luni, 13 mai 2013

George Soros o atacă dur pe Angela Merkel

Valentin Mândrăşescu
13.05.2013, 10:33
Criza economică europeană ne oferă o posibilitate fascinantă de a fi martorii unei înfruntări de zile mari. „Purtătorul de cuvânt” al oligarhiei financiare mondiale, speculatorul George Soros a iniţiat un duel verbal cu conducerea Germaniei, cerând ca Berlinul să plece din Uniunea Europeană dacă nu este dispus să plătească pentru datoriile ţărilor mai sărace.
Într-o serie de comentarii publicate de presa europeană şi de portalul Project Syndicate, renumitul finanţist critică dur politica de „austeritate egoistă” practicată de guvernul Angelei Merkel. În viziunea speculatorului, cunoscut drept „omul care a rupt Banca Angliei”, Germania are o „obligaţie morală” de a finanţa refacerea economiilor ţărilor din Uniunea Europeană în condiţiile în care Germania a fost principalul beneficiar al existenţei uniunii şi a monedei unice europene.Propunerea lui Soros se reduce la crearea şi lansarea unor obligaţiuni europene, denumite „Eurobonduri” care să fie garantate colectiv de toate statele europene, ceea ce în practică ar însemnă că Germania va garanta investitorilor plata datoriilor acumulate de ţări precum Spania, Italia, Grecia sau Franţa. Mai mult, „ambasadorul informal” al oligarhiei financiare internaţionale insistă că impertinenţa cu care Germania se opune soluţiilor propuse va exacerba criza economică şi va crea o situaţie în care „însăşi existenţa monedei unice europene va duce la disoluţia Uniunii Europene”.
Sursa: Vocea Rusiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sper sa putem comenta impreuna

Stramosii

Stramosii