomandă plantarea în văi înguste, cu curenți de aer puternici, în zone cu înghețuri târzii de primăvară frecvente. De asemenea se recomandă folosirea a cel puțin 2-3 soiuri din aceeași specie  pentru o mai bună polenizare chiar dacă s-au creat soiuri autocompatibile.
10. Nu lăsați pomii fără să le aplicați tăieri imediat după plantare!
Tăierile impulsionează prinderea și puterea de creștere. trebuie știut că în momentul scoaterii puietului din pepinieră, sistemul radicular se rănește mai mult sau mai puțin. Astfel rădăcinile rănite nu pot susține coroana, motiv pentru care plantele nu se prind. Așadar volumul coroanei se reduce cel mai ușor tot înainte de plantare. Această operațiune se face după regulile tăierilor generale. În consecință, ramurile mai slabe se lasă mai scurte iar cele mai viguroase, mai lungi. Ramurile rănite, bolnave, încrucișate sau crescute în interior se elimină de la inel. Tăierile se fac de la inel sau la mugurii cu orientare spre exterior.

Dispozitiv de curatat rama cu miere

Dispozitiv de curatat rama cu miere

Ultimele clipe ale Elenei Lupescu

A trăit ca femeia care l-a vrut şi l-a avut pe omul-rege. A murit ca femeie a lui. În ultimele clipe şi-a strigat mama de trei ori, în trei limbi străine, dar nu şi în română. Împotriva uzanţelor, a fost condusă pe ultimul drum îmbrăcată în rochie de culoarea cerului. Mărturii în exclusivitate despre ultimele clipe ale vieţii Elenei Lupescu, cea care i-a stat alături regelui Carol al II-lea, culese de la prietena în braţele căreia a murit Duduia şi de la alţi apropiaţi, din Estoril ­ tărâmul portughez unde cei doi şi-au trăit până la sfârşit povestea de dragoste.


Prima impresie, o dată ce ajungi în gara Cais Do Sodre, în partea sud-vestică a Lisabonei, este aceea că tot oraşul merge la plajă, la ocean. Din sfert în sfert de oră, doar 1,70 euro şi 40 de minute te despart de cele mai faimoase staţiuni estivale de pe coasta portugheză a Atlanticului. 

Curând, Lisabona rămâne în urmă, privindu-te din gară cu dorinţa revederii cât mai grabnice... Oceanul pe stânga, leandrii sălbatici pe dreapta şi amintirile rămase acasă te urmăresc tot drumul până în Estoril. Staţiune de lux devenită celebră prin prezenţa atâtor capete încoronate, dar şi a poveştilor de dragoste... Cea dintre regele României Carol al II lea şi Elena Lupescu rămâne cu siguranţă specială. Estoril - locul în care Carol al doilea îi spunea "Duduii" în fiecare dimineaţă că e picătura lui de rouă. Duduia... 

S-a născut în luna septembrie, sub semnul zodiacal al aprigei Fecioare, iar vremurile şoptesc şi acum pentru ea, la Estoril, "meu amor, meu amor, meu corpo em movimento minha voz à procura do seu próprio lamento...". Biografia i-a fost scrisă şi rescrisă în funcţie de capriciile istoriei. Chiar şi în privinţa numelui ei real au existat controverse: Elena Lupescu, fosta Tâmpeanu (prin căsătoria cu un ofiţer român), s-ar fi numit de fapt Magda Wolf sau Duta Grunberg. 

Mai numeroase i-au fost poreclele: "Înalta Doamnă", "Femeia nefasta", "Duduia", "Lupeasca"... Susţinea conversaţii de excepţie, era un ciudat amestec de femeie fatală, domnişoară şi curtezană, era încăpăţânată, dar bună la suflet, era elegantă, avea pielea albă şi părul roşcat (uneori blond...), o femeie prea modernă pentru timpul său. 

Cu acest coctail ucigător l-a cucerit pe Carol al II-lea, personaj carismatic, cu slăbiciuni, deşteptăciuni enciclopedice, eleganţe neînţelese şi nesătule erotisme. Zice-se că s-a cunoscut cu monarhul în ziua de 14 februarie (de Ziua Îndrăgostiţilor) 1925, la cinematograful Fundaţiei Culturale Regale, unde rula filmul "Nibelungii", prin intermediul lui Posmantir, un fotograf de albume deocheate. După căsătorie, la fiecare 14 februarie cei doi amorezi aveau să-şi serbeze ziua când s-au cunoscut. O legătură începută în anii '20, legalizată prin căsătorie în 1947, curmată de moartea lui Carol în 1953 şi apoi moartea ei în 1977. 


LA "REI CAROL"
Cu toate acestea, dacă cineva crede că localnicii devin o enciclopedie când aud de numele monarhului român se înşeală. Cu mare greutate am găsit pe cineva care ştia pe unde se află Vila"Marrysol" (de fapt, "Mar e Sol" - adică Mare şi Soare), cea în care cei doi amorezi regali s-au stabilit la un moment dat. Aici, prima surpriză. Pe zidul ce înconjoară clădirea căutată străluceşte în soare o plăcuţă din aramă unde scrie citeţ, cu litere de-o şchioapă, negru pe galben-roşcat: "Rei Carol". Aşa cum se numeşte acum nu neapărat vila cu încărcătură istorică, ci condominiul în toată regula, ce s-a ridicat în jurul ei. A doua surpriză o constituie aspectul exterior. 

Ne-am aşteptat la o clădire pe care trecerea vremii să-şi fi pus amprenta. Din contră, totul în jur e strălucitor, iarbă proaspăt tunsă, pereţii impecabili, iar pomul - de-o vârstă cu casa, (la umbra căruia Carol chiar îi spunea "Duduii" în fiecare dimineaţa că e picătura lui de rouă), mai falnic şi mai îngrijit decât oricând. A treia şi cea mai plăcută surpriză ne-a furnizat-o administratorul propietăţii - o doamnă cu aspect de fotomodel, dar care nu vorbea decât portugheza - şi  care, atunci când a înţeles că venim tocmai din România pentru casa aceasta, ne-a spus aproape silabisind, de-am înţeles în sfârşit din prima: "Aguardar aqui para Mikaela". 

Şi aşteptarea s-a dovedit a fi cu folos, fiindcă aşa am cunoscut-o pe singura româncă propietară a unui apartament în condominiul "Rei Carol", pe doamna Mihaela Georgescu - Delafras. A plecat din România pe când avea 21 de ani (în 1971) şi şi-a întemeiat o familie în străinătate. A fost pe rând profesoară de engleză în Suedia şi a predat literatură şi istoria în America, ţară unde a terminat un masterat la prestigioasa universitate Harvard. Cum a ajuns aici, la Estoril? Întâlnirea cu Portugalia a avut loc în urmă cu câţiva ani, Mihaela alegând să îşi continue pe pământ lusitan activitatea educaţională şi de cercetare a istoriei. "Se poate spune că această casă m-a ales pe mine şi nu invers. Am găsit, ca şi dumneavoastră, fosta reşedinţă a regelui Carol al II lea. Am văzut că sunt apartamente de vânzare, cei de aici m-au rugat să le vizitez şi m-am decis să cumpăr." 

Un apartament, dintre cele 22 existente acum în complexul imobiliar, se poate ridica în prezent la aproximativ 300.000 de euro, iar închirierea lui, în funcţie de dotări, la 1.000-2.000 de euro pe lună. În preţ intră toate facilităţile actuale: acces la piscina care a luat locul fostului teren de tenis, sistemul de pază, acces la veselă, tacâmuri, precum şi la spaţiile comune, unde se pot primi musafirii sau servi masa. Înainte de a fi cumpărată de Carol ­ şi se pare că a contat mult numele "Mar e Sol", adică tot ce voia să îi ofere iubitei sale - clădirea adăpostea un hotel mic, dar de lux. 

După moartea Elenei Lupescu, în 1977, casa a stat părăsită vreme de zece ani. Apoi a fost cumpărată de o celebră bancă şi modificată la forma actuală. Camerele vilei, biroul de lucru, sufrageria, salonul roşu toate au fost transformate spre a deveni spaţii comune, legate de noile apartamente şi folosite de locatarii condominium. De Carol nu mai aminteşte decât plăcuţa de la intrare, iar de perechea de îndrăgostiţi doar mobilele disparate, cumpărate pe bucăţi de actualii propietari.

Mihaela consideră că e destin faptul că se află aici. Cum tot destin poate fi şi întâlnirea noastră cu Marianne Muller. Prietena în braţele căreia a murit Elena Lupescu. 
PRIETENA PRINŢESEI ELENA
Pe Marianne Muller nu ţi-o poţi închipui altfel decât făcând bine celor din jur, întruchiparea bunului samaritean. Pare vecinul ideal, gata să ajute în orice moment fără a da senzaţia că o face ostentativ şi fără a încălca intimitatea cuiva. A venit în Portugalia din America în 1963, însoţindu-şi soţul, constructor de poduri, şi poate spune că în minunăţia care uneşte malurile Râului Teju, după exemplul celebrului pod din San Francisco, este mai mult decât o fărâmă din viaţa ei.  

Este pentru prima dată când vorbeşte presei despre clipele morţii Elenei Lupescu, dar o face clar şi fără emoţie, trădându-şi prin rigurozitate descedenţa germană. "Întâlnirea mea cu Prinţesa Elena, noi aşa îi spuneam aici, a avut loc în '73", spune Marianne, care nu îşi divulgă vârsta pentru că, nu-i aşa, e o doamnă. Şi încă una din alte vremuri. Primul lucru care a impresionat-o la vecina ei a fost părul, de un blond cu totul aparte, parcă ar fi fost pictat, şi care a devenit mai frumos o dată cu trecerea anilor. Marianne a fost prezentată familiei regale de către Prinţesa Kira de Hohenzollern, după toate regulile ceremoniilor oficiale, devenind, după moartea lui Carol al II-lea "nu numai cea mai bună prietenă a Elenei, dar şi ultima şi totodată singura familie a Prinţesei", adaugă riguroasa doamnă. Dacă era o femeie frumoasă? "Cu siguranţă se poate spune că era deosebită şi că avea darul de a aduce energie pozitivă celor din jur", suibliniază Marianne.

În scurt timp au devenit aproape nedespărţite, nelăsând să treacă o zi fără să bea ceaiul împreună, să meargă la spectacole sau la cumpărături în Lisabona. "A fost Elena Lupescu fericită aici?" "Se poate spune că da. În orice caz, mult mai fericită decât în America de Sud, unde nu s-a acomodat niciodată şi unde credea că o să moară. Aici, în Portugalia, s-a întâmplat să fie acceptată şi de familiile regale ale Europei, ceea ce în alte părţi nu s-a întâmplat. În orice caz, după moartea soţului ei a fost o femeie singură, dar nu singuratică, împărţind energia de care aminteam celor din jur."

Cea mai puternică amintire legată de Prinţesa Elena este aceea legată de ultimele ei clipe. Se poate spune că a murit în braţele Mariannei, aceasta fiindu-i la căpătâi, aşa cum i-a fost alături în fiecare zi de când s-au cunoscut. "Şi acum mă cutremură amintirea aceasta", spune doamna Muller. "În acele secunde, de dinainte, şi-a strigat mama, vorbind în germană, portugheză şi franceză." "Când i-a murit câinele preferat (Prinţesa Elena iubea foarte mult animalele), nu numai că a fost foarte afectată, dar a dat de înţeles că ştie că va muri şi ea curând, lucru care s-a şi întâmplat după câteva zile. Ţin minte că Amalia, bucătăreasa prinţesei, a insistat să o îmbrăcăm în negru, conform uzanţelor. Eu am spus nu, şi am ales una dintre rochiile ei preferate, de culoare albastru deschis, precum cerul. Mă tot gândesc că poate am făcut o greşeală atunci, dar aşa am simţit. A plecat pe ultimul drum nu numai frumoasă, dar şi senină, aşa cum şi-a dorit", oftează imperceptibil  Marianne. 

Despre relaţia cu Regele Carol, ştie doar din ceea ce i-a povestit Elena. "Mi-a spus că o înconjura cu dragoste şi că nu putea sta despărţit de ea", iar faptul că, printre atâtea informaţii exacte, nu poate afirma cu certitudine dacă Prinţesa spunea că a fost "multă" sau "prea multă dragoste" între ei sintetizează cel mai bine, în doar câteva cuvinte, sentimentele ce au unit unul dintre cele mai controversate, dar şi invidiate cupluri din istoria României. Până ce cu adevărat doar moartea i-a despărţit...  
Continuarea în numărul viitor
DOREA SĂ CUNOASCĂ... UNIVERSUL! 
În 1940, Carol al II-lea este forţat să abdice şi ia calea exilului. Elena Lupescu îl însoţeşte. După fuga din ţară, Carol şi Elena Lupescu au călătorit prin America Latină, stabilindu-se în final la Estoril, Portugalia. S-au căsătorit în 1947 la Rio de Janeiro, însă după numai 6 ani regele moare de cancer, fiind înmormântat în capela regilor din Estoril. Elena Lupescu a trăit în Portugalia până la 30 iunie 1977. După septembrie 1940, Carol şi Duduia, aşa cum o alinta, au colindat Europa, Cuba, Mexicul şi Brazilia, traseu impus de Elena,  care dorea să cunoască... Universul! La 3 iulie 1947 i s-a îndeplinit şi ultimul capriciu: s-au cununat la Rio de Janeiro, eveniment după care a obţinut mult visatul rang de Alteţa Sa Regală, Prinţesa Elena de România. S-au stabilit apoi în Portugalia, la Estoril. 


IL CAPO DI TUTTI CAPI

Istoricii consemnează că cei mai înrăiţi după bani au fost Carol al II-lea, purtător al coroanei regale între anii 1930-1940, şi cea de-a treia consoartă a sa, Elena Lupescu. Din banii statului s-au plătit divorţul lui Carol de principesa Elena a Greciei şi cheltuielile refugiului în străinătate al cuplului Carol-Elena Lupescu. 

Duduia a jucat un rol important pe scena politică românească. Ea îl controla pe rege şi camarila formată în jurul acestuia. Elena îşi finanţa viaţa luxoasă cu banii primiţi de la diverşi oameni de afaceri, cărora le înlesnea favorul şi protecţia regelui. Revista Time relata în 1937: "În România, a cărei familie regală n-a fost niciodată considerată bogată ca să ţină un iaht de 1.350.000 dolari, cu atât mai mult să cumpere unul, cumpărarea acestuia (n.r ­ a iahtului lui Eduard al VIII-lea) a dus la concluzia zdrobitoare că Elena Lupescu este cea mai şireată făcătoare de bani din România. Se spune că ea şi-a format capitalul de la oamenii care voiau să obţină ceva de la Carol al II-lea, că a început să-şi depună la băncile din Bucureşti averea mobilă şi, în sfârşit, să aibă participare la industria-cheie a României, în special cea controlată de Guvern. Săptămâna trecută, abila fiică a negustorului de vechituri părea să-şi realizeze o ambiţie măreaţă: o a doua croazieră cu iahtul «Nahlin», care s-o facă cunoscută în întreaga lume". 

Era o femeie abilă, care ştia perfect să-şi joace cartea şi să-şi controleze prietenii şi duşmanii. Se pare că şi-ar fi înfiinţat propriul serviciu secret, care îl spiona chiar şi pe... Carol al II-lea. Elena Lupescu dispunea de un grup de consultanţi ­ oameni calificaţi în lovituri financiare. Schema era: Carol ­ influenţa, Lupeasca - creierul, Gabriel Marinescu (prefectul Bucureştiului) - executantul. Marinescu, în asociaţie cu tatăl Elenei Lupescu, patrona tripouri din Capitală şi de pe Litoral. Nicolae Malaxa (magnatul industriei românesti între cele două războaie mondiale) a reuşit să construiască fabrici şi uzine, în condiţii financiare ilegale. Secretul? Daruri în acţiuni şi proprietăţi către Carol al II-lea şi Elena Lupescu. "Trebuia un cunoscător (...) ca să fi putut verifica aceste operaţii, toate aranjate în Aleea Vulpache, în casa Elenei Lupescu", scria jurnalistul Pamfil Şeicaru (1894-1980). 

Sfera firmelor la care Carol era acţionar cuprindea: Fabrica de celuloză Piatra-Neamţ, Uzinele Reşiţa, Exploatarea auriferă "Mica", Banca de Credit Român, Fabrica de postav Azuga, Royal Dutch-Shell, Deutsche-Bank ş.a. Bilanţul bănesc al anilor de domnie ai lui Carol: de la o avere de 196 milioane de dolari în 1927 (la moartea lui Ferdinand), până la un miliard. Cuplul Carol-Elena Lupescu a plecat din ţară în 1940, pe fugă, împachetând toate lucrurile de valoare pe care au putut pune mâna şi încărcându-le într-un tren special, cu 12 vagoane (mareşalul Antonescu i-a propus comandantului legionarilor, Horia Sima, să organizeze un "comando" pentru a opri trenul la Timişoara şi a recupera obiectele proprietate a statului; legionarii au aşteptat sosirea trenului în Timişoara, dar Carol a aflat şi a ordonat ca trenul să nu oprească; ciuruit de gloanţele legionarilor şi urmărit de un camion, trenul a traversat în goană graniţa cu Iugoslavia).    

Peste timp, nimeni nu a putut evalua, nici măcar aproximativ, valoarea aurului, bijuteriilor, hârtiilor de valoare şi a tablourilor scoase din ţară de Carol. Se spune că a luat cu el 42 de tablouri (adevărate comori, ca picturile lui Rembrandt şi El Greco), colecţia lui Carol I, lăsată prin testament Coroanei Regale a Romaniei. Carol al II-lea şi-a lăsat toate lucrurile moştenire ultimei sale soţii - Elena Lupescu. 


COARNE RECIPROCE
Reuşita afacerilor lui Nicolae Malaxa ­ magnatul industriei românesti între cele douã rãzboaie mondiale, se baza şi pe strânsa prietenie "de afaceri" cu cuplul Carol-Elena Lupescu. De fapt, personajele centrale ale epocii 1930-1940 erau Elena Lupescu şi Malaxa (soţia sa era încuscrită cu nepotul Elenei Lupescu). Lupeasca era prietena cea mai bună a soţiei lui Malaxa şi o musafiră de preţ a familiei. Industriaşul îşi detesta soţia, considerând-o frivolă, dar aceasta nu l-a împiedicat să-şi trimită fiica, de 17 ani, într-o croazieră de la Constanţa la Istanbul, pe iahtul regal "Luceafărul", într-o companie "selectă": Carol al II-lea, Elena Lupescu, Livia Auschnit ­ soţia unui alt magnat al timpurilor, Max Auschnit. Elegantul iaht avea să fie scena unor pasiuni amoroase demne de filmele prezentului, conform însemnărilor scriitorului Petre Pandrea.

Se pare că Elena Lupescu şi Carol îşi puneau coarne reciproc, dar îi uneau prea multe pentru a se despărţi. Se păstrau aparenţele foarte bine: Carol ieşea la "vânătoare de femei", iar Elena trecea din dormitorul lui în cel al... nu mai contează al cui! El era fericit că îşi poate continua aventurile amoroase nestingherit, ea satisfăcută. Unul din elementele ce îi unea era şi priapismul lui Carol al II-lea (priapismul nu este o afecţiune sexuală, ci o boală a sângelui, care dă manifestări legate de organul sexual al bărbatului; boala are trei faze, ultima, faza cronică, conducând la impotenţă). Conform mărturiilor lui Constantin Argetoianu (om politic şi prim-ministru al României în 1939), care era şi medic, în perioada '33-'34, Carol al II-lea a ajuns, în cele din urmă, la impotenţă. Istoricii consemnează că Elena Lupescu îi înţelegea perfect boala şi îl stăpânea perfect pe Carol, din punct de vedere psihologic. 

joi, 24 noiembrie 2016

REGULI DE AUR pentru A ÎNCEPE O AFACERE CU ALBINE!

Afacerea cu albine a devenit în ultima vreme tot mai atractivă pentru tineri iar primii pași în apicultură nu sunt de cele mai multe ori ușori.  Iubitorii de stupărit sunt oameni de toate vârstele și profesiile care au un punct comun: dragostea de albine, natura, aer liber. Apicultura are o latură materială (se obține miere, polen, păstură, ceară, propolis) cât și una spirituală. Nimic nu se compară cu zumzetul unui roi de albine sau cu o plimbare prin stupina ta. Dincolo de aceste aspecte rămân însă primele întrebări: cum amplasăm stupina, cu câte familii începem, cum alegem primele familii?

Iată câteva răspunsuri care vă pot ajuta ca apicultori începători, și nu numai:
Organizarea unei stupine
Ca în orice activitate, și în apicultură apar probleme care trebuie rezolvate. Stuparii începători sunt puși în fața unor dileme care la prima vedere sunt greu de finalizat. Procurarea de stupi, familii de albine, tot felul de echipamente și materiale apicole nu sunt probleme a căror rezolvare înseamna numai o simplă bătaie din palme. Totul trebuie făcut cu atenție și numai după o prealabilă documentare (literatura de specialitate este foarte generoasă) și mai ales cu multă tenacitate.
Primul pas în apicultură
De obicei se pornește cu un număr limitat de stupi, 2-3 bucăți, iar pe măsură ce stuparul începător capătă experiență și stupina va crește numeric și calitativ. Se poate ajunge ca în 3-4 ani să avem creată o stupină frumoasă, familii de albine puternice care să aducă producții mari de miere și alte produse apicole. Trebuie doar să avem răbdare, să perseverăm și sigur rezultatele nu vor întârzia să apară.
Alegerea vetrei stupinei
Se face pe baza mai multor criterii. Raza de zbor a albinei este de 3 kilometri. Această suprafață (2.826 hectare) trebuie să asigure un cules bogat, întins pe toata durata sezonului activ. Pe o vatră nu se instalează mai mult de 30 familii de albine, ținând seama că o familie consumă în decursul unui an apicol 90 kilograme de miere și 30 kilograme de polen. Asta ca să nu mai punem la socoteală și cantitatea de produse marfa pe care sperăm să le obținem. De obicei într-un an bun se pot realiza de la un stup 25-30 kilograme miere, 800 grame ceară și 3-4 kilograme polen. În final rezultatele depind numai de priceperea fiecăruia.
Amplasarea stupinei
Amplasarea stupinei se face pe o vatră care este însorită primăvara și toamna, departe de surse poluante, în locuri liniștite, departe de drumuri intens circulate și de ape curgătoare mari. Stupii de albine se așează cu urdinișurile orientate spre sud-est, la o distanță de 2 metri pe rând și 4-5 metri între rânduri. Între două stupine vecine, trebuie să fie o distanță de 2-3 km, asta în funcție de potențialul melifer al zonei.
Alegerea tipului de stup
Următorul pas este alegerea tipului de stup în care dorim să ne cazam familiile de albine. Stupii sunt de două feluri: stupi orizontali și stupi verticali. În cadrul fiecărei categorii, sunt diferite variante constructive.Ce trebuie știut despre stupi: de orice tip ar fi, toți sunt buni pentru practicarea apiculturii. Condițiile de bază sunt acelea care țin de realizarea lor. Trebuie să fie rezistenți, bine încheiați, realizați după standard, și nu în ultimul rând încăpători. Deci mare atenție la ce cumpărați!
Prin alegerea stupilor, trebuie să asigurăm la albine condiții de viață cât mai apropiate de cele din natură. Producția de miere, păstură, polen, ceară, propolis depinde în mare măsură și de tipul de echipament apicol folosit, cât și de calitatea acestuia. Nu se pornește la drum cu stupi din vechituri. Consultând stuparii din zona voastra veți putea aprecia ce tip de stup veți alege.
Un adevăr e sigur: un stup orizontal se va preta mai bine unui stuparit staționar iar unul vertical cu magazine sau unul multietajat unui stupărit pastoral. La fel și zona în care aveți amplasată stupina are o mare influență. Pentru sudul țării unde albinele au o dezvoltare de primăvară mai accelerată se recomandă stupii multietajați, iar în zonele de deal, montane și nordice, stupi verticali cu magazine cât și stupi orizontali. Avantajele și dezavantajele ce decurg din folosirea unui anume tip de stup trebuie foarte bine cântărite.
Procurarea familiilor de albine
La cumpărare trebuie avut grijă ca acestea să fie suficient de puternice (7-8 faguri din care 5-6 cu puiet), într-o perfectă stare de sănătate și cât mai adaptată zonei în care vreți să înființați stupina. Și roiurile sunt bune cu condiția să aibă albină multă (1,5 kg) și apoi să fie dotate cu o matcă tânără și prolifică. Este recomandat ca roiurile de albine să fie instalate în stupi noi, pe rame cu faguri neclădiți, pentru că așa vom putea evita bolile. Aceste cerințe sunt minime, urmând ca la următoarele achiziții să aveți în vedere și alte aspecte care țin mai mult de experiența avută.
Aprecierea calității unei familii de albine se poate face ușor daca urmărim:
Prolificitatea mătcii – Este unul din factorii principali care determină puterea unei familii. Matca trebuie să depună un număr mare de ouă, aproximativ 150-180.000, în decursul unui sezon. Prezența masivă a ramelor cu puiet este un indiciu clar. Felul depunerii și repartizarea puietului pe rame pot spune ceva despre calitatea mătcii. O matcă trebuie să fie activă pentru că ea reprezintă viitorul unei familii. Nu degeaba se spune că matca dă tonul. Exemplu: prin schimbarea unei mătci, într-o anumită perioadă de timp stupul se va transforma, calitățile mătcii fiind transmise la descendenți.
Rezistența la iernare – Sunt familii de albine care pe lângă faptul că sunt îngrijite bine de apicultor, au un fel al lor de a trece mai ușor prin iarnă. De aceasta însușire trebuie să se țină seama, pentru că iernile noastre sunt destul de lungi (120-150 zile). Parametrii luați în calcul sunt: mortalitatea albinelor, consumul de hrană. Bineînțeles se vor prefera familii cu o mortalitate redusă și un consum mai mic de miere.
Blândețea albinelor – Se stabilește prin urmărirea lor în momentul când se execută o anumită lucrare. Dacă la deschiderea stupului albinele stau liniștite, nefiind nevoie de mult fum, totul este în regulă și o să știm că am dat peste o familie bună.
Rezistența la boli – În această direcție felul de a reacționa al albinelor la boli și dăunători este diferit. Sunt familii cu un instinct mai mare de a păstra curățenia în stup. Acestea trebuie alese! Prin comparație, se întâmplă ca la oameni. O casa mai curată – un spațiu cu mai puțini factori agresivi externi.
Hărnicia la cules – Familiile mai harnice își încep activitatea la primele ore ale dimineții, au un număr mare de zboruri pe zi iar seara își continuă activitatea până mai târziu. De obicei, un urdiniș aglomerat de la primele ore ale dimineții reprezintă o dovadă.
Producția de miere – Este indiciul principal! O familie care la sfârșitul sezonului activ și-a asigurat rezervele de hrană și a dat o mare cantitate de miere marfă, este valoroasă. Bineînțeles că pentru stuparii începători care vor să-și achiziționeze familii de albine, numai unele dintre indiciile asupra calității materialului biologic sunt relevante.

Sursa agrointel

ÎMPĂMÂNTAREA – POATE CEA MAI MARE DESCOPERIRE MEDICALA !

V-aţi întrebat vreodată de ce simţim o plăcere aparte atunci când ne plimbăm în picioarele goale prin iarbă udată de roua dimineţii? Sau atunci când ne plimbăm desculţi pe malul mării? … Ei bine se pare că răspunsul la aceste întrebări este unul care s-ar putea să schimbe nu numai felul în care facem aceste lucruri, dar mai ales frecvenţa în care o facem.
Dacă eşti ca majoritatea oamenilor, probabil că mai tot timpul porţi încălţări cu tălpi din cauciuc sau din plastic. Şi probabil că nu-ţi trece prin minte că acest simplu lucru poate fi cel mai mare rău pe care îl poţi face sănătăţii tale.
În 1998 Clint Ober, un fost director executiv la o companie TV, pensionat, stătea pe o bancă într-un parc în oraşul său natal. În timp ce se uita la turiştii care treceau prin faţa lui, şi-a dat seama că toţi, inclusiv el purtau încălţăminte cu talpă de cauciuc sau de plastic şi s-a gândit dacă nu cumva aceasta are cumva un impact asupra sănătăţii. Întrebarea a venit în capul său datorită experienţei avute în meseria sa în care obişnuia să izoleze cablurile, având în minte noţiunea că toate sistemele electrice din casele şi birourile noastre sunt stabilizate şi protejate de pământ prin împământare.
Ober s-a întrebat dacă nu cumva acest câmp energetic ar putea să protejeze şi sănătatea corpurilor noastre. Ceea ce nu a bănuit atunci a fost faptul că această întrebare a sa va pune în mişcare ani şi ani de experimente şi studii, iar acestea vor scoate la iveală rezultate incredibile Deşi folosesc o varietate de cuvinte pentru a o descrie, fiecare școală modernă de medicină alternativă vorbeşte despre „energie”. Dar ce este această „energie” fundamentală despre care tot auzim?
Pielea ta, în general, este un conductor foarte bun. Poţi conecta orice parte a pielii tale la pământ, dar dacă vei compara diferite părţi există una care este deosebit de puternică, şi care este chiar în mijlocul tălpii piciorului; un punct cunoscut de acupuncturişti ca Rinichi 1 (K1). Este un punct bine-cunoscut pentru faptul că din punct de vedere conductiv se conectează la toate meridianele de acupunctură şi în esenţă, se conectează la fiecare colţişor al corpului tău.
Interesant este că împământarea sau mai degrabă lipsa acesteia, are mult de a face cu înmulţirea bolilor moderne.
Când eşti conectat cu pământul (fie că mergi desculţ sau ai fost conectat electric pe punctul K1 al piciorului), există un transfer de electroni liberi din pământ în corpul tău. Aceşti electroni liberi sunt, probabil, cei mai puternici antioxidanţi cunoscuţi de om.
În urma experimentelor făcute, s-a demonstrat că aceşti antioxidanţi sunt responsabili pentru câteva observaţii clinice foarte interesante:
• Schimbări benefice ale frecvenţei cardiace;
• Scăderea rezistenţei pielii;
• Scăderea nivelului de inflamaţie
Pentru a înţelege mai bine ştiinţa din spatele a ce se întâmplă în timpul în care suntem conectaţi la pământ şi de modul în care aceasta are impact asupra răspunsului inflamator, Dr. Oschman ne explică ceea ce se întâmplă atunci când va confruntaţi cu un traumatism.
Dr. Oschman este expert în domeniul medicinei energetice, cu o diplomă de licenţă în biofizică şi un doctorat în biologie de la Universitatea din Pittsburgh.
Ca autor al unui număr mare de cărţi, el este recunoscut pe scară largă ca o autoritate în biofizica energiei medicale.
„Chiar şi la cea mai mică contuzie, dacă te ciocneşti de uşă, sistemul imunitar răspunde imediat prin trimiterea de celule albe din sânge (neutrofile) la locul impactului.
Neutrofilele secretă specii reactive de oxigen (ROS), numite radicali liberi. Acestea sunt ca Pac- Man, molecule foarte importante, care au misiunea de a distruge.
În cazul în care bacteriile au ajuns prin intermediul pielii în corp, aceşti radicali liberi vor distruge bacteriile foarte repede. Dacă ai celule deteriorate, radicalii liberi le vor distruge, astfel încât să existe spaţiu pentru celulele sănătoase să se mişte pentru repararea ţesuturilor.
Acesta este cunoscut ca răspunsul inflamator.
Ceea ce am descoperit şi este cu adevărat profund este aceasta: am înţeles acum de ce primim acest răspuns inflamator, care are cinci caracteristici: durere, roşeaţă, căldură, pierderea abilităţii de mişcare şi umflarea. Toate acestea sunt cele cinci semnalmente distinctive ale inflamaţiei şi se dovedeşte că nu este nevoie să se întâmple aşa.
Inflamaţia, care în medicină este considerată o parte importantă a procesului de vindecare, este de fapt un artefact cauzat de lipsa de electroni în ţesuturile tale.
Ce se întâmplă este că neutrofilele livrează specii reactive de oxigen (SRO) la locul incidentului, dar procedând astfel, unii dintre aceşti radicali liberi se pot scurge în ţesutul din jur şi îi poate cauza ţesutului sănătos daune. Asta este de fapt ceea ce creează răspunsul inflamator”.
Cercetarea asupra împământării a descoperit acum că, dacă ţii picioarele goale pe pământ după ce te loveşti sau te accidentezi, electronii vor migra în corpul tău şi se vor răspândi prin ţesuturi.
Orice radical liber care se scurge în ţesutul sănătos va fi imediat neutralizat electric. Acest lucru se întâmplă deoarece electronii sunt negativi, în timp ce radicalii liberi sunt pozitivi, astfel încât aceştia se anulează reciproc.
earth10
„Deci, într-adevăr ceea ce se întâmplă cu împământarea sau conectarea la pământ este că vă protejaţi organismul de la – cum le numesc eu, pagubele colaterale”, spune Dr. Oschman.
„Aceste distrugeri nu au fost destinate să aibă loc, dar au loc pentru că ne-am deconectat de la pământ prin punerea de cauciuc şi de material plastic între picioarele noastre şi pământ.
Pentru a putea adapta împământarea la nevoile omului modern, specialiştii au găsit metode de a aduce energia pământului direct în casele oamenilor.
Astfel au apărut cearșafuri electrice cu ajutorul cărora oamenii sunt conectaţi la pământ în timp ce dorm. Preșuri pentru calculator pe care poţi sta cu picioarele goale în timp ce lucrezi sau papuci care au în talpă un material conector între punctul K1 şi pământ.
David Wolfe, cunoscută autoritate în domeniul medicinei alternative şi un puternic susţinător al împământării, a făcut un experiment în direct în timpul unei prezentări pe 20 de indivizi din sală, care au fost conectaţi la energia pământului printr-un cablu electric care la un capăt era înfipt în pământ în afara sălii de prezentare. După 80 de minute, participanţilor li s-a recoltat sânge şi li 2s-au făcut analize care au fost apoi proiectate în direct şi explicate pe loc. Rezultatele au fost pe măsură.
Împământarea, o strategie împotriva îmbătrânirii
Una din teoriile dominante privind îmbătrânirea este teoria radicalilor liberi, conform căreia îmbătrânirea se produce din cauza pagubelor cumulate, cauzate de radicalii liberi.
Când aveţi un traumatism sau o inflamaţie cronică, prin respiraţie şi din alimentele pe care le mâncăm, printre alte lucruri suntem expuşi la radicalii liberi.
În timp ce nu poţi să elimini complet toţi radicalii liberi, îţi doreşti să menții un echilibru sănătos de electroni antioxidanţi în organismul tău pentru a fi sigur că distrugerile datorate radicalilor liberi nu vor scăpa de sub control.
earth01
Conectarea la pământ poate ajuta la realizarea acestui echilibru delicat.
Există trei tipuri de sub-modele ale procesului de îmbătrânire cauzate de radicalii liberi:
1. Deteriorarea/mutaţia ADN-ului din cauza radicalilor liberi;
2. Teoria mitocondriilor. Mitocondriile în fiecare celulă din corpul nostru efectueză metabolismul oxidativ şi un produs secundar care sunt radicalii liberi. În cele din urmă mitocondriile se uzează sau se autodistrug din cauza excesului de radicali liberi;
3. Teoria încrucişării de proteine, ceea ce explică riduri de pe piele. Proteinele se lipesc una de alta, reducând eficiența enzimelor.
„Am impresia, din studiul meu de biofizică şi biologie celulară, că organismul este proiectat cu o ţesătură semi-conductoare care conectează totul în organism, inclusiv în interiorul fiecărei celule”, spune Dr. Oschman.
Mă refer la acest sistem ca la o matrice vie. Electronii, cei care intră în partea de jos a piciorului nostru, se pot muta oriunde în corp.
În orice loc unde se formează radicali liberi, există electroni în apropiere, care îi pot neutraliza şi astfel se pot preveni toate aceste procese: leziuni mitocondriale, lipirea proteinelor şi mutaţia sau deteriorarea genetică.
Astfel, întreaga structură este în esenţă un sistem de apărare antioxidant, care este în fiecare parte a corpului nostru.
Aşa că, dacă aţi merge desculţ, veţi înmagazina electroni pe corpul îi va stoca, iar aceştia vor fi disponibili în orice moment în cazul în care aţi putea avea un traumatism, sau în orice punct în cazul în care un radical liber s-ar putea forma.
Cum ne afectează sângele împământarea
O altă descoperire foarte importantă, şi una dintre cele mai recente, este faptul că împământarea subţiază sângele, făcându-l mai puţin vâscos. Această descoperire poate avea un impact profund asupra bolilor cardiovasculare, care sunt acum numărul unu cauzator de moarte în lume.
Practic, fiecare aspect al bolilor cardiovasculare a fost corelat cu vâscozitatea crescută a sângelui.
Dr. Frank Sinatra a antrenat echipa doctorului Oschman în modul de evaluare a vâscozităţii sângelui folosind o metodă numită potenţialul zeta. Aceasta măsoară potenţialul celulelelor roşii din sânge, prin determinarea vitezei cu care acestea migrează într-un câmp electric.
Se pare că atunci când se produce împământarea, potenţialul zeta creşte repede, ceea ce înseamnă că celulele roşii din sânge au o încărcătură mai mare pe suprafaţa lor, care le îndepărtează una de alta.
Această acţiune face ca sângele să se subţieze şi să curgă mai uşor.
De asemenea, tensiunea arterială scade semnificativ.
O altă implicaţie evidentă a acestui fapt este că prin îndepărtarea reciprocă, celulele roşii din sânge sunt mai puţin înclinate să rămână împreună şi să formeze un cheag. Cheagurile de sânge nu trebuie să fie foarte mari pentru a forma o embolie pulmonară care v-ar ucide instantaneu, astfel încât acesta este un beneficiu semnificativ.
În plus, în cazul în care potenţialul zeta este ridicat, lucru ce poate fi facilitat de împământare, nu se va reduce doar riscul de boli de inimă, dar, de asemenea, riscul de demență multi-infarct, în cazul în care începe să se piardă ţesutul cerebral din cauza micro-coagulărilor din creier.
Cele mai bune suprafeţe pentru împământare
În mod evident, cel mai simplu mod este să se meargă desculţ. Dar ce putem spune despre locuitorii din mediul urban sau oraş, care sunt înconjuraţi de asfalt şi beton? Poţi să te conectezi prin acestea? Şi care dintre suprafeţe naturale sunt cele mai eficiente?
Există într-adevăr, diferenţe semnificative între diverse suprafeţe.
Locul ideal pentru mersul pe jos în picioarele goale este pe plajă, în apropierea sau în apă, pentru că apa de mare este un conductor foarte bun. Corpul nostru, de asemenea, conţine în cea mai mare parte a sa apă, astfel încât se creează o conexiune bună.
Iarba, mai ales dacă este acoperită cu rouă, pe care te-ai putea plimba dacă te trezeşti dimineaţa devreme, este o altă suprafaţă extrem de potrivită.
Potrivit dr. Oschman, betonul este un bun conductor, atâta timp cât acesta nu a fost izolat. Picturile pe beton nu permit electronilor să treacă prin el foarte bine.
Materiale cum ar fi asfaltul, lemnul, şi izolările tipice cum ar fi din plastic sau cauciuc, nu vor permite deasemenea electronilor să treacă şi să vă ajute în procesul de împământare.
Modalităţi uşoare de a încorpora împământarea în viaţa de zi cu zi
Mersul desculţ în aer liber este una dintre modalităţile cele mai minunate, ieftine şi puternice de a ne conecta la pământ şi care poate contribui, de asemenea, şi accelera refacerea ţesuturilor şi înlăturarea durerilor musculare în urma exerciţiilor extenuante.
Deasemenea orice contact direct cu un obiect bun conductor care este în legătură cu pământul, de la un cablu electric, o ţeavă sau chiar un copac, poate fi o metodă bună de a ne încărca cu electronii negativi.
O altă soluţie pe care majoritatea dintre noi o folosim fără să ne dăm seama este duşul. În timp ce facem duş, suntem în contact cu energia pământului prin apa care curge prin ţevile îngropate în pământ, aceasta fiind şi una din explicaţiile pentru care ne simţim aşa de bine la duş şi chiar este locul unde avem inspiraţie şi ne vin tot felul de idei.
earth09
Reconectarea la pământ
De-a lungul istoriei umanităţii, civilizaţii întregi au onorat pământul şi conexiunea cu acesta.
Stilul de viaţă modern a făcut în aşa fel încât omul a ajuns să fie un străin pentru pământul care îi dă viaţă şi îl hrăneşte. Copiii secolului nostru nu se mai joacă în pământ sau în iarbă, sunt izolaţi în apartamente şi case de beton.
David Wolfe spune că atunci când suntem conectaţi la pământ suntem practic în contact cu orice fiinţă vie conectată la pământ în momentul acela, fie că sunt plante, animale sau alţi oameni de la capătul opus al lumii.
Atunci misiunea noastră devine una de a inspira şi de a promova reconectarea la energia pământului ca un mod simplu şi natural pentru a face o lume mai sănătoasă şi mai bună.

Stai în echilibru, stai conectat, foloseşte-te de cea mai puternică formă de antioxidanţi – anti- inflamatorii din natură.
Vindecarea nu trebuie să provină dintr-o injecţie sau un medicament, ea vine direct din pământ, tot ce trebuie să faci este să îţi dai încălţările jos!
Sursa fix4u

Stramosii

Stramosii