luni, 19 ianuarie 2015

Compostul si obtinerea lui

Obţinerea compostului
Principalele surse de îmbogăţire a terenului, utilizate în agricultura biologica, sunt reprezentate de totalitatea reziduurilor vegetale (mirişte, resturi vegetale de porumb, paie, cartofi,  etc.), combinate într-o proporţie  adecvata cu îngrăşăminte organice, de preferat, gunoi de grajd sau compost matur.
Încorporarea în sol a materialului obţinut se efectuează în timpul lucrărilor de pregătire a terenurilor prin intermediul arăturii la 25-30 cm. Aceasta practica este mai puţin costisitoare  pentru reintegrarea substanţei organice si  refacerea fertilităţii naturale a solului, pentru ca prin stimularea activităţii microflorei se restituie, prin descompunere, o parte semnificativa de elemente nutritive altfel pierdute.
Obţinerea compostului este baza principala a fertilizării terenului. Se poate obţine compost dintr-un aşternut permanent pentru animale, utilizând atât partea solida a dejecţiilor animal, cat si urina.
Se poate composta orice material organic nepoluant, prezent în ferma: bălegar de la bovine (cel mai răspândit), ovine, cabaline, gunoi de pasare, resturi vegetale, ca: paie, fân, ierburi (înainte de formarea seminţelor), resturi de la curăţatul pomilor, coarde de vita de vie, fire de lâna,  fulgi de găina, cenuşa de lemn, resturi de fructe si legume.
Pentru a obţine un compost de calitate nu este suficienta utilizarea dezordonata,  fără nici un criteriu, a oricărui material de natura organica, ci dirijarea procesului de compostare, în funcţie de dimensiunea, umiditatea, structura si compoziţia materialelor reziduale, astfel încât acestea sa fie rapid si eficient disponibile microorganismelor, constituind un substrat ideal si bogat în nutrienţi pentru dezvoltarea lor.
Din cele enumerate, rezulta importanta fundamentala a raportului dintre conţinutul în carbohidraţi (mai exact, în carbon) si cel de proteine (mai exact, în azot), existent în materialele utilizate pentru compostare.
Condiţiile optime pentru activitatea microorganismelor sunt asigurate când acest raport este cuprins între 25 si 30. Când materialul folosit pentru compostare este mai bogat în carbohidraţi si derivaţii lor, microorganismele întâmpina dificultatea majore în descompunerea reziduurilor organice si va fi deci necesara o perioada de timp mai mare pentru  maturizarea compostului, care va fi, în acest caz, mai sărac în humus.

Când materialul utilizat este foarte bogat în proteine si în derivatele lor, are loc o  pierdere excesiva de azot, mai ales sub forma de amoniac.


MOD DE LUCRU
Pentru a obţine un compost de buna calitate este necesara utilizarea unui amestec de materiale bogate în carbon ( paie, rumeguş, turba, carton, frunze de tei, de fag si de stejar etc.) cu unele care cu un conţinut crescut de azot  (gunoi de grajd, resturi de legume, sânge uscat, etc.), astfel încât sa se asigure o buna permeabilitate.
Ca în orice proces biologic, în obţinerea compostului o importanta deosebita trebuie sa se acorde gradului de umiditate a amestecului. Materialele excesiv de uscate (coji, scoarţe, paie, carton etc.) întârzie activitatea microorganismelor, în timp ce excesul de umiditate, împiedica circulaţia aerului, favorizând apariţia proceselor de putrefacţie.
Pentru a evita aceste fenomene nedorite, se recomanda reducerea umidităţii aerului si a materialelor bogate în apa si invers, vor fi umectate materialele foarte uscate. In alte cazuri, este suficienta amestecarea materialelor foarte uscate cu cele excesiv de umede.
O metoda foarte simpla de verificare a umidităţii unui amestec este aşa-zisa “proba a pumnului”, care consta în comprimarea  în mana a unei cantităţi mici de compost. Daca prin comprimare se obţin câteva  picături de apa, materialul poate fi compostat fără probleme; absenta apei sau apa în abundenta semnalează excesul de uscăciune sau, respectiv, de umiditate, care trebuie corectat.
Un rol important îl deţine buna aerare de la sfârşitul procesului de compostare.
Aerarea depinde atât de conţinutul în apa al structurii, cat si de structura, dimensiunea materialelor folosite. In acest caz, este necesara  amestecarea atenta a materialelor cu dimensiuni si structuri diverse, pentru a asigura o porozitate optima.
In cazul unui amestec de dimensiuni mari, o aerare buna poate fi asigurata prin folosirea unor tuburi foarte groase de drenaj, plasate vertical, la distanta de circa 1 m si jumătate, în centrul amestecului.  In acelaşi scop, se pot utiliza pari de lemn, fixaţi în pământ, care vor fi scoşi după formarea amestecului, lăsând canale pentru trecerea aerului. Compostarea se mai poate realiza în silozuri, pe platforme tradiţionale sau pe secţiuni amenajate in aer liber.

PLATFORMA SI STRATURILE
Platforma reprezintă cea mai practica structura folosita la obţinerea compostului, nefiind necesara nici o construcţie speciala, materialul compostat depozitându-se direct pe amant sub forma de piramida.
Fata de compostarea în siloz, platforma necesita mai mult spaţiu, dar procesul de fermentaţie este cel obişnuit si eficient, deoarece adăugarea de material proaspăt se face lateral, fără a se perturba procesul de descompunere.
Odată adunat materialul suficient pentru  realizarea unei platforme, se poate iniţia  stratificarea acestuia, executând o atenta amestecare a diferitelor substanţe.
Primul strat se constituie dintr-un material mai grosier (ramuri, corzi de vie, etc,  si alte materiale reziduale, rezultate în urma curtatului pomilor)  care va avea rolul unui grătar natural pentru scurgerea apei în exces.  Apoi, urmează un strat de material mai fin si un strat de pământ bine umectat care la adăugarea gunoiului de grajd si de compost maturizat  asigura amestecului o încărcătura microbiana necesara procesului.
Se continua în aceasta ordine, alternând straturile de material organic (pământ amestecat cu substanţe animale si vegetale bine umectate) cu gunoiul de grajd si compostul bine maturat, ajungându-se la înălţimea dorita, după care platforma se acoperă cu paie, fan si cu un strat de circa 5 cm de argila fina.
Durata procesului de compostare depinde de clima, de materialele utilizate si de aranjarea corecta  a platformei. In general, sunt necesare cca.  6 luni.
Compostul  este considerat matur atunci când s-a transformat într-un amestec de pământ sfărâmicios, de culoare bruna închis, cu un miros plăcut, neînţepător, fără insecte sau rame.
Forma si dimensiunile platformei trebuie sa fie astfel încât  sa favorizeze procesele de fermentaţie aerobica care stau la baza procesului de compostare. In general, platforma nu  depăşeşte 2 m lăţime si 1,8-2 m înălţime. 
Lungimea se stabileşte în funcţie de cantitatea de materiale de compostat.
Amplasarea trebuie sa se facă într-un loc umbros, direct pe pământ. In plus, în funcţie de cerinţe, se adaugă elemente nutritive în aşa fel încât sa se corecteze eventualele carente ale solului.
Sursa ecorural
Resturile pe care nu trebuie sa le puneti in compost:
- toate deseurile animale (carne, oase,peste) si derivatele acestora ( materii grase animale, produse lactate);
- materii grase vegetale;
- cojile de citrice care nu se descompun;
- cenusa de la carbuni care poate contine metale grele;
-plantele si fructele bolnave;
- buruienile cu radacini sau seminte( plantele cu radacini pot fi tolerate daca le lasati sa se usuce la soare cateva zile);
-plantele tratate cu ierbicide;
-frunzele de nuc si rubarba, pentru ca pot fi toxice pentru unele insecte din sol.
Sursa Gradina de Legume Ecologice de Agnes Gedda

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii