sâmbătă, 24 decembrie 2016

ANCHETĂ: MAFIA USTUROIULUI DIN CHINA – dezvăluiri complete! Este tratat chimic SĂ NU ÎNCOLȚEASCĂ și se cultivă cu PESTICIDE CARE-I OTRĂVESC PE ROMÂNI!

Din evidențele ANAF și cele ale Institutului Național de Statistică reiese că în ultimii doi ani au fost aduse din China doar 210 tone (210.000 de kilograme) de usturoi. Agrointeligența – www.agrointel.ro a aflat însă că importurile legumei chinezești sunt de cel puțin opt ori mai mari – peste 1.700 de tone de usturoi care au ajuns în România au avut origine chinezească. Produsul asiatic este tratat chimic cu substanțe nerecomandate și chiar interzise în UE.
Usturoiul chinezesc care ajunge mai ales în supermarketurile și hipermarketurile românești, dar nu numai, este unul controversat din punct de vedere al sănătății produsului. Este tratat cu pesticide, gazat cu inhibitori de creștere, interziși în UE și SUA. Mai mult, pentru a ascunde originea sa, și pentru a nu speria cumpărătorii, multe importuri sunt trecute mai întâi prin spațiul comunitar, de unde apoi este adus în România ca și cum ar fi un produs din Uniunea Europeană.
Datele APIA contrazic cifrele statistice oficiale
Concret, datele de la intrarea în țară aflate în posesia Autorității Vămilor și ale Administrației Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), raportate la Institul de Statiscă, relevă că în anul 2015 au ajuns în România doar 26 de tone de usturoi chinezesc. Anul următor, au mai fost importate, oficial, alte 187 tone din China.
Însă, conform reglementărilor europene, firmele care fac importuri de usturoi trebuie să declare și la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) țara unde este crescut usturoiul care ajunge în România. Asta pentru statele din afara spațiului comunitar, pentru restul – importurile sunt considerate schimburi intracomunitare.
Din datele de aici, de la APIA, rese că în ultimii doi ani au intrat în țară aproape 1,7 milioane de kg (1.700 de tone) de usturoi care a fost crescut în China.
Tratat chimic să nu încolțească
Gheorghe Vlad, producător de legume din zona București-Ilfov, ne-a explicat că usturoiul din China este tratat chimic și este nepotrivit pentru consum. Asta pentru simplu fapt că dacă este lăsat mai multe zile la soare, spre exemplu, el nu dă semn că încolțește. “Produsele de acest gen importate din acest stat din Asia este unul gazat, trata chimic, asta pentru a rezista cât mai mult. Nu trebuie analize, se poate observa cu ochiul liber prin simplu fapt că acest usturoi nu încolțește”, stabilește sigur acesta.
Cu toate acestea, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a refuzat să ne precizeze oficial, până în acest moment, dacă a verificat loturile de usturoi din China pentru a ne transmite dacă leguma este sigură pentru consum sau nu. Reprezentanți ai instituției ne-au precizat că în ultimii doi ani au fost testate anumite loturi, însă nu s-a putut ajunge la vreo concluzie pentru că leguma din China nu are rădăcini, acestea fiind îndepărtate.
China și iar China
În anul 2015, APIA a emis licențe de import usturoi în cadrul contigentelor tarifare și în afara contingentelor tarifare (ímporturi din țări din afara UE – n.r.) pentru o cantitate de 995 de tone, ni s-a transmis din partea instituției. “În perioada 1 ianuarie 2016-1 decembrie 2016, APIA a emis licențe de usturoi în cadrul contingentelor tarifare și în afara contigentelor tarifare pentru cantiatea totală de 783 tone”, ne-au mai precizat reprezentanții agenției.
Toată cantitatea de usturoi importată în România în anul 2015 a avut ca țară de origine China. “În anul 2015, dintre operatorii economici mai sus menționați, doar Dar International a importat cantitatea de 66,51 de tone de usturoi având ca țară de origioe India, Deco Frucht a aimportat cantitatea de 60 de tone de usturoi cu origine Turcia, diferența de cantitate având ca țară de origine China”, ni s-a transmis din partea APIA.
Prețul sub cel din UE și șansa de a importa cantități mari din China sunt motivele pentru care usturoiul chinesc este prezent în Europa și implicit în România.
Traseul

În total, în 2015 au fost importate 3.250 de tone de usturoi din toată lumea, iar anul acesta, până la 1 decembrie, au intrat în țară 4.500 de tone din acest produs. Datele ne-au fost oferite de Institul de Statistică. Valoarea importurilor de la 1 ianuarie 2015 și până la 1 decembrie 2016 este de 16, 2 milioane de euro.

Ca un studiu de caz. În supermarketurile Lidl se găsește usturoi la legătură adus din Italia, de la firma Malvi Cervati S.a.s. Numai că legumă este crescută în China, conform etichetei legăturii de usturoi.

Se folosesc pesticide care au ucis oameni
Printre pesticidele folosite în China pe culturile de usturoi, conform unor rapoarte ale autorităților din Statele Unite, se regăsesc parathion și phorate. Acestea sunt două substanțe care au un efect devastator asupra corpului uman. Astfel, pentru ATSDR (Agency for Toxic Substanes and Disease Registry), instituție aflată în subordinea Departametul de Sănătate din Statele Unite, parathionul este un pesticid foarte toxic care este folosit în culturile de usturoi.
Mai mult, reprezentanții Pesticide Action Network (PAN), o asociație de profil tot din Statele Unite, consideră că parathionul este unul dintre cele mai periculoase pesticide. Acest produs a otrăvit, afectând sănătatea, peste 650 de agricultori din 1966 și până acum din Statele Unite. Dintre aceștia, 100 de fermieri otrăviți au și murit.
De altfel, acest produs este interzis chiar și în Uniunea Europeană din 2003 prin Regulamentul 304 din anul respectiv privin importul și exportul de pesticide.
Însă, cum pesticidele sunt folosite în China, usturoiul ajunge în Europa ca bun pentru consum pentru simplu fapt că leguma are îndepărate “mustățile”, rădăcinile care ar proba folosirea sau nu a unor pesticide periculoase, ne-a explicat un specialist de la ANSVSA.
Mai mult, Gheorghe Vlad, ne-a precizat că produsul din China este tratat cu inhibitori de creştere care au la bază hormoni sau diverse substanţe chimice. Asta pentru a putea fi depozitat pe perioade lungi.
Usturoiul chinezesc ajunge în supermarketurile și hipermarketuri
Leguma condiment ajunge în special în marile magazine:
Mega Image
– Susține că oferă usturoi românesc
Cora
-Oferă usturoi chinezesc
Profi
-Oferă usturoi chinezesc
Lidl
-Oferă usturoi chinezesc
Penny Market
-Oferă usturoi din România, Spania sau China.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii