joi, 8 ianuarie 2015

Despre fanatism

Amos Oz (Israel): “Cum sa tamaduiesti un fanatic?”

Este cu totul diferit sa vanezi o banda de fanatici in muntii Afganistanului si este cu totul altceva sa combati fanatismul.Nu posed experienta personala cu vanatul in munti, dar am anumite pareri despre natura fanatismului si despre caile de a te masura cu el.Atacul Americii la data de 11 septembrie 2001 nu a fost legat de saracie impotriva bogatiei. Pur si simplu nu a fost vorba despre cei care nu au si cei care au. Daca lucrurile ar fi stat atat de simplu atunci ar fi fost mai curand de asteptat ca atacul sa vina din Africa - cei mai saraci oameni - si sa fie indreptat asupra Arabiei Saudite si a statelor producatoare de petrol - cele mai bogate state.In realitate aceasta e o batalie intre fanatici care cred ca sfarsitul - orice sfarsit - justifica toate mijloacele si intre cei care credem ca nici un fel de tel nu justifica orice mijloace, criza prezenta in lume, in Orientul Mijlociu, in Israel/Palestina, nu este legata de “valorile Islamului” si nici de “mentalitatea arabilor”. In mod categoric este vorba despre vechea batalie intre fanatism si pragmatism.Mai vechi decat Islamul sau Crestinismul, mai vechi decat orice stat sau guvern sau sistem politic sau ideologic sau credinta - fanatismul este, din nefericire, o componenta prezenta intotdeauna in natura umana.Oamenii care arunca in aer clinici de facut avorturi in America sau ard moschei sau sinagogi in Germania nu se deosebesc de Ben Laden decat prin proportii, dar nu prin natura crimelor lor.11 Septembrie a provocat tristete, manie, uluire, soc, melancolie si dezorientare peste tot. Cine s-ar fi gandit ca secolul XX va fi imediat urmat de secolul XXI?

Expert in fanatism comparat

Copilaria mea in Ierusalim m-a facut sa fiu expert in fanatism comparat. Mergand inapoi spre anii ‘40 pot spune ca Ierusalimul copilariei mele era plin de profeti croiti de ei insisi, de reeducatori si mantuitori multipli. Pana si in zilele noastre fiecare al doilea locuitor al Ierusalimului poseda o formula personala de salvare instantanee.Fiecare spune ca a venit la Ierusalim - dupa refrenul faimos al unui cantec vechi - : “sa cladeasca si sa fie recladit de Ierusalim”, dar in realitate unii dintre ei, crestini musulmani, socialisti, anarhisti, reformatori ai lumii, au venit la Ierusalim nu ca sa cladeasca (si prin aceasta sa se recladeasca sufleteste) ci mai curand sa fie crucificati sau sa crucifice pe altii sau ambele.Exista o boala mintala stabilita si cunoscuta ca “Sindromul Ierusalim”: oamenii vin la Ierusalim, absorb aerul limpede al muntelui si apoi, deodata, se ridica si dau foc la o moschee sau la o biserica sau la o sinagoga. Sau altii isi dezbraca hainele, se catara pe o stanca si incep sa profetizeze.Pana si astazi in timp ce stau sa astepte un autobuz la Ierusalim oamenii complet straini unul de celalalt pot transforma strada intai intr-un seminar, incepand sa schimbe argumente despre politica, moralitate, strategie, istorie, identitate sau religie. Participantii la un astfel de seminar de strada incearca, in timp ce argumenteaza despre politica si teologie, buna sau rea, sa isi faca loc spre inceputul randului la autobuz. Fiecare tipa, nimeni nu asculta (cu exceptia mea, eu ascult din timp in timp, acesta fiind de fapt modul in care imi castig existenta).Nu de mult m-am definit ca expert in fanatism comparat. Aceasta nu este o gluma. Daca auziti vreodata de o scoala sau universitate care infiinteaza un departament de Fanatism Comparat, sunt gata sa candidez ca profesor. Fiind originar din Ierusalim si fiind un fanatic neconvertit, simt ca sunt pe deplin calificat pentru slujba.Poate ca a venit vremea ca fiecare scoala, fiecare universitate sa aiba cel putin un numar de ore de curs in Fanatism Comparat dat fiind ca acesta exista peste tot. Nu ma refer doar la manifestarile evidente de fundamentalism si fanatism. Nu ma refer tocmai la fanaticii evidenti, la aceia pe care ii vedem pe ecranul televizorului, in locurile unde multimi isterice isi ridica pumnii la camera in timp ce suiera lozinci. Nu la aceasta ma refer. Fanatismul este prezent aproape oriunde si formele sale linistite, “civilizate”, sunt prezente peste tot imprejurul nostru si poate si inlauntrul nostru.Eu cunosc oameni care sunt contra fumatorilor si care or sa va arda de vii daca ati aprins o tigara in prezenta lor; sau vegetarieni care va vor manca de vii daca mancati carne; sau pana si pacifisti - unii din iubitii mei colegi din miscarile de pace israeliene - care ma vor impusca direct in cap numai pentru ca am o idee putin diferita despre modul de a face pace cu palestinienii.Dreptatea fara compromisuri...Nu incerc insa sa pretind ca oricine ridica vocea lui sau a ei contra unui anumit lucru este un fanatic. Ceea ce vreau sa afirm este ca samanta fanatismului zace intotdeauna in dreptatea care nu poate face compromisuri - plaga a multor sute de ani. Bineinteles ca exista diverse grade de rau. Un militant al ecologiei poate fi fara compromisuri in dreptatea pe care o are, dar el sau ea va cauza foarte putin rau, comparandu-l, sa spunem, cu un purificator etnic sau cu un terorist.Conformitate si uniformitate, impulsul sa apartii si dorinta de a-i face pe toti sa apartina, este, se pare, cea mai raspandita, dar nu si cea mai periculoasa forma de fanatism.In cartea lui Monty Python “Viata lui Brian” exista o scena in care Brian spune multimii de discipoli: “Voi sunteti toti oameni individuali”, iar ei raspund: “Noi suntem toti oameni individuali”. Brian ii implora: “Voi sunteti fiecare diferit” si multimea murmura la unison: “Noi suntem fiecare diferit” - cu exceptia unui singur om care spune: “Eu nu sunt diferit” si atunci multimea infuriata il reduce la tacere. Mentionand deci ca uniformitatea si conformitatea sunt forme mai blande, dar raspandite ale fanatismului, ar trebui sa adaugam la aceasta categorie: cultul personalitatii, idealizarea conducatorilor politici sau religiosi si promovarea unor persoane pline de farmec “glamorous”.Secolul XX se pare ca a excelat in ambele forme de fanatism: regimuri totalitare, ideologii inversunate, sovinism agresiv, fundamentalism religios violent, pe de o parte - si idolatrizarea universala a Madonnei si a lui Maradona pe de alta parte, ca expresie a celui mai rau aspect al globalizarii - “kindergartenul” global plin cu jucarii si “gadgets”.Pana in secolul XIX majoritatea oamenilor din cea mai mare parte a lumii obisnuiau sa stie ca exista cel putin trei certitudini de baza: Unde imi voi petrece viata? Ce am sa fac ca sa imi castig existenta? Ce mi se va intampla dupa ce voi muri?Aproape fiecare stia ca isi va petrece viata acolo unde s-a nascut sau prin imprejurimi. Fiecare stia ca isi va castiga existenta intr-un fel asemanator cu felul de a-si castiga existenta al parintilor. Si fiecare stia ca daca vor avea o comportare buna in viata, vor pleca dupa moarte inspre o lume mai buna.Pierderea certitudinilorSecolul XX a erodat si distrus adesea aceste certitudini. Aceasta pierdere a certitudinilor elementare a dat nastere probabil unei jumatati de secol cu cea mai mare incarcatura ideologica posibila si care a fost urmata de o jumatate de secol centrata pe cel mai feroce egoism si hedonism si indreptata inspre “gadgets”.Pentru miscarile ideologice ale primei jumatati de secol, mantra era: “Maine va fi o zi mai buna” si “Hai sa ne sacrificam astazi si astfel copii nostri vor mosteni un paradis in viitor”.Catre mijlocul secolului, aceasta mantra a fost inlocuita de notiunea de “fericire instantanee”; nu dreptul, raspandit in trecut, de a te lupta pentru fericire, ci iluzia, raspandita in zilele noastre, ca fericirea este la indemana noastra pe rafturi si nu ai altceva de facut decat sa devii destul de avut ca sa ti-o poti oferi. Notiunea “si de atunci au trait fericiti pana la adanci batraneti”, iluzia fericirii care dureaza este acum un oximoron. De fapt, fericirea care tine vesnic, ca si un orgasm care tine vesnic, nu e deloc orgasm.Eu cred ca existenta fanatismului se afla in dorinta de a forta pe alti oameni sa se schimbe, in pornirea frecventa de a-ti educa si imbunatati vecinul sau nevasta sau a-ti schimba in bine copilul sau fratele in loc de a-i lasa pur si simplu sa fie ei insisi, sa existe.Fanaticul este cea mai putin egoista creatura:

Fanaticul e un mare altruist

Adesea fanaticul este mai interesat de tine decat de el insusi. El vrea sa iti salveze sufletul, vrea sa te reeduce, vrea sa te scoata din pacat, din greseala, din fumat, din credinta sau din lipsa de credinta, vrea sa imbunatateasca obiceiurile tale alimentare sau sa te vindece de bautura si de felul de a vota la alegeri.Fanaticului ii pasa extraordinar de tine, ori ti se arunca la gat pentru ca te iubeste cu adevarat, ori te strange de gat in cazul in care dai dovada ca esti needucabil. Intr-un fel sau altul fanaticul e mai interesat de tine decat de el insusi si aceasta pentru simplul fapt ca fanaticul are foarte putina personalitate sau nu are personalitate deloc.Domnul Ben Laden si ai sai nu urasc pur si simplu Apusul, mai curand ei doresc sa-l elibereze de valorile sale oribile, de materialism, de pluralism, de democratie, de libertatea de a vorbi, de eliberarea femeilor - toate aceste notiuni care in ochii fundamentalistilor islamici sunt foarte, foarte rele pentru sanatatea Apusului.Sa fim siguri: telul sau prezent este sa transforme pe musulmanii moderati si pragmatici in “credinciosi adevarati”, cei care vor inceta sa mai fie slabiti in credinta lor de catre valorile americane. Dar ca sa aperi Islamul nu trebuie numai sa dai lovituri puternice Apusului, ci trebuie eventual sa convertesti Apusul. Pacea va domni numai cand omenirea intreaga va fi convertita la cea mai rigida forma de islamism. O sa fie bine chiar si pentru voi. Ben Laden va iubeste. “World Trade Center” era un laborator al dragostei. El a facut aceasta pentru propriul vostru bine. El vrea sa va reeduce. Adesea toate acestea incep in familie. Totul incepe in mod precis cu impulsul sa schimbi pe cel drag in binele lui sau al ei, incepe cu impulsul sa te sacrifici pentru un vecin pe care il iubesti, aceasta incepe cu impulsul sa iti traiesti viata prin viata altcuiva, sa te sacrifici in scopul de a usura reusita aproapelui tau.Sacrificiul de sine consta adeseori in a starni senzatii de vinovatie celui care beneficiaza si in acest mod sa il manipulezi si controlezi.Daca as putea sa aleg intre cele doua mame stereotip, dintr-o gluma cunoscuta, una care-i spune copilului: “Termina-ti mancarea sau te omor” sau cealalta mama care spune “Termina-ti mancarea sau ma sinucid”, eu as alege probabil raul cel mai mic dintre doua rele - adica as prefera sa nu termin mancarea si sa fiu omorat decat sa nu o termin si sa port sentimente de vinovatie pentru tot restul vietii.

Vinovatia, un produs al Ierusalimului

Apropo de sentimente de vinovatie, ma tem ca va trebui sa recunosc ca vinovatia e un produs original al Ierusalimului. Vina a fost inventata de evrei in Ierusalim si apoi a fost raspandita in toata lumea de catre crestinism. Eu nu sunt deloc mandru de aceasta inventie ebraica-ierusalimica. De fapt, ca evreu, ma simt vinovat ca evreii au inventat vina.Sa ne indreptam acum spre rolul trist al fanaticului si fanatismului in conflictul dintre Israel si Palestina, intre Israel si o mare parte din lumea araba. Confruntarea israeliano-palestiniana nu e un razboi civil, ci un conflict international.In esenta nu este vorba de un razboi religios, ci teritorial, de o solutie dureroasa a problemei apartenentei pamanturilor.Fanaticii - de ambele parti - ar vrea sa transforme razboiul intr-un razboi religios, o disputa pentru locurile sfinte. Dar nu aceasta este esenta neintelegerii intre evreii si arabii palestinieni.Este vorba de o tragedie: un conflict intre o dreptate si o alta, intre doua revendicari la fel de puternice si convingatoare asupra aceluiasi teritoriu.Este oare “compromis” un cuvant murdar?Oare aceasta tragedie trebuie sa fie rezolvata in felul shakespearian sau in felul cehovian?Vestea cea buna din Ierusalim este ca acest conflict este in faza sa finala; in interiorul inimii lor, ambele popoare stiu ca in cele din urma va exista un compromis: solutia celor doua state - Israelul langa Palestina.Lipsa de cunoastere reciproca intre evreii israelieni si arabii palestinieni a existat aproape 100 de ani, dar astazi nu mai e o situatie reala. Astazi ambele popoare stiu ca celalalt partener nu va pleca de acolo.Primul pas: doua state, un aranjament facut cu dintii inclestati.Al doilea pas: colaborare, o piata comuna a Orientului Mijlociu, moneda comuna etc.Al treilea pas: un monument comun dedicat stupiditatii reciproce din trecut.Cele doua natiuni pasesc acum cu mult inaintea conducatorilor lor. Sharon si Arafat sunt ambii anacronici.
Remediul, simtul umorului

Ce pot face europenii? Cum ar putea Germania sa dea o mana de ajutor? Ar trebui intocmit un plan Marshall pentru Orientul Mijlociu?Daca imi promiteti ca imi veti lua urmatoarele declaratii impreuna cu cateva graunte de sare, atunci va voi spune ca, cel putin in principiu, am inventat deja remediul impotriva fanatismului. Remediul consta in simtul umorului. Nu am vazut niciodata un fanatic care sa posede simtul umorului. Nu am intalnit niciodata pe cineva cu simt al umorului actionand fanatic cu exceptia cazului cand el sau ea a pierdut simtul umorului, lucru care se intampla uneori.Deci situatia e foarte buna. Ramane numai sa pot sa comprim simtul umorului in pilule si sa pot convinge intreaga populatie sa inghita pilulele mele de umor si astfel sa devina imuna la fanatism. In acest caz se prea poate ca voi fi propus pentru Premiul Nobel, dar nu in domeniul literaturii, ci al medicinei. Totusi, fiti atenti: ideea de a comprima simtul umorului in pilule, insasi ideea de a face pe toata lumea sa-mi inghita pastilele de umor este si ea o idee contaminata de fanatism. Fanatismul e doar extrem de molipsitor. Il poti capata cu usurinta tocmai cand incerci sa-l combati. Cineva poate deveni fanatic, antifanatic sau un cruciat al anticruciadelor.Eventual, daca nu putem invinge fanatismul poate ca putem cel putin sa il stapanim. Dupa cum deja am afirmat, capacitatea de a rade de noi insine este o cura partiala; capacitatea de a ne vedea cum putem aparea in ochii celorlati este o alta cura. Foarte folositoare este si capacitatea de a invata sa existam in interiorul situatiilor deschise-inchise sau sa experimentam diversitatea.Eu nu predic un relativism moral complet, ci incerc sa subliniez nevoia de a ne imagina unul pe celalalt.La urma urmelor, aceasta este si profesia mea: sa scrii romane cuprinde, printre altele, nevoia de a te trezi dimineata, de a-ti bea cafeaua si de a incepe sa iti imaginezi - ce ar fi daca tu ai fi ea, ce ar fi daca tu ai fi el...In circumstantele mele personale doar o mica remodelare a genelor sau parinti cu alte caracteristici decat au avut parintii mei, si as fi putut sa fiu el, un colonist din West-Bank, un extremist ultraortodox.Cu multi ani in urma, pe cand eram copil, bunica mi-a explicat in termeni simpli diferenta dintre evrei si crestini. “Vezi, a spus ea, crestinii cred ca Mesia a fost deja aici o data si va reveni intr-o buna zi. Evreii sustin ca Mesia va veni pentru prima data in viitor. In legatura cu aceasta au existat multa manie si persecutii si s-a varsat mult sange. De ce?” - spunea bunica - “De ce nu pot astepta si vedea? Daca Mesia o sa vina si o sa spuna: «Hello, e bine sa va reintalnesc», atunci evreii vor trebui sa cedeze. Dar daca, pe de alta parte, Mesia o sa vina si o sa spuna: «How do you do?», atunci toata lumea crestina va trebui sa ceara scuze evreilor. Dar intre acum si atunci - trebuie sa traim si sa permitem altora sa traiasca”. Bunica mea era imuna la fanatism. Ea cunostea secretul trairii impreuna cu situatii deschise-inchise sau conflicte nerezolvate, cu diversitatea altor popoare.Dupa cum am spus, fanatismul incepe acasa.As putea incheia spunandu-va ca antidotul poate fi de asemenea gasit acasa, la indemana degetelor noastre. “Nici un om nu este o insula”, spunea John Donne, dar am sa indraznesc sa adaug ca fiecare dintre noi este o peninsula. Poate ca una dintre lectiile cruciale ale secolului nostru insangerat ar putea sa fie faptul ca trebuie sa fim lasati, cel putin partial, nerezolvati: legati pe jumatate de meleagurile familiilor noastre, comunitatilor si societatilor noastre si pe jumatate neschimbati, nemanipulati si nereeducati.Nici un om nu este o insula, dar nici un barbat sau femeie nu e numai o molecula a unei societati, natiuni sau rase. Fiecare este o peninsula si trebuie sa ii fie permis sa ramana o peninsula. Aceasta este, de altfel, esenta ultimei mele nuvele, “Aceeasi Mare”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii