Translate

luni, 13 februarie 2023

Care este legătura lui Vladimir Putin cu o bancă din România care a dat faliment. Actualul președinte al Rusiei, implicat în afaceri dubioase

Vladimir Putin a derulat afaceri suspecte prin intermediul unei companii din Liechtenstein, implicată în mai multe scheme de spălare de bani. O asemenea afacere a vizat și o bancă din România.

Numele lui Vladimir Putin a fost pus în legătură cu Banca Internațională a Religiilor (B.I.R.). La constituirea capitalului acestei instituții bancare au contribuit Mitropoliile Olteniei și Moldovei, Biserica Armenească, Cultul Penticostal, SNCFR, alte societăți românești și străine, dar și persoane fizice. B.I.R. a falimentat în anul 2000, iar cazul a fost cercetat de două comisiile de abuzuri ale Parlamentului României.

Apropiatul lui Vladimir Putin a fost acționar la Banca Internațională a Religiilor

În 2004, aceste comisii au întocmit un raport din care a reieșit că ”devalizarea băncii a fost rodul unei acțiuni de crimă organizată și corupție institutionalizață, pusă la cale de un grup de interese constituit din mai multe persoane, printre care avocații Arin Stănescu, Calin Andrei Zamfirescu, Flavius Baias și alții, împreună cu persoane din conducerea Băncii Naționale a României, Emil Iota Ghizari, Mihai Bogza și alții, precum și cu complicitatea unor magistrați de la diferite instanțe”.

Prejudiciul a fost estimat atunci la aproximativ 70 de milioane de euro. În 2008, DNA a luat o decizie controversată, în urma căreia cele 14 persoane acuzate de falimentatea B.I.R. au fost scoase de sub acuzare, procurorii argumentând că nu s-au adunat probe suficiente la dosar.

Însă, în luna mai a anului 2000, anul în care B.I.R. a falimentat, ziarul francez Le Monde a publicat, potrivit FANATIK, o amplă anchetă care viza legăturile dintre mafia rusă și cartelul columbian al drogurilor Ochoa.

Într-un articol, Le Monde a scris că Vladimir Putin a fost, pînă în martie 2000, consultant al unei companii din Liechtenstein, SPAG, firmă care ar fi folosit fonduri ale Băncii Internaționale a Religiilor pentru achiziții imobiliare în Rusia. SPAG (St.Petersburg Immobilien und Beteiligungs AG) fusese fondată de Rudolf Ritter, un apropiat al lui Putin, după cum a relatat Le Monde. Mai mult, numele lui Rudolf Ritter s-a regăsit printre acționarii persoane fizice ai B.I.R..

Un ziarist rus a afirmat că Vladimir Putin a creat compania SPAG

Ritter se afla în atenția Serviciului Secret German pentru că, prin intermediul SPAG, era implicat în operațiuni de spălare de bani în Liechtenstein, fiind omul de legătură al cartelului Ochoa. În raportul Serviciului Secret German, citat de Le Monde, s-a scris: ”Afaceriștii ruși implicați au transferat bani prin intermediul băncii românești B.I.R., în scopul achiziționării unor imobile în Rusia. Ritter este acționar majoritar la SPAG, firmă care s-a ocupat de achizițiile imobiliare”.

Despre legătura lui Vladimir Putin cu SPAG a relatat și un ziarist rus, Artur Kruglov, într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă din Republica Moldova, consultat de FANATIK. Kruglov s-a referit la perioada în care Vladimir Putin a lucrat la Primăria din Sank-Petersburg, condusă de un apropiat al său, Anatoli Sobceak, unde a ocupat funcțiile de viceprimar și de șef al Departamentului de afaceri externe.

Kruglov a dezvăluit că, de fapt, Vladimir Putin a fost cel care a creat SPAG, compania care a transferat fonduri din conturile Băncii Internaționale a Religiilor. „Putin a lucrat la primăria lui Sobceak cinci ani, între 1991 și 1996. Cinci ani de fraude și scheme de corupție – materie primă, cazinouri, SPAG, împărțirea portului și a bazelor petroliere. Și el nu uita de propriile lui interese în nicio tranzacție. SPAG a fost creată tot de Putin împreună cu Vladimir Smirnov – primul președinte al cooperativei Ozero”, a declarat Artur Kruglov pentru sursa citată.

Sursa Fanatik.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii