Translate

luni, 10 octombrie 2011

Cine a inventat Palestina

Una din cele mai stralucite reusite propagandistice ale KGB a fost inventarea notiunii de “popor palestinian”. Dupa cum se stie, pana prin 1967-8 nimeni nu auzise de un asemenea popor. Arabii palestinieni constituie o parte nediferentiata in cadrul arabilor levantini, de la Marea Mediterana si pana in Irak, avandu-si originea in zona si fiind veniti in Palestina in numar mai mare mai ales dupa WW1, o data cu dezvoltatea economica adusa de reintoarcerea treptata a evreilor. O parte a fost adusa de englezi si mai inainte de turci, in scopul asigurarii fortei de munca la diferite lucrari, ca de ex. la calea ferata. Un grup isi are originea in Sudan, iar dupa numele de clan ce le poarta multi se pot identifica locuri de origine pana in Arabia Saudita. Dupa razboiul de 6 zile si dupa inlocuirea Lui Ahmed Shukeiri de la conducerea OEP (Organizatia pentru Eliberarea Palestinei, fondata in 1964, avand ca obiectiv deschis in statutul valabil pana azi “eliberarea” partii din Palestina pe care exista Israelul) cu teroristul Yasser Arafat, KGB-ul ia lucrurile in mana si pe langa ajutorul logistico-material le pune in mana o arma propagandistica redutabila: le fabrica o identitate nationala si le confectioneaza o istorie cu argumente sofistico-stiintifice. Si astfel proaspat fabricatul “popor palestinian” prezinta in lume povestea ca el este descendentul direct al canaanitilor antici ca si al filistienilor (rimeaza grozav cu “palestinieni”), povesteste ca istoria evreilor in acel loc a fost un episod trecator, incheiat definitiv cu 5 secole inainte de Cristos, ca insusi Cristos a fost un palestinian ca si ei, s.a.m.d. Povestea asta prinde foarte bine in opinia publica “progresista” mondiala din acea vreme, mai ales in acea perioada in care “avantul afirmarii popoarelor, eliberarea de sub jugul colonial si lupta pentru autodeterminare” se aflau la apogeu si simpatia automata se indreapta in acea directie. Povestea aceasta s-a dezvoltat in continuare pana la proportiile monstruoase la care suntem martori. Ea a fost apoi anexata de neonazistii de toate culorile si peste tot ca inca o arma in lupta impotriva “sionismului international” care se pregateste sa-si stabileasca imperiul mondial… Iar islamismul la randul sau a preluat de la neonazism formele exterioare de exprimare si tehnica goebbelsiana, care se pot vedea clar in toate manifestarile lor. O impletire perfecta de forme si continut. Cat despre dreptul la autodeterminare si existenta nationala al evreilor in patria lor istorica auzim prea putine voci. Caci nu e “political correct”. Cam in sec 12 i.Cr. a aparut o populatie venita dinspre insulele Marii Mediterane, posibil din Creta care s-a ciocnit violent cu Egiptul, a fost respinsa si s-a asezat pe litoralul de sud al Israelului de azi, mai exact zona Gaza de azi si inca putin mai la nord. Acestia erau Filistienii, consemnati ca atare in diferite izvoare. Acolo ei au fondat o comunitate de 5 orase pe litoral si au venit in contact cu regatul evreiesc in curs de formare atunci cand care au incercat sa-si extinda stapanirea si in interiorul tarii. Dupa o serie de razboaie duse cu evreii, ei au fost invinsi, ulterior au fost loviti si de asirieni (cca. sec 8 i. Cr.), si-au pierdut independenta si identitatea si s-au asimilat cu populatia majoritara, disparand definitiv din istorie. Numele “Palestina” ca denumire geografica a fost stabilit de Imperiul Roman. Provincia Iudeea a fost in decursul stapanirii romane aproape tot timpul nelinistita si populatia nu se impaca cu ocupatia straina, desi romanii isi asigurasera mereu o administratie locala obedienta. Pe acest fond intre anul 63 si 73 are loc o mare revolta impotriva Romei, pe care imperiul o inabuse cu greutate si cu pretul distrugerii Ierusalimului, a faimosului sau templu si expulzarea unei parti din populatie. Dar in anul 132 poporul se rascoala din nou, sub conducerea lui Bar Kohba si isi recastiga independenta pentru o durata de 3 ani, pana cand romanii reusesc cu greu sa-i invinga. Dar deoarece iudeii le produsesera atatea necazuri si pierderi in acest razboi, imparatul Adrian decide distrugerea totala a Ieusalimului care intre timp redevenise centrul lor, construirea unui oras nou in loc si redenumirea sa ca Aelia Capitolina, cat si o noua expulzare, dupa care evreii au devenit minortiari in tara. Si pentru a sterge pana si amintirea existentei tarii si poporului nesupus, administratia romana a redenumit Iudeea cu noul nume PALESTINA, amintind de numele filistinilor care la acea data disparusera deja de vreo 900 de ani. Aceasta e explicatia si nu trebuie sa cauti la Vatican… Cat despre vreun stat “Palestina”, nu cred ca a auzit cineva in istorie. Nici notiunea de “popor palestinian” nu poate fi intalnita. Ea este o inventie recenta, a ultimilor 40-50 de ani. inliniedreapta Prof. Dr. Samuele Bacchiocchi PALESTINA NU A EXISTAT NICIODATA CA STAT Acest lucru inseamna ca Palestina, ca stat cu propria lui cultura si limba nu a existat niciodata. Teritoriul ei a fost cucerit succesiv de catre romani, de islamici si de cruciatii crestini, de imperiul otoman si ca sa scurtam - de catre britanici, dupa primul razboi mondial. Britanicii au fost de acord sa restituie o parte din teritoriu evreilor, pentru a deveni caminul lor. Dintr-o perspectiva istorica, evreii au asupra Palestinei un drept de patru mii de ani. Este pamantul radacinilor lor religioase, etnice si istorice. Faptul ca in trecut au fost expulzati din pamantul lor de catre romani, crestini si musulmani, nu inseamna ca astazi trebuie fortati din nou sa-si paraseasca teritoriul. In definitiv, ei nu au un alt pamant pe care sa-l pretinda in mod legitim ca fiind caminul lor. Nu acesta este cazul cu palestinienii. Dintr-o perspectiva istorica ei sunt indreptatiti sa pretinda cateva tari arabe ca fiind caminul lor natal, deoarece aici isi gasesc radacinile religioase, culturale, etnice si lingvistice. Unii incearca sa dovedeasca radacinile musulmanilor in Palestina apeland la moscheea Al Aqsa si la Domul Stancii din Ierusalim, care sunt considerate ca cel de-al treilea dintre locurile sfinte ale islamului. In studiul meu am descoperit ca in Coran nu se spune nimic despre Ierusalim. Se mentioneaza Mecca si Medina de multe ori, dar niciodata Ierusalimul. De fapt nu exista nici o dovada istorica pentru a sugera ca Mahomed ar fi vizitat vreodata Ierusalimul. Atunci cum a devenit Ierusalimul cel de-al treilea din cele mai sfinte locuri ale islamului? In cea mai mare parte datorita unei interpretari simpliste a unui pasaj vag care se gaseste in capitolul saptesprezece al Coranului, intitulat: " Calatoria nocturna ". Se relateaza aici, ca intr-un vis, Mahomed a fost purtat noaptea " de la templul cel sfant catre templul cel mai inde..ea din Ierusalim de vreme ce ea nici nu a existat pana in anul mortii sale in 632 AD. In schimb, iudeii pot merge inapoi la radacinile lor in Ierusalim pana in vremea lui Avraam (Gen 14:18). Recent, liderii arabi s-au intalnit la Beirut pentru a gasi o solutie la conflictul dintre Israel si palestinieni. Ei au adoptat o propunere a printului mostenitor saudit Abdullah de a convinge Israelul sa returneze anumite teritorii palestinienilor, in schimbul garantarii existentei Statului Israel. Sursa free-referate

duminică, 9 octombrie 2011

Cele cinci arme ascunse ale Greciei în lupta cu criza

1. Turismul

Fără îndoială, acesta este unul dintre sectoarele economice cele mai importante pentru economia ţării. Numeroasele obiective turistice, construite într-o istorie de aproape 5.000 ani, cele peste 2.000 de insule, munţii şi clima prietenoasă au atras multe milioane de turişti de-a lungul timpului. Numărul de turişti care vizitează anual Grecia este de peste 15 milioane, deşi a scăzut de la începerea crizei, iar contribuţia la PIB este de circa 15%. Mulţi oficiali greci au declarat că doar turismul poate fi motorul renaşterii economice a ţării.


2. Comerţul

Ţara se învecinează cu patru state, trei mări şi se află lângă trei continente: Europa, Asia şi Africa. La acestea adăugăm o industrie navală bine pusă la punct şi avem imaginea unuia dintre cei mai importanţi jucători în domeniul comerţului pe plan mondial. Aproape două treimi din schimburile comerciale ale Greciei sunt cu ţările membre ale UE, mai ales cu Germania şi Italia.

La această poziţie puternică contribuie şi marina militară grecească, în care s-au investit multe miliarde de euro în ultimii ani şi care a fost, în mod tradiţional, o forţă în regiune. Armata este, în general, bine pusă la punct, Grecia fiind mereu prezentă în topul ţărilor cu cele mai mari cheltuieli militare din Europa. Acest fapt a contribuit, de-a lungul timpului, la sentimentul de siguranţă şi stabilitate impus atât investitorilor străini cât şi celor locali, mai ales într-o zonă geografică care, în mod tradiţional, a avut parte de multe conflicte de-a lungul istoriei.

3. Agricultura


Grecia este singurul producător de bumbac din Europa, potrivit Encylopedia Britannica. La acest produs se adaugă altele tradiţionale, precum măslinele şi uleiul de măsline şi diverse fructe exotice, specifice climei mediteraneene, care sunt exportate în proporţie de aproape 100%.

Deşi nu este un exemplu de eficienţă economică, agricultura ţării a beneficiat de subvenţii masive din partea Uniunii Europene, iar zonele rurale au evoluat mult ca nivel de trai în ultimii 20 de ani, iar exporturile importante contribuie la scăderea deficitului balanţei comerciale.

4. Standardul de viaţă


Grecii sunt printre popoarele cu cele mai ridicate nivele de trai din Europa, iar durata de viaţa este una dintre cele mai mari (79 ani). Lipsa poluării, alimentaţia sănătoasă, specifică zonei, şomaj scăzut, un nivel ridicat al educaţiei şi unul dintre cele mai ridicate salarii minime din UE (740 euro) se numără printre cauzele acestei situaţii.

Acesta ar putea constitui un avantaj pentru menţinerea unui consum intern ridicat care să contribuie la PIB şi atragerea muncitorilor străini pentru menţinerea unor costuri scăzute la nivelul serviciilor şi producţiei de bunuri.

La acest standard de viaţă contribuie şi cele aproape şapte milioane de greci care lucrează în străinătate şi care trimit anual sume importante de bani în ţară, echilibrând astfel balanţa de plăţi.

5. Relaţiile externe


Relaţiile economice şi politice bune pe care ţara le are cu cele mai importante economii ale zonei euro constituie un mare atu. Recent, autorităţile de la Berlin i-au îndemnat pe oamenii de afaceri germani să investească în Grecia şi au lăudat Atena pentru eforturile făcute în acest an în impunerea măsurilor de austeritate. Franţa, a doua economie a UE, este şi ea alături de Grecia şi nu concepe intrarea în insolvenţă a ţării. Lucru uşor de înţeles dacă avem în vedere expunerea pe care o au băncile din această ţară pe datoriile greceşti.

Guvernul grec, în frunte cu George Papandreou, s-a arătat flexibil în discuţiile purtate cu organismele financiare internaţionale şi a reuşit impunerea unor măsuri dure de reducere a cheltuielilor, în ciuda protestelor şi grevelor.

De altfel, grecii s-au arătat dispuşi să renunţe puţin la naţionalism şi sunt de acord cu un program intens de privatizăre a unei părţi a activelor deţinute de stat, evaluate la peste 125 miliarde de euro. Această atitudine este oarecum logică, având în vedere că cea mai mare parte a bogăţiilor ţării este deţinută de stat.



evz

vineri, 7 octombrie 2011

Uneori e mai bine să…ai răbdare

Cel ce ştie să aştepte va reuşi întotdeauna – atâta vreme cât cunoaşte foarte bine pentru ce aşteaptă. Woodrow T. Wilson
În mediul actual, timpul este cea mai de preţ resursă pe care tot mai puţini profesionişti sunt dispuşi să o piardă. Indiferent de gravitatea situaţiilor cu care se confruntă sau numărul de angajaţi care se ocupă de rezolvarea acestora, soluţiile trebuie găsite fără dificultăţi si trebuie găsite ACUM.  Astfel că un nou venit într-o organizaţie, nu trebuie doar să cunoască situaţia actuală a organizaţiei, ci să fie capabil să “galopeze” în activitatea în care a intrat fără să se uite în urmă. Însă, ca să parafrazez un proverb românesc – oricât de inteligentă sau capabilă ar fi mama sau oricâte persoane ar fi implicate în proces -  un copil se naşte tot în 9 luni. Deci care este preţul grabei?
Unul din lucrurile care te pot ajuta să îţi foloseşti timpul în mod eficient este să îţi propui un obiectiv pe care să îl atingi într-un timp dat. Dar văd frecvent, la tot mai mulţi manageri cum îşi cântăresc timpul  în funcţie de acţiuni pe termen scurt: dacă au fost livrate rapoartele la timp, dacă a fost găsit un angajat pentru postul de vânzări, dacă au fost trimise comenzile pentru următoarea zi etc. Cu alte cuvinte, eficienţa utilizării timpului depinde de numărul activităţilor de rutină îndeplinite, cu cât faci mai multe în mai puţin timp, înseamnă că totul funcţionează corespunzător, iar rezultatele nu vor întârzia să apară. Deşi economisirea timpului prin concentrarea pe activităţile mici ne face eficienţi pe termen scurt, pe termen lung, acest principiu nu se aplică, iar experienţa Mihaelei mi-a demonstrat tocmai acest lucru.
Mihaela se pregătise încă din facultate pentru o carieră în jurnalism. Urmase nenumărate cursuri, training-uri şi publicase diferite materiale tocmai pentru a-şi urma această pasiune. Într-o zi, aflase de un post într-o prestigioasă companie din domeniu şi a intrat în procesul lor de recrutare. În cele din urmă, a primit postul. După două săptămâni însă, directorul companiei, care de altfel aprobase înscrierea ei în echipă, a chemat-o pentru a-i oferi un feedback despre activitatea ei. Îi comunicase că deşi este o tânără inteligentă şi competentă, rezultatele ei nu sunt la nivelul celor din echipă. Pe acest motiv, el i-a explicat că nu îşi poate pierde timpul să o înveţe cum să ţină pasul cu ceilalţi şi astfel, şi-a pierdut postul..
Trei luni mai târziu, Mihaela s-a angajat la o firmă parteneră a companiei care o refuzase şi a fost prima din echipa ei care şi-a atins target-ul în timp record. Astfel, la una din întâlnirile lunare cu partenerii, directorul care o angajase pe Mihaela i-a mulţumit personal celui care a refuzat-o, pentru că nu mai văzuse o tânără atât de hotărâtă care să şi înveţe cu atâta uşurinţă.
Dicţionarul explicativ român defineşte răbdarea ca fiind puterea de a aştepta în linişte desfăşurarea anumitor evenimente.  Ce văd frecvent este o grabă din ce în ce mai mare de a face, fără a acorda prea mult timp pentru a gândi ceea ce faci şi a avea răbdare ca lucrurile să se şi întâmple.
Activităţile de rutină şi lucrurile pe care trebuie să le obţinem pe moment au importanţa lor şi ar fi eficient dacă ar face parte dintr-un plan menit să atingă un obiectiv, altfel este doar o concentrare pe acţiune însă fără un rezultat.
Provocarea este să nu ne pierdem în această capcană a economisirii timpului, în care tot ce contează este să nu stai pe loc o secundă. Rezultatele vor apărea numai dacă ştim cum să ne alocam timp pentru gândi mai întâi, apoi  a acţiona şi apoi a avea răbdare (a crea spaţiu) pentru ca rezultatele să apară.
succescoaching

joi, 6 octombrie 2011

Ce a determinat succesul lui Steve Jobs, de altfel un copil realmente sarac ?!!

”Michelangelo al erei digitale”, cum a fost supranumit Steve Jobs, s-a nascut la 24 februarie 1955. Parintii lui naturali, Joanne Simpson si sirianul Abdulfattah Jandali, abia absolvisera facultatea, erau necasatoriti si intentionau, inca dinainte de nasterea micutului, sa-l de-a spre adoptie. Aproape au batut palma cu o familie de avocati, dar care s-au razgandit in ultima clipa, intrucat isi doreau o fetita. ”Asa ca parintii mei (Paul si Clara Jobs – n.r.), care se aflau pe lista de asteptare, au primit un telefon in mijlocul noptii. «Sigur ca vrem sa il adoptam!», a fost raspunsul lor. Insa, initial, mama mea biologica a refuzat sa semneze actele de adoptie, pentru ca aflase ca nici viitorii mei parinti nu terminasera colegiul. Pana la urma, au convis-o, cand i-au promis ca eu voi merge la colegi”, dupa cum a povestit chiar Steve Jobs in 2005. Si-a respectat si iubit foarte mult parintii adoptivi, lucru care a contat atunci cand Steve a renuntat la facultate, dupa doar sase luni. ”Nu stiam ce vreau sa fac cu viata mea si nu stiam cum ma poate ajuta colegiul sa ma hotarasc”, a recunoscut co-fondatorul Apple. ”Si mai si cheltuiam toate economiile pe care parintii mei le facusera, de-a lungul vietii. Asa ca am renuntat, sperand ca totul va fi bine.

A fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Am inceput sa merg doar la orele care ma interesau. Nu aveam unde sa dorm, asa ca dormeam pe jos, in camerele prietenilor. Returnam sticlele de Cola ca sa am cu ce sa-mi cumpar de mancare si mergeam 11 kilometri pe jos, in fiecare duminica, ca sa iau o masa buna la templul budist Hare Krishna.” Dupa ce a renuntat la colegiu, infiinteaza, alaturi de Steve Wozniak si Ronald Wayne, compania Apple – actualmente un imperiu in valoare de 350 miliarde de dolari, dar care initial a functionat in garajul familiei Jobs.
Intr-un timp foarte scurt, au inceput sa se bucure de succes, pentru ca la opt ani de la aparitie Apple sa lanseze primul sau produs revolutionar: computerul Macintosh.

Ce putem sa concluzionam din aceasat poveste:
Steve Jobs a fost un copil iubitor, care a beneficiat de un fond de economisire realizat de parinti pentru el. El a apreciat foarte mult asta, si-a dat seama ca practic colegiul ii manca banii si ii inchidea perspectivele. Si-a rationalizat la maxim cheltuielile si cu ajutorul garajului familiei si cu banii care ii mai avea, a inceput o afacere, care l-a impins in lumea celor mai bogati oameni de pe planeta. Fara fondul economisit de famile, Steve nu ar fi existat astazi decat ca un personaj obisnuit lipsit de interes. Inca odata observ ca un fond economisit poate fi scanteia unui succes.

Cum se poate profita de trendurile negative de pe burse?

Pieţele bursiere au înregistrat scăderi importante de la începutul acestui an, atât în România, cât şi în regiunile apropiate, dar şi în ţările vestice şi Statele Unite ale Americii. Numai în România, principalii indici bursieri BET, BET-C şi BET-FI au scăzut de la începutul anului cu 19,5%, respectiv 25% şi 17%.
Iar scăderile par să continue, chiar şi astăzi piaţa românească fiind în scădere. Totuşi, există şi căi de a câştiga din scăderile burselor. Cea mai la îndemână este asumarea de poziţii short. O astfel de poziţie implică din partea celui care şi-o asumă preconizarea că valoarea activului ce stă la baza tranzacţiei (un emitent, un indice) va scădea. Există mai multe tipuri de tranzacţii short ce pot fi întreprinse: tranzacţii cu CFD (Contracte Financiare pentru Diferenţă), contracte futures, etc Mecanismul este similar. Iată cum se întâmplă în cazul unui CFD, printr-un exemplu practic. Investitorul deschide în piaţă o poziţie short, de vânzare la preţul de 100 de lei. Fiind o poziţie deschisă în piaţă, se găseşte o contraparte care să deschidă o poziţie long, de cumpărare, la acelaşi preţ, pe acelaşi activ. Investitorul mizează că preţul va scădea, până la un preţ de 70, de exemplu, la momentul respectiv, el putând să deschidă o poziţie de cumpărare la preţul 70, lichidându-şi poziţia de vânzare la preţul 100, şi realizând un profit de 30. Ce este interesant la CFD-uri este faptul că ele permit realizarea de tranzacţii în marjă, adică un investitor poate realiza tranzacţii cu un activ fără a-l deţine propriu-zis, ci doar plătind o fracţiune din preţul acestuia (în cazul nostru, să spunem 20 lei). Astfel, el beneficiază de un efect de levier, profitul pe care îl poate realiza fiind înmulţit cu levierul (100 : 20 = 5 ), respectiv 30*5 = 150 lei. Cum se poate profita de trendurile negative de pe burse? Prin realizarea de astfel de tranzacţii prin intermediul unui broker, însă în acest caz, investitorul trebuie să deţină cunoştinţe financiare avansate şi să aloce mult timp pentru studierea permanentă a pieţelor, pentru a putea da ordinele. O metodă mai uşoară este investiţia într-un fond de investiţii cu strategie short, care face doar astfel de tranzacţii despre investitii

luni, 3 octombrie 2011

Immune system discoveries earn Nobel in medicine

STOCKHOLM (AP) — Three scientists won the Nobel Prize in medicine on Monday for discoveries about the immune system that opened new avenues for the treatment and prevention of infectious illnesses and cancer. American Bruce Beutler and French scientist Jules Hoffmann shared the 10 million-kronor ($1.5 million) award with Canadian-born Ralph Steinman, the Nobel committee at Stockholm's Karolinska institute said. Their discoveries have enabled the development of improved vaccines against infectious diseases. In the long term they could also yield better treatments of cancer, rheumatoid arthritis, type 1 diabetes, multiple sclerosis, and chronic inflammatory diseases, award committee secretary Goran Hansson told The Associated Press. Beutler and Hoffmann were cited for their discoveries in the 1990s of receptor proteins that can recognize bacteria and other microorganisms as they enter the body, and activate the first line of defense in the immune system, known as innate immunity. Steinman was honored for the discovery two decades earlier of dendritic cells, which help regulate adaptive immunity, the next stage of the immune system's response, when the invading microorganisms are purged from the body. The discoveries have helped scientists understand why the immune system sometimes attacks its own tissues, paving the way for new ways to fight inflammatory diseases. "They have made possible the development of new methods for preventing and treating disease, for instance with improved vaccines against infections and in attempts to stimulate the immune system to attack tumors," the committee said. No vaccines are on the market yet, but Hansson told AP that vaccines against hepatitis are in the pipeline. "Large clinical trials are being done today," he said. Hansson said he had not been able to reach any of the winners before the announcement. "Hoffmann for example is traveling in China and is difficult to reach," he said. Beutler, born in 1957, is professor of genetics and immunology at The Scripps Research Institute in San Diego, California. Hoffmann, 70, headed a research laboratory in Strasbourg, France, between 1974 and 2009 and served as president of the French National Academy of Sciences between 2007-2008. Steinman, 68, has been affiliated with Rockefeller University in New York since 1970, and heads its Center for Immunology and Immune Diseases. Hoffmann's discovery came in 1996 during research on how fruit flies fight infections. Two years later, Beutler's research on mice showed that fruit flies and mammals activate innate immunity in similar ways when attacked by germs. Steinman's discovery dates back to 1973, when he found a new cell type, the dendritic cell, which has a unique capacity to activate so-called T-cells. Those cells have a key role in adaptive immunity, when antibodies and killer cells fight infections. They also develop a memory that helps the immune system mobilize its defenses next time it comes under a similar attack. The medicine award kicked off a week of Nobel Prize announcements, and will be followed by the physics prize on Tuesday, chemistry on Wednesday, literature on Thursday and the Nobel Peace Prize on Friday. The winners of the economics award will be announced on Oct. 10. The coveted prizes were established by wealthy Swedish industrialist Alfred Nobel — the inventor of dynamite — except for the economics award, which was created by Sweden's central bank in 1968 in Nobel's memory. The prizes are always handed out on Dec. 10, on the anniversary of Nobel's death in 1896. Last year's medicine award went to British professor Robert Edwards for fertility research that led to the first test tube baby. ___ Associated Press writer Malin Rising contributed to this report. news.yahoo

România, campioană în UE la viteza cu care se împrumută

Datoria publică a crescut - potrivit metodologiei de calcul ESA utilizată de Comisia Europeană - până 30,3% din PIB, după ce în 2008 se situa la doar 13%. La sfârşitul lunii iulie, potrivit metodologiei cash, datoria se cifra la aproape 40% din PIB. La viteza de creştere a datoriei, România a bătut toate ţările Europei. Până în august 2011, nivelul datoriei s-a triplat, ajun­gând la 39,41%. La 30 decembrie 2010, datoria publică totală era de 194,45 miliarde de lei. La 30 iunie, când datoria urcase deja peste pra­gul de 200 de miliarde de lei, 46,01% din total era dat de creditele în lei, 45,35% - euro, iar 8,64% - alte valute. Cea mai mare parte a datoriei pu­blice a fost contractată prin îm­prumuturi de stat (36,97%), urmată de obligaţiuni de stat (22,22%) şi certificate de trezorerie (17,46%). Euro­bondurile reprezentau 8,26%. Deşi nivelul de 40% din PIB (214 miliarde de lei) este mic în compa­raţie cu celelalte ţări din UE, rapidi­tatea cu care a crescut datoria de la începutul crizei întrece orice ţară. Statele cu probleme foarte serioase au acum un nivel al datoriei publi­ce de peste 90% din PIB, mult peste pra­gul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Grecia a terminat anul trecut cu o datorie publică de 142% din PIB, Irlanda cu 96,2% din PIB, iar Portugalia cu 93%. Şi, evident, odată cu noile împrumuturi din pachetele de salvare, datoriile cresc ca procent în PIB, din mo­ment ce programele de austeritate nu par a da roade. Cât de periculos este pentru Ro­mânia actualul nivel al datoriei? De­pendenţa ţării noastre de bănci­le locale reprezintă deja un aspect bine cunoscut. De asemenea, do­bân­zile titlurilor de stat au început să crească serios în ultima lună, la maximele ultimelor patru luni. Ministrul finanţelor, Gheorghe Ia­lomiţianu, a recunoscut de altfel că România se va împrumuta tot mai scump în următoarea perioadă, in­clusiv anul următor. Mai mult, pe lângă riscul creş­te­rii costurilor de finanţare (cotaţiile CDS s-au majorat puternic), Româ­nia, ca şi alte ţări nou-intrate în UE, ar putea fi nevoită să opereze şi cu alte ipoteze, cum ar fi scăderea producţiei, exporturilor şi, în final, re-in­trarea în recesiune. Datoriile istorice ale ţărilor lumii De la debutul crizei financiare globale, numeroase economii au îm­prumutat sume uriaşe de bani, în în­­cercarea de a-şi asigura stabilita­tea financiară. Asta s-a concre­tizat în cheltuieli mai mari, credite interne şi externe, plus o datorie publică considerabilă, remarcă CNBC, pe ba­­­­za datelor furnizate de Banca Mondială. Un top al celor mai mari datornici din lume pla­sează Irlanda drept campioana de­bitelor, cu o da­torie totală de 1.382% din PIB. Cel puţin în cazul statelor occidentale, datoria externă şi împru­mu­turile sectorului privat sunt acum problema numărul 1 pe a­genda economică. În clasamentul celor mai îndatorate state, SUA ocu­pă abia locul 20, depăşind nu de mult, cu un procent, pragul de 100% datorie totală. Ceva mai prost stă vecina noastră, Ungaria, imediat deasupra Statelor Unite, cu 120% da­torie raportată la PIB. Grecia ocupă locul 15, purtând o povară de 182% din PIB, chiar sub Germania, care o întrece cu 3 procente. Franţa depăşeşte aşteptările, cu 250% din PIB, urmează în top 10 Finlanda - 271% din PIB, Olanda (376%), Elveţia şi Marea Britanie (câ­te 400%) şi, în fine, Irlanda. Cifrele, furnizate de Banca Mon­­dială şi colectate de CNBC, in­clud datoriile guvernelor, alături de îm­prumuturile corporaţiilor şi persoa­­ne­lor fizice din fiecare ţară. Saptamina financiara

Stramosii

Stramosii