Translate

miercuri, 18 iulie 2012

Iohannis: "Este imposibil ca, într–o ţară, toată lumea să facă 12 clase şi să ia şi Bacalaureatul"

Primarul Sibiului spune că este greşit sistemul de învăţământ românesc, că ar trebui create posibilităţi pentru cei care vor şi pot să facă şcoală, să o facă, iar pentru ceilalţi ar trebui repus la punct sistemul de şcoli profesionale şi de ucenici, acum aproape inexistent. "Trebuie creată o filieră alternativă axată pe practică pentru a avea, într–un final, meseriaşi şi nu copii cu diplomă, care nu este bună nici măcar de pus pe perete", este de părere Klaus Iohannis.

Rezultatele de la Baca­laureat, examen pe care mulţi dintre elevi l-au picat nu este nicio noutate şi este rezultatul mai multor pro­bleme din sistemul educaţio­nal românesc, este de părere primarul Sibiului, Klaus Iohannis, care a comentat sistemul de învăţământ în conferinţa de presă.
"Este destul de greu să realizezi un învăţământ general obligatoriu de 12 ani cu diplomă de Bacalaureat. Au fost aproape total neglijate filierele practice, au fost desfiinţate şcolile de ucenici, au fost desfiinţate aproape complet, ca şi concept, şcolile profesionale, şi nu        s-a realizat ceea ce noi (n.r. Forumul Democrat al Germanilor din România) am solicitat de multă vreme - practica în producţie, aşa numitul sistem de pregătire dual. Este imposibil ca într-o ţară toată lumea să facă 12 clase şi să ia şi Bacalaureatul. Nu aşa este construit omul şi nu aşa trebuie construit un sistem de învăţământ", a spus Iohannis.
Primarul este de părere că apar două probleme foarte grave. În primul rând, tinerii care termină şcoala şi nu iau Bac-ul pierd foarte multe şanse. "Practic au pierdut atâţia ani în şcoală, nu au învăţat suficient pentru a trece Bac-ul şi nu au şanse bune într-o meserie. Sunt sute de mii de tineri cărora li se ia şansa la o viaţă profesională decentă. Cam jumătate din fiecare generaţie", a spus Klaus Iohannis.

Bani aruncaţi pe geam

În al doilea rând, pentru şcolarizarea acestor tineri se alocă resurse imense, şcoli, dascăli, logistică şi aşa mai departe, resurse care sunt aruncate pe geam, fiindcă dacă nu-şi ating scopul, adică tinerii nu sunt suficient de bine pregătiţi, nu iau Baca­laureatul, înseamnă că aceste resurse au fost pur şi simplu irosite, a explicat primarul Sibiului.
El este de părere că întregul sistem trebuie regândit, nu trebuie luate doar anumite măsuri, ci este nevoie de un sistem adaptat zilelor noastre şi pieţei de muncă.
"Trebuie reînfiinţate obliga­toriu şcolile de ucenici, sau profesionale, sau amândouă. Trebuie creată o filieră alternativă axată pe practică pentru a avea într-un final meseriaşi şi nu copii cu diplomă, care nu este bună nici măcar de pus pe perete, în aşa fel încât cei care pot să urmeze şi sunt capabili să urmeze o filieră teoretică să poată să o facă, să-şi ia Bac-ul, să meargă la Universitate, iar cei care nu pot, sau nu vor, să aibă şansa reală să înveţe o meserie şi din ea să trăiască", a mai spus Iohannis.
El a vorbit şi despre faptul că în România s-a ajuns de la o extremă la alta. A dat exemplul concret al Liceului Brukenthal, de profil teoretic, dar la care, pe vremea când era el elev, se făcea practică la uzina mecanică, după care s-a ajuns în cealaltă extremă în care toată lumea a vrut să îşi ia Bacalaureatul şi să meargă la facultate.
"Ceea ce este bine ca şi gândire, dar trebuie corelat cu posibilităţile fiecăruia şi cu nevoile societăţii. La ce ne ajută sute de mii de tineri care nu au niciun fel de pregătire şi care ajung, după 12 ani de şcoală, să fie muncitori necalificaţi sau zilieri?", a conchis Iohannis.
Înainte de a câştiga prima dată alegerile pentru Primăria Sibiu, în anul 2000, Klaus Iohannis a fost profesor de fizică la mai multe şcoli din Sibiu, între care şi Colegiul Brukenthal, apoi inspector şcolar general adjunct şi inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Sibiu. Sursa Tribuna

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii