„Stăteau CĂLARE pe MORȚI, tăiau carne din ei și-o MÂNCAU!” Mărturia cutremurătoare a unui veteran de 103 ani

Autor: Florin Saiu | vineri, 16 iunie 2017 | 7 Comentarii |

Al Doilea Război Mondial este, pentru cei mai mulți dintre noi, o poveste dureroasă trăită de înaintașii noștri. Pentru Constantin Herțoiu, însă, bărbat din Câinenii Mici - un sătuc cuibărit în mantaua lungă a Munților Făgăraș - cea mai sângeroasă luptă din istoria umanității palpită încă în fibra lui de erou. Erou al României
Nea Dinu, cum este alintat acasă, în Țara Loviștei, își potrivește pălăria, apoi mâna noduroasă face un semn repezit spre laviță. „Poftiți, poftiți!”. Camera sărăcăcioasă, lipită de casa mare, prinde în pătratul ei schimonosit un pat, o masă, un dulap, dar și un maldăr de cărți, atlase și cutii cu medalii.

„Mă uit des pe hărți, să văd câte ape am trecut în viețișoara asta”. Arată cu degetul: „Prutul, Nistrul, Niprul, Donul...”. Când ajunge aproape de Volga, se înfierbântă: „Dacă reușeam să apucăm pe Volga în sus, băteam la porțile Moscovei. Cădea Moscova, erau gata rușii”.

Fost sergent în armata română, Dinu Herțoiu e slab ca un țâr. Te privește însă drept în ochi: „Am pornit la atac, peste Prut. Rușii ne așteptau. A fost măcel, dar ne-am revenit și ușor-ușor am eliberat Basarabia. Am ajuns în Crimeea, la Odessa. Am fost și la Sevastopol, apoi în Cecenia... Ce războaie mari au mai fost…”.

Din Cecenia a ajuns la Stalingrad, unde a luat parte la cea mai mare bătălie din istoria omenirii, dată printre ruinele orașului și în împrejurimi. Numai acolo, 200.000 de români au mușcat pentru totdeauna din țărâna rusească. În total, 290.000 de ostași ai Axei au fost prinşi în încercuire și trimiși în lagărele din Cecenia, Donbass ori Siberia.

Dintre aceştia 6.000 au rezistat și s-au întors acasă. Adică 2%! Nea Dinu se afla printrei ei. Răboiul a fost greu. Dar mai greu a fost ce-a urmat: aproape șase ani petrecuți în lagăre, bătut, umilit, îmbrăcat în zdrențe, mereu mort de foame și, mai ales, de sete: „La Stalingrad am fost luați prizonieri. Câți am mai scăpat, că rușii ne împușcau pe capete! Când s-au liniștit apele, au venit la noi niște cazaci. Fusesem 98 de inși, mai rămăsesem 6”, rememorează Dinu Herțoiu.

Cum au scăpat de glonțul în ceafă? Sergentul român i-a îmbunat pe cazaci cu țigări și cu vorba bună, rostită rusește: „Am avut cinci pachete de țigări, toată bogăția mea. Le-am dat la fiecare câte unul, așa am scăpat. M-au pupat”.

Au mărșăluit, apoi, sute de kilometri spre Caucaz, din patru mii de prizonieri, trei sute au pierit pe drum. Amintirile sunt zguduitoare: „Erau gropi cât curtea asta de mari, de intra casa în ele. Erau cai, oameni morți, îngrămădiți acolo, sânge, apă strânsă din ploaie. Mă duceam și înfigeam dinții în noroiul ăla, să-mi răcoresc sufletul. Cu sânge cu tot beam. Groaznic, dar ce era să fac? Să pier de sete?”.

Din când în când, fostul artilerist închide ochii și, preț de 7-8 secunde, nu mai spune nimic. A depășit suta de ani, poate că mai adoarme, îmi spun în gând. Nea Dinu simte nedumerirea mea: „Nepoate, mintea îmi zboară în toate părțile. Eu sunt aci, lângă tine, dar și acolo, când în Caucaz, când la Stalingrad. Închid ochii și revăd toate luptele, toate ororile. Volga știe tot. Cât a înghițit apa aia… Vai de viața mea”.

Și-a mâncat propriile excremente

În lagăr, prizonierii erau puși să sape șanțuri cât era ziulica de lungă, ca rușii să-și recontruiască țara după război. Foamea însă îi trasforma pe oameni în fiare.

„Îi vedeam pe unii călare pe morți, tăiau carne și mâncau. Eu n-am făcut așa. Au fost momente în care îmi uscam excrementele la soare, ca să le pot mânca. În rest, băgam mâna pe sub morți și le scoteam rezerva de pâine pe care o țineau în săculețele de la gât. Mureau de tifos mulți, cam 40 pe noapte. Găseam pâinea înverzită, dar o mâncam. Nu te gândeai că e pâine de la morți… Mai era și murdară de sânge. Nu conta. Conta să nu mori. Rația era de 200 de grame de pâine pe zi”.

„Și apă?”, întreb. „Apă? De unde!? Pișatul! Aveai pișat, te pișai și îl beai. Se termina pișatul, erai terminat și tu. Că dacă era apă, nu era problemă. De foame, omul moare în 40 de zile. De sete, se curăță în 9 zile”, șochează Constantin Herțoiu.

Din Caucaz, a ajuns la Marea Caspică, a schimbat verighetele ofițerilor români pentru câteva kilograme de pâine, a supraviețuit. De la Caspică, în Donbass, la o sută de metri sub pământ, a supraviețuit. Eliberat în ’48, Constantin Herțoiu a fost întâmpinat acasă, la Câineni, de aproape toți oamenii din sat.

„M-aștepta lume de parcă mă-‘nsuram. Și cu masa pusă: mămăligă și brânză, că altceva n-aveau. Dar nici măcar nu eram flămând, că mă învățasem în atâția ani cu foamea. Și-acum mănânc puțin, și tot mămăligă cu brânza, c-așa-i la noi, la munte”.

Nevasta i-a murit cu ani în urmă. Își amintește cu drag de ea, dar și de rusoaica pe care o întâlnea în secret, când era în lagăr, în Donbass, ori de fata promisă de un general român pe care l-a salvat din calea bombelor. „Cu una am făcut și cu alta m-am ales. Că de bucurie c-am scăpat din lagăr, am uitat de fată și de tot. Am plecat fără rusoaică. Cu generalul nu m-am mai întâlnit în țară, așa că am luat o fată de la noi din sat”, se laudă moșul.

De-a lungul vieții, Tanti Ioana i-a dăruit șase copii, trei băieți și trei fete. 

„Statul te-ajută să nu mori de foame” 

Constantin Herțoiu a luptat doi ani pentru țară, fiind umilit alți șase prin lagăre. I-a apreciat România meritele și sacrificiile? „Statul te-ajută să nu mori de foame. Mi-au promis 100 de milioane. Ce, am văzut vreun franc? N-or fi avut timp să mi-i dea până acum”, glumește amar nea Dinu.

„Mi-a spus Iliescu: Meriți mult, foarte mult. Știu asta, dar n-avem bani, suntem săraci. Țara e săracă. Uite, bă, ai dracu, tot ei se plâng! Se vaită tot ei de sărăcie, nepoate!”. Din când în când, mai primește câte o vizită de la reprezentanții Armatei, în preajma zilelor sale de naștere, care-i înmânează ori vreo medalie, ori vreo diplomă.

Puțin, prea puțin pentru un erou. 

Prigat de corcoduşe

Dac-a i fost la furat peste gard prin vecini precum Uica şi ţi-ai agonisit aşa o coşniţă de zece kile de corcoduşe împarfumate, apăi am să te învăţ cum să transformi mireasma lor modestă într-o beutură de vară, răcoroasă şi plină de vitamine şi calciu.

Nepricepându- mă eu la etimologi, palaloghie şi alte alea lingvstice am numit-o după sticlele alea de le tot cară în coşniţe de la hipermarket cucoanele cu pălărie :

 PRIGAT DE CORCODUŞE.

Şi îmi fac în fiecare vară duzini de sticle din acestea şi iaca- tă vă dau şi vouă reţeta ca să vă răcoriţi în serile tulburi cu zăduf şi lună plină.

Pui zece kile de corcoduşe măsurate aproximativ, într-o oală pântecoasă, torni deasupra trei litri de apă, un sfet de baton de scorţişoară şi cinci cuişoare, pui capac pe oală şi o laşi să fiarbă la foc iute, un ceas.

O să vezi că corcoduşele (nu contează ce culoare au, numai să fie coapte şi bine spălate înainte) se mecesc şi se fac o pastă tulbure, pe care o laşi până seara să se răcească, apoi când o mesteci cul linguroiul de lemn, o să vezi că sâmburii se aleg şi cad la fund, aşa că alege numai pasta cu un polonic şi pune-o într- altă oală. La ultimele ture, când încep să apară sâmburii, dă-i totul prin strecurătoarea de tăiţei astfel încât oasele corcoduşelor să rămână albe şi singurele în strecător.

Urmează acum să bagi blenderul vertical în oală, mai adăugând jumătate de litru de suc stors din portocale, coaja de la două lămâi rase şi să blenderuieşti până te mulţumeşte rezultatul. sursa uicamihai

„Darul cerului” sau rostopasca, remediu puternic pentru 150 de afecţiuni

Se spunea ca are o forță egală cu a soarelui și de asta romanii au botezat-o “Chelidonium”, “darul cerului”, iar vracii o culegeau numai în crucea zilei, când soarele era în zodia Leului.

Rostopasca este recomandată ca remediu în peste 150 de afecțiuni, de la dermatoze banale, la temutul cancer sau la infecțiile virale, încă imposibil de tratat cu medicamentele actuale.

Preparatele pe bază de rostopască au efecte vasodilatatoare, antispastice, analgezice şi stimulează secreţiile digestive. Extern, are acţiune: antiseptică, antibacteriană, regenerantă, cicatrizantă, antitumorală.

Indicaţii terapeutice

Rostopasca este recomandată în terapia naturistă a afecţiunilor hepatice, în procesul de cicatrizare a unor boli de piele, negi, în cazurile de icter, constipaţie, reumatism etc.

Spasmele digestive – sunt eficient combătute de către tinctura de rostopască, din care se iau câte 3-4 lingurițe pe zi. Tratamentul se face simptomatic, de câte ori apar spasme, anumite substante contțnute de această plantă (alcaloizi) relaxând prompt musculatura netedă a tubului digestiv.

Dischinezia biliară – un grup de cercetători români, conduși de dr. Hriscu A., a demonstrat efectele excepționale ale rostopascăi în combaterea tulburărilor biliare, inclusiv a dischineziei. Se administrează pulberea, câte un vârf de cuțit luat de trei ori pe zi, la orele 8, 13 și 19. Acest tratament se face vreme de 30 de zile, urmate de 10 zile de pauză, după care se poate relua. Are o eficiență greu de egalat de orice medicament de sinteză. Tratamentul este foarte eficient și pentru prevenirea litiazei biliare.

Indigestia și dispepsia – conform cercetărilor medicului german J.C. Bauman, nu există medicament mai eficient ca rostopasca în tratarea problemelor legate de digestie. Jumătate de linguriță de tinctură de rostopască, administrată de 4 ori pe zi, diminuează senzația de greață, stimuleaza puternic producerea de sucuri gastrice și de bilă, elimină starea de disconfort, de greutate în stomac, ce apare în cazul indigestiei. Fiecare doză de rostopască se ia cu 10 minute înainte de masă. Se țin cure de câte 3 săptămâni.

Migrena biliară, migrena în general – se ia o linguriță rasă de pulbere de rostopască pe stomacul gol, în doză unică, pentru 24 de ore. Efectele sunt de-a dreptul spectaculoase: în mai puțin de o oră, bila este drenată, durerile de cap și senzatia de greață dispar, la fel ca și sensibilitatea excesivă la zgomote, la lumină și la mirosuri. Tratamentul se face ocazional, atunci când apar durerile de cap și celelalte simptome specifice migrenei.

Pancreatita– iată o rețetă care face adevărate minuni în această afecțiune periculoasă și greu de tratat: cinci grame de rostopască uscată și mărunțita se opăresc cu un litru de apă clocotită și se lasă să se infuzeze 12 ore, într-un vas smălțuit (extractul nu trebuie să intre în contact cu metale). Ideal este să se prepare infuzia la ora șase seara și să se strecoare la șase dimineața, când se mai adaugă 200 de grame de miere de salcâm sau polifloră (nu de alt soi) și se amestecă bine. Se ia o lingură din acest preparat, din oră în oră, înainte sau după ce mâncăm. După 2 luni de tratament, simptomele bolii dispar.

Boli de ficat– ceea ce medicina populara știe dintotdeauna, a fost confirmat și pe cale științifică: rostopasca este un extraordinar stimulent al funcției hepatice. Se administrează sub formă de pulbere, câte un vârf de cuțit (aproximativ 0,5 grame) de 4 ori pe zi, în cure de 21 de zile, cu 7-10 zile de pauză. Este un remediu excelent, pentru persoanele cu afecțiuni ale ficatului apărute în urma intoxicațiilor și a otrăvirilor, a infecțiilor cu virusul hepatitei.

Herpesul bucal și herpesul genital – se combat eficient, atât intern, cât și extern, cu ajutorul tincturii de rostopască. Intern, se administrează câte o linguriță de tinctura de trei ori pe zi în cure de 12 zile. Pentru utilizarea externă, se combină tinctura de rostopască, în proporții egale, cu tinctura de propolis, și se aplică prin picurare (nu prin tamponare cu vată) pe zona afectată, de 4-6 ori pe zi. Efectele sunt rapide și de durată.

Cancerul – rostopasca este pe cale să provoace o puternică dispută în lumea specialiștilor, legată de tratarea bolii canceroase. De “vină” sunt cercetătorii din spatiul ex-sovietic, care au studiat efectele rostopascăi asupra cancerului vreme de mai multe decenii și au creat chiar un medicament de semi-sinteză, derivat din ea: “Ukrain”. Din cercetările lor rezultă că sucul de rostopască aplicat pe zonele afectate de cancerul de piele, dar și pe tumorile exteriorizate, face adevărate minuni, în timp ce pulberea administrată intern ameliorează starea bolnavilor de cancer. Se ia un sfert de linguriță de pulbere de rostopască de 4 ori pe zi, în cure de două luni, cu 3 săptămâni de pauză. Este un remediu cu efecte imunomodulatoare certe (ajuta la distrugerea celulelor maligne de către sistemul imunitar) și cu o posibilă acțiune citostatică directă. Conform cercetătorilor ruși și ucraineni, substantele active din rostopască sunt eficiente în cancerul pancreatic, ovarian, faringian, ano-rectal, de colon, de sân, de ficat.p Hepatita virală – fitoterapeutul francez Maurice Messegue a tratat foarte eficient această boală, într-un mod mai puțin obisnuit: cu băi cu infuzie combinată de rostopască. În fiecare seară, se fac băi de mâini și de picioare cu apă fierbinte, în care se pun 1-2 litri de infuzie combinată de rostopască. Se ține fiecare membru vreme de 15 minute în baie, apoi se tamponează ușor cu un prosop (nu se clătește și nu se șterge). Este un tratament blând și eficient, prin care principiile active ale plantei sunt preluate de către circulația sanguină periferică și sunt transportate în ficat, unde își exercită acțiunea terapeutică.

Administrarea corecta a rostopascai

1. Pulberea
Se obține prin măcinarea cât mai fină a tulpinilor uscate de rostopască cu rășnița electrică de cafea. Depozitarea pulberii se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase și reci, pe o perioada de maximum 3 săptămâni (deoarece principiile active se oxidează rapid). De regulă, se administrează de 3-4 ori pe zi câte un sfert de linguriță (aproximativ 1 g), pe stomacul gol.

2. Tinctura
Se pun într-un borcan cu filet, 15 linguri de pulbere de rostopască, peste care se adaugă două pahare (400 ml) de alcool alimentar, de 50 de grade. Se închide borcanul ermetic și se lasă la macerat vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluțe mici, închise la culoare. Se administrează de patru ori pe zi, câte 50-100 de picături, diluate în puțină apă.

3. Infuzia combinată
Se pun 3-4 linguri de rostopască mărunțită la macerat în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească și se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obținându-se aproximativ un litru de preparat, care se folosește mai ales extern, sub formă de comprese, gargară și băi.

4. Cataplasma cu rostopasca
O mână de frunze mărunțite de rostopască se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50gr. C). Se aplică apoi pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasă să acționeze vreme de 1 oră.

Cum se culege și cum se pastreaza rostopasca

De la rostopască se culege partea aeriana a plantei, adică tulpina, frunzele și florile, cu grijă pentru a nu dezrădăcina planta, care va da apoi alte tulpini. Culesul se face pe timp frumos, însorit, în zile fără ploaie (ploaia favorizează brunificarea plantei, ceea ce duce la degradarea principiilor active). Imediat după culegere, tupinile de rostopască se pun la uscat în strat subțire, într-un loc umbros și lipsit de umiditate. Dintr-o jumătate de kilogram de plantă proaspătă rezultă aproximativ o sută de grame de plantă uscată. În stare proaspătă, tulpinile de rostopască lasă un suc (latex) portocaliu, care are proprietăți medicinale foarte importante, pe care planta uscată nu le mai păstrează.

Sursa frunza-verde

Cimbrul

O planta revolutionara: CIMBRUL

Cimbrul este un arbust de mici dimensiuni, care isi are originile pe tarmurile europene ale Marii Mediterane, unde il gasim si astazi, crescut spontan pe locurile virane, pe falezele nisipoase si prin stancarii.

Mai este numit si cimbru de cultura (Thymus vulgaris), pentru a fi deosebit de cimbrul de gradina (Satureja hortensis), care este o cu totul alta specie. Ca infatisare, este total nespectaculos: scund, de nici patruzeci de centimetri inaltime, are flori mici, de culoare roz-pal, care apar de la mijlocul verii si pana toamna tarziu. Nu este deloc pretentios, crescand pe orice fel de soluri si cerand cantitati mici de apa. Sub aceste aparente exterioare modeste se ascunde, insa, o uimitoare forta terapeutica. Se pare ca cimbrul este una din cele mai puternice plante medicinale din lume. De altfel, faima lui e straveche. Pliniu cel Batran il mentioneaza in scrierile sale, iar medicii greci si, mai tarziu, cei romani, il recomandau frecvent contra bolilor digestive si a celor respiratorii. Dacii numeau cimbrul "cinuboila" si il foloseau atat in alimentatie, cat si ca remediu. Consacrarea cimbrului ca medicament a pornit, insa, in evul mediu, cand arabii au inceput sa fabrice uleiuri volatile prin distilare. Foarte repede, uleiul volatil de cimbru a devenit un panaceu universal, capabil sa vindece foarte multe din molimele care au decimat in nenumarate randuri populatia in acele vremuri. Cunoscut de un cerc foarte restrans de "initiati", uleiul de cimbru prevenea si ajuta la combaterea ciumei, a holerei, a tuberculozei pulmonare, a frigurilor galbene. Exista scrieri orientale care mentioneaza folosirea cu succes a acestui remediu chiar si contra sifilisului sau a dizenteriei. In cele ce urmeaza, vom cunoaste impreuna extraordinarele sale efecte in vindecarea bolilor, de data aceasta in lumina studiilor moderne, nu inainte insa de a afla cum se prepara si cum se administreaza:

Modalitati de preparare si de administrare a cimbrului

Pulberea

Se obtine prin macinarea cat mai fina cu rasnita electrica de cafea a partilor aeriene ale plantei. Depozitarea pulberii de cimbru se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum o saptamana, deoarece uleiurile sale volatile se evapora foarte rapid. De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi, cate un sfert - o jumatate de lingurita rasa, pe stomacul gol.

Uleiul volatil

Se obtine doar prin procedee industriale, la noi, in magazinele si in farmaciile naturiste, fiind disponibil gata preparat. Se va folosi doar uleiul de cimbru din magazine specializate si care poate fi folosit pentru uz intern. Se administreaza de regula cate 3 picaturi de ulei de cimbru, dizolvate intr-o lingurita de miere sau puse intr-o lingura de apa, de 2 ori pe zi, in cure de 5-14 zile. La copiii intre 8 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la cei intre 5 si 8 ani, se administreaza o singura picatura, de doua ori pe zi.

Extractul hidroalcoolic (tinctura)

Se pun intr-un borcan 15 linguri de pulbere de cimbru, care se acopera cu 400 ml de alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Cand intreaga masa de pulbere a fost acoperita, se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat vreme de 12 zile. Apoi preparatul se strecoara, se adauga 10 picaturi de ulei volatil de cimbru, se agita bine, iar extractul astfel obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de regula o lingurita de 4-6 ori pe zi, in tratamente cu o durata de 1-3 luni.

Infuzia combinata

Se pun 3-4 linguri de cimbru maruntit la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de infuzie combinata de cimbru, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi) sau extern, sub forma de comprese si bai.

Infuzia fierbinte

Se prepara prin oparirea unei lingurite de pulbere de cimbru cu o cana de apa, dupa care se lasa acoperit amestecul sa infuzeze vreme de 10-15 minute si apoi se filtreaza. Se administreaza cat mai calda posibil.

Tratamente interne cu cimbru

* Bronsita acuta, raceala (viroza respiratorie) - in ultimii ani, mai multe cercetari au aratat uimitoarele efecte terapeutice ale cimbrului in infectiile respiratorii acute. Intr-unul dintre aceste studii, facut la un institut de cercetari din Berlin, 189 de pacienti cu bronsita acuta abia declansata au fost tratati cu cimbru, ca remediu principal, la care s-a adaugat un extract de ciubotica-cucului (Primula officinalis). Dupa trei zile de tratament cu aceste plante, aproximativ 53% dintre cei tratati nu mai prezentau nici un fel de simptom al bronsitei, iar la 25% dintre pacienti, simptome cum ar fi tusea, durerile in zona pieptului, catarul, febra ori starea de astenie erau mult ameliorate, chiar daca nu disparusera total. Asadar, contra racelii si bronsitei se recomanda tinctura de cimbru, cate o lingurita de 4-6 ori pe zi, in cure de maximum 12 zile. Pentru o eficienta sporita, tinctura de cimbru se poate combina in proportia de 2:1 cu tinctura de radacina de ciubotica-cucului, combinatia administrandu-se in aceeasi doza.

* Bronsita cronica, tuse convulsiva, tuse productiva - ca remediu de urgenta, se administreaza cateva inghitituri de infuzie fierbinte de cimbru, care are efecte bronhodilatatoare, expectorante si calmante rapide. Pentru un tratament de lunga durata, se recomanda pulberea, din care se ia de trei ori pe zi cate o lingurita rasa. Tratamentul dureaza 4 saptamani. Suplimentar, se fac bai fierbinti cu infuzie de cimbru, care au efecte puternice de intarire a imunitatii. Intr-un studiu facut in Germania, s-a observat ca in aceste afectiuni rezultate mai bune se obtin daca in paralel cu pulberea de cimbru se ia si tinctura de iedera (Hedera helix), cate 4 ml (aproximativ o lingurita) pe zi, in cura de 4 saptamani.
* Astmul, pneumonia, infectiile respiratorii recidivante - se administreaza uleiul volatil, cate 2-3 picaturi, de 4 ori pe zi, in cure de 10-20 de zile. De preferinta se ia diluat in infuzia combinata de cimbru: o doza de ulei volatil la un sfert de pahar (50 ml) de infuzie combinata din aceeasi planta. Acest tratament are un efect antibiotic si bronhodilatator puternic, usurand respiratia, eliminand infectiile bacteriene. Este un tratament adjuvant foarte bun si contra tuberculozei.
* Laringita, faringita, amigdalita - se ia intern uleiul de cimbru, cate 2-3 picaturi, inghitite cu putina apa, de trei ori pe zi. Extern, se face gargara cu infuzie combinata de cimbru, macar de doua ori pe zi, fiecare aplicatie durand minimum cinci minute. Tratamentul dureaza 5-7 zile, in cazul formei acute a acestor afectiuni, si 12-21 de zile pentru forma cronica.

* Colita, enterocolita, colon iritabil, colon spastic - faima de condiment a cimbrului nu se datoreaza neaparat aromei sale (care este mai putin placuta ca a cimbrului de gradina), ci efectului sau terapeutic, cu totul exceptional, asupra tubului digestiv. Mai multe studii arata fara dubiu ca cimbrul este unul din cele mai puternice remedii contra colitei, distrugand flora bacteriana in exces, fie ea de putrefactie sau de fermentatie. Apoi, cimbrul calmeaza spasmele digestive, elimina balonarea, are efect antiinflamator asupra tubului digestiv. Se ia cate o jumatate de lingurita rasa de pulbere de cimbru, de patru ori pe zi. Tratamentul dureaza 21 de zile, putand fi reluat de cate ori este nevoie. In cazul colitelor severe, se ia si ulei volatil, cate 5-7 picaturi zilnic, pe perioade de 5-10 zile.
* Diaree, adjuvant in dizenterie - se administreaza, de asemenea, pulberea de cimbru, cate o lingurita, de 4-6 ori pe zi. Are actiune astringenta, distruge bacteriile patogene din intestin, reduce crampele abdominale. Contra dizenteriei si a diareei severe produse de toxiinfectii alimentare se face suplimentar o cura cu ulei volatil de cimbru, din care se iau cate patru picaturi de doua ori pe zi.
* Tulburari ale circulatiei cerebrale, prevenirea accidentului vascular cerebral - se fac de patru ori pe an cure in care se administreaza, in fiecare zi, cate patru lingurite de tinctura. Tratamentul dureaza vreme de 28 de zile si se face cu pauze de doua luni intre doua cure. Studii de medicina experimentala facute in laboratoarele din Marea Britanie, in anul 2000, arata ca cimbrul impiedica depunerea grasimilor pe vasele de sange din creier, mentinand astfel circulatia la un nivel optim. In plus, cimbrul impiedica imbatranirea si degenerarea celulelor sistemului nervos, datorita efectului sau antioxidant. De asemenea, s-a observat - de data aceasta in studii pe subiecti umani - ca cimbrul favorizeaza atentia si concentrarea mentala.
* Colesterol - un studiu amplu facut pe animale de experienta in Turcia, in anul 2006, a pus in evidenta faptul ca ingerarea regulata a cimbrului reduce cantitatea de colesterol negativ (LDL) si reduce nivelul trigliceridelor din sange, prevenind astfel bolile cardiovasculare. Se recomanda, asadar, consumul cimbrului in alimentatie ca si condiment. Suplimentar, se tin cure de cate 6 saptamani, timp in care se administreaza zilnic cate 3 grame de pulbere de parti aeriene.
* Tromboze - in frunzele cimbrului au fost descoperite doua principii active care impiedica formarea cheagurilor de sange. Se administreaza infuzia combinata de cimbru, din care se iau cate 2-3 cani pe zi, in fiecare doza de infuzie combinata dizolvandu-se in prealabil doua picaturi de ulei volatil de cimbru. O cura dureaza vreme de trei saptamani si se repeta dupa o pauza de minimum o luna.
* Infectii renale si urinare, adjuvant in uretrita (inclusiv gonococica) - se administreaza uleiul volatil de cimbru, din care se iau cate 3 picaturi, de trei-patru ori pe zi, in cure de 7-14 zile. Un studiu german extrem de amanuntit arata ca uleiul volatil de cimbru, care are efecte antibiotice si antimicotice extrem de puternice, este eliminat in proportie de 20% prin urina, vreme de 41 de ore de la ingerare, exercitandu-si astfel actiunea curativa la nivelul rinichilor, al vezicii urinare si al uretrei. Pentru a beneficia de aceste efecte terapeutice este esential, insa, ca pe timpul tratamentului sa fie mentinuta o dieta alcalina, care sa favorizeze efectul antiseptic al cimbrului. Acelasi tratament este eficient si in tratarea infectiilor genito-urinare cronice, cum ar fie nefrita, pielita, salpingita. Suplimentar, se pun comprese cu extractul alcoolic de cimbru pe zonele afectate, comprese care se tin vreme de minimum o ora pe zi.

Cimbrul poate fi cultivat si in ghiveci, pe pervaz

* Adjuvant in hipertensiune arteriala - un grup de cercetatori din fosta Uniune Sovietica, sub indrumarea dr. Z.T. Kulieva, au demonstrat ca administrarea uleiului volatil de cimbru reduce semnificativ presiunea arteriala. De asemenea, acest ulei reduce susceptibilitatea aparatului cardiovascular la influenta daunatoare a stresului psihic. Ca atare, este recomandat consumul cimbrului in alimentatie drept condiment, iar suplimentar, se fac cure cu tinctura de cimbru, din care se administreaza cate o lingurita de patru ori pe zi. Tratamentul dureaza vreme de 56 de zile si este recomandat in mod special hipertensivilor foarte sensibili la stres, hipertensivilor care au avut, sau au o dieta preponderent carnivora ori se confrunta cu tulburari digestive de genul aerofagiei, balonarii sau colitei.
* Viermi intestinali - se administreaza uleiul volatil de cimbru, cate cinci picaturi, puse intr-o lingura de ulei de masline sau de floarea-soarelui. Se iau doua astfel de doze pe zi, prima dimineata, pe stomacul gol, cu cel putin jumatate de ora inainte de a manca, iar cealalta seara, inainte de culcare. Tratamentul dureaza vreme de 28 de zile. Uleiul de cimbru inhiba dezvoltarea parazitilor intestinali, paralizeaza centrii nervosi ai viermilor, ajutand la eliminarea lor prin scaun.
* Infectia cu Giardia lamblia - o combinatie imbatabila in tratarea acestei boli este cea dintre cimbru si rostopasca (Chelidonium majus). Tincturile celor doua plante se amesteca in parti egale si se pun apoi intr-o sticla care se inchide ermetic. Se administreaza cate o lingurita din acest amestec, diluata intr-un sfert de pahar de apa, in care se adauga si doua picaturi de ulei de cimbru. Aceasta doza se ia de patru ori pe zi. Tratamentul se face vreme de trei saptamani, iar daca mai este necesar, se poate relua dupa 14 zile de pauza. Conform unui studiu mexican facut in anul 2006, sub conducerea dr. F. Calzada, principiile active din cimbru, mai ales uleiul volatil, distrug Giardia lamblia si impiedica reproducerea sa. Un alt studiu, de data aceasta iranian, publicat in 2008, arata ca cimbrul este foarte eficient in infectia cu protozoarele Entamoeba histolytica, Trypanosoma brucei si Trypanosoma cruzi, care produc boli tropicale pe cat de periculoase, pe atat de raspandite in zonele calde. Uleiul volatil de cimbru are, conform studiului iranian mentionat, o actiune terapeutica comparabila cu cea a metronidazolului, care este medicamentul cel mai frecvent folosit in aceste afectiuni, dar fara a avea si efectele adverse ale produsului de sinteza.
* Candidoza bucala, digestiva, respiratorie, genitala - intr-o jumatate de cana de infuzie combinata de cimbru se pun doua picaturi de ulei volatil de cimbru si se consuma acest amestec la 2 ore dupa masa. Se iau 2-3 astfel de doze pe zi, in cure de 12-21 de zile, urmate de 14 zile de pauza, dupa care se poate relua. Cimbrul, si mai ales compusii sai aromatici, sunt printre cele mai puternice anticandidozice cunoscute, atat in medicina naturala, cat si in cea alopata. Nenumarate teste de laborator au pus in evidenta efectul puternic de distrugere al diverselor specii si tulpini de Candida sub actiunea cimbrului.

Tratamente externe cu cimbru

* Sinuzita - se fac aromatizari in incapere, cu ulei volatil de cimbru sau, mai bine, daca este suportata - se face inhalatie cu acelasi ulei volatil. Suplimentar se pun pe frunte comprese cu tinctura de cimbru. Se tin vreme de 20 de minute pe zi, pana la vindecare. Cimbrul actioneaza astfel direct la nivelul cailor respiratorii superioare, exercitandu-si actiunea antibiotica si decongestiva.
* Rani, ulcere pe piele, arsuri - pentru prevenirea infectarii acestor leziuni se fac spalaturi cu extract alcoolic sau cu infuzie combinata de cimbru. Aceste extracte au un efect antibiotic foarte puternic, avand de asemenea un usor efect cicatrizant.

Folositi-l, dar cu masura

* Circulatie periferica deficitara - se fac bai fierbinti cu infuzie combinata de cimbru (5 litri la o cada cu apa). Facute saptamanal, activeaza puternic circulatia, actioneaza asupra metabolismului organismului, intensificand arderile, si intaresc sistemul imunitar.
* Micoza vaginala, candidoza vaginala, leucoree, infectii bacterine genitale - se fac spalaturi vaginale cu infuzie combinata de cimbru pana la vindecare. Cimbrul are un efect antifungic si antibacterian puternic si cu spectru larg, foarte rar in lumea plantelor medicinale. De asemenea, are efecte antiinflamatoare, fiind util in tratamentul salpingitelor (inflamatia trompelor uterine).
* Reumatism - se pun cataplasme fierbinti cu cimbru pe locul afectat. Acest tratament intensifica circulatia sanguina pe segmentul afectat, reduce rigiditatea articulara si sensibilitatea la frig, are efecte calmante si antialgice.
* Micoze localizate pe unghii (onicomicoze) - se pune o compresa cu tinctura de cimbru pe unghia bolnava, care se inveleste apoi in nailon, pentru a se evita evaporarea, si se tine vreme de 1-2 ore. Imediat ce se indeparteaza compresa, partea afectata de unghie se pileste si se lasa apoi sa se usuce la aer. Procedura se repeta zilnic, pana cand intreaga portiune de unghie afectata de micoza este indepartata prin pilire. Uneori, daca micoza este foarte extinsa, este posibil ca unghia tratata chiar sa cada si sa creasca o unghie noua, sanatoasa.
* Micoze localizate la degetele picioarelor (boala piciorului de atlet) - se pun intre degetele afectate tampoane imbibate in tinctura de cimbru, apoi se incalta piciorul cu o soseta care se tine toata noaptea, asa incat sa permita tincturii sa isi exercite efectul antiseptic pe o perioada mai lunga de timp. Cimbrul, folosit in special sub forma de ulei volatil si de tinctura, este un antimicotic de prima mana. Acest lucru a fost obiectivat printr-un studiu facut in anul 2008 de un colectiv de cercetatori sarbi de la institutul "Sinisa Stankovic" din Belgrad. Ei au testat cimbrul pe 17 specii de ciuperci parazite si au constatat ca uleiul sau volatil este mult mai puternic decat un produs de sinteza antifungic, bifonazolul, dar si decat uleiul volatil al altor plante cu actiune antifungica demonstrata (menta, chimen, fenicul).
* Gingivite, carii, placa bacteriana - cinci picaturi de ulei volatil de cimbru se dizolva intr-un litru de infuzie combinata obtinuta din aceeasi planta. Cu acest preparat (care la rece poate fi pastrat 3-5 zile fara sa se altereze) se fac de trei ori pe zi clatiri ale gurii, de preferinta dupa mesele principale. Fiecare clatire va dura vreme de cinci minute, timp in care preparatul din cimbru va fi agitat cu putere in gura, pentru a-si exercita actiunea asupra dintilor, asupra gingiilor si asupra intregii mucoase bucale. Studii facute in laboratoare din Elvetia si din Germania au aratat ca un constituent din uleiul volatil de cimbru, timolul, distruge mare parte din bacteriile cu potential daunator din cavitatea bucala, inlatura infectia la nivelul gingiilor, protejeaza dintii de formarea cariilor si incetineste evolutia cariilor deja existente.

Efectele psihologice ale cimbrului de cultura

Uscat, da o aroma inconfundabila mancarurilor

In Grecia antica, cimbrul era un ingredient indispensabil in alimentatia tinerilor razboinici, carora - se spunea - le amplifica increderea in sine si curajul. De altfel, cei mai multi cercetatori spun ca denumirea stiintifica a cimbrului "Thymus" vine de la grecescul "thymos", care inseamna curaj. Medicii greci si apoi cei ai evului mediu foloseau cimbrul pentru pacientii slabiti fizic si psihic, pentru efectele sale tonice si revigorante. De altfel, cimbrul are o actiune demonstrata de imbunatatire a circulatiei cerebrale, iar studiile au aratat ca are o certa actiune de favorizare sau chiar de inducere a unor stari de atentie, vigilenta, concentrare mentala.
In medicina macrobiotica se recomanda consumul de cimbru pentru amplificarea capacitatii de control a emotiilor si pentru intarirea "imunitatii" la stresul psihic.

Precautii si contraindicatii

Supradozat, cimbrul si mai ales uleiul volatil extras din el dau reactii adverse extrem de puternice: convulsii, varsaturi, dureri abdominale puternice, delir.
Cimbrul se va administra cu prudenta, la inceput in doze reduse la un sfert, in cazurile de hipotensiune, colon iritabil, ulcer gastric si gastrita hiper-acida. Daca se constata o exacerbare sau o reactivare a simptomelor uneia dintre aceste afectiuni, tratamentul intern cu cimbru va fi oprit.
Ingerarea cimbrului este contraindicata pentru femeile insarcinate. De asemenea, femeile care alapteaza vor consuma maximum 1 gram de cimbru pe zi si vor evita administrarea interna a uleiului volatil de cimbru.
Extern, cimbrul poate da persoanelor cu sensibilitate alergica marita reactii alergice la nivel cutanat, iar aplicat multa vreme pe piele poate produce leziuni cu aspectul unei arsuri.

Efectele antibiotice ale cimbrului

Cimbrul nu doar ca intrece ca eficienta multe medicamente antiinfectioase, dar este o completare extraordinara la tratamentele clasice. Este o planta medicinala care ar putea modifica viziunea asupra a ceea ce inseamna tratament antiinfectios cu adevarat eficient. Mai multe studii facute in laboratoare sau spitale din Germania, Spania, Elvetia, Japonia, Anglia ori Romania au arata faptul ca cimbrul, in special uleiul volatil obtinut din el, are efecte antibiotice extrem de puternice si cu un spectru foarte larg. Conform studiilor, compusii uleiului volatil de cimbru ataca membrana celulara a bacteriilor, reducandu-i permeabilitatea, ceea ce duce la moartea microorganismelor respective. Mai mult, s-a demonstrat ca bacteriile nu pot dezvolta rezistenta la uleiul de cimbru, asa cum o fac in cazul antibioticelor de sinteza, deoarece acest ulei are componente atat de multe si de variate, incat face imposibila o adaptare a microorganismelor. In plus, studii foarte recente arata ca uleiul de cimbru potenteaza activitatea unor antibiotice, adica un antibiotic administrat in paralel cu uleiul de cimbru este mult mai eficient decat luat singur. In multe cazuri de infectii bacteriene, o corelare a tratamentului alopat cu cel natural, cu cimbru, va face sa fie evitate cazurile foarte periculoase de rezistenta a bacteriilor la tratament sau de recidiva a infectiei. Iata in continuare si o lista sumara a bacteriilor care sunt distruse de uleiul de cimbru: Staphylococcus aureus (produce infectii urinare, respiratorii), Clostridium botulinum (produce botulism), Eschericcia choli (produce infectii reno-urinare si digestive), Shigella sonnei (produce toxiinfectie alimentara, dizenterie), Bacillus subtilis (produce gastro-enterita), Salmonella enteridis (produce toxiinfectie alimentara), Campylobacter jejuni (produce infectii gastro-intestinale), Lysteria moncytogenes (produce infectii care afecteaza sistemul digestiv si cel nervos).
Contra tuturor infectiilor bacteriene mentionate se recomanda un tratament cu o durata de 7-12 zile, timp in care se iau cate 3-5 picaturi de ulei volatil de cimbru, de trei-patru ori pe zi, cu putina apa sau cu miere.

Sursa formula as

Salvia

Salvia și proprietățile sale miraculoase

 Salvia este una din plantele care nu ar trebui să lipsească din casa românilor. Deși este folosită mai mult ca și condiment, cercetările efectuate de-a lungul timpului au demonstrat faptul că această minunată plantă este și un excelent medicament, având calități terapeutice extraordinare, asupra sistemului digestiv, nervos, și multe altele. Această plantă aromată era considerată a fi sacră în Antichitate și pe bună dreptate. Un vechi proverb chinezesc ne spune că „cine are salvie în casă nu lasă bătrânețea să se apropie„ așadar aceasta este una din plantele cu efecte mai mult decât benefice asupra organismului.

Ce este Salvia ?

 Salvia este o plantă originară din regiunea mediteraneană și de aici s-a extins în întreaga Europă centrală și Asia. Salvia este o plantă minunată, ce crește până la 80 cm înălțime și este de menționat faptul că este o plantă perenă. O scurtă descriere a salviei ar suna în felul următor – această plantă are frunzele ovale, acoperite de perișori, de culoare verzuie, care cresc în mlădițe lemnoase, iar florile sunt de culoarea cerului, bleu deschis sau a cerului la amurg, un violet minunat.

Tufa de salvie poate ajunge la o înălțime de 60 de cm și la o lățime de 60 de cm. Salvia, deși este o plantă perenă, înflorește abia în al doilea an de când e cultivată. Frunzele salviei sunt folosite pentru asezonarea diverselor preparate, având un gust amărui și aromat, picant. Salvia se poate găsi în țara noastră în regiunile joase ale țării. Aceasta crește spontan, dar de asemenea este și cultivată și cel mai mult se folosește salvia cultivată datorită temperaturilor foarte joase din timpul iernii și sensibilității acesteia la îngheț. În limba română salvia mai este cunoscută și sub denumirea de jale, jaleș, salbie sau șerlai. Salvia se poate planta și în ghivece, așadar are nevoie doar de sol umed și de lumină multă, de un loc cald. Planta este înmulțită fie prin butași, fie prin semințe sau transplantare.

Ce conține salvia?

 Așa cum am menționat, salvia este considerată drept o plantă miraculoasă cu proprietăți tămăduitoare, datorită conținutului său bogat în vitamine. Salvia conține un complex de vitamine, printre care enumerăm vitamina A, B, vitamina C, minerale precum calciu, potasiu, magneziu, fier, zinc și sodiu, fiind un adevărat izvor de substanțe folositoare organismului. De la salvie se folosesc frunzele și florile, și acestea sunt foarte bogate în uleiuri volatile. Salvia se poate folosi sub formă de infuzie, cataplasme, vin, ulei, pulbere, tinctură și oțet. În gastronomie, salvia are nenumărate întrebuințări. De asemenea, salvia este întrebuințată și pentru a da savoare salatelor, gustărilor sau pentru ornare.

Scurt istoric al salviei

 Salvia este cunoscută încă din cele mai vechi timpuri. În Evul Mediu, spre exemplu, salvia era considerată o plantă cu proprietăți magice, care îi putea face pe oameni nemuritori. Însuși numele plantei, salvie, are o însemnătate deosebită. Salvie provine din latinescul salvare, ce înseamnă a fi sănătos, a salva, a vindeca. Așadar și romanii o considerau o plantă sacră, considerând-o o regină a plantelor cu proprietăți tămăduitoare, dar și cu efecte de protecție magică. În Roma Antică salvia era culeasă cu mare fast, cu un întreg ritual am putea spune. Așadar, salvia era un remediu nelipsit fiind considerată un detoxifiant excelent pentru organism, și de asemenea trata diferite infecții, era un tonic nervos, psihic, cu capacități de reîntinerire. Salvia este una din plantele căreia i s-a acordat o atenție deosebită și a fost și este încă cercetată intens de-a lungul timpului, având foarte multe utilități practice. Menținerea sănătății de cele mai multe ori depinde de această plantă. Medicina tradițională românească nu a omis în niciun fel salvia, aceasta având diverse întrebuințări de-a lungul timpului. Așadar, salvia poate fi găsită la farmaciile naturiste, la plafar, sub diverse forme - de ceai, de pulbere, de tinctură, ulei sau ulei volatil, dovadă incontestabilă a necesității acestei plante miraculoase în casele românilor.

Preparate pe bază de salvie

 Ca orice altă plantă cu proprietăți benefice asupra organismului și salvia se poete găsi sub formă de diferite preparate sau se poate prepara în casă. Așadar, există pulbere din salvie, vin, tinctură, oțet, infuzie, ulei, etc.

 Ceaiul de salvie: ceaiul de salvie poate fi întrebuințat intern sau extern. Așadar, pe plan intern acesta tratează diabetul, faringitele, bronșitele, dischinezia biliară, iar pe plan extern este un remediu excelent împotriva aftelor, gingivitelor, stomatitelor, abceselor dentare, dacă se fac spălături. De asemenea, tenul acneic, gras, transpirația picioarelor pot fi tratate cu ajutorul ceaiului de salvie. Cum se prepară ceaiul de salvie? Ei bine, există mai multe modalități de preparare. Așadar, infuzia de salvie se prepară din o linguriță de frunze de salvie uscate la o ceașcă de apă clocotită, ce se lasă la infuzat vreme de 10 minute, și astfel aceasta poate scădea febra și stimula sistemul nervos dacă e consumat de trei ori pe zi. De asemenea, decoctul de salvie se prepară dintr-un pumn de frunze ce se fierb vreme de zece minute într-un litru de apă, și acesta poate fi folosit ca și metodă de tratare a aftelor, gingivitelor, stomatitelor, abceselor dentare, dacă se fac spălături. Ceaiul de salvie are numeroase beneficii asupra organismului uman, așadar vindecă rănile, ameliorează durerile de gât, afecțiuni ale gurii, reduce transpirația excesivă, îmbunătățește memoria, reduce durerile articulare, tratează afecțiuni ale ficatului și rinichilor, stimulează scalpul, etc.

Pulberea de salvie

 Pulberea de salvie se obține într-o manieră extrem de simplă, prin măcinarea fină a plantei uscate cu ajutorul râșniței de cafea. Pulberea de salvie se ține în borcane închise ermetic, de sticlă, în locuri reci și întunecoase, vreme de câteva săptămâni. Pulberea se administrează de trei ori pe zi, câte o jumătate de linguriță.

Tinctura de salvie

 Tinctura de salvie se obține prin macerarea a 20 de linguri de pulbere, peste care se adaugă jumătate de litru de alcool alimentar de 70 de grade și se lasă vreme de două săptămâni într-un borcan închis ermetic, la loc călduros. Apoi se filtrează și se toarnă în sticle mici închise la culoare. Se ia câte o lingură diluată în ceai sau apă, de trei-patru ori pe zi pentru a echilibra sistemul nervos, hormonal, pentru a stimula memoria și activitatea cerebrală.

Uleiul de salvie

 Uleiul de salvie are proprietăți miraculoase, așa cum vom prezenta în acest articol. Uleiul de salvie se poate procura cu ușurință de la un magazin de produse naturiste sau de la un plafar sau se poate prepara în casă printr-un procedeu minuțios. De asemenea, mai este și uleiul volatil de salvie, un excelent tonic nervos.

Vinul și oțetul de salvie

 Nu v-ați fi așteptat și la aceste întrebuințări ale plantei dar, da, salvia este excelentă în combinație cu vinul și oțetul. Așadar, vinul de salvie se obține prin macerarea a 20 de linguri de pulbere de salvie la un litru de vin alb, natural, vreme de 2 săptămâni, după care se strecoară. Se pot consuma câte trei linguri înainte de masă și aceste este un remediu excelent pentru stimularea apetitului și înviorare. Oțetul de salvie, pe de altă parte este folosit ca un elixir pentru sistemul nervos și digestiv. Așadar, oțetul se obține prin macerarea a 50 de grame de frunze de salvie mărunțită la un litru de oțet de mere. Acesta se poate folosi la salate sau se poate face frecție împotriva răcelii, a durerilor reumatice și articulare, a stărilor de oboseală.

Beneficii ale uleiului de salvie

 Uleiul de salvie are numeroase beneficii. Acesta crește rezistența și imunitatea organismului, reglează activitatea tiroidei, stimulează pofta de mâncare, calmează durerile de cap și de stomac. De asemenea, combate cu succes transpirația, vindecă iritațiile, eczemele și infecțiile cutanate și ajută la îndepărtarea celulitei. Uleiul de salvie este și un excelent remediu pentru păr, așadar combate căderea părului, reduce procesul de albire, nuanțează culoarea părului. De asemenea, uleiul de salvie mai are și alte proprietăți tămăduitoare, îmbunătățind memoria, circulația sângelui la nivel cerebral, combate infecțiile, microbii, tratează gastrita. Previne formarea celulelor canceroase, reduce dependența de tutun și de alcool, vindecă dermatitele și tratează ciupiturile de insecte și dismenoreea.

Beneficii ale ceaiului de salvie

 Ceaiul de salvie are numeroase beneficii asupra sistemului nervos, digestiv și a sănătății pielii și a părului. Ceaiul de salvie poate fi consumat ca atare sau poate fi folosit ca și gargară pentru tratarea abceselor dentare, a aftelor, a amigdalelor umflate, a durerilor în gât și a stomatitelor. De asemenea, este excelent pentru albirea danturii și a respirației proaspete. Mai mult decât atât, ceaiul de salvie întărește inima, nervii, reglează circulația sângelui, previne și tratează diabetul, tratează dismenoreea, disconfortul creat de menopauză și tulburările asociate acesteia. De asemenea, vă puteți clăti pe față cu ceai de salvie dacă aveți acnee și ten seboreic. Se poate aplica infuzia sub formă de comprese. Din punct de vedere psihic, ceaiul de salvie tratează palpitațiile, surmenajul psihic, stresul, astenia, oboseala, amețelile, de asemenea din punct de vedere digestiv ceaiul de salvie stimulează secreția bilei, tratează digestia lentă, balonarea, gazele intestinale, crampele, arsurile gastrice. Mai mult decât atât, ceaiul de salvie ajută la slăbit și la eliminarea celulitei, și ușurează digestia. Se beau două căni de ceai pe zi.

Ce afecțiuni tratează salvia?

 Salvia tratează și previne o serie de afecțiuni, iar consumată în cantități normale, nu provoacă efecte adverse.

Afecțiuni ale aparatului digestiv

 Salvia tratează colitele, enterocolitele, colitele de fermentație, indigestia, balonarea, prin administrarea de pulbere de salvie câte patru lingurițe la zi, vreme de trei săptămâni, cu pauze de zece zile. De asemenea, se poate face o cură cu infuzie de salvie, câte trei căni de infuzie pe zi.

Afecțiuni ale aparatului respirator

 Bronșitele, rinitele, răceala și gripa pot fi tratate cu ajutorul salviei datorită proprietăților sale antivirale și de asemenea de reducere a febrei și a secrețiilor în exces din căile respiratorii. Se administrează infuzia de salvie, vreme de o săptămână, trei cești pe zi. De asemenea, puteți face frecții cu oțet de salvie pe tot corpul. Dar și astmul și bolile respiratorii cu secreții abundente pot fi tratate cu ajutorul pulberii de salvie, administrată vreme de o lună, de patru ori pe zi jumătate de linguriță rasă.

Afecțiuni ale sistemului nervos

 Sistemul nervos prezintă mai multe tulburări precum anxietatea, tulburările de memorie, stresul, astenia, stările de nervozitate excesivă, iar acestea pot fi tratate cu ajutorul unei cure de o lună, cu pulbere de salvie, patru lingurițe la zi, urmată de o pauză de o lună.

Afecțiuni ale aparatului genital feminin

 Probleme precum dismenoreea, tulburări ale menopauzei, ciclul menstrual neregulat, abundent, dureros, pot fi prevenite și tratate cu ajutorul unei cure de trei luni cu ceai de salvie, câte două căni pe zi.

Diabetul

 Salvia sporește receptivitatea organismului uman la insulină, așadar se administrează câte o cană de decoct de salvie pe zi.

Cancer

 Diferite tipuri de cancer precum cancerul de colon, de sân pot fi tratate cu ajutorul infuziei de salvie, în cure de câte trei luni, câte trei căni pe zi. De asemenea, ceaiul de salvie este excelent și pentru oprirea lactației.

Salvia tratează rănile externe

 La nivel extern, salvia are de asemenea numeroase beneficii. Așadar, aceasta poate fi folosită pentru tratarea rănilor ce se vindecă greu, prin aplicarea de cataplasme cu salvie. Cataplasmele se prepară prin înmuierea unei mâini de frunze mărunțite vreme de două ore în apă caldă și apoi se scurg și se pun într-un tifon steril. Acesta se aplică pe rana cu pricina, zilnic, vreme de o oră, câte trei săptămâni. De asemenea, pentru eliminarea mirosului neplăcut și a transpirației abundente se folosește infuzia de salvie, fie băută, fie comprese pe locul afectat (axile, mâini) sau băi de picioare. De asemenea, se poate clăti părul cu un decoct de salvie și ceai negru, și tenul pătat, seboreic, se poate trata cu ajutorul infuziei de salvie. Dinții frecați cu salvie vor deveni mai albi.

Precauții la administrarea Salviei

 Trebuie să aveți mare grijă atunci când începeți o cură cu salvie. Această plantă este contraindicată epilepticilor, mamelor care alăptează, femeilor însărcinate, persoanelor sensibile la stomac. De asemenea, uleiul volatil de salvie nu se administrează copiilor sub 10 ani, iar diabeticii trebuie să țină glicemia sub atentă supraveghere dacă încep o cură cu salvie.

Sursa dr catalin-luca

Salvia - planta care salveaza viata

 

"Dorinta salviei este sa-i faca pe oameni nemuritori", se spunea in Evul Mediu. O credinta straveche, inscrisa chiar in numele plantei. "Salvia" vine din latinescul "salvare" - a fi sanatos, a vindeca, a salva. La romani, era o planta sacra, culeasa cu protocol. 

Despre aceasta planta extrem de aromata, cu frunze verzi, albicioase, si flori rozalbe si violete, se spunea in Antichitate ca este sacra, fiind adusa pe pamant chiar de zei. "Cine are salvie in gradina nu lasa batranetea sa se apropie" - spune un vechi proverb chinezesc. Medicii greci si romani - Galen, Plinius, Dioscoride - elogiaza si ei salvia, considerand-o o regina a ierburilor tamaduitoare, cu efecte protectoare magice. In Roma antica, salvia era considerata o planta sacra, fiind adunata cu un intreg ritual. Cel care oficia ceremonialul aducea drept jertfa paine si vin, imbracat intr-o tunica alba. Romanii interziceau folosirea obiectelor de metal, considerand ca devin otravitoare in contact cu salvia. Mai ales la trecerea dintre iarna si vara, salvia era un remediu nelipsit, fiind folosita ca detoxifiant, protector impotriva diverselor infectii care apar in aceasta perioada, tonic nervos si psihic, reintineritor. Se credea ca acela care va consuma salvie inca de la inceputul primaverii va intineri si el odata cu natura. Exista multe mituri terapeutice legate de aceasta planta sacra, mituri pe care stiinta moderna se straduieste sa le inteleaga si sa le dea o utilitate practica. Salvia este o planta cercetata intens, careia medicina ii descopera tot mai multe aplicatii practice. Ea nu este doar un medicament natural cu multiple aplicatii, ci si un leac excelent pentru mentinerea sanatatii.
Si in medicina traditionala romaneasca, salvia are numeroase intrebuintari. Avand o mare sensibilitate la ingheturile din timpul iernii, ea este o planta care necesita ingrijiri speciale si, ca atare, nu creste spontan, ci doar cultivata, mai ales in zonele sudice ale tarii. De la ea se folosesc frunzele si partile aeriene inflorite, care sunt foarte bogate in uleiuri volatile, avand un gust puternic aromatic si astringent. Gasim aceasta planta sub forma de ceai in practic toate magazinele specializate de tip Plafar, la fel ca si anumite preparate pe baza de salvie, cum ar fi tinctura.

Cateva retete pe baza de salvie

Pulberea

Se obtine prin macinare cat mai fina cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii de salvie se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum doua saptamani (deoarece uleiurile volatile se evapora foarte rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi, cate o jumatate de lingurita rasa, pe stomacul gol.

Tinctura

Se pun intr-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de salvie, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata va fi pusa in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza cate o lingurita diluata in putina apa, de patru ori pe zi. Este folosita ca echilibrant nervos si hormonal, stimulent al activitatii cerebrale si al memoriei.

Vinul stimulant de salvie

Frunze uscate de salvie. Foarte aromate si picante, se folosesc si in bucatarie

 

Intr-un litru de vin natural alb se pun douazeci de linguri de pulbere de salvie si se lasa sa se macereze vreme de trei saptamani, dupa care se strecoara. Se iau cate 3 linguri din acest vin, inainte sau dupa masa. Administrat inainte de masa, vinul de salvie stimuleaza apetitul si invioreaza. Luat dupa ce am mancat, vinul de salvie - spune medicul francez Jean Valnet - este un extraordinar remediu contra surmenajului si a asteniei, contra astmului, contra distoniei neuro-vegetative. Potrivit aceluiasi medic, vinul cald de salvie este un excelent profilactic pentru raceala si gripa.

Otetul de salvie

Era foarte mult folosit de catre calugarii benedictini, care il considerau un elixir pentru nervi si digestie. Iata reteta sa de preparare: intr-un litru de otet natural de mere (sau de mere cu miere) se lasa sa se macereze, vreme de doua saptamani, 50 de grame de frunze de salvie maruntita. Va rezulta un otet foarte aromat, cu efecte tonice digestive, carminative (reduce balonarea), invioratoare, un excelent adaos la salatele de primavara. Extern este folosit ca frectie impotriva racelii, a durerilor reumatice, a starilor de oboseala fizica si psihica.

Decoctul combinat

Se pun 3-4 linguri de salvie maruntita la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca o jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi) sau extern, sub forma de comprese si bai.

Cataplasma cu salvie

O mana de frunze maruntite de salvie se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50 de grade Celsius). Dupa trecerea acestui interval de timp se aplica direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasa vreme de o ora.

Boli interne, tratate cu salvie


Bronsita, astmul, rinita, sinuzita, bolile respiratorii cu secretii abundente - pulberea de salvie, administrata constant vreme de o luna, cate o jumatate de lingurita de 4 ori pe zi, reduce cantitatea de secretii si are efecte antiinfectioase puternice. Este recomandata mai ales in perioada de primavara, inclusiv bolnavilor cronici, pentru ca are efecte detoxifiante puternice, actionand asupra cauzelor profunde ale acestor boli.

Indigestia, balonarea - se ia inainte de masa un sfert de lingurita de pulbere de salvie. Aceasta planta stimuleaza digestia si echilibreaza apetitul, avand calitatea de a impiedica formarea gazelor in intestin. In lumea araba, salvia este numita "iarba beduinilor", decoctul combinat de salvie fiind un remediu celebru pentru tratarea tuturor problemelor digestive, mai ales a diareei, a colitei de fermentatie si a diferitelor infectii ale tubului digestiv. Pentru tratarea acestor afectiuni se iau 2-3 cani de decoct combinat de salvie pe zi.

Ciclu menstrual neregulat, foarte abundent sau dureros, sterilitate feminina - se administreaza o jumatate de lingurita de salvie, de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Un tratament va dura trei luni si va avea efecte ample de armonizare la nivel hormonal, influentand atat productia glandelor endocrine, cat si receptorii diferitilor hormoni.

Florile - asemanatoare cu gura-leului, sunt mici, de culoare roz-violeta si, mult mai rar, alba

 

Tulburari de menopauza - contra acestor probleme, tinctura de salvie este un adevarat elixir, reducand transpiratia, rarind aparitia bufeurilor, avand un puternic efect de reintinerire. Se administreaza cate o lingurita de tinctura (intotdeauna diluata in apa) de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Efectele terapeutice apar dupa 4 saptamani. Contra hemoragiilor care apar la debutul menopauzei se foloseste pulberea de salvie, administrata in acelasi mod ca mai sus. Un studiu realizat in Italia in 1998, pe 30 de femei, a aratat ca dupa 3 luni de tratament cu salvie, s-au rarit sau chiar au disparut bufeurile nocturne, precum si transpiratia abundenta. De altfel, impotriva transpiratiei excesive sau cu miros neplacut, salvia are efecte extraordinare, fiind un adevarat deodorant cu administrare interna, asa cum vom vedea in continuare:

Transpiratia excesiva - studii facute in paralel in Anglia, Germania si Statele Unite au aratat fara dubiu ca salvia reduce puternic sudoratia, inclusiv cea care apare pe fondul unor dezechilibre la nivelul glandelor cortico-suprarenale. Se administreaza in acest scop sub forma de tinctura, cate 4 lingurite pe zi, sau de decoct combinat, din care se bea 1 cana pe parcursul unei zile (are un gust neplacut, dar este foarte eficient).

Diabetul de tip Ii - salvia sporeste foarte mult receptivitatea (cu pana la 2-3 ori) organismului la insulina - este concluzia unui studiu german pe aceasta tema. In acest scop, se administreaza decoctul combinat de salvie, cate o cana pe zi.

Astenie de primavara, surmenaj - se iau 50 de picaturi de tinctura de salvie de 3-4 ori pe zi. Efecte mai puternice se obtin daca aceasta tinctura se ia diluata in ceai rece de roinita (melisa).

Cancer la colon, tumori pe tubul digestiv - in medicina traditionala araba, decoctul combinat de salvie, din care se administreaza 2-3 cani pe zi, in cure de minimum 3 luni, este un remediu redutabil impotriva acestor afectiuni. Acelasi lucru il sustine terapeuta de origine austriaca Maria Treben, care adauga faptul ca salvia este un minunat ajutor in toate formele de cancer, citand un faimos dicton din Evul Mediu: "De ce sa moara omul, daca in gradina creste salvia?".

Boli externe, tratate cu salvie


Rani care se vindeca greu - se aplica pe locul afectat o cataplasma cu frunze maruntite de salvie (preparata dupa metoda prezentata anterior). Tratamentul se face zilnic, cate o ora, vreme de minimum 3 saptamani.

Eczeme infectioase - se fac spalaturi cu decoct de salvie, apoi se aplica o cataplasma cu salvie, care se tine vreme de 1-3 ore, dupa care locul tratat se lasa sa se zvante. Frunzele de salvie contin principii cu puternice efecte antibacteriene si antifungice (combat ciupercile parazite).

Pentru revigorare - se fac bai cu decoct de salvie (5 litri la o cada de apa) de doua ori pe saptamana. Baile cu salvie confera o stare de tonus psihic si vioiciune, inlatura oboseala, dau corpului un miros placut.
Retete de frumusete

 

Pentru mentinerea culorii naturale si a stralucirii parului, dupa spalatul obisnuit cu sampon, se face ultima clatire cu decoct combinat de salvie, preparat dupa reteta pomenita anterior. Pentru parul negru, se recomanda un decoct preparat in acelasi mod, dar dintr-un amestec in parti egale de ceai negru si salvie. Salvia e buna si pentru ingrijirea parului carunt, pe care il intareste si caruia ii inchide culoarea.

Pentru tenul cu pori dilatati, patat, ofilit - se fac spalaturi, in fiecare dimineata si seara, cu decoct combinat de salvie. Suplimentar, se pune pe obraji, seara, o compresa cu acest preparat, care se tine vreme de un sfert de ora.

Dintii frecati cu frunze de salvie devin albi si stralucitori.

Precautii

Administrarea plantei la persoanele extrem de sensibile poate produce convulsii digestive. Planta este contraindicata in general epilepticilor. In cazul diabeticilor insulino-dependenti, in timpul administrarii salviei, glicemia va fi strict supravegheata. Femeile care alapteaza nu vor folosi aceasta planta, care este recunoscuta pentru efectul sau foarte rapid de oprire a lactatiei.




Salvia si varsta a treia

Inca din Evul Mediu se spunea despre salvie ca are un puternic efect intineritor, ajutand mai ales mentinerea nealterata a facultatilor intelectuale si emotionale, pana la varste inaintate. Studii facute recent intr-un centru medical din New Castle (Anglia) au confirmat din plin acest lucru, punand in evidenta trei elemente extrem de importante:
- salvia ajuta la mentinerea tineretii celulelor din care este formata scoarta cerebrala (prin efectul antioxidant)
- salvia actioneaza asupra receptorilor unor hormoni importanti in mentinerea tineretii organismului
- salvia inhiba formarea unor enzime care blocheaza procese extrem de importante la nivelul creierului, cum ar fi: memorarea, asocierea, sinteza. De altfel, aceasta planta actioneaza printr-un mecanism similar celor mai noi tratamente ale Alzheimer-ului.

 

Administrarea de 4 ori pe zi a unei lingurite de tinctura de salvie are, in consecinta, efecte extrem de benefice pentru prevenirea senilitatii, a proceselor de degradare care apar la nivelul sistemului nervos central, odata cu varsta. Mai mult, salvia stimuleaza capacitatea de memorare, favorizeaza activitatea intelectuala si imbunatateste performantele intelectuale, atat la cei in varsta, cat si la tineri. Primele rezultate in acest sens se vad dupa patru saptamani de administrare constanta, un tratament complet durand intre 2 si 3 luni (putand fi facut de 3 ori pe an).

sursa formula as